Viața-i încărcată, viața-i complicată…

…când tre’ să găsești loc de parcare. Din 2000 de când mi-am luat carnetul și până acum o lună eu nu am știut, pare-se, ce înseamnă „problema parcărilor”. Ocazional mă …

De ce nu-mi pasă de proteste

Fiindcă ei se află într-o lume iar noi în altă lume (graniţa dintre cele două lumi e simbolizată de gard, pentru cei care se prind greu). Dacă lucrurile se împut …

Când eram mic, aveam un vis…

Serios acuma. Când eram mic, îmi imaginam deseori cum ar fi să pot vedea grafic urmele pașilor mei, din momentul în care am început să umblu și până în momentul …

De la Cluj la Viena și cu greu înapoi

The good Și ne-am întors de la Viena. Fain*(vezi partea a doua a articolului pentru a înțelege ce-i cu steluța), în ciuda frigului cam tăios. Așa cum ne-am așteptat, foarte …

Ură

Era într-o seară pe la ora 11 și ceva. Ne uitam la The Social Network împreună cu niște prieteni care nu l-au văzut, când, dintr-o dată… beznă. Rămâne în funcțiune …

Când te întorci de la muncă…

…o experiență ca cea din clipul de mai jos e tot ce-ai mai putea să-ți dorești în ziua respectivă. Și-n restul zilelor. Amin. Florești, Cluj. Porcul sinistru de primar s-a …

Balcoane şi sex cu franţuzoaice mutante

Noua modă la români: închiderea balcoanelor. E criză, vine iarna, murim. Amenințati din vară cu scumpirea gazelor și cu înghețul, oamenii s-au apucat să-și închidă balcoanele și să-și pună termopane, …

Iar miroase a frig și-mi place

Știu că încep tot cu ceva legat de vecini și par a avea o obsesie, dar mi se pare interesantă situația pe care o voi expune. Înainte de a falimenta …

Cu vecini

Nu știu dacă am mai scris despre vecinul din apartamentul de deasupra mea. Oricum, mai merită câteva rânduri, fiind un special. Zilnic, el sau ea scapă ceva pe jos. Acel …

Concediu (I) – Litoralul

M-am întors din concediu. Prima parte a vacanței ne-am lăfăit la mare, la soare. Am ales Costineștiul fiindcă n-am mai fost acolo. Am găsit cazare pe net la o pensiune, …

„Let’s get off this fucking planet!”

Mă tot chinui de ceva vreme să montez un filmuleț, HD, cu scene filmate prin Cluj. Problema majoră însă cu filmatul Clujului o reprezintă, vechea mea durere, drumurile. Neavând stabilizator …

Un fel de twituri mai lungi

Mă enervează la culme cei care se adresează cu „Dragilor” pe Twitter. Io nu-s dragul tău, băi zaharisitule. Știu că-ți dă un sentiment de „tatăl nost’ „, dar nu te …

Ceva comic…

Acuma nu știu, ori e pe bază de criză, ori am eu moacă de nemâncat 🙂

Dacă aș fi dictator…

Aș asfalta România. I-aș zice „Marea asfaltare” și nu m-aș lăsa până când ultima străduță din astă țară nu va fi netedă ca-n palmă. Aș face și două autostrăzi, una …

Foame de bani, băieți?

Tipic românesc. Anul trecut a apărut aplicația gratuită pentru iPhone roDEX, portarea pe mobil a bazei de date de pe dexonline.ro. O inițiativă lăudabilă, programul oferea acces la dicționare fără …