Știu că încep tot cu ceva legat de vecini și par a avea o obsesie, dar mi se pare interesantă situația pe care o voi expune. Înainte de a falimenta și a se duce în cap din cauza crizei, bișnițarul care a construit blocurile din care face parte și al meu a făcut o chestie utilă: a pavat. Român fiind, a lasat neterminate doar două porțiuni, care însă nu afectează circulația sau confortul. De aproximativ două săptămâni, administratoarea a pus pe avizier o foaie în care suntem întrebați dacă am fi de acord să contribuim cu bani pentru finalizarea pavajului. Fiecare dintre noi ar fi trebuit să scrie DA sau NU în dreptul numelui și să se semneze. Eu de exemplu nu sunt de acord să dau vreun leu, fiindcă nu plănuiesc să locuiesc aici încă 10 ani, iar lipsa pavajului de la capătul blocurilor nu o resimt nicicum. Dar nu asta e problema ci faptul că de două săptămâni nimeni nu a binevoit să-și exprime opțiunea. Ceea ce înseamnă, bineînțeles, că nimeni nu vrea să dea bani pentru pavaj. Cu toate astea nimeni nu a vrut să fie primul care să zică NU, temându-se probabil că restul se vor uita urât la el. Fiindcă îmi pasă prea puțin cum sunt privit de vecini, ieri am dat eu prima semnătură. Să vedem dacă în felul ăsta se de-găinizează vreunul…
***
Am făcut comandă la iPhone 4. Varianta 16 GB cu prețul de 219 euro și cu abonament de 29 de euro pe doi ani. O să fie interesant la anul, când va apărea iPhone 5 și pe care nu-l voi mai putea lua prin stratagema de acum (reziliat contract, trecut pe prepay apoi semnat contract nou), că voi fi legat de abonament. Dar mai este până atunci.
***
Cea mai importantă știre (pentru mine) din ultima săptămână a fost cea legată de descoperirea unei planete extrasolare asemănătoare Pământului. Ca și când nu era de ajuns asta, un om de știință din echipa care a făcut descoperirea a spus că există 100% șanse ca pe noua planetă să existe viață. 100%?? În mod obișnuit cercetătorii sunt foarte rezervați în estimări de genul ăsta. O astfel de declarație ar fi trebuit tratată cu mult mai mult interes. Ce poate fi mai spectaculos decât 100%? Referitor la planetă, câteva date: aceasta orbitează steaua Gliese 581, primind astfel numele Gliese 581g. Are un diametru de 1.4 ori mai mare decât al Pământului și o masă de aproximativ 4 ori mai mare. Temperatura medie la suprafața planetei este între -31 și -12 grade Celsius. Deoarece se află foarte aproape de stea, un an pe Gliese 581g durează doar 37 de zile. Steaua este o pitică roșie de trei ori mai mică decât Soarele nostru și de 50 de ori mai „rece”. Cu toate acestea planeta se află suficient de aproape de stea pentru a putea susține apa în stare lichidă. Ca o curiozitate, jumătate din planetă este perpetuu luminată de soare, în cealaltă parte fiind noapte eternă. Cercetătorii au mai descoperit încă șase planete în jurul stelei, toți însă giganți gazoși. Steaua se află la 20 de ani lumină de sistemul nostru solar, ceea ce la nivel cosmic echivalează cu vreo… 10 metri. Pentru noi ăștia ce vrem să zburăm prin spațiu această distanță este însă uriașă. Și dacă am călători cu viteza luminii tot ne-ar lua vreo 40 de ani drumul dus-întors, iar pentru cei de pe Pământ durata ar părea și mai mare, datorită dilatării timpului la viteze apropiate de viteza luminii. Deci până nu apar ceva tehnologii din Star Trek pentru ca oamenii să o ia pe scurtătură, singurele instrumente de studiu sunt telescoapele tot mai puternice care ne-ar putea oferi mai multe detalii asupra compoziției atmosferei planetei. Analizându-i atmosfera, ne-am putea da seama dacă există procese biologice la suprafața sa. Descoperirea unei planete așa de asemănătoare cu Pământul nu cu mult după ce știința detectării planetelor extrasolare a luat avânt, arată un lucru îmbucurător: planete precum a noastră sunt ceva comun. „Dacă Pământul ar fi fost ceva rar, nu s-ar fi descoperit încă unul atât de aproape și atât de repede” susțin cercetătorii. Eu unul regret doar că nu m-am născut cu măcar 100 de ani în viitor. Sper să fiu martorul a cât mai multe descoperiri de genul ăsta, eventual mai interesante, cât mai trăiesc. Sigur, sunt totuși bucuros că nu m-am născut acum 100 de ani; cred că muream de plictiseală. Sau de gripă. Ca fapt divers, azi umblau pe la noi prin scară două iehoviste. Au bătut la ușă dar n-am fost pe fază și au trecut la apartamentul următor. Oare ce-mi răspundeau dacă le deschideam și le întrebam ce părere au despre această nouă descoperire astronomică și implicațiile ei? 🙂
***
Acum câteva zile am tras o sperietură de pomină. Recent mi se întorsese aparatul foto din service. Avea o problemă la afișajul LCD din vizorul optic și, cum era în garanție, l-am trimis la București, la unicul service autorizat Canon din țară. O să scriu pe Shopping Stories pe larg despre experiența cu service-ul. Oricum, aparatul s-a întors reparat, totul părea normal. În ziua cu pricina, înainte de a pleca acasă de la redacție, am pornit aparatul să mă joc un pic cu el. Imediat ce am început să filmez, am observat cu groază niște dungi orizontale închise la culoare pe ecranul LCD. Late și urâte, arătau ca niște arsuri solare. WTF? Opresc, repornesc, schimb setările, dungile dispar. Revin la setările inițiale (ISO mare, expunere scurtă), dungile reapar. Durere de inimă, respirație sacadată, lacrimi în ochi. Schimb obiective, scot bateria, resetez, încerc toate setările, poate mi-a scăpat ceva… dungile tot acolo. Deja îmi imaginam cum îmi trimit iarăși aparatul în service și cum îl fac ăia bucăți. Cu celelalte două DSLR-uri de la Canon n-am avut nici cea mai mică problemă. Fix al treilea să fie cu ghinion? Am împachetat tot plin de amărăciune și mă pregăteam să plec când mi-am adus aminte că eu mă știu da pe net… Așa că am gugălit „horizontal dark bands 550d canon”. Al doilea rezultat mi-a înseninat ziua: benzile alea apar atunci când filmezi la lumina unor neoane de tip vechi. Acestea se aprind și se sting de 100 de ori pe secundă. DSLR-urile filmează utilizând metoda rolling-shutter, pixelii dintr-un cadru (frame) al unei înregistrări nu sunt capturați în același timp toți, ci linie cu linie. Astfel, dacă neonul se stinge înainte ca senzorul să apuce să finalizeze un cadru, o mică parte din imagine va surprinde momentul în care lumina era stinsă și se va manifesta sub formă de „arsură”. Dacă pățiți ceva similar, acum sunteți avizați.
***
Îl știți pe Puya? Niciun bai dacă nu-l știți, ideea e că omul „cântă” încă din secolul trecut. Fiți atenți ce piesă de-a lui ascultam eu acum 12 ani (!) și-mi plăcea la nebunie 🙂 Nu mă judecați…