Category Archives: De evitat

Caninostrada A3

Știam eu că merită să țin blogul deși n-am mai scris nimic de-un an. Vineri, 24 octombrie, am dat peste un motiv de scris. În plin. Pe autostradă. Mă autocitez:

Exact. La un an și jumătate de la incidentul cu câinele pe autostradă, am repetat isprava cu un alt câine, pe aceeași autostradă. Serios. Dacă data trecută am fost doar eu cu Laura în maşină, acum eram trei adulți și un bebeluș (unul dintre motivele pentru care n-am mai scris de-un an). Ora 20:00, deja noapte, am plecat din Florești şi am luat-o pe A3 înspre Alba Iulia unde mama avea diverse chestii în cuptor care se rumeneau şi la care visam de dimineaţă. Pe autostradă drum uscat, puține mașini ca de obicei. Acuma nu știu dacă mă crede careva, dar, în timp ce acceleram privind peretele de beznă străpuns de faruri, mi-a venit în minte incidentul cu câinele de anul trecut și m-am gândit ce nasol ar fi fost să pățesc așa ceva pe timp de noapte. „Stai că se rezolvă”, a zis Universul și, peste vreo 10 kilometri, m-a servit: pentru o fracțiune de secundă am văzut doi ochi și o blană neagră lucioasă în mijlocul drumului. Mi se pare că a apucat să facă doi pași în direcția greșită, adică în calea mea. Era mare. Am avut timp să strâng din dinți și cam atât. O bubuitură puternică urmată de zgomotul unor bucăți care s-au desprins și s-au împrăștiat, senzația că am trecut peste ceva și urlete de bebe speriat. Aveam 120. Am mai mers încă vreo 400 de metri încetinind progresiv și cu un sentiment ciudat că am visat și că e imposibil să fi pățit din nou așa ceva. Oprit pe banda de urgență, avarii, lăsat farurile pornite. Mi-a luat vreo cinci minute până mi-am făcut curaj să mă dau jos ca să inspectez. Cum m-am așteptat, iar vor trebui schimbate mască, radiatoare și multe altele. Daunele arată mai rău ca data trecută fiindcă n-am apucat să frânez deloc. Cred că după ce vor vedea factura, ăia de la asigurări o să-mi ceară triplu pentru reînnoirea poliței. În fine, Laura și bebele au plecat cu un prieten care a venit după ei din Cluj, eu și soră-mea am așteptat tractarea.

Concluzii, respectiv urări:

1. Oare câte animale traversează zilnic autostrada aia nenorocită prin găurile din garduri, punând în pericol viețile șoferilor, dacă un singur om, din păcate eu, își distruge mașina în două din cele aproximativ 20 de drumuri făcute pe autostradă în ultimul an și jumătate? Cred că răspunsul este terifiant.

2. Nu pot să ignor faptul că vineri, 24 octombrie, puteam să mor împreună cu copil, soție, soră. Puteam să mă fi speriat, să trag de volan, să lovesc parapetul și să mă răstorn. Puteam să dau peste un animal mai mare, cum ar fi o căprioară (am văzut pe timp de zi), care ar fi ajuns nu sub mașină ci înăuntru.

3. Vă dați seama că borâturile care administrează bucățica asta de autostradă și învârt bugete de sute de mii (milioane?) de euro pentru întreținerea ei fac de fapt mai nimic? Cum zicea tipul de la tractare, cel mult adună hârtii și mai astupă câte o groapă. Și adună mortăciuni și bucăți de caroserie, of course. Când vine vorba de gard, blestematul de gard de protecție care ar trebui inspectat și reparat periodic… pula.

4. De îndată ce-mi voi permite îmi voi lua cel mai obscen de mare 4×4, sufragerie pe roți, tanc, cum vreți să-i ziceți, ca să pot circula liniștit și în siguranță în această țară cretină. Îmi pun și un grilaj din titan în față. Vaci, câini, urși pe autostrăzi? Nicio problemă, voi trece prin toți. Cel mult pornesc ștergătoarele ca să curăț ce rămâne pe parbriz.

5. Și, desigur, același sincer „muriți dracului în chinuri stimați mafioți împuțiți de la CNADNR!”

masina

ps. Asta de mai sus e singura poză pe care am făcut-o pe autostradă imediat după incident. Fiind beznă, ar fi fost prea riscant să încerc să caut și să pozez câinele sau să găsesc „breșa” din gard. Știu că n-am ce dovedi în caz că m-aș hotărî să intentez vreo acțiune pentru tragerea cuiva la răspundere.

De porneam cu un minut mai târziu…

…nu pățeam ce vedeți mai sus. Duminica de Paști. Veneam de la Baia Mare de la un set de părinți și mergeam către Alba Iulia la celălalt set. Muzică, doar eu cu ea, vreme faină, ne visam deja în grădină la mama aruncând mingea lui Rexi ca să ne-o aducă înapoi ca să i-o aruncăm iar. La vreo câțiva kilometri de ieșirea de pe A3, universul ne-a demonstrat că poate face pipi oricând pe planurile noastre. Mergeam în spatele unui prost. Îi spun prost fiindcă a avut un rol destul de însemnat în incident. Mai ales că putea fi el în locul meu, cum de altfel aș fi preferat. Deci prostul a văzut în depărtare o mașină de poliție. Deși nu avea mai mult de 130, viteza legală, s-a gândit că ar fi cazul să încetinească până la 90, un obicei cretin al multor șoferi care se panichează ca tâmpiții atunci când văd un radar. După ce am stat vreo 20 de secunde în spatele lui și am văzut că nu-și revine, am dat să-l depășesc. Doar că, în momentul în care am ajuns paralel cu el, observ un câine care apare din partea dreaptă și dă să traverseze șoseaua. La un moment dat se oprește între benzi, socotind probabil în dreptul cărei mașini să se arunce. Din păcate a ales-o pe a mea, văzând-o mai spălată sau ceva. N-am avut ce face. În dreapta mașină, în stânga parapet, în față câine de talie mare, ca nu cumva să scap ieftin. Strâns din dinți, frână atât cât mi-a permis viteza, luat câinele în plin. Uitat în oglinda retrovizoare, câinele și ceva bucăți din mașina mea rostogolindu-se în urmă. Frânat ușor ca sa nu mă trezesc cu vreun camion peste mine, avarii și oprit fix în fața mașinii de poliție. Mă dau jos și mă duc să inspectez, așteptându-mă să găsesc numărul rupt sau cel puțin o parte din câine. Când colo, din radiator tocmai se scurgeau ultimele picături de antigel iar masca din față era crăpată pe mijloc. Și evident, numărul rupt. În timp ce blestemam pe cei care au montat simulacrul ăla de gard de protecție de-a lungul autostrăzii, mă trezesc cu un polițist lângă mine. „Hai să vezi ceva!”. Mă duc la mașina lor să văd ceva-ul. Mă filmaseră. Așa că am văzut în reluare și din alt unghi toată faza. Spectaculoasă de altfel, ieșea un viral decent, păcat că nu m-au lăsat să le filmez ecranul cu telefonul. Nimic de reproșat polițiștilor, foarte de treabă, mi-au dat numărul unei firme de tractări și o dovadă de reparație pentru asigurări, apoi au plecat să ia câinele (deloc surprinzător, mort) din mijlocul drumului. Noi am rămas să așteptăm platforma. Zilele ce au urmat m-am plimbat între asigurări și service. Costurile distracției: 6900 de lei, din care 400 doar tractarea, la suprapreț că era ziua de Paști. Din fericire am avut casco, deci am rămas doar cu deranjul.

Închei cu un sincer „MURIȚI ÎN CHINURI!” adresat celor care administrează autostrada.

Săriți direct la prăjitură

E foarte bine când cineva îți semnalizează cu farurile că este radar în față. Dar nu tot timpul. De exemplu atunci când unii îți dau flash-uri cu 10 kilometri înainte de radar și tu reduci viteza la 59 și aștepti. Și aștepti. Și nu mai apare nicio mașină de poliție. Și până la urmă te saturi și accelerezi și o vezi. Și-ți stă inima. O altă situație: în aproape toate (dacă nu cumva toate) cazurile, ăia cu radarul pândesc o singură direcție de mers. Pe lângă detectarea vitezei ei îți fac și poză, ca să poată dovedi că tu ai fost la volan în caz că vrei să contești amenda. Așa că după ce treci de un radar îndreptat înspre tine, e cam inutil să-i avertizezi pe ăia cu care te întâlnești, fiindcă mașina de poliție e cu spatele la ei. Dacă au viteză cu siguranță vor încetini când o vor vedea, dar nu se află niciun moment în pericol de a fi opriți. Dacă treci pe lângă o mașină a poliției parcată pe marginea drumului cu spatele la tine, da, atunci anunți pe cei care vin din sens opus. Asta teoretic. Practic toată lumea flash-uiește disperată în toate direcțiile.

***

Așteptând la Mac, mă uitam la o mamă care-i lua copilului un Happy Meal. Întrebată cu ce fel de sandwich să fie și auzind opțiunile – hamburger, cheeseburger și McPuișor – femeia a ales rapid „puișorul”. Deși mănânc fără discriminare orice de la Mac, că-mi place și n-am voință să mănânc „sănătos”, n-am putut să nu mă gândesc că femeia a făcut cea mai proastă alegere pentru copilul ei. Spre deosebire de hamburger și cheeseburger, care, conform site-ului companiei, conțin carne de vită fără alți aditivi, carnea din McPuișor vine cu niște bonusuri. Felia conține: carne din piept și pulpă de pui, piele pui, înveliș pane (făină grâu, condimente, sare, pesmet, agenți de coacere E300, E450, E500, drojdie), ulei vegetal. Nu tocmai ce i-aș da unui copil de trei ani să mănânce. Faza e că diminutivarea puiului din denumirea produsului, o mișcare de marketing genială, te duce cu gândul la ceva inofensiv, drăguț și cu puține calorii, numai bun pentru copii.

***

De pe site-ul lui Adi Hădean am găsit rețeta la Chocolate Lava.Vă anunț cu nedisimulată mândrie că am încercat-o și mi-o ieșit spectaculos. Dovadă stau poza de mai jos și martorii/degustătorii extaziați 🙂

Paris, ratatouille și „Je suis roumain, mânca-ți-aș”

Se făcea că era ultima noastră noapte în Paris. Sună fain, nu? Fiind ultima noapte și fiindcă autocarul spre aeroportul Beauvais pleca la 5 dimineața, am decis să nu mai luăm cazare și să ne plimbăm prin oraș, profitând de o vreme bizar de călduță pentru perioada asta. Când zic călduță înseamnă că nu mi-am scos mănușile din bagaj. Prietenii noștri, aflați pentru prima dată în Franța, au îmbrățișat și ei ideea unei nopți de plimbăreală, un pic îngrijorați, ei locuind în București. Noapte, București, înțelegeți de unde îngrijorarea. Noi în schimb, după ce am colindat  noaptea străzile din Barcelona ore întregi fiindcă am pierdut ultimul metrou sau pe cele din Nisa, îmbătați de joie de vivre-ul din jur, i-am asigurat că n-au de ce să-și facă griji. Parisul e minunat noaptea. Woody Allen știe și el asta, uitați-vă la Midnight in Paris. Nu, nu-i ăla cu Paris Hilton. Așa că, după ce am fost la turn să vedem cum se aprind luminițele la oră fixă, am băut ceai și ciocolată caldă într-o cafenea de lângă și am admirat panorama orașului de pe scările de la Sacre Coeur, am luat metroul spre Gare de Lyon, să ne luăm bagajele și să vedem ce autobuz de noapte ne va duce spre autogară.

După ce ne-am lămurit ce și cum și avînd încă vreo trei ore la dispoziție, am purces în a ne depărta de gară, mai ales că prin jurul acesteia mișunau ceva „specimeni” ce se încadrau lejer la categoria „dubioși”. Ca la gară. Lângă gară, câteva restaurănțele, majoritatea închise. În timp ce treceam prin dreptul unuia, un țipăt răsună în noapte. Lângă mine. Trecând peste mini infarct, mă întorc să văd ce s-o întâmplat. Era Andreea, simpatica noastră prietenă, cu mâna întinsă înspre geamul restaurantului. Hm. Mă uit înăuntru pregătindu-mă sufletește pentru ceva scenă din Final Destination și ce văd? Văd un ditamai șobolănocul ițindu-se de după o masă. Nu semăna cu Remy din Ratatouille dar presupun că avea aceleași preocupări. Nu dispare bine șobo și apare un șoarece. Oooo…key…, am văzut destul, hai să mergem. No, pune-te acuma și explică-le la oameni că nu ăsta-i de fapt Parisul, că e vorba doar de un restaurant jegos de lângă gară, că nu mai știu ce. Din fericire (sau nu), șobolanul parizian le-a fost șters curând din memorie de alți dăunători, mai vocali.

După ce ne-am săturat de plimbare, am acostat la o terasă din Place de la Bastille, denumită foarte surprinzător La Bastille, unde am hotărât să rămânem până la sosirea autobuzului de noapte. Era cam ora 3. Terasa încălzită, lume destul de multă, servire promptă. Eu mi-am comandat un cheeseburger cu cartofi prăjiți un pic cam piperat, și aici mă refer la preț (ok, fie, nu cred că am dat în viața mea așa mulți bani pe un nenorocit de cheeseburger). De bun o fost bun, nu zic. Restul și-au luat fiecare cafele și alte licori.. Și cum stăteam noi așa simțindu-ne bine, la un moment dat auzim un răcnet de afară, urmat de „Cum să furi mă telefonul? Cum mă? Cum?”, în românește. În secunda aia am amuțit toți. Toți de pe terasă. Fiindcă a început spectacolul și trebuia să fim atenți, nu? Exact în dreptul nostru, pe trotuar, două grupuri de țigani români se luaseră la ceartă. Fiecare tabără avea un mascul, o pirandă cu un copil atașat de gât și câțiva puradei și puradele pe lângă. N-avem vreme să ne dumirim și ăia doi își sar de gât unul altuia. Femeile se scuipau și înjurau. Una dintre ele, ca să se poată desfășura, își aruncă copilul pe jos ca pe o cârpă și sare pe cealaltă. Dacă vă imaginați deja vacarmul, dublați ceea ce vă imaginați. Toată nebunia a durat vreo jumătate de oră, în vreo 12 runde, timp în care ăia se retrăgeau și apoi se luau din nou de gulere. Cam atât făceau, că erau prea lași să se lovească. Noi ne rugam să vină poliția să-i ducă nu contează unde, pe fundul oceanului de exemplu. Francezii și ce nații mai erau pe lângă noi se distrau. Când un chelner le-a zis ceva ălora din stradă, una dintre țigănci a început să urle: „Je suis roumain, je suis roumain!” În momentul ăla noi am fi intrat cu mare plăcere în pământ. Normal că am încetat orice comunicații în limba maternă și ne-am mulțumit cu engleza până la plecare, sperând să-i convingem pe chelneri să ne considere măcar ruși. Fin.

Ăsta nu e anul meu

Totul a început cu filmuleţul ăsta:

L-am făcut cu un program pentru telefon, TimeLapse, pe care am dat 7 lei. Programul setează telefonul să facă poze automat la intervale stabilite de tine, pe care apoi le “lipeşte” pentru a forma un clip video. În funcţie de imaginaţie, se pot face chestii interesante. Am folosit portofelul pentru a sprijini telefonul în dreptul ferestrei din redacţie. După 20 de minute, am luat telefonul pentru a vedea ce a ieşit. O colegă mi-a zis să am grijă să nu-mi uit portofelul la fereastră. Ora şapte. Plecăm toţi spre casele noastre. Îl las pe Nicuşor în apropiere de a sa, după care îmi dau seama că portofelul meu e tot la fereastră. Ca să fiu sigur, caut și în geanta laptopului, aflată pe bancheta din spate, unde mi-l mai pun câteodată. Nu e, aşa că mă întorc la redacţie. Urc, recuperez portofelul şi cobor într-un minut, vorbind între timp la telefon cu mama. Nu mai ştiu dacă am închis maşina între timp. Mă duc la Cora. Parcarea nu e foarte plină. Mi-e o foame de lup. Cumpăr apă, redbull, dulce, o mozarella şi nişte salată, să-mi fac sandwich-uri. În zece minute termin. La casa de marcat unde m-am pus era un băiat neîndemânatic care era foarte emoţionat de fata ce stătea în faţa mea la coadă. Zic asta fiindcă și-a scăpat pixul de două ori şi s-a înroșit ca racul. Ajung în parcare, îmi reperez maşina care arăta îngrozitor de prăfuită lângă un 4×4 negru şi lucios. Deschid o uşă din spate şi dau să-mi aşez punga cu cumpărături între scaunul din faţă şi banchetă. Ochii mei îşi dau seama că nu văd ce ar trebui să vadă. Laptopul şi geanta foto nu mai erau. Mă uit disperat sub scaune. După un moment de furie neputincioasă sun la 112. Într-o secundă îmi răspunde o operatoare. Furt. Mă numesc, sunt la Cora. Transferat la un poliţist. Îi spun și lui unde sunt, mă întreabă dacă mi-au spart geamul sau uşa. Spun că nu şi îi spun că e posibil să fi lăsat uşa deschisă când am urcat după portofel la redacţie. Pe strada Salcâmului sunt foarte mulţi ţigani. Îmi spune că, din moment ce nu ştiu unde a avut loc furtul, să vin la secţia IV. Mă duc. Acolo găsesc un poliţist de serviciu, caruia îi spun ce-am păţit. Din atitudinea lui înţeleg că este un lucru minor și faptul că am venit la el și îl deranjez nu va rezolva nimic. Îi dau de înţeles că lucrez la un ziar şi îi spun că totuşi, vorbim de vreo 90 de milioane. Se activează. Îi sună pe “criminalişti” şi încearcă să dea de alt poliţist care ar trebui să-mi ia declaraţii. Apare alt polițist din spate. Tuşeşte şi arată de parcă tocmai s-a ridicat dintr-un pat. “O mă, erai aici?” spune primul surprins, “Uite pe domnul, i-au furat laptopul şi tot felul de electronice din maşină. I-am sunat şi pe X şi Y, erau acasă”. Obositul se uită la mine şi mă invită la el în birou, unde mirosea puternic a ceai şi a suc de portocale stătut. Lumină de neon rece, mobilier ieftin, dar nou, că secția IV tocmai s-a mutat în sediul ăsta. Primesc două coli şi un pix. Nume, prenume, locul naşterii… CNP-ul nu-l ştiu, scot buletinul, în calitate de persoană vătămată declar… Începe să-mi dicteze. Scriu greu, cu litere de tipar, fiindcă nimeni nu mi-ar înţelege scrisul de mână. Îmi dau seama ce mult timp a trecut de când n-am mai scris altfel decât folosind tastatura. Mi se pare un chin să mişc pixul. Poliţistul îmi dictează, tuşeşte, cască şi nu pare să aibă chef de vorbă. Îmi dau seama că nu are sens că caut compasiune sau vreo asigurare. Îmi dau seama că nu-l interesează. Probabil că nici pe mine nu m-ar fi interesat. Suntem români și nu ne pasă. Îi fac cunoscută teoria mea cu uşa uitată deschisă şi cu ţiganii de pe Salcâmului. Scriu asta în declaraţie. Apare cineva şi ne zice că au venit criminaliştii. Mergem în parcare, trag maşina la lumină. Criminaliştii sunt doi băieţi. Nu par a avea mai mult de 23-24 de ani. Râd şi glumesc, povestesc despre nu ştiu ce chef la care lumea trebuia să poarte măşti. “A, uite, aici o forţat uşa”. ?!!? Ne uităm toţi patru. Butucul yalei de la uşa dreapta faţă era scos în afară cam un centimetru, şi tabla puţin îndoită. Eu nu văzusem, era întuneric. Teoria mea cu ţiganii şi uşa lăsată deschisă… Deci nu am lăsat uşa deschisă. Slabă consolare. Au început să dea cu praf din ăla pentru amprente. M-am gândit imediat că orice hoţ de bun simţ care ştie să spargă o yală și o face într-o parcare populată are şi mănuşi. Poliţistul îmi zice să vin cu el înapoi în birou. S-au schimbat datele problemei, deci alte două coli. Alte declaraţii. Deja simțeam că nu mai are rost și voiam să-i spun că-l înțeleg că-i bolnav și fără chef și știu că n-am nicio șansă să-mi mai recuperez vreun lucru, așa că să mă lase în pace. Între timp a venit și unul dintre băieții veseli cu amprentele din mașină, puse într-un plic. Trebuie să mă amprenteze și pe mine, ca să mă “excludă”. Fiecare deget și palmele. Tușul era rece. A trebuit să-mi las mâinile moi, ca să poată el să-mi manevreze degetele. M-am simțit de parcă eu eram infractorul. Terminat, spălat pe mâini, semnat. Aflu că voi fi sunat pentru a mi se cere date în plus despre bunuri, printre care și MAC-ul plăcii de rețea a laptopului. Cică ar fi o pistă. No mă, știu și ei ce-i ăla MAC, cred că asta o fost revelația serii. Am plecat din secția adormirii maicii domnului și am ajuns acasă. Mai sărac cu 9000 de lei, dar cu plasa de cumpărături intactă. Acasă m-am mai gândit ce aveam prin genți pe lângă laptop și aparat foto, pentru un pic de post-enervare. Deci mai aveam așa: handsfree-ul de la telefon, chei, cablul de date al telefonului, căștile mele JVC luate la suprapreț din Monaco, un kit de curățare pentru obiective foto și capul trepiedului foto, asta așa, bonus, ca să nu mai am ce face cu trepiedul rămas acasă. Nu că aș fi putut face multe până îmi iau alt aparat. De menționat că ieri a fost prima zi în care mi-am dus aparatul foto la redacție, fiindcă era frumos și m-am gândit că voi face niște poze prin oraș. Am pus în geanta foto, pe lângă obiective, și încărcătorul, pentru a nu-i obliga pe hoți să investească :). Ziua s-a încheiat cu o pană de curent totală ce a lovit tot cartierul, lăsându-mă în beznă și cu un sentiment că toată lumea conspiră pentru a-și bate joc de mine. M-am culcat.

***

ps. Ținând cont că pe laptop era un sticker cu numele acestui blog, și, cine știe, poate imbecilul care l-a furat îmi va face o vizită, îmi permit să-i adresez un mesaj: sper să mori cât mai curând!

ps2. Da, știu că nu ar fi trebuit să-mi las lucrurile la vedere în mașină. Da, Cora cică are supraveghere video iar poliția presupun că va verifica… cândva. Nu, nu voi urmări ca un obsedat toate site-urile unde se vând chestii și toate talciocurile din împrejurimi în speranța că-mi voi dibui lucrurile. Prea puține șanse ca să merite nervii.

Concediu (I) – Litoralul

M-am întors din concediu.

Prima parte a vacanței ne-am lăfăit la mare, la soare. Am ales Costineștiul fiindcă n-am mai fost acolo. Am găsit cazare pe net la o pensiune, că la hotel era nesimţit de scump pentru două stele și mobilier din antichitate. Foarte plăcut surprins am fost de drumul până la mare. Noi am plecat de la Cluj sâmbăta, când nu circulă tirurile iar majoritatea turiştilor de weekend erau deja la mare. Drum excelent, aglomeraţie deloc, radare puţine. Singura parte naşpa a drumului a fost, cum era de aşteptat, centura Bucureştiului, care parcă a fost făcută din plastilină la cât de denivelată era. Pe litoral şoselele sunt ca-n palmă. Nu-mi venea să cred că pot conduce atât de civilizat, m-am tot minunat ca prostul. Ca să vezi ce mentalitate defectă am. Cu opriri în Bucureşti şi Constanţa, am ajuns la Costineşti pe la ora 10 seara. No, acolo ne-am cam panicat: nu vedeam drumul de oameni. Mii, zeci de mii, mişunau ca furnicile pe străzile staţiunii. Bine, nu vedeai drumul nici din cauza iluminatului stradal, care nu funcţiona. De ce să dai drumul iluminatului când ai cea mai aglomerată staţiune de pe litoral, nu? Primar cretin. Norocul norocului a făcut ca pensiunea la care ne-am cazat să aibă o curte largă, în care ne-am adăpostit maşina. Zilele ce-au urmat am explorat litoralul. Ce-ar fi de menţionat:

* Apa excelentă. Nu foarte caldă, deloc murdară, fără plante sau meduze sau cine ştie ce ciudăţenii prin ea. Chiar şi la Costineşti era ok, deşi cam mic spaţiul de la mal la geamandură. La Neptun, unde am petrecut o zi pe plajă, am avut parte de nişte valuri superbe şi o apă limpede în care am făcut zeci de scufundări cu ochelarii de înot pe ochi. Sentimentul pe care îl ai când stai pe spate lipit de fundul mării la un metru jumate adâncime şi vezi deasupra razele soarelui strălucind prin apă este incredibil de liniştitor. Şi la Mamaia am avut parte de valuri şi apă ok, dar nu ca la Neptun.
* Ne-am dat cu banana. Până la epava din Costineşti şi înapoi, cu trei aruncări forţate în apă pe parcurs. Cam dureroase căzăturile, multă apă înghiţită, dar aş mai repeta experienţa.

* Mâncarea de la acceptabilă la bună. Calitatea costă. Poţi însă trăi şi doar cu şaorme, ai de unde alege. Pentru o experienţă culinară deosebită, recomand restaurantul Paradisul Pescarilor din Neptun unde am savurat un chefal absolut delicios.
* Am fost la Aqua Magic din Mamaia. Aglomeraţie mare, dar distractiv. E greu să-ţi stăpâneşti emoţiile când te arunci pentru prima dată de pe toate chestiile alea.
* Pe plajă aproape toată suflarea feminină face topless. Chiar şi cele care n-ar trebui să facă, din motive estetice… Şi n-ai cum să nu te uiţi, fiindcă în orice parte îţi arunci privirea dai de ţâţe. Febră musculară la ochi, checked. Şi da, chiar cred că avem cea mai mare concentraţie de bunăciuni pe kilometru pătrat din Europa. Ideea lui Mazăre nu mi se mai pare deloc proastă, după CÂÂÂTE am văzut… 🙂

* Curăţenia nu a fost o problemă prin staţiuni, dar dacă vedeai plaja seara ţi se făcea rău. Incredibil ce animale pot fi oamenii. Miraculos însă, peste noapte cineva curăţa nisipul de tonele de peturi şi doze de aluminiu.

* Costineştiul e viu şi tânăr. Mi-a plăcut.

Laura a avut o obsesie pe toată perioada șederii noastre pe litoral: să-și facă rost de nămol de la Techirghiol. Din ce-am înţeles eu, nămolul ăla ar fi bun pentru orice, de la mărirea bustului cu opt numere până la tinerețe fără bătrânețe. E greu pentru mine să înțeleg de ce femeile țin morțiș să se dea cu tot felul de chestii bizare pe față. Mă refer la creme şi amestecuri făcute din te miri ce. Bun, deci acum că ni s-a pus pata pe nămol, cum facem rost? Să mă scufund eu în lac? Pe lânga asta, cum naiba se foloseşte? Îţi bagi pur şi simplu faţa în el? Trebuie preparat cumva, ţinut în condiţii speciale? Degeaba am bătut-o la cap cu întrebările astea, ea voia nămol. Fără prea mare tragere de inimă, am oprit la Eforie în drum spre Bucureşti, şi am tras maşina lângă lac. Aici a avut loc o scenă ruptă din Zona Crepusculară. Am ieşit de pe şosea şi am luat-o pe un drum neasfaltat, plin de gropi şi de praf până ce ne-am apropiat de lac. Am coborât din maşină şi ne-am uitat în jur. Pustiu total, ca-n deşert, cu excepţia unui lanţ de clădiri în construcţie aflate pe marginea lacului. 39 de grade. Ne apropiem de clădiri şi vedem, sub o umbrelă, o femeie şi-un bărbat. Nici o mişcare în rest. Femeia vindea piersici şi încă ceva fructe. Laura o întrebă de unde se poate cumpăra nămol. Femeia, mirată: “Vai, da` nămolul nu se vinde! Se scoate cu pompa din mijlocul lacului şi se foloseşte aici la tratamente”. Laura: “Da, dar noi vrem să luăm nişte nămol pentru acasă, cum să facem, să mergem noi să-l scoatem din lac?” Femeia tot mai alarmată: “Nu, dar nămolul nu se scoate aşa pur şi simplu!” Laura: “Ok atunci, cine ne poate da?” Femeia trage cu ochiul la bărbat şi-l întreabă şoptit: “Şeful e aici?” “Nu”, vine răspunsul. Femeia atunci, spre Laura: “Am o pungă.” Şi îi face semn Laurei să o urmeze. Se duc amândouă până în cea mai apropiată clădire şi se întorc după două minute cu un pungoi. Văzându-mă, femeia întreabă temătoare: “Da domnu cine-i?” “Soţul meu.” Femeia: “Aveţi grijă pe unde o luaţi, nu ieşiţi pe aici prin faţă, mergeţi prin partea cealaltă.” Şi-am mers, am pus “pachetul” în portbagaj, eu rugându-mă să reziste celor 600 de kilometri fără a exploda şi a-mi împuţi maşina. Costul “mărfii”? 10 lei 🙂

Îmi permit să vă plictisesc. Mersi.

Săptămâna asta am făcut economie serioasă de gaz și nu pentru că am vrut noi ci pentru că așa a vrut centrala. Eu puneam pe 25 de grade, ea pornea peste vreo trei ore, încălzea caloriferele cât să nu fie reci, după care se oprea. Apoi pornea iar și se oprea în secunda următoare de ziceai că e cineva și se joacă la butoane. Temperatura în casă pe la vreo 20 de grade și asta când bătea soarele în geam. Adică rar în perioada curentă. Clar, s-a stricat centrala, tulaaai, urmează zeci de milioane dați la diagnosticări, reparații, poate trebuie una nouă… Într-un final îmi pică ochii și pe termostat: “Da stai un pic, n-oi fi tu de vină?”. Mers la Praktiker, luat altul, cel mai ieftin găsibil, pe la 45 de roni, fără display, programări, fără nimic. Acasă emoții, fiindcă plasticăraia nu avea alte instrucțiuni decât o schemă electrică cu ceva hieroglife, era altă marcă decât ăsta vechi, și, cum eu sunt obișnuit ca din două, s-o aleg mereu pe aia greșită, mă așteptam să leg firele exact invers. Centrala e sigilată și nu o puteam desface să văd unde duce firul termostatului vechi. Ok, și bag centrala în priză, pun pe 25 de grade și… pornește cuminte, că altfel nu scriam ca să vedeți ce prost îs și cum mi-am dat foc la casă. Deci dacă centrala face figuri, bănuiți întâi termostatul și nu chemați cavaleria. Acesta a fost punctul culminant al săptămânii. Sorry.

***

Se vorbește mult în ultima vreme de așa numitele droguri legale vândute în Spice Shopuri sau, cum le zice mai dreamy… “magazinele de vise”. Vedeta este Special Gold, vândut ca sare de baie și care are pe plic interdicția de a fi folosit de persoane sub 18 ani. Dar cum așa, tinerii n-au voie să facă băi parfumate? 😛 Prin iunie anul trecut, Ministrul Sănătății de atunci, unu’ Bazac, zicea că se încearcă blocarea prin lege a vânzării produselor ce conțin substanțe cu efecte halucinogene. Ei, abia acum un proiect de lege pe această temă a trecut de comisiile de specialitate și numai în februarie va fi discutat în Parlament. Între timp, că a trecut ceva timp de atunci, mai mulți boi au mierlit-o după ce au tras la greu sare prin diverse orificii. Înainte de a se interzice io aș zice să se dea gratuit o perioadă cui vrea, la kil, cu instrucțiuni…

***

Biletele la Barcelona sunt luate, mai este mult însă până pe 7 mai. Până atunci poate facem o Viena cu mașina. Aici am scris despre loteria biletelor de pe site-ul Wizz Air.

Red Romanian Roads

Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.

***

Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.

***

Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.

Însemnez ca să nu uit

S-a prăbușit avionul Air France în mijlocul Oceanului Atlantic. 228 de morți, o tragedie, îngrozitor și nedrept. Cauzele sunt încă un mister. Cum la locul prăbușirii oceanul are mii de metri adâncime, cutiile negre ale avionului sunt aproape imposibil de detectat deși sunt căutate cu un submarin francez și două nave dotate cu dispozitive de ascultare a “ping”-urilor emise de cutii. Ping-uri care vor înceta în aproximativ o săptămână. Sper să le găsească, însă am o nedumerire. Înainte de prăbușire avionul a trimis automat către fabricant 24 de mesaje de eroare, care semnalau cedarea mai multor sisteme vitale pentru zbor. Cu ocazia acestui incident am aflat că toate avioanele Airbus trimit în timpul zborului diverse informații tehnice către companie, informații ce servesc la îmbunătățirea software-ului de zbor dezvoltat ulterior. De asemenea am mai aflat că avionul se afla în afara razei radarului când s-a întâmplat tragedia. Cu toate acestea sistemul automat de transmisie a datelor de zbor a funcționat fără probleme. Și atunci pun întrebarea: conținutul cutiilor negre (înregistrări cabină, parametri de zbor) nu poate fi transmis în același mod ca și informațiile pentru debugging, în timp real și stocat altundeva decât în avionul care la o adică poate ajunge pe fundul oceanului într-un milion de bucăți? Eventual înregistrările să fie șterse de fiecare dată când avionul aterizează în siguranță. Să zicem că e scump de implementat la toate avioanele, dar măcar la cele care fac zboruri transoceanice nu se poate face ceva pentru a evita situațiile în care 10 națiuni scormonesc oceanul aproape degeaba? Normal că se poate însă prăbușirile fiind relativ rare se preferă varianta mai simplă și mai ieftină.

***

Apple a lansat softul pentru iPhone versiunea 3.0, în care binevoiește a include și posibilitatea trimiterii de MMS-uri (welcome to 2003 cum zicea cineva), cut/copy/paste și funcție de search. Telefonul se mișcă mai bine, în special browserul web. Astea sunt cele mai vizibile îmbunătățiri. Funcția de search este deosebit de utilă, rezultatele afișate fiind selectate dintre contacte, aplicații sau mailuri. Mai există posibilitatea de a folosi telefonul drept modem, opțiune pe care Orange o taxează cu 4 euro, așa numa de șmecheri ce sunt, deși la alte telefoane nu trebuie să plătești nimic pentru a face tethering.

***

O seară foarte proastă se desfășoară așa: vine ploaia. Se ia curentul în sat. Vine curentul înapoi, internetul însă nu mai vine. Ora 0:00.  Fără internet nu pot lucra. Nu-i nimic, mă sui în mașină și mă duc la sediul firmei. Ploaia cade în regim turbat. În apropiere de oraș o iau spre cartierul Mănăștur, ca să mă opresc la Mac să-mi iau ceva de mâncare. Drumul respectiv începe cu o pantă pe care mie îmi place totdeauna să o iau cu viteză. Am omis faptul că acum turna cu găleata. Accelerez și mă trezesc față în față cu un lac în toată regula format la baza pantei. Intru în lac cu vreo 90 la oră. Apa zboară 10 metri în sus iar mașina se rotește de două ori în jurul axei și se oprește la juma de metru de marginea drumului, pe contrasens. În jur nici o mișcare. Păcat, cred că a fost spectaculos. Pornesc mașina și ajung la Mac. Între timp ceva de sub mașină zăngănea, semn că… nașpa. Îmi iau un suc și un sandwich, le pun pe scaunul din dreapta și mă îndrept spre firmă însoțit de zăngănitul infernal. Becurile de pe stradă nu funcționau. Opresc mașina, pun mâna să-mi iau mâncarea și dau de ceva ud. Fucktardul de la Mac nu închisese capacul paharului de suc. Sandwich, portofel și geanta laptopului înotau în Cola.

Motoare și Ifoane

Orice motor de căutare vrea să fie adoptat și setat ca “default search engine” dacă se poate de către toată planeta. Mai nou Google și Yahoo! nu se mai mulțumesc să te întrebe ci au inventat metode prin care să se apere unii de alții. De fiecare dată când instalez o versiune nouă de Yahoo Messenger mă feresc să instalez și restul de porcării incluse în kitul de instalare, cum ar fi Yahoo Toolbar, program care mă enervează la culme. Cu toate astea, încercând să updatez messengerul de pe calculatorul cuiva, nu sunt atent și instalez toată gama de crapware inclusă în kit. Nu apuc să apăs finish și mă trezesc cu o atenționare de la Google, stăpânul de până atunci al calculatorului…

Bun, deci mulțumesc Google, ești drăguț, vreau să rămân cu tine. Dau click pe ok și mă trezesc cu altă fereastră, de data asta de la Yahoo!, care printre prostiile instalate a pus și una de “protecție”…

Yahoo! n-a stat pe gânduri și a anulat tentativa Google de a se repune ca default. Bine… Dau click pe OK și ce-mi apare?  Din nou caseta Google:) La care dacă dau ok apare iar caseta Yahoo! … și tot așa. Soluția: ia mai bine mergeți naibii cu toolbarurile voastre și softurile spyware pe care le țineți active tot timpul.

Cred că voi folosi tot mai des Microsoft Bing. Îmi place, mai ales că schimbă periodic poza de pe frontpage 🙂

***

Apple a lansat noul model de iPhone. După ce un miliard de site-uri s-au dat de ceasul morții să ghicească ce va aduce Apple nou (și n-au prea nimerit) iată că Apple, foarte calm, lansează un produs cu relativ puține îmbunătățiri față de precedentul, dar în anumite puncte cheie și suficient de bine puse în valoare cât să convingă lumea să își schimbe iPhone 3G-ul care până mai ieri era “ză shit”.

Astfel iPhone 3GS va avea o cameră cu autofocus de 3.2 megapixeli. Pe când alte telefoane au ajuns la 12 megapixeli Apple se face că nu știe și vine cu 3.2. Micile detalii însă… Focusul se face atingând cu degetul zona din ecran ce se vrea focusată. De asemenea poți filma și edita clipurile filmate direct de pe telefon pentru a le uploada pe YouTube fără a mai avea nevoie de un calculator. Au mai băgat în el o busolă, extrem de utilă în aplicațiile gen Google Maps fiindcă poziționează harta corespunzător direcției de deplasare.

O altă noutate hardware o constituie procesorul care “rezolvă” aplicațiile de două ori mai repede și cantitatea de memorie RAM. Memoria flash a crescut și ea la 16 sau 32 giga, în funcție de model. În rest telefonul arată la fel în exterior. De fapt mai are o chestie în plus față de 3G, care mi-a plăcut cum sună și anume “fingerprint-resistant oleophobic coating”, care dacă chiar protejează cât de cât împotriva amprentelor eu o consider un miracol tehnologic.

***

Cum gândesc unii la ei pe blog vis a vis de vot:

(…) Am vrut să-i votez pe toţi, să nu fie nimeni supărat (da, da, am vrut să anulez votu’). Da’ am zis “de ce să nu-mi bat joc puţin?”. Şi am votat PRM. Nu am (încă) nici cea mai mică urmă de regret. Sunt chiar foarte mulţumit că am contribuit la intrarea lui Vadim şi a lui Becali în Parlamentu’ iEuropean. Decât un nene care la o adică să mă pună la respect cu ceva gen “derbedeul dracului” …

… mai bine ai votat un retardat bolnav psihic cioban prost incult și cretin? No bravo!

Post de recuperare

Mi-am făcut cont pe Twitter. De fapt îl aveam de ceva vreme dar n-am scris nimic. Abia după ce am făcut un cont la shopstory.ro și am încept să postez mi-a picat în sfârșit și mie fisa că e sistemul ideal pentru a anunța lumea de diverse chestii și, dacă ești urmărit de cine trebuie, anunțul se răspândește cu o viteză fantastică. De exemplu dacă ești urmărit de Ashton Kutcher, el are potențialul de a anunța într-o clipă pe toți cei 1 milion de urmăritori ai săi cum că s-a lansat shopstory.ro 🙂 Aici contul Twitter shopstory, iar aici contul meu.

***

Am prins gustul filmelor proiectate în 3D. Primul l-am văzut vara trecută la Disneyland Paris (de fapt era aşa numitul “Cinema 4D”:  pe lângă efectele tridimensionale pe care le vedeai cu ochelarii speciali, se mişca şi sala cu tine, simţeai vântul, te stropeau cu apă la scenele unde era apă… da o ţinut numa vreo 10 minute tot filmul). Al doilea film 3D, de data asta lungmetraj, l-am văzut de curând la Cinema Odeon din Polus Center. O prostioară cu Brendan Fraser, Călătorie în centrul Pământului, la care în mod normal nu m-aş fi uitat mai mult de 10 minute. În 3d a arătat însă spectaculos, vezi actorii de parcă ar fi în fața ta, iar ”trucurile” cu diverse chestii care ”ies” din ecran și sar înspre tine sunt simpatice. Când am auzit că a venit Monsters vs Aliens 3D n-am mai stat pe gânduri, a must see. Mare greşeală. Abia după ce am luat biletele am văzut scris pe o hârtie mică lipită lângă casa de bilete: „Filmul Monsters… este dublat în limba română”. Blestemeee!! Niciunde altundeva nu era menţionat asta, pe afișe, pe internet… Şi apropo, de ce mama naibii cinema Odeon nu are un rahat de site cum are Cinema City de exemplu și tre să caut programu pe tot felul de alte site-uri obscure unde nu ai nici o garanție că e cel corect? Deci am dat 21 de lei (suprapreţ că e 3d…) că să aud nişte români rataţi cum behăie fals în locul unor actori cunoscuţi care, culmea, erau trecuţi pe afiş. Ce mama naibii mă interesa că „joacă” Reese Whiterspoon sau Hugh Laurie dacă eu nu le auzeam vocile? Că de văzut nu putea fi vorba fiind desene animate!!! Şi, deşi am avut toată bunăvoinţa, a fost exact cum m-am aşteptat: vocile erau parcă din alt film, în genul celor de la Cartoon Network, formulările ridicole și stângace = o experienţă ratată şi plină de nervi. În afară de copiii care nu ştiu citi, nu ştiu ce om întreg la cap ar prefera să urmărească un film dublat când tocmai vocile unor actori cunoscuți sunt considerate un atu important într-un film de animație.

***

Săptămâna trecută am fost la Satu Mare să ducem o prietenă. Jur că parcă ne-am întors 20 de ani în trecut. În viaţa vieţii mele n-am întâlnit un oraş mai neîngrijit şi plin de gropi ca Satu Mare. Până acolo drumul e superb. Cum intri în oraş, ZBAANG! îți rupi mașina. Trotuarele cred că n-au fost făcute de pe vremea lu Ceauşescu. Nu pot ca să pricep cine şi de ce l-a ales pe primar, care dracu o fi. Dar ce m-a dat pe spate a fost altceva. Nu tu drumuri, nu tu trotuare, nu nimic, în schimb aveau parcometre alimentate de panouri solare :))) Am crezut că nu văd bine. Da, deci asta a fost prioritatea numărul unu în oraş, să pună baterii solare la parcometre. Normal, cu ceva fonduri europene din care au putut ciordi ceva, scârbele. Când am ajuns în Cluj ziceai că suntem la Viena.

Ei au drumurile așa…

Da-n schimb au panouri solare la parcometre…

***

Ziarul „Adevărul de seară” are un buget serios pentru promovare. Oriunde mă uit dau numa de cutiile cu ziarul oferit gratuit. La ieşirea din supermarketuri, în parcarea mall-ului, la intrare în restaurantul Pizza Hut (!), pe stradă pe pereţii clădirilor, peste tot. Cutiile, vopsite portocaliu fosforescent, atrag privirea foarte rapid. Am luat și eu o dată ziaru, nu că mi-ar fi trebuit, da era la îndemână, și l-am uitat apoi în mașină necitit. Cu toate eforturile, presa scrisă își trăiește ultimele momente. Vor mai supraviețui o vreme tabloidele, probabil până când accesul la Internet va avea o răspândire suficientă iar publicul mai “atehnic” va ajunge la un minimum de educație informatică, apoi și aceștia vor învăța să dea search pe Google după sexy brăilence și alte jivine.

Culmea utilului: după ce s-a golit de ziare (utile și ele la împachetat, la făcut focul pentru grătar…), cutia prestează în interesul municipalității servind drept coș de gunoi.

***

S-a îndurat Yahoo! de români şi a dat drumu la Yahoo Messenger pentru iPhone şi în Apple Store-ul românesc. Aplicaţia foarte faină, n-am ce comenta, se comportă ca cea desktop, ba chiar e mai frumos colorată, o singură chestie mă intrigă însă. În lista de messenger de pe iPhone îmi apar contacte pe care le-am şters de câţiva ani buni. Iar acum sunt acolo. Freaky. De aici deduc că Yahoo de fapt nu şterge definitiv nici un contact din lista ta atunci când îl ştergi tu. Pot ca să mă întreb de ce?

***

N-am nimic cu cei de la CityNews, dar totuşi, mi se pare cam ”nesi” locul de parcare ales de ei, mai ales că niște ziariști ar trebui să sancționeze astfel de comportamente. Bine, nu numa ei au parcat acolo, toate locurile rezervate persoanelor cu handicap erau pline. Dacă şoferul CityNews suferă de vreun handicap îmi cer scuze.

8 martie negru

Laura voia să conducă de 8 martie. Puteam să o las, fiindcă era 8 martie. Dar n-am vrut, că-s rău şi insensibil. Am plătit pentru asta. Un milion opt sute lei vechi. Iar ea s-a ales cu flori. Pe care eu le-am aruncat în ghenă. Telenovelă? Nu… ghinion, sau blestemul lui opt martie negru.

Cum eu am impresia că nimeni nu poate ţine de volan mai bine ca mine şi dacă nu conduc eu atunci cu siguranţă timpul alocat oricărui drum se va dubla, am ignorat repetatele rugăminţi ale Laurei de a o lăsa pe ea să conducă pe drumul de la Zalău la Cluj ce l-am făcut de 8 martie. Şi drept urmare mi-am luat-o. Când să ieşim dintr-un sat, observ că-mi face cineva flash-uri. Din păcate văd şi maşina poliţiei la nici 200 de metri. Frânez şi înaintez uitându-mă în altă direcţie, cu un mare muscoi pe căciulă.  “Ăă, cred că ţi-o făcut semn să opreşti”, zice Laura. Fuck. Am oprit la ceva distanţă, mă uit în oglindă, poliţaiu iese din maşină, deci da.., ies şi eu în întâmpinare. Scuze, nu v-am văzut, heheh… Nu-i nimic, aveaţi 82 în localitate. Serios? Da’ cum, eram încă în localitate? Da, eraţi, uitaţi, vedeţi, acolo este o casă, actele vă rog, bună ziua doamnă şi la mulţi ani de 8 martie. hehehe şi hihihi-uri. M-am dus la maşina lui, am vrut să plătesc pe loc amenda, îmi zice că nu mai are chitanţe. Că o fost invitaţie la şpagă din partea lui, că n-o fost, mă doare undeva. Sunt sigur că oricum ia destulă de la alţi şoferi, iar eu totdeauna am simţit că m-aş înjosi prea mult să mă târguiesc, milogesc etc. E totuşi o fiinţă inferioară. În timp ce ăla desena amenda mă gândeam uite măgaru’, îmi dă amendă de 8 martie. A, da stai că nu-s femeie, ce dacă e 8 martie… A, dar putea să fie Laura la volan, boule, şi clar că se punea altfel problema. Când să plec îmi zice să mai stau un pic, apoi se apucă să scotocească pe bancheta din spate într-o cutie şi numa văd că-mi întinde trei flori, “pentru doamna de 8 martie”. Mi-a trecut brusc un flash prin faţa ochilor cum îi plesnesc vreo câteva cu ele peste cap şi-i cade cascheta, dar m-am limitat la un zâmbet acru, i-am urat o zi bună (şi-un “sugi” în gând) şi m-am cărat cu amenda într-o mână şi cu florile în cealaltă. Când am ajuns acasă am aruncat freziile sau ce-or fi fost în ghena din faţa blocului, fiind desigur luat la rost că “totuşi, ce vină au săracile flori?”.

Diversificate, amestecate, varză, idei, mi-e foame, nu mai sună odată Laura să mă duc după ea…

Sex Drive – O comedie foarte tare cu adolescenți care reușește să amuze fără a fi deosebit de originală. James Marsden (XMen, Superman) și Seth Green (Austin Powers și multe altele) fac niște roluri foarte comice. Amanda Crew este simpatică, aș vrea s-o mai văd și prin alte filme. Excelente poantele cu bloguri și YouTube. Apar și băieții de la Fall Out Boy, se face reclamă la iPhone, avem și țâțe și desigur, sex, dar în cantități moderate.

***

Azi mi-am parcat ca de obicei mașina pe marginea drumului și mă trezesc că se ia de mine o babă ce locuia în blocul  lângă care am parcat că de ce parchez eu și colegii mei (?) acolo și le ocupăm lor locurile. Vă dați seama. Locurile de pe marginea drumului, de la șosea. Dar doamnă, conduceți, aveți mașină? V-ați marcat parcarea? Aveți abonament pe parcare? E măcar PARCARE AICI? Nu. Am turbat. Apoi am turbat a doua oară la serviciu când mi-am adus aminte că prin noiembrie anul trecut mi-am găsit mașina cu o roată pe pană exact în același loc unde am parcat azi. Atunci am schimbat resemnat roata și a doua zi m-am dus să-mi fac pana, doar ca să aflu că de fapt nu aveam nici o pană, ci mi-a dezumflat-o cineva. Dacă nu mai scriu pe blog, să știți că o să fiu la închisoare pentru vandalism asupra blocului ăla.

***

Am o problemă cu Elena Gheorghe, fostă parte componentă a trupei Mandinga, care a câștigat preselecția de anul ăsta pentru Eurovision. Melodia e de mare căcat, nici n-are rost să comentez asta, în schimb mă intrigă vârsta declarată a interpretei. Voi ați zice că asta are 23 de ani, răsărită pe astă lume în 1985? Pot să jur că am văzut-o acu vreo câțiva ani prin niște reviste și arăta de 30 minimum. Pozele mai noi cu ea o arată într-adevăr mai tânără (photoshop la kil?) dar totuși, something iz fishy aici.

…nah

***

CEO-ul de la Adobe a făcut iar niște declarații care au reaprins speranțele utilizatorilor de iPhone (me included) de a vedea conținut flash pe dispozitive în viitorul apropiat. Aflăm că Adobe lucrează împreună cu Apple la dezvoltarea unei variante de flash pentru iPhone care să se apropie ca funcționalitate de varianta pentru desktop a flash-ului. Cică ar fi o provocare tehnică serioasă și de aceea nu s-a înfăptuit minunea până acum. Provocare tehnică my ass. Apple are un miliard de motive să nu vrea flash: consumă mult din procesor deci suge din baterie ca vampiru, conținutul multimedia va fi mult mai ușor de accesat, deci Apple va pierde clienți/fraieri care folosesc iTunes, procesorul iPhone-ului nu prea are destui mușchi să ruleze aplicații flash complexe și multe altele. Probabil vom primi o versiune de flash castrată care să poată afișa bannere și ceva animații simple și cam atât. Tot ar fi bine. Playerele audio și video de pe site-uri nu cred că vor funcționa însă prea curând, cu excepția YouTube care merge și acum cu playerul său custom.

Începem să mişcăm câte ceva?

Aşa n-am chef…

***

În ziua în care ne-am întors din concediu am găsit vreo 10 grade în apartament. Plantele erau cu 3 frunze în groapă iar la centrală un bec roşu arăta că s-au întâmplat chestii interesante cât am fost plecaţi. Nu-i bai, am repornit centrala, un calorifer electric, calculatoru, becurile, practic orice se încălzeşte cât de cât. După vreo 3 ore câştigasem 3 grade, numai că noaptea veni… Şi cu ea cele -14 grade prevestite la meteo. Şi brusc iar bec roşu la centrală. Adică se luase gazul şi noi nu ajunsesem nici la 15 grade. Şi încă nu începuse criza gazelor, sau poate mai ştii, o început cu Floreştiul. Am sunat la EON Gaz la ora 0:02 şi, minune mare, pe la 1 AM s-au înfiinţat doi neni care, după încă două ore de trebăluit la intrarea în scară, au reuşit să schimbe nu ştiu ce regulator care murise de frig, rezolvându-ne glorios problema. Interesant că nici un vecin nu a sunat, deşi tot blocu vibra de la clănţănit de dinţi. Mă rog, am dat la maxim tot, culcat, dimineaţa aveam din nou cele 21 de grade, confort termic absolut.

***

Mare ţeapă cu plasele ecologice de la Cora. Pentru cei căscaţi ca mine e ţeapă, în rest e bună iniţiativa. De la 1 ianuarie Cora nu mai dă zeci de pungi de plastic gratuite pentru ca să-ţi bagi cumpărăturile în ele şi apoi să ţi se rupă în parcare în timp ce te chinui cu un deget să deschizi portiera cu ele în mână. Am zis ok, e pentru mediu aşa că am luat o plasă ecologică la 2.8 lei. Nu că aş fi avut alternativă. Evident că nu m-am dus cu ea data următoare când am fost la cumpărături. Aşa că am mai luat una. Şi în ziua următoare încă una.

***

Nu înţeleg o chestie administrativă. Eu, ca şofer prin Cluj, ştiu locaţia a cel puţin 50 de gropane cât casa distribuite prin tot oraşul pe arterele principale, care se adâncesc în linişte şi pace de cel puţin un an şi pe care le ocolesc de fiecare dată ca să nu-mi rup maşina. Majoritatea sunt canale neaduse la nivel. Deci dacă eu, care nu umblu prea mult cu maşina, le ştiu aşa bine, chiar nimeni altcineva care ar putea lua măsuri nu s-a lovit de ele până acum?

***

În FHM o remarcăm pe Cristina Rus, cu noile sale dimensiuni 180-120-180. Pe copertă o vedeţi cum încearcă să se îngusteze trăgând de ea în sensuri opuse.

Mihaela Rădulescu apare în Esquire şi în The One arătând finally tot ce ar fi vrut să arate de când este ea ~divă, da’ nu putea că avea soţ cu pretenţii. Eu aş pune pariu că până la sfârşitul anului o vedem (dacă vrem, desigur) în Playboy. Ea va poza, oricum. Mai ales că face 40 de ani şi are un pretext obosit folosit de toate în-curând-babele disperate de perspectiva ofilirii: “FEMEIA ADEVĂRATĂ, doar la 40 de ani”. U’ll see.

***

După îndelungi cercetări şi testări pe cobai obezi, McDonalds a venit cu un nou produs revoluţionar pentru România: caşcavalul pane. Avem astfel 4 bucăţele (sau mai bine bucăţici) de caşcaval într-o cutie de carton în care ar încăpea 10, la preţul de 7 ron. Acuma fără modestie, caşcavalul pane pe care îl fac eu cu mâna mea îi dă şuturi în cur la orice oră celui de la Mac, mai ales că, pe lângă dimensiunile de tot râsu, ăla are şi o crustă de juma de centimetru în care nici nu vreau să mă gândesc ce au pus “cercetătorii” lor.

***

Întrebare: de ce, după ce le-ai aplicat nşpe mii de filtre în Photoshop, ţi-ai expune pozele de nuntă într-o galerie online, lăsând totuşi neretuşată chestia aia, atât de nefericit plasată?
În galeria respectivă “the third nipple” apare în aproape toate pozele.

Prostie la kilotonă

Life update: cum nu aveam planuri mari pentru weekend-ul ăsta, am zis că de ce să nu-l dedicăm răcelii. Prima Laura, încă de vineri, a făcut rost virusul necesar de pe la serviciu. Ca să mă cobor la aşteptări am luat şi eu ceva măsuri: am amânat toată săptămâna să-mi fac vaccinu antigripal (care stă şi acum bine mersi în frigider) iar vineri am plimbat-o vreo două ore pe sor-mea cu maşina, ea fiind răcită cobză. Spaţiu închis, toate condiţiile pentru ca viruşii să înţeleagă ideea. Rezultatul: sâmbătă ne-am trezit ca nişte alieni pe la ora 1 pm. Doar pentru c-a sunat telefonul. Şi doar ca să ne dăm seama că n-avem medicamente, nici ce mânca sau bea. Ştiţi cum este să mergi la cumpărături în Cora când ai febră, îţi curg lacrimile şiroaie, nasul este ca un robinet stricat şi pe deasupra nu te mai poţi opri din strănutat? Am aflat eu cum e. Nebărbierit, cu o căciulă trasă peste ochii roşii din care ţâşneau lacrimi, arătam ca un drogat încercând să nu mă lovesc de lume, să par cât de cât normal, să-mi controlez strănuturile şi cascada din nas. Aşa cum speram, am fost expediat cu rapiditate de casieriţe care nu ştiau cum să termine mai iute cu mine. Riscurile meseriei, io ce să le fac…

***

Acum că am net vânjos m-am uitat în prostie la trailerele HD de pe Apple Trailers. Îs ceva filme interesante, dar altundeva vreau să ajung. Este un film în regia lui  Roland Emmerich, 2012 se numeşte, care va fi lansat la anul. Trec peste faptul că trailerul, deşi spectaculos realizat, este complet nerealist: un tsunami vine şi acoperă Everestul… în timp ce un călugăr budist bate un clopot. Mă rog, şi la finalul trailerului zice: “Google search: 2012”. Mă conformez, caut 2012 pe Google şi dau peste un trilion de subiecte toate pe aceeaşi temă: în 2012 vine sfârşitul lumii. Şi eu, ignorantul, habar n-aveam. Dar apoi m-am mai liniştit pentru că, citez fără să modific nimic:

Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, avand 12 spirale in loc de doua. Oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea.

– intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
– vom depasii tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
– banii vor disparea ca necesitate;
– vom intra in Dimensiunea a 5-a;
– ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.

In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica):

– migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
– simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
– slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
– modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.

In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita “inaltare”, “ridicare la Cer”, de care vorbesc si vechile scrieri.

“Inaltarea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine. Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.

Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.

Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place:

– intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
– folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
– toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
– se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
– corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea(cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.

… şi aberaţiile cretinoide continuă pe extrem de multe pagini. Dacă ceva din textul de mai sus vi se pare de bun simţ vă rog să părăsiţi acest site, să căutaţi 2012 pe Google şi apoi să vă împuşcaţi. Când mă gândesc că astfel de oameni sunt lăsaţi în libertate şi au dreptul la liberă exprimare. Şi drept de vot.

***

Drept de vot care este inutil, dacă tot mi-am adus aminte de asta. Ce dracu votăm noi de fapt? Românii votează din spirit de turmă, după cât de simpatici sau nu le sunt candidaţii sau pentru că primesc făină şi mici înainte de alegeri. Chiar să vrei, în România nu poţi vota o ideologie,  nu te poţi ralia unui curent politic deoarece nimănui nu-i pasă de aşa ceva. Nici un partid nu-şi promovează doctrina, pentru că, dacă ar face-o, s-ar vedea prea clar cum o calcă în picioare sistematic. La uninominale n-am votat că n-am fost în oraş şi îmi pare chiar bine că nu mi-am irosit timpul, pentru că acum îi văd pe toţi uniţi întru ciolan. Scârbos. Nici nu vreau să mă gândesc ce anume au negociat în spatele uşilor închise, ce şi-au împărţit şi care sunt adevăratele mize, de au ajuns la un asemenea compromis de guvernare.

***

ţărani

Michiduţă cel făr’ de.. minte şi încă un ţăran

Vrute şi nevrute (sau vrute dar neavute)

Sursă de mulţi nervi: am dat să-mi comand “de moş”, whatever care moş, nişte emoticoane antistress (ironia..) de pe DeviantArt şi of course că m-am trezit să fac asta la o zi după ce expirase termenul în care se putea face livrarea prin poşta normală. Mi-am dat seama doar după ce am turbat un pic că nu înţelegeam de ce-mi tot refuzau tranzacţia. Mai era valabil ca mijloc de expediere doar FedEx care taxează de 3 ori costul produsului ca să ţi-l treacă peste balta numită pompos ocean, aşa că mai bine lasă… Dacă vă simţiţi careva filantropi, un click pe poza de mai jos vă duce la pagina de comandă 😀 . Emoticoanele îs din alea de poţi să le strângi şi să le frămânţi când n-ai ce face cu mâinile. Se presupune chiar că m-ar ajuta să mă las de fumat, dacă aş fuma..

***

Mi-a plăcut tare mult Madagascar 2: Escape to Africa. Animație superbă și plină de detalii, muzica semnată will.i.am și Hans Zimmer. Suficient de comic și cu o poveste destul de închegată, chiar dacă nu foarte originală. Toată lumea vorbeşte de fazele cu pinguinii dar eu era să leşin de râs la fazele cu Moto Moto 🙂 Toată stima pentru cei de la Cinema City pentru că oferă spre vizionare atât varianta dublată cât şi cea subtitrată. Mi-a plăcut muzica din film şi am făcut rost de tot soundtrack-ul. Mai jos un sample, interpretat de will.i.am :

***

Azi am “studiat” timp de vreo oră cum dracu să fac să-mi pun ringtoane personalizate pe iPhone (adică să-mi tai dintr-o melodie şi să pun partea aia să sune) şi într-un final complicat am şi reuşit, gratis, dar trust me, Apple merită premiaţi (şi înjuraţi deopotrivă) pentru cât de bine ştiu să scoată profit din orice căcat pentru care alţii nici nu s-au gândit să taxeze. În cazul ăsta este vorba de ringtonuri, unde la alte telefoane normale la cap (Nokia) dacă ai pe telefon 1000 de piese audio, oricare melodie poate deveni ringtone. La Apple nu. Fiindcă dacă ai cumpărat muzica (se presupune că ai cumpărat-o pe toată) nu ai nici un drept să o “difuzezi” pe stradă când îţi sună telefonu. Aşa că dacă vrei ton de apel din melodie, plăteşti. Yeah right. Cinste hackerilor numa că tot am avut nevoie de 3 softuri ca să tai, convertesc şi uploadez tonul pe telefon.

Tonul fiind ăsta (da, devin sentimental în preajma sărbătorilor şi tonul ăsta mă face să mă gândesc la săniuţe, brazi şi fulgi de nea:P). Play:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Studiu de caz sau cum se fură cu graţie

Pe piaţa de webdesign din România există o categorie de clienţi, destul de numeroasă, care reprezintă candidaţii ideali pentru preţuri umflate cu pompa. Iar umflarea cu pompa în acest domeniu se practică cu mare succes la noi. Clienţii la care mă refer sunt aceia care, deşi nu prea au tangenţă cu mediul online din cauza vârstei sau a domeniului de activitate, au înţeles totuşi importanţa prezenţei pe www a afacerii pe care o gestionează, vor un site şi apelează la o firmă de webdesign pentru realizarea acestuia. Foarte bine. Doar că firma apelată, înainte de a se apuca de orice, evaluează în primul rând capacitatea clientului de a înţelege ce i se oferă. Un client care cedează complet controlul către firma de webdesign are toate şansele să primească un preţ de câteva ori mai mare faţă de cât ar fi primit dacă s-ar fi implicat activ în proiect sau ar fi apelat la un consultant care să-l ajute. Problema cu site-urile este că aici nu e ca la construcţia unei case, unde poţi controla ce materiale se folosesc, poţi vedea fundaţia şi tot procesul de construcţie. La un site de obicei clientul vede produsul aproape finit, la care mai poate să ceară mici schimbări pe ici pe colo. Ce este însă în spatele faţadei şi cât va avea de plătit… cum îi este norocul. Datorită clienţilor habarnişti dar cu mulţi bani şi degrabă doritori de site-uri, preţurile sunt premium, iar rezultatele de multe ori reprezintă furăciuni de cod şi improvizaţii care “crapă”, necesitând alte investiţii pentru “întreţinere”.

Continue reading

X Chix

Am văzut “Dosarele X: Vreau să cred!” şi am vrut să cred până în ultimul moment că filmul nu este aşa de slab cum se dezvăluia a fi. Tot aşteptam o răsturnare de situaţie, un monstrulică, o măslină. Când colo nimic, un film plictisitor, cu un final lălăit. Nici măcar nu pot spune că a avut un subiect cu potenţial, fiindcă n-a avut. A fost doar o încercare patetică a 20th Century Fox de a mai stoarce un ban de pe urma popularităţii serialului, al cărui fan am fost şi eu. A, şi sigur, ca să am un motiv în plus de regret pentru că mi-am pierdut o oră jumate din viaţă, sala era înţesată de animale. De exemplu în faţa mea stăteau patru capre pubere care behăiau într-una. În ciuda picioarelor repetate pe care le lansam în scaunele lor ca să tacă naibii. Cireşica de pe tort a fost însă un retard care fără nici o jenă a început să vorbească la telefon în gura mare în fundul sălii şi care nu părea afectat de “taci băă”-urile şi “linişte”-lile venite din sală. Şi a vorbit el aşa vreo 15 minute. Cum în cazuri de prostie severă îmi vin idei bune, iată încă una: dacă un prost face gălăgie în sala de cinema, soluţia care ar salva situaţia şi ar face cel mai puţin deranj ar fi un aparat cu şocuri electrice. Omul va trage un pui de somn, iar restul se pot uita la film liniştiţi. Nici nu va şti ce l-a lovit.

Ce da şi ce nu

Încep cu o dedicaţie specială către Electrica, o companie de kkt din “ţara serviciilor de kkt”. De două săptămâni încoace Electrica îşi face nevoile pe nervii şi pe aparatele mele casnice. Zilnic în jurul orei 8 dimineaţa (ar trebui să dorm la ora aia wtf) curentul pică. Apoi vine. Apoi pică iarăşi. Apoi vine şi pică aproape concomitent. Iar eu stau siderat şi nu-mi vine să cred ce se întâmplă şi mai ales cum îmi fac aparatele din casă. UPS-ul de la calculator mă salvează de la reseturi care m-ar transforma într-un internat la nebuni dar chiar şi aşa cred că tot blocul mă aude blestemând. De două săptămâni se întâmplă asta. Ah, şi alaltăieri a fost cireaşa. S-a luat curentul şi n-a mai venit. Am tot aşteptat până ce UPS-ul a capotat şi mi-a dat shutdown aşa că am tăiat-o în oraş. M-am întors la 9 seara, curentul nu se întorsese. Blesteme. Frigiderul mirosea a căpşuni, îngheţată, salam şi alte “bunătăţi” numai bune de aruncat. Pe la 10pm, după cinci telefoane la Electrica vine şi curentul. Protecţia consumatorului scrie pe voi băi miserupiştilor.

***

Am văzut două filme. “Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal” şi “Un pic însărcinată“. Pot spune că al doilea a fost făcut mai cu cap decât primul. Indiana Jones a abundat în efecte speciale dar i-a lipsit povestea. Început bunicel, final făcut în grabă şi lipsit de orice urmă de inspiraţie. Clişee. Puţine faze comice. Actorii şi-au făcut treaba, dar totuşi acum Harrison Ford este în primul rând bătrân şi abia mai apoi carismatic. Se vedea că făcea eforturi să îşi ascundă mişcările tipice de moş. De la Steven Spielberg m-aş fi aşteptat la mai mult. Dar nu e doar vina lui ci şi a lui George Lucas şi a altor “writeri” care au folosit şi în filmul ăsta aceleaşi vechi poveşti cu extratereştrii, triburi, temple etc. Poate ar trebuie să se retragă. Comedia “Un pic însărcinată” m-a distrat pentru că s-a menţinut în limitele plauzibilităţii şi a avut faze suficient de comice. Plus actori simpatici, mai ales Katherine Heigl care are avantajul că e şi o frumuseţe.

***

Microsoft a lansat un software nou, WorldWide Telescope, pe care l-aş recomanda oricui. Este un telescop virtual care permite o explorare intuitivă a ceea ce cunoaştem din “Univers” prin intermediul a zeci de terabytes de imagini capturate de telescoape terestre şi de pe orbită, centralizate de program într-o interfaţă cu aspect plăcut şi uşor de folosit. Sistemul de navigare este asemănător Google Sky, fiind necesară o conexiune la Internet pentru preluarea informaţiilor atunci când utilizatorul face “zoom”. Pe lângă informaţii detaliate despre fiecare obiect celest, sunt disponibile tururi virtuale realizate de astronomi de renume, foarte utile pentru începătorii în ale astronomiei. Imaginile din WWT sunt disponibile în variante realizate la diverse lungimi de undă cu posibilitatea de a face crossfade între ele, fiind astfel relevate caracteristici şi forme ascunse ale diverselor obiecte care nu pot fi observate în lumina vizibilă.

Interfaţa WWT

***

Si Google Earth oferă nişte noutăţi în ultima versiune a programului. Astfel, se poate simula modul în care cade lumina solară peste peisaj în funcţie de ora la care este deschis programul. Astfel, dacă sunteţi într-o zonă în care se înserează sau este noapte, veţi observa aceleaşi condiţii şi pe “Pământul” virtual din Google Earth, toate formele de relief fiind “umbrite” corespunzător. Sigur că această funcţie se poate dezactiva, deoarece “pe timp de noapte” nu se vede mare lucru din hartă. Aş aminti şi simulatorul de zbor, în care poţi pilota un avion deasupra peisajelor din Google Earth folosindu-te de tastatură sau joystick. Ideea e bună, dar eu de fiecare dată am intrat într-o vrie infernală şi m-am prăbuşit deoarece nu am stat să citesc help-ul.

Munţii Carpaţi văzuţi “dimineaţa”

Bucureşti, păcat de tine…

N-am mai fost în Bucureşti de câţiva ani buni. Concertul lui Kylie şi faptul că avem nişte prieteni buni acolo ne-au determinat să fâl fâl până în Capitală în weekend.

Rezumat:

* WizzAir este o companie recunoscută naţional pentru neseriozitate cruntă când vine vorba de respectarea programului de zbor. Am simţit asta şi noi atunci când avionul a întârziat o oră vineri la plecare şi două ore duminică la întoarcere. În condiţiile în care zborul propriu zis Cluj-Bucureşti durează fix 35 de minute. Bonus: stewardese proaste care n-au auzit de “flight mode” la telefonul mobil şi insistau cu un zâmbet tâmp să-mi închid telefonul că “dereglează pilotul automat”.

* Bucureştiul pare a fi compus din mai multe orăşele ce variază ca dezvoltare şi aspect de la o zonă bombardată din Irak până la un bulevard vienez. Ne-am plimbat pe jos şi pe roţi cam prin toate sectoarele, inclusiv prin “renumita” zonă Pipera care nu ştiu prin ce sector vine. Zonele frumoase erau din păcate imediat şterse din memorie de cele oribile, cu gunoaie neridicate de secole şi lăsate pe marginea drumului, cu trotuare săpate şi peste care au trecut multe ploi, cu mulţi câini şi mulţi ţigani. Cum naiba nu sunt capabili edilii respectivelor sectoare să asigure o minimă curăţenie şi ordine nu pot să pricep. Hai că nu poţi să le faci pe toate dar măcar o stradă curată te face să mai uiţi că drumul e plin de gropi. Nepăsare şi mizerie. Dacă oamenii se complac… 80% din timp mi-a fost ruşine că sunt în capitala ţării. Ahh, şi bulevardul Lipscani. Ce oroare! În mijlocul Bucureştiului un drum în care dacă nu eşti atent îţi poţi rupe gâtul din cauza denivelărilor şi nu vezi bine de la cât praf e în aer. Praf provenit de la pavajul de proastă calitate care parcă se descompune văzând cu ochii.

* Concertul lui Kylie Minogue a fost ok. Nu foarte spectaculos, dar nici n-am ce să îi reproşez. Kylie are o voce superbă iar sonorizarea mi-a întrecut orice aşteptare. Şi publicul la fel. Nici un incident, ieşirea de pe stadion s-a făcut lejer deşi a fost full. Per total o seară foarte plăcută. Care a continuat cu…

* Noaptea muzeelor. Care nu ştiu cum a fost în restul ţării dar în Bucureşti a avut o amploare ceva de speriat. Pur şi simplu nu mai aveai loc de oameni în orice muzeu te-ai fi dus. După două obiective vizitate deja ne-am pierdut suflul şi ne-am oprit la un Mac. Noaptea la ora 1:00 era o coadă până la uşi şi terasa plină ochi. Iar copiii se dădeau pe tobogane.

* Urmează poze:

Continue reading