Gândire românească. Florești este un sătuleț aproape lipit de Cluj. Prin jurul Floreștiului se construiește continuu de câțiva ani, drept urmare traficul dintre cele două localități a crescut foarte mult, mai ales că drumul care leagă localitățile este unul și același cu drumul european spre Oradea. O vreme șoseaua a fost împărțită în patru benzi, două pe fiecare sens de mers, cu mențiunea că la intrare în Florești banda de la marginea drumului se îngusta destul de mult, astfel încât nu mai încăpeau să zicem două tiruri, ci un tir și o mașină mică. Geniile din spatele marcajelor s-au gândit ei ce s-au gândit și au venit cu o soluție briliantă: să transforme una dintre benzi în pistă pentru biciclete de la intrarea în sat până la ieșire. Asta pe un drum european foarte aglomerat unde se circulă, chiar și în sat, cu 80-100 km/h. Sigur că nici urmă de bicicliști pentru că nimeni nu e nebun să pedaleze când la juma de metru de el trece un tir turbat. Plus că grăbiții (adică maneliști, looseri, dobitoci) o luau de multe ori pe pista de biciclete ca să depășească. Deci ar fi fost sinucidere. Au venit și au trecut ploi, marcajele s-au șters, șoseaua a redevenit un fel de pistă pe care toți rulau care cum putea, din când în când mai murea câte un tâmpit care se izbea de vreo basculantă, dar în ansamblu traficul se desfășura chiar lejer. Mai puțin la câte un accident când se făceau niște cozi de-ți venea să-ți iei cameră la hotel. Acum însă totul s-a terminat. Un nebun de la Poliția Rutieră sau cine naiba se ocupă de chestiile astea a venit cu o nouă idee strălucită pentru a elimina accidentele… A pus radare în vreo patru locuri și a tras niște marcaje noi. Groase ca să-ți sară în ochi, marcajele astea îngustează drumul la fix o bandă pe fiecare sens în momentul în care intri în sat. Restul de șosea care ar putea fi folosită stă degeaba. Acum ești obligat să circuli între două linii groase, sub supravegherea lui dracu cu caschetă care stă pe margine. De ce stă nu pricep fiindcă de când cu marcajele viteza maximă pe care o poți atinge e de maxim 20km/h. Practic tot ce s-a realizat este o coadă continuă care începe de dimineața și se termină noaptea târziu. Iar tu, ca locuitor al Floreștiului, îți dorești moartea până reușești să ieși la drumul mare de pe vreo străduță a „paradisului imobiliar” pentru că nu există practic nici o breșă cât de mică în zidul de mașini ce se mișcă precum un melc. Este interesant de observat ce rezultate are o decizie a unui om prost, decizie ale cărei efecte nu au fost studiate și care nu face absolut nimic pentru a îmbunătăți situația oricum nasoală a traficului.
Parisul în şapte zile
Şi uite aşa am ajuns de unde am plecat, la Cluj din păcate, după o săptămână în care am savurat o mică parte din generoasa ofertă de senzaţii a Parisului, oraş unde m-aş putea obişnui să trăiesc… pour toujours. Şi ce dacă nu ştiu franceză? 
Ne-am plimbat şi am vizitat cât de mult am putut în aceste şapte zile, dintre care două le-am petrecut în compania unor foarte buni prieteni.
Am ales să ne cazăm la Hotelul Niel***, aflat cam la cinci minute de Arcul de Triumf, pe o străduţă cu multe cafenele şi magazine de brânzeturi. Camera micuţă şi cochetă, totul foarte curat, aer condiţionat şi o baie spaţioasă. Deşi în teorie exista wireless, practic mergea doar dacă stăteam cu laptopul în braţe într-un colţ de pat, aşa că am renunţat la ideea de blogging on the go.
Urmează multe poze, click pe ele pentru variantele mari.
***
Pe unde am colindat: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur, Muzeul Luvru, Versailles, Muzeul Grevin, La Défense, Opera Naţională, Galeriile Lafayette, Disneyland, Moulin Rouge, Place du Tertre, străduţe, pieţe, palate…
***
O străduţă plină de restaurante îmbietoare
***
Place du Tertre, lângă Sacre Coeur, unul dintre cele mai frumoase locuri din Paris, plin de artişti care execută portrete
***
Laura a „pozat” şi ea pentru un artist din Place du Tertre
***
Notre Dame de Paris şi indicatoare spre destinaţii importante pentru turişti, cum ar fi toaletele…
***
***
* Francezii sunt oameni grăbiţi, merg foarte repede şi par tot timpul preocupaţi. Nu se discută în gura mare, nu se strigă. Ţi se mulţumeşte de fiecare dată când cedezi trecerea.
* Francezii stau prost cu engleza, la modul prost de tot. Nu am avut probleme de comunicare pentru că înţelegeam şi eu câteva cuvinte şi în general dacă arăţi cu mâna ce vrei este suficient, dar totuşi, măcar la aeroport te-ai aştepta să ştie lumea o limbă în plus faţă de cea maternă. Cu toate acestea existau traduceri în mai multe limbi pentru aproape orice materiale imprimate sau indicatoare.
* Mulţi negri: în Paris negrii muncesc din greu peste tot: în construcţii, la fast-food-uri, la casele de bilete, la măturat strada, ca paznici, până şi camerista era negresă.
* Oraşul era destul de curat, cu foarte puţin praf, deşi pet-uri goale şi hârtii mai găseai pe trotuare, dar probabil erau produsele turiştilor. Nu am văzut nici măcar un singur câine vagabond. Paradoxal, erau destul de mulţi caca de câine pe trotuare, lipsa câinilor vagabonzi fiind compensată de numărul mare al celor cu stăpân.
* Străzile asfaltate impecabil iar traficul lejer. Nu cred că am auzit mai mult de două claxoane în toată săptămâna. Lumea conduce Mini-uri şi scutere. Am remarcat lipsa jeep-urilor de pe străzile oraşului, semn că parizienii nu suferă de grandomanie, cel puţin nu la acest capitol.
* La capitolul frumuseţi locale slash bunăciuni Parisul nu stă tocmai roz. Cu excepţia câtorva negrese într-adevăr superbe şi a ceva chinezoaice, n-am prea avut ce vedea. Am reperat şi exemplare de franţuzoaică tipică, genul Julie Delpy, dar parcă toate aveau câte ceva care nu-mi plăcea: ori un gât prea lung, ori picioare prea scurte… Aici ar câştiga la puncte ale noastre, numai de le-ar spune cineva să-şi ascundă „aripioarele” la vedere şi să renunţe la bronzul excesiv.
* Cerşetorii ţigani (probabil mulţi români) au o foaie de hârtie pe care scrie „i have two childs blabla” şi te abordează cu „spic ingliş?”
* Turiştii au reprezentat cam jumătate din populaţia Parisului pe care am văzut-o în timpul excursiei. Plin de chinezi în grupuri dar şi mai plin de spanioli veniţi cu tot familionul, gălăgioşi şi enervanţi. Mulţi arabi şi indieni de asemenea.
* Ne-am topit după străduţele cu magazine, restaurante şi terase care de care mai pline de viaţă şi mai colorate, pline de clienţi dornici de cheltuială.
***
***
***
Din specialităţile bucătăriei franţuzeşti eu am încercat melcii (aşa şi aşa, cică existau mai buni decât ce am ales eu), scoici marinate în sos de smântână cu ceapă (minunate!), diferite feluri de raţă din care mi-a plăcut în mod deosebit cea în sos de zmeură, o altă specialitate absolut delicioasă cu mai multe tipuri de brânză topită şi ouă la care nu mai ştiu cum îi zice, tradiţionalele crepes cu tot felul de umpluturi, tarte cu fructe şi ceva brânzeturi de capră şi oaie la care le-am tot simţit gustul timp de două zile…
Cam mult material de recuzită pentru un pic de melc ascuns în cochilie…
***
Deşi aş fi preferat să le primesc gata desfăcute, am savurat din plin Les Moules împreună cu sosul aferent
***
Metroul este fără doar şi poate cea mai tare realizare din tot Parisul. Nu numai că datorită metroului oraşul nu se sufocă într-o aglomeraţie infernală de maşini şi oameni, dar pentru turişti metroul este vital. Încă din prima zi ne-am descurcat fără cea mai mică problemă, doar cu o mică hartă de buzunar pe care erau notate staţiile şi atracţiile turistice. Exista o staţie de metrou lângă aproape fiecare obiectiv important, sau la cel mult cinci minute de mers pe jos. Din anumite staţii de metrou se poate lua trenul spre Disneyland, care e la vreo 30 şi ceva de km de Paris.
***
Baza turnului Eiffel şi furnicarul de dedesubpt
***
Turnul Eiffel luminat „european”
***
Turnul Eiffel, etajul 1. Jos, nefericiţii care se încăpăţânau să aştepte patru ore să urce cu liftul în loc să o ia pe scări (max o oră de aşteptare)
***
Parisul, de la ultimul etaj
***
În vârful turnului era coadă la… baie.
***
Sacre Coeur, noaptea, una dintre pozele mele preferate
***
Luvru, unde toată lumea avea un singur lucru în cap: s-o pozeze pe Mona Lisa
***
Celebra piramidă de sticlă din curtea interioară a muzeului Luvru, sub care se găsesc casele de bilete şi intrările în cele trei secţiuni principale ale muzeului
***
Moulin Rouge
***
Disneyland Paris
***
***
***
***
Imagini din districtul La Défense, un fel de „putem şi noi” al francezilor
***
Martin Short şi „Regina” la Muzeul Grevin (figuri de ceară)
***
Versailles
***
Vedere spre grădinile din spatele palatului
***
Lebedele de la Versailles au preferat să apară în poză aşa
***
Toate imaginile din acest articol sunt proprietate personală şi pot fi folosite doar cu menţionarea sursei
Vista rulează, în sfârșit
Dacă acum ceva vreme scriam despre Windows Vista de rău, acum vreau să-l laud. Se pare că, odată cu primul service pack, lucrurile s-au mai aşezat iar sistemul de operare începe să arate ce poate. Am primit Windows Vista Home Premium împreună cu noul laptop. Sigur că imediat după ce am pornit pentru prima dată calculatorul lucrurile nu stăteau deloc roz din punct de vedere al vitezei de lucru şi primul impuls a fost să-i dau un format şi să bag trusty XP-ul. Dar după un update de bios, drivere proaspete şi instalatul aplicaţiilor pe care le folosesc în mod uzual, sistemul a început să prindă curaj. Un mare minus însă pentru Toshiba: am muncit din greu ca să elimin tot „crapware”-ul de la ei. Mă refer la nenumărate aplicaţii marca Toshiba care pornesc odată cu Windows-ul şi care teoretic ar trebui să te ajute cu diverse task-uri (şi să-ţi bage ocazional pe gât reclame). Nimic din ce era instalat nu îmi era necesar, aşa că am ras tot jos, mai puţin un utilitar care mă anunţă când sunt drivere noi disponibile pentru download. Ăla are un rost şi îi permit să-mi paraziteze calcul. Revenind la Windows Vista, nu zic că oferă mare lucru în plus faţă de XP în afară de interfaţa aia şmecheră, însă totuşi parcă e mai plăcut lucrul pe el şi uneori mai rapid. Am instalat de curiozitate şi Yahoo Messenger pentru Vista, varianta Beta. Un dezastru. Se mişcă greu, dă erori şi are nişte teme urâte. Dacă după doi ani de zile cei de la Yahoo nu au reuşit încă să facă o aplicaţie cât de cât stabilă folosind noul WPF (Windows Presentation Foundation), înseamnă că ceva nu este în regulă ori cu programatorii lor, ori cu noul subsistem grafic de la Microsoft.
***
Și o piți de pe hi5 sinceră cu ea însăși și cu noi…
Românistice
Învârtindu-mă prin redacție îmi pică ochii pe un N95. Ia te uită, a cui e? A lu nevastă-mea, vine prompt răspunsul. În clipa aia mi s-a oprit pe buze o întrebare firească, dar desigur nesimţită: da’ oare ce piss…ici face o femeie cu un N95 cât o cărămidă, ca să nu mai vorbesc de o ciurdă de funcții pe care cel mai probabil nu le va folosi niciodată? Iar eu am un telefon la juma de preţ cu juma de funcţii şi cu juma din ecranul ăluia. M-am calmat totuşi după ce am observat că nu-i Nokia N95. E doar N95 :). E un pic mai mare, arată cam la fel, însă vine de la prietenii chinezi și nu are nici o legătură cu producătorul finlandez. Chinezii, în spiritul Niken și Adibas au copiat cu dezinvoltură și pe Nokia. Ce mă miră e faptul că se vinde fără probleme în România. Cauți după dual sim pe Google, ajungi pe un site românesc, faci comanda și ai chinezăria în câteva zile la un preţ foarte convenabil. Colegul de care ziceam are și el unu. M-am uitat la ce oferă telefonul și are la funcții de dă pe dinafară. Are și touchscreen. Sigur că la o privire mai atentă finisajul e slab, display-ul cam cheesy cu grafică de un bun gust îndoielnic, însă per ansamblu oferă bang for the buck din plin. Asta dacă nu te omoară prin iradiere pentru că nu ştiu cine-i controlează pe chinezi dacă respectă vreun standard.
Dual SIM N95 (click pentru mare)
***
Am văzut-o aseară pe Gillian Anderson, Scully din Dosarele X, la Jay Leno. Cred că a fost cel mai tare interviu pe care l-am văzut la Jay. Tipa are simțul umorului, arată excelent la 40 de ani și e însărcinată în luna a șasea cu al treilea copil.
***
Mă trezesc ieri dimineaţă pe la 10 cu o dispoziţie de Ziua Judecăţii. Mă duc în baie, aprind becul, becul nu se aprinde. Electrica, blestemele de rigoare. După ce am supravieţuit duşului îngheţat care nu a fost chiar atât de criminal cum m-am aşteptat, doar că l-am făcut pe întuneric, am plecat. M-am întors pe la 7 seara, singur, Laura fiind la condus. Curent nada. Câţiva vecini jucau fotbal în faţa blocului pe dalele proaspăt puse, alţii au pus de-un grătar, aşa că am presupus că suntem toţi în aceeaşi oală şi m-am trântit pe o canapea cu gând să citesc Cosmopolitanul . N-am apucat să trec de copertă când o maşină de găurit mi-a atras atenţia. Cum dracu la mine curge apă din frigider iar alţii dau găuri? Ba, între două găuri, parcă se auzeau şi ceva başi înfundaţi. Am verificat siguranţele apoi am luat-o din apartament în apartament să văd care-i treaba. Sigur că toţi aveau curent, doar eu nu. La parter am aflat şi un indiciu. Fuseseră ăia de la Electrica azi pe la bloc la o vecină de la ultimul etaj. Mă duc la vecină. Aia îmi zice că electricienii au venit fiindcă fucktarzii ce montau interfonul s-au găsit să dea o gaură exact în firul de curent de pe hol care ducea la apartamentul ei. Mă duc la parter, deschid panoul unde sunt contoarele, mă uit la al meu care stătea mort, bag capu sub el şi evident văd firul pe care cei de la Electrica au uitat să mi-l bage la loc deşi nu ştiu de ce l-or fi scos. Cum n-aveam sculele necesare prin buzunar şi nici nu doream să încerc cu degetul să văd dacă e sub tensiune, am bătut la vecinul de la parter să vină să-şi dea cu părerea. Omul, foarte de treabă, a venit cu un patent, a oprit curentul şi a apoi a rezolvat problema în 2 minute. Mă gândesc oare cât dura până veneau cei de la Electrica după ce-i sesizam.
***
Ce subtil..
***
The Alien-amiba-cow attack!
Da, clipuri…
Am schimbat tema la blog cu una un pic mai veselă. Poza din header e Clujul noaptea, făcută de mine acu’ doi ani, nu „ciordită” cum presupunea cineva 
***
De la Jay Leno am aflat că JibJab au mai scos un clip „electoral” muzical şi animat, în opinia mea unul dintre cele mai reuşite de până acum. Mi-a plăcut: „Citizens gather from both far and near / For a ritual we practice every four years / When we promise you anything you wanna hear / To win the crown we’re chasin’!” Click play, cu sunet. Referitor la campania din Statele Unite eu îl văd câştigător pe Obama. Nu îmi place de McCain ca apariţie, însă eu nu l-aş vota totuşi din alt motiv: are 72 de ani. Omul nu mai are mult timp de petrecut pe aici, deci de ce l-ar interesa viitorul? Nici măcar nu va apuca să „verifice” dacă direcţia pe care vrea să o impună se va dovedi cea bună. Nu-l va putea trage nimeni la răspundere. Poate îl apucă ceva şi porneşte un război. Nuclear.
Click aici pentru a vedea clipul.
***
DeviantArt (link-ul e spre galeria mea) şi-a tras faţă nouă, modernă şi „sleek”. Pe deasupra oferă nişte opţiuni care erau valabile până acum doar utilizatorilor abonaţi, cum ar fi previzualizarea ca thumbnail-uri a „operelor” noi ale artiştilor „urmăriţi”. Au şi un clip de prezentare simpatic pe care îl puteţi vedea mai jos. Rămân însă vechile metehne: multitudinea de utilizatori care postează poze de prost gust, vulgare sau pur şi simplu proaste. Există desigur mulţi useri talentaţi, cu milioane de accesări şi poze sau desene care îţi taie respiraţia, însă aceştia reprezintă un procent redus. De asemenea numărul celor care îţi vizitează galeria e scăzut dacă nu faci cel puţin două lucruri: ori postezi nuduri iar vizitatorii vin ca muştele, ori comentezi în draci la toată lumea şi la toate pozele, cu speranţa de a aduna ceva clickuri. Din păcate eu nu am nuduri şi nici nu prea simt nevoia să zic „Wow, great picture!” la pozele care îmi plac. În schimb colecţionez poze adăugându-le la „favourites” în cadrul site-ului. Teoretic şi asta ar trebui să aducă vizitatori, căci cei pe care îi „favorizez” văd asta şi uneori trimit un thanks sau îmi vizitează galeria. Dar şi aici e o problemă. De obicei adaug la favorite poze ale unor artişti care au mii de accesări pe zi, respectiv sute de comentarii şi care, bineînţeles, nu au cum să răspundă la toate. Un exemplu pentru cum sunt accesate şi apreciate pozele pe DeviantArt îl reprezintă cea mai proastă poză a mea, cu doi câini care se joacă, nefocusată şi mică, care are cele mai multe accesări şi utilizatori care au adăugat-o la favorite. Majoritatea au 10-12 ani, cont pe deviant, şi le plac câinii.
Adunate în ordine, după cum urmează
Am fost de curând la Hancock în regia lui Peter Berg, cu Will Smith în rolul eroului zburător, amnezic şi plin de vicii. Peter Berg a regizat şi The Rundown cu The Rock şi Seann William Scott, o comedie ce m-a distrat pe cinste. Hancock mi-a plăcut, este un action-flick la care nu te plictiseşti mai ales că nu ţine foarte mult, iar momentele fără acţiune sunt suplinite de interpretarea lui Will Smith, care face din nou un nou rol fără mari pretenţii dar aducător de milioane de dolari. „Twist”-ul intervine pe la jumătatea filmului, iar finalul, deşi previzibil şi nu foarte spectaculos, mulţumeşte. Efectele speciale sunt destule iar momentele umoristice iau notă de trecere. Dacă nu ar fi avut ratingul PG-13 ci R cum era prevăzut, probabil că ar fi ieşit un film şi mai savuros. Poate va apărea pe DVD şi varianta necenzurată. Să nu uit de Charlize Theron, foarte bună în rol de „zeiţă” sexi şi un pic rea.
Deşi nu mă vedeam în rol de paparazzo, am fost nevoit să imortalizez un moment rar: DumneJeg însuşi s-a pogorât în Republica pentru a urmări filmul, răzleţit pe două scaune şi cam plictisit, laolaltă cu proaspăta sa achiziţie creaţă pe care v-o prezint din spate… în premieră probabil şi numai deoarece sunt sigur că interesul va fi atât de mare încât traficul mi se va cincipla.
Disclaimer: persoanele din fotografie pot fi oricine
***
FistMan? Omul-Ciocan?
***
Sunt obişnuit cu articolele scrise prost prezente pe majoritatea site-urilor de ştiri din România, de aceea mă şi informez în principal de pe Google News. Dar uneori mă mai uit şi pe la noi şi constat că pe Realitatea.net şi pe Hotnews apar cele mai multe aberaţii. Io nu ştiu, ăia angajează elevi de clasa a V-a să le scrie (traducă) ştirile?
Două exemple de pe Realitatea.net:
Cercetătorii britanici au descoperit un nou mecanism pentru generarea de energie. Are o lungime de peste 200 de metri, forma unui şarpe uriaş şi a fost botezat Anaconda, după celebrul şarpe prădător din America de Sud. Realizat aproape în întregime din cauciuc, Anaconda, este un de fapt un generator de valuri, care transformă mişcările oceanelor în energie ieftină. (…) Şarpele generator de energie este realizat dintr-un tub lung de cauciuc, închis la ambele capete şi umplut cu apă.
Restul ştirii aici. Deci iei un furtun, îl umpli cu apă, îl bagi în apă şi produci energie. Creierului cât o nucă al redactorului probabil că i s-a părut logic.
Alta şi mai tare:
Solul de pe Marte este suficient de bun pentru sparanghel şi fasole verde. Aceasta este concluzia studiului unei prestigioase echipe de chimişti din SUA. Oamenii de ştiinţă, care au analizat informaţiile trimise de sonda Phoenix, susţin că probele de sol, prelevate de astronauţi, demonstrează clar condiţii ce ar putea favoriza cultivarea anumitor specii de legume. (…)
Trecem peste faptul că era vorba de asparagus, nu de sparanghel (nu este o greşeală cum credeam iniţial pentru că asparagus şi sparanghel semnifică în mare aceeaşi buruiană din spusele lui Dush) şi ne concentrăm pe astronauţi. Care astronauţi redactor idiot şi ignorant ce eşti? Pe Marte nu a călcat vreodată picior de astronaut şi nici nu va călca în următorii 20 de ani conform NASA, însă redactorul retard de la Realitatea este probabil genul care crede că Star Trek e bazat pe fapte reale. Sonda Phoenix este robotizată şi comandată de pe Pământ să analizeze solul îngheţat de pe Marte pentru a stabili dacă acesta este sau a fost vreodată propice vieţii.
***
Şoferii proşti sunt aceia care te claxonează la semafor cu toate că tu ai plecat exact în microsecunda când s-a făcut verde, şi asta doar pentru că ai număr de Alba. Dacă nu claxonează îţi dau flash-uri. Ba chiar unii strigă pe geam. Împotriva lor am două soluţii, din păcate ambele cu iz penal. Prima ar fi folosirea unei puşti de paintball. La primul claxon, pac pac pac 3 bile în parbrizul boului. Sau dacă se poate direct în moacă. A doua idee ar fi să am o maşină de sacrificiu şi să tamponez pe oricine mă enervează. Claxonează la mine? Frână, întors, tamponat. Astea într-o lume ideală, desigur
Short story
O studentă pică un examen. Studenta îl dă din nou. Pică iarăşi impreună cu 90% din colegi. Îl mai dă o dată sigură ca de data asta îl ia. Pică din nou. Disperare, este singurul examen picat şi mai este doar o singură zi până când se mai pot depune cererile de licenţă. Împreună cu patru colege de suferinţă studenta vrea să-şi vadă lucrarea şi să ceară o justificare a notei. Vine la facultate, acolo nimeni. Doar secretara, care le anunţă că profesorul e plecat din localitate. Cand aude de contestaţii se enervează. Studentele nu se lasă şi încep să scrie cererile de contestaţie. Secretara apare şi le spune că profesorul e pe drum şi să nu mai facă nici o contestaţie. Apare „el profesore”. 70 de ani de carieră, le-a văzut şi le ştie pe toate. Mic şi rău. Cheamă studentele la el pe rând. Le desfiinţează. Concluzia e că nu mai au ce face, nota e trecută şi ele nu merită sa treaca examenul. Nu-i nimic atunci, vor face contestaţie. Profesorul se enervează. Studentele sunt pe cale de a renunţa, dar sunt împinse de la spate. Profesorul spumegă. Cererile de contestaţie sunt depuse. Profesorul spune că trebuie să asambleze o comisie. Aşteptare. Tensiune. Lacrimi. „Nu o să ne mai treacă niciodată, acum”. Apare profesorul şi zice că nu a gasit pe nimeni aşa că el va fi comisia. Cineva întreabă dacă e legal. Profesorul răspunde că e legal dacă le va trece pe toate. După alte cinci minute profesorul anunţă că studentele au toate notă de trecere. Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, 2008.
The Horror
Situaţie: noapte, ora 2, lucrezi liniştit la calculator, uşa de la balcon e deschisă larg iar aerul răcoros al nopţii este tot ce-ţi poţi dori după iadul fierbinte de peste zi. Aruncându-ţi din întâmplare privirea prin cameră, vezi „ceva” ţopăind de-a lungul unui perete. What do you do? What do you dooo?! Eu am rămas tâmpit. Iniţial nu mi-am dat seama ce dracu era, dar după ce m-am adunat am trecut la urmărire şi am realizat că s-a ascuns în debara. Cu mătura am început să scotocesc printre cutiile de acolo ca să scot la lumină şoarecele (nu şopârla cum crezusem iniţial) taman pe când Laura, trezită de zgomot, intra în cameră. Urlete. Mături lovind la întâmplare. Vecinii probabil erau pregătiţi să sune la poliţie. Cu mătura n-am reuşit nimic decât cel mult să arunc de vreo două ori şoarecele prin aer şi mai apoi să o rup în două lovind cu sete în podea. Cum nu mai aveam alt obiect contondent la îndemână am încercat asfixierea intrusului cu spray pentru goange. Nici un rezultat. Jivina încă se auzea foşnăind printre cutii. Odorizant de cameră + spray de goange. Simţeam că mi se face rău în parte din cauza mirosului, în parte de nervi. Şoarecele n-avea treabă. Între timp l-am reperat, uitându-mă de sus, între perete şi o cutie mare, într-un spaţiu de 2-3 cm. Şi atunci mi-a venit ideea criminală. Am luat un tocător din acela de plastic pe care se taie morcovii şi l-am lăsat să cadă în spaţiul dintre perete şi cutie direct în cap la şoarece. Efect scontat, deşi cam… messy. Luat apoi de coadă şi aruncat pe geam ca bonus pentru pisici, dihori, şerpi şi ce mai mişună pe la noi pe la bloc, care probabil că vor dori într-o zi să ne facă şi ei o vizită nocturnă. Adrenalină, nene!
O lume frumoasă
Un videoclip prea tare ca să nu-l preiau de aici. De văzut cu sunet, fiindcă soundtrackul stabileşte „mood”-ul. Aş vrea să fi vizitat măcar un sfert din locurile în care Matt dansează. Dar am de gând să mă ocup de aspectul ăsta…
Where the Hell is Matt? (2008) from Matthew Harding on Vimeo.
Un an
…de blog. Să-mi trăiască.
Pauză de muncă
Am fost la mare de miercuri până duminică pentru a ne destresa puţin. Concediul „real” vrem să-l facem în august, dar până atunci… Avion până la Bucureşti şi de acolo cu nişte prieteni cu maşina până la Jupiter.
Deasupra ploii din Cluj
***
Pentru că nu mi-a încăput trepiedul în bagajul de cală, am decis să iau unul nou din Bucureşti. Ce mi-a plăcut în Bucureşti a fost că magazinele mari precum Real, Metro etc sunt deschise non-stop aşa că ora 2 m-a prins colindând Real-ul împreună cu un prieten în căutare de trepied, beri, redbull-uri şi loţiune de plajă cu factor de protecţie 50. Loţiune care s-a dovedit a costa 48 de lei 75ml şi pe care am returnat-o foarte revoltat. A avut însă grijă Laura să ia una la un preţ puţin mai mare a doua zi. De ce costă o loţiune de plajă atâta nu voi înţelege niciodată. Ce are în ea? Mai ieftină e o umbrelă de plajă.
„Autostrada soarelui” mi-a lăsat o impresie bună, în ciuda a ce se tot spune despre ea. Să mergi până la Cernavodă cu 140, neîntrerupt de tractoare şi camioane, e totuşi un lucru bun. În stil românesc, pe alocuri mai găseai şi câte o denivelare unde dacă nu erai atent puteai să decolezi, dar în rest clear road.
Oraşul Constanţa este un dezastru, trei sferturi din oraş arată de parcă nu s-ar fi făcut nimic în ultimii 20 de ani. Eu în viaţa mea nu am văzut trotuare mai distruse şi atâtea gropi. Şi peste tot era afişul primarului Mazăre, proaspăt reales, care mulţumea pentru încredere şi promitea că se va ţine de cuvânt. Să nu facă nimic ca şi până acum, probabil.
Cazinoul din Constanţa
***
Litoralul românesc m-a surprins plăcut anul acesta. Poate şi pentru că nu aveam aşteptări foarte mari. Ne-am cazat la hotelul Capitol în Jupiter, la etajul 8 cu faţa spre mare, ceea ce mi-a oferit o panoramă superbă şi multe ocazii de poze. Noaptea luna răsărea chiar deasupra mării deci trepiedul a fost o idee bună. Staţiunea Jupiter este foarte liniştită, curată, bună pentru relaxare. Mâncare bună şi variată. Pentru distracţie Mamaia rămâne însă cam singura alegere, unde am şi fost de altfel. Acolo deja era aglomeraţie. După un pic de plajă am luat telecabina care nu oferă cine ştie ce panoramă, dar dă bine în peisajul staţiunii. Mi-a plăcut bulevardul de lângă plajă, cel cu multe magazine şi restaurante care de care mai înflorate şi mai selecte şi cu chelneri care te invitau înăuntru.
Nu e pentru alergici la polen
***
Apa nu a fost deosebit de caldă dar asta nu m-a împiedicat să petrec mare parte din timp încercându-mi ochelarii subacvatici, fiindcă nimic nu mă plictiseşte mai tare decât statul la plajă. Între o baie şi o plimbare printre şezlonguri mi-am exersat şi obiectivul de 300mm pozând tot ce mişca în materie de topless. Şi nu am dus lipsă de material, deşi calitatea acestuia a variat. Desigur, am fost atent ca pozele cu Laura să fie muult mai multe pentru ca în afară de un „Eşti obsedat?” să nu existe şi alte urmări.
Riscul de a te expune topless: nenea din imagine avea îndeletniciri asemănătoare cu ale mele, doar că el filma. Acuma sincer, mie mi se pare mult mai weird să filmezi gagici pe plajă decât să le pozezi
***
La întoarcere am decolat de pe Băneasa din Bucureşti, care arăta întocmai ca o staţie CFR în zilele cele mai aglomerate. Fiind vreo 3 zboruri spre Italia la ore apropiate, sala de aşteptare era plină până la refuz de căpşunari care de care mai bronzaţi şi mai gălăgioşi, unii în maieu, cu copii şi rude după ei… o nebunie, aşa că am aşteptat avionul în afara aeroportului. Noroc că Wizzair-ul nu a întârziat de data asta.
Concluzia ar fi că litoralul românesc nu e deloc o alegere rea pentru câteva zile de relaxare. Cu condiţia să nu pierdeţi multă vreme pe drum.
Un pescăruş nervos
***
Luna, aşa cum se vedea de pe balconul hotelului. Click pe poza de mai sus pentru varianta mare. Pentru varianta color click aici
Free & slim
Am fost la Intend în Cluj ca să iau un tuner. În faţa mea la coadă era o femeie care tocmai îşi cumpăra un laptop. Fără să aibă habar ce cumpără, săraca. După ce i-a înşirat tot felul de date tehnice până a ameţit-o, vânzătorul îi spune că varianta pe care a ales-o ea nu are sistem de operare. Ă, ce-i ăla sistem de operare întreabă ea. Răspunsul vine prompt (si aiurea): Windows. Ea: şi cât costă? El: Nu vă faceţi probleme, dacă îl folosiţi doar acasă nu trebuie să-l cumpăraţi. Măi să fie! Windows e freeware pentru uz personal! Doar cumpărând de la Intend, desigur.
Ronţăiam ceva la micul dejun şi mi-a picat privirea pe o formulare ambiguă de pe punga de cereale. Zice: „Studiile au arătat că femeile care mănâncă cel puţin 3 porţii de cereale integrale zilnic au tendinţa de a-şi menţine silueta mult mai mult timp!”. Aşadar, bagi în tine cereale până ţi se acreşte şi rezultatul este că „ai tendinţa” (deci nu e 100% sigur) să nu te îngraşi „mult mai mult timp” (adică, deşi poate o mai lungeşti ceva timp, nu poţi să eviţi deznodământul: te vei scrofăli). Eu asta am înţeles. Şi e normal, cerealele alea nu diferă cu nimic de altele, e doar marketing, deşi precaut. Sigur că te vei îngrăşa în continuare dacă mănânci de trei ori pe zi cereale, ca aperitiv la felurile principale, iar în rest stai la birou. Da’ nu poţi să-i scrii omului pe pungă că pe lângă cereale ar mai fi indicată o oră de sală zilnic, o tură de jogging şi să reducă din Big Mac-uri, că se supără.
De câteva zile sunt preafericitul posesor al unui Canon EOS 450D, care va lua locul bătrânului 350D. L-am comandat de pe f64.ro, magazin pe care îl recomand cu căldură dacă aveţi nevoie de echipamente foto. De trei ani de când comand tot felul de accesorii de la ei nu am avut nici o experienţă neplăcută. Cu aparatul vechi am tras aproape 30.000 de cadre şi încă e în stare bună de funcţionare aşa că va lua drumul măritişului. Noul gadget se comportă exemplar, e performant şi miroase a nou. Love it…
The Winner
Iată-l, în poza de mai jos, pe câştigător. Ieri am dus la Alba Iulia pe unul dintre căţeii de care ziceam în postarea anterioară. M-am dus la ei cu nişte mâncare să-i ademenesc să vină toţi ca să-l aleg pe cel mai frumos. Până la urmă nu l-am ales pe cel mai frumos ci pe cel mai băgăreţ şi mai obraznic, cel care a înfulecat toată mâncarea şi nu a lăsat pe niciunul dintre fraţii lui să se apropie. Era şi cel mai mare dintre ei. Deci, ca peste tot, cine se bagă în faţă, câştigă. În drum spre Alba a dormit tot timpul la briza aerului condiţionat iar când i-am dat drumul prin curte a început să se joace fără nici o grijă. Nici nu i-a păsat de Rexi, câinele deja stăpân.
Cu mingea lui Rexi. Click pe poză pentru mare.
Câini la liber
Deşi în mod normal nu fac apeluri de genul celui de mai jos deoarece ştiu că astfel de cazuri se întâlnesc la fiecare colţ de stradă şi nu prea există soluţii, acum o fac fiindcă mă afectează în mod direct. Deci: o căţea a făcut şapte pui chiar lângă blocul nostru. Şi trăiesc toţi, aş zice din păcate. Pentru că asta înseamnă că trebuie să-i văd zilnic şi să-mi fie milă de ei deoarece ştiu ce-i aşteaptă. Şi-au făcut culcuşul sub o baracă de pe un teren unde se va construi în curând. Eu am luat decizia să duc unul la Alba Iulia la părinţi, chiar dacă mai au un câine. Vor rămâne totuşi încă 6 care suferă de foame şi sunt în pericol de a fi călcaţi de basculante, buldozere şi tot felul de utilaje care mişună pe acolo. Aşadar dacă ştiţi pe cineva căruia i-ar trebui câine, mail me, asigur transport gratuit.
Ce da şi ce nu
Încep cu o dedicaţie specială către Electrica, o companie de kkt din „ţara serviciilor de kkt”. De două săptămâni încoace Electrica îşi face nevoile pe nervii şi pe aparatele mele casnice. Zilnic în jurul orei 8 dimineaţa (ar trebui să dorm la ora aia wtf) curentul pică. Apoi vine. Apoi pică iarăşi. Apoi vine şi pică aproape concomitent. Iar eu stau siderat şi nu-mi vine să cred ce se întâmplă şi mai ales cum îmi fac aparatele din casă. UPS-ul de la calculator mă salvează de la reseturi care m-ar transforma într-un internat la nebuni dar chiar şi aşa cred că tot blocul mă aude blestemând. De două săptămâni se întâmplă asta. Ah, şi alaltăieri a fost cireaşa. S-a luat curentul şi n-a mai venit. Am tot aşteptat până ce UPS-ul a capotat şi mi-a dat shutdown aşa că am tăiat-o în oraş. M-am întors la 9 seara, curentul nu se întorsese. Blesteme. Frigiderul mirosea a căpşuni, îngheţată, salam şi alte „bunătăţi” numai bune de aruncat. Pe la 10pm, după cinci telefoane la Electrica vine şi curentul. Protecţia consumatorului scrie pe voi băi miserupiştilor.
***
Am văzut două filme. „Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal” şi „Un pic însărcinată„. Pot spune că al doilea a fost făcut mai cu cap decât primul. Indiana Jones a abundat în efecte speciale dar i-a lipsit povestea. Început bunicel, final făcut în grabă şi lipsit de orice urmă de inspiraţie. Clişee. Puţine faze comice. Actorii şi-au făcut treaba, dar totuşi acum Harrison Ford este în primul rând bătrân şi abia mai apoi carismatic. Se vedea că făcea eforturi să îşi ascundă mişcările tipice de moş. De la Steven Spielberg m-aş fi aşteptat la mai mult. Dar nu e doar vina lui ci şi a lui George Lucas şi a altor „writeri” care au folosit şi în filmul ăsta aceleaşi vechi poveşti cu extratereştrii, triburi, temple etc. Poate ar trebuie să se retragă. Comedia „Un pic însărcinată” m-a distrat pentru că s-a menţinut în limitele plauzibilităţii şi a avut faze suficient de comice. Plus actori simpatici, mai ales Katherine Heigl care are avantajul că e şi o frumuseţe.
***
Microsoft a lansat un software nou, WorldWide Telescope, pe care l-aş recomanda oricui. Este un telescop virtual care permite o explorare intuitivă a ceea ce cunoaştem din „Univers” prin intermediul a zeci de terabytes de imagini capturate de telescoape terestre şi de pe orbită, centralizate de program într-o interfaţă cu aspect plăcut şi uşor de folosit. Sistemul de navigare este asemănător Google Sky, fiind necesară o conexiune la Internet pentru preluarea informaţiilor atunci când utilizatorul face „zoom”. Pe lângă informaţii detaliate despre fiecare obiect celest, sunt disponibile tururi virtuale realizate de astronomi de renume, foarte utile pentru începătorii în ale astronomiei. Imaginile din WWT sunt disponibile în variante realizate la diverse lungimi de undă cu posibilitatea de a face crossfade între ele, fiind astfel relevate caracteristici şi forme ascunse ale diverselor obiecte care nu pot fi observate în lumina vizibilă.
Interfaţa WWT
***
Si Google Earth oferă nişte noutăţi în ultima versiune a programului. Astfel, se poate simula modul în care cade lumina solară peste peisaj în funcţie de ora la care este deschis programul. Astfel, dacă sunteţi într-o zonă în care se înserează sau este noapte, veţi observa aceleaşi condiţii şi pe „Pământul” virtual din Google Earth, toate formele de relief fiind „umbrite” corespunzător. Sigur că această funcţie se poate dezactiva, deoarece „pe timp de noapte” nu se vede mare lucru din hartă. Aş aminti şi simulatorul de zbor, în care poţi pilota un avion deasupra peisajelor din Google Earth folosindu-te de tastatură sau joystick. Ideea e bună, dar eu de fiecare dată am intrat într-o vrie infernală şi m-am prăbuşit deoarece nu am stat să citesc help-ul.
Munţii Carpaţi văzuţi „dimineaţa”
Ciupa dă ciups
Nu vă zic de unde mi-a venit ideea de a căuta pe Google originea numelui acadelei „Chupa Chups”. Dar vă zic ce am aflat gugălind întru lămurire. Deci „Chupa” vine de la verbul spaniol „chupar” care înseamnă „a suge”. Makes sense. Chupa Chups este o marcă spaniolă ce-şi are originea prin anii ’50. Habar n-aveam însă că sigla celebrelor acadele a fost desenată de Salvador Dali, în 1969, la vârsta de 65 de ani.
***
Azi am găsit în maşina de spălat un… stick de 1 GB pe care îl credeam pierdut. Şi care, contrar oricărei logici, a funcţionat perfect odată introdus în PC, ba chiar avea încă toate datele pe el. Asta după cel puţin două ture la 60 de grade, detergent, balsam, centrifugă… Şi nici măcar nu este vreun brand cunoscut.
***
Marketingul în acţiune pentru fraieri. Am luat şi eu of course. Nu erau nici măcar juma’ de foarte dulci
***
Isn’t that cute? Poate că şoferul e unul de aici ?
***
O mostră de pe site-ul meu preferat de caricaturi zilnice ( Fredo & Pid’jin sunt simpatici si ei, dar îi prefer pe Wulf). Dacă vizitaţi site-ul trageţi un ochi şi la Top10 sau secţiunea Downloads.
Electorale
Campanie electorală portocalie în satul Nana, jud Călăraşi. Poză surprinsă în weekend de nişte prieteni. Drăguţ, simpatic, dar dacă pica vreun copilaş din cupa buldozerului şi nimerea sub roţi? (click pentru mare)
***
Şi dacă tot suntem la electorale mi-am dat seama că nu pot vota cu Boc fiindcă nu am buletin de Cluj şi nici măcar nu locuiesc în Cluj. Ar trebui să votez pentru primarul din Floreşti, dar cum n-am nici buletin de Floreşti încă… nu votez. Oricum porcul care a fost până acum primar în Floreşti şi care nu ştiu ce culoare politică are, merită să înfunde puşcăria la câte şpăgi a luat pentru a-i lăsa pe toţi bişniţarii să contruiască fiecare pe unde şi cum l-a tăiat capul. Nici măcar drumuri nu a fost capabil să facă. Şi când zic drumuri mă refer la astupat o groapă acolo unde este asfalt sau aruncat nişte pietriş acolo unde nu este. Să nu mint, de când a început campania electorală avem pietriş pe „drumul” care duce la blocul nostru.
Bucureşti, păcat de tine…
N-am mai fost în Bucureşti de câţiva ani buni. Concertul lui Kylie şi faptul că avem nişte prieteni buni acolo ne-au determinat să fâl fâl până în Capitală în weekend.
Rezumat:
* WizzAir este o companie recunoscută naţional pentru neseriozitate cruntă când vine vorba de respectarea programului de zbor. Am simţit asta şi noi atunci când avionul a întârziat o oră vineri la plecare şi două ore duminică la întoarcere. În condiţiile în care zborul propriu zis Cluj-Bucureşti durează fix 35 de minute. Bonus: stewardese proaste care n-au auzit de „flight mode” la telefonul mobil şi insistau cu un zâmbet tâmp să-mi închid telefonul că „dereglează pilotul automat”.
* Bucureştiul pare a fi compus din mai multe orăşele ce variază ca dezvoltare şi aspect de la o zonă bombardată din Irak până la un bulevard vienez. Ne-am plimbat pe jos şi pe roţi cam prin toate sectoarele, inclusiv prin „renumita” zonă Pipera care nu ştiu prin ce sector vine. Zonele frumoase erau din păcate imediat şterse din memorie de cele oribile, cu gunoaie neridicate de secole şi lăsate pe marginea drumului, cu trotuare săpate şi peste care au trecut multe ploi, cu mulţi câini şi mulţi ţigani. Cum naiba nu sunt capabili edilii respectivelor sectoare să asigure o minimă curăţenie şi ordine nu pot să pricep. Hai că nu poţi să le faci pe toate dar măcar o stradă curată te face să mai uiţi că drumul e plin de gropi. Nepăsare şi mizerie. Dacă oamenii se complac… 80% din timp mi-a fost ruşine că sunt în capitala ţării. Ahh, şi bulevardul Lipscani. Ce oroare! În mijlocul Bucureştiului un drum în care dacă nu eşti atent îţi poţi rupe gâtul din cauza denivelărilor şi nu vezi bine de la cât praf e în aer. Praf provenit de la pavajul de proastă calitate care parcă se descompune văzând cu ochii.
* Concertul lui Kylie Minogue a fost ok. Nu foarte spectaculos, dar nici n-am ce să îi reproşez. Kylie are o voce superbă iar sonorizarea mi-a întrecut orice aşteptare. Şi publicul la fel. Nici un incident, ieşirea de pe stadion s-a făcut lejer deşi a fost full. Per total o seară foarte plăcută. Care a continuat cu…
* Noaptea muzeelor. Care nu ştiu cum a fost în restul ţării dar în Bucureşti a avut o amploare ceva de speriat. Pur şi simplu nu mai aveai loc de oameni în orice muzeu te-ai fi dus. După două obiective vizitate deja ne-am pierdut suflul şi ne-am oprit la un Mac. Noaptea la ora 1:00 era o coadă până la uşi şi terasa plină ochi. Iar copiii se dădeau pe tobogane.
* Urmează poze:
De-ale mele
* Am văzut Iron Man şi mi-a plăcut. Chiar îmi era dor să văd un film cu multă acţiune, uşor şi care să nu mă enerveze cum m-a enervat prostia aia de 10.000 BC.
* Mie tot nu-mi vine să cred ce face Jeg şi ce l-a determinat să o facă. Şi mai ales ce şefi înţelegători are.
* eOk.ro este un site cu muzică românească ce se poate asculta gratuit. Un fel de radio online unde îţi faci tu playlist-ul. Nu cred că va avea vreun impact major dintr-un motiv foarte simplu: muzica românească e în proporţie de 98.5% de tot căcatul. În rest site-ul e bunicel dpdv al funcţionalităţii dar mai este de lucru la identitatea vizuală fiindcă varianta beta arată banal.
* Sunt curios cum comentează personajul din dreapta stirea de mai jos :
At least 100,000 (dă-o dracului de viaţă!) people are thought to have died in the May 2 cyclone and storm surge in the Irrawaddy delta, a death toll that could rise dramatically if survivors do not get access to food, clean water and medicine in the next few days, experts say.
* Oare faptul că s-a rupt cu mine fotoliul de birou de acasă este un semn că ar trebui să mă apuc de dietă sau că am cumpărat o ieftinitură de tot rahatu? E drept că eu mai mult plonjez în loc să mă aşez pe un fotoliu şi de asemenea e adevărat că mă fâţâi în toate direcţiile cu el dar totuşi, chestiile astea sunt făcute să reziste la mai mult de 81 de kile.
* Pentru că vechiul meu telefon a ajuns la capătul puterilor şi cum între timp au apărut tot felul de noi OZN-uri, am zis că e timpul să bag banu’ într-unul nou. Tot NOKIA, varianta 5610 cu chip audio dedicat . Am avut de ales între 5610 Xpress Music şi N73, conform principiului meu cum că e o prostie incomensurabilă să dai mai mult de 10 milioane pe un produs care oricum va fi depăşit din punct de vedere tehnic înainte de a apărea pe rafturi şi care e predispus la ieftiniri majore. Chiar dacă eram decis ca următorul meu telefon să fie pe Symbian, şi de data asta am rămas la seria 40 versiunea 3, dintr-un motiv foarte simplu: mi-am dat seama că îmi oferă cam tot ce am nevoie de la un telefon. Adică: agendă telefonică, cameră cu autofocus, mp3 player deştept şi nu în ultimul rând Java, prin care am Yahoo Messenger, browser de net cu Opera Mini, Gmail etc. Plus joculeţe. Deşi N73 avea Symbian, era totuşi un model cu un an mai vechi, avea ecran cu mai puţine culori şi pe deasupra era şi mai mare decât 5610-ele.