Pa, Donald, fmm

Trump e suspendat de pe Twitter și Facebook după foarte multe abateri ce au încălcat termenii și condițiile platformelor, care i-au fost tolerate fiindcă (versiunea oficială) era important ca mesajele unui președinte, chiar având potențialul de a face rău, să ajungă la oameni pentru ca aceștia să le judece singuri. Lol. Iar Trump a profitat din plin și a calomniat, instigat și împrăștiat știri false aproape zilnic, ani de zile.

Băi și n-apucă lumea să se bucure că nebunul a fost redus la tăcere așa cum merita, că au și apărut voci care strigă cenzură și abuz. Poftim? Și n-aș avea vreo problemă cu asta, dar sunt voci ale unor oameni care îmi păreau ancorați în realitate. Oameni care, aparent, nu înțeleg că, în secolul ăsta, libertatea de exprimare a unor „influenceri” de calibrul lui Trump nu poate exista fără un minim control. Efectiv nu e în beneficiul umanității, chiar dacă, dacă privești superficial, poți echivala controlul cu cenzura. În secolul trecut, când rețelele sociale nu existau, orice nebun putea să susțină orice într-un ziar sau la televizor, cu impact limitat. Alți nebuni îl aprobau în sinea lor, discutau subiectul cu prietenii și cam atât. Fiindcă nu exista butonul de SHARE, pentru ca prostia debitată să facă ocolul planetei în cinci minute. Evident că existau și acum 30 de ani Olivii Steer care, poate, își convingeau prietenele pe o rază de cinci străzi să nu-și vaccineze copiii, prin viu grai sau telefonic, dar ajungeau mult mai greu să influențeze viețile a milioane de oameni. Asta era forma de control, faptul că absurditățile nu erau diseminate pe scară largă, fiindcă nu treceau de oamenii raționali. Platforme precum Facebook și Twitter ne-au arătat însă cu cel fel de mentalități coexistăm, oferind tuturor o voce și posibilitatea de a ajunge extrem de rapid la persoane cu preocupări similare. În felul ăsta, oameni care nu au capacitatea de a filtra informațiile și au o predispoziție pentru a fi manipulați, au devenit țintele altora care îi manipulează din convingere sau pentru propriile interese. Trump a câștigat alegerile din cauza Facebook. Trump a pierdut alegerile ȘI datorită Facebook, care și-a mai făcut ordine printre algoritmi, după multe presiuni externe.

Eu nu sunt de părere că social media ar trebui să dispară. O găsesc utilă din nenumărate puncte de vedere. De asemenea nu cred că se poate opri manipularea prin fake news, cel puțin nu deocamdată, fără a trece în extrema cealaltă, a cenzurii. Până la urmă trebuie educați oamenii, nu feriți proștii de alți proști. Dar mi se pare binevenită orice măsură luată pentru a scădea din influența unor specimene precum Trump.

Minecraft

Mă chinui juma’ de oră împreună cu tatăl unui băiat din vecini să facem ca să poată juca fiii noștri Minecraft pe tablete în rețea. Cred că am mai zis că nu înțeleg pasiunea pentru Minecraft. Reușim în cele din urmă, bonus conexiune telefonică pentru a se putea ghida băieții unul pe altul, toată lumea happy. N-apuc să ies bine din cameră și aud în spate: „Bun, hai să omorâm niște animale!”

Vise cu A1

Ce vârstă vom avea când autostrada de pe Valea Oltului va fi gata? Vă spun eu cum să calculați: adăugați la vârsta voastră 1 an minim până ce, poate, se va desemna câștigătorul licitației + minim 3 ani pentru proiectare (ei zic 2) + 11 ani execuția (ei estimează 64 de luni lol dar vorbim de 5 kilometri de tuneluri prin munte și 11 kilometri de poduri, pasaje și viaducte, lucruri care la noi în țară sunt de domeniul SF). Mie mi-a ieșit deloc îmbucurătoarea vârstă de 53 de ani când, la aproape juma’ de secol de la revoluție, voi putea traversa munții României în condiții decente. Dar io cred că va dura mai mult.

Context: aici

Tenet

Eveniment: am fost la cinema, la vreo șapte luni de la ultima vizită. Chiar mi-a fost dor. Doar câțiva oameni în sală. Văzut Tenet al lui Nolan; ieșit de la el fără niciun sentiment. Nu pot zice că mi-a plăcut încât să vreau să-l revăd. E totuși un film interesant, cel puțin până ți se explică cine-s oamenii răi și ce vor, dar asta destul de târziu. Atunci realizezi că subiectul e cam meh și că filmul e făcut intenționat greu de urmărit, pentru a ascunde o poveste seacă. Multe scene de acțiune cu explozii și împușcături, banalizate de ratingul PG13. Actorii nu prea au chimie, deși luați separat fac roluri decente. Efectele speciale n-au nimic special 🙂 Verdict: puteți aștepta să-l vedeți pe Netflix.

Universe in a Nutshell

Dacă vreți să vedeți cât de mici sunteți, există o aplicație pentru asta. Tim Urban de la “Wait But Why” împreună cu cei de la Kurzgesagt au creat Universe in a Nutshell, o aplicație absolut minunată care te lasă să faci zoom de la dimensiunea universului observabil până la lungimea Planck (conform fizicienilor, orice ar exista sub lungimea Planck nu ar avea sens). Fiecare obiect care apare are și o descriere dacă îl atingi. Probabil ați văzut de-a lungul timpului clipuri cu astfel de “zoom”-uri dar aplicația e mult mai complexă deoarece face tot posibilul să includă obiecte și comparații care te ajută să cuprinzi cu mintea, cât de cât, distanțele și dimensiunile. Oricât de informat ai fi, sigur vei găsi ceva surprinzător făcând zoom. Ilustrațiile sunt prietenoase, perfecte și pentru copii, motivul principal pentru care sunt foarte încântat. Mai multe despre proiect aici: https://waitbutwhy.com/2020/09/universe.html

Link spre versiunea iOS: https://apps.apple.com/…/universe-in-a…/id1526364758
și Android: https://play.google.com/store/apps/details…

Maps

Cluj, Piața Muzeului. Găsit loc de parcare din prima pe marginea drumului, cred că a doua oară anul ăsta, semn că scade forfota (când vine vorba de muncă). În timp ce-mi scot catrafusele din mașină văd un Audi cu număr de Olt, nou nouț – mă rog, nu știu modelul dar părea nou și foarte scump -, venind cam cu 3km/h. „La cât o fi muncit bietul de el pentru mașină, cred și io că-i atent pe gheața asta…” îmi zic. Ajunge în dreptul meu, la bord doi băieți. Și-apoi îmi pică fisa de ce mergeau așa încet: pasagerul din dreapta avea pe bord o ditamai harta desfășurată și încercau să se orienteze cu ea. Pauză. O hartă băi, mă înțelegeți? Și de atunci mă tot gândesc de ce dumnezo sfântu foloseau o hartă FIZICĂ în 2018? Ar fi doar câteva posibile explicații: 1. Prea proști pentru Google Maps (sorry, asta a fost prima care mi-a venit în minte) 2. Prea paranoici că-s spionați de marile corporații malefice, 3. Erau niște agenți secreți care nu voiau să riște detectarea 4. Un nou trend hipstăresc de a folosi hărțile clasice în locul tehnologiei mainstream, 5. Nu au avut bani de telefoane la cât a costat Audi-ul… ¯\_(ツ)_/¯

Despre moarte

Săptămâna trecută pe vremea asta îl vizitam pe tata la spital. Îi arătam poze cu Vlad, îi povesteam cum evoluează sarcina Laurei și plănuiam să mergem undeva să zburăm cu drona când va ieși de acolo. Tata era internat la Polaris, un spital de recuperare nou aflat la ieșirea din Cluj spre Zalău. Era acolo de două săptămâni, după ce a trecut printr-o operație grea la Chirurgie 1. După zece zile la terapie intensivă și încă o săptămână într-un salon, nu era pregătit să meargă acasă, în condițiile în care abia putea face câțiva pași și nu se putea hrăni singur decât cu mare greutate.

Continue reading Despre moarte

Cubul

Mă jucam într-o zi cu Vlad în camera lui și dau de un cub Rubik, primit cadou cândva, nu mai știu de la cine (LE: se pare că l-a „împrumutat” Vlad de la tușă-sa). Cubul era ca nou, neamestecat, imaculat. Hmm, chiar nu l-a amestecat nimeni până acum? No problem, la asta mă pricep. Și-l amestec, conștient fiind că n-aș fi capabil să-l fac la loc nici în regim de tortură medievală. Peste două zile, în timp ce Vlad îmi enumera mărcile mașinuțelor din colecție pentru a doua oară consecutiv, îmi pică din nou ochii pe cub. Care era rezolvat. Say what? „Iubi, tu nu mi-ai zis niciodată că știi rezolva cuburi Rubik” „Cred că fiindcă nu știu, de-aia nu ți-am zis. Dar avem cub Rubik?” răspunde nevasta din bucătărie (s-o nimerit să fie în bucătărie, tăceți). Mă uit la Vlad, Vlad nu se uită la mine. Îmi aduc însă aminte cu câtă dexteritate manevrează o lingură plină cu supă și mă liniștesc. N-avea cum fi el. Iau cubul, îl amestec iar. Evident că ziua următoare cubul mă aștepta, rezolvat, fix unde l-am lăsat. Ok, să nu ne panicăm. „Vlad, focus, cine s-a jucat cu cubul ăsta AZI?” „Lala”, a răspuns repede copilu’, înțelegând probabil că taică-su e la un pas de a chema DNA-ul. Cine-i Lala? Bona lui Vlad, care ulterior și-a recunoscut superputerea foarte nonșalant: „A, da, nu-i mare lucru…”

Deci

„N-am înțeles, care-i faza, de ce vă entuziasmați așa? Ce face ăla atât de interesant?” adică: „Dacă observ ceva foarte popular înseamnă că nu-i demn de atenția mea și vreau neapărat să știe toată lumea ce puțin îmi pasă”.

„Îmi explică și mie cineva ce se întâmplă și despre ce vorbiți?” adică: „Este un moment excelent să cerșesc atenție. Dacă mă documentez singur nu primesc atenție”.

Dacă vrei să identifici egocentrism în stare pură, nu trebuie decât să arunci un ochi pe Twitter în timpul desfășurării unor evenimente de orice fel. A sărit Felix ăla de la marginea spaţiului cu paraşuta. Cumva, în ochii și după logica unora, se pare că a făcut un lucru de mare rahat. Pentru că totul a fost doar o reclamă, iar cei de la Red Bull sunt niște nesimțiți ordinari că au îndrăznit să sponsorizeze așa ceva. Că sunt bani aruncați aiurea pe un record aiurea. Că ce rost avea?! Se pare că sunt mulți care nu înțeleg că oamenii fac uneori chestii pentru simplul fapt că pot. Oamenii cu mulți bani își permit să facă chestii inedite tot din același motiv. Adică e mișto când salvează balene și hrănesc subnutriți africani, dar cu bani se pot face lucruri mult mai interesante pe lumea asta. Ca să nu mai zic câte se pot face deasupra ei. Și uite așa în felul ăsta ajungem să vedem live cum arată Pământul de la 39 de kilometri altitudine în cealaltă parte a planetei, să trăim câteva momente de emoție cât timp un om se îndreaptă spre sol cu viteza sunetului și pare că pierde controlul… niște evenimente care pentru unii nu înseamnă absolut nimic, fiindcă nu-i afectează  în mod direct. Deși nu voi înțelege niciodată cum poți fi atât de miserupist față de ce se întâmplă în lume, am învățat să accept că pentru astfel de oameni important în viață este dacă vine mașina să ducă gunoiul, să știe că negrii din Africa au ce mânca sau să adune cât mai multe like-uri la poza cu noua freză. Să fie sănătoși. Cel mai tare mă enervează însă cei care reacționează de parcă Red Bull le-a umblat în conturi ca să sponsorizeze saltul din balon, și behăie isteric despre inutilitatea acțiunii, întrecându-se în ironii. Asta deși contribuția lor este zero în orice situație, indiferent dacă Red Bull ar construi un hotel de cinci stele în spațiu sau dacă ar salva toate focile și delfinii din lume. Și atunci ce sens are să te apuci să-ți dai cu părerea despre cum ar trebui să-și cheltuie alții banii?

***

De curând am zburat și io cu balonul până pe la 700 și ceva de metri, deci puțin sub cei 39.000 ai lui Felix. N-am sărit.

***

Mai multe poze și fotografii (cică există o diferență între cei doi termeni) cu baloane și alte cele, pe pagina mea foto de pe Facebook. Click pe poza de mai jos pentru a ajunge pe acel tărâm minunat, ce îmbie la Like peste Like

Cu vecini

Nu știu dacă am mai scris despre vecinul din apartamentul de deasupra mea. Oricum, mai merită câteva rânduri, fiind un special. Zilnic, el sau ea scapă ceva pe jos. Acel ceva seamănă, după sunet, cu o bilă care cade pe gresie. Și se aude așa un țââc pâc pâc pâc pâc pâc pîc pîc… De zeci de ori pe zi. Și noaptea. Mor de curiozitate să știu ce-i chestia aia. Într-o noapte a scăpat însă o bilă de vreo 20 de kile, am dedus io, sau ceva ganteră, halteră, pe nevastă-sa… încât s-a zguduit blocul iar inima mea s-a oprit preț de o secundă. Toate astea au loc în pauzele în care nu găurește ceva cu bormașina sau nu bocănește cu ciocanul. Este imposibil să te muți de trei ani și tu încă să amenajezi două nenorocite de camere. Probabil că vă este cunoscută povestea totuși.

Mâine este ziua răzbunării! Am luat niște șine, că-mi schimb draperiile, iar șinele trebuie montate. De tavan. Prin găuri, multe găuri. Cu bormașina. Când? La o oră potrivită: 11 pm. Cred că termin până la 0:00, dar nu se știe.

***

Am tot încercat să-mi ignor vecinii, sperând ca și ei să facă același lucru în cazul meu. Să ignor că absolut de fiecare dată când vin acasă îi găsesc la grătar în spatele blocului, sau la bere, sau la pierdut vremea. Și absolut de fiecare dată să trec prin fața lor, iar ei să-mi studieze plasele, cutiile sau ce mai car eu. Să știe ora la care plec și la care vin, când duc gunoiul sau când ud florile de pe balcon. Nu există moment al zilei în care să nu fie un grup de gardă în dreptul grătarului ce ocupă un loc de parcare și nu e strâns de-acolo niciodată. Din păcate perioada de ignorare s-a terminat, și nu din vina mea. Cu câteva zile în urmă, după ce am parcat mașina și am ieșit din ea, aud din “cer”: “Vecine… Veciiine!”. Mă uit și-l văd la balcon. “Mută-ți și tu mașina un pic mai în spate, ca să pot și eu ieși”. Mă uit la mașina lui, mă uit la el, nu zic nimic. Zice el în schimb: “Dacă vine cineva și parchează în spatele meu nu mai pot ieși”. În spatele lui, la doi metri, fiind grătarul. Intangibil și respectat, șansele ca să fie mutat de cineva pentru a parca în locul lui erau minime spre zero. Dar vecinelul curului știa asta, doar că îi era lene să dea un picuț cu spatele ca să iasă pe lângă mine. N-am scos nici un sunet, în schimb am intrat în mașină și am demarat cu scrâșnet de roți (și de dinți) până în capătul opus al parcării, ca să-i fac loc. Încă un cuvânt despre parcări din partea altui cretinoid și o să fac ce trebuia să fac de la început. Iau o pensulă și-mi marchez locul de parcare cumpărat odată cu apartamentul, îmi pun un lanț de jur împrejur și inaugurez oficial epoca “Nu parca pe locul meu, că mori!”.

Life sign

N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.

***

Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi “primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până  am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în “sistem” două plicuri?!

***

Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:

Wall-E – povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de  Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în “sat” și găsesc varianta HD.

Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.

Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.

Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.

***

Io innebunesc când văd faze de genul ăsta:


Mai presus de lege from OLiX on Vimeo.

***

Dar mi-ar plăcea să văd o reacție a polițiștilor în genul ăsteia de mai jos:

Electorale

Campanie electorală  portocalie în satul Nana, jud Călăraşi. Poză surprinsă în weekend de nişte prieteni. Drăguţ, simpatic, dar dacă pica vreun copilaş din cupa buldozerului şi nimerea sub roţi? (click pentru mare)

***

Şi dacă tot suntem la electorale mi-am dat seama că nu pot vota cu Boc fiindcă nu am buletin de Cluj şi nici măcar nu locuiesc în Cluj. Ar trebui să votez pentru primarul din Floreşti, dar cum n-am nici buletin de Floreşti încă… nu votez. Oricum porcul care a fost până acum primar în Floreşti şi care nu ştiu ce culoare politică are, merită să înfunde puşcăria la câte şpăgi a luat pentru a-i lăsa pe toţi bişniţarii să contruiască fiecare pe unde şi cum l-a tăiat capul. Nici măcar drumuri nu a fost capabil să facă. Şi când zic drumuri mă refer la astupat o groapă acolo unde este asfalt sau aruncat nişte pietriş acolo unde nu este. Să nu mint, de când a început campania electorală avem pietriş pe “drumul” care duce la blocul nostru.

Crappy day

– O zi proastă începe de dimineaţă. Faptul că m-am trezit cu gâtul sucit de parcă am dormit în cap a fost doar semnul prevestitor. Apoi mi-am scăpat o lentilă de contact după care am căutat disperat pentru ca să o găsesc căzută fix pe un săpun (ca fapt divers lentilele de contact nu au voie să ajungă în apropierea oricărui tip de produs de curăţare). Apoi azi am crezut că nu mai ajung la serviciu. Lumea înnebuneşte lunea dimineaţa în sensul că ies toţi la plimbare cu maşinile în aceeaşi direcţie cu mine. Ca să vezi! La asta se adaugă ambuteiaje, basculante şi tractoare care circulă prin mijlocul oraşului, maşini parcate aiurea, claxoane, frâne, înjurături gen Patric, încadrări greşite, ocoliri, buldozere şi compresoare care repară drumul că-i campanie electorală. Plus pietoni care trec strada ca nişte vite nepăsătoare (adică abia se mişcă), dar cu iPodul în urechi. Am ajuns la redacţie cu un chef nebun de somn.

– La magazin îmi iau un Powerade (varianta Coca-Cola la Gatorade-ul Pepsi). Încă nu m-am decis care îmi place mai mult sau dacă ambele sunt de kkt. Dar îmi ţin de sete. În fine, când ajung la casă, o ţigancă bătrână, foarte serioasă: “Domnu’, ăla-i spirt medicinal?” 🙂

– Deşi îmi place Jay Leno chiar dacă ştiu că 99% din ceea ce scoate pe gură într-un show este scris de alţii, interviul pe care l-a luat lui Hillary Clinton a fost jenant de regizat. Totul, de la întrebări şi răspunsuri până la gestică mirosea de la o poştă a piesă de teatru repetată de n ori. Nici o bâlbâială, râsetele lui Hillary parcă erau programate dinainte când să fie hăhăite şi cât să dureze. Discurs steril plus câteva poante cuminţi. Asta nu înseamnă că ceea ce s-a spus nu avea sens. Dimpotrivă, modul în care au fost abordate problemele este cu mult deasupra a ceea ce se discută pe la emisiunile noastre. Şi auzind cum se exprimă unii (Moise Guran de exemplu, analistul economic al Antenei 3 – vorbeşte de parcă zdrobeşte pietre între dinţi). Ideea era că eu “votez” cu Obama.