Nu e nici un secret ca la 99% din conferinţele de presă organizatorii se întrec în eforturi de a răsfăţa ziariştii prezenţi pentru a beneficia de relatări pozitiv-linguşitoare asupra evenimentului. Un cocktail, o plăsuţă cu suveniruri, un mic cadou, toate sunt până la un punct normale. Se dau de pomană de la pixuri şi calendare până la sticle de vin şi iPod-uri. Să nu mai vorbim de memory stick-uri. Din păcate unele specimene din presă şi-au făcut un scop în viaţă din a aduna cât mai multe astfel de “prăzi”. Un exemplu ar fi filmuleţul de aici, în care după terminarea unei conferinţe mai mulţi jurnalişti se înghesuie ca nişte animale ca să pună mâna pe o plasă-cadou. Jenant. Bineînţeles că PR-iştii cunosc fenomenul şi îl exploatează alocând bugete însemnate evenimentelor unde este invitată presa. Totuşi, cât de prost/imatur/lipsit de orice urmă de subtilitate trebuie să fii ca să compui o invitaţie precum cea de mai jos, adresată pe deasupra şi “Directorului General” al ziarului? 🙂 Sau poate e doar o metodă de a identifica fripturiştii veritabili, fiindcă în afară de aceştia care probabil că au şi participat la eveniment, nu ştiu care ziarist nu s-ar fi simţit jignit de textul de mai jos. Click pentru mărire.
Se dau: 2 modem-uri 3G, 3 calculatoare, 3 oraşe, un abonament de date cu trafic nelimitat (pt Orange nelimitat înseamnă 8 giga pe lună). Avem deci suficiente date pentru a trage o concluzie pertinentă şi să dăm verdicte. Şi anume: Orange are nişte servicii de Internet de tot rahatul, cu viteze de acces fictive, care funcţionează când vor muşchii lor, în locaţii randomly alese, iar când funcţionează îţi vine să te dai cu capul de pereţi până se încarcă o amărâtă de pagină. Viteza teoretică a unui modem 3g+ este de 7.2 mb/s, iar conexiunea într-adevăr se realizează la această viteză. Viteza reală… face ca Dial-up de la Romtelecom să pară o adevărată inovaţie. De fapt ce mă doare pe mine: stau într-un cartier nou, unde Internetul prin cabluri, fibră etc este o perspectivă îndepărtată, iar singura mea salvare ar fi fost ceva wireless, recte fucking Orange, fucking Vodafone sau fucking Zapp. Da, ar fi fost o opţiune viabilă graţie noilor tehnologii care asigură viteze mari de transfer, în ciuda preţului mai mare, dacă nu am fi locuit în România unde serviciile sunt în bătaie de joc. Vodafone au preţuri nesimţite, Zapp a venit şi a plecat, agentul lor nefiind capabil să-şi instaleze modemul de test pe calculatorul meu, aşa că am rămas cu Orange pe cap. Asta acum câteva luni. Am primit o cartelă SIM, un modem, abonamentul vreo 20 şi ceva de euro, happy. A funcţionat treaba vreo câteva zile apoi a început coşmarul. Semnal slab, no connection la fiecare câteva minute. Pumni în tastatură, schimbat tastatură, mutat tot biroul în alt colţ al camerei unde aveam o liniuţă în plus la semnal. A mers o vreme acceptabil, apoi la fel. Am încercat să mut modemul, să-l feresc de influenţe electromagnetice, să-i fac o antenă home-made. Aiurea. Semnal 3G slab. La 1 (unu) kilometru de Cluj-Napoca. Nu-i nimic, îmi ziceam. Incompetenţii portocalii se laudă cu acoperire EDGE naţională, acolo unde nu este 3G. Viteză mai mică, de fapt mult mai mică, vreo 236 kbps, în schimb aveam semnal edge cinci liniuţe. Adică full, maximum posibil. Deci paginile web ar fi trebuit să se încarce acceptabil de repede, fără probleme şi nici nu-mi doream mai mult, fiindcă sincer nu mi-am imaginat că o să aduc filme HD cu o conexiune wireless. Credeţi că EDGE cu semnal maxim a funcţionat? Neee. Când stai la o pagină 10 minute să se încarce, se cheamă că-ţi iroseşti viaţa şi mai bine faci altceva, de exemplu să înjuri sau să blestemi Orange şi angajaţii lor incompetenţi. Între timp am dat 120 de euro pe alt modem, mai trendy, mic cât un stick, că cică ăla vechi era posibil să fie stricat. Rezultatele aceleaşi. L-am plimbat prin Cluj, la Alba Iulia, la munte. Same old shit. În oraş merge perfect în anumite locaţii, infect (precum la mine acasă) în altele. Acum m-am resemnat, netul merge în salturi influenţat probabil de vreme, cum se mişcă prin casă vecinul de deasupra, cuptorul cu microunde, fuck knows. Poate că stâlpul de telefonie mobilă care deserveşte aria mea funcţionează prost. Nu mai contează, părerea mi-am format-o deja despre o companie pe care iniţial o admiram pentru diversitatea ofertelor şi despre care am aflat pe pielea mea că oferă nişte servicii de slabă calitate, fără acoperire.
Nu am absolut nimic cu vegetarienii şi nu mă pot pronunţa asupra efectului benefic sau nu al unei diete exclusiv vegetale pentru că nu am încercat-o, dar cum poţi să scrii asemenea aberaţii puerile pe un site oficial al unei organizaţii internaţionale? Nu eram la secţiunea “for kids”. Astea sunt argumente pentru a mă convinge să devin vegetarian? În loc de ceva măcar pseudo-ştiinţific mi se servesc ca fel principal poveşti despre cât de inteligente şi minunate sunt toate animalele şi cum noi, oamenii, specia dominantă, nu avem dreptul de a profita de ele câtuşi de puţin. Bine că ele au dreptul de a profita unele de altele şi ocazional şi de noi, când un tigru mai serveşte un negru, doi de prin Africa sau un urs din Braşov mai fuge cu câte o mână de turist idiot care-l hrănea cu biscuiţi. Nu are sens să mai dezvolt problema fiindcă mai sunt aiureli cu miile acolo, însă pe lângă zâmbete am avut şi un sentiment de milă pentru naivii care chiar cred ce postează şi pentru cei care iau în serios ce văd acolo. PETA poa’ să militeze împotriva uciderii animalelor pentru blană, pentru stoparea violenţei faţă de animale, pentru sacrificarea rapidă fără chinuri şi pentru condiţii decente de creştere. Acestea sunt nişte aspecte de bun simţ pentru care merită să militezi şi au tot respectul meu. Şi eu sunt împotriva chinuirii animalelor în orice situaţie, dar între a-i trage rapid porcului un glonţ în cap pentru “asomare” iar apoi a-l frige şi între a-l ţine până moare de bătrâneţe iar eu să mănânc soia, aleg totuşi prima variantă pentru că pork taste good, chiar dacă vorbim de un filthy animal cu o inteligenţă superioară 🙂
Această întâmplare recentă relatată 
* Săptămâna trecută am jucat un bilet simplu la Loto 6/49 (din acela ieftin unde încercuieşti numai 6 numere) şi am nimerit 2. Ăia de la OTV au jucat un bilet în comun cu telespectatorii cu 23 de numere încercuite în valoare de 137 000 de euro şi au nimerit un (unu singur, singurel) număr din cele şase extrase. Muahahaaaahaaaaaaaaaaaaaaahahahahaa. Iată cum “specialiştii” lor au inventat fără să vrea metoda 100% sigură de a pierde. Acum tot ce trebuie să facă e să inverseze schema folosită şi câştigă garantat 🙂 Sau ar putea intra în Cartea Recordurilor la capitolul ghinion. Sigur că ei consideră că au fost fraudaţi şi, dacă scapă de linşajul celor care au pus botul şi banul, vor avea subiect de dezbătut tot restul anului.
Stăteam azi şi o aşteptam pe Laura în holul complexului comercial Sigma Center. În mijlocul holului se află o fântână arteziană unde au fost aduşi de curând şi nişte peştişori spre încântarea copiilor veniţi cu părinţii. Ca şi când peştilor nu le era de ajuns că toată lumea le aruncă în cap cu monezi din tot felul de motive paranormale, astăzi pe suprafaţa apei plutea incredibilul: o bancnotă de 1 leu. Cel care a aruncat-o probabil nu avea mărunţiş şi nu s-a putut abţine să nu ”marcheze” şi el locul. După ce am făcut o poză bancnotei am rămas în zonă. Nu trece mult şi apare un burtos care se învârte de câteva ori în jurul fântânii apoi se apleacă şi culege bancnota. Nu m-ar mira să se găsească unii care să bage mâna în apă şi după monedele de 50 bani. Doar că eu aş pune nişte piranha + un aligator în bazin.
Deşi nu am probleme cu engleza, îmi place să urmăresc filmele cu subtitrare, de obicei în engleză, ca să fiu sigur că nu pierd vreo subtilitate a dialogului. În cazuri rare, când nu găsesc subtitrarea în engleză, o las pe cea în româneşte. Şi de fiecare dată mă enervez şi o scot după 10 minute. În domeniul subtitrărilor traduse în româneşte lucrurile au stat întotdeauna prost şi situaţia nu s-a schimbat de ani de zile. Motivul este extrem de simplu: majoritatea celor care traduc o subtitrare sunt nişte agramaţi veritabili cu vagi cunoştinţe de limbi străine. Manelişti, elevi de liceu care au chiulit la greu în generală, tot felul de ciudaţi. Din păcate exact aceştia se trezesc să traducă subtitrări şi apoi să le posteze pe site-urile de profil. Sigur că au o motivaţie: faima. Vă vine să credeţi sau nu, chiar şi în acest domeniu există competiţie. Păcat că în competiţie intră numai dobitoci. “Traducătorii” se înjură pe forumuri, se acuză că şi-au furat unii altora traducerile, se ameninţă, chiar dacă absolut toate sunt de rahat, şi se întrec în general pe numărul de download-uri.
– S-a constatat (uimitor!) şi s-a repetat la toate jurnalele că oamenii au respectat indicaţiile ministrului sănătăţii şi au rămas în case la orele prânzului. Cei care nu s-au uitat la ştiri au ieşit şi au murit.