Cum îi văd PR-iştii pe ziarişti

Nu e nici un secret ca la 99% din conferinţele de presă organizatorii se întrec în eforturi de a răsfăţa ziariştii prezenţi pentru a beneficia de relatări pozitiv-linguşitoare asupra evenimentului. Un cocktail, o plăsuţă cu suveniruri, un mic cadou, toate sunt până la un punct normale. Se dau de pomană de la pixuri şi calendare până la sticle de vin şi iPod-uri. Să nu mai vorbim de memory stick-uri. Din păcate unele specimene din presă şi-au făcut un scop în viaţă din a aduna cât mai multe astfel de “prăzi”. Un exemplu ar fi filmuleţul de aici, în care după terminarea unei conferinţe mai mulţi jurnalişti se înghesuie ca nişte animale ca să pună mâna pe o plasă-cadou. Jenant. Bineînţeles că PR-iştii cunosc fenomenul şi îl exploatează alocând bugete însemnate evenimentelor unde este invitată presa. Totuşi, cât de prost/imatur/lipsit de orice urmă de subtilitate trebuie să fii ca să compui o invitaţie precum cea de mai jos, adresată pe deasupra şi “Directorului General” al ziarului? 🙂 Sau poate e doar o metodă de a identifica fripturiştii veritabili, fiindcă în afară de aceştia care probabil că au şi participat la eveniment, nu ştiu care ziarist nu s-ar fi simţit jignit de textul de mai jos. Click pentru mărire.

Vitezomanu’ cu Loganu’

Sunt vitezoman. Greşit. Doar ghinionist. M-am trezit cu 2 amenzi venite prin poştă acasă cum că m-ar fi prins radaru anu trecut (!) prin vară pe raza localităţii nu ştiu care, că circulam cu 60 km/h în prima situaţie şi cu 65 km/h în a doua, deci la mare distanţă de limita legală. Şi tot în aceeaşi localitate, nesimţitu de mine. Am fost prins se pare de un radar din ăla de kkt care stă pe margina drumului pe un stâlp şi face poze. Probabil numai mie. Mă rog. Iar acum în weekend, după ce am mers juma de drum cu ochii’n patru să nu văd un bliţ de pe margine, altă amendă :)). E chiar funny, mai ales că nu m-a mai oprit poliţia de câţiva ani. Goneam tot cu 65 km/h (oare nu pot mai mult?), de data asta în localitatea Unirea. Cred că am fost oprit împreună cu încă 10 maşini, iar polifuckinţistu continua să-i oprească şi pe ăia din spate care au muşcat-o şi ei fiindcă ăia cu radaru stăteau ascunşi şi nu i-a văzut nimeni. Prostia abia acum începe. Vaca de poliţai nu s-a prezentat, mi-a comunicat rapid că am două puncte penalizare, mi-a dat să semnez procesu’ şi mi-a zis să trimit dovada plăţii la postul de poliţie din localitatea Unirea. Poftim? Abia acasă am observat că nu scrie nicăieri vreo adresă unde să trimit dovada deci … să vină să şi-o ia. Şi chiar dacă ar fi scris, de ce trebuie să le trimit eu scrisori ca să arăt că le-am plătit? Îs prea cretini să implementeze un sistem informatic care să rezolve aspectul ăsta? Apropo de sistem informatic, am vrut să plătesc amenda online, pe procesul verbal scria că se poate şi electronic mai ales că am intrat la poştă şi am ieşit în fugă pentru că era o coadă de vreo mie de oameni. Nici ăia nu au auzit de un calculator, o bază de date ceva. Aşa. Şi mă înregistrez pe ghiseul.ro , apoi dau să plătesc. Ţeapă, amenzile se pot plăti online doar pentru alea luate în Bucureşti. Şi cum Bucureşti înseamnă Universul, probabil că e suficient, s-or fi gândit looserii.

Senzaţional, sau cum mi-am pierdut orice speranţă

De fiecare dată când mă apuc să butonez telecomanda în căutarea a ceva vizionabil, cât timp mi se prăjesc cartofii sau ceva similar, dau fără excepţie şi pe OTV pentru că mi-e mult prea lene să mă uit în instrucţiunile decodorului TV ca să văd cum se elimină un canal din listă. Nu-i vorbă că pe OTV vezi acelaşi lucru, indiferent de oră, zi, an. Însă pe fondul unei ştiri nu ştiu cât de adevărate cum că Dan Diaconescu şi-a puşcat o vilă de un milion de $$$ în Miami Beach, am zăbovit azi cu 2 secunde mai mult pe latrina mai sus amintită, suficient cât să fac snapshotu’ de mai jos. Titlul din partea de sus a capturii e chiar de senzaţie, tre să recunosc, o clipă am crezut că nu văd bine 🙂 Ideea e că dacă Diaconescu chiar şi-a cumpărat vila, deci OTV-ul aduce bani, deci are rating, deci există atât de multe animale care gustă, ba chiar se îndoapă cu asemenea lături… încep să cochetez cu ideea de a mă retrage într-un buncăr. Asta după ce setez numărătoarea inversă.

(click pentru a mări poza)

1.8 3.6 7.2 = bullshit marca Orange!

Se dau: 2 modem-uri 3G, 3 calculatoare, 3 oraşe, un abonament de date cu trafic nelimitat (pt Orange nelimitat înseamnă 8 giga pe lună). Avem deci suficiente date pentru a trage o concluzie pertinentă şi să dăm verdicte. Şi anume: Orange are nişte servicii de Internet de tot rahatul, cu viteze de acces fictive, care funcţionează când vor muşchii lor, în locaţii randomly alese, iar când funcţionează îţi vine să te dai cu capul de pereţi până se încarcă o amărâtă de pagină. Viteza teoretică a unui modem 3g+ este de 7.2 mb/s, iar conexiunea într-adevăr se realizează la această viteză. Viteza reală… face ca Dial-up de la Romtelecom să pară o adevărată inovaţie. De fapt ce mă doare pe mine: stau într-un cartier nou, unde Internetul prin cabluri, fibră etc este o perspectivă îndepărtată, iar singura mea salvare ar fi fost ceva wireless, recte fucking Orange, fucking Vodafone sau fucking Zapp. Da, ar fi fost o opţiune viabilă graţie noilor tehnologii care asigură viteze mari de transfer, în ciuda preţului mai mare, dacă nu am fi locuit în România unde serviciile sunt în bătaie de joc. Vodafone au preţuri nesimţite, Zapp a venit şi a plecat, agentul lor nefiind capabil să-şi instaleze modemul de test pe calculatorul meu, aşa că am rămas cu Orange pe cap. Asta acum câteva luni. Am primit o cartelă SIM, un modem, abonamentul vreo 20 şi ceva de euro, happy. A funcţionat treaba vreo câteva zile apoi a început coşmarul. Semnal slab, no connection la fiecare câteva minute. Pumni în tastatură, schimbat tastatură, mutat tot biroul în alt colţ al camerei unde aveam o liniuţă în plus la semnal. A mers o vreme acceptabil, apoi la fel. Am încercat să mut modemul, să-l feresc de influenţe electromagnetice, să-i fac o antenă home-made. Aiurea. Semnal 3G slab. La 1 (unu) kilometru de Cluj-Napoca. Nu-i nimic, îmi ziceam. Incompetenţii portocalii se laudă cu acoperire EDGE naţională, acolo unde nu este 3G. Viteză mai mică, de fapt mult mai mică, vreo 236 kbps, în schimb aveam semnal edge cinci liniuţe. Adică full, maximum posibil. Deci paginile web ar fi trebuit să se încarce acceptabil de repede, fără probleme şi nici nu-mi doream mai mult, fiindcă sincer nu mi-am imaginat că o să aduc filme HD cu o conexiune wireless. Credeţi că EDGE cu semnal maxim a funcţionat? Neee. Când stai la o pagină 10 minute să se încarce, se cheamă că-ţi iroseşti viaţa şi mai bine faci altceva, de exemplu să înjuri sau să blestemi Orange şi angajaţii lor incompetenţi. Între timp am dat 120 de euro pe alt modem, mai trendy, mic cât un stick, că cică ăla vechi era posibil să fie stricat. Rezultatele aceleaşi. L-am plimbat prin Cluj, la Alba Iulia, la munte. Same old shit. În oraş merge perfect în anumite locaţii, infect (precum la mine acasă) în altele. Acum m-am resemnat, netul merge în salturi influenţat probabil de vreme, cum se mişcă prin casă vecinul de deasupra, cuptorul cu microunde, fuck knows. Poate că stâlpul de telefonie mobilă care deserveşte aria mea funcţionează prost. Nu mai contează, părerea mi-am format-o deja despre o companie pe care iniţial o admiram pentru diversitatea ofertelor şi despre care am aflat pe pielea mea că oferă nişte servicii de slabă calitate, fără acoperire.

Nervi de sfârşit de an

Ei, nu chiar nervi. Să le zicem nervişori. Dar…

* Recenziile de pe IMDB care în nici un caz nu ar trebui citite iar eu le citesc, câteodată mă scot din sărite. Zice unu care i-a acordat filmului “I am Legend” un rating indulgent de 3/10, că în timpul proiecţiei a adormit pentru zece minute dar că amicul său l-a asigurat că nu a pierdut nimic interesant. Şi s-a simţit dator să scrie despre asta. Când eşti atât de retardat încât creierul tău simte nevoia să ia o pauză în timpul unui film îmi imaginez că este o adevărată provocare să porneşti calculatorul şi să dai rating-uri. Ştiu că IMDB e o groapă de gunoi unde diverşi maimuţoi angajaţi de studiourile de film dau rating-uri şi scriu recenzii pentru a scădea sau creşte popularitatea anumitor pelicule dar totuşi, atâta prostie câtă găseşti acolo rar mai vezi altundeva. La fel şi când diverse legume americane întreabă chestii de genul : “am auzit că filmul x conţine nuditate şi aş vrea o descriere cât mai exactă a scenei deoarece vreau să-mi duc fetiţa de 3 ani să-l vadă şi nu ştiu ce să fac”, sau “datorită convingerilor mele religioase aş vrea să ştiu dacă filmul aduce ofense bisericii sau lui Iisus, dacă este rasist, dacă apar păianjeni sau dacă au existat oameni care să se ridice şi să plece din sală ca să ştiu dacă merită să-l văd”. Răspunsurile sunt pe măsură.

* La Iulius Mall există nişte benzi (deci nu scări) rulante lungi şi cu o înclinare foarte mică care sunt folosite pentru a accesa parcările. Nu ştiu dacă sunt destinate şi coşurilor mari de cumpărături, presupun că da, dar nu asta este problema. Benzile respective se mişcă obositor de încet astfel încât poţi să te ajuţi mergând în acelaşi sens cu banda şi să ajungi mult mai repede la destinaţie, adică la capăt. Cum spuneam, panta este de vreo 10 grade aşa că mersul nu presupune nici un efort. Şi cu toate acestea am observat că mai toată lumea preferă să stea pe loc şi să se lase purtaţi de bandă în timp ce cască gura, mănâncă chipsuri, vorbesc la telefon, chiar dacă avansează ridicol de încet şi au culoar liber în faţă. Iar dacă te duci printre ei se uită la tine ca la un nesimţit.

* Produse expirate în magazinul REAL Baia Mare. Cumpăr o cutie de Finneti Sticks din REAL Baia Mare. Mmmm… ce bune sunt. Laura: au gust ciudat. Eu: Nuu, this is good shit. Mă uit pe fundul cutiei: Fuuuuck ! Expirate în 16.11.2007. De peste o lună adică. Porci ordinari. Adică acu, cu ocazia sărbătorilor, ei aruncă pe rafturi şi gunoaie expirate în speranţa că nimeni nu va observa datorită aglomeraţiei şi rulajului rapid. Nu am ajuns încă în REAL-ul din Cluj-Napoca şi nici nu voi călca pe acolo vreodată.

later edit: după o mică documentare, rectific: porci ordinari, în frunte cu directorul lor, un tinerel pe nume Alexandru Dragomir (foto stânga), care ar merita concediat cu prima ocazie. Produse expirate de PESTE O LUNĂ ?!!

GoVeg – salvaţi găinile – go naked

Să începem cu începutul. Din click în click am reperat posteriorul Evei Mendes (foto dreapta, click pt mare), care a pozat recent nud (după cum vedeţi nu-i mare lucru, dar nici de ignorat..) pentru PETA şi campania lor “I’d rather go naked than wear fur”. După “Save as”, clickăind în continuare am ajuns şi pe site-ul PETA unde, aşa cum mă aşteptam, am fost asaltat de poze cu necuvântătoare care de care mai demne de milă. Am văzut şi un clip care susţinea cum că Mars, producătorul celebrei familii de dulciuri, finanţează tot felul de experimente pe şoareci şi alte rozătoare pentru a-şi testa ingredientele “dulci” şi potenţial ucigătoare. După ceva imagini şocante cu animale în agonie şi descrieri horror ale experimentelor, ni se spune că Hershey’s, principalul concurent Mars, nu face astfel de experimente. De asemenea, până vor înceta “torturile”, suntem îndemnaţi să nu mai cumpărăm produsele Mars. Mă mir că nu au spus pe faţă că am putea încerca între timp produsele “curate” Hershey’s. Dar mă întreb, dacă Hershey’s nu-şi testează produsele pe şoareci, pe ce le testează? Pe plante? Sau pe noi, consumatorii? Site-ul PETA m-a dus pe alt site tot al lor , GoVeg.com . Unde am realizat că (eu) sunt un măgar care-şi pierde vremea citind ce debitează nişte nebuni. De ce să devin vegetarian şi să salvez astfel de la moarte cruntă să zicem… găinile? Fiţi atenţi de ce:

Chickens are inquisitive, interesting animals who are as intelligent as mammals like cats, dogs, and even some primates. They are very social and like to spend their days together, scratching for food, cleaning themselves in dust baths, roosting in trees, and lying in the sun.

…pasaj scris probabil de o găină. Deci cea mai proastă pasăre din Univers de fapt nu e proastă deloc. Dacă cineva îmi arată o găină dresată să-şi facă nevoile la punct fix eu renunţ forever la Chicken McNuggets. Desigur, dacă găinile au primit aşa o descriere, porcii, oile sau vitele sunt academicieni cu acte în regulă pe site-ul PETA. Am avut chiar o vagă senzaţie de nelinişte meditând la câtă inteligenţă mă înconjoară iar eu, ca un carnivor ce sunt, o mănânc în loc să-i descopăr potenţialul mai ales că… “They are inquisitive, interesting individuals who value their lives, solve problems, experience fear and pain, and are capable of using tools”. Nu, nu noi, primitivii care butonează, ci tot de găini era vorba. Ceea ce m-a lovit cel mai tare a fost că nici peşte nu am voie să savurez pentru că, aţi ghicit, fiecare peşte are personalitate şi o inteligenţă aparte iar pe deasupra peştii simt durerea. Deci peştele, my love… bye. Din punctul meu de vedere iată, simplist, cum stau lucrurile: nu mănânc câine, pisică, delfin sau cal (mă rog, cred că aşa câte o bucăţică de cal s-a mai strecurat prin ceva salamuri şi am mâncat fără să ştiu), pentru că animalele astea care latră, miaună şi în general îţi fac ziua frumoasă sau impun respect şi-au câştigat dreptul de a nu fi mâncate. Easy.

Nu am absolut nimic cu vegetarienii şi nu mă pot pronunţa asupra efectului benefic sau nu al unei diete exclusiv vegetale pentru că nu am încercat-o, dar cum poţi să scrii asemenea aberaţii puerile pe un site oficial al unei organizaţii internaţionale? Nu eram la secţiunea “for kids”. Astea sunt argumente pentru a mă convinge să devin vegetarian? În loc de ceva măcar pseudo-ştiinţific mi se servesc ca fel principal poveşti despre cât de inteligente şi minunate sunt toate animalele şi cum noi, oamenii, specia dominantă, nu avem dreptul de a profita de ele câtuşi de puţin. Bine că ele au dreptul de a profita unele de altele şi ocazional şi de noi, când un tigru mai serveşte un negru, doi de prin Africa sau un urs din Braşov mai fuge cu câte o mână de turist idiot care-l hrănea cu biscuiţi. Nu are sens să mai dezvolt problema fiindcă mai sunt aiureli cu miile acolo, însă pe lângă zâmbete am avut şi un sentiment de milă pentru naivii care chiar cred ce postează şi pentru cei care iau în serios ce văd acolo. PETA poa’ să militeze împotriva uciderii animalelor pentru blană, pentru stoparea violenţei faţă de animale, pentru sacrificarea rapidă fără chinuri şi pentru condiţii decente de creştere. Acestea sunt nişte aspecte de bun simţ pentru care merită să militezi şi au tot respectul meu. Şi eu sunt împotriva chinuirii animalelor în orice situaţie, dar între a-i trage rapid porcului un glonţ în cap pentru “asomare” iar apoi a-l frige şi între a-l ţine până moare de bătrâneţe iar eu să mănânc soia, aleg totuşi prima variantă pentru că pork taste good, chiar dacă vorbim de un filthy animal cu o inteligenţă superioară 🙂

Vincent: Want some bacon?
Jules: No man, I don’t eat pork.
Vincent: Are you Jewish?
Jules: Nah, I ain’t Jewish, I just don’t dig on swine, that’s all.
Vincent: Why not?
Jules: Pigs are filthy animals. I don’t eat filthy animals.
Vincent: Bacon tastes gooood. Pork chops taste gooood.
Jules: Hey, sewer rat may taste like pumpkin pie, but I’d never know ’cause I wouldn’t eat the filthy motherfucker. Pigs sleep and root in shit. That’s a filthy animal. I ain’t eat nothin’ that ain’t got enough sense enough to disregard its own faeces.
Vincent: How about a dog? Dogs eats its own feces.
Jules: I don’t eat dog either.
Vincent: Yeah, but do you consider a dog to be a filthy animal?
Jules: I wouldn’t go so far as to call a dog filthy but they’re definitely dirty. But, a dog’s got personality. Personality goes a long way.
Vincent: Ah, so by that rationale, if a pig had a better personality, he would cease to be a filthy animal. Is that true?
Jules: Well we’d have to be talkin’ about one charmin’ motherfuckin’ pig.

Pozarul loveşte din nou

“Mă împingea de cap brutal şi urla să mă mut şi eu şi jucăria mea de acolo. Apoi, când i-am explicat calm şi frumos că nu am unde, m-a prins de umeri şi în timp ce strângea a spus că dacă nu mă dau, el nu spune de două ori şi mă bagă sub masă de nu mă mai ridic de acolo” – Alexandra Groza

Această întâmplare recentă relatată aici şi aici mi-a amintit de nişte incidente penibile avute cu acelaşi individ. Acum eu înţeleg că e frustrant să ajungi la bătrâneţe şi să desfăşori o activitate banală de pozar pentru un cotidian local, fiind înconjurat de tineri cu un grad de cultură, inteligenţă şi talent mult peste nivelul tău de aproape absolvent de liceu şi depăşit de vremuri. Asta mă gândesc că-l irită cel mai mult pe domnul Petcu Ioan, zis “Nonu”, pozar cu ani mulţi în spate, înţepenit la Făclia (ex Adevărul de Cluj), un guraliv de performanţă şi isteric ocazional. Iată că acum agresează o femeie. Da, mie mi se pare o agresiune ceea ce povesteşte Alexandra că i s-a întâmplat. Pe parcursul timpului cât am lucrat la SCJ am avut şi eu vreo două altercaţii cu domnul Petcu care are serioase probleme de anger management. Ironia sorţii este că la început, pe la primele conferinţe la care am participat, l-am privit admirativ, mi s-a părut un fel de vedetă în breaslă – probabil din cauză că bătea mult din gură, ba chiar la un moment dar i-am cerut un sfat referitor la un aparat foto. Mi-a dat un sfat aiurea, pe care din fericire nu l-am urmat. A doua oară când am “interacţionat” m-a împins fără graţie şi s-a băgat în faţa mea la o conferinţă motivând că am stat destul şi să las şi pe alţii, în condiţiile în care era loc suficient pentru încă 10 fotografi. În sfârşit, la evenimentul prilejuit de inaugurarea Kaufland, şi-a arătat adevărata faţă de om primitiv şi, cu tot respectul, prost. Pozar cu ochi sensibili, mister Petcu s-a simţit iritat de bliţul meu de 10.000 de waţi care probabil îi ardea ceafa şi mi-a cerut să încetez. Să încetez să fac poze la o conferinţă de presă dacă mă înţelegeţi 🙂 M-am enervat of course şi numai de’a naibii i-am mai băgat un flash de data asta fix în faţă, ceea ce l-a scos din minţi. A venit val-vârtej şi s-a apropiat milimetric de mine ca un cocoş bătrân, scrâşnind că o să iau bătaie şi că-mi dă cu aparatul de pământ. Iar apoi, cu un gest rapid, îmi trage una peste obiectivul camerei foto. Noroc că, datorită vârstei sau alcoolului, a greşit traiectoria şi mi-a atins aparatul doar puţin, fără să-l deterioreze. Io nu i-am zis decât că orice va strica, va plăti, încercând să-mi păstrez calmul fiindcă n-aş fi vrut să devenim centrul atenţiei. Ulterior ne-am ignorat reciproc, fără alte incidente, dar am remarcat în dese rânduri cum se lega de diverşi pe aceleaşi motive puerile. Oameni buni de la Făclia, chiar aveţi nevoie de el? Sunt atâţia tineri care, pe jumătate din salariul lui, ar face o treabă mult mai bună. La pensie şi la revedere!

Votez, dar oare de ce?

Pe lângă susnumiţii care habar n-au/nu-i interesează deci probabil nu votează, mai există o mare, uriaşă, o majoritară grămadă de ignoranţi care din păcate sunt cei care stabilesc verdictul. Mă refer la persoanele care votează cu convingere, fără să ştie însă pentru ce. Am văzut azi pe TVR2 un reportaj în care oameni simpli, majoritatea de la sate, erau întrebaţi dacă votează. Majoritatea spuneau cu convingere că da, cum să nu, iar când erau întrebaţi ce rol are Parlamentul European sau votul uninominal nu aveau nici cea mai vagă idee despre ce este vorba. Îmi pare rău că nu am înregistrat fiindcă am auzit nişte răspunsuri de pomină dar în acelaşi timp destul de previzibile. Eu nu am nimic cu aceşti oameni, să fie sănătoşi, dar nu mi se pare normal ca ei să aibă drept de vot. Să fim serioşi, imaginea lor asupra realităţii nu are nici o valoare care să justifice dreptul de a decide cine este mai bun pentru a ne reprezenta la nivel european. Ei votează pe ochi frumoşi, eventual pe cei care le dau de pomană în campania electorală. O bătrânică zicea senină “Eu votez numa’ cu cine îmi place”… dar oare ce înţelege ea prin a plăcea? Ceva nu foarte complicat, asta e clar.

Apropo de ochi frumoşi, oare să o votez pe ea?

Sau mai bine nu, glumeam, dar no’… tipa mi-e simpatică, întrucâtva. Nu-mi place în schimb că stă lipită de (sau mai bine zis duce în spate) Partidul Invizibilităţii Naţionale şi e un pic, da aşa un picuţ… paranoică. Deci nu, chiar dacă e cea mai faină dintre candidate 😛

În schimb îl votez pe obositul de Stolo, cred. Oricum îmi dau seama că nu pot avea o imagine completă asupra candidaţilor, asupra competenţelor acestora sau asupra rolului efectiv pe care îl pot exercita ca parlamentari europeni. Tot ce ştiu e de fapt doar teorie iar părerile mele subiective sunt formate de ce am mai văzut şi citit, deci exclusiv prin manipulare şi demagogie. Ar trebui să mi se interzică să votez şi totuşi Stolo sau oricare altul nu mi-ar refuza votul oricât de ignorant aş fi. Şi uite aşa unii vor vota din inerţie, alţii vor fi convinşi de diverşi că “aşa e mai bine”, alţii mituiţi, alţii ameninţaţi – adică vom vota cam degeaba. Once more.

Invazie de bloguri “la mişto”

Nu ştiu cine este individul (probabil un singur tâmpit cu mult timp liber, dar nu e exclus să fie mai mulţi) care s-a apucat să facă bloguri pe WordPress unor personalităţi mai mult sau mai puţin populare, respectiv mai mult sau mai puţin moarte şi pe care delirează-aberează după bunul plac. Câteva exemple: Nina Iliescu, Elena Ceauşescu, Veronica Micle, Mihai Eminescu, Caragiale, Ion Creangă şi probabil că vor mai fi; toţi ăştia au acum un blog “personal”. Pe mine mă îngrijorează faptul că sunt cu siguranţă indivizi care vor lua aceste bloguri de bune. Întrebaţi pe un “emo” de 15 ani cine este Veronica Micle. Ce rost au aceste poluări ale blogosferei? Nici măcar nu sunt amuzante, sunt după o reţetă cunoscută (vezi fake Steve Jobs) dar în acest caz puţin macabră şi mai ales sunt prea multe pe aceeaşi idee de 2 bani. Ce urmăreşte autorul? Cel mult poate obţine o oarecare decredibilizare a blogosferei în caz că “acţiunea” sa va lua drumul presei/mass-urilor pe Y! şi va deveni vedetă sau poate vrea ca asta să fie o reacţie împotriva noului hobby al politicienilor care şi-au deschis bloguri pe bandă rulantă şi vrea să-i lecuiască. Totuşi, indiferent de motive, e penibil.

Bits of crap

* Uşile glisante de la intrarea Polus Center sunt cretine. Adică atunci când la ieşire s-au închis fix când trecea Laura prin dreptul lor de aproape au dărâmat-o, sincer să fiu am râs amândoi că ni s-a părut comic. Când m-au trosnit şi pe mine ieri de mi-am scăpat portofelul (doldora de bani fireşte), a râs doar Laura.

* Sâmbăta oamenii ar trebui să doarmă până nu mai pot, să lenevească, conform obiceiurilor de mii de ani. Eu nu. La ora 8:05 cineva suna la uşă. Era paznicul care mă anunţa că o betonieră nu are loc de maşina mea şi că să vin să mi-o mut. La ora 8 sâmbăta. Fără lentilele de contact, în pantaloni scurţi şi cu parbrizul îngheţat bocnă, am mutat-o folosind o rută din memorie că de văzut ceva, mai greu. Cred că am călcat vreo doi câini, dar avem oricum destui.

Hooo băăă!

Locuind într-un şantier am avut (şi încă mai am) ocazia unică să observ de la etajul 2, în condiţii optime, fauna ce se perindă prin noroiul de dedesubt. Fauna fiind compusă din: un milion de câini, muncitorii jegoşi şi parţial retardaţi, paznicul cu ambiţii despotice care vrea să ştie ce faci dacă te plimbi pe lângă bloc deşi locuieşti acolo şi bineînţeles şefii, de rasă cioroidă şi bişniţoidă care se remarcă prin mersul agale, burţi şi BMW-uri. Să vorbim un pic despre muncitori. În fiecare zi în faţa blocului nostru se blochează în noroi câte o cisternă, TIR cu materiale, betonieră… u name it, care nu mai poate fi scoasă decât cu o basculantă sau un tractor ţinute acolo pentru intervenţie rapidă. În astfel de situaţii evenimentele se succed de fiecare dată la fel: un tractor se opinteşte din toate puterile să tragă mastodontul scufundat în noroi iar un grup de muncitori stau în jurul scenei şi urlă din toate puterile: Hooooo băăăăăăăă! cu scop de ghidaj probabil. Acest “Ho bă!” strigat din toţi rărunchii în diverse momente ale zilei mi-a devenit atât de familiar încât poţi veni prin spatele meu şi să urli un Hooooo băăăăă fără să obţii vreo reacţie majoră. Mi-am dat seama că muncitorilor le place din cale afară această sintagmă fiindcă uzează de ea cu o plăcere nedisimulată de câte ori au ocazia. Chiar dacă nu-şi are rostul de cele mai multe ori. Ce mai avem? Câinii. Prin ţinutul sălbatic numit Floreşti câinii mişună mai ceva ca furnicile iar şantierul nostru nu duce lipsă de ei. Ce mă enervează este faptul că patrupedele aciuate pe lângă bloc şi pe care le ştiu de mici latră la mine cu neruşinare de câte ori mă văd. Mai ales noaptea. Io ştiam că un câine te recunoaşte de la 1 km, în schimb “ai mei” încep să hămăie de cum mă dau jos din maşină şi până ajung în scara blocului. Şi nu, nu-s rău la suflet şi nici nu mă parfumez excesiv ca să-i irit pe ei, domnii câini.

Mă felicit din nou că mi-am luat UPS la pc fiindcă azi noapte, în timp ce lucram cu spor, becul lăsat aprins în sufragerie a scăzut brusc în intensitate până la luminozitatea unei lumânări, frigiderul a început să grohăie/gâfâie într-un mod bizar iar sursa îmi raporta nici mai mult nici mai puţin decât 80 de volţi la priză. Faza a durat 5 minute şi, după ce OZN-ul sau ce-o fi fost a plecat, totul a revenit la normal.

***

În final iată cum penibilii de la PSD înţeleg o campanie:

În traducere “Tu, pensionarule, eşti cam prost, ignorant şi nu ştii pe ce lume trăieşti, aşa că uite care-i schema simplificată: mănânci datorită nouă. Aşa că votează-ne! Nu contează pentru ce.”

Site down

Din diverse motive de kko site-ul meu a fost inactiv de joi până azi. Aşa se întâmplă când te zgârceşti şi iei hosting ieftin. Asta este, sper ca lucrurile să se remedieze complet, momentan site-ul se va încărca mai greu ca de obicei.

FHM cheats

Iar mă leg de FHM, revistă de la care am oareşce pretenţii (hm..de ce?), fiind singura de gen pe care o cumpăr încă din liceu. În numărul de septembrie există un concurs în care se presupune că cele mai tari gagici ale patriei au avut o vară întreagă la dispoziţie să-şi trimită pozele cu scopul suprem de a apărea pe coperta din noiembrie. Cică din aproape 1000 de poze primite au fost alese de redacţie cu maaare dificultate (se presupune că toate erau una şi una) 100 de exemplare care au apărut astfel în revistă pentru runda finală în care cititorii votează pe ză best. Neah, io zic că FHM-iştii nu au avut nici măcar 100 de poze din care să aleagă finalistele din două motive: 1., printre fetele prezentate în revistă există exemplare precum cele de mai jos ale căror poze nu ar trebui să cunoască cerneala tipografică vreodată şi 2., există 21 de tipe care poartă toate aceeaşi costumaţie de animatoare, de la ceva petrecere FHM dedicată “evenimentului”. Adică fiind în criză de concurente, hai să pozăm animatoarele şi să le băgăm printre aşa-zisele finaliste. D-le Ţone, u can do better. Şi acum mostre..


Alegerea no.1 pentru copertă


Push harder!


Mă aşteptam la mai multă subtilitate de la Coca-Cola

Avion la pământ, rating la înălţime

S-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni iar doi oameni au murit. Foarte dureros şi tragic având în vedere circumstanţele. Televiziunile, ca de obicei în astfel de situaţii, au tras de subiect în toate direcţiile şi s-au întrecut în imagini care de care mai şocante într-un show morbid de zile mari. Antenele în special. Neprofesionalism, ignoranţă, lipsă acută de bun simţ şi decenţă. Astea sunt cuvintele ce descriu cel mai bine modul în care “anteniştii” au acoperit “evenimentul”. Eu, telespectatorul, nu aveam nevoie să văd detalii cu cei doi oameni decedaţi prinşi între resturile aparatului, nici să aud că unul dintre pasageri mai mişca la câteva minute de prăbuşire, nici transmisiunea live cu epava şi cu forfota din jurul ei timp de zeci de minute. De fapt ştiu motivul pentru care au insistat atâta pe transmisiunea live. Sperau să prindă momentul când medicii aveau să scoată trupurile neînsufleţite ale celor doi. Nu ştiu dacă au reuşit, sper că nu. Erori ce indică lipsa unei minime documentări asupra subiectului: o reporteriţă ne spune că avionul prăbuşit dispunea (el, avionul – ceea ce este corect) de o paraşută de siguranţă, dar, deşi aceasta a fost acţionată, piloţii nu au reuşit să se catapulteze. Ha? De unde să se catapulteze? Bazându-se probabil doar pe filmele văzute, jurnalista a repetat prostia cu catapultarea la fiecare intervenţie live şi în reportaje. Avionul, fiind uşor, dispunea de o paraşută care, odată deschisă, permitea avionului cu tot cu pasagerii săi să aterizeze lin în cazul unei avarii ce ar fi împiedicat planarea. Paraşuta nu a putut fi folosită cu succes în acest caz fiindcă avionul zbura prea jos. Nici vorbă de catapultare care este implementată doar la avioane mult mai complexe, precum cele de vânătoare. Este penibilă şi importanţa exagerată acordată de televiziuni unui astfel de accident care nu diferă prea mult de unul rutier prin urmările sale. Nu a fost vorba de un Boeing cu sute de pasageri, nici de victime colaterale.

Calea spre necâştig costă 137.000 euro

* Săptămâna trecută am jucat un bilet simplu la Loto 6/49 (din acela ieftin unde încercuieşti numai 6 numere) şi am nimerit 2. Ăia de la OTV au jucat un bilet în comun cu telespectatorii cu 23 de numere încercuite în valoare de 137 000 de euro şi au nimerit un (unu singur, singurel) număr din cele şase extrase. Muahahaaaahaaaaaaaaaaaaaaahahahahaa. Iată cum “specialiştii” lor au inventat fără să vrea metoda 100% sigură de a pierde. Acum tot ce trebuie să facă e să inverseze schema folosită şi câştigă garantat 🙂 Sau ar putea intra în Cartea Recordurilor la capitolul ghinion. Sigur că ei consideră că au fost fraudaţi şi, dacă scapă de linşajul celor care au pus botul şi banul, vor avea subiect de dezbătut tot restul anului.

* Şoselele patriei sunt tot mai aglomerate. Drumurile cu două benzi care încă predomină îţi oferă ocazia perfectă de a-ţi încheia socotelile cu viaţa în condiţiile în care tot mai mulţi retardaţi cu maşini “puternice” se trezesc că nu mai au răbdare şi depăşesc tot ce prind ca mai apoi să-ţi apară în faţă şi să te oblige la frâne şi alte manevre disperate de evitare a domniilor lor înzestrate cu 28 de airbag-uri şi 5 stele la testele NCAP spre deosebire de tine cu doar 2 airbag-uri şi 2 stele jumate. Dar să zicem că nu asta ar fi principala problemă. Astăzi, timp de o oră am stat împreună cu multe alte maşini în spatele unui nesimţit de TIR-ist care nu a depăşit 50km/h în tot acest interval. De depăşit nici vorbă fiindcă era o zonă împădurită plină de serpentine iar măgăoaia era imensă şi, bineînţeles, opacă. M-am întrebat ce-l opreşte să tragă 10 secunde pe dreapta şi să-i lase pe amărâţii din spate să-şi continue drumul fără limitare forţată de viteză. Legislaţia rutieră prevede asta. Am sperat în zadar fiindcă prostul îi dădea înainte fără să-i pese, iar din când în când mai arunca pe geam câte o coajă de portocală ca să-l iubim şi mai tare.

Aproape exterminat

De mine este vorba. Ieri scria la intrarea în bloc: “Mâine deratizare pe hol între orele 9:30 şi 11:30. Vă rugăm nu ieşiţi din apartamente în acest interval”. Azi, ziua deratizării, problemă: la ora 10 şi ceva eu trebuia să intru fiindcă plecasem de dimineaţă şi venisem să iau ceva de acasă. Am tras aer în piept şi am luat-o la fugă pe scări 2 etaje sperând că nu voi inhala nimic. Dar… ca în filmele cu proşti când am ajuns sus în faţa uşii şi am scos cheile din geantă, pe lângă că erau încurcate ghem cu handsfree-ul de la telefon, în timp ce le descurcam le-am scăpat pe jos, am rămas fără aer şi inevitabil am inspirat câteva guri de deratizant până să deschid uşa. Deşi de multe ori ăia de la deratizare folosesc chestii ”placebo” :), acum otrava era “genuine” fiindcă efectul nu a întârziat să apară imediat ce am intrat în casă: tuse convulsivă vreo 10 minute timp în care îmi simţeam gâtul ca după o zi de umblat prin deşert fără apă deşi am băut o sticlă întreagă. Drumul înapoi a fost ok că am respirat prin nişte şerveţele umede, în felul ăsta evitând să am şi eu soarta şobolanilor vizaţi de gaz. Nu faceţi ca mine.

Prostie à la Cluj

Stăteam azi şi o aşteptam pe Laura în holul complexului comercial Sigma Center. În mijlocul holului se află o fântână arteziană unde au fost aduşi de curând şi nişte peştişori spre încântarea copiilor veniţi cu părinţii. Ca şi când peştilor nu le era de ajuns că toată lumea le aruncă în cap cu monezi din tot felul de motive paranormale, astăzi pe suprafaţa apei plutea incredibilul: o bancnotă de 1 leu. Cel care a aruncat-o probabil nu avea mărunţiş şi nu s-a putut abţine să nu ”marcheze” şi el locul. După ce am făcut o poză bancnotei am rămas în zonă. Nu trece mult şi apare un burtos care se învârte de câteva ori în jurul fântânii apoi se apleacă şi culege bancnota. Nu m-ar mira să se găsească unii care să bage mâna în apă şi după monedele de 50 bani. Doar că eu aş pune nişte piranha + un aligator în bazin.

Moarte “subtitratorilor”!

Deşi nu am probleme cu engleza, îmi place să urmăresc filmele cu subtitrare, de obicei în engleză, ca să fiu sigur că nu pierd vreo subtilitate a dialogului. În cazuri rare, când nu găsesc subtitrarea în engleză, o las pe cea în româneşte. Şi de fiecare dată mă enervez şi o scot după 10 minute. În domeniul subtitrărilor traduse în româneşte lucrurile au stat întotdeauna prost şi situaţia nu s-a schimbat de ani de zile. Motivul este extrem de simplu: majoritatea celor care traduc o subtitrare sunt nişte agramaţi veritabili cu vagi cunoştinţe de limbi străine. Manelişti, elevi de liceu care au chiulit la greu în generală, tot felul de ciudaţi. Din păcate exact aceştia se trezesc să traducă subtitrări şi apoi să le posteze pe site-urile de profil. Sigur că au o motivaţie: faima. Vă vine să credeţi sau nu, chiar şi în acest domeniu există competiţie. Păcat că în competiţie intră numai dobitoci. “Traducătorii” se înjură pe forumuri, se acuză că şi-au furat unii altora traducerile, se ameninţă, chiar dacă absolut toate sunt de rahat, şi se întrec în general pe numărul de download-uri.

Ţin minte că acum câţiva ani am căutat o subtitrare pentru filmul Vidocq. Aveam neapărată nevoie pentru că filmul era franţuzesc iar franceza mea sucks big time. Am găsit una singură, aceeaşi pe toate forumurile, site-uri de profil etc. Subtitrarea cu pricina a reuşit să mă marcheze. M-am enervat la culme (sunt genul) în timpul filmului, foarte bun de altfel, doar din cauza subtitrării. Pe lângă faptul că în afară de “oui” şi “non” lipsea orice coerenţă a textului, porcul care a făcut ”traducerea” îşi permitea să-şi insereze propriile comentarii printre rânduri 🙂 , încadrate de paranteze, în genul: (acum urmează o fază tare!!!!) sau (ce femeie bunăă!!!). După ce cu mare greutate am reuşit să văd şi să înţeleg filmul ăla am jurat să nu mai folosesc subtitrări în limba română niciodată, decât pe cele ale dvd-urilor originale. Şi m-am cam ţinut de cuvânt până aseară, când am urmărit Mr. Brooks cu subtitrare în româneşte timp de un sfert de oră. Aceleaşi probleme, cratime puse aiurea (iaţ-i, s-ăi, merge-ţi), i-uri în plus dar şi în minus, fraze întregi lipsă unde idiotul nu ştia să interpreteze anumite expresii. În aşa condiţii nu am cum să-l dau spre vizionare de exemplu părinţilor mei pentru că ar pierde jumătate din dialoguri. Din nefericire pentru cei care nu ştiu engleză lucrurile nu se vor schimba deoarece accesul la Internet tot mai facil favorizează apariţia a şi mai multe specimene care se cred traducători. Dacă aş avea timp şi resurse:) m-aş apuca să fac un site cu subtitrări de calitate şi un sistem de recompensare a traducătorilor. Poate pe viitor. Sau mai bine lasă… învăţaţi engleză!

Vă recomand Mr. Brooks, film mai bunicel decât m-aş fi aşteptat. Kevin Costner şi William Hurt fac roluri bune iar Demi Moore demonstrează încă o dată că nu ştie să joace, dar nu dăunează prea tare filmului plus că arată binişor.

Mie-mi place canicula !

Ieri 39 de grade, azi 25. wtf, a pornit primăria aerul condiţionat? Anyway după caniculă, fac şi eu nişte observaţii (despre caniculă, că cică se reîntoarce de săptămâna viitoare):

– Televiziunile au fost în culmea fericirii: cod roşu şi temperaturi de peste 40 de grade ls umbră. Totuşi fericirea le-a fost puţin umbrită. Codul roşu a fost rezervat doar câtorva judeţe de câmpie.
– S-a constatat (uimitor!) şi s-a repetat la toate jurnalele că oamenii au respectat indicaţiile ministrului sănătăţii şi au rămas în case la orele prânzului. Cei care nu s-au uitat la ştiri au ieşit şi au murit.
– Se caută cu disperare cazuri de decese din pricina căldurii. Cum stabileşti că cineva moare din cauza căldurii? În fiecare zi mor oameni pe stradă (şi eu am văzut un astfel de caz, din păcate, în primăvară) dar nu sunt contabilizaţi imediat de televiziuni. Cum urcă un pic temperatura, cum începe vânătoarea de morţi.
– O chestie inutilă mi se pare înfiinţarea unei linii verzi unde oamenii pot fi sfătuiţi în probleme legate de caniculă. “Mor de cald, ce să fac?” “Fă-ţi vânt. Pe geam!”
– M-am obişnuit să las aerul condiţionat să meargă continuu cât timp umblu cu maşina. Drept urmare, maşina mea scoate un zgomot de maşină + frigider în funcţiune, iar când accelerez parcă aud o barcă cu motor. În fine, contează că am aer respirabil în “habitaclu”.
– Tot ieri eram în Praktiker şi nu-mi venea să cred: coadă la aparatele de aer condiţionat – angajaţii făceau demonstraţii, explicau de zor iar familii întregi aşteptau cuminţi să-şi ia aparatul. De ce să-ţi iei aer condiţionat când e trecut de mijlocul verii nu pricep. Sau ba ştiu. Ca să explodeze de suprasolicitare reţeaua idioţilor de la Electrica şi să pice curentul de 5 ori pe zi (ca astăzi de exemplu). M-am trezit fără curent, am plecat în oraş fără curent, am venit înapoi şi el tot nu venise. Curentul that is. Şi ca să ştiţi, când se ia la mine curentul, nu-mi merge nici site-ul, fiindcă “hosting”-ul este în blocul vecin. Ar trebui să iau un generator de curent pe motorină şi să-i dau omului să-l folosească şi să-mi ţină site-ul în viaţă cât timp lipeşte Electrica firele.

Is it a bird? Is it a man?

Dacă în 80 de ani de activitate Mondex Sibiu nu a învăţat că nu dă bine să pui travestiţi pe ambalajele ciorapilor-pantalon elasticizaţi… Oricum ceea ce am văzut pe acest ambalaj depăşeşte capacitatea mea de procesare estetică. Sau standardele mele în evaluarea frumuseţii feminine sunt prea ridicate. Sau distorsionate. Sau e fiica patronului. Click pe poză pentru a mări !