Autor: Radu

  • Și înapoi

    Trecu și Bari. A fost fain în tocul cizmei. Fain înseamnă vreme bună, văzut chestii pe care nu le-am mai văzut, pozat și alte lucruri plăcute pe care aș prefera să le fac mai des. Impresii, cu steluță: * Zborul încolo, film de groază. Decolarea a durat dublu față de cât eram eu obișnuit, fiind…

  • Bari este în Italia iar eu am aflat acest lucru abia când mi-am luat bilet de avion înspre acolo

    Peste câteva ore o să fâl fâl înspre Bari până marți, în scop de relaxare și plimbare și mâncare și poze. În condițiile în care hienele de la Wizz Air au impus limitări draconice pentru bagajele de mână, eu m-am gândit să înghesui în rucsac un trepied, ca să nu mă plictisesc la security check.

  • De porneam cu un minut mai târziu…

    …nu pățeam ce vedeți mai sus. Duminica de Paști. Veneam de la Baia Mare de la un set de părinți și mergeam către Alba Iulia la celălalt set. Muzică, doar eu cu ea, vreme faină, ne visam deja în grădină la mama aruncând mingea lui Rexi ca să ne-o aducă înapoi ca să i-o aruncăm…

  • Aducere la zi

    Trăiesc. Încă prin zonă. Încercăm ceva, ca să ne mai complicăm existenţa un picuţ. La sfârşitul lui mai, poate mai iute. Vă anunţ.

  • Suvenir

    Mersi Cris.

  • A good day to die easy

    Eu am tot zis că o să-mi găsesc sfârșitul în trafic. În sensul că-mi va face felul vreun mafiot, după ce-l voi enerva suficient de tare ca urmare a faptului că m-a enervat el primul. Vă povestesc și o întâmplare relativ recentă și-o să fiți de acord că zilele mi-s numărate. Comedia s-a petrecut așa:…

  • Mai buni

    Faptele bune pe care le facem sunt de obicei cele care necesită efort minim și nu ne afectează confortul. Ba uneori mai așteptăm și răsplată pentru ele. „Dar vai te rog, nu-i necesar! -Insist! -Bine, dacă insiști…prefer demidulce”. Puțini sunt cei aruncați în mijlocul unor situații disperate, care să le testeze „pe bune” altruismul. În…

  • Vremuri bune vin și pleacă

    Fiindcă beau puțin, fumez deloc și în general nu mă știu „distra”, petrecerile de sfârșit de an mi se par la fel de atractive precum gripa. Drept urmare am urzit cu Laura din timp o deplasare cât mai departe de țărișoară, pentru a fi „acoperiți” în perioada chiolhanului de final de 2012. Destinația Praga, cu…

  • Montaj optimist de sezon

    Un Cluj fără griji, „ca afară”, pregătit de sărbătorit – asta am vrut să inspire imaginile și sper că mi-a reușit într-o anumită măsură. Au fost multe secvențe. Nu a fost greu să le filmez ci să le sortez. Presa9 este un proiect tânăr, în care cred.

  • O nedreptate

    Urăsc nedreptățile. Nu am pățit prea multe până acum, dar oricum, și când văd că i se întâmplă altcuiva simt că iau foc. Joia trecută am asistat la o nedreptate nesimțită, pe care poate aș fi putut să o îndrept. Mă grăbeam, așa că am chemat un taxi. I-am spus taximetristului unde vreau să ajung, dar…

  • Cum aș vrea să mor, versiunea egoistă

    Probabil că voi muri cândva. Cazul fericit ar fi să aflu din timp că-s pe ducă. Dacă aș fi bogat în momentul ăla, obscen de bogat, aș alege să părăsesc lumea asta cât se poate de la propriu. N-aș dona nimănui averea mea de miliarde, nu m-ar încălzi o statuie, mort fiind. Aș avea doar…

  • Deci

    „N-am înțeles, care-i faza, de ce vă entuziasmați așa? Ce face ăla atât de interesant?” adică: „Dacă observ ceva foarte popular înseamnă că nu-i demn de atenția mea și vreau neapărat să știe toată lumea ce puțin îmi pasă”. „Îmi explică și mie cineva ce se întâmplă și despre ce vorbiți?” adică: „Este un moment excelent să…

  • Truismul zilei

    Orice bărbat heterosexual, aflat în mijlocul unui grup eterogen și nu foarte numeros de reprezentante ale sexului opus, realizează în timp record o listă mentală cu ordinea în care le-ar scoate la un suc. Listă întotdeauna facultativă.

  • Instrucțiuni de adormit*

    *funcționează la mine, poate și la tine. Io n-am avut niciodată probleme cu adormitul. Și sper să nu am, că am auzit lucruri urâte despre insomnii. Ce-am observat însă e că la orice oră m-aș culca, procedura e aceeași: 1. Faza „pe spate cu ochii în tavan”, în care mă gândesc la ce s-a mai…

  • Fumuri

    Eu port lentile de contact de vreo cinci ani. Înainte de lentile de contact aveam ochelari pe care-i purtam doar acasă, că nu-mi plăcea cum îmi stătea cu ei. Drept urmare, când ieșeam din casă, vedeam foarte prost la distanță. Asta înseamnă că nu distingeam prea bine fețele oamenilor pe lângă care treceam dacă erau…

  • Gaga e bună

    Nu știu câți oameni au fost la concertul Lady Gaga de la București. Eu am fost acolo și, văzând-o live, am tras niște concluzii: Stefani Germanotta are talent gârlă, este neașteptat de matură la 25 de ani și dă impresia că a muncit din greu pentru a ajunge sa cutreiere lumea ca star într-un spectacol…

  • Politically Correct

    Vezi un film care ți-a plăcut. Te întâlnești apoi cu un cunoscut. Îi spui entuziasmat ce mult ți-a plăcut filmul iar el zice: „Ăla??? Am fost și eu ieri. Cea mai mare porcărie. O stupizenie. E cel mai prost film făcut vreodată. Am vrut să ies din sală. In-cre-di-bil ce prostie de film!! Cred că…

  • Eu, prost? Sigur că da!

    Să vă zic ce-am pățit, acum că mi-a mai trecut din rușine. Era anul trecut prin august. Parcasem la mall și, lucru rar, mă îndreptam înspre intrare fără a butona la telefon. Ceea ce implicit mi-a oferit ocazia de a observa ce se întâmplă în jurul meu. Și am văzut un țigan mic de statură,…

  • Experiența Coldplay și Londra jubiliară

    De data asta am găsit Londra exact ca în reclame: gri. Cu toate că am aterizat pe ploaie și cele câteva ore de dinaintea concertului le-am petrecut colindând orașul sub niște nori amenințători, odată ce am intrat pe stadion s-a făcut atât de repede senin, încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva…

  • Cum era să zbor până la Londra în principiu degeaba

    Anul trecut prin noiembrie am ciripit așa: luat bilete la Coldplaaaay! 😀 iunie 2012 pe stadionul lui Arsenal cc @vlaaaad — Radu Beligăr (@Sawrad) November 18, 2011 …timpul a trecut și iaca ne aflăm în prag de iunie, deși vremea de afară insistă că nu-i așa. Biletele de avion sunt luate de anul trecut, hotelul…