De Crăciun (fără “fie ca”-uri)

În primul rând fuck the weather. Dă-o-ncolo de treabă, să ningă ca-n povești timp de o săptămână, cu temperaturi constant negative, numa bune să se pună zăpada, după care, cu două zile înainte de Crăciun se duce tot, dar TOT, dracului. 15 grade, apă, ploaie, noroaie, șuvoaie de lichid de parbriz…

***

Din ciclul vecinii mei. Prima noapte de ninsoare. Zăpadă peste tot, inclusiv pe mașini. Nu-i nimic, curățat dimineața mașina, plecat la treburi. Venit seara. În drum spre scara blocului observ o mașină cu ștergătoarele ridicate. Mă mir, fiindcă unde stau eu acum e loc de parcare ca la hipermarket, și nimeni nu încurcă pe nimeni. Hm, deci au început deja să și-o tragă pe pozițiile de parcare, îmi zic, și intru în bloc. În timpul nopții a nins iar. Dimineața, în drum spre mașină, văd alte trei mașini cu ștergătoarele ridicate. WTF? Seara, când ajung acasă, rămân trăznit: toate mașinile erau cu ștergătoarele ridicate. No, mi-am pus neuronul la contribuție și am elucidat misterul: un vecin s-a gândit el că ar fi interesant să-și ridice ștergătoarele pentru ca să nu i se lipească de geam deoarece ningea. Nu ningea cu superglue, dar el probabil n-a vrut să riște. Nu are sens? Știu, însă ideea lui a devenit Miss Ideea 2009 în mai puțin de 24 de ore, fiind adoptată de tot blocul. Puterea spiritului de turmă mă uimește încă o dată.

***

Românii nu au pic de bun gust la împodobit exteriorul caselor cu ocazia sărbătorilor. Vorbesc despre instalațiile cu beculețe care, de vreo câțiva ani, au început să fie puse de conaționali și prin alte locuri decât pe eternul brad. Știm cu toții cum își împodobesc americanii casele de Crăciun. Copil fiind, vedeam în filme locuințe împodobite care de care mai creativ, cu mii de beculețe în toate culorile. Dacă americanii au o experiență de peste juma de secol în așa ceva, românii sunt abia la început. Și se vede. Am avut ocazia să constat fenomenul pe ruta Cluj-Baia Mare. Astfel, avem de a face cu două feluri de kitsch. Primul este generat de ăia pe care nu-i lasă zgârcenia/portofelul să cumpere mai mult de o instalație pentru exterior. Asta rezultă într-o dâră strâmbă de lumină pe-un colț de marchiză sau deasupra unui geam. Casa arată mai rău decât dacă n-ar fi împodobită. Apoi sunt aceia care bagă bani în zeci de instalații de toate culorile, dar pe care nu îi duce capul să le așeze într-un mod ordonat. Dacă la americani o casă ar arăta așa:

la români arată ca cea de mai jos (cu verde, roșu și galben am marcat instalațiile):

***

Am primit cadou de la soră-mea ceva ce-mi doream din liceu, sau oricum, de așa multă vreme încât am și uitat că între timp am crescut mare și-mi pot permite: un Powerball. Mi-a luat cam juma de oră să învăț să-l manevrez și declar solemn că e o jucărie foarte serioasă, care dă dependență. Această dependență a fost comparată cu cea pentru cubul Rubik, însă eu aș menționa că, spre deosebire de cub care cere un IQ peste medie, bila necesită doar niște încheieturi țapene. It’s fun thou.. I-am comandat și un turometru fiindcă vreau să știu câte turații pe minut sunt în stare să generez :P. Comic spre tragic, dar rămas la stadiul de comic fiindcă s-a terminat cu bine: o colegă de redacție era să leșine după ce s-a jucat 5 minute cu bila. Cică de la leduri. Ar fi fost probabil prima persoană din lume care ar fi dat la rațe de la un Powerball.

***

Navingând prin iTunes Store am găsit o aplicație foto foarte utilă pentru iPhone și pe care am dat 1,59 euro fără să clipesc. Este vorba de TrueHDR, iar numele nu este degeaba: aplicația chiar permite realizarea fotografiilor HDR (High Dynamic Range) direct de pe iPhone, fără trepied și fără procesare ulterioară pe PC. Procedura e foarte simplă: vezi o scenă cu contraste puternice, pornești aplicația, faci o poză cu expunerea setată pe partea întunecată a imaginii (rezultă că zonele luminoase vor fi supraexpuse), apoi o altă poză, din aceeași poziție, în care expui corect partea luminoasă (zonele întunecate vor fi subexpuse sau chiar negre) și gata: aplicația ia cele două poze, le aliniază, le procesează și îți servește imaginea HDR finală care, după cum se vede în exemplele de mai jos, se apropie destul de mult de ce vezi în realitate:

Click aici pentru mai multe exemple.

***

Bradul. Checked, ecologic, a treia utilizare.

Dar tu de ce parte ești?

Eu îmi verific cutia poștală când îmi aduc aminte de ea. Adică de vreo două ori pe an. Facturile le plătesc majoritatea online și oricum nu îmi sunt necesare la ghișeu. Plus că, deoarece se adună zeci de plicuri, pot face ca ăia din filmele americane care își sortează corespondența în halat dimineața la o cafea. Mă rog, în cazul meu minus cafea că nu-mi place, minus halat că nu am, minus dimineața că mă trezesc târziu. Ei, și sortând plicurile am dat peste unul alb cu sigla PNL. Care conținea singurul material electoral cu valoare de adevăr 1 pe care l-am văzut vreodată. Plus că l-am deschis la țanc, fiindcă mesajul e aplicabil doar zilele astea:)

Filme și nudul lui Dobre

Ieri am văzut două filme: Law Abiding Citizen și The Box. Primul, cu Gerard Butler și Jamie Foxx, este un thriller destul de bun, cu multe scene șoc și cu o poveste “fresh”. Când zic scene șoc, mă refer în special la una, din cauza căreia am scăpat un “Aii să-mi f** două palme!”. N-o divulg, vă las plăcerea s-o experimentați. Subiectul filmului: un bărbat (Gerard Butler) marcat de uciderea soției și a fiicei, decide nu doar să le răzbune ci să distrugă tot sistemul care a permis ca unul dintre ucigași să scape cu o pedeapsă minimă. Și iadul se dezlănțuie. Cu mențiunea că justițiarul își va duce la îndeplinire planul în timp ce este în închisoare.

Al doilea film, The Box, cu James Marsden și Cameron Diaz, m-a făcut să regret că am dat banii. A început interesant,  însă s-a dovedit a fi genul acela de film în care nu ești sigur despre ce a fost vorba după ce ai ieșit din sală. Exact ca în Dosarele X, cu care are multe în comun. De văzut pe DVD.

***

A fost lansată versiunea 4 beta a Google Chrome care în sfârșit permite folosirea plugin-urilor, sau, cum le zic ei, extensiilor. Asta mă va face probabil să renunț la Firefox definitiv. Aș avea nevoie doar de Twitterfon și de încă vreo alte două unelte dragi mie care mai mult ca sigur că vor apărea și pentru Chrome. Pentru început am instalat extensia Cooliris care face din găsirea pozelor, clipurilor și a știrilor un adevărat spectacol. Priviți:

***

Ieri am fost să luăm globuri, lumânărele și alte chestii colorate de la Nobila Casa. Și cum sufeream eu ținând coșul în care Laura arunca în neștire tot pe ce punea mâna, îmi pică ochii pe o pictură nud. Lăsând la o parte faptul că se potrivea ca nuca în perete cu atmosfera, nudul ăsta semăna cu cineva. N-a durat mult și mi-a picat fisa: Oana Dobre. Cine îi personajul? Este ziarista blondă invitată des la Sinteza Zilei a lui Gâdea, emisiune la care eu nu mă uit fiindcă am stomacul sensibil. Da’ când e blonda zăbovesc un pic, fiindcă mi-i simpatică. Revenind la nud, aș zice că seamănă, poate a fost pictat de un fan:) Bara neagră am pus-o eu, că-s pudic:P.

Roma, o plăcere oricând

Scriu și eu la o săptămână după ce m-am întors din mica excursie la Roma, nu pentru că n-aș fi avut chef ci pentru că n-am avut când. Încă din aeroport, unde am așteptat Wizzair-ul de ni s-a acrit, am purces la citit mailuri și odată ajuns acasă am continuat cu butonatul cam până azi.

Revenind la excursie, drumul încolo a fost gen roller coaster, cu avionul dansând printre nori negri și fioroși. Am avut și un gol de aer din ăla care te face să simți că plutești pentru un moment deasupra scaunului, ținut de centură. De data asta aplauzele la aterizare m-au uns pe inimă.

Roma… cum o știam de anul trecut. Am avut noroc de soare și temperaturi de tricou așa că am profitat și am bătut per pedes zeci de kilometri pe zi. Dacă ignor faptul că orașul este pe alocuri destul de jegos și abundă de cerșetori, recunosc că m-am îndrăgostit de el. Nu m-am așteptat să văd atâția turiști câți erau, mai ales în această perioadă; se pare că gripa porcină, criza și alte sperietori la modă nu prea au în realitate efectul mediatizat.

Ne-am cazat la Hotel Andreina**, la 1 minut de stația Termini. Condiții foarte bune, însă am stat prea puțin în camere pentru a le putea “testa” cu adevărat confortul.

***

***

Piața Spania, inundată de turiști

***

Am vizitat muzeele Vaticanului, duminica, exact când intrarea e gratuită și vin în jur de două milioane de turiști din tot Universul să le viziteze. Mergeam noi așa de-a lungul cozii, și, pe când am ajuns la kilometrul doi, am hotărât că nu are sens să ne petrecem o zi prețioasă din excursie lângă niște ziduri. Ne-a racolat însă o româncă ce ne-a tot filat în timpul ăsta și care ne-a promis că, în schimbul unei sume “modice” de 24 de euro / persoană o să ne ducă oblu la intrarea în muzeu și cu un ghid pe deasupra. Deși aveam mari dubii am urmat-o. Într-adevăr, ne-a dus până la vreo 50 de m de intrarea în muzeu, unde, lângă coada kilometrică era deja un grup de racolați așa ca noi strânși în jurul unui… să-i zic băiat, mic și negricios, care turuia ceva într-un microfon. Am primit și noi un fel de radiouri și o cască de unică folosință pe care am băgat-o în ureche, auzind astfel ce zicea băiatul, care s-a dovedit a fi însuși ghidul. Român și el cum altfel. Care vorbea într-o engleză perfectă povestind din istoria Vaticanului tot felul de chestii. Cum se strânseseră deja vreo 30 de oameni, ghidul a început să ne ghideze spre… coadă. În care s-a băgat cu dezinvoltură și ne-a băgat și pe noi, gesticulând și turuind una-ntr-una ca să nu poată să-i zică ăia ce stăteau deja de două ore un “Fuck you, de ce te bagi în față împreună cu încă 30 de oameni după tine?”. Mă rog, nouă ne convenea. Și uite așa ne-a vorbit ghidul continuu vreo două ore și jumătate, pe tot parcursul vizitei în muzeu, de mi-a venit spre final să-l mai plătesc o dată. Omul își cunoștea lecția la perfecție, făcea glume, dialoga cu grupul, ce mai, muncea în adevăratul sens al cuvântului. Despre muzeu nu prea am ce zice, chestii interesante în el însă nu m-a dat nimic pe spate, nici măcar Capela Sixtină un erau niște neni care făceau la intervale regulate “Șșșșșșșșșșșștt” adică “Tăceți dracului” în limbaj universal. Nu mai zic de blițuri care deși erau interzise cu îndârjire, erau folosite cu și mai mare îndârjire. Deci cum ziceam, Capela Sixtină am văzut-o ca pe o cameră mare, dreptunghiulară, fără alte brizbriz-uri în afara picturilor ce o fac faimoasă. În schimb bazilica Sfântului Petru m-a lăsat și anul ăsta cu gura căscată.

Bazilica Sf. Petru, văzută din castelul Sant’Angelo

***

***

Poză făcută într-o biserică (nu mai știu exact care), cu telefonul

***

Metroul, la fel de “frumos” ca și anul trecut…

***

Nu știați că în Roma găsiți și piramide? Nici eu.

***

Până la urmă n-am mâncat deloc pizza, în schimb am încercat fettuccine ai funghi porcini și lasagna, ambele mi-nu-na-te. Nu mai mănânc lasagna de la Pizza Hut din mall niciodată. Da, și am mâncat și la Mac, fiindcă vă spun sincer că în Roma Mac-urile sunt mai dese decât pizzeriile.

***

Ne-am orientat în principal cu ajutorul telefonului, care s-a dovedit a fi scula ideală de navigat și cu ajutorul căruia am scutit o grămadă de timp. Aplicația Google Maps ajutată de busola digitală și de GPS-ul telefonului rulează și este cea utilă chestie de la inventarea hărților încoace. Cu o mențiune: ca să funcționeze, Google Maps are nevoie de net. Iar netul în roaming…

Vă imaginați probabil că am plătit o sumă usturătoare pentru roaming-ul de date pe care l-am folosit prin toată Roma. Așa e. În prima zi după ce am sosit înapoi în România aveam cost suplimentar 6 euro. Culmea fericirii, laude și osanale cântate Orange-ului. A doua zi aveam deja 22 de euro cost suplimentar, semn că înainte cu o zi Orange-ul mă-sii nu primise încă toate facturile de la operatorii pe care i-am “solicitat”. A treia zi… nici nu vă mai spun că vă vine rău. Măcar pot să-mi plătesc 80% din sumă cu puncte Thank You așa că nu sufăr prea tare, însă totuși, roamingul de date este o afacere obscenă. 4 euro pe megabyte descărcat, fără TVA. Iar iPhone-ul a descărcat cu generozitate.

***

Am și filmat, sper să-mi găsesc vreo câteva ore să încropesc un filmuleț.

Viruși, site-uri și avioane

Multe motive pentru care n-am mai scris în ultima vreme. Iată unul plauzibil/previzibil: am avut gripă (nu voi ști niciodată dacă porcină). După ce am rezistat cu succes vreo lună timp în care colegii de la serviciu se descompuneau și lichefiau în fața mea, cocktailul de viruși pe care l-am înfulecat în tot acest timp a reușit să-mi provoace o gripă ca la carte, adică knock out cu febră, tuse, durere de cap de-mi venea să mi-l tai etc… Trei zile am stat ca o legumă și am studiat tavanul, câteodată geamul, o experiență revelatoare fiindcă mi-am dat seama că nu mai făcusem de mult timp așa ceva. Un pic de meditație face bine. Pe lângă medicație. Am slăbit și trei kile cu ocazia asta  iar Laura mă invidiază. Tocmai de-aia cred că a ținut să mă pupe-n bot în a treia zi de boală, ca să aibă și ea ocazia de a slăbi gratis.

***

Am lansat noi ăștia și astea de la Foaia noul site al ziarului, www.ftr.ro. Lansarea s-a făcut pe tăcute fiindcă nu știam exact dacă va crăpa la cinci minute de la lansare sau nu. N-a crăpat dar cum are ștampila beta în frunte înseamnă că poate manifesta în următoarea lună buguri mai mult sau mai puțin înspăimântătoare. După cum probabil ați remarcat, la site nu-i mai zice Foaia transilvană, că nu sună cool, ci FTR. Care vine de la… ghici ce. Design by me, programare by KL Software.

***

Vineri noapte mă duc să mânc o pizzoancă… Mă întorc luni.

Nimic despre alegeri

…în rest, de toate. Să purcedem.

A scos Robbie Williams un nou album, “Reality killed the video star“, după câţiva ani de nimic. Am ascultat piesele pe rând și… mixed feelings. Bodies este cea mai reușită în opinia mea, restul par bucăți de melodii bune combinate cu bucăți unde compozitorul a rămas fără inspirație.

***

Am văzut de curând Surrogates cu Bruce Willis în rol de, ați ghicit, salvatorul omenirii. Filmul ok, urmăribil, dar slăbuț pe alocuri, cu o poveste prea simplă. Efectele speciale s-au descurcat mai bine ca actorii, care trebuiau să facă pe roboții, deci jucau… robotic. Mi s-a părut tare faptul că în tot filmul vezi numai oameni frumoși și foarte frumoși deoarece în viitor cică oricine își poate cumpăra un robot pe care să-l manevreze cu gândul, din patul de acasă, și prin intermediul căruia să-și trăiască astfel viața fără riscuri. Evident că toată lumea și-a luat roboți care de care mai sexoși. Unii chiar de sex opus. Sfârșitul filmului nu mi-a plăcut.

***

Nokia a decis să renunțe la platforma de jocuri N-Gage și la magazinul online cu același nume începând cu septembrie 2010 și să redirecționeze pe amatorii de jocuri către Ovi Store. Ovi Store este răspunsul Nokia la iTunes Store de la Apple. iTunes Store vinde printre altele în jur de 100.000 de aplicaţii pentru iPhone. O mare parte dintre aceste aplicaţii sunt jocuri. Am tras o privire în Ovi Store la jocurile disponibile acum şi m-am lămurit care-i problema… mare, a celor de la Nokia.

În timp ce pe Ovi Store există vreo 280 de jocuri pentru telefonul N97 (nava amiral cum ar veni) care arată în mare parte aşa:

…şi mai au tupeul să şi coste, în App Store găsim la un preţ similar sau chiar gratuit aşa ceva pentru iPhone:

QED.

***

Pe 28 mă duc la Roma. După care urmează, natural, FILMUL :).

***

Mi-am găsit blocul în Google Earth! Până acum, deoarece ultima dată când satelitul a trecut pe deasupra orașului era prin 2003 toamna, juma’ din periferia Clujului nu exista… Imaginile noi sunt datate 21 septembrie 2009 aşa că a apărut cam tot ce s-a construit în perioada de… “boom” imobiliar.

We Will Assimilate You

Picasa vrea să te cunoască

Noua versiune a softului de catalogare și retușare a pozelor de la Google, Picasa 3.5, aduce o noutate care ar fi impresionantă dacă nu ar fi un pic îngrijorătoare. Astfel, Google ne “dăruiește” un algoritm de detectare a fețelor din fotografiile personale și de grupare a acestora după numele persoanelor cărora le aparțin. Mai întâi programul găsește toate fețele, le sortează, apoi te pune să îi spui cine sunt persoanele respective. Urmarea: de fiecare dată când vei descărca în calculator poze noi, fețele din ele sunt detectate automat și puse frumos în foldere virtuale ce au numele celor recunoscuți. Foldere virtuale, adică Picasa nu mută pozele de pe hard niciunde, ci doar fețele sunt selectate și afișate la un loc, sub formă de fișiere în foldere. E interesant că sunt recunoscute şi feţe aflate în fundalul unei poze, chiar dacă sunt nefocusate sau întunecate. Am aflat astfel că am vreo 3500 de poze cu Laura și vreo 300 în care apar eu. Sigur, exceptând pozele de la nunta mea, unde e logic să apar. În rest prieteni, părinți, bunici, unchi, mătuși, toți sunt face-tag-uiți și în felul ăsta ușor găsibili. Este disponibilă şi sincronizarea cu albumele Picasa Web Albums care au beneficiat de face recognition înainte de implementarea acestei tehnologii şi programul pentru desktop. Și mă gândesc așa că dacă tehnologia asta de recunoaștere, care chiar funcționează, e disponibilă oricui, atunci ce fel de OZN-uri de softuri au la dispoziție diversele servicii mai mult sau mai puțin secrete? Practic, dacă apari în vreo poză obscură undeva într-un colț de net, să fii găsit e o nimica toată. Nu mai zic de camerele de supraveghere prin intermediul cărora  un soft în genul ăstuia te poate recunoaște imediat și te trezești săltat din mijlocul pieței, întrebându-te cum și de ce ți s-a întâmplat așa ceva.

Facebook – un hi5 fără steluțe și sclipici

Mi-am făcut cont pe Facebook, fiindcă avea toată lumea și am zis să nu fiu eu mai prost… Doar că la câtă publicitate i se face mă așteptam la ceva mai interesant. În contextul în care eu am deja blog și cont pe Twitter, Facebook mi se pare degeaba. Pui poze, linkuri, clipuri, texte… sună familiar? Apoi dai accept la “prieteni” pe care nu știai că-i ai, persoane de care n-ai auzit în viața ta. Mai sunt și ceva jocuri, unul dintre ele, Farmville, fiind campionul inutilității pe Pământ. Am intrat în el invitat fiind. Farmville, după cum îi spune și numele, presupune o fermă, unde tu ești fermier și poți să-ți dezvolți cotețul. Un fel de joc de strategie cu grafică proastă realizat în flash. Poți chiar să cumperi cu cardul chestii pentru ferma ta – deși tre să ai sub doi neuroni pentru a strica un leu pe așa ceva. Io deja am în fermă vreo doi cai, ceva rațe, niște pomi și dracu mai știe ce altceva că n-am mai intrat de o lună pe acolo.

Tocmai fiindcă este mult prea consumator de timp să întreții atâtea conturi (blog, cont de Twitter, Facebook și altele) în același timp, unii se gândesc cum să le combine. Mă refer Google și la niște minți luminate de acolo care propun ceva nou: Google Wave. Încă în stadiu preliminar, Wave promite. Am urmărit prezentarea de aici, îmi plac toate ideile prezentate precum și faptul că este open source și poate fi implementat independent de Google. Însă, pentru ca Wave să devină ușor de folosit și de înțeles, trebuie să fie pus într-o formă accesibilă tuturor și suficient de spectaculoasă, mai ales că Google visează la înlocuirea clasicelor email-uri cu “wave-uri”. De asemenea Google se bazează mult pe developeri pentru crearea unor aplicații cât mai interesante pentru serviciu. Nu în ultimul rând, existența aplicațiilor Wave pentru dispozitivele mobile vor avea un cuvânt greu de spus.

Star Trek și Bok

Momentan revăd Star Trek: The Next Generation, serialul copilăriei mele, pe care-l așteptam în fiecare duminică pe TVR 1 în cadrul emisiunii Știință și imaginație și sufeream răuuuu când nu-l difuzau. Call me nerdy. Acum pot să-mi aleg oricare dintre cele 178 de episoade din cele șapte serii, pot pune pe pauză, ce mai… nici nu aș fi visat atunci la așa ceva. Deși a fost filmat începând cu 1987 şi până în 1994, și acum mi se pare excelent făcut totul, de la alegerea actorilor până la efecte speciale și poveste.

PS. Dacă mai ieri realizam ce similitudini fonetice există între klingoniană și maghiară, azi l-am găsit pe future-Boc într-un episod din TNG. Mă rog, aici se numea Bok, dar priviți:

Red Romanian Roads

Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.

***

Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.

***

Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.

Arsenal Park Movie

No bun, am terminat de asamblat un filmuleț zic eu foarte grăitor ce prezintă atracțiile Arsenal Park și cu ce ne-am ocupat timpul pe acolo. Enjoy!

***

Alte imagini filmate găsiți: aici (Sebastian), aici (Denisa) și aici (Andrei)

Unic în România: Arsenal Park

Weekend-ul ăsta am fost cu nevasta la Arsenal Park, o “unitate militară de vacanță” situată, greu de crezut, chiar în România. Lângă Orăștie, pe o suprafață de 80 de hectare se întinde un complex de vacanță de patru stele unde, chiar dacă ai rămâne o săptămână, nu ai avea cum să te plictisești vreun moment. Odată ajunși în stabiliment am uitat complet de lumea de afară și timp de două zile n-am știut ce-i ăla TV, PC sau net.

Pe lângă Andrei Crivăț, veche cunoștință, am avut plăcerea să-i cunosc la fața locului pe Sebastian (Visurât), Denisa, Ovidiu Sîrb, Corina, Orădeanul, Lilișor, Nebuloasa și Groparu.

Într-un cadru natural, plin de vegetație, se găsesc locuri de cazare cu paturi amenajate în taburi sau pe afeți de tun dar și camere “normale” cu două paturi sau chiar vile de lux. Noi am fost cazați într-o așa-numită “cameră a ofițerilor” în care ne-am simțit ca acasă, având la dispoziție tot confortul necesar. Pentru prima dată după multă vreme am găsit niște perne ca lumea!

Tot parcul este plin de vehicule militare scoase din uz care contribuie din plin la senzația că te afli într-un spațiu de cazarmă.

Ce am făcut? Pe lângă multe plimbări pe jos și cu bicicletele (care sunt la liber) am profitat de amabilitatea gazdelor și ne-am bucurat de ture cu boogie-uri și mașinuțe de golf, am jucat minigolf și am fost zdruncinați într-o plimbare memorabilă cu un transportor pe șenile, bătrân da’ rău. Ne-am dat și cu tiroliana.

Mi-a plăcut în mod deosebit airsoft-ul, Arsenal Park având niște locații ideale pentru partide de airsoft. Băieții de la Airsoft Deva au adus echipamentele și au avut răbdarea să ne explice regulile. După care s-a trecut la acțiune. La final,  pe lângă experiența în sine eu am avut un motiv în plus de încântare, reușind să dobor o pradă valoroasă: un exemplar din specia groparienilor. Primele două partide am reușit să scap nepușcat fiindcă ostilitățile s-au desfășurat printre niște ruine. Când vânătoarea s-a mutat în pădure, lucrurile s-au complicat. Dacă toți erau îmbrăcați în costume de camuflaj, sau oricum, măcar în culori neutre, eu zburdam printre copaci îmbrăcat în… roșu. Drept urmare cred că n-au trecut două minute și am fost executat cu două bile-n meclă.

Seara am stat în jurul unui foc de tabără uriaș (cel mai mare văzut de mine până acum) și am mâncat diverse bunătăți la grătar, udate cu bere și pălincă.

Tot respectul pentru gazde, doamna Amalia Matei (PR), domnul Marius Cristescu (unul dintre proprietarii parcului) și simpaticul Berni care s-au asigurat că “delegației” de bloggeri nu-i lipsește nimic.

Arsenal Park pare a fi din toate punctele de vedere cel mai bun loc pentru teambuilding-uri. Tot ce pot să spun este că au mai rămas atât de multe activități recreative de făcut în Arsenal Park încât la anul ne vom reîntoarce 100%, pentru cel puțin încă un weekend de “militărie”.

Mai jos sunt un slideshow (click pe slideshow pentru a accesa galeria întreagă) și niște poze, o să postez și un filmuleț cu ce-am filmat puțin mai incolo. OK, filmul e gata și vizionabil aici.

UPDATE: despre weekend-ul de pomină au scris: Andrei Crivăț (are un film cu o coloană sonoră tare de tot), Visurât (I, II, III), Denisa (poze superbe), Nebuloasa (cu lux de amănunte), Orădeanul (alte poze faine) și Lilișor (în trei episoade), Groparu (cu și mai multe amănunte), Ovidiu Sârb (un milion de poze) și a sa Corină. Deci, așadar și prin urmare concluzia-i că or scris mulți, ceea ce numa bine poa să-nsemne 🙂

Slideshow:

***

Poze:

Ovidiu Sârb

Nebuloasa

Denisa și Groparu

Oradeanul

“Sitting duck”

În timpul conferinței..

Laura

Groparu în exercițiul funcțiunii

Andrei Crivăț și Sebastian Bârgău


Fumatul ucide!

And i don’t give a fuck. Despre altceva vreau să vorbesc. Am văzut un episod din Penn & Teller : Bullshit! mai vechi în care se dezbătea problema interzicerii fumatului în locurile publice și se lua apărarea fumătorilor. Au fost citate niște studii care demonstrau că fumatul pasiv nu te îmbolnăvește de cancer, rezultând că toate restricțiile sunt degeaba. Ok, probabil că nu faci cancer stând în preajma fumătorilor. Se poate. Nu s-a pus însă următoarea problemă: de ce ar trebui nefumătorii să accepte mirosul de țigară dacă nu le place? Dacă fumatul țigărilor nu ar produce mirosul binecunoscut în toată încăperea unde se fumează totul ar fi în regulă. Pace și armonie. Dar să fiu obligat să simt mirosul de țigară nu este ok. E ca și când eu m-aș duce undeva și aș da foc la bețișoare parfumate cu miros de vanilie. Sigur vor exista persoane în preajmă cărora vanilia le displace profund și vor obiecta.

Rumtukutum yo momma, bitch!

Sunt în viață chestii care te enervează. Fără nici un motiv, doar așa, trezesc în tine nervi fiindcă nu “rezonezi” deloc cu ele. De exemplu câteodată întâlnesc persoane care mă enervează de când le văd. De obicei persoanele prea fericite pentru gustul meu. Rar însă am dat peste o melodie care să mă enerveze atât de tare încât să vreau să găsesc cântărețul și să-l bat. Fiindcă-s masochist, priviți mai jos oroarea. Sincer nu știu ce mă enervează mai tare: fățăul obositei sau rumtukutuktukutuktum-ul ăla nenorocit… Dacă vă place piesa vă rog să nu mai călcați pe aici, că mă enervați 🙂

Ce dracu mănâncă venezuelencele?

Miss Univers 2009 este din Venezuela. Deja devine plictisitor, Venezuela câștigând a șasea oară. De data asta mie nu mi se pare cine știe ce fata, dar nu m-am uitat la concurs deci poate privită din alt unghi e mai bună.

Știu că nu există “cea mai frumoasă femeie din lume”, gusturile variind în funcție de țară, rasă, pitici pe creier etc. Trecem și peste faptul că mi se pare o prostie să compari frumusețea unor exemplare din rase diferite. Totuși, desemnarea cu aproximație a bunăciunii ce se aproapie cel mai mult de idealul mondial ar putea fi făcută așa: se pun pe un site candidatele. Din fiecare țară câte 10 să zicem. Foarte important, nimeni care intră pe site nu trebuie să știe din ce țară sunt concurentele, altfel se ajunge la un bâlci precum Eurovisionul. Se scanează 3D fiecare candidată (nud, în diverse posturi) ca să o poți roti cu mouse-ul și privi din toate unghiurile posibile. Se mai pun poze cu ea îmbrăcată în diverse chestii, apoi niște clipuri video în care vorbește (nu contează ce) și râde (foarte important cum râde). Și se lasă planeta să voteze. Dacă există vreo candidată care întrunește 50% + 1 din voturi poate fi considerată pe drept cuvânt prototipul femeii mondiale, întruparea perfecțiunii…

***

Uite în sfârșit o reclamă care m-o convins. Şi tot ce trebuie să fac e să mânc nişte făină cu gust de căpşuni. Ce miștoooo! Later edit: deci glumesc evident, nu-mi vine să cred că asemenea bullshit apare în reclamele contextuale de pe YouTube

Știam eu că am uitat ceva

…că am blog adică.

***

* M-am săturat de vară. Pe bune. Gata, am fost unde trebuia, a fost soare, cum în principiu nu mă mai duc niciunde în următoarele două luni… să vină iarna. Și ce dacă alții acum pleacă în concediu? Tocmai de-aia! 🙂

* Clujul e tot mai plin de gropi, mai neîngrijit, mai urât. Primarul nou este un bou. Rimează, deci este. Dar nici cu Satu Mare nu-mi este rușine. Am fost din nou acolo, cu prilejul celei de a cincisprezecea nunți de anul ăsta. Am zis, hai că mai rău ca acu câteva luni nu se poate. Ho ho, ba se poate. În juma din orașul ăla au dispărut pur și simplu străzile. Sunt doar urme de asflat și în rest gropi cu miile. N-ai ce ocoli la ele, doar să le iei grațios.

* Dacă Clujul se duce naibii, șoseaua ce iese din Cluj și merge spre Oradea e bine mersi. Nici o groapă, nici o denivelare. Excelent! s-au gândit niște papagali, și au început să o… asfalteze. Motivul e evident, au mai tras un strat de 2 cm de asfalt peste cel care n-avea nimic și au zis că au făcut o șosea. Mai mulți bani de furat. Cum să se apuce ei oare de drumurile din Florești la care le trebuie fundație, chestii, socoteli? Așa mai bine au încurcat traficul timp de o săptămână asfaltând în miezul zilei cel mai circulat drum din oraș.

* Am auzit știrea cu centura Gherlei și mi s-a făcut greață, mai ales că mi-au scăpat câteva cuvinte de laudă când am trecut pe acolo în drum spre Baia Mare într-una din cele trei zile cât a funcționat până să se surpe. Le doresc moarte tuturor clovnilor care cred că ne guvernează. Cu cine votez? Cu venirea ungurilor la putere. Sau a americanilor. Sau a francezilor. Vreau să fim invadați de o nație străină. Cred că numai așa mai avem o șansă la civilizație în viitorul cât de cât apropiat.

* Mi-a sosit iPhone 3GS-ul, adică ultimul model de iPhone. O să-i fac un review pe cerecomand.ro. Aici câteva considerații. Telefonul, “motorizat” de un procesor mai puternic, are acum cameră cu autofocus / focus manual, busolă pentru orientarea automată a hărților și filmează la 30 de cadre pe secundă. Împreună cu browserul web de top și cele peste 50.000 de aplicații disponibile pentru download, iPhone nu prea are concurență. Eu mi-am tot zis că dacă Nokia scoate ceva mai bun ca Apple voi schimba tabăra cu entuziasm (din cauză de fost fan Nokia). Ei, Nokia nu sunt capabili momentan nici de egalare, ce să mai zic de vreun avans. Mai așteptăm, până atunci însă “I am a Mac” când vine vorba de mobil și “I am a PC” în rest 🙂

Ne merităm gropile

A trebuit să conduc prin Franța 1400 de km ca să-mi dau seama cât de retardat se circulă în România. E drept, noi nu prea avem pe ce circula, însă ăsta nu e un motiv suficient pentru lipsa de coerență și pentru mitocănia de pe șosele. Un drum de 150 de kilometri la Baia Mare durează aproape trei ore pentru că niște proști se cacă pe ei de vreo cinci ani se termine șoseaua cu patru benzi Cluj-Dej. Nici până în zi de azi n-au reușit să lege între ele bucățile asfaltate, astfel că mergi cu suta vreo câțiva kilometri apoi stai un sfert de oră la un podeț în lucru unde se circulă pe o singură bandă. Și asta în nenumărate puncte de pe traseu. Apoi sunt șoferii… Ce face un șofer român când intră în curbă în depășirea unui TIR și se trezește cu o mașină în față? Pune frână și se retrage pe banda lui? Nuuu, accelerează ca nebunul obligând mașina care vine să frâneze până la oprirea completă în mijlocul drumului pentru ca fucktardul să reușească depășirea tirului în ultima secundă și să o evite la milimetru. Nu mai zic de maneliștii care vin și se lipesc de curul tău ca să-ți arate că vor să depășească și probabil tu ar trebui să mergi în dungă ca să aibă ei loc. După ce treci de Dej vine un drum relativ neaglomerat cu o singură bandă pe sens. Știu că povesteam cuiva că în Franța aș fi putut pune cafeaua pe bord și să conduc așa sute de kilometri fără să vărs un mili-picur din ea. Ei, pe drumul ăsta de care ziceam cred că aș vărsa 10 litri la ce denivelări sunt.

La întoarcere am avut iarăși motiv de turbare. Am prins barieră la intrarea în Cluj. O barieră din aia lungită, cred că or trecut trei trenuri. Coadă kilometrică în spate, normal. Când mă uit în oglinda retrovizoare văd vreo trei porci pe roți cum veneau liniștiți pe contrasens presupunând probabil că noi restul stăm la coadă de tâmpiți. Ajung ăia la barieră și dau să se bage în față. Normal, claxoane, gesturi prietenești, urări de bine, solidaritate între noi ăștialalți care am strâns rândurile de nu încăpea o muscă între mașini. Jivinele rânjeau prostește și semnalizau cu foc fiindcă între timp se ridicase bariera și blocau pe cei din sens opus. I-am lăsat așa, sper să-i fi călcat un tanc.

Pentru că de multe ori au rămas cuvinte nespuse între mine și unii colegi de drum, mi-a venit o idee foarte ușor de pus în practică, numai bună pentru șofatul în RO: afișaje electronice montate pe parbrize/lunete, pentru a comunica mesaje relevante celorlalți participanți la trafic. Gen:

***

sau:

Din Paris, privind în urmă

Și suntem la Paris, ultima oprire înainte de zborul spre Cluj de marți, am sosit acum vreo trei ore cu trenul. Ne-am cazat la același hotel ca și anul trecut, exact în aceeași cameră:) Drumul Clermont-Paris a durat vreo trei ore și un pic, trenul mișcându-se cu suta la oră lejer. Are rost să mă apuc să povestesc cum sunt trenurile la ei față de cele ale noastre? N-are. Gara Lyon din Paris era plină de TGV-uri, faimoșii bolizi feroviari care arătau fioroși și parcă veniți din viitor. Pe sub gară trece… natural, metroul, hop-on în el, hop-off  la Arcul de Triumf, respectiv lângă hotel.

Mai pun jos câteva poze din Monaco și din Cannes. Deja mă simt copleșit de cele aproximativ 2500 de poze câte s-au adunat, o să am de lucru o săptămână să le sortez…

Iahturi cat blocurile in Monaco
Preferatul meu de la Acvariul din Monaco. Rechinii nu m-au impresionat 😛
O vedere splendida asupra Monaco-ului
Sa te tot plimbi pe astfel de strazi, sau si mai bine, sa locuiesti…
Dupa ora pranzului, doar bucatarii se mai plimba pe strazile din Monaco
Show stradal in fata Palatului Festivalurilor din Cannes
Apus in Cannes
Seara pe plaja din Cannes
Straduta ingusta cu magazine in Cannes
Un apus superb (Cannes)
(Cannes)