Scriu și eu la o săptămână după ce m-am întors din mica excursie la Roma, nu pentru că n-aș fi avut chef ci pentru că n-am avut când. Încă din aeroport, unde am așteptat Wizzair-ul de ni s-a acrit, am purces la citit mailuri și odată ajuns acasă am continuat cu butonatul cam până azi.
Revenind la excursie, drumul încolo a fost gen roller coaster, cu avionul dansând printre nori negri și fioroși. Am avut și un gol de aer din ăla care te face să simți că plutești pentru un moment deasupra scaunului, ținut de centură. De data asta aplauzele la aterizare m-au uns pe inimă.
Roma… cum o știam de anul trecut. Am avut noroc de soare și temperaturi de tricou așa că am profitat și am bătut per pedes zeci de kilometri pe zi. Dacă ignor faptul că orașul este pe alocuri destul de jegos și abundă de cerșetori, recunosc că m-am îndrăgostit de el. Nu m-am așteptat să văd atâția turiști câți erau, mai ales în această perioadă; se pare că gripa porcină, criza și alte sperietori la modă nu prea au în realitate efectul mediatizat.
Ne-am cazat la Hotel Andreina**, la 1 minut de stația Termini. Condiții foarte bune, însă am stat prea puțin în camere pentru a le putea „testa” cu adevărat confortul.
***
***
Piața Spania, inundată de turiști
***
Am vizitat muzeele Vaticanului, duminica, exact când intrarea e gratuită și vin în jur de două milioane de turiști din tot Universul să le viziteze. Mergeam noi așa de-a lungul cozii, și, pe când am ajuns la kilometrul doi, am hotărât că nu are sens să ne petrecem o zi prețioasă din excursie lângă niște ziduri. Ne-a racolat însă o româncă ce ne-a tot filat în timpul ăsta și care ne-a promis că, în schimbul unei sume „modice” de 24 de euro / persoană o să ne ducă oblu la intrarea în muzeu și cu un ghid pe deasupra. Deși aveam mari dubii am urmat-o. Într-adevăr, ne-a dus până la vreo 50 de m de intrarea în muzeu, unde, lângă coada kilometrică era deja un grup de racolați așa ca noi strânși în jurul unui… să-i zic băiat, mic și negricios, care turuia ceva într-un microfon. Am primit și noi un fel de radiouri și o cască de unică folosință pe care am băgat-o în ureche, auzind astfel ce zicea băiatul, care s-a dovedit a fi însuși ghidul. Român și el cum altfel. Care vorbea într-o engleză perfectă povestind din istoria Vaticanului tot felul de chestii. Cum se strânseseră deja vreo 30 de oameni, ghidul a început să ne ghideze spre… coadă. În care s-a băgat cu dezinvoltură și ne-a băgat și pe noi, gesticulând și turuind una-ntr-una ca să nu poată să-i zică ăia ce stăteau deja de două ore un „Fuck you, de ce te bagi în față împreună cu încă 30 de oameni după tine?”. Mă rog, nouă ne convenea. Și uite așa ne-a vorbit ghidul continuu vreo două ore și jumătate, pe tot parcursul vizitei în muzeu, de mi-a venit spre final să-l mai plătesc o dată. Omul își cunoștea lecția la perfecție, făcea glume, dialoga cu grupul, ce mai, muncea în adevăratul sens al cuvântului. Despre muzeu nu prea am ce zice, chestii interesante în el însă nu m-a dat nimic pe spate, nici măcar Capela Sixtină un erau niște neni care făceau la intervale regulate „Șșșșșșșșșșșștt” adică „Tăceți dracului” în limbaj universal. Nu mai zic de blițuri care deși erau interzise cu îndârjire, erau folosite cu și mai mare îndârjire. Deci cum ziceam, Capela Sixtină am văzut-o ca pe o cameră mare, dreptunghiulară, fără alte brizbriz-uri în afara picturilor ce o fac faimoasă. În schimb bazilica Sfântului Petru m-a lăsat și anul ăsta cu gura căscată.
Bazilica Sf. Petru, văzută din castelul Sant’Angelo
***
***
Poză făcută într-o biserică (nu mai știu exact care), cu telefonul
***
Metroul, la fel de „frumos” ca și anul trecut…
***
Nu știați că în Roma găsiți și piramide? Nici eu.
***
Până la urmă n-am mâncat deloc pizza, în schimb am încercat fettuccine ai funghi porcini și lasagna, ambele mi-nu-na-te. Nu mai mănânc lasagna de la Pizza Hut din mall niciodată. Da, și am mâncat și la Mac, fiindcă vă spun sincer că în Roma Mac-urile sunt mai dese decât pizzeriile.
***
Ne-am orientat în principal cu ajutorul telefonului, care s-a dovedit a fi scula ideală de navigat și cu ajutorul căruia am scutit o grămadă de timp. Aplicația Google Maps ajutată de busola digitală și de GPS-ul telefonului rulează și este cea utilă chestie de la inventarea hărților încoace. Cu o mențiune: ca să funcționeze, Google Maps are nevoie de net. Iar netul în roaming…
Vă imaginați probabil că am plătit o sumă usturătoare pentru roaming-ul de date pe care l-am folosit prin toată Roma. Așa e. În prima zi după ce am sosit înapoi în România aveam cost suplimentar 6 euro. Culmea fericirii, laude și osanale cântate Orange-ului. A doua zi aveam deja 22 de euro cost suplimentar, semn că înainte cu o zi Orange-ul mă-sii nu primise încă toate facturile de la operatorii pe care i-am „solicitat”. A treia zi… nici nu vă mai spun că vă vine rău. Măcar pot să-mi plătesc 80% din sumă cu puncte Thank You așa că nu sufăr prea tare, însă totuși, roamingul de date este o afacere obscenă. 4 euro pe megabyte descărcat, fără TVA. Iar iPhone-ul a descărcat cu generozitate.
***
Am și filmat, sper să-mi găsesc vreo câteva ore să încropesc un filmuleț.