Month: August 2007

S-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni iar doi oameni au murit. Foarte dureros şi tragic având în vedere circumstanţele. Televiziunile, ca de obicei în astfel de situaţii, au tras de subiect în toate direcţiile şi s-au întrecut în imagini care de care mai şocante într-un show morbid de zile mari. Antenele în special. Neprofesionalism, ignoranţă, lipsă acută de bun simţ şi decenţă. Astea sunt cuvintele ce descriu cel mai bine modul în care “anteniştii” au acoperit “evenimentul”. Eu, telespectatorul, nu aveam nevoie să văd detalii cu cei doi oameni decedaţi prinşi între resturile aparatului, nici să aud că unul dintre pasageri mai mişca la câteva minute de prăbuşire, nici transmisiunea live cu epava şi cu forfota din jurul ei timp de zeci de minute. De fapt ştiu motivul pentru care au insistat atâta pe transmisiunea live. Sperau să prindă momentul când medicii aveau să scoată trupurile neînsufleţite ale celor doi. Nu ştiu dacă au reuşit, sper că nu. Erori ce indică lipsa unei minime documentări asupra subiectului: o reporteriţă ne spune că avionul prăbuşit dispunea (el, avionul – ceea ce este corect) de o paraşută de siguranţă, dar, deşi aceasta a fost acţionată, piloţii nu au reuşit să se catapulteze. Ha? De unde să se catapulteze? Bazându-se probabil doar pe filmele văzute, jurnalista a repetat prostia cu catapultarea la fiecare intervenţie live şi în reportaje. Avionul, fiind uşor, dispunea de o paraşută care, odată deschisă, permitea avionului cu tot cu pasagerii săi să aterizeze lin în cazul unei avarii ce ar fi împiedicat planarea. Paraşuta nu a putut fi folosită cu succes în acest caz fiindcă avionul zbura prea jos. Nici vorbă de catapultare care este implementată doar la avioane mult mai complexe, precum cele de vânătoare. Este penibilă şi importanţa exagerată acordată de televiziuni unui astfel de accident care nu diferă prea mult de unul rutier prin urmările sale. Nu a fost vorba de un Boeing cu sute de pasageri, nici de victime colaterale.

De mine este vorba. Ieri scria la intrarea în bloc: “Mâine deratizare pe hol între orele 9:30 şi 11:30. Vă rugăm nu ieşiţi din apartamente în acest interval”. Azi, ziua deratizării, problemă: la ora 10 şi ceva eu trebuia să intru fiindcă plecasem de dimineaţă şi venisem să iau ceva de acasă. Am tras aer în piept şi am luat-o la fugă pe scări 2 etaje sperând că nu voi inhala nimic. Dar… ca în filmele cu proşti când am ajuns sus în faţa uşii şi am scos cheile din geantă, pe lângă că erau încurcate ghem cu handsfree-ul de la telefon, în timp ce le descurcam le-am scăpat pe jos, am rămas fără aer şi inevitabil am inspirat câteva guri de deratizant până să deschid uşa. Deşi de multe ori ăia de la deratizare folosesc chestii ”placebo” :), acum otrava era “genuine” fiindcă efectul nu a întârziat să apară imediat ce am intrat în casă: tuse convulsivă vreo 10 minute timp în care îmi simţeam gâtul ca după o zi de umblat prin deşert fără apă deşi am băut o sticlă întreagă. Drumul înapoi a fost ok că am respirat prin nişte şerveţele umede, în felul ăsta evitând să am şi eu soarta şobolanilor vizaţi de gaz. Nu faceţi ca mine.

Stăteam azi şi o aşteptam pe Laura în holul complexului comercial Sigma Center. În mijlocul holului se află o fântână arteziană unde au fost aduşi de curând şi nişte peştişori spre încântarea copiilor veniţi cu părinţii. Ca şi când peştilor nu le era de ajuns că toată lumea le aruncă în cap cu monezi din tot felul de motive paranormale, astăzi pe suprafaţa apei plutea incredibilul: o bancnotă de 1 leu. Cel care a aruncat-o probabil nu avea mărunţiş şi nu s-a putut abţine să nu ”marcheze” şi el locul. După ce am făcut o poză bancnotei am rămas în zonă. Nu trece mult şi apare un burtos care se învârte de câteva ori în jurul fântânii apoi se apleacă şi culege bancnota. Nu m-ar mira să se găsească unii care să bage mâna în apă şi după monedele de 50 bani. Doar că eu aş pune nişte piranha + un aligator în bazin.