Category Archives: Funny

Copilul pisică

Mostră de convorbire telefonică între părinți de Vlad, copil de aproape patru ani, care mai nou se crede pisică. O sun, răspunde: “Ce faci iubire? “Bine dragă, am luat…stai un pic…Vlad, dă-te jos de pe calorifer! Ziceam că am luat niște, astea, cum le zice…Vlad, lasă perdeaua în pace, nu mai trage de ea! Niște la..Vlaaaaaaad, te-am rugat să lași sticla cu apă unde era, uite ce-ai făcut aici…Off…Ai reușit să schimbi cauciucurile iubire?” “Nu am apucat, dar ce ziceai că ai luat?” “Nu știu, ce ziceam? În fine să știi că am dat comandă la o…Vlad, Vlad! Uită-te la mine! Dă-te jos încet de pe cutia dronei și pune jos borcanul!” “Poftim? Ce tot faceți?” “Vlad, lasă telefonul! Ce fac..” *Call ended*

Politician

“Vlad, de ce miroși așa de tare a parfum?” “Tată, să știi că nu umblat în sertarul tău”, răspunde repede micul mincinos făr’de experiență. Așa deci. “Ok Vlad, de ce ai umblat iarăși în sertarul meu?” “Pă’că (n.a. pentru că) nu știam ce fac, de-aia umblat” Încerc să găsesc replică, eșuez. “Promiți să nu mai umbli de acum încolo? Știi că nu-mi place” “Pomit tată. Noi doi suntem prieteni. Nici tu nu mai umbli în sertarul meu” Îl fac politician.

Ora mesei

Intră în birou nevastă cu copil. „Soț, ai aici Vladul, lipsesc două ore, vedeți voi ce faceți. Du-l să mănânce ceva pe la ora unu. Paaa!” Și pleacă. „Tatăă, veau să mănâc” Vlad, maică-ta nici n-a apucat să coboare scările. Hai să ne juc… “Veau să mănâc acuum!!” Ştiam ce urmează dacă mă iau în gură cu el aşa că, pentru a nu-i strica imaginea de îngeraş adorabil în faţa colegelor de birou, am cedat. Cum oricum aveam drum în Mărăşti, în juma’ de oră eram în Iulius la Food Court. Ora prânzului, cozi peste tot. Vlad, ce vrei să mănânci? “Zi tu tată!” Binee, să începem cu ceva cu ce-ar fi de acord maică-ta, ca să nu ne simţim aşa de vinovaţi. Ciorbică de văcuţică? “NU!” Spanac cu puişor la grătar şi cartofi natur? “NU!” Hmm, să fie oare şaorma, mâncare chinezească, salată cu de toate? “Nu nu nu!” Okkk copil, vrei la Mac, aşa-i? “Nu Mac, veau senvici” Quick scan, văd Subway-ul unde, ca de obicei, bătea vântul. Părrrfect. Iau un sandwich mare cu pui teriyaki şi alte cele, ne punem la masă, vede sandwichul. “Veau un senvici mic, veau senvici miiiic!” Şi începe să plângă. Staai că nu-i tot al tău, uite, îl facem jumi-juma. Şi-l rup în două. Se uită puţin contrariat, apoi “Veau mare! Veau mare!” Bă, mănâncă jumătatea asta şi-ţi mai dau de la mine dacă nu te saturi. Ia o îmbucătură. Îi place. Mestecă. Mestecă.. Eu, oricât m-am chinuit să o lungesc, termin jumătatea mea în două minute. El ia a doua îmbucătură. Se uită la ceva în depărtare şi uită să înghită. Îi amintesc. Vrea apă. Bea. Se îneacă zgomotos şi dramatic, tuşeşte şi scuipă apă pe masă, pe jos, pe mine. Revenim la sandwich, vrea să mănânce singur. Muşcă din el, cel puţin un sfert din pui îi ajunge pe haine şi pe jos. Eu sunt sătul, deci calm. Mai ia câteva îmbucături, zice că “m-am sătulat”. Dar tata ştie rutina. Bine Vlad, o să mănânc eu restul. Şi mă fac că muşc din sandwich. “Veau mănânc eu tot, tată” Şi-l mănâncă tot. Şi plecăm. Nu înainte de patru ture cu scările rulante.

Poftă

Am intrat în casă c-o poftă nebună. Nici nu ne-am descălțat, de dezbrăcat nici atât, gândul ne era doar la acea nevoie primară pe care trebuia să ne-o satisfacem. Am deșertat pe masa din bucătărie conținutul plaselor de la Lidl. “Fă niște sandwichuri de-alea cum doar tu știi!” mă motivează cu succes nevasta. Iau un cuțit și încep să mărunțesc febril chestii. Partenera de foame se fâțâie pe lângă mine și “ciugulește”, obicei pe care-l dezavuez total. Și ea știe. Ajung la pâine, iau cuțitul de pâine, scap cuțitul în deget. Sânge. “Deci pun pariu că ai făcut asta dinadins, ca să plec din bucătărie!” zice oripilată nevasta și dispare în timp ce pe mine mă lua cu leșin. No, asta ca să știți cum e după un deceniu de căsnicie. ps. S-a întors cu un plasture..

Parking Tips

Despre cum poți prinde loc de parcare în situații care par fără speranță. După cum am mai precizat, o bună parte din diminețile lucrătoare mi le petrec învârtindu-mă în zona centru ca o oaie în țarc împreună cu alte oi pe care, inexplicabil sau poate că nu, le urăsc. Mai ales pe oile aflate în fața mea, care sunt “la rând” pentru a ocupa un loc de parcare. Am descoperit însă un mic truc care a funcționat de prea multe ori pentru a nu-l împărtăși. E în felul următor: când mașina din față a găsit un loc liber dar îngust și începe să facă manevre pentru a parca, eu îmi poziționez mașina în așa fel încât să fiu sigur că sunt văzut de șofer într-o oglindă de-a sa și încep să mă strâmb la el/ea. Îmi dau ochii peste cap, simulez facepalm-uri, în principiu gesturi care transmit cât se poate de clar mesajul “Ai de plm cât de prost știi să parchezi!” Practic adaug stres la o situație deja stresantă. Ajută și dacă sunt mai multe mașini în spate. În multe cazuri șoferul va ceda presiunii și va călca accelerația nervos, continuându-și drumul, iar eu parchez liniștit. Tactica funcționează bine de tot la șoferi care chiar nu sunt prieteni cu parcarea laterală și *îmi cer scuze dar asta e* la femei.

Fares

Azi am stat în jur de 58 de kilometri (de fapt fix atât) în spatele unei coloane de trei Loganuri albe de Hunedoara inscripţionate “Fares”, conduse de trei femei: una blondă, una brunetă şi una mică (i shit you not). Fiecare singură în maşină, conducând sincronizat cu 70-80 la oră şi lăsând distanţă de cel mult un metru între ele. Practic ele erau cât un TIR, sensul opus mega aglomerat, eu cu puţini cai putere, aşa că am spumegat ca un bou în urma lor, eu şi cu încă vreo câţiva oropsiţi sub 100CP, până când am intrat pe autostradă la Turda. Împreună cu ele, desigur. Astfel le-am putut depăşi, uitându-mă la fiecare în parte cât de urât am putut.

Din seria „uat dă fac”: supraveghere video contra hobbiților

Un vecin din blocul adiacent a considerat că are nevoie de un grad sporit de securitate și a luat măsuri:

Doar că stă fix la parter.

Cum naiba o fi ajuns la concluzia că n-o să-i treacă nimănui prin cap să vină prin spatele camerei, să-i fută un bobârnac sau să-i lipească o gumă pe obiectiv, după care să-l jefuiască, dacă tot a atras atenția că are în casă chestii ce merită „supraveghere video”?

E fake bă! Nu da play!

Aplicația se numește Action Movie, rulează pe iOS, și se pot face chestii de genul ăsta cu ea:

Reacția la clipul de mai sus, postat pe Twitter, a fost colorată. Dacă unii au crezut că faza-i reală (și nu pot fi învinovățiți, nu toată lumea știe de ce-s în stare telefoanele din ziua de azi) alții s-au amuzat și mi-au făcut jocul, prefăcându-se uimiți. Mai există însă un gen de feedback primit de la niște oameni care-mi displac tare. Ăia care văd clipul, își dau seama (fiind desigur niște genii) că nu-i pe bune și se consideră cumva țepuiți, considerându-se datori să dea alarma de parcă aș fi încercat să le vând genți Louis Vuitton la un leu: „E țeapă, fake, fake, cum nu vă dați seama că e FAKE!!!??”. Sau paranoicii: „Ne credeți tâmpiți? Care-i de fapt ADEVĂRATUL SCOP AL CLIPULUI??”. Aăăă, că eram în parcare la mall și m-am jucat cu o aplicație gratuită pentru telefon? Sau cine știe, poate-i reclamă la zăpadă? 😛 Dacă aș fi avut intenția să fac clipul cât mai credibil, alegeam un alt loc de filmare, gen baza unui parking suprateran din oraș, de unde la o adică poate să-ți pice o mașină în cap. Plus că aș fi pus pe cineva să urle îngrozit la momentul oportun. Auzi că „adevăratul scop al clipului”…

Zambile și pastă de pix

Ați dat musculița la o parte? Bun. De când beau Red Bull, m-am trezit dependent de cafea (mai exact de drogul ăla din ea). Numai că mie nu-mi place cafeaua la gust ci doar la miros. Îmi bag nasul într-o pungă de cafea măcinată și nu-mi mai vine să-l scot. Chestia-i că la mine mirosul este pe locul doi în topul simțurilor, după văz. Adică nu o să fiu prea prietenos cu tine dacă nu-mi place cum miroși. Da, serios. Țin minte că în copilărie știam imediat, după o minimă adulmecare, dacă cineva a dormit pe perna mea și o puneam pe mama să-mi schimbe fața de pernă… Și acum, când ajung în vreun hotel, nasul meu este cel care dă ok-ul dacă așternuturile sunt „fresh”.

V-am făcut mai jos o listă de mirosuri care-mi plac mult și foarte mult; puteți folosi oricare dintre ele ca să vă puneți bine cu mine. Unele-s chiar la îndemână. Deci:

  • cafeaua măcinată
  • aerul după o ploaie de vară
  • aerul de munte, în special noaptea
  • lemnele care ard
  • florile de cireș
  • zambilele, lăcrămioarele și lalelele
  • paginile unei cărți vechi
  • paginile unei reviste noi
  • un aparat electronic nou
  • pielea când stai la plajă
  • mirosul mării
  • iarba tăiată
  • castraveții verzi tăiați felii
  • merele verzi
  • gutuile
  • pâinea caldă
  • fumul de țigară când e frig afară (deși nu fumez)
  • o pivniță cu vinuri
  • esența de rom
  • sertarul cu mirodenii
  • aparatul foto ce miroase a fum de țigară
  • gazul de brichetă
  • vârful unui marker
  • mirosul pastei de pix
  • așternuturile de pat curate
  • toate hainele ei
  • …și probabil că mai îs multe, oi mai completa…

Dacă plouă de Revelion…

O singură postare luna trecută. Ori nu am avut nimic de zis, ori nu am avut timp. Sau am avut timp dar mi-a fost lene. Sau m-am jucat Need For Speed – Hot Pursuit, care e absolut minunat făcut. Trebuie să mă gândesc bine dacă chiar vreau să-mi iau Playstation 3 la anul – risc să-mi ratez viața.

***

Ce s-a mai întâmplat între timp… Incredibil, au început să lucreze la jumătate din drumul de la blocul meu la șosea. Cealaltă jumătate prin 2020 cel mai devreme. Oricum, faptul că s-au apucat înseamnă excavatoare și basculante și noroi și iadul pe pământ. Dar măcar au reușit să facă trotuarele. Frumos pentru femei că pot să tropăie cu tocurile fără să și le rupă în gropi, doar că eu circul cu mașina pe drum. Asftaltatul drumului în primăvară, sorry, e prea frig. Nu știu dacă vă amintiți, dar toamna asta a fost cea mai săracă în precipitații toamnă din ultimul secol. Numai soare și vreme bună. Au stat imbecilii cât au stat, dar, observând că vremea nu ținea cu ei în sensul că permitea lucrul, au trebuit să se apuce de muncă. La mijlocul lui noiembrie. Inevitabil, ploaia a venit până la urmă, și a venit în forță. La fix ca să facă din șantier un infern. Un infern care trebuie străbătut pe jos, fiindcă noi și alți o sută de locatari nu mai putem ajunge la bloc cu mașinile. Ăia cu drumul au săpat șanțuri ca să bage canalizare, au arat și au șters de pe fața pământului orice urmă de potecă. Așa că, de o săptămână, ne întoarcem de la mașină pe o ploaie înghețată și pe vârfuri ca niște balerine ca să nu ne cufundăm în mâl. Ieri seară am observat o portiță de acces între o groapă de doi metri și un stâlp, mama lui de stâlp. Cu Laura ghidându-mă, am reușit să mă strecor cu Loganul și să ajungem la bloc. Pe la ora 11pm mi-am dat seama că mi-am uitat ceva la birou. Fuck de devil. M-am urcat în mașina Laurei și am plecat, încercând să mă strecor iar prin portița de care ziceam. Doar că de data asta nu aveam ghid care să-mi zică cât mai am până la marginea gropii și, încercând să păstrez distanța față de groapă ca să nu ajung la știri, am frecat aripa spate de stâlp. EU, cu carnet de 10 ani, frec mașina ca o vită nesimțitoare. De vină pentru toate astea este primarul din Florești, normal.

***

Într-o seară am avut poftă de Mac. M-am urcat în mașină și țuști… 8 kilometri până la drive in-ul cel mai apropiat. De fapt singurul din Cluj, că no, urbe mică, Mac-uri puține. Acolo coadă, că pe toți îi apucă pofta la miezul nopții. Iau burgerul și dau să mă întorc. Linie continuă, nicio mașină, mă uit cu atenție mare în stânga și-n dreapta, calc linia continuă, îndrept volanu…. și dau nas în nas cu o mașină de poliție. Ăia au stat preț de două secunde să-și dea seama dacă tocmai am făcut ce-am făcut în fața lor. După care normal, girofar, sirenă, întorc și ei pe linia continuă să mă “prindă” probabil – eu îi așteptam deja cu actele în mână și cu avariile pornite. Știți ce-ați făcut? Știu. De ce? Că mă grăbeam spre casă că se răcea Big Mac-ul, ce dracu să zic. Ce s-a întâmplat în continuare nu contează așa mult, contează că s-a terminat relativ ok pentru mine. Totuși, nici acum nu-mi dau seama de unde a răsărit mașina aia.

***

Un afiș pentru FTR.ro. Nu îl folosim niciunde, e așa just for fun.

Și o poză cu formația “Ni cîți îs”, care ne-a vizitat la redacție:

Dacă îmi permitea natura, clar aș fi optat pentru freza asta: