Ce mi-am dorit să se întâmple în 2011 și ce-a vrut 2011-ele să se întâmple

La începutul lui 2011 am făcut așa, mai în glumă, o listă cu lucruri care doream să se întâmple pe parcursul anului. Suprinzător, am nimerit câteva…

  • Să se facă, nu contează cum, nişte autostradă de la Gilău înspre unguri ca să pot ieşi cât mai repede din ţară. – Ce prost îs, cum să-mi imaginez așa ceva?
  • Să nu-l mai aud pe Băsescu vorbind. – Hăhăhă… Sigur că l-am auzit.
  • Să dispară iTunes, cel mai idiot program inventat vreodată pe care mă obligă Apple să-l folosesc pentru telefon. – N-a dispărut și nici nu sunt șanse să dispară.
  • Să nu-mi scap iPhone-ul pe asfalt că nu mai am bani de altul. – L-am scăpat de vreo opt ori, până la urmă am primit cadou varianta nouă.
  • Să se termine tot petrolul din lume. – Nici vorbă, îl scot ăștia și din piatră seacă.
  • Să se întâmple ceva spectaculos. – S-a întâmplat o p…
  • Să se lase Megan Fox de actorie. Nu știți cine-i Megan Fox? Perfect! – Nu s-a lăsat, cred. Îmi este lene să verific.
  • Să nu-l mai aud pe Justin Bieber întâmplător la radio și apoi să mă înjur că n-am mutat pe alt post. – Ptiu, l-am auzit pe Europa FM. Deci 2012 fără Europa FM.
  • Să dea România faliment și să vină să ne conducă alții. Învăț maghiară dacă trebuie. – Nope, poate anul ăsta totuși.
  • Să nu se mai prăbușească avioane. – S-au :(.
  • Să nu se mai construiască catedrala mântuirii iar în locul ei să se facă un aquapark sau, fie, un adăpost pentru câini. – Se construiește fără nicio jenă.
  • Să-l interneze pe Vadim. – Liber ca pasărea cerului.
  • Să nu se mai scumpească benzina, că altfel… – S-o scumpit ca nebuna.
  • Să plec din România de tot, dacă se mai scumpeşte benzina. – Mda, sunt tot aici, că-mi pare rău să vă las singuri.
  • Dacă nu plec de tot din România, să vizitez trei țări. – Vizitat-am.
  • Să am asfalt în Floreşti. – AM!!!!! Chiar am!
  • Să păţească ceva urât urât de tot primarul din Floreşti, dacă nu voi avea asfalt. – Are noroc că am asfalt.
  • Să se reducă rata pupincurismului de pe Twitter și din blogosferă. – Haha.
  • Să dispară Facebook. – Nu numai că nu a dispărut, dar în curând userul de fb o să fie trecut obligatoriu pe certificatele de naștere.
  • Să nu mor. – Încă aici.

Twitter – disecție superficială

Am scris textul de mai jos pe Blogmare.ro în luna a treia a lui 2010, deci acum aproape doi ani. Sunt încă de acord cu mine 🙂

***

Voi mai folosiți RSS-ul? La mine trec uneori zile până să deschid reader-ul. Asta fiindcă Twitter poate ține loc de RSS bine mersi. Aproape fiecare blogger are cont și își anunță ultimul articol scris într-un tweet. În plus poți găsi linkuri interesante spre alte bloguri, clipuri, poze… Dar valoarea Twitter, cel puțin în concepția creatorilor săi, stă în experiențele personale ale utilizatorilor, împărtășite în 140 de caractere. Deoarece citesc de o bună bucată de vreme ce scriu cei pe care-i urmăresc prin intermediul conturilor pe care le administrez, găsesc destul de comică afirmația de mai sus, fiindcă e mai probabil să-l găsești pe Adi Minune citind în BCU decât să găsești ceva cu adevărat valoros pe Twitter.

De ce?

Nu Twitter este de vină, ci personalitățile profund egocentrice ale utilizatorilor. Chiar dacă nu punem la socotelă linkurile de pe youtube și retweeturile, marea majoritate a mesajelor postate repetă obositor aceleași platitudini. Cum ar fi:

* Neața oameni buni (e de fapt ora 3 după amiaza dar el/ea vrea să arate ce viață boemă duce)
* Acum mănânc asta :) așa-i că vă e poftă? (link spre poză făcută cu telefonul la o porție de cartofi prăjiți unsuroși)
* Am văzut și eu în sfârșit filmul X. Nu m-a impresionat deloc! (vrea să arate cât de greu e de impresionat, fiind vorba, desigur, despre un film foarte lăudat de către restul lumii)
* Tocmai mi-am luat asta: (link spre poză cu produsul, să moară de ciudă toți dușmanii)
* A venit primăvara / Ce frumos ninge / Afară plouă (N-ai replică la așa ceva)
* Nu vreau, dar totuși o voi face :( ((… (mesaj criptic, misterios, genul “ați vrea voi să știți la ce mă refer, da nu veți afla niciodată, probabil fiindcă e doar o banalitate”)
* Lipsesc 10 minute / M-am întors (dacă ar putea, ar pune Twitterul pe pauză, dar cum nu poate, speră că se vor opri restul din butonat și vor aștepta revenirea Sa)
* La mulți ani @Xulescu (în cazul ăsta @Xulescu este ori un cvasianonim, ori vreo *vedetă* de pe Twitter cu care autorul vrea să se bage în seamă)
* Cine vine azi la evenimentul Y? (stai și te întrebi oare la ce-i ajută dacă știe că se duc încă 5 necunoscuți în locul cu pricina? Face ceva statistici? Că doar prietenii și-i putea întreba cu un mass pe mess, la telefon… :)Vrea să știe toată lumea că are viață socială? A, așa da.)
* Lucrez la un nou site pe care-l voi lansa în curând. Fiți pe fază! (probabil nu-l va lansa niciodată deoarece este în stadiul de idee, dar nu strică să pari ocupat, nu?)

Read More

De ce nu-mi pasă de proteste

Fiindcă ei se află într-o lume iar noi în altă lume (graniţa dintre cele două lumi e simbolizată de gard, pentru cei care se prind greu). Dacă lucrurile se împut prea tare, singura șansă (pentru mine, că doar eu contez) e să trec gardul la ei în grădină, nu să latru pe străzi în speranţa că va ține cineva cont de lătratul meu și-mi va da un biscuit în plus.

ps. O revoluție în adevăratul sens al cuvântului, fără ghilimele, e cu totul altceva. Acolo pică gardul și-ncepe dansul 🙂

Diplomație pe mess

Ați pățit așa ceva vreodată?

Eu am pățit. E enervant. Vă zic eu cum se face pentru ca celălalt să nu-și dea seama că nu-ți pasă câtuși de puțin de linkul lui. Toți avem prieteni care ne bombardeaza cu linkuri spre melodii sau alte chestii care doar pentru ei sunt relevante. Pentru a nu le răni sentimentele, faceți așa: după ce primiți linkul, uitați-vă la durata clipului, apoi vedeți-vă de ale voastre. După ce timpul de rulare al clipului s-a scurs, băgați un „Excelent” sau „Oau, ce-mi place refrenul” sau „Hihi, ce mișto e partea aia cu blonda” (asta pentru un plus de realism – derulați pe la mijlocul clipului și menționați o fază de acolo, pierdeți oricum mai puțin timp decât dacă v-ați uita la clip). Partenerul vostru de chat se va simți împlinit. Nu așteptați să fiți întrebați dacă v-a plăcut, pierdeți puncte.

Zambile și pastă de pix

Ați dat musculița la o parte? Bun. De când beau Red Bull, m-am trezit dependent de cafea (mai exact de drogul ăla din ea). Numai că mie nu-mi place cafeaua la gust ci doar la miros. Îmi bag nasul într-o pungă de cafea măcinată și nu-mi mai vine să-l scot. Chestia-i că la mine mirosul este pe locul doi în topul simțurilor, după văz. Adică nu o să fiu prea prietenos cu tine dacă nu-mi place cum miroși. Da, serios. Țin minte că în copilărie știam imediat, după o minimă adulmecare, dacă cineva a dormit pe perna mea și o puneam pe mama să-mi schimbe fața de pernă… Și acum, când ajung în vreun hotel, nasul meu este cel care dă ok-ul dacă așternuturile sunt „fresh”.

V-am făcut mai jos o listă de mirosuri care-mi plac mult și foarte mult; puteți folosi oricare dintre ele ca să vă puneți bine cu mine. Unele-s chiar la îndemână. Deci:

  • cafeaua măcinată
  • aerul după o ploaie de vară
  • aerul de munte, în special noaptea
  • lemnele care ard
  • florile de cireș
  • zambilele, lăcrămioarele și lalelele
  • paginile unei cărți vechi
  • paginile unei reviste noi
  • un aparat electronic nou
  • pielea când stai la plajă
  • mirosul mării
  • iarba tăiată
  • castraveții verzi tăiați felii
  • merele verzi
  • gutuile
  • pâinea caldă
  • fumul de țigară când e frig afară (deși nu fumez)
  • o pivniță cu vinuri
  • esența de rom
  • sertarul cu mirodenii
  • aparatul foto ce miroase a fum de țigară
  • gazul de brichetă
  • vârful unui marker
  • mirosul pastei de pix
  • așternuturile de pat curate
  • toate hainele ei
  • …și probabil că mai îs multe, oi mai completa…

Pe repede înainte

Un timelapse făcut cu telefonul pe ruta Cluj – Baia Mare. Am setat aplicația să captureze câte o imagine la 5 secunde timp de 3 ore, gândindu-mă că e suficient pentru a surprinde călătoria cap coadă. Numai că din pricina unui cuplu tăntălău care era în fața mea la OMV și ai cărui membri nu se puteau decide dacă să fie sandwich cu șnițel sau cu șuncă, plus o ninsoare turbată înainte de Dej, clipul se oprește cam cu 30 de secunde înainte de a ajunge la destinație. Merge și așa, că doar nu l-oi arunca. Vedeți-l fullscreen rogu-vă. Piesa este Travka – Iubire.

Urban dezorientat

Nu știu voi, dar eu nu am simțit iarna, nu am simțit sărbătorile.

Twitter, arhiva banalității vieților noastre. De obicei

Ne aflăm peste 15 ani. Presupunem că Twitter încă există și a depășit Facebook-ul. Care a murit între timp în chinuri. Sper. Și, trezindu-ne într-o dimineață ploioasă de 9 ianuarie (ploioasă fiindcă suntem la tropice, nu din cauza încălzirii globale care e un mare fâs), ne vine o idee cât timp ne frecăm la ochi: ia să întrebăm noptiera (fără doar și poate peste 15 ani noptierele vor putea răspunde la întrebări) cum a fost ziua de 9 ianuarie cu 15 ani în urmă. Dar vrem să știm cum a fost acolo unde ne aflam noi pe atunci, adică prin jurul Clujului. Noptiera sensibilă la atingere și nu numai se gândește preț de o nanosecundă și apelează la Twitter. Peste 15 ani Twitter va avea în sfârșit un sistem de „search” complex, inspirat după „timeline”-ul defunctului (sper, ah, cât sper) Facebook. Cei 500 și ceva de oameni pe care-i urmăream pe atunci (care între timp au devenit doar 5 fiindcă avem alte standarde…) au avut grijă să înregistreze în twiturile lor tot ce merita înregistrat despre o zi de luni.

Cu vocea sa sexi și un pic slutty, noptiera ne informează că în 9 ianuarie 2012 a nins la Cluj. Mărturie stau zecile de twituri, majoritatea cu poze cu zăpadă, care au anunțat când a nins, câte-un fulg, când a stat, când cerul s-a mai luminat, spre apus, când iarăși a nins și când ăia de la primărie au împrăștiat antiderapantul după ce s-a topit zăpada. Mai aflăm că cineva s-a hotărât să nu mai mănânce produse de patiserie iar oamenii au încercat să creeze din nou o imagine a femeii ideale:

…și n-au mai încercat niciodată după aceea.

Vorba de duh a zilei a fost „Dacă eşti prost de mic, când eşti mare numa’ te joci”, cineva i-a dat mu*e cu sete Petrom-ului și a murit peștele de acvariu al altcuiva.

Tot 9 ianuarie 2012 este ziua în care viitorul președinte al Europei, Emil Moldovan, și-a deschis blogul care avea să-i schimbe destinul. Evenimentul este marcat cu multe twituri și retwituri, semn că lumea intuia ceva. Dați click pe link, citiți-l și urmăriți-l pe om, că ăsta era scopul articolului.

Paris, ratatouille și „Je suis roumain, mânca-ți-aș”

Se făcea că era ultima noastră noapte în Paris. Sună fain, nu? Fiind ultima noapte și fiindcă autocarul spre aeroportul Beauvais pleca la 5 dimineața, am decis să nu mai luăm cazare și să ne plimbăm prin oraș, profitând de o vreme bizar de călduță pentru perioada asta. Când zic călduță înseamnă că nu mi-am scos mănușile din bagaj. Prietenii noștri, aflați pentru prima dată în Franța, au îmbrățișat și ei ideea unei nopți de plimbăreală, un pic îngrijorați, ei locuind în București. Noapte, București, înțelegeți de unde îngrijorarea. Noi în schimb, după ce am colindat  noaptea străzile din Barcelona ore întregi fiindcă am pierdut ultimul metrou sau pe cele din Nisa, îmbătați de joie de vivre-ul din jur, i-am asigurat că n-au de ce să-și facă griji. Parisul e minunat noaptea. Woody Allen știe și el asta, uitați-vă la Midnight in Paris. Nu, nu-i ăla cu Paris Hilton. Așa că, după ce am fost la turn să vedem cum se aprind luminițele la oră fixă, am băut ceai și ciocolată caldă într-o cafenea de lângă și am admirat panorama orașului de pe scările de la Sacre Coeur, am luat metroul spre Gare de Lyon, să ne luăm bagajele și să vedem ce autobuz de noapte ne va duce spre autogară.

După ce ne-am lămurit ce și cum și avînd încă vreo trei ore la dispoziție, am purces în a ne depărta de gară, mai ales că prin jurul acesteia mișunau ceva „specimeni” ce se încadrau lejer la categoria „dubioși”. Ca la gară. Lângă gară, câteva restaurănțele, majoritatea închise. În timp ce treceam prin dreptul unuia, un țipăt răsună în noapte. Lângă mine. Trecând peste mini infarct, mă întorc să văd ce s-o întâmplat. Era Andreea, simpatica noastră prietenă, cu mâna întinsă înspre geamul restaurantului. Hm. Mă uit înăuntru pregătindu-mă sufletește pentru ceva scenă din Final Destination și ce văd? Văd un ditamai șobolănocul ițindu-se de după o masă. Nu semăna cu Remy din Ratatouille dar presupun că avea aceleași preocupări. Nu dispare bine șobo și apare un șoarece. Oooo…key…, am văzut destul, hai să mergem. No, pune-te acuma și explică-le la oameni că nu ăsta-i de fapt Parisul, că e vorba doar de un restaurant jegos de lângă gară, că nu mai știu ce. Din fericire (sau nu), șobolanul parizian le-a fost șters curând din memorie de alți dăunători, mai vocali.

După ce ne-am săturat de plimbare, am acostat la o terasă din Place de la Bastille, denumită foarte surprinzător La Bastille, unde am hotărât să rămânem până la sosirea autobuzului de noapte. Era cam ora 3. Terasa încălzită, lume destul de multă, servire promptă. Eu mi-am comandat un cheeseburger cu cartofi prăjiți un pic cam piperat, și aici mă refer la preț (ok, fie, nu cred că am dat în viața mea așa mulți bani pe un nenorocit de cheeseburger). De bun o fost bun, nu zic. Restul și-au luat fiecare cafele și alte licori.. Și cum stăteam noi așa simțindu-ne bine, la un moment dat auzim un răcnet de afară, urmat de „Cum să furi mă telefonul? Cum mă? Cum?”, în românește. În secunda aia am amuțit toți. Toți de pe terasă. Fiindcă a început spectacolul și trebuia să fim atenți, nu? Exact în dreptul nostru, pe trotuar, două grupuri de țigani români se luaseră la ceartă. Fiecare tabără avea un mascul, o pirandă cu un copil atașat de gât și câțiva puradei și puradele pe lângă. N-avem vreme să ne dumirim și ăia doi își sar de gât unul altuia. Femeile se scuipau și înjurau. Una dintre ele, ca să se poată desfășura, își aruncă copilul pe jos ca pe o cârpă și sare pe cealaltă. Dacă vă imaginați deja vacarmul, dublați ceea ce vă imaginați. Toată nebunia a durat vreo jumătate de oră, în vreo 12 runde, timp în care ăia se retrăgeau și apoi se luau din nou de gulere. Cam atât făceau, că erau prea lași să se lovească. Noi ne rugam să vină poliția să-i ducă nu contează unde, pe fundul oceanului de exemplu. Francezii și ce nații mai erau pe lângă noi se distrau. Când un chelner le-a zis ceva ălora din stradă, una dintre țigănci a început să urle: „Je suis roumain, je suis roumain!” În momentul ăla noi am fi intrat cu mare plăcere în pământ. Normal că am încetat orice comunicații în limba maternă și ne-am mulțumit cu engleza până la plecare, sperând să-i convingem pe chelneri să ne considere măcar ruși. Fin.

Fiindcă am priză în tren

(Postare fara diacritice, scrisa fiind de pe telefon, care are, dar nu prea la indemana. Diacritice.)

Fiindca am priza in tren si ma plictisesc – nu cumva sa citesc o carte, doamne fereste – scriu pe blog. Ma indrept inspre Clermont-Ferrand dinspre Paris. Cu 160 km/h, conform gps-ului.

– Degivrarea avionului inseamna plecare cu intarziere si ca nu vezi nimic pe geam la decolare si minute bune dupa ce esti sus. Solutia aia cu care dau pe avion se intinde pe geam si-l fac aproape opac. Dupa ce geamul se curata de la frecarea cu aerul, raman dare de gheata care strica pozele. De dezamagire, mi-am luat un sandwich cu sunca si o apa plata cu adaos 800%.

– Niste statistici spun ca aproape jumatate dintre pasagerii de la bordul unui avion uita/nu au chef sa-si opreasca telefoanele mobile inainte de decolare. Cei care si le pun pe „plane mode” nici nu sunt luati in considerare. Ar cam rezulta ca telefoanele lasate pornite in avion sunt inofensive.

– Parisul, lovit de o vreme mohorata dar nu foarte friguroasa, geme de turisti in penultima zi din an. La turnul Eiffel erau cozi ca in plin sezon de vara. Deoarece destinatia noastra finala era Clermont Ferrand, am lasat in gara bagajele intr-un… loc de lasat bagajele (cu plata, normal) si am luat-o la plimbare prin oras. Cu un bilet de metrou valabil o zi, ne-am reamintit de ce ne place Parisul.

– La metrou se cerseste profesionist. Ca sa intelegeti: trompetist cu orchestratie ce se auzea din niste boxe, teatru de papusi cu fundal muzical, acordionist insotit de solista si obisnuitii violonisti.

– Imi place mirosul din metrou, inca nu m-am prins de ce, ca e un fel de amestec de cauciuc cu cabluri incinse.

– Prin jurul Notre Dame patrulau trei politisti romani. La vanatoare de cersetori mioritici, probabil.

Acum zice în difuzoare ceva cu „madames et monsieurs” si cu „merci„, deci cred ca am ajuns la destinatie.

***

Mai multe poze, aici.

În cinci ore plec

…și ar fi trebuit să dorm, fiindcă peste trei ore trebuie să mă trezesc. Mă uit cum ninge, pentru prima dată serios iarna asta. Exact când am eu avion. Nu-i bai cică, Yahoo Answers zice că-i ok, numai să nu se transforme în viscol. Om vedea peste câteva ore.

Plec aici:

Spune-mi cum parchezi ca să-ți spun dacă ești bou

În timp ce urmăream cu privirea un prost care s-a dat jos dintr-un tanc parcat pe un loc rezervat persoanelor cu handicap din parcarea de la mall, mi-am dat seama de o chestie: calitatea oamenilor poate fi determinată cu precizie în funcție de modul în care aceștia își parchează mașinile la mall. Ok, și la ce ajută asta, veți întreba. Păi ajută. De exemplu dacă ar apărea subit un alien mâncător de oameni și aș fi pus în situația de a putea salva doar o parte dintre persoanele din mall, modul în care a parcat fiecare ar fi un criteriu excelent de sortare. Nenea de mai sus ar fi păpat printre primii. Iată speciile din fauna de parcare pe care le-am identificat până acum:

1. Mult-prea-delicatul

Dacă ar putea, ar intra cu mașina în mall și ar parca-o în Zara, unde piți vrea să facă shopping de plăcere. Ăsta e genul care își duce mașina cât poate el de aproape de intrare și o înghesuie pe trotuar, pe spațiul verde, printre taxiuri, nu contează unde, numai să fie cât mai aproape de uși, încurcând desigur circulația.  Probabil pielea-i este atât de delicată, încât trei minute de mers pe jos prin atmosfera pământeană i-ar provoca daune iremediabile epidermei. Grad de prostie: moderat.

2. Handicapatul de ocazie

Îi știți pe ăștia. De regulă cu mașini virile, ei consideră locurile destinate persoanelor cu dizabilități drept locurile de parcare VIP. Grad de prostie: ridicat.

3. Vita

Vita este acel șofer care „parchează” fix în mijlocul drumului. Considerând că este sub demnitatea lui să caute un loc de parcare mai mult de 30 de secunde, oprește mașina unde i se năzare, se dă jos și merge în treaba sa. Să se descurce fraierii și să-l ocolească. Grad de prostie: maxim.

4. Miserupistul

El nu încape pe un loc de parcare. Lui îi trebuie două sau poate trei. Da, știu că e posibil ca parcarea să fi fost goală atunci când a sosit el. Dar să-ți parchezi mașina pe diagonală și s-o lași așa opt ore e deja nesimțire cu o doză mare de imbecilitate. Grad de prostie: moderat.

5. Ăștia ca mine și ca, probabil, tine

Adică genul care se învârt până găsesc un loc liber și, dacă e prea plină parcarea ca să merite așteptarea, se cară la alt mall/supermarket, că doar n-o fi foc. Grad de prostie: ridicat, fiindcă tolerăm specimenele de mai sus.

Lumini de cartier

Niște fotografii de ieri de pe parking-ul din Mănăștur. Vreme frumoasă de pozat, fiindcă nu era frig deloc. Click pentru a le mări.

Read More

Stăpânele șoselelor sau cum am ajuns să stau pe locul din dreapta

În fiecare dimineață lucrătoare, locuitorii din suburbiile Clujului se revarsă în oraș în scop muncitoresc. Datorită naturii jobului meu, până de curând eu ratam acest moment deloc sublim fiindcă eram ocupat să dorm. Pe la 11, când mă porneam, găseam șoseaua ce duce spre Cluj calmă și încăpătoare, ca într-o țară civilizată. Laura în schimb era pe metereze la ora de maximă vânzoleală. De ceva timp însă, în trei din cinci zile pe săptămână prind și eu răsăritul live. Motivul? Să zicem din spirit de solidaritate, nu că s-o scumpit în ultimul hal benzina astfel încât a merge și a veni fiecare cu mașina lui lasă cratere cam adânci în portofel. În felul ăsta am cunoscut și eu ZIDUL. Zidul este reprezentat de coloana interminabilă de mașini care se îndreaptă adormite înspre Cluj cu 40-50 la oră, și între care trebuie să te integrezi cumva, ieșind de pe străduța plasată deloc convenabil pe partea opusă a drumului.

Dragi cititori, situația de mai sus este una dintr-acelea în care îți dai seama că egalitatea dintre sexe este ceva ce nu va exista niciodată, pentru simplul fapt că nu e în interesul femeilor să existe. Să explic. Eu fac în felul următor când ies de pe străduță: respect semnul care interzice a o lua la stânga, deci o iau la dreapta, mă bag iute pe banda a doua, semnalizez, apoi încerc să penetrez zidul de mașini care vin din sens opus pentru a intra în parcarea unui magazin, unde întorc și ies ap0i pe sensul corect de mers. Totul printre claxoane și priviri criminale din partea celorlalți șoferi, cărora le perturb deplasarea, respectiv starea de visare la cafeaua ce-i așteaptă la birou. Până să ajung să merg și eu în direcția corectă slăbesc două kile. Laura râde. De ce? Fiindcă ea procedează așa: ignoră semnul cu interzis, se bagă nonșalant în fața celor care vin din stânga, le zâmbește, apoi întoarce capul, zâmbește iar și hop! se întâmplă minunea: zidul se oprește din mișcare iar ăia încep, precum niște vite docile, să-i facă semne cu farurile pentru a se băga în fața lor. Totul durează vreo 30 de secunde. Ce-am făcut? Am zis „fuck this shit” și i-am dat cheile.

(click pentru a mări)

4S

E mai rapid ca iPhone 4, dar nu foarte sesizabil. Câştigul în viteză dat de procesorul nou l-am simţit doar în aplicaţiile care cer multe resurse. Majoritatea nu cer. Am apreciat însă calitatea mai bună a sunetului în convorbiri şi camera care face poze excelente, o îmbunătăţire semnificativă fiind observabilă la pozele făcute în condiţii slabe de iluminare. Stabilizarea de imagine în filmări este de asemenea binevenită. Siri mă înțelege dacă vorbesc în engleză cu ea. Nu întotdeauna, dar cred că peste vreo două-trei update-uri va semăna cu computerul vorbitor din Star Trek:). Ca aspect, telefonul e identic cu iPhone 4, cu excepția poziţiei locurilor de pe margini unde sunt delimitate antenele. Aştept cu interes iPhone-ul de la anul care trebuie să vină cu ceva într-adevăr inovator pentru a se plasa din nou în faţa concurenţei.

Am făcut o poză din acelaşi unghi cu 4-le şi cu 4S-ul, pentru a evidenţia diferenţa de calitate dintre camere.

N-am avut nicio șansă în fața florilor

„Cred ca viata urbana s-ar schimba pentru fiecare daca am fi inconjurati de foarte multe flori flori.In loc de trotuare plictisitoare am putea vedea flori de sezon.” – Iftime Cristina, project manager

Ceea ce tocmai ați citit mai sus, și anume despre „înlocuirea trotuarelor cu flori”, este un „proiect” care a intrat în finala competiției Pepsi Refresh, competiție de idei cu o miză destul de însemnnată: 20.000 de dolari pentru punerea în practică a unui proiect de „împrospătare urbană”. Ăsta a fost primul concurs la care am participat vreodată, fiindcă am considerat că ideea mea, pe care am numit-o City Start, ar fi potrivită pentru Cluj.

La competiția desfășurată pe Facebook au fost înscrise peste 600 de idei, care în primă fază trebuiau votate și comentate. După eliminări, în a doua etapă au rămas doar 100, voturile acumulate până atunci fiind resetate la zero, în ideea că fiecare pornește cu șanse egale. Lupta se dădea acum pentru top 10. A început iar goana după voturi. Am făcut și eu ce-am știut: stresat prietenii cu link-uri (mulțumesc), desemnat nevastă ca PR (mersi iubire!!), twituieli, articole explicative și un filmuleț. Am intrat în febra competiției fiind motivat de feedback-ul pozitiv primit de la oameni de ale căror păreri îmi pasă. Pînă la urmă am adunat 184 de voturi. Locul 25 din 100. Din Cluj au mai participat Emil, Dan și Lorand. Niciunul dintre noi nu a ajuns în top 10 însă…

Una dintre ideile intrate în Top 10 va câștiga premiul. Aș putea încheia aici, cu un „Baftă tuturor!”, dar parcă totuși nu 🙂 Read on…

Până la momentul finalei, acesta a fost un concurs de prietenii, nu de idei. Cine a reușit să-și mobilizeze cei mai mulți prieteni să voteze a urcat în top. Organizatorii au știut asta, de aceea și-au rezervat dreptul să aleagă câștigătorul din primii zece clasați pe baza deciziei unui juriu, nu pe baza voturilor. Cu toate astea mi se pare destul de grav faptul că majoritatea ideilor ce au ajuns în Top 10 au în spate asociații/cluburi. Care evident au membri. Asta înseamnă multe conturi de facebook și multă promovare. Șansele participanților pe cont propriu, cu un cerc limitat de cunoscuți, au fost reduse astfel substanțial încă de la început. O altă problemă a constituit-o sistemul de votare. Mulți dădeau click pe Votează și credeau că au votat, dar votul nu se înregistra deoarece aplicația Pepsi avea nevoie de aprobare înainte de a o putea folosi în acest scop. Deci, după ce permiteai accesul aplicației, trebuia să te întorci și să votezi din nou. Vă dați seama că mulți nu înțelegeau acest mecanism sau nu aveau vreme să stea să verifice și n-ai cum să-i învinovățești. Unora le-am explicat pas cu pas ce trebuie să facă, pe alții i-am lăsat în pace fiindcă sincer îmi era jenă să le răpesc atât de mult timp. Și mai e un aspect. Atunci când promovezi în online o acțiune umanitară, un caz emoționant, vei mobiliza lumea să facă aproape orice. Când vine vorba de a mobiliza lumea pentru a ajuta pe cineva să câștige un concurs, chiar dacă argumentul este „pentru orașul nostru„, mulți se gândesc: „Bine mă, am lucruri mai bune de făcut decât să-l ajut pe ăla să câștige 20.000 de dolari”. Cu toate că în cazul de față, dacă ideea mea câștiga, primeam banii pentru a o pune în practică, nu pentru a merge în vacanță la Rio. Iar reticența asta s-a văzut: deși proiectul meu a fost promovat pe mai multe bloguri, pe facebook ori pe twitter, câștigul în voturi a fost mic. Zic asta fiindcă știu exact de la cine au venit cam 80% din voturi 🙂

Topul scuză mijloacele

Conform regulamentului concursului,  juriul va da note fiecărei idei din Top 10 pentru:

– măsura în care ideea este adecvată la tema provocării lansate prin concurs;
– gradul de originalitate al ideii;
– măsura în care ideea poate fi pusă în practică;
– impactul pozitiv pe care îl are implementarea ideii asupra comunităţii.

Haideți să vedem care sunt ideile rămase în competiție și care luptă pentru 20.000 de dolari, ocazie cu care o să înțelegeți care-i problema mea:

1. În decembrie și Mos Craciun e voluntar – 1186 voturi – campanie umanitară care are ca scop strîngerea de voluntari pentru oferirea de cadouri de Crăciun copiilor săraci. Ei spun așa:  „Vom bate din usa in usa, avand la noi scrisorile simple si pline de candoare a peste 1000 de copiii extrem de saraci care il asteapta in acest an pe Mosu’.” Eu spun că asta nu are nicio legătură cu tema concursului.

2. Un copil, un copac – 1102 voturi – plantare de copaci, acțiune organizată de zibo.ro, un site pentru copii, deci cu o susținere sănătoasă. Referitor la idee, nu știu ce să zic. De originalitate nu mă leg, dar oare copacii vor fi plantați în oraș? Întreb doar.

3. Turnul nostru – 930 voturi –  proiect conceput de un arhitect, student arhitect, ecolog, inginer, un specialist in comunicare și un artist vizual. Este vorba despre înfrumusețarea unui vechi turn de apă, plasat lîngă o pasarelă pietonală din Iași. Deși s-ar încadra cel mai bine în ideea de refresh urban, a cheltui 20.000 de dolari pentru a estetiza o construcție care n-are niciun scop mi se pare o risipă.

4. Home Mătăsari – 912 voturi – renovarea unor case vechi pentru a fi locuite de studenți. Un proiect care există deja și care are nevoie de bani. Încerc să-mi dau seama cu ce anume contribuie la „refreshul” urban.

5. Green City Tușnad – 910 voturi – se dorește colectarea 100% selectivă a deșeurilor din Băile Tușnad. Este interesant de știut dacă 20.000 de dolari ajung pentru așa ceva și cum ar putea fi susținută ideea pe termen lung.

6. Parc de antrenament urban – 908 voturi – un parc pentru Break-Dancing, Freerunning, Tricking, Parkour, Slackline, Trial și Flatland sau Bar-fitness. Cam de nișă, dar este ceva vizibil în peisajul citadin și oamenii și-au încercat norocul. Dacă le iese, bravo lor.

7. Florile dau refresh vieții urbane – 891 voturi – înlocuirea trotuarelor cu flori. Dacă atât zice fata, eu are rost să mai zic ceva?

8. Turismul din România – 887 voturi – Elena Udrea, tu ești? Nu, e doar o altă idee fără nicio idee.

9. Transport urban – 867 voturi – un site (existent deja) care te ajută să te deplasezi cu mijiloacele de transport în comun are nevoie de finanțare. Nimic rău în asta, dar iarăși nu văd unde este refresh-ul urban aici.

10. Incubator107 – Scoala de pasiuni – 845 voturi – Un alt proiect existent. Ei spun așa: „Noi îți dăm curajul să descoperi ce te pasionează cu adevărat. Dacă ai descoperit deja, noi te asmuțim să îi înveți și pe ceilalți și să îți faci o breaslă de făcători-de-bine cu care să-ți transformi orașul.” Deci refresh-ul urban îl realizezi tu, după ce te învață ei cum.

***

Le mulțumesc celor care au scris despre proiect/l-au menționat pe blogurile lor: Daniel Rus, Andrei Aroneț, Alex Bartiș, Cristian Manafu, Chinezu, Tvdece, Groparu, Dan Olteanu, Ciulea, Andrei Crivăț, Lorand Minyo (dacă am uitat pe cineva, scuze).

Mai pun o dată filmulețul, că știu că v-a plăcut:)

Muzică și un filmuleț cu gheață care se topește invers

Eu dacă n-am muzică în mașină intru în depresie. Ca urmare am. Și-mi fac periodic cd-uri audio (da, din alea cu 18-19 piese maxim, că am cd player din alt secol). Nu știu cum sunteți voi, dar io nu pot să nu cânt dacă aud ceva piesă faină. Și asta e o problemă, fiindcă de obicei îmi fac cd-uri cu piese faine, cel puțin atunci când nu trebuie să pun pe un cd jumate piese care-mi plac mie / jumate piese care-i plac ei, ca să fie bine… La drum lung poți răcni cât vrei că nu te vede nici dracu, dar în oraș se schimbă datele problemei. Dacă ești gagică și te bâțâi fredonând la semafor, e mișto. Ești drăguță, simpatică, nebunatică, sexy etc. Dacă ești bărbat… “ce naiba face ăla, cântă?”, “haha, uite un ghei”. Și atunci ce faci? Faci ca mine: te sprijini cu cotul de portieră, duci mâna la gură ca și când ești incredibil de plictisit că nu se face odată verde și cânți:

***

Și un timelapse cu gheață „filmat” pe masa din bucătărie:

Particip la Pepsi Refresh cu City Start

UPDATE: Am intrat în etapa a doua a competiției, ceea ce înseamnă că au fost selectate 100 de idei (printre care și a mea) iar punctajul a fost resetat. Lupta se dă acum pentru a ajunge în top 10. Dacă vreți să-mi susțineți în continuare ideea, puteți să o (re)votați AICI (pentru cei care n-ați mai votat până acum: trebuie să apăsați Votează, să dați „allow” la aplicație, apoi să vă întoarceți pe pagină și să mai dați un click pe butonul roșu „Votează” ca să se înregistreze votul)

***

Am decis să particip cu o idee la proiectul Pepsi Refresh – Dă un refresh vieții urbane. Iată despre ce este vorba:

City Start – Primul ajutor pentru turiști

Toți am fost turiști măcar o dată. Dacă în majoritatea orașelor mari europene este ușor să te descurci odată ce ai ieșit din gară sau aeroport, la noi e mult mai greu. Cunoaștem sentimentul de nesiguranță care pune stăpânire pe noi atunci când nu știm exact de unde și ce autobuz trebuie să luăm pentru a ajunge în locul dorit sau care firmă de taxi este de încredere și care nu. După ce ne-am consumat bateria telefonului ascultând muzică pe tren sau pe avion, ne-ar prinde bine poate și o priză. Internetul ar fi de asemenea util, mai ales pentru cei care se află în roaming sau nu dispun de un smartphone, ci doar de laptop. Nu în ultimul rând, ne gândim ce bine ne-ar prinde un ghid uman, mai ales dacă avem de umblat în multe locuri din oraș.

Descriere proiect:

City Start este răspunsul majorității problemelor pe care le poate întâmpina un turist la primul contact cu orașul. City Start reprezintă o rețea de standuri plasate în locuri cheie din oraș, ce vor asigura turiștilor/vizitatorilor acces rapid la informații vitale, vor fi dotate cu prize, internet wi-fi gratuit, un computer conectat la internet și de asemenea vor oferi acces la serviciul TwitGuide, care permite solicitarea unui ghid prin intermediul unui hashtag de pe Twitter (de exemplu #numeoraș-start). Astfel, printr-un tweet, turiștii pot solicita ajutorul unui voluntar din comunitatea Twitter a orașului în care se află, care să vină după ei și să-i ghideze în locul dorit.

click pentru a mări

Punctele City Start vor fi plasate în locuri precum aeroport,  gară, autogară și la intrările în oraș (în benzinării).

Fiecare punct City Start va fi dotat cu:

  • acces internet gratuit (pe bază de parolă ce se găsește imprimată pe stand);
  • un terminal care va permite navigarea pe internet (limitată la serviciile cele mai utilizate de email, hărți sau rețele de socializare) pentru cei care nu au laptop/telefon;
  • prize;
  • pliante;
  • 4 scaune;

Informațiile oferite turiștilor sub formă de pliante și panouri printate vor consta în:

  • numele și telefoanele firmelor de TAXI de „încredere”;
  • numerele autobuzelor care ajung în punctele cheie din oraș și hărți cu rutele și stațiile acestora;
  • hartă cu supermarket-urile, restaurantele și fast-food-urile cu prețurile cele mai avantajoase;
  • harta hostelurilor din oraș;
  • hartă cu câteva dintre principalele obiective ale orașului (centrul, stadionul, mall-urile etc) și cum se poate ajunge cel mai rapid la acestea, pentru a oferi un „start” turistului;
  • instrucțiuni pentru utilizarea serviciului TwitGuide.
  • alte informații utile

Costuri:

Costurile inițiale vor fi cele pentru mobilier, pc, router, pliante și panourile cu informații. Electricitatea și accesul internet ar putea fi oferite de cei care administrează incinta în care vor fi plasate standurile Cluj Start sau pot fi oferite de către terțe firme, contra unor reclame afișate pe pliante și pe standuri.

Note:

  • CityStart poate fi înlocuit cu numele orașului, (de exemplu ClujStart)
  • Standurile vor fi semnalizate foarte vizibil (chiar luminos dacă e posibil), cu simbolurile pentru electricitate, wi-fi și informații în prim plan.

Dacă vă place ideea, o puteți vota aici.