„Mă împingea de cap brutal şi urla să mă mut şi eu şi jucăria mea de acolo. Apoi, când i-am explicat calm şi frumos că nu am unde, m-a prins de umeri şi în timp ce strângea a spus că dacă nu mă dau, el nu spune de două ori şi mă bagă sub masă de nu mă mai ridic de acolo” – Alexandra Groza
Această întâmplare recentă relatată aici şi aici mi-a amintit de nişte incidente penibile avute cu acelaşi individ. Acum eu înţeleg că e frustrant să ajungi la bătrâneţe şi să desfăşori o activitate banală de pozar pentru un cotidian local, fiind înconjurat de tineri cu un grad de cultură, inteligenţă şi talent mult peste nivelul tău de aproape absolvent de liceu şi depăşit de vremuri. Asta mă gândesc că-l irită cel mai mult pe domnul Petcu Ioan, zis „Nonu”, pozar cu ani mulţi în spate, înţepenit la Făclia (ex Adevărul de Cluj), un guraliv de performanţă şi isteric ocazional. Iată că acum agresează o femeie. Da, mie mi se pare o agresiune ceea ce povesteşte Alexandra că i s-a întâmplat. Pe parcursul timpului cât am lucrat la SCJ am avut şi eu vreo două altercaţii cu domnul Petcu care are serioase probleme de anger management. Ironia sorţii este că la început, pe la primele conferinţe la care am participat, l-am privit admirativ, mi s-a părut un fel de vedetă în breaslă – probabil din cauză că bătea mult din gură, ba chiar la un moment dar i-am cerut un sfat referitor la un aparat foto. Mi-a dat un sfat aiurea, pe care din fericire nu l-am urmat. A doua oară când am „interacţionat” m-a împins fără graţie şi s-a băgat în faţa mea la o conferinţă motivând că am stat destul şi să las şi pe alţii, în condiţiile în care era loc suficient pentru încă 10 fotografi. În sfârşit, la evenimentul prilejuit de inaugurarea Kaufland, şi-a arătat adevărata faţă de om primitiv şi, cu tot respectul, prost. Pozar cu ochi sensibili, mister Petcu s-a simţit iritat de bliţul meu de 10.000 de waţi care probabil îi ardea ceafa şi mi-a cerut să încetez. Să încetez să fac poze la o conferinţă de presă dacă mă înţelegeţi 🙂 M-am enervat of course şi numai de’a naibii i-am mai băgat un flash de data asta fix în faţă, ceea ce l-a scos din minţi. A venit val-vârtej şi s-a apropiat milimetric de mine ca un cocoş bătrân, scrâşnind că o să iau bătaie şi că-mi dă cu aparatul de pământ. Iar apoi, cu un gest rapid, îmi trage una peste obiectivul camerei foto. Noroc că, datorită vârstei sau alcoolului, a greşit traiectoria şi mi-a atins aparatul doar puţin, fără să-l deterioreze. Io nu i-am zis decât că orice va strica, va plăti, încercând să-mi păstrez calmul fiindcă n-aş fi vrut să devenim centrul atenţiei. Ulterior ne-am ignorat reciproc, fără alte incidente, dar am remarcat în dese rânduri cum se lega de diverşi pe aceleaşi motive puerile. Oameni buni de la Făclia, chiar aveţi nevoie de el? Sunt atâţia tineri care, pe jumătate din salariul lui, ar face o treabă mult mai bună. La pensie şi la revedere!
Lăsând titlul de tabloid deoparte, pun întrebarea: cum se poate încheia o zi de muncă lungă şi obositoare? Dacă vă gândiţi „cu un nemeritat accident de maşină” aţi ghicit. Mort de oboseală după holbat în ecran toată ziua, ieri, pe la 6pm mergeam după ce am cules-o pe Laura să o iau şi pe sor-mea de la cămin şi să mergem să mâncăm undeva. Am ajuns să mâncăm, dar peste vreo 4 ore, pentru că un stupid s-a băgat în mine la o intersecţie unde eu am vrut să o iau la stânga iar el ieşea de pe străduţa pe care voiam eu să intru. El avea stop, eu prioritate. M-a lovit în partea stângă spate: uşa îndoită, aripa îndoită.. el nici o zgârietură. În schimb cu mult tupeu mă ameninţa cu bătaia că de ce urlu la el. În fine, ne-am dus împreună la constatări avarii care, dacă aveţi vreodată nevoie – sper să nu – se află la capătul liniei de troleu în cartierul Gheorgheni. Deja era întuneric şi speram să nu dureze. M-am înşelat pentru că era plin. Şi când zic plin zic vreo 30 de oameni fiecare cu maşina buşită sau vinovat de producerea unei buşeli. Am încercat să-l conving pe fraier să venim a doua zi, el nu şi nu. Pe scurt ca să nu vă plictisesc tare:
– După ce am intrat şi eu în birou împreună cu looserul care m-a accidentat am aflat răspunsul la dilema de mai sus: o parte dintre dintre cei implicaţi în accidente dau vina unul pe altul pentru producerea accidentului şi astfel poliţistul trebuie să-i pună pe fiecare separat să-şi spună povestea, apoi să le compare, să simuleze accidentul prin sistemul „buletinul ăsta e maşina ta, carnetul ăsta e maşina lui, arată-mi cum s-a petrecut faza” iar ăia încep să se joace pe tăblia mesei cu buletinele şi carnetele şi apoi să se certe că nu aşa a fost şi … Bun, deci după ce am intrat şi noi, unul dintre poliţişti a început să studieze actele. Şi tot studia, şi studia şi studia şi atunci mi-am zis că bancurile cu poliţişti de fapt nu sunt bancuri. Ca fapt divers eu am scris la descrierea accidentului „am vrut să o iau la stânga iar autoturismul b-62-rhu m-a lovit deoarece nu a acordat prioritate”. Celălalt în schimb a scris o poveste de juma de pagină în care menţiona că a fost noapte, un TIR i-a făcut semn din faruri şi i-a distras atenţia, a menţionat existenţa unei denivelări chiar în dreptul lui şi cred că a zis şi ceva de poziţia lunii… În timp ce eu visam la cartofi prăjiţi şi alte asemenea „delicatese” poliţistul ne pune să descriem din nou accidentul. Am crezut că-i dau în cap. În sfârşit zice: „E clar” şi fluturându-i la ăla actele în faţă „Prioritate, prioritate”. Ăsta făcând pe şcolarul ascultător „Da, promit că o să fiu atent altă dată”. Poliţistul: „Nu m-aţi înţeles, am vrut să zic că asta se sancţionează. Trebuie să vă suspend carnetul pentru două luni” În momentul ăla l-am iertat pe poliţist, ba chiar mi se părea simpatic, în schimb ţăranul meu deja începuse lamentările. Ba că nu se poate face ceva, ba că eu de fapt aveam viteză mare şi i-am sărit în faţă, ba că depinde de maşină şi nu poate fără. Poliţistul: Ce semn ziceaţi că era în intersecţie? Ăla tace, eu calm în locul lui „Era STOP, sunt absolut sigur”. Şi gata, am semnat ce era de semnat iar cireaşa de pe tort a fost la plecare când poliţistul l-a anunţat looser că are de plătit şi o mică amendă de 1,2 milioane vechi. Ahhh… aşa de repede răzbunat. Love it. Acum urmează distracţia cu umblatul după asigurator şi service. Yupiii.
Ieri dimineaţă în drum spre serviciu am avut o surpriză extrem de plăcută (ca să vedeţi ce puţin îmi trebuie să fiu mulţumit). Jegul ăla de piaţă de zarzavaturi din faţă de la McDonalds din Mihai Viteazu a dispărut. Funcţiona acolo cu statut temporar de peste un an şi sincer mă călca pe nervi să fac slalom printre verze, vinete şi ţigani ca să ajung în McDonalds. Gata cu murdăria, mirosul de piaţă, ţiganii şi ţăranii vânzători. Nu ştiu unde au dispărut, au fost deportaţi în Sahara 😛 sau au fost mutaţi la parterul noului parking din spatele restaurantului aşa cum era stabilit, treaba lor, bine că nu mai sunt acolo. Au mai rămas doar nişte stâlpi de la tarabe printre care se învârteau câţiva bătrâni în căutare de monede rătăcite. Trist peisaj.
Revelionul la Bâlea Lac. Iniţial era în Franţa la Paris dar între timp s-au schimbat „puţin” datele problemei. Oricum, după experienţa minunată din vară cu Transfăgărăşanul am zis să repetăm isprava de data aceasta pe timp de iarnă. Mai ales că îmi este aşa dor de zăpadă din aia de doi metri în care să mă arunc şi care să nu se topească în10 minute aşa cum se întâmplă prin oraşe. Aşadar se anunţă cinci zile de bulgăreală la 2000 m, peisaje de vis şi of course multe poze. Şi (happyday) voi avea şi internet în cameră.
„S-a deschis cel mai mare mall din România: Iulius Mall Cluj„. Aşa zice comunicatul de presă, aşa zic şi eu. Luna octombrie şi noiembrie au plasat Clujul pe lista oraşelor din România unde merită să „exişti”. Şi sunt puţine aceste oraşe. Ştiam eu că nu fac o alegere proastă când după ce am terminat faculta am decis să rămân în Cluj. 2 mall-uri & counting. Ce pot să spun despre Iulius Mall? Plasarea mall-ului e senzaţională, lângă lacul din cartierul Gheorgheni, la doi paşi de imensul complex al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi de numeroase cămine studenţeşti. Îi invidiez pe studenţii care între 2 cursuri au la dispoziţie cel mai mare mall din ţară. Noi aveam un fel de crâşmă/bar infect lângă facultă. În interior, multe puncte la toate categoriile. În primul rând arată mult mai bine ca Polus Center (celălalt mall recent inaugurat), în principal datorită dispunerii pe mai multe niveluri şi arhitecturii mai complexe. Finisajele şi luminile interioare sunt mai calde decât în Polus şi te binedispun încă de la intrare. Există şi 2 fântâni arteziene destul de mişto care dansează pe muzica ambientală.
Acum că am rezolvat nevoile ce ţineau de supravieţuire, confort & stuff… adică am căldură, apă caldă şi gaz, am simţit nevoia să trec la nivelul următor al piramidei şi să-mi rezolv nevoile estetice, pentru că un perete alb nu mă inspiră oricâtă imaginaţie aş avea. Trebuie să-mi decorez casa iar acum umblăm să găsim chestii de pus pe pereţi care să nu fie nici unicat de 20 de milioane, dar nici kitsch veritabil. Un produs „artistic” de serie dar cu gust :). Sper să găsesc aşa ceva prin vreun colţişor al Clujului. Cine ştie ceva magazin de decoraţiuni interioare la preţuri medii, vă rog, spuneţi-mi şi mie. Peretele holului l-am rezervat pentru poze producţie proprie şi ceva space-scape-uri de vis. Pentru tipărit poze A3 şi înrămat mai trebuie să aştept până la următorul salariu totuşi.
Pe o ploaie draconică am fost la concertul Beyonce, adusă cu mare mărinimie de Vodafone pe distrusul stadion municipal Ion Moina.
