Sălbaticii secolului XXI

Înţeleg pasiunea pentru fotbal chiar dacă nu sunt microbist. Lăsând la o parte afacerile care se fac, blaturile, scandalurile sau tranzacţiile de jucători pe sume imense, fotbalul poate fi un sport frumos, care uneşte naţii şi satisface spiritul mereu competitiv al oamenilor. În schimb nu înţeleg pe deplin ce determină nişte fiinţe umane să devină în halul ăsta (ca mai jos) de violente pentru o miză aşa de stupidă. Ce îi motivează să recurgă la acte de o violenţă extremă? Nu pot decât să-mi imaginez că pentru ei fotbalul este doar un pretext pentru a-şi manifesta adevărata natură. Ei se numesc suporteri „adevăraţi”. Gata să taie şi să spânzure pentru echipa „lor”. Ce înseamnă un suporter adevărat? De ce te-ai dedica atât unei echipe? „Dedicaţia” acestor suporteri depăşeşte cu mult statutul de pasiune. E deja obsesie. E drept că majoritatea sunt la o vârstă la care nu prea au altceva mai bun de făcut dar nu au scuză pentru unele dintre acţiunile lor. Mă gândesc ce satisfacţii reale ai ca suporter? Tu eşti cel din tribune, care urlă şi se bucură în caz de victorie. Bun. Şi care nu poate face nimic pentru a influenţa cursul unui meci. Când echipa pierde, suporterii jelesc. Plâng după banii pierduţi de managerul clubului probabil 🙂 şi se răzbună pe cine le iese în cale, deşi ei, suporterii scandalagii, nu câştigă nimic din toată afacerea. Banii din fotbal nu sunt destinaţi lor, sunt învârtiţi în alte cercuri. Ei sunt doar turma fără de care toată afacerea denumită fotbal nu ar exista. Da, da, ştiu că nu toţi microbiştii sunt aşa, bineînţeles. Cum nu toţi microbiştii ies pe stradă ca să-şi exprime bucuria sau ura după un meci. Dacă i-aş analiza doar pe cei care ies pe stradă şi aici aş putea face distincţii. I-aş împărţi în paşnici (sau fricoşi) care nu fac nimic periculos pentru cei din jur pentru că se tem să nu ia una peste bot aşa că se rezumă la scandări pe mijlocul drumului. Cei mai periculoşi sunt însă acei câţiva, liderii de grup care instigă la violenţă şi dau startul. Oameni cu probleme grave de comportament. Şi care sunt urmaţi de o altă categorie, cea a şacalilor, cei care nu sunt suficient de curajoşi să facă ceva din iniţiativă proprie, dar care nu ezită să lovească mişeleşte odată ce debandada s-a produs.

În timpul incidentelor de ieri cu jandarmii…

Mai multe poze aici

***

Vă daţi seama ce capacităţi intelectuale reduse pot avea nişte specimene umane care lovesc cu brutalitate un om în numele a ce? A unei echipe de fotbal? Oare ce vină avea cameramanul jandarmeriei ca să merite ce i s-a întâmplat? Orice confruntare trebuie să aibă un sens. Şi violenţa are sens în anumite cazuri. Cea de ieri şi în general violenţele legate de fotbal sunt doar stupide. Nu justifică absolut nimic ura dintre galeriile adverse sau cea îndreptată către jandarmi. Ăla care a lovit cu cărămida merită eutanasiat. Ce rost mai are să-ţi baţi capul cu el din moment ce este în stare să-i dea cu cărămida în cap unui necunoscut care nu l-a ameninţat în vreun fel? Are probabil pe la 18-20 de ani deci e tardivă orice tentativă de reeducare. Laşii ordinari care au lovit victima din fugă ca nişte şacali merită şi ei nişte picioare în gură. De la un cal. Interesant că de câte ori văd meciuri suporteri – jandarmi, ţin cu jandarmii. Pentru că jandarmii nu au ales să fie acolo pe când restul da. Şi fiecare baston care îşi loveşte ţinta îmi provoacă satisfacţie mai ceva ca un gol în minutul 90. Sigur că de fiecare dată jandarmii sunt de vină. Şi sigur că de fiecare dată „oficialii” suporterilor se dezic de huligani. Interesant, căci eu am văzut zeci de scandalagii care se băteau cu jandarmii şi făceau scandal. Oare aceştia nu au ajuns tot în tribuna cu suporterii U? Ăia cuminţei?

Votez Bocul !

Acum că mi-am exprimat clar opţiunea, profit de ocazie pentru a anunţa (dacă sunteţi clujeni şi vă interesează subiectul alegeri) că Foaia Transilvană a lansat un site „supliment” denumit „Cunoaşteţi candidaţii !”, unde aflaţi detalii despre cine este şi ce vrea fiecare candidat şi unde puteţi să-i înjuraţi (în limita bunului simţ :P) sau să-i lăudaţi după preferinţe. Voi modera blând. De asemenea, ştiri despre ultimele pomeni electorale, bârfe şi sondaje. Check it. Sau nu.

Căciula ta sucks

În vacanţa mai jos pomenită am petrecut o zi şi o noapte la Căciulata (sau Căciula ta) pentru că nu am mai fost acolo de când aveam vreo cinci ani şi am zis să mai vedem ce s-a schimbat între timp iar apoi să ne continuăm drumul. S-a schimbat totul. În rău. În afară de cazare, care a fost mai mult decât ok – dacă faceţi greşeala să poposiţi în zonă, hotelul Orizont*** este cea mai bună alegere. În rest… România ţară europeană? Hahahahahaha!. Am găsit o staţiune în ruină unde nu s-a mai făcut nimic de pe vremea lui Ceauşescu şi în care se adună o grămadă de oameni care se plimbă plictisiţi pe malul unei ape pe care plutesc peturi şi care vizitează o mănăstire (Cozia) a cărei unic scop este de a aduna cât mai mulţi bani de la bezmeticii care îşi imaginează că dacă umplu o fântână cu bancnote de 1 leu o să aibă noroc la loto.

Alte exemple de românisme, comunisme etc:

1. Fântâna din curtea mănăstirii Cozia este din câte am observat principala atracţie a locaşului. Da, ăia de pe fund sunt bani. Mii de bancnote. Acolo tot poporu’ aruncă bani în neştire. Care este logica acestei acţiuni îmi depăşeşte puterea de înţelegere. O fază văzută de mine live: o fată ţinea în mână vreo cinci bancnote de 10 lei şi le plimba prin apa fântânii, timp în care îşi făcea cruci după cruci. Lângă ea, un bărbat băga apă într-o sticlă, nu de la jet ci chiar din fântână. Apă „sfinţită” cu toate speciile de bacterii cunoscute şi necunoscute, aduse din întreaga ţară şi de peste hotare. Bineînţeles că toţi se adăpau din aceleaşi trei căni oxidate de pe marginea fântânii din care au supt alte câteva milioane de guri. M-a frapat că am văzut oameni de toate vârstele şi categoriile sociale făcând aceleaşi gesturi: cruci, se udau pe frunte cu apă din fântână, umpleau sticle, aruncau bani…

2. În mănăstire erau doi călugări care adunau bani şi unul care spovedea păcătoşii. Care se mai oprea din când în când şi le dădea indicaţii celorlalţi coechipieri unde să pună prada adunată.

3. Suvenirurile din buticul mănăstirii erau de asemenea motiv de îmbulzeală. A luat şi Laura două chestii pentru părinţi. „Made in China”. Nervi, schimbat chestiile pe un tablou la care măcar provenienţa era incertă.

4. În prima zi am luat masa la un restaurant, Hanul Cozia parcă, unde am stat cam o oră să vină comanda. Meniul a fost inutil, pentru că oricum nu aveau decât grătar şi cartofi prăjiţi orice ai fi cerut. Doar când ne-am ridicat şi ne-am îndreptat spre uşă a venit un chelner să facă nota. No tip for him of course. A doua zi am zis să mergem să luăm masa înainte de a continua „expediţia”, dar la alt restaurant din staţiune. Eroare. Tot grătar cu cartofi prăjiţi şi cu nişte brânză rasă bonus. Porţii minuscule. În afară de chelneriţe, care purtau un fel de „ii” mini, nu găsesc alt motiv pentru a vă recomanda să călcaţi pe la Casa Ţărănească în caz că vă e foame şi nu aveţi răbdare până la Râmnicu Vâlcea.

Concluzia: e cam naşpa să reîntâlnelşti „vechea” Românie. Sau e aceeaşi? Cred că cel mai mult mi-a plăcut timpul petrecut în hotel :). Iată şi ceva poze.

***

Fântâna-focar de hepatită împreună cu comoara de pe fund pe care probabil că o recoltează călugării după program (click pt mare)

***

În timpul unei ploi care i-a împrăştiat pe toţi am reuşit să prind un cadru doar cu cănile, fără puhoiul adăpător… (click pt mare)

***

Asta vând călugăriţele de la schitul Ostrov din Călimăneşti. Locaţia schitului e faină totuşi, pe o insulă în mijlocul Oltului. (click pt mare)

Recharging

O mini-vacanţă face toţi banii… De săptămâna viitoare din nou pe cai. Prima poză am făcut-o în drum spre Valea Oltului, iar celelalte două în faţa blocului 🙂

Scurte

* Mă uitam prin lista de Yahoo Messenger şi mi-am dat seama că jumate dintre persoanele de acolo îmi sunt străine. Nu am mai vorbit cu unii de câţiva ani. Doar datorită avatarelor mai ştiu cum arată, dacă s-au căsătorit, dacă au copii, BMW, vilă cu piscină. Am vreo câţiva de care nici nu îmi aduc aminte cine sunt si ce fac în lista mea. Micile poze pot spune totul sau nimic.

* Am pierdut emisiunea dar am văzut apoi pe YouTube cum se antrena Mircea Badea pentru meciul de box cu Doroftei. Acum, dacă urmăriţi clipul, o să vă daţi seama că de fapt nu e doar un promo la meciul de box ci modalitatea lui Badea de a arăta unui anumit public care-l „iubeşte” că nu-i doar un papagal mai evoluat ci o adevărată fiară, cum altfel decât… dezlănţuită. După cât de turbat lovea sacul de box chiar mă gândesc că, dacă-şi iese din fire în preajma ta, ar fi bine să ai la tine un pistol, aparat cu şocuri electrice, o bâtă mare… Priviţi-l AICI

* Am văzut la ştiri, am citit pe site-urile de ştiri româneşti aceeaşi chestie aiurea: „naveta” rusească Soyuz a avut probleme la aterizare. Toţi au preluat aceeaşi stupizenie tradusă greşit, fără o minimă informare: spacecraft nu înseamnă navetă. Space shuttle înseamnă navetă, iar Soyuz este orice, doar navetă nu. Este o capsulă, un vehicul spaţial dacă vreţi, care nu zboară ci cade şi nu are aripi sau alte elemente care să o facă să semene măcar cu o navetă. Aterizarea se face cu ajutorul unor paraşute care-i încetinesc căderea.

* Google Earth beneficiază de un update major prin care se aduc îmbunătăţiri la modalitatea de navigare (acum e mult mai spectaculoasă aş zice), s-a introdus simularea luminii soarelui în funcţie de oră şi s-au reparat o serie de bug-uri existente în versiunea precedentă.

* Culmea prostiei: pe site la Clujeanul au fost publicate nişte poze oribile de la un accident de maşină în care au murit 4 tineri din 6 câţi erau. Poze în care apăreau şi morţii. Nu asta e prostia, pentru că e bine din când în când să ţi se aducă aminte ce uşor este să-ţi f*ţi viaţa într-o secundă. Printre zecile de comentarii inutile care începeau cu „Dumnezeu să-i…” am găsit unul care m-a lăsat mască. Începea tot cu „D-zeu să-i…” şi se continua cu ceva de genul: „Mie îmi pare rău de ei, dar ştiţi că lui Dumnezeu nu-i place când lumea petrece în postul Paştelui”. Ăia se întorceau de la o petrecere. Vă daţi seama cât de deformat vede idioata aia (era femeie care a scris) toată problema din moment ce consideră acceptabil faptul că un zeu ar putea omorî cu sânge rece patru oameni pentru că au băut o bere în post ? E grav că mai există oameni aşa tâmpiţi în secolul ăsta. Singurul vinovat de accident este şoferul care mergea cu 150 prin oraş. Şi singurul care ar fi trebuit să plătească.

Amintiri din instanţă

Tre să vă povestesc despre cum mi-am petrecut eu două ore în instantă pentru că, evident, la noi e ca la nimeni. Sau mă rog, deoarece eu am văzut doar instanţele americane, şi asta în filme precum Ally McBeal… nu vă zic decât că nu seamănă 🙂 . Am fost citat ca martor într-un proces de către ăla care mi-a accidentat maşina în noiembrie 2007 şi care a intentat procesul Poliţiei pentru că cică i-a fost luat carnetul pe nedrept. Adevărul e ca s-ar putea să fi avut dreptate, dar dacă el are dreptate atunci eu nu am şi sincer prefer varianta iniţială şi ţin cu Poliţia. Probabil că omul nu a mai luat testul de la şcoala de şoferi şi acum a apelat la alte mijloace pentru a-şi recupera actul. În fine, io la ora 8 fix am ajuns cuminte la Tribunal, fără să ştiu pentru ce. M-am lămurit în scurt timp după ce omul m-a recunoscut şi mi-a explicat ce vrea, că nu se aştepa sa vin (hopa!), că de obicei Poliţia nu îşi trimite nici un reprezentant şi că ar avea şanse mari de câştig. Şi că îşi cere scuze pentru deranj. Auzind astea mi-a mai venit inima la loc. Vă daţi seama câte păcate am din moment ce eram aşa neliniştit 😛 .

Am intrat într-o sală mică, cu mobilă veche de 300 de ani şi cu nişte bănci de lemn cam ca în parc. Eram vreo 20 de inşi iar când judecătorul a intrat ne-am ridicat ca la clasa a IV-a. Cauza numărul 10 era a noastră. Iniţial, după ce am văzut cât a durat cauza 1, mă gândeam deja la ce jocuri am pe mobil, unde să iau prânzul etc. Dar a fost alarmă falsă fiindcă în prima cauză a fost implicat un bătrân, şi cum bătrânii au timp berechet… A durat cam o oră pentru ca judecătorul să scoată ceva coerent şi concis de la el. Omu avea un chef nebun de poveşti. Următorul caz m-a distrat. Nu prea am înţeles care era problema, dar martorul a fost tare de tot. Tremura din toate încheieturile şi nu zicea decât „Nu-mi amintesc”, bâlbâit şi crispat încât era clar de la o poştă ori că minte ori că avea memoria unui caras auriu. Era ceva paznic de gară. Judecătorul nu a putut afla de la el nici data, nici ora, nici măcar dacă a avut loc un incident. Judecătorul: „Şi unde se afla persoana în stare de ebrietate? Pe peron?” El: „Nu ştiu, pe peron… sau în afara gării? Nu-mi amintesc”.

Cauzele următoare s-au derulat cam în 15 minute şi in no time s-a ajuns şi la a noastră. Eu am fost primul care a „luat cuvântul”. Am jurat cu crucea în mână (deci nu biblie ca la americani, ce să vezi!), repetând după judecător, că spun adevărul şi nu am nimic de ascuns în timp ce el mă fixa cu privirea. Iar eye-contactul nu e punctul meu forte. Îmi jucau ochii în toate direcţiile. Apoi m-am pus pe povestit ce s-a întâmplat, fără să menţionez numele străzilor şi locurilor, sub pretextul că sunt din Alba Iulia şi nu ştiu oraşul. Şi a fost bine, pentru că nici judecătorul nu prea ştia ce şi unde a avut loc. Nu am dat detalii suplimentare, altele decât ce am scris în procesul verbal din ziua respectivă. Din spate, reclamantul îmi tot şoptea să zic ca a fost pantă, că au fost faruri orbitoare etc, până l-a oprit judecătorul. Bilă neagră că a fost prins şoptind. Oricum, nu prea aveam chef de improvizaţii care riscau apoi să nu bată cu declaraţiile iniţiale aşa că m-am limitat la fapte. Lucru funny, fiecare declaraţie, atât la mine cât şi la cei dinainte, era reformulată şi dictată de judecător grefierului, care o tasta pe calculator. Ţaca-ţaca, nu foarte rapid, nu înţelegea nume, al meu de exemplu i l-am zis pe litere după două încercări nereuşite ale judecătorului. Apoi am primit liber să plec şi am plecat, deşi parcă aş fi vrut să văd cum se va soluţiona cazul. Anyway, dacă nu mă cheamă înapoi, nu mai contează. Fin.

Brainstorming

Vă prezint în premieră rezultatele unui brainstorming redacţional. Ceea ce vedeţi reprezintă întreaga strategie economică şi editorială pe anul 2008. Totul este codat desigur.

Crappy day

– O zi proastă începe de dimineaţă. Faptul că m-am trezit cu gâtul sucit de parcă am dormit în cap a fost doar semnul prevestitor. Apoi mi-am scăpat o lentilă de contact după care am căutat disperat pentru ca să o găsesc căzută fix pe un săpun (ca fapt divers lentilele de contact nu au voie să ajungă în apropierea oricărui tip de produs de curăţare). Apoi azi am crezut că nu mai ajung la serviciu. Lumea înnebuneşte lunea dimineaţa în sensul că ies toţi la plimbare cu maşinile în aceeaşi direcţie cu mine. Ca să vezi! La asta se adaugă ambuteiaje, basculante şi tractoare care circulă prin mijlocul oraşului, maşini parcate aiurea, claxoane, frâne, înjurături gen Patric, încadrări greşite, ocoliri, buldozere şi compresoare care repară drumul că-i campanie electorală. Plus pietoni care trec strada ca nişte vite nepăsătoare (adică abia se mişcă), dar cu iPodul în urechi. Am ajuns la redacţie cu un chef nebun de somn.

– La magazin îmi iau un Powerade (varianta Coca-Cola la Gatorade-ul Pepsi). Încă nu m-am decis care îmi place mai mult sau dacă ambele sunt de kkt. Dar îmi ţin de sete. În fine, când ajung la casă, o ţigancă bătrână, foarte serioasă: „Domnu’, ăla-i spirt medicinal?” 🙂

– Deşi îmi place Jay Leno chiar dacă ştiu că 99% din ceea ce scoate pe gură într-un show este scris de alţii, interviul pe care l-a luat lui Hillary Clinton a fost jenant de regizat. Totul, de la întrebări şi răspunsuri până la gestică mirosea de la o poştă a piesă de teatru repetată de n ori. Nici o bâlbâială, râsetele lui Hillary parcă erau programate dinainte când să fie hăhăite şi cât să dureze. Discurs steril plus câteva poante cuminţi. Asta nu înseamnă că ceea ce s-a spus nu avea sens. Dimpotrivă, modul în care au fost abordate problemele este cu mult deasupra a ceea ce se discută pe la emisiunile noastre. Şi auzind cum se exprimă unii (Moise Guran de exemplu, analistul economic al Antenei 3 – vorbeşte de parcă zdrobeşte pietre între dinţi). Ideea era că eu „votez” cu Obama.

În pauza de masă…

…că altcândva nu mai am vreme

* Adobe a lansat o prostie (beta, dar tot prostie rămâne) denumită sugestiv Adobe Photoshop Express. Adică un Photoshop de buzunar, gratuit, ce rulează online în browser. Şi care e făcut în flash. Cu toate că arată frumos eu nu am reţinut decât că: este îngrozitor de lent, chiar şi pe un dual core, conexiune broadband bla bla. Are opţiuni puţine de editare a fotografiilor, majoritatea fiind de culoare, contrast etc fără multe variaţii. Restul, că primeşti 2 giga să-ţi depozitezi pozele sau nu ştiu ce alte facilităţi, nu mă interesează. Este hilar că s-au găsit imediat voci (plătite, probabil) care să spună că aplicaţia este o excelentă alternativă la Photoshop-ul clasic, la nivel de amator. Aiureli. Picasa de la Google este un program gratuit de zeci de ori mai bun şi mai rapid ce ţinteşte acelaşi target chiar dacă nu urmează trendul de a rula „onlain”. De ce să-ţi mănânci nervii cu o aplicaţie instabilă şi înceată cu tot felul de limitări? Doar pentru că poartă semnătura Adobe?

* Am găsit un joculeţ addictive :). Recordul meu este de 22.266 secunde. Contează să aveţi mouse de încredere. Beat me făcând click aici.

* O, câtă ipocrizie. A avut loc evenimentul Earth Hour ai cărui organizatori propuneau ca toată lumea (mă rog, cât mai mulţi de pe Terra) să stingă becu’ pentru o oră între 8 şi 9 pm (ora locală) pe data de 29 martie pentru a atrage atenţia asupra încălzirii globale şi a risipirii resurselor. Inutil să vă spun că pe mine mă cam doare în cot de resurse fiindcă mai ajung cât trăiesc eu, însă, vizitând Imedia.ro între 8 şi 9, aceasta fiind una dintre firmele româneşti ce au „sprijinit” campania, numai ce văd scris: între 20:00 şi 21:00 te rugăm să nu ne vizitezi site-urile. Boilor, dacă chiar voiaţi asta, opreaţi serverele timp de o oră şi transmiteaţi un mesaj ! La fel şi Google. Şi-a vopsit prima pagină în negru timp de o oră pentru a simula „stingerea”. Ce drăguuuţ. Un gest doar de ochii lumii cu efect nul.

* Yahoo! lansează Shine special pentru femei. Boring, dar cică deja face furori.

* Agenţia Spaţială Europeană a trimis un fel de TIR robotizat spre Staţia Spaţială Internaţională. Plin de bunătăţi culinare, apă, oxigen etc. Astronauţii îl vor folosi ca pe o cămară de alimente timp de câteva luni, îl vor umple apoi cu gunoaie şi îi vor da drumul să ardă în atmosferă deasupra Pacificului. Foarte clean în opinia mea 🙂

* Fac o excepţie pentru că nu prea e frumos să pun filmuleţe de pe You Tube, dar trebuie să vă arăt la ce fel de trailere pic eu de fraier. Mă rog, în sala de cinema, full HD, se vedea mai mişto totul. Aşadar, cum să rezişti unei Angeline atât de „bad”…

4 luni şi un brăduţ

* Mergeam alaltăieri prin Carrefour şi mi-au picat ochii pe nişte brăduţi din ăia de maşină. Erau tare drăguţi, aşa mici şi coloraţi, aşa că am luat unul. Ciudat, deşi am un miros fin, de data asta nu am simţit nici măcar o urmă de parfum chiar dacă i-am adulmecat pe îndelete. Iar descrieri ca „fresh” şi „ocean” nu-mi spuneau mare lucru. Am luat fresh, mergând pe culoare. Din păcate. Pentru că există un anumit miros de odorizant de maşină care mie îmi face rău. Nu ştiu de ce pentru că nu sunt alergic la nimic din câte cunosc. Dar rău din ăla de-ţi vine să leşini şi să vomiţi în acelaşi timp. Ţin minte că de vreo două ori mi-am dorit moartea din cauza „acelui” miros care se găsea în maşinile cu care călătoream. O dată fiind un drum de 100 de km agonizant pentru că eram într-o maşină de ocazie cu alte trei persoane şi nu voiam să par veriga slabă aşa că am tăcut, iar altă dată a fost în maşina unui coleg de servici. Măcar am putut deschide geamul. Deznodământ: am lăsat odorizantul să împrospăteze o ghenă de afară.

* Am văzut şi eu (cred că ultimul din ţară :P) opera lui Cristian Mungiu, Patru luni…etc că nu reuşesc să ţin minte tot titlul. Îmi pusesem o farfurie de spaghete şi am zis să îi dau o şansă în lipsă de altceva vizionabil. Din când în când mai dădeam forward peste scene plictisitoare astfel încât am scurtat cele aproape 2 ore la doar o oră. Io zic că filmul ăsta a fost foarte uşor de făcut. Toate decorurile au fost „naturale” în sensul că s-a filmat prin cămine studenţeşti jegoase, pe străzi pline de câini şi de gunoaie, în hoteluri comuniste… Au mai pus ei nişte elemente de prin anii ’80 pe acolo, gen telefoane din alea cu fise şi încă ceva vechituri, dar per ansamblu investiţia în decoruri cred că a fost minimă. Cu maşinile nu a fost nici o problemă, Dacii 1300 se găsesc încă gârlă. La o secvenţă filmată pe stradă cred că am observat un autobuz din ăla nou în depărtare dar în fine, atmosfera a fost destul de realistă. Cât despre jocul actorilor… exagerat ca în toate filmele româneşti şi doar pe alocuri credibil. Foarte enervantă mi s-a părut „însărcinata”, care cerea palme la fiecare cuvânt pe care-l scotea. Ziceai că a rămas însărcinată în somn, atât de inocentă şi de sfioasă se dădea. Singura scenă care m-a afectat a fost una cu doctoru’ din film care la un moment dat a răcnit tam-nesam de aproape mi-am scăpat furculiţa. Eu mă uit la filme cu volumul tare că-mi place să intru în acţiune şi no… Cred că vecinii ascultau cu urechile lipite de pereţi „cearta”. Filmul nu e rău, pentru un străin. Drept dovadă premiile. Pentru un român de vârsta mea e complet neinteresant pentru că nu vine cu nimic ieşit din comunul jegos şi putred al vremurilor de tristă amintire.

All rise !

* Am cam neglijat blogul lately. Adevărul e că de o săptămână mă simt de parcă mi se termină bateriile. Şi nu am încărcător. Beau redbull în loc de apă, bag în mine vitamine… Nada. Atunci am zis să schimb tactica. Nu mai beau redbull (de două zile) ci doar apă plată, halesc salate peste salate ca un bovin şi beau mai multă cafea. Funcţionează parcă. Probabil voi strica totul cu un dezmăţ culinar la Mac 🙂

* Luna aprilie va începe pentru mine în mod cu totul şi cu totul idiot. Pe data de 4 sunt chemat în instanţă, ca martor, de către tipul care mi-a lovit maşina anul trecut, am povestit aici, care acum dă în judecată Poliţia. Nu cunosc alte detalii, dar am un sentiment neplăcut cu privire la chestia asta. Şi cred că ştiu şi de ce îl am 🙂 Va fi interesant, oricum. La o săptămână, două, după „proces” urmează o excursie la Viena, pe care o aştept cu mare nerăbdare fiindcă mi-a cam ajuns decorul prin care mă foiesc zilnic. Am chef să mă plimb, să fac poze şi să uit puţin măcar de România. Dar până atunci…

* Ştirile orei 17 la Antena 3. Prima ştire, ceva senzaţional: un tânăr a fost prins şi arestat deoarece a intrat în Palatul Parlamentului cu un cartuş. Fără puşcă. Probabil voia să dea cu el după careva. Cică îl avea de vreo patru ani. Eu cred că era şi găurit sub formă de breloc. Ni se arată imagini cu Palatul Parlamentului din depărtare. Ştirea 2. Pe DN2 s-a răsturnat un camion. Pretext pentru un live de la faţa locului. Ghinion. Nu se aude ce vorbeşte reporterul. Defecţiune tehnică, trecem mai departe. Traian Băsescu a atacat dur presa într-o nouă „izbucnire”. Câteva imagini cu Băsescu. Aceastea au fost ştirile, la revedere! Trei ştiri de kkt, pe un post de kkt care nu şi-a schimbat jingle-urile de vreo câţiva ani. Ta-ta-taaa-tata-taaaaa!

* Ştiţi show-ul Fist of Zen difuzat de MTV? Nu ştiu ce efect are asupra voastră dar eu aproape leşin de râs de fiecare dată. Aici o mostră, din păcate nu una dintre cele mai reuşite 🙂 iar aici varianta japoneză, mai veche.

Despre nişte Andree

Observate prin blogosfera autohtonă…

Andreea Raicu şi-a făcut blog. Bravo ei, cu o menţiune: blogul cu pricina este atât de pur, alb şi neprihănit încât pe mine, care sunt 50% evil după cum ştiţi, m-a apucat un fel de jenă. De fapt mai că nu am început să scot fum ca un vampir expus la UV, împresurat fiind de atâtea gânduri curate şi sentimente alese. Este ca jurnalul unei fetiţe de 11 ani. Citez: „E miercuri si de la fereastra mea se vede un soare minunat care m-a dus cu gandul la ziua de duminica. Zi frumoasa. Sarbatoare mare si bucurie pentru mine si micuta Maria„. Sau: „Aveam senzatia ca sunt o printesa care admira privelistea minunata care se vedea din curtea castelui (!) ei…” You get the point. Totuşi să nu fiu rău. Poate că Andreea şi-a păstrat intacte inocenţa şi candoarea copilăriei, atribute pe care şi le pune în valoare prin acest blog, lăsând deoparte mizeriile cotidiene de care suntem intoxicaţi oricum de către alţii. De asemenea sunt sigur că e o fiinţă simpatică chiar şi făcând abstracţie de picioarele superbe pe care cineva i le-a ascuns fără milă când a realizat design-ul blogului. Doar că m-am simţit atât de departe de targetul ei… 🙂

***

Asta de mai sus e Andressa. Sau Andreea. Nu Raicu, ci Retea. Before & after o cură de photoshopeală. Nu o ştiţi pe Andressa? O fată de vreo 20 şi ceva de ani cu un blog în care scrie tot felul de prostioare (ca noi toţi :P) şi care a reuşit să enerveze prin simpla prezenţă online o întreagă armată de „blogări” care acum îi dedică…multe. Deci am stabilit că fata e vedetă. În acelaşi timp are cică un trafic măricel, semn că ceva tot face ea de atrage atenţia. Aside being a woman. Habar n-aveam cum arată, dar de câteva zile au apărut pe mai multe bloguri nişte poze cu fata care sunt comentate şi răscomentate. Într-un mod nu foarte măgulitor. Despre ce este vorba deci.. Tipa a început să scrie o rubricuţă în Pro Sport şi acolo a îndrăznit să-şi pună o poză cu moaca ei. Doar că poza este editată la greu în Photoshop din raţiuni pertinente, după cum vedeţi mai sus. Rezultatul editării ne-o prezintă pe jurna-blogăriţă cu un chip de „zâna cea bună” (ghici în care din pozele de mai sus), versus poza originală care… Cum a ajuns şi poza originală în mâinile străine şi răutăcioase, nu ştiu, vreo trădare între colegi, ceva. Noah, şi toţi au sărit pe ea că oaaaa ce truc ieftin a folosit şi ce naşpa arată ea de fapt. De fapt nu arată nici naşpa, nici bine: are un chip extrem de comun, destul de inexpresiv, cu menţiunea că e plin de coşuri şi cam crispat. El, chipul. Morala: dacă nu dai pe dinafară de frumuseţe şi pe deasupra ai şi ceva duşmani… lasă-ţi faţa offline 🙂

Ploaie şi plictis

Nu (mi) s-a mai întâmplat nimic demn de reţinut în ultima vreme şi asta mă deprimă fiindcă timpul galopează chiar şi când stau şi-l analizez iar nişte evenimente care să-mi ateste că am dus o existenţă conştientă în luna martie 2008 nu ar strica. Sunt în căutarea quality-time-ului desăvârşit dar de abia reuşesc unul mediocru. Mă enervează că aş avea ceva de lucru la orice oră şi asta mă face să nu mă pot relaxa liniştit, ci gândindu-mă că pierd timp valoros. Îi urăsc pe cei cu program fix de lucru. A, de fapt fac şi eu pe omul cu program fix de lucru în sensul că merg la un birou în afara locuinţei şi mă întorc după un timp. Doar că mă întorc acasă şi fac tot aproximativ aceleaşi chestii. Iar când mă apuc găsesc alte 30 de chestii care-mi atrag atenţia de la ceea ce fac şi uite aşa mă prinde ora 4am şi apoi mă trezesc ca un zombie şi-mi vine să mă sinucid, şi ploaia mă ajută…

* Plouă de o săptămână şi cică va mai continua şi săptămâna asta. Ştiu că ştiţi. Pe voi, oamenii obişnuiţi :P, nu vă afectează decât cel mult pe plan… „bioritmic”. Pentru mine însă, ploaia îndrăcită generatoare de noroi peste limitele imaginabile reprezintă un stres pentru care în momentul ăsta simt că aş da ani din viaţă ca să-l elimin.

* Fază tare vineri noaptea pe drumul dintre Cluj şi Baia Mare. Un tir încearcă să depăşească alte două tiruri într-o zonă cu serpentine. Nu reuşeşte şi se trezeşte bot în bot cu o coloană de maşini ce venea din sens opus. Noroc că nu avea nimeni viteză astfel încât bruta cu tirul are vreme să oprească şi să rămână blocat pe banda a doua rugându-se să nu ia bătaie de la cei cărora probabil că le-a provocat un preinfarct, în timp ce noi restul treceam pe lângă el claxonând ca la nuntă.

* Am făcut o pasiune… „auditivă” pentru fata care prezintă horoscopul dimineaţa la Europa FM. O anume Oana. Are o voce atât de plăcută încât ascult tot horoscopul deşi nu mă interesează câtuşi de puţin, în timp ce conduc spre serviciu. Şi când zic plăcută mă refer la o voce clară, nici prea stridentă nici prea soft, tonică şi reconfortantă. O voce care mă duce cu gândul la weekend, lenevit în pat până târziu, soare, vară, mare…:PP

* Mă încearcă un sentiment de veritabilă satisfacţie când văd astfel de maşini ridicate pentru parcări nesimţite în locuri interzise. În cazul de mai jos, proprietarul – unu’ cu ţepi în cap – se afla alături de şofer în cabina trailerului şi mergea probabil să-şi răscumpere gălbenuşul.

(click pt mare)

On that marble

Credeam că doar în America există acel gen de oameni suficient de imbecili încât să se simtă ofensaţi de cine ştie ce prostie şi care apoi te dau în judecată, te împuşcă etc. Iată că au făcut şi pe la noi ochi. Au venit doi ieri la redacţie. O vacă şi un vac. Cu un ziar în mână şi cu nişte mutre plouate şi distruse. De ce? Voiau să vadă faţa „gunoiului” care a scris trei rânduri în numărul trecut al ziarului despre iniţiativa primăriei de a monta camere de supraveghere în cimitire. „Gunoiul” de redactor şi-a permis să facă puţin mişto despre cât de multă nevoie aveau morţii din cimitir de camere video în valoare de sute de milioane lei vechi. Şi cum că singura utilitate a camerelor ar fi surprinderea pe viu a unei învieri. În fine. Deşi nu erau vizaţi, adică nu erau morţi, cei doi s-au simţit peste măsură de jigniţi şi de oripilaţi de material. Că le jigneşte înaintaşii, că nu avem decenţă. Ba chiar au ameninţat că, dacă atunci când vor reveni nu li se va deconspira redactorul vinovat, vor merge la… Patriarhie. Şi nu erau bătrâni senili. Li s-a promis un drept la replică.

***

Avem un câştigător în lupta dintre mediile de stocare High Definition. Dacă nu ştiaţi că exista o luptă, nici o problemă, pentru că aceasta oricum se dădea pe alte pieţe, mult mai importante. De faptul că s-a stabilit un câştigător vom profita însă şi noi pentru că un singur standard în domeniul stocării filmelor e de preferat. Susţinătorii discurilor optice Blu-Ray şi HDDVD făceau eforturi de câţiva ani pentru a impune pe piaţă unul dintre formate. Acest fapt a creat multă confuzie în rândul consumatorilor deoarece aceştia ezitau să achiziţioneze un player pentru unul dintre formate de frică să nu fie fix cel care va eşua. Ca răspuns la vânzările dezastruoase de playere producătorii s-au conformat şi au lansat modele care „ştiau” să redea orice format posibil, doar pentru a linişti consumatorii. Din păcate la nişte preţuri imposibile. Din cauza acestui „război” şi cu toate avantajele oferite de discurile HD, au trecut câţiva ani buni cu progrese minime, timp în care DVD-urile au continuat să se vândă mai bine iar piratarea celor câteva discuri high-definition existente a atins cote maxime. Când vorbesc de piratare mă refer la disponibilitatea materialelor video HD „furate” pe Internet, în formate uşor de redat aproape pe orice calculator. Până la urmă marile studiouri de filme au decis câştigătorul, anunţând că aderă exclusiv la format Blu-Ray, HDDVD fiind astfel sortit dispariţiei.

Bun. Ce oferă succesorul DVD-ului? În primul rând capacitate mare de stocare. 50 de GB pentru un disc dual-layer faţă de aproximativ 9 GB faţă de DVD. Apoi oferă suport pentru meniuri interactive dezvoltate cu tehnologia Java, care vor diferi radical de meniurile DVD-urilor cu care suntem obişnuiţi. Vorbim practic de programe în toată regula ce vor putea executa tot felul de funcţii, limita fiind doar imaginaţia creatorilor de content. De capacitatea de stocare va beneficia însă în primul rând materialul video care va fi în format de înaltă definiţie ce practic umileşte DVD-ul din punct de vedere al calităţii. Sunteţi mulţumiţi cu DVD-urile şi nu aveţi nevoie de Blu-Ray? Da, deocamdată o astfel de alegere are sens, mai ales dacă nu sunteţi posesori de ecrane de dimensiuni mari. Adevărata calitate High-Definition se poate vedea doar pe un display adecvat, cu o diagonală mare şi o rezoluţie full HD (1920×1080). În acel moment privitorul trece la o cu totul altă experienţă în vizionarea unui material video. Vorbesc de culori şi detalii care te fac să urmăreşti captivat chiar şi un meci de golf şi să vrei să redescoperi toate filmele pe care le-ai văzut deja. Sigur că pe asta mizează şi studiourile. Relansarea unor tiluri vechi în format High-Definition pe suport Blu-Ray va avea succes garantat la amatorii de calitate. Preţurile scad şi la display-uri aşa că nu e mult până când „plasmele” şi LCD-urile de diagonală mare vor deveni ceva obişnuit şi la noi. Doar atunci DVD-ul va fi cu adevărat învins.

***

O poză (reală) care m-a cucerit. Printre multe altele de gen 🙂 A fost realizată la finele anului trecut de telescopul sondei Mars Reconnaissance Orbiter ce orbitează în jurul planetei Marte. Deşi misiunea principală a sondei este să studieze suprafaţa planetei roşii, NASA a instruit-o să-şi îndrepte „privirea” preţ de o poză şi spre locul de unde a plecat. După cum probabil intuiţi, în cadru sunt vizibile Pământul şi Luna. Fotografia a fost făcută de la o distanţă de 142 de milioane de km şi este tăiată dintr-un cadru mai larg în care cele două „pietricele” apăreau mici de tot, înconjurate de o mare neagră de vid. Click pentru a mări.

De la vis la aluniţa coşmar

Toţi visăm la o lume cum vezi în filmele SF în care tehnologia să se integreze simplu şi eficient în vieţile noastre, sporindu-le calitatea. A visa e uşor şi sănătos. Ce vedeţi mai sus e un concept care chiar pare din viitor însă nu este doar un produs al unei imaginaţii avangardiste. Nokia şi o echipă ce se ocupă cu studiul nanotehnologiilor din cadrul Universităţii Cambridge au trecut de la stadiul de vis la cel de concept implementabil. Câţiva ani ne despart de nişte inovaţii tehnologice care vor schimba modul în care interacţionăm cu dispozitivele mobile. Imaginaţi-vă un „telefon” care se poate împături, se încarcă prin energie solară, nu se poate murdări şi este dotat cu senzori care „analizează” mediul din jurul său. Mai multe informaţii, inclusiv un clip foarte sugestiv, aici.

Featured in The Museum of Modern Art “Design and The Elastic Mind” exhibition, the Morph concept device is a bridge between highly advanced technologies and their potential benefits to end-users. This device concept showcases some revolutionary leaps being explored by Nokia Research Center (NRC) in collaboration with the Cambridge Nanoscience Centre (United Kingdom) – nanoscale technologies that will potentially create a world of radically different devices that open up an entirely new spectrum of possibilities.

Morph concept technologies might create fantastic opportunities for mobile devices:

– Newly-enabled flexible and transparent materials blend more seamlessly with the way we live
– Devices become self-cleaning and self-preserving
– Transparent electronics offering an entirely new aesthetic dimension
– Built-in solar absorption might charge a device, whilst batteries become smaller, longer lasting and faster to charge
– Integrated sensors might allow us to learn more about the environment around us, empowering us to make better choices

***

FHM-ul de luna asta. Am trecut peste faptul că au pus-o pe Andreea Bănică pe copertă, lucru total neinspirat şi expirat. Fata plăteşte bine aşa că treaba ei, să se admire cât mai poate. Am zis că revista are multe pagini şi n-o să mor eu dintr-un pictorial. Am murit însă pe jumătate din altă cauză. Aşa cum Andreea Bănică se afişa strălucind ca o minge de cauciuc sub 64 de filtre Photoshop, la polul opus am întâlnit-o pe fata de mai jos. Pictorialul e preluat dintr-o ediţie străină, deci băieţii l-au trântit în pagină fără să le pese ce-i acolo sau să le treacă prin cap că unii citesc revista mâncând. Behold the horror:

Notă: chiar nu am nimic cu o aluniţă discretă ici, colo, dar… that’s far from being an „aluniţă”

Cum îi văd PR-iştii pe ziarişti

Nu e nici un secret ca la 99% din conferinţele de presă organizatorii se întrec în eforturi de a răsfăţa ziariştii prezenţi pentru a beneficia de relatări pozitiv-linguşitoare asupra evenimentului. Un cocktail, o plăsuţă cu suveniruri, un mic cadou, toate sunt până la un punct normale. Se dau de pomană de la pixuri şi calendare până la sticle de vin şi iPod-uri. Să nu mai vorbim de memory stick-uri. Din păcate unele specimene din presă şi-au făcut un scop în viaţă din a aduna cât mai multe astfel de „prăzi”. Un exemplu ar fi filmuleţul de aici, în care după terminarea unei conferinţe mai mulţi jurnalişti se înghesuie ca nişte animale ca să pună mâna pe o plasă-cadou. Jenant. Bineînţeles că PR-iştii cunosc fenomenul şi îl exploatează alocând bugete însemnate evenimentelor unde este invitată presa. Totuşi, cât de prost/imatur/lipsit de orice urmă de subtilitate trebuie să fii ca să compui o invitaţie precum cea de mai jos, adresată pe deasupra şi „Directorului General” al ziarului? 🙂 Sau poate e doar o metodă de a identifica fripturiştii veritabili, fiindcă în afară de aceştia care probabil că au şi participat la eveniment, nu ştiu care ziarist nu s-ar fi simţit jignit de textul de mai jos. Click pentru mărire.

Sweet stuffsz

* Am vrut să pozez eclipsa de lună însă… la ora 4 am? Oricât aş fi de fascinat de spectacolul cosmic, la ora aia mi se pare indecent să stau treaz. Vă delectez însă cu o eclipsă parţială pe care am fotografiat-o în 07.09.2005, ora 22:11. Verificaţi dacă a fost eclipsă atunci 🙂


(click pentru mărire)

* La capitolul filme vă recomand Juno, o comedie/dramă având ca subiect o adolescentă de 16 ani care rămâne însărcinată. Ştiu, subiectul nu vă incită prea tare, dar Ellen Page merită Oscarul pentru care e nominalizată deoarece a intrat perfect în pielea personajului. Mi-a plăcut mult. Mai apare şi Jennifer Garner, care însă nu străluceşte. Filmul privit în ansamblu a fost OK. Dacă tot suntem la filme, mărturisesc că am început să mă uit la Prison Break şi m-aş tot uita dacă n-aş avea şi alte lucruri de făcut, gen muncă. De fapt la plural, fiindcă şi Laura s-a molipsit. Suntem la seria 2 acum şi „it keeps getting better”.

* Iar am dat peste o melodie pe care am ascultat-o apoi până mi s-a făcut rău 🙂 Am auzit-o pe Guerilla şi ulterior am făcut efortul de a afla şi cine o cântă. 16 ani. Atâta are Gabriella Cilmi care a înregistrat „Sweet about me” acum un an – deci când avea 15 ani – şi pe care o interpretează cu o voce curată şi ireală pentru vârsta ei. Click play şi acultaţi-o, veţi înţelege ce zic. Apoi ştiţi ce aveţi de făcut dacă vreţi mp3-ul. Să cumpăraţi albumul that is. Altă variantă aş fi eu, dar nu fiţi nesi, fata merită suportul 😛



Vitezomanu’ cu Loganu’

Sunt vitezoman. Greşit. Doar ghinionist. M-am trezit cu 2 amenzi venite prin poştă acasă cum că m-ar fi prins radaru anu trecut (!) prin vară pe raza localităţii nu ştiu care, că circulam cu 60 km/h în prima situaţie şi cu 65 km/h în a doua, deci la mare distanţă de limita legală. Şi tot în aceeaşi localitate, nesimţitu de mine. Am fost prins se pare de un radar din ăla de kkt care stă pe margina drumului pe un stâlp şi face poze. Probabil numai mie. Mă rog. Iar acum în weekend, după ce am mers juma de drum cu ochii’n patru să nu văd un bliţ de pe margine, altă amendă :)). E chiar funny, mai ales că nu m-a mai oprit poliţia de câţiva ani. Goneam tot cu 65 km/h (oare nu pot mai mult?), de data asta în localitatea Unirea. Cred că am fost oprit împreună cu încă 10 maşini, iar polifuckinţistu continua să-i oprească şi pe ăia din spate care au muşcat-o şi ei fiindcă ăia cu radaru stăteau ascunşi şi nu i-a văzut nimeni. Prostia abia acum începe. Vaca de poliţai nu s-a prezentat, mi-a comunicat rapid că am două puncte penalizare, mi-a dat să semnez procesu’ şi mi-a zis să trimit dovada plăţii la postul de poliţie din localitatea Unirea. Poftim? Abia acasă am observat că nu scrie nicăieri vreo adresă unde să trimit dovada deci … să vină să şi-o ia. Şi chiar dacă ar fi scris, de ce trebuie să le trimit eu scrisori ca să arăt că le-am plătit? Îs prea cretini să implementeze un sistem informatic care să rezolve aspectul ăsta? Apropo de sistem informatic, am vrut să plătesc amenda online, pe procesul verbal scria că se poate şi electronic mai ales că am intrat la poştă şi am ieşit în fugă pentru că era o coadă de vreo mie de oameni. Nici ăia nu au auzit de un calculator, o bază de date ceva. Aşa. Şi mă înregistrez pe ghiseul.ro , apoi dau să plătesc. Ţeapă, amenzile se pot plăti online doar pentru alea luate în Bucureşti. Şi cum Bucureşti înseamnă Universul, probabil că e suficient, s-or fi gândit looserii.

Internetonovelă

Nightshotruxa. Girl got skillz. Chiar şi pentru faptul că pe femei le enervează iar pe bărbaţi… aici e mai complicat. 🙂 Nu o luaţi totuşi prea în serios. Nici pe mine.

Vezi Video 1
Vezi Video 2
Vezi Video 3
Vezi finalul