Frigul este bun

În sfârșit e frig, după ce toamna a lălăit-o cam mult… Îmi place frigul cu miros de iarnă, cu ceață și zilele scurte. Doar să nu plouă. Îmi place să conduc pe timp friguros, e așa de bine în căldura din mașină, cu muzică bună… Câteva poze făcute în timpul vizitei la Alba Iulia, pe un ger ca la carte. Click 2 enlarge.

***

Am văzut săptămâna ce-a trecut Quantum of Solace la Cinema City. Filmul destul de ok, un pic cam prea multă acţiune care nu a mai lăsat mult loc jocului actoricesc. Cred că jumate din film l-am văzut pe Daniel Craig iar jumate pe dublura sa care-i executa cascadoriile. Apropo de Craig, lui Laura nu-i place de el. Ciudat, mie ăsta mi se pare cel mai mişto „Bond” de până acum. „Femeile Bond” în schimb nu m-au prea impresionat în Quantum of Solace. Spre deosebire de apetisanta Eva Green din Casino Royale, Olga Kurylenko din Quantum (foto) are o guriţă frumoasă când e supărată dar în rest nu ne mai arată nimic. Probabil fiindcă n-are ce. Dacă filmul chiar și-a meritat banii dați pe el, în schimb experienţa vizionării m-a lăsat cu sechele. De unde să visez eu că într-o seară de miercuri rece şi banală toţi clujenii se vor buluci în mall să vadă James Bond? Zic asta pentru că deşi am sosit înainte cu o oră de începerea filmului, nu mai erau bilete decât în rândul doi. Pe care le-am luat cu gândul că totuşi, tot suntem mai norocoşi faţă de cei din primul rând. Eroare! Fiecare glonţ din timpul filmului mi-a lovit timpanul ca un piron. Şi trust me, au fost multe gloanţe. Şi de pistol, şi de puşcă, şi de mitralieră de avion.. Asta când nu exploda ceva, momente în care trebuia să strâng din dinţi ca într-un roller coaster, ca să rezist să nu-mi puşte capul. Nu ştiu câţi waţi au boxele de la Cinema City, dar estimez că sensibil peste 1000.

***

Mi-am instalat un pian pe iPhone şi am reuşit să cânt singur partea introductivă de la „Speed of Sound” a celor de la Coldplay. Sunt un talent, deja mă gândesc să-mi iau o orgă electronică.

***

Am descoperit Google voice and video chat, un serviciu nou de la Google care te lasă să faci, exact, videochat cu voce, direct din contul de Gmail, prin intermediul browserului. Trebuie instalată o mică aplicație, după care te poți chatui audio și vedea cu oricine din lista de prieteni posesori de Gmail. Până acum la mine a funcționat impecabil, cu un framerate mare și o calitate bună a sunetului. Aplicația e utilă mai ales pentru cei cu webcam integrat în laptop, care practic nu trebuie să facă nimic în plus pe lângă click-ul pe „videochat”. Și dacă tot suntem la Google, de ce oare aplicațiile Google pentru iPhone nu sunt disponibile pentru download în România? Mă refer în special la Google Earth după care salivez degeaba de o lună.

Bamboo cu miros de ceapă

Parkingul „Leul” din Cluj-Napoca are nişte caracteristici interesante. Prima ar fi că maşinile stau parcate la cucurigu, de la etajul 3 în sus. A doua „inovaţie” este plasarea pieţei agroalimentare la parter, în timp ce la 1 şi 2 ar fi trebuit să fie magazine şi restaurante. Au fost, dar au falimentat în scurt timp, cred eu dintr-un motiv simplu: în toată clădirea pute înfiorător a brânză combinată cu zarzavaturi (în special ceapă) din cauza pieţei de la parter. Şi cine credeţi că a închiriat etajul 2 după asfixierea celorlalţi chiriaşi? El Botezatu cu al lui Bamboo, care cel puţin în Cluj ar trebui să se cheme BamMoo (sau BamPfuuu) ca să rezoneze cu miasmele din incintă. Chiar dacă se va reuşi eliminarea completă a oricărei particule de miros „vacalin” din interiorul clubului, clientela tot nu va scăpa de un tratament olfactiv intens în timp ce urcă spre oaza bambuinică. Sincer mă uimeşte locaţia aleasă pentru un club considerat „de fiţe”. Seara zona arată deplorabil, plină de gunoaie, iar clădirea, pe lângă inconvenientul mirosului, beneficiază de o localizare „dosnică” şi o arhitectură urâtă. Daţi vina pe criză 🙂

***

Din nou subiectul Floreşti. Ză imobiliar paradais. Cu drumuri de unde nu te mai scoate decât tractorul şi lipsa dotărilor indispensabile secolului 21, gen nenorocit de Internet!!! La alegerile pentru primar, scârba care era atunci în funcţie şi care dorea pesemne să-şi asigure continuitatea ne-a trimis o basculă de pietriş chiar în săptămâna dinaintea votului, făcând astfel drumul un vis faţă de ce era. De atunci însă n-a mai pus nimeni măcar un grăunte de nisip. Gropile au recidivat, prăpăstiile s-au căscat. Mă aşteptam ca uninominalele să ne aducă „în dar” încă o reamenajare a aşa-numitului drum care deserveşte totuşi vreo 2000 de oameni ce au ales de bunăvoie să se mute în iad. Ţeapă. Şi-au făcut ei candidaţii nişte calcule şi au ajuns la concluzia că mai eficient ar fi să pună mână de la mână câte 2 lei de căciulă şi să-şi instaleze un spaţiu de afişare a afişelor electorale, decât să toarne nişte pietriş, pe care şi aşa n-ar şti nimeni cine l-a pus. Astfel apăru panoul…

E chiar interesantă alăturarea afișelor 🙂

The Keyboard Scene

M-a costat revizia la maşină 8 milioane, damn the devil to hell. Fază în service: „Vezi bă, completează la aia antigelu”. Bă-ul ia un bidon pe care scrie antigel, se duce la chiuvetă, îl umple cu apă, apoi se întoarce la maşina victimei şi începe să toarne. Văzându-mă că mă uit chiorâş: „Nu aveţi voie aicea, mergeţi să nu vă vadă domnu maistru!”. Sigur că pe urmă când mi-a venit rândul am stat ca un scai lipit de mecanic să văd ce-mi ia şi ce-mi pune şi mai ales de unde…

***

Mă enervează oamenii care spun chineji în loc de chinezi, cu variaţiunile japoneji şi engleji. Parcă au ceva eroare în creier de care nici nu-şi dau seama. Pentru că de scris, scriu corect.

***

Pe un forum dedicat iPhone:

***

Vă calcă cineva pe nervi? Click play cu sunet, u’ll feel better and inspired…

[flashvideo filename=imagini/video/wanted_700kbps.flv shownavigation=false width=500 height=234 displayheight=234 image=imagini/video/wantedprev.jpg /]

Studiu de caz sau cum se fură cu graţie

Pe piaţa de webdesign din România există o categorie de clienţi, destul de numeroasă, care reprezintă candidaţii ideali pentru preţuri umflate cu pompa. Iar umflarea cu pompa în acest domeniu se practică cu mare succes la noi. Clienţii la care mă refer sunt aceia care, deşi nu prea au tangenţă cu mediul online din cauza vârstei sau a domeniului de activitate, au înţeles totuşi importanţa prezenţei pe www a afacerii pe care o gestionează, vor un site şi apelează la o firmă de webdesign pentru realizarea acestuia. Foarte bine. Doar că firma apelată, înainte de a se apuca de orice, evaluează în primul rând capacitatea clientului de a înţelege ce i se oferă. Un client care cedează complet controlul către firma de webdesign are toate şansele să primească un preţ de câteva ori mai mare faţă de cât ar fi primit dacă s-ar fi implicat activ în proiect sau ar fi apelat la un consultant care să-l ajute. Problema cu site-urile este că aici nu e ca la construcţia unei case, unde poţi controla ce materiale se folosesc, poţi vedea fundaţia şi tot procesul de construcţie. La un site de obicei clientul vede produsul aproape finit, la care mai poate să ceară mici schimbări pe ici pe colo. Ce este însă în spatele faţadei şi cât va avea de plătit… cum îi este norocul. Datorită clienţilor habarnişti dar cu mulţi bani şi degrabă doritori de site-uri, preţurile sunt premium, iar rezultatele de multe ori reprezintă furăciuni de cod şi improvizaţii care „crapă”, necesitând alte investiţii pentru „întreţinere”.

Read More

The endless horror. Cu şoareci.

* Postarea aceasta e scârboasă, a se citi doar în lipsă acută de ocupaţie şi pe nemâncate.

Povesteam eu mai demult cum într-o seară de vară mi-a intrat un şoarece în casă pe geamul lăsat deschis, dat fiind că noi locuim lângă lanul de porumb, paradisul popândăilor, cârtiţelor, şoarecilor şi a altor jivine nemâncate şi dornice de aventură. Pe șoarecele de atunci l-am terminat printr-o metodă inedită, dar fără aplicabilitate pe scară largă. A urmat o perioadă de liniște şi pace până acum două săptămâni. Cadrul aproape identic. Eu, noapte, lucrez la calculator. Zgomot suspect în bucătărie. Ca într-un film de groază mă uit la uşa de la balcon și o văd deschisă. Fuck. Mă duc înspre bucătărie și aud foşnete ce vin dinspre coșul de pâine. Am sperat să fie o goangă, imaginația mea, orice numa să nu se repete iar istoria cu rozătorul. Din păcate, în momentul în care am atins coșul, Speedy Gonzales a făcut un salt de sub punga de pâine unde era ascuns și a ajuns fix sub mobila de bucătărie. Blesteme și înjurături, pentru că nu aveam ce face, cum să-l mai încolțesc. Așa că m-am întors la activitățile mele nocturne, dar nu înainte de a așeza o fâșie de bandă scotch pe jos, cu partea lipicioasă în sus, peste care am pus cîteva bucățele de pâine, ca să am măcar mulțumirea că am făcut ceva. Speram ca şoarecele  să calce pe ea, să se lipească și să rămână acolo până vin eu să-i dau în cap. Dimineața am constatat că tot ce-am făcut a fost să-l hrănesc bine, deoarece pâinea a dispărut iar banda era neatinsă. Am plecat cu nervi de acasă lăsând şoarecele să-şi facă de cap toată ziulica și m-am dus la Praktiker de unde am luat 2 curse, ultimul răcnet, franţuzeşti, super trendy, mici şi sexy. Vine seara, venim acasă, nu intrăm bine pe uşă că în faţă ni se înfăţişează o scenă de Tom şi Jerry: în bucătărie şoarecele stătea în două labe sprijinit de punga de pâine la care rodea liniştit. Oroare, scârbă şi tot restul de sentimente. Pus cursele în locuri strategice, stins becu, stat la pândă. Laura s-a refugiat în dormitor. După zece minute „paaac!”. Apoi poc, trosc, tot felu de zgomote. Ce dracu? Mă duc cu mătura la înaintare şi ce văd? Sigur că rahatu de cursă franţuzească nu reuşise să omoare din prima şoarecele, care, cu capul prins, încerca să scape şi o tot lovea de gresie. Aşa că tot pe mine a picat sarcina de a-i aplica lovitura de graţie cu mătura. De vreo trei ori… A doua zi am igienizat bucătăria până cred că n-a mai rămas bacterie vie, şi gata. Am crezut că s-a terminat. Ei, cum să se termine? Read on… Zilele trecute ies din casă şi mă duc la maşină. Înainte să urc la volan de obicei inspectez roţile (reminiscenţă din „copilărie” când mi-a tăiat cineva cauciucurile şi, fiind noapte, am plecat cu maşina aşa…). Deci am inspectat roţile şi văd la roata din stânga faţă o chestie ca o fâşie subţire de cauciuc atârnând din capacu roţii. Mă aplec, pun mâna s-o iau dar o microsecundă mai târziu îi dau drumu. Asta pentru că era o coadă de ŞOARECE care ieşea din capac,  doamnelor şi domnilor. Ce se întâmplase: un idiot de şoarece intrase cine ştie când în roată şi n-a mai apucat să iasă înainte de a pleca eu cu maşina. Drept urmare a avut de suportat vreo 250 de G la câteva mii de rotaţii pe minut până a fost aplatizat practic în interiorul capacului roţii, ieşindu-i afară doar coada, cu scopul precis de a-mi provoca mie o stare de greaţă matinală ce a durat întreaga zi. Da, eu l-am dezlipit din roată şi l-am aruncat că doar nu era să-l las acolo.

Urmări: acum mi se pare că aud tot felul de zgomote prin casă atunci când e linişte deşi geamurile stau deschise doar sub strictă supraveghere iar alte găuri de acces nu există, nu-mi mai place filmul Ratatouille şi mă gândesc serios la aer condiţionat pentru vara următoare.

Cinema City sosește în Cluj (finally..)

Update (ca să nu mai fac un nou post pe acelaşi subiect): am fost la proiecţia inaugurală şi am văzut filmul Eagle Eye, cu Shia LaBeouf, genul de film la care contează foarte mult dispoziţia pe care o ai atunci când îl vezi. În sensul că dacă n-ai chef, atunci te va enerva. Eu aveam chef. La faţa locului multe costume oficiale şi multe piţi, şampanie şi popcorn la discreţie. Sigur că a trebuit să am şi un ghinion de kkt, pentru că din două săli în care rula acelaşi film noi am ales-o pe cea în care o nesimţită şi un măgar au croncănit la intervale regulate tot filmul. Şi unde stăteau? Lângă noi, unde altundeva? Numa’ aşa ca să nu mă pot bucura în tihnă de fotoliile virgine, sunetul surround şi ecranul cât casa, care au contribuit la perceperea filmului drept un adevărat spectacol.
–

După un milion de amânări, la un an de la deschiderea Iulius Mall, a binevoit și Cinema City să-și deschidă multiplexul din incinta mall-ului. În scurt timp sper că va urma inaugurarea multiplexului din Polus Center, ceea ce înseamnă fără doar și poate condamnarea la moarte lentă a celor trei cinematografe vechi din Cluj, care în ultimii ani n-au mișcat un deget pentru a se moderniza. Cinema-ul din Iulius are 10 săli și 1670 de locuri, fiind al treilea deschis în România de reprezentantul local al Cinema City International, principalul lanț de cinematografe din Europa Centrală și de Est. Sunetul Dolby Digital Surround (la cinema Republica există doar Dolby Stereo), proiectoare Kinoton (calitate germană 🙂 ) și confortul sporit oferit de scaunele cu tetiere și suport pentru pahar, oferă o experiență care surclasează de departe ce există momentan în Cluj. În incinta multiplexului există o cafenea, două baruri-bufet, 23 de ecrane cu plasmă pentru informații și trailere, sistem de rezervare a biletelor online, internet wireless gratuit, casă de bilete complet computerizată. Nu-mi place că nu poți alege să bagi în tine altceva decât junkfood-ul oferit de barurile din incintă și n-ai voie să vii de acasă cu un grătar sau o salată 😛

Prețuri bilete:

Luni-Joi până la ora 17:00 – 11 RON, după ora 17:00 – 13 RON
Vineri – Duminică până la ora 17:00 – 13 RON, după ora 17:00 – 15 RON

Câteva poze:

Sticker-mania

Îmi place ideea din spatele Parchez.ca, omu’ câştigă nişte bani şi promovare gratuită, iar tu ai mulţumirea că ai enervat nişte porci/boi/vaci care parchează aiurea. Despre ce vorbesc? Pe site-ul corespunzător badge-ului de mai jos se vând stickere precum ăsta cu porcu’, cu scopul de a te ajuta să treci peste minicriza de nervi pe care o ai când vezi vreun idiot care a parcat nonşalant pe trotuar sau în alte locuri unde încurcă pe toată lumea. Scoţi stickerul, îl aplici porcului pe parbriz sau oriunde altundeva şi apoi îţi vezi de drum. Sau de fugă, dacă eşti surprins de proprietarul maşinii chiar în timpul actului justiţiar…

parchez.ca

Ideea are totuşi nişte hibe:

* Stickerele sunt prea simpatice. Mai bine scria clar PARCHEZ CA UN PORC şi să bage dedesubt un porc real şi plin de jeg… Ca să se simtă porcul vizat. La fel în cazul celor cu vacă şi bou. Da chiar, de unde ştii dacă a parcat o vacă sau un bou ca să-i aplici stickerul corect?
* Există şansa ca autorul stickerelor să devină ţinta răzbunării vreunui băieţaş mai fără de simţul umorului, enervat de stickerul ce i-a apărut pe parbriz. Bine, asta ar însemna ca manelarul ce parchează porcin să ştie să folosească Google pentru un pic de „research”.

***

Cam în acelaşi ton, campania Tuborg  „Umbrela Verde” are de asemenea toată simpatia mea. După ce am văzut prin oraş mai multe maşini cu stickerul de mai jos lipit pe ele, am căutat site-ul şi am aflat că stickerul se poate comanda gratuit de astă dată, ca să ţi-l lipeşti pe maşină (se dă jos uşor, la o adică). Mi-am comandat şi eu. Cine ştie, poate vreun prostovan care aruncă gunoaie va fi măcar un pic jenat de mesaj. Sau nu.

***

Deşi ţin cu iPhone-ul, mi s-a părut prea comică să n-o postez 🙂

Deşi iniţial mi-am promis că nu o să fac prostii cu iPhone-ul în sensul că nu voi încerca să-l „crackuiesc” din prima zi, totuşi am dat dracului promisiunea între timp. Asta pentru că, încercând să-mi copiez un clip de pe laptopul cuiva în telefon, m-am pomenit că mi-a fost şters absolut tot conţinutul multimedia (poze, muzică, filme) ce-l aveam până atunci în iPhone, din simplul motiv că datele respective nu se găseau pe calculatorul ăla. Aşa deci? N-a fost mare bai fiindcă le-am pus la loc odată ajuns acasă, însă „gestul” a contat 🙂 Deci, după nişte săpături pe unde trebuie, acum am un iPhone cuminte şi supus, cu Installer şi Cydia la datorie, cu conectare prin SSH şi acces la sistemul de fişiere şi multe alte „goodies” pe care Apple le ţinea „ferecate”.

iPhone nu e un moft

Stăpânesc sănătos un iPhone 3G sau „triigii” cam de o săptămână şi cred că l-am frecat (la propriu) îndeajuns ca să-mi dau şi eu cu părerea în cunoştiinţă de cauză despre ce-mi place şi ce mă enervează la el. Pot spune însă de la început că în nici un caz nu e un moft cum îl categorisesc unii, cu toate că are anumite neajunsuri.

Bune

* Primul lucru pe care-l observi este ecranul uriaş şi deosebit de luminos.

* Este foarte uşor de folosit. Nu am avut nevoie de manual de utilizare (ce-i drept nici nu a avut altceva decât un mic ghid). Navigarea cu degetul prin meniuri este intuitivă iar telefonul răspunde rapid la comenzi.

* Subţire şi elegant: finisajul dă impresia unui produs solid şi „de lux”.

* Motivul principal pentru care mi-am dorit un iPhone încă de la apariţia sa a fost navigarea web revoluţionară. Într-adevăr aceasta se face superb, şi pot spune că în sfârşit Internetul este la îndemână oriunde. Se pot deschide până la 9 pagini în acelaşi timp iar site-urile arată exact ca şi pe PC, faci zoom in & out cu degetele iar textele sunt clare şi uşor de citit. Există suport pentru Javascript, dar nu şi pentru flash. Asta nu e cine ştie ce dramă, fiindcă site-urile realizate complet în flash nu sunt foarte răspândite, însă pe viitor n-ar strica să-şi calce pe inimă şi să bage şi suport flash. Din punct de vedere tehnic cică se poate. Chiar dacă lipseşte flash-ul, clipurile YouTube de pe site-uri pot fi redate cu un player special care vine cu telefonul.

* Emailul este de asemenea deştept, poate deschide aproape orice fel de ataşamente, inclusiv pdf-uri; mi-am configurat yahoo, gmail fără probleme.

* Jocurile profită din plin de prezenţa accelerometrului în sensul că te joci înclinând telefonul, poţi simula aruncarea unei bile de bowling şi tot felul de alte acţiuni imposibile până acum în cazul unor dispozitive insensibile la mişcare.

* Vizualizarea pozelor sau a filmelor este foarte plăcută. M-am uitat la un episod din Prison Break de la cap la coadă, detaliile sunt fantastice.

* Jack-ul de 3.5mm acceptă orice tip de cască.

* GPS-ul în tandem cu Google Maps şi o conexiune 3G funcţionează ireproşabil, când mergi cu maşina simţi că parcă te filmează cineva de sus.

* Conectarea la WiFi se face rapid oriunde există o astfel de reţea disponibilă.

* Calitatea sunetului redat în căşti este bună, iar volumul în căşti suficient de puternic. De asemenea, navigarea printre melodii se face foarte uşor şi rapid datorită touchscreen-ului.

* Există multe aplicaţii gratuite, mai multe decât m-aş fi aşteptat.

* Încărcarea bateriei se face şi prin portul USB al computerului.

* Memoria de 8GB este arhisuficientă.

* Abonamentul de date de 10 euro de la Orange este suficient pentru navigare zilnică pe site-urile preferate, email, messenger etc.

* Agenda telefonică din vechiul Nokia a ajuns în iPhone cu ajutorul Outlook prin metoda: export agendă din Nokia în Outlook – Import agendă din Outlook în iPhone. Cea mai mare spaimă a mea era că va trebui să introduc manual toate numerele de telefon.

Rele

* Telefonul nu are un file manager implicit, iar cele performante costă.

* Camera foto, deşi face poze decente pe lumină naturală, nu dispune de absolut nici o setare şi nu are autofocus.

* De departe cel mai mare rău care i se putea întâmpla iPhone-ului se numeşte iTunes, aplicaţia cretină şi plină de restricţii de la Apple fără de care nu ai cum să-ţi transferi diverse chestii în telefon pentru că memoria acestuia nu e văzută de sistemul de operare ca un disk flash, ci necesită ceva conexiune specială şi criptată prin iTunes. Cea mai mare aiureală: ai copiat o melodie în iPhone şi ai şters-o între timp de pe calculator? Data viitoare când conectezi telefonul melodia va fi ştearsă automat şi de pe acesta pe principiul că dacă n-o ai pe calculator înseamnă că stă ilegal la tine în telefon.

* Poţi conecta telefonul la maximum 5 calculatoare pe care porcăria aia de iTunes le „autorizează” pentru a se putea conecta la iPhone.

* Ecranul tactil se umple de amprente destul de rapid, astfel încât simt nevoia să mă spăl mult mai des pe mâini ca să îl menţin curat. Dacă îl priveşti în plin soare te sperii.

* La o utilizare intensă cu net pe 3g, messenger, wifi, muzică, convorbiri, bateria nu ţine mai mult de o zi.

***

Verdictul: este o plăcere să lucrezi cu el, iar facilităţile highend eclipsează unele limitări voite ale producătorului. Există aplicaţii pentru toate nevoile, indiferent că vrei un filemanager, client ftp sau jocuri 3D. Aştept cu interes ofensiva Nokia pentru ca, atunci când va veni vremea să-mi schimb din nou telefonul, să trec înapoi la producătorul meu preferat. Deocamdată însă, iPhone cam rulz.

Suntem niște perle

…sau cel puțin așa reiese din știre:

According to the geneticist Professor Steve Jones, we have stopped evolving. A decrease in the level of mutation and the reduced influence of natural selection means that as far as humans are concerned the future looks like more of the same – no wings, no scissorhands, no third hypno-eye.

(…)

At least in the developed world, humans are now as close to utopia as they are ever likely to be, he argues. Speaking at a UCL Lunch Hour Lecture in London, Prof Jones said there were three components to evolution – natural selection, mutation and random change.

Deci doar atât? Noi reprezentăm culmea evoluției? Ooo, mie mi se pare asta foarte nașpa. Pentru că deseori mi-am dorit extra „features” și speram ca măcar urmașii îndepărtați să beneficieze de un upgrade de la natură 🙂 . Dar din moment ce scopul evoluției este de a asigura supraviețuirea și reproducerea în condiții optime a unei specii iar specia noastră a trecut de ceva vreme de problemele legate de supraviețuire, nu prea mai există factori care să pornească mecanismele evolutive. Deși dacă ne legăm de adaptarea noastră la mediul înconjurător, am avea nevoie de mici modificări pentru a funcționa optim la „cerințele” actuale:

Listă (deschisă sugestiilor) cu îmbunătățiri pe care evoluția le-ar putea încă aduce omului și care mi se par de bun simț:

– În primul rând omul are nevoie de o memorie mai bună. Mult mai bună decât ce are azi la dispoziție. Cu toate că tehnica ne ajută și probabil ne va ajuta din ce în ce mai mult să ne aducem aminte și să sortăm informațiile, ar fi mult mai „cool” să ai acces instant la amintiri folosindu-te de hardware-ul personal.

– Memoria vizuală ar merita de asemenea un salt calitativ pentru că rememorarea unor locuri sau a caracteristicilor unor obiecte nu este făcută întotdeauna foarte precis iar asta duce la n probleme.

– Durata de viață mai mare. Deși oamenii trăiesc mult comparativ cu alte mamifere, un nu sunt mulțumit 😛 . După 60 de ani viața nu pare prea roză, așa că practic ai la dispoziție cam puțin să trăiești cu adevărat după ce te pui pe picioare și îți definești cât de cât personalitatea. Deci o viață mai lungă, de vreo 200-300 de ani, cu o perioadă extinsă de „maturitate” și cu o bătrânețe scurtă, ar fi ideală.

– Reducerea duratei de somn necesar: eu dorm șase ore pe noapte și nu-mi sunt suficiente. Un om cu o nevoie de somn mai redusă ar fi mult mai eficient, și chiar ar avea timp de mai multe, inclusiv reproducere, care este scopul evoluției, nu? 🙂

Concluzia ar fi că există astfel de probleme pe care le avem cu toții la un moment dat și care ne limitează, astfel încât ele constituie niște factori care „cer” adaptarea noastră. Dacă acești factori limitatori vor deveni la un moment dat foarte deranjanți, cine știe, poate evoluția își va continua „opera”.

A, și o listă de îmbunătățiri fanteziste, dar care pe mine m-ar face fericit 😛 :

– Un set de aripi
– Niște mâini în plus
– Ochi cu infraroșii și funcție de apropiere
– Branhii
– etc

iNokia va face legea

A apărut primul telefon cu touchscreen de la Nokia, concurent direct al iPhone-ului, cică. Spun cică pentru că, deşi mulţi s-au grăbit să-l catalogheze astfel, nici vorbă de aşa ceva. Modelul 5800 Xpress Music al finlandezilor are într-adevăr o formă ce aduce cu iPhone-ul, dar în rest nu prea are multe în comun. Software-ul folosit este tot S60, de data asta versiunea 5, adaptat pentru touchscreen. Nimic revoluţionar deci pe partea soft, deşi acest lucru nu este neapărat rău deoarece pentru seria 60 există mii şi mii de aplicaţii la ora actuală. Telefonul pare, din poze şi review-uri, un model Nokia destul de „regular”, cu o construcţie nu foarte finisată,  adaptat cerinţelor actuale (touchscreen, wifi, gps sau cameră cu autofocus), dar fără să exceleze în vreun aspect. Şi de fapt nici nu cred că avea rol de „jawdropper”, pentru că Nokia, un mamut ce deţine 40% din piaţa mondială de telefoane mobile, are o altă strategie pe care a folosit-o şi până acum şi care, deşi mie ca utilizator nu-mi convine, lor le aduce profit. Cu o asemenea putere financiară şi o reţea de distribuţie de excepţie Nokia îşi va permite să scoată nu unul, ci zece modele cu touchscreen (pe lună 🙂 ) adaptate fiecărei categorii de utilizatori. Lucru pe care Apple nu are cum să-l facă. Probabil că va exista la un moment dat şi un model „deluxe” ca şi alternativă pentru fanii iPhone-ului (un produs foarte elegant şi performant, desigur), iar un astfel de model va fi precum cele din seria N, care sunt considerate acum „de vârf” din punct de vedere tehnologic. Dar, până atunci, Nokia va încerca piaţa cu tot felul de versiuni de telefoane cu touchscreen, mai ieftine şi mai targetate, care vor răpi desigur şi din „marketshare”-ul de la Apple. Pentru că poate.

***

Din lucrurile care mă enervează şi îmi distrug neuronii şi din cauza cărora voi fi probabil închis pentru omor: azi, în timpul unui drum de numai 100 de km, din două maşini aflate chiar în faţa mea s-au aruncat din mers gunoaie. Din prima, pasagerul din dreapta a aruncat un pet gol de apă minerală la 1,5l care a ajuns desigur la mine sub roţi, iar din altă maşină, la un interval de juma’ de oră, un alt nenorocit a aruncat o cutie de bere, de data asta grijuliu, pe marginea drumului. Ce pot eu să fac în astfel de situaţii? Am claxonat de fiecare dată, dar mai mult ce pot să le fac unor animale ordinare care probabil că aşa fac şi pe drumurile din afara ţării?

***

Mi-am pus Yahoo Pingbox pe blog, îl reperaţi dacă faceţi de rotiţă în jos până vedeţi ceva mare şi colorat în bara din stânga. Ce face chestia? Un lucru foarte util, zic eu: permite oricărui utilizator să-mi trimită un mesaj de pe blog direct pe Yahoo Messenger, şi asta sub protecţia anonimatului, fără login, fără nimic. Deci, vizitatorule, dacă vrei să-mi transmiţi ceva „important” dar nu vrei să-ţi ştiu id-ul de messenger (în cazul în care vrei să mă bagi undeva), sau nu ai id de messenger (se poate, există, cunosc), asta e scula perfectă. Mesajele se pot trimite doar când sunt „available” aşa că probabil voi răspunde dacă e ceva de bun simţ. Try it.

Life sign

N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.

***

Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi „primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până  am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în „sistem” două plicuri?!

***

Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:

Wall-E – povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de  Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în „sat” și găsesc varianta HD.

Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.

Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.

Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.

***

Io innebunesc când văd faze de genul ăsta:


Mai presus de lege from OLiX on Vimeo.

***

Dar mi-ar plăcea să văd o reacție a polițiștilor în genul ăsteia de mai jos:

The bloc is rising, and rising…

Ziceam eu într-o postare de prin noiembrie anul trecut că mă apuc să pozez cum se construieşte un bloc în faţa blocului meu şi apoi la final voi centraliza pozele într-un filmuleţ care va arăta cum creşte construcţia, aşa ca pe Discovery 🙂 Ei, în sfârşit au terminat ăia de construit, aşa că am pus mâna şi am adunat pozele făcute timp de aproape un an, la diferite intervale care uneori au fost cam lungi… Ăsta de mai jos ar fi rezultatul. Click play.

[flashvideo filename=”https://www.cassini.ro/imagini/video/bloc1.flv” width=”480″ height=”340″ image=”https://www.cassini.ro/imagini/video/blocprev.jpg” /]

O reţetă simplă sau o idee bună?

Ce văd eu astăzi, la ieşirea de la Mac:

Informaţiile de care am nevoie! Ia te uită! Hai să vedem de ce informaţii aş avea nevoie, deschizând la întâmplare site-ul ziarului Click!.

Titluri de pe pagina principală (e interesant cum sunt formulate, ca pentru nişte copii/senili/înapoiaţi mintal):

* Raluca Sandu se sărută cu fostul iubit al Adelinei -> dacă numele Raluca Sandu îmi sună vag cunoscut, totuşi, who the fuck is Adelina?

* Delia, ce violentă eşti cu rivalele! -> aşa Delia, dă-le-un toc în gură!

* Aluniţe urâte şi aluniţe sexy -> oare o aluniţă de pe vârful nasului poate ajunge vreodată sexy? 🙂

* Fumează pe stradă ca o şerpoaică -> cum mama naibii fumează o şerpoaică? Dacă ziceau „ca o goriloaică” mai înţelegeam…

* Nume de cod – Orgasm. Iată parola -> desigur e vorba despre ăla la femei. La bărbaţi nu e cu parolă.

* Sophie Monk, ce sexy este ea, şi-n bikini, şi pe şa -> adevăru-i că îi.

* Femeia „elefant” îşi găseşte greu pantofi -> păi prin savană nu prea sunt mall-uri, cred că de-aia.

* Uite câte putem face cu mierea! -> una în ţâţele goale lângă o albină gigantică.

***

Astea sunt informaţiile de care ei zic că am eu nevoie zilnic. Ca să mă tâmpesc iremediabil probabil. Cei peste 50.000 de vizitatori zilnici ai site-ului Click! par însă a spune totuşi că da, asta vor. Genul ăsta de conţinut face trafic semnificativ în România. Ăsta şi site-urile de sport. Nu e nici un secret, e atât de simplu să ai un site „de succes” la noi… Mă refer la portalurile de „informare”. Site-uri precum CanCan, Libertatea sau Click! rup tot când vine vorba de trafic. Dacă vrei să atragi public avid de ştiri cu Alina Plugaru spre un site „serios”, apar problemele. Nu poţi să le dai numai un pic de Alina Plugaru într-un colţ. Nu, pentru că ei vor abundenţă de informaţii, cât mai multe poze sau conţinut video, aşa cum au fost obişnuiţi pe site-urile de genul celor mai sus menţionate.  Şi dacă te apuci şi bagi conţinut de genul ăsta, rişti să o iei la vale rău de tot şi să nu te mai poţi opri iar cititorii vechi se vor reorienta. Cum a făcut de exemplu clujeanul.ro, care, deşi acum este lider la accesări în Cluj, oferă un conţinut îndoielnic. Adică la ei vezi de la imagini cu morţi din accidente sau poze cu petreceri porno până la tot felul de „topuri” şi clasamente cu scopul de a crea polemici, deci trafic. Nu lipsesc galeriile cu gagici mai mult sau mai puţin dezbrăcate. Iar acest gen de conţinut se regăseşte la ei (şi nu numai) cu o frecvenţă tot mai ridicată. O soluţie pentru a avea un trafic ridicat şi un conţinut de calitate în acelaşi timp, fără a coborî standardele? Există: să oferi încă ceva pe lângă conţinutul informativ. Ce formă să aibă „ceva”-ul? Aş avea câteva idei cu privire la asta dar nu vi le spun că mi le furaţi 😛

Romanice

A trecut şi weekendul, şi concertul, am revenit, shit…

Cu ce-am rămas, (relativ) pe scurt:

* Ca în orice oraș civilizat aflat cu un secol înaintea noastră, și în Roma te poți descurca fără probleme chiar dacă te afli pentru prima dată acolo. Cazul nostru adică. Trenuri, metrouri, autobuze, toate sunt gândite în așa fel încât să poți ajunge la orice obiectiv în cel mai scurt timp și cât mai simplu. Automatele de bilete și prezența peste tot a hărților cu rutele mijloacelor de transport fac viața turiștilor foarte uşoară.

* Orașul nu este curat și nici prea întreținut. Am văzut metrouri care păreau că vin direct din iad, atât de pline de graffiti erau. În oraș se strigă și claxonează cam ca pe la noi, iar cerşetorii care de care mai creepy mişună. Făcând abstracţie de astea, este o plăcere să te plimbi prin Roma fiindcă ai ce vedea, ceea ce am şi făcut vineri şi sâmbătă până la concert. Nu mă refer doar la obiectivele arhicunoscute din care am vizitat ce am putut, ci la străduţe, clădiri cu verdeaţă, terase pline de turişti, magazine de suveniruri sau restaurante care de care mai frumos aranjate. Masa am luat-o la o „trattoria” aflată pe o străduţă superbă lângă Piaţa Sfântul Petru, unde nu am avut probleme în a alege felurile de mâncare deoarece chelneriţa era din Piatra Neamţ..

Click pe poze pentru variantele mari

***

***

Concertul

* Sâmbătă a fost infernal de cald la Roma iar accesul pe stadion pentru cei care aveau bilete pe teren s-a făcut deosebit de greu. A trebuit să ne înghesuim peste 10.000 de oameni printr-un culoar de vreun kilometru lungime şi 10 m lăţime. Asta a însemnat două ore de aşteptare. Pentru a preveni sufocări și leșinuri organizatorii au pus un elicopter să pulverizeze apă deasupra mulțimii dintr-un container ce se balansa sub el. Nu am simțit cine știe ce efect, în schimb au avut grijă de noi vânzătorii ambulanţi de băuturi care înotau prin mulţime cu umbreluţe deasupra capului ca să-i vezi.

* Totuşi, o mare bilă albă primesc de la mine organizatorii pentru că au permis accesul cu sticle de apă sau suc pe stadion. Este adevărat că, în prealabil, gardienii de la intrare îţi desfăceau dopurile și le aruncau. O sticlă fără dop nu zboară prea departe, cred că asta era ideea. De asemenea, camerele foto şi binoclurile erau permise sau trecute cu vederea, nu ştiu sigur, oricum nu ca la noi unde trebuie să recurgi la tot felul de stratageme ca să treci de filtre. Cert e că bliţurile luminau de peste tot. Eu nu mi-am luat aparatul fiindcă m-am gândit că era prea mare, în schimb am văzut lume cu binocluri din alea monstru, cum au militarii. Pentru poze am folosit telefonul, care mi-a dovedit încă o dată ce prost se descurcă în asemenea cazuri. Pe stadion se vindea bere la 5 euro sticla (tot de plastic). Oricum, la ce căldură era, aş fi dat 50 de euro.

* În deschidere a mixat Benny Benassi. De neuitat momentul în care am pășit pe teren și mi-am rotit privirea de jur împrejurul stadionului uriaș, plin până la refuz. A fost ca în scena aia din Gladiatorul când Russell Crowe pășește pentru prima dată în Colosseum, cu excepția faptului că aici toată lumea dansa pe ritmurile lui Benassi în orice direcție te-ai fi uitat. Mi-a plăcut la nebunie.

* Concertul a debutat spectaculos, cu un sound care te făcea să vibrezi la propriu (noi eram cam la 30 de m de scenă), ecrane mişcătoare, lasere, dansatori și o Madonna în formă de zile mari care a dansat pe tot parcursul show-ului fără să dea semne de oboseală. La un moment dat mă uitam atent să văd dacă nu or fi înlocuit-o cu vreo sosie.

* Get political: ni s-a arătat foarte sugestiv (ca la proşti adică) cu cine votează diva, printr-un montaj video în care Bush, McCain și alți „răi” erau puși laolaltă cu Hitler, elefanți morți și sloganul „Get stupid”, iar Bono, Obama sau Geldof apăreau împreună cu floricele şi turbine eoliene plus mesajul „Get smart”. La final, un fade to black cu Obama… Bun, am priceput.

* Google Earth a avut dedicată o melodie întreagă, în sensul că pe ecrane apărea Pământul din celebra aplicaţie și se făcea zoom pe diverse orașe, printre care și Bucureștiul. Cum de și Bucureștiul? Pentru că în melodie era vorba despre țiganii nomazi, of course.

* A urmat un moment în care invitați speciali au fost doi țigani lăutari din ăştia de-ai noștri, care au acompaniat-o pe artistă cu vioara și acordionul într-un mixaj la „La isla bonita”, iar apoi au interpretat ei singuri o țigănească de-a lor. Sau de-a noastră, cum preferați. Un moment nu foarte gustat de publicul italian, după lipsa mâinilor din aer.

* La melodia Like a prayer, remixată de altfel excelent, pe ecrane erau afișate citate din „bibliile” diferitelor religii, în ideea că toate sunt pline de învăţături bune şi „promovează” aceleaşi principii şi acelaşi „personaj”. Right… Desigur, nu puteau lipsi şi citate din Kabbalah, o sectă odată obscură, acum intens mediatizată datorită Madonnei.

Înainte de a părăsi stadionul, o ultimă privire.
Nu-i înţeleg pe cei care-şi iau bilete aşa sus şi departe de scenă.

***

Bonus

* Glume de stewardeză WizzAir, care își imagina probabil că nimeni nu asculta ce debitează: „Așezați-vă masca pe față și începeți să respirați normal şi gratuit„ sau „pentru a umfla vesta, trageți de mânerul roșu sau suflați prin acest tub până la epuizare…”

* Cum ştii că te afli într-un avion cu 99% pasageri români? Simplu: la aterizare lumea aplaudă. Adevărul este că o aterizare pe aeroportul din Cluj-Napoca merită aplauze datorită pistei înfiorător de scurte și a lipsei unui sistem de ghidaj electronic. M-au trecut toate apele când avionul a atins asfaltul doar cu roata stângă, s-a balansat, a trecut de jumătatea pistei cu vreo 300 la oră (calcul aproximativ în funcție de clădirea aeroportului pe care am văzut-o preț de o fracțiune de secundă), ca mai apoi să se oprească frânând preluuuung fix în capăt. Mai c-aș fi aplaudat. În schimb la Roma, pe o pistă interminabilă şi lată cât China, chiar n-am înţeles rostul aplauzelor.

***

Bad Natalie

Azi am găsit un clip mai vechi dar foarte comic cu Natalie Portman , din Saturday Night Live. Click play, cu sunet:)

***

Şi o melodie superbă pe care am auzit-o în ultima reclamă la CEC, cântată de „Celelalte cuvinte” în 1987, când io aveam 5 ani…

Eu, Madonna, Roma

Mâine plec la Roma. Scopul: concertul Madonnei de sâmbătă , și un pic de vizitat. Mă întorc duminică.

Se mai întâmplă una, alta

De exemplu Google intră pe tarlaua browserelor web cu o creaţie proprie: Google Chrome. Îmi place. Deşi este beta, nu am întâlnit nici o problemă la afişarea a zeci de pagini web. În screenshot-ul de mai jos se observă interfaţa „curată” şi Task Managerul care arată cât procesor şi câtă memorie mănâncă fiecare site vizitat, lucru foarte util atunci când ai multe pagini deschise şi nu ştii care e vinovată de încetinirea sistemului. Printr-un comic book cuprinzător, Google îşi expune viziunea asupra viitorului browserelor şi explică ce aduce nou Chrome. Ca orice browser care se respectă, acesta permite dezvoltarea pluginurilor care să-i îmbunătăţească funcţionalitatea. Optimizările pentru rularea mult mai rapidă a codului JavaScript împreună cu inovaţiile ce ţin de securitate şi stabilitate vor face din Chrome un browser demn de adoptat. Eu sper că în detrimentul Internet Explorer, care conduce în clasament doar datorită fiinţelor neajutorate care ştiu doar să pornească şi să oprească un PC. Şi mai grav este că o bună parte din utilizatori încă folosesc Internet Explorer 6.

Google Chrome

***

Mi-a plăcut foarte mult The Promotion, ultimul film pe care l-am văzut, de data asta confortabil de acasă. Sean William Scott şi John C. Reilley sunt credibili în rolurile principale iar acţiunea se petrece într-un cadru destul de familiar nouă, cel al supermarketurilor de cartier, aspectele privind angajaţii, clienţii, problemele şi lupta pentru avansarea în post fiind perfect valabile şi la noi. O comedie drăguţă, cu un final corect.

***

V-am povestit de câinele meu? Îl cheamă Rexi şi nu este un câine obişnuit.

Caniş + Şoricar = ?

***

Rexi este obsedat de mingea lui şi cel mai mult în viaţă îi place să sară. Datorită acestui „dar”, de a sări, şi-a câştigat dreptul de a deveni vedetă prin intermediul acestui blog.

Nu contează că uneori aterizează în cap, pe pisică sau în vreun perete. El SARE.

***

(click pe poză pentru mare)

X Chix

Am văzut „Dosarele X: Vreau să cred!” şi am vrut să cred până în ultimul moment că filmul nu este aşa de slab cum se dezvăluia a fi. Tot aşteptam o răsturnare de situaţie, un monstrulică, o măslină. Când colo nimic, un film plictisitor, cu un final lălăit. Nici măcar nu pot spune că a avut un subiect cu potenţial, fiindcă n-a avut. A fost doar o încercare patetică a 20th Century Fox de a mai stoarce un ban de pe urma popularităţii serialului, al cărui fan am fost şi eu. A, şi sigur, ca să am un motiv în plus de regret pentru că mi-am pierdut o oră jumate din viaţă, sala era înţesată de animale. De exemplu în faţa mea stăteau patru capre pubere care behăiau într-una. În ciuda picioarelor repetate pe care le lansam în scaunele lor ca să tacă naibii. Cireşica de pe tort a fost însă un retard care fără nici o jenă a început să vorbească la telefon în gura mare în fundul sălii şi care nu părea afectat de „taci băă”-urile şi „linişte”-lile venite din sală. Şi a vorbit el aşa vreo 15 minute. Cum în cazuri de prostie severă îmi vin idei bune, iată încă una: dacă un prost face gălăgie în sala de cinema, soluţia care ar salva situaţia şi ar face cel mai puţin deranj ar fi un aparat cu şocuri electrice. Omul va trage un pui de somn, iar restul se pot uita la film liniştiţi. Nici nu va şti ce l-a lovit.

Marketing manelistic de la Orange

Cei de la Orange ori ne cred proști ori sunt ei. Pe site-ul lor, la servicii, scrie mare „abonamente cu acces nelimitat la internet” sau „navighează nelimitat” ca apoi imediat dedesubt să-ți trântească în față „în limita unui trafic rezonabil de x giga pe lună”. Și asta de multă vreme. Trafic rezonabil 4 giga? Sau chiar 12 giga? La nevoile de transfer din ziua de azi lor li se pare ăsta trafic rezonabil și au tupeul să pretindă că abonametul este cu trafic nelimitat? Mie mi se pare foarte limitat. Dacă puneau o limită de 50-100 de giga hai să zicem că avea sens, ca mijloc de protecție pentru obsedații de download-uri. Dar chiar dacă nu folosesc torentele și dc-ul, poate am chef să ascult radio online. Opt ore pe zi timp de 20 zile, la 128kbps, înseamnă peste 9 giga de date transferate. Nu mai vorbesc de youtube, download-ul unor soft-uri sau vizualizarea galeriilor de poze. Toate acestea sunt mari consumatoare de bandă și fac ca traficul ăla nelimitat de la Orange să se termine al naibii de repede.

Tot în ograda Orange, peste câteva zile apare iPhone 3G în oferta portocalie. Vor să-i facă o lansare ca în Statele Unite, la oră fixă, ba chiar există un fel de formular de precomandă la ei pe site, un counter… Nimic însă despre prețuri. Mă interesează „evenimentul” fiindcă, după ce am analizat din toate punctele de vedere posibile telefonul, am ajuns la concluzia ca aș vrea unul. Ar fi primul meu non-Nokia 🙂 Depinde însă de Orange, cu ce ofertă vin. M-aș abona cu plăcere pe 2 ani la 3G dacă îmi oferă trafic inclus îndestulător și un discount de bun simț la telefon. Om vedea…