Nu chiar drept la ţintă

„Cupa presei la tir” organizată de Jandarmerie  cu ocazia „Zilelor Jandarmeriei Române” a fost un prilej să-mi fac şi eu legitimaţie de presă ca să pot participa la pac-pac. Demers complet nenecesar fiindcă nu ne-a legitimat nici dracu. Putem să fiu însuşi fucking Gorbunov că n-avea nimeni treabă. Ni s-au pus în mână pistoale, gloanţe, puşti… trageţi băieţi! Şi fete. Care fete au luat caimacul câştigând diplome, cupe, tot. Eu şi colegul Răzvan am câştigat experienţă, dumnealui reuşind performanţa de a nimeri o singură dată ţinta în timpul rundei de încălzire, iar eu să ratez doar un foc dar fix în timpul concursului, adică atunci când se puncta. În rest am fost pe val, ba chiar am nimerit ţinta oblu în mijloc când am tras cu pistolul mitralieră. Păcat că nimeni nu ţinea scorul.  Aşadar organizare bună (minus treaba cu legitimatul), disciplină jandarmerească, fasole cu cârnaţi şi varză murată plus experienţa de a trage cu muniţie adevărată, experienţă de care sper să n-am nevoie.

„Oare ce avem azi în meniu?”

„Care-o comentat?”

„OMG, apar la TV?”

My new best friend

Reţeta anului

Io n-am văzut de când mă ştiu atâta lume în parc câtă am văzut duminică. Nu mai aveai domle’ loc de câini, copii, biciclişti, joggeri şi alte specii şi subspecii. Iar cineva foarte inteligent s-a gândit c-ar fi o idee bună să sece lacul pentru ca lumea să poată admira nişte raţe care se bălăceau într-o baltă cu mătasea broaştei precum şi tonele de gunoaie de pe fund. Îs două posibilităţi: ori l-au secat să-l cureţe, ori să-l poată astupa şi să construiască blocuri pe el. Dar cum e „criză”probabil că nici una dintre variante. Îl vor lăsa secat şi jegos.

***

Eu sunt amator de Fornetti (i know, i’ll die soon). De fapt îmi plac exclusiv alea cu telemea. Am observat tehnica „subtilă” prin care vânzătoarele vând mai mult decât ar vrea clientul să cumpere. Ceri de 3 lei, îţi pune de 3,4 şi întreabă „Rămâne aşa?” iar tu zici da, da numa să termini odată.  Tehnica merge pentru că aşa fac la toată lumea. Azi însă o vânzătoare a sărit calul. Cer de 3 lei, îmi umple punga cu vârf şi aud întrebarea: „Rămâne aşa?” Mă uit la cântar, arăta 5.9 lei, mă uit la vânzătoare cu o moacă de „Eşti tâmpită?”, aia se prinde şi varsă juma de pungă înapoi. Mai dă-o-ncolo de hoţie.

***

Idee de gustare: am descoperit de vreo două luni minunea numită file de somon afumat Ocean Fish. Ca toate lucrurile bune probabil că nu-i foarte sănătos, dar ştiu că-i divin când îţi este foame. Şi pe deasupra se prepară în fix 5 minute (din care 2 se prăjeşte pâinea). O porţie de somon costă cam 17 lei şi ajunge pentru 12 felii ca alea de mai jos sau poate pentru mai multe că io n-am fineţe şi nu pot tăia somonul mai subţire. Aveţi 3 cine/mic dejunuri asigurate.

Sandwichuri pentru elefanţi (bizari)

Am fost în Irish Music Pub sâmbătă seara cu două scopuri precise: să „testăm” faimoasele sandwichuri (sau „sandviciuri” după DEX, dar nu-mi place aşa) şi să-i vedem pe Les Elephants Bizzaress live. Despre sandwichuri nu e prea mult de spus decât că n-a mai rămas nimic în farfurii. O’Ceapă şi O’Tona mi s-au părut cele mai bune. O’Bama este pentru oameni „mari” cum ar fi prietenul Mihai care, după spusele lui Andrei Crivăţ, a fost a doua fiinţă umană ce a reuşit să termine un sandwich O’Bama. Andrei nu ştia că Mihai luase între timp să guste câte o felie și din restul sandwichurilor.

O’Bama

„Elefanţii bizari” au făcut un show tare fain. Băieţii cântă cu o uşurinţă remarcabilă şi se vede că au depus mult efort să ajungă la performanţa asta. Piesele sunt lucrate şi cu ceva „catchy” în fiecare dintre ele. Pe lângă Have no Fear pe care au cântat-o ultima, au mai avut vreo câteva care mi-au plăcut. Din restul melodiilor mi-au plăcut pasaje :).  După ce lumea a cerut bis, au mai cântat două piese.

Les Elephants Bizarres

***

* A fost lansat Internet Explorer 8, cu aceeaşi meteahnă existentă şi la versiunea 7, ce mă enervează şi mă face să nu-l folosesc: când deschizi un tab nou stă vreo 2 secunde jumate şi scrie „connecting” pe tabul respectiv, deşi nu se conectează la nimic, fiind gol. La restul browserelor taburile se deschid instant, de ce la ăștia nu se poate?

* Mi-ar plăcea ca telefoanele mobile să poată fi programate să se pornească singure la o anumită oră. Nu neapărat să sune alarma ci pur si simplu să se conecteze la reţea ca să poţi primi apeluri, după ce am oprit telefonul peste noapte să zicem. Telefoanele Nokia te lasă să le opreşti dar alarma rămâne în funcţiune, ceea ce e bine dar nu suficient. Eu opresc telefonul în fiecare noapte. Nu mă interesează ce se întâmplă cât dorm eu, iar un somn liniștit e mai presus de orice.

* Tot din domeniul somnului: eu nu înțeleg cum își dă lumea seama din prima că dormeai când ei s-au găsit să te sune. „Alo, da!” „Salut, dormeai?” asta deşi eu înainte să răspund stau cinci secunde să-mi activez creierul, să-mi dreg vocea… „Nu, nu dormeam, sunt la cumpărături, spune te rog…”

***

Un mesaj pentru blonde de la o urâtă… pardon, roşcată:

Un titlu potrivit ar fi kilometric… deci mai bine fără

Din ciclul „Te-ai întrebat vreodată de ce…” : de ce femeile de servici care curăță scările blocurilor îs toate niște cretine? Absolut toate pe care le-am văzut oriunde au același obicei tâmpit: mătură praful pe uscat, adică dau cu mătura ca niște psihopate până tot praful de pe jos se ridică în jurul lor și se depune pe uși, pe pervazuri, pe frunzele plantelor decorative, la tine în plămâni… Asta dacă nu-ți ții respirația în timp ce-ți cauți disperat cheile. Cumva măturătoarele sunt imune. Nu mai zic că de multe ori nu se opresc când cobori scările și te trezești cu gunoi măturat în cap. Oare îți trebuie Facultatea de Științe Politice și Administrative ca să știi să mături doar la nivelul solului?

Tot din zona bloc-life, mi-am dat seama că eu de foarte multă vreme ajung acasă înjurând şi cu dureri acute în diverse locuri. Asta fiindcă am de cărat zilnic vreo patru tone de chestii de la mașină până în apartament. Nici nu mai țin minte când am intrat ultima oară cu mâinile în buzunar. Pe lângă cele două genți, mai întotdeauna am o plasă plină cu mâncare, sticle de apă și de suc, cine știe ce tâmpenie uitată prin mașină de ziua trecută (atunci când vin de la părinți se adaugă ghivece de flori sau/și borcane imense cu murături) toate agățate de câte un deget, în dinți și pe unde se mai poate. Iar în drum spre apartamentul salvator unde dau cu toate de podea și îmi vine să urlu am de trecut două teste de îndemânare, contorsionism și dexteritate: ușa de la scară unde trebuie să bag cartela în interfon, și ușa de la apartament care nu se poate deschide decât cu două mâini. Iar pe jos nu le pot lăsa că e praf și noroi ca-n târgu’ de vite.

***

M-am dezabonat de la o parte din blogurile, să le spunem „populare”, pe care le aveam în feed reader. Mi-am dat seama că urmăritul lor îmi ocupa prea mult timp iar conținutul era format ori din reclamă agresivă ori despre niște dispute care nu mă interesează. Când posesorii blogurilor își laudă realizările cu fiecare ocazie, înjură persoane pe care eu nu le cunosc şi o fac cu puține argumente sau promovează în haită campanii și produse, devin niște simple unelte de difuzare a informației, conținutul original interesant fiind minim.

***

O animație despre cum a început criza financiară, totul explicat foarte frumos și grafic. Mă distrează că acum toată  lumea știe de ce este criză la nivel mondial, ce se putea face pentru împiedicarea ei, cine sunt vinovații. Sper ca vinovații să se sinucidă lent în timp ce dau faliment. Cică unii au făcut-o. Eu tot n-o simt (pe ea, criza), dar cică suntem tot „abia la început” 🙂

***

N-ar trebui să existe o lege care să interzică astfel de reclame? Să stau la semafor și să citesc despre hemoroizi și alte cele? WTF! Poate tocmai mâncam un șnițel. Sunt totuși recunoscător firmei că s-a limitat la o reclamă text-only.

8 martie negru

Laura voia să conducă de 8 martie. Puteam să o las, fiindcă era 8 martie. Dar n-am vrut, că-s rău şi insensibil. Am plătit pentru asta. Un milion opt sute lei vechi. Iar ea s-a ales cu flori. Pe care eu le-am aruncat în ghenă. Telenovelă? Nu… ghinion, sau blestemul lui opt martie negru.

Cum eu am impresia că nimeni nu poate ţine de volan mai bine ca mine şi dacă nu conduc eu atunci cu siguranţă timpul alocat oricărui drum se va dubla, am ignorat repetatele rugăminţi ale Laurei de a o lăsa pe ea să conducă pe drumul de la Zalău la Cluj ce l-am făcut de 8 martie. Şi drept urmare mi-am luat-o. Când să ieşim dintr-un sat, observ că-mi face cineva flash-uri. Din păcate văd şi maşina poliţiei la nici 200 de metri. Frânez şi înaintez uitându-mă în altă direcţie, cu un mare muscoi pe căciulă.  „Ăă, cred că ţi-o făcut semn să opreşti”, zice Laura. Fuck. Am oprit la ceva distanţă, mă uit în oglindă, poliţaiu iese din maşină, deci da.., ies şi eu în întâmpinare. Scuze, nu v-am văzut, heheh… Nu-i nimic, aveaţi 82 în localitate. Serios? Da’ cum, eram încă în localitate? Da, eraţi, uitaţi, vedeţi, acolo este o casă, actele vă rog, bună ziua doamnă şi la mulţi ani de 8 martie. hehehe şi hihihi-uri. M-am dus la maşina lui, am vrut să plătesc pe loc amenda, îmi zice că nu mai are chitanţe. Că o fost invitaţie la şpagă din partea lui, că n-o fost, mă doare undeva. Sunt sigur că oricum ia destulă de la alţi şoferi, iar eu totdeauna am simţit că m-aş înjosi prea mult să mă târguiesc, milogesc etc. E totuşi o fiinţă inferioară. În timp ce ăla desena amenda mă gândeam uite măgaru’, îmi dă amendă de 8 martie. A, da stai că nu-s femeie, ce dacă e 8 martie… A, dar putea să fie Laura la volan, boule, şi clar că se punea altfel problema. Când să plec îmi zice să mai stau un pic, apoi se apucă să scotocească pe bancheta din spate într-o cutie şi numa văd că-mi întinde trei flori, „pentru doamna de 8 martie”. Mi-a trecut brusc un flash prin faţa ochilor cum îi plesnesc vreo câteva cu ele peste cap şi-i cade cascheta, dar m-am limitat la un zâmbet acru, i-am urat o zi bună (şi-un „sugi” în gând) şi m-am cărat cu amenda într-o mână şi cu florile în cealaltă. Când am ajuns acasă am aruncat freziile sau ce-or fi fost în ghena din faţa blocului, fiind desigur luat la rost că „totuşi, ce vină au săracile flori?”.

Mici mici mici… damn, cât de mici!

Quick facts:

* Galaxia Calea Lactee conţine cel puţin 200 de miliarde de stele, are un diametru de 100.000 de ani lumină şi o „grosime” de aproximativ 1000 ani lumină.
* În Universul observabil se găsesc peste 100 de miliarde de galaxii.

NASA a lansat sonda spaţială Kepler (sper cu succes, că încă nu s-a ridicat de la sol racheta ce o duce) cu misiunea precisă de a căuta planete asemănătoare cu Pământul, după o serie de succese a unor sateliţi şi observatoare terestre care au determinat că multe stele studiate au una sau mai multe planete care le orbitează.  Singura problemă este că planetele „extraterestre” identificate până acum (câteva sute) sunt aproape toate giganţi precum Jupiter, fără posibilitatea de a susţine viaţa în forma cunoscută de noi. Sonda Kepler este dotată cu instrumente mult mai avansate de detecţie şi, folosind o tehnică nouă de identificare, va putea găsi planete de dimensiuni mai „terestre”. Sonda va studia un număr de 100.000 de stele împrăştiate pe o distanţă de 3.000 ani lumină. Bun, unde voiam să ajung? Privind un desen care înfăţişează „acoperirea” sondei Kepler şi ţinând cont de numerele astronomice cu care am început, mi-am dat seama pentru a mia oară ce „miopi” şi limitaţi suntem în încercarea de a găsi lumi asemănătoare cu a noastră. Şi mă refer la „noi” în general, ca formă de viaţă, că eu nu pot să-mi dau seama nici dacă îs sau nu şobolani în beciul blocului. Cu toate acestea se estimează că în minuscula zonă de cer studiată se vor găsi sute de planete „habitabile”, fapt care va permite plasarea mai precisă a sistemului nostru solar în contextul sistemelor planetare din galaxie, deoarece deocamdată nimeni nu are habar cât de rară sau de comună este o planetă precum Pământul.

(click pentru mare)

Telefonule, zi cine cântă!

Am găsit o aplicaţie pentru iPhone care face o chestie ce mi-am dorit-o de când mă ştiu dar nu credeam că o s-o văd decât în filme sf. De câte ori nu aţi auzit la radio sau la tv o melodie, v-a plăcut, dar nu ştiaţi cine cântă? În cazul meu de foarte multe ori. Exact, progrămelu ăsta recunoaşte muzica „auzită” şi-ţi afişează în câteva secunde numele interpretului*. Nu contează că îl pui să asculte televizorul, radioul din maşină sau te apucă pe tine fredonatul. Programul se numeşte „Midomi” iar corespondentul său „american”, Shazam, îl puteţi vedea în acţiune mai jos.

* Am observat că funcţionează perfect în 99% din cazuri, mai puţin atunci când vrei să faci cuiva o demonstraţie şi dă rezultate aiurea.

***

Hipermarketul Cora fură. Şi încă cu nesimţire mare. M-am mirat să văd că un DVD dual layer costă numa 7.9 lei (preţul afişat) când eu le luam din alte locuri tot cu 10-12 lei. Hm, să fiu eu fraier şi să nu-mi dau seama? Trec DVD-ul prin dreptul cititorului de preţuri… numa 2 lei diferenţa. Şi nu în avantajul meu.

***

Apple a lansat Safari 4, versiunea beta. Pe lângă că e foarte rapid în randarea paginilor, are o interfaţă de rămâi cu gura căscată şi multe opţiuni de configurare care-l fac deosebit de “user friendly”. Bate Google Chrome şi dă sentimentul că e mai stabil ca Firefox. Sunt deja o grămadă de review-uri, eu doar îl recomand. Download aici.

Gmail down

Nu știu dacă mai prind în viața asta ceva asemănător, așa că mă simt dator să consemnez: azi, 24 februarie 2009, Gmail a picat, complet inaccesibil, mort. Și eu aveam de trimis un mail… 🙂

Times.ro FAIL! şi ţurţurele fotogenic

Am încercat azi de două ori să ajung pe times.ro (ceva şmecherie nouă ueb doi zero) o dată clickuind pe o reclamă (cred că m-am prostit..), a doua oară urmând un link de pe un blog. Ambele încercări au fost pierdere de vreme fiindcă la ăia NU LE MERGE NENOROCITUL DE SITE. Făcut în Drupal. Deci de la mine adio clickuri în viitorul apropiat.

***

Ce faci când ai un ţurţure de 2 metri în dreptul ferestrei şi în spatele lui apune soarele? Îl pozezi of course. Blestemăţia este aşa de mare şi atârnă fix deasupra antenei mele digitv. Nu mai zic că dedesubt îşi parchează diverşi maşinile. Click pe montajul de mai jos pentru varianta mare (2500×1900 pixeli). Faceţi ce vreţi cu poza dacă vă place, numa să n-o găsesc de vânzare pe undeva:P. În poze este acelaşi ţurţure, el grande ţurţure.

J’adore Les Elephants Bizarres

Am văzut în revista J’adore o chestie comico-stupidă. Se ia un designer vestimentar, i se dă o modelă să o îmbrace şi apoi se pozează designerul împreună cu modela. Eu cred că rubrica e făcută să arate ce umor în materie de design are natura când îi „desenează” pe designeri. Dar staţi aşa că şi designerii au umor. Ce poţi să spui despre exemplarul în nuanţe curcubeice din stânga referitor la stilul său vestimentar? Creativ? O, da… Nu contează că reacţia naturală când o vezi este numai una: what the fuck iz that? That iz genul creativ-funky-hippie-junky-kinky, aflu io. Sigur că şi targetul masculin spre care ţinteşte este unul deosebit/diferit/nonconformist şi da… creativ. Sexy as hell. În partea dreaptă avem o fată cu gâtul înţepenit (aşa se trezise de dimineaţă), care poartă nişte cizme de pescuit (era inundaţie la ea la bloc). Roba neagră intrată la apă împrumutată de la o călugăriţă o prinde foarte bine; nici nu ne-am imagina, doamne fereşte, că ar avea rolul de a ascunde un cur imens.

De fapt toată chestia e aşa din punct de vedere strict masculin: fotomodelul arată bine nativ. E foarte dificil să o faci să arate naşpa. „Designerele” s-au chinuit să o năşpească pe cât posibil, cea din stânga cu un sacou din „garderoba lui ;;)”, cea din dreapta cu nişte pantofi de culoare horror-albăstruie, dar sunt de ajuns doi craci lungi la vedere plus o faţă mişto ca să nu-ţi mai pese de zdrenţele agăţate de ea. Ce ne facem însă cu tinerii aşa-zis-designeri care nu se uită în oglindă?

***

Vincent Laforet este un fotograf profesionist din New York a cărui faimă internaţională l-a transformat într-un răsfăţat al producătorilor de echipamente foto, care îi oferă spre testare prototipuri de camere, obiective şi alte dispozitive din domeniu ce ajung la el cu luni bune înainte de a apărea pe piaţă. Pe blogul său sunt expuse recenzii şi mostre ale celor mai recente proiecte ale sale. Unul dintre acestea este un documentar despre surferul Jamie O’Brien. Da, documentar, fiindcă mai nou Vincent s-a apucat de filmat.  Şi doar datorită faptului că ultimul model de aparat foto high-end de la Canon, Canon 5D MKII, te lasă să filmezi în format full high-definition iar fotograful a descoperit cu această ocazie posibilităţi noi de exprimare. Şi ce exprimare! Vincent Laforet filmează precum fotografiază, secvenţele capturate de el fiind adevărate tablouri în mişcare. Documentarul de care vorbeam s-a filmat în Hawaii, folosindu-se o mare varietate de obiective cu optică de cea mai înaltă calitate, iar pentru secvenţele aeriene un mini-elicopter teleghidat de care era „agăţat” aparatul foto. Vă recomand vizualizarea secvenţelor în format high-definition făcând click pe linkurile de sub fiecare. Chiar merită!

Click aici pentru a vedea clipul de mai sus în format High Definition (720p şi 1080p)

Click aici pentru a vedea clipul de mai sus în format High Definition (720p şi 1080p)

***

Am auzit la Guerilla o piesă excelentă. Căutat, găsit, mirat. Trupa e românească, se numeşte Les Elephants Bizarres iar piesa care-mi place este Have no Fear. Nici restul nu-s rele. Şi mai fain e că piesele sunt disponibile gratuit pentru download la ei pe pagină.

Poker Face

Aş vrea să se inventeze o tehnologie care să te lase să-ţi ştergi din memorie melodiile care îţi plac şi să poţi să le asculţi după aceea ca şi când le-ai auzi pentru prima dată. Ador momentul când mă „îndrăgostesc” de o piesă auzită cine ştie pe unde, iar apoi o aduc de pe net la calitate bună, o pun pe un player şi o savurez. Însă am prostul obicei de a o devora încă din prima zi în care o aud în sensul că o pun pe repeat şi o ascult până simt că s-a scurs orice urmă de noutate din ea. E ca o doză de drog care nu-ţi mai ajunge şi vrei să o măreşti, dar în cazul melodiilor n-ai cum. Cel mult să descoperi ceva mixaj inteligent care să aducă ceva nou pe lângă original. În altă ordine de idei, dar tot pe plan muzical, la anu îmi iau orgă, e stabilit 🙂

***

Aţi auzit de Stefani Germanotta? Sigur că nu, fiindcă e cunoscută mai mult sau mai puţin drept Lady GaGa. Mai nou sunt obsedat de Poker Face, una dintre piesele de pe ultimul ei album.

***

O supriză plăcută pe blogul Google Reader, unde am dat peste o postare scrisă de un… Mihai. Sper că nu e doar tehnoredactor 🙂

***

Semnalam într-o postare trecută invazia de analfabeţi cu blog, de analfabeţi comentatori şi în general de analfabeţi consumatori de Click şi Libertatea, amatori de scandaluri, ţâţe şi pitici porno care, prin numărul lor covârşitor, încep să determine tipul de content online cam la fel ca şi în cazul televiziunilor. Marea problemă a tehnologiei: cu cât devine mai accesibilă, cu atât este adoptată de un număr tot mai mare de cretini care vor face legea şi îi vor influenţa evoluţia. Nu ştiu în ce mod am ajuns pe blogul bacteriei de mai jos, însă, fiind fascinat de înţelepciunea unor titluri precum „Pizza şi puterea ei de atracţie” sau „Frumosul anotimp iarna a sosit”, am dat click pe „despre” el. Ştiu că n-ar fi trebuit să trec de vârfurile pantofilor, dar totuşi, merită efortul să-l „cunoaş-te-ţii”. Ca să-l evitaţi/eutanasiaţi/înjuraţi după preferinţe.

Electrica a angajat-o pe Simona Senzual!

Am dovada înregistrată. Ascultaţi:

[audio:https://www.cassini.ro/imagini/audio/electrica_senzual.mp3]

Pisicuţa de ea… Pun pariu că era preferata „băieţilor de la tehnic” care au şi învăţat-o cum să recite mesajul cât de sexi poate guriţa ei. Sau o fi prestat înainte la linia erotică, mai ştii? Apoi a urmat un impersonal „fuck you clientule care eşti tu prost”, vocea senzualo-orgasmică revenind când mi-a şoptit timpul pe care îl mai aveam de aşteptat:

[audio:https://www.cassini.ro/imagini/audio/electrica_asteptare.mp3]

…şi n-am mai aflat secundele. Am hotărât totuşi să nu mai ascult ultimul new-entry şi i-am băgat de unde au ieşit. Cum dracu să stai 24 de minute pe întuneric aşteptând ca singurul lor operator de serviciu pe ţară să-ţi răspundă, timp în care asculţi radio PE BANI? Şi eu care voiam să înregistrez convorbirea ca să am „dovezi”. Le doresc să pice toţi în cap pe scări când li s-o lua curentul. A reuşit Laura să prindă „o linie” după vreun sfert de oră, ca să afle, ce altceva, că se lucrează la problemă… şi mai avem de aşteptat câteva ore. Şi că da, e recomandabil să facem reclamaţie. Asta se întâmpla duminică pe la ora 8 seara… Pe la 0:00 a venit şi curentul, doar că eu nu am fost de faţă la eveniment, fiind la firmă şi distrându-mă cu ceva muncă pe care o puteam face bine-mersi şi de acasă.

(my) Glimpse of Spring

Două mici noutăţi. Una ar fi headerul nou ce înfăţişează un superb apus de soare de pe planeta Marte, fotografiat de roverul Spirit al NASA pe 19 mai 2005. Imaginea originală o găsiţi aici. Altă noutate o reprezintă bandana din partea dreaptă a ecranului care presupun că nu are nevoie de lămuriri. Dacă are, atunci le găsiţi aici.

***

Şi nişte poze dacă tot m-a scos vremea frumoasă din vizuină. Săptămâna viitoare începând de luni iar va ploua îndrăcit la Cluj aşa că nu ştiu de ce ne-am înghesuit azi ca oile să ne spălăm maşinile… oh well. Click pe imagini pentru variantele mari.

Un apus de soare ruinat de blocuri neterminate

Hypnotic tree

Lumină naturală

Sâmbăta dimineaţa în Parcul Central

Micul dejun e gratuit

Diversificate, amestecate, varză, idei, mi-e foame, nu mai sună odată Laura să mă duc după ea…

Sex Drive – O comedie foarte tare cu adolescenți care reușește să amuze fără a fi deosebit de originală. James Marsden (XMen, Superman) și Seth Green (Austin Powers și multe altele) fac niște roluri foarte comice. Amanda Crew este simpatică, aș vrea s-o mai văd și prin alte filme. Excelente poantele cu bloguri și YouTube. Apar și băieții de la Fall Out Boy, se face reclamă la iPhone, avem și țâțe și desigur, sex, dar în cantități moderate.

***

Azi mi-am parcat ca de obicei mașina pe marginea drumului și mă trezesc că se ia de mine o babă ce locuia în blocul  lângă care am parcat că de ce parchez eu și colegii mei (?) acolo și le ocupăm lor locurile. Vă dați seama. Locurile de pe marginea drumului, de la șosea. Dar doamnă, conduceți, aveți mașină? V-ați marcat parcarea? Aveți abonament pe parcare? E măcar PARCARE AICI? Nu. Am turbat. Apoi am turbat a doua oară la serviciu când mi-am adus aminte că prin noiembrie anul trecut mi-am găsit mașina cu o roată pe pană exact în același loc unde am parcat azi. Atunci am schimbat resemnat roata și a doua zi m-am dus să-mi fac pana, doar ca să aflu că de fapt nu aveam nici o pană, ci mi-a dezumflat-o cineva. Dacă nu mai scriu pe blog, să știți că o să fiu la închisoare pentru vandalism asupra blocului ăla.

***

Am o problemă cu Elena Gheorghe, fostă parte componentă a trupei Mandinga, care a câștigat preselecția de anul ăsta pentru Eurovision. Melodia e de mare căcat, nici n-are rost să comentez asta, în schimb mă intrigă vârsta declarată a interpretei. Voi ați zice că asta are 23 de ani, răsărită pe astă lume în 1985? Pot să jur că am văzut-o acu vreo câțiva ani prin niște reviste și arăta de 30 minimum. Pozele mai noi cu ea o arată într-adevăr mai tânără (photoshop la kil?) dar totuși, something iz fishy aici.

…nah

***

CEO-ul de la Adobe a făcut iar niște declarații care au reaprins speranțele utilizatorilor de iPhone (me included) de a vedea conținut flash pe dispozitive în viitorul apropiat. Aflăm că Adobe lucrează împreună cu Apple la dezvoltarea unei variante de flash pentru iPhone care să se apropie ca funcționalitate de varianta pentru desktop a flash-ului. Cică ar fi o provocare tehnică serioasă și de aceea nu s-a înfăptuit minunea până acum. Provocare tehnică my ass. Apple are un miliard de motive să nu vrea flash: consumă mult din procesor deci suge din baterie ca vampiru, conținutul multimedia va fi mult mai ușor de accesat, deci Apple va pierde clienți/fraieri care folosesc iTunes, procesorul iPhone-ului nu prea are destui mușchi să ruleze aplicații flash complexe și multe altele. Probabil vom primi o versiune de flash castrată care să poată afișa bannere și ceva animații simple și cam atât. Tot ar fi bine. Playerele audio și video de pe site-uri nu cred că vor funcționa însă prea curând, cu excepția YouTube care merge și acum cu playerul său custom.

Huidu mălai visează

Şerban Huidu vine la el pe blog cu o propunere halucinantă. Vrea ca cineva să-i facă un site pentru emisiunea Cronica Cârcotașilor, să-i ofere hosting plus administrare, dar nu pomenește nimic de plată. Ori habar nu are cât efort se depune pentru a construi un site în genul celui dorit de el, ori consideră că materialele pe care le oferă (video, audio) și promovarea la radio și la TV sunt de ajuns pentru a capta suficientă publicitate pe site și a plăti în acest mod pe cei care depun efortul. Presupun că asta e ideea. Nu știu de ce s-ar băga cineva la așa ceva. „Cronica” nu mai are umor, de fapt niciodată nu a excelat. Singurele momente comice le reprezintă difuzarea gafelor de la alte posturi TV și eventual comentariile din timpul lor. În rest scenetele, interviurile lui „Dezbrăcatu” și ce mai fac ei suferă din plin de lipsă de inspirație. Dansul bebelușelor este expirat și plictisitor, cred că doar dacă le pun să danseze goale ar mai atrage ceva public. Mă gândesc că şi cu audienţa respectiv publicitatea stau cam prost, din moment ce nu au un buget pentru site. În condiţiile astea cam greu de estimat cât mai rezistă emisiunea şi, ţinând cont că totuşi e… criză, riscul de ţeapă e deloc neglijabil.

Changeling la Odeon Cluj

Ieri seară am făcut o vizită noului multiplex Odeon din mall-ul Polus Center. Aşa cum m-am aşteptat bătea vântul pe acolo ţinând cont că era miercuri iar mall-ul este în afara oraşului. Multiplexul are opt săli mărişoare şi în mare se aseamănă cu Cinema City din Iulius Mall. Dar cum detaliile fac diferenţa… De exemplu când vrei să-ţi iei bilete nu poţi vedea planul sălii ca să ţi le poţi alege. În schimb te întreabă fata: „Unde doriţi să staţi?” Ăăă… În centru şi pe mijloc-stânga te rog. „Decorurile” de la intrare şi în holul de aşteptare nu-mi plac. Îţi dau un sentiment de răceală, de impersonal, deşi totul este foarte colorat. Probabil din cauza luminii albe de neon. Totuşi, bilă albă că biletele costă doar 8 lei în timpul săptămânii şi primeşti un suc gratuit. Bilă neagră că în afară de sucuri şi popcorn nu aveau încă dulciuri sau altceva de vânzare, deşi în meniu erau trecute. N-au avut vreme un an de zile să rezolve problema dulciurilor pesemne. Sala în care am fost noi strălucea de curăţenie şi de nou. Fotolii confortabile deşi fără tetiere cum au cele de la Cinema City, sunet foarte bun şi imagine impecabilă. Am fost cam 8 oameni în toată sala ceea ce se traduce printr-o experienţă liniştită, lipsită de obişnuitele urlete, grohăituri şi zgomot de popcorn. Apropo de popcorn, al meu s-a împrăştiat cale de două rânduri după ce i-am tras din greşeală un cot. La cât de curată era sala mai că-mi venea să-l adun cu mâna. Îmi place noul multiplex şi nu prea, sper să reziste şi să vină cu filme mai interesante decât concurenţa. De exemplu, pe lângă noutăţi să achiziţioneze filme mai vechi dar cu mare succes la box office. Sau să-şi facă site şi să coaguleze o comunitate de cinefili, cum se discută pe blog la colegul Iftene.

Am vizionat filmul Changelling cu Angelina Jolie şi John Malkovich, în regia lui Clint Eastwood. Inspirat dintr-un caz real, filmul îşi dezvăluie povestea șocantă pe parcursul a două ore şi douăzeci de minute cu o mare atenţie la detalii şi o imagine de excepție ce surprinde foarte realist atmosfera și mentalitățile anilor ’20. Distribuirea Angelinei Jolie în rolul principal este o alegere bună dar cu un dezavantaj. Alegere bună pentru că Angelina face un rol fără greşeală parcurgând cu brio toată gama de emoţii cerută de scenariu. Pe de altă parte este mult prea frumoasă pentru un rol de mamă singură şi disperată şi de multe ori în loc să urmăreşti personajul te trezeşti admirând actriţa. Plus că pe parcursul filmului auzeam din spate „…ce buze mari are…”, din dreapta „…ce slabă îi…” etc.

Deci e așa cum zic eu

Nu voiam să pomenesc de criză, fiindcă n-o simt, deci nu e problema mea, dar am totuşi o constatare/dilemă. Acum, când lumii i-a intrat bine în cap că e criză, mass media are un nou text cu rol de sperietoare ca să bage spaima în populeişăn : ne aşteaptă vremuri grele. Campionul absolut al pesimismului, badea Mircea, recită aceeaşi poezie de începe să mă cam plictisească: „Nici nu vă imaginați ce ne aşteaptă. Suntem abia la început… ne ducem dracului, toată țara se duce dracului, încă n-aţi văzut nimic”. Ok, minunat, dar întreb şi eu: care-i maximul de rău ce se poate prăvăli peste noi? Cum va fi la apogeul vremurilor grele „care ne așteaptă” spre deliciul redactorilor de știri? Nu-şi dă nimeni cu părerea? Hai, că aveți imaginație. Vom muri în chinuri de foame toţi? Sunt chiar curios, pe bune. Chiar ar fi ceva inedit să aud la ştiri: „Suntem într-o situaţie disperată, mai rău de atât chiar nu se poate… De acum încolo orice s-ar întâmpla nu poate fi decât benefic”. Dar nu, eu cred că oricare ar fi situaţia, chiar dacă încep să meargă lucrurile, de la ştiri vom afla tot că „măsurile anticriză au puține șanse de reușită”, „asistăm la un trend ascendent al economiei dar ar putea fi doar temporar și există riscuri imense”… şi tot aşa până ieşim din criză când n-o să mai zică nimeni nimic.

***

Probabil că s-a mai discutat problema dar pe mine mă enervează atribuirea diminutivului mămică oricărei femei cu copil de mână. Aud la ştiri „50 de mămici au protestat astăzi în faţă la…” şi îmi arată un grup de isterice care de care mai nasoală care strigau nu ştiu ce. Deci, ca să n-o lungim: o mămică trebuie să fie: o tipă tânără, sexi, până în 30 de ani, nu grasă şi care, fie, a dat naştere unui copil. Atunci poţi să zici „Ce mămică drăguţă…”. Restul care nu corespund atributelor sunt mame. Unele nici atît. „O mămică și-a abandonat copilul nou născut” Geeez…

Uite şi un exemplu de mămică:

Source: DeviantART

***

Ce înseamnă să ai în spate un geniu al marketingului? Să luăm cazul detergentului Ariel. Detergenții care doar spală hainele sunt depășiți. Detergentul Ariel PROTEJEAZĂ ÎMPOTRIVA petelor, cu condiția să speli mai întâi hainele cu el. Când am auzit asta mi-am imaginat direct o reclamă cu un personaj îmbrăcat în albul cel mai pur care sare într-o piscină plină cu ketchup iar „moleculele inteligente” de detergent încep să acționeze asupra moleculelor de ketchup albindu-le sau nu știu exact care e tehnologia, mâncându-le. Am revăzut reclama la un moment dat și nu era ce mi-am imaginat. Ca la orice produs minune și aici scrie cu litere mici care-i de fapt șpilul: merge numa la pete de tip granulat (wtf?). Adică sub formă de mingiuțe care se rostogolesc și care, mai exact, nu aderă. Gen pete de bile de rulment, pete de nisip, de pietre, de polistiren… chestii din astea care pătează. Sau rugină și fard de pleoape zic ei și ne arată cum unu se umple de rugină și apoi dă cu furtunul, iar rugina se duce, datorită detergentului cu care fusese spălată haina anterior, nu a apei, evident.

Adunate

Ştiţi care este spaima cea mai mare a tinerei generaţii când vine vorba să se exprime în scris? Cratimele şi i-urile. E de ajuns să aruncaţi un ochi pe blogurile unor copii sau printre comentariile de pe site-urile ziarelor, revistelor. Pfoaii ce-i acolo… Dar o reclamă AdSense agramată încă nu văzusem.

***

Conform unei hotărâri din 1996, posesorii de câini au obligaţia de a ţine animalele legate pe timpul zilei. Şi nu se referă la timpul cât plimbi câinele prin parc, ci să-l priponeşti în propria ogradă.  Deci maică-mea, deşi are curte şi grădină împrejumuite cu un gard de 2.5 m, trebuie totuşi să lege câinele, că cine ştie, poate face un salt peste poartă fix în capul unui trecător. Sau hotărârea are rolul de a proteja pe cei care îţi intră în curte de bestia înfometată? Atunci ar trebui să se aplice şi la câinii de apartament. Fiindcă ăia de apartament sunt şi mai periculoşi când vine vorba de musafiri. Să fie legaţi în timpul zilei de calorifer. La noi în bloc o familie ţine în apartament un dog german alb, cât un măgar de mărime medie. Io n-aş intra la ei decât cu o puşcă. Practic câinele ăla e lung cât juma de apartament deci e pe tine din două mişcări.

***

Mie nu mi-ar fi trecut prin cap să apelez la soluţia de mai jos…

***

Biletele sunt luate. Din 29 aprilie până în 3 mai o să mă învârt cu aparatu’ la ochi pe aici (sigur, la nivelul solului):

Mă fac regizor

Când omul se plictiseşte, îl chinuie talentul. Vă prezint aşadar rezultatul a două ore de tăiat şi lipit, de căutat „soundtrack” şi comentat.. Am montat mai jos nişte secvenţe filmate în vara lui 2007 în Munţii Făgăraş. Enjoy (cu sunet)!

Aici alternativa Vimeo, dacă sunt probleme cu YouTube (am făcut un mic artificiu ca să pornească video-ul în HQ şi poate crapă)