Nu voiam să pomenesc de criză, fiindcă n-o simt, deci nu e problema mea, dar am totuşi o constatare/dilemă. Acum, când lumii i-a intrat bine în cap că e criză, mass media are un nou text cu rol de sperietoare ca să bage spaima în populeişăn : ne aşteaptă vremuri grele. Campionul absolut al pesimismului, badea Mircea, recită aceeaşi poezie de începe să mă cam plictisească: “Nici nu vă imaginați ce ne aşteaptă. Suntem abia la început… ne ducem dracului, toată țara se duce dracului, încă n-aţi văzut nimic”. Ok, minunat, dar întreb şi eu: care-i maximul de rău ce se poate prăvăli peste noi? Cum va fi la apogeul vremurilor grele “care ne așteaptă” spre deliciul redactorilor de știri? Nu-şi dă nimeni cu părerea? Hai, că aveți imaginație. Vom muri în chinuri de foame toţi? Sunt chiar curios, pe bune. Chiar ar fi ceva inedit să aud la ştiri: “Suntem într-o situaţie disperată, mai rău de atât chiar nu se poate… De acum încolo orice s-ar întâmpla nu poate fi decât benefic”. Dar nu, eu cred că oricare ar fi situaţia, chiar dacă încep să meargă lucrurile, de la ştiri vom afla tot că “măsurile anticriză au puține șanse de reușită”, “asistăm la un trend ascendent al economiei dar ar putea fi doar temporar și există riscuri imense”… şi tot aşa până ieşim din criză când n-o să mai zică nimeni nimic.
***
Probabil că s-a mai discutat problema dar pe mine mă enervează atribuirea diminutivului mămică oricărei femei cu copil de mână. Aud la ştiri “50 de mămici au protestat astăzi în faţă la…” şi îmi arată un grup de isterice care de care mai nasoală care strigau nu ştiu ce. Deci, ca să n-o lungim: o mămică trebuie să fie: o tipă tânără, sexi, până în 30 de ani, nu grasă şi care, fie, a dat naştere unui copil. Atunci poţi să zici “Ce mămică drăguţă…”. Restul care nu corespund atributelor sunt mame. Unele nici atît. “O mămică și-a abandonat copilul nou născut” Geeez…
Uite şi un exemplu de mămică:
Source: DeviantART
***
Ce înseamnă să ai în spate un geniu al marketingului? Să luăm cazul detergentului Ariel. Detergenții care doar spală hainele sunt depășiți. Detergentul Ariel PROTEJEAZĂ ÎMPOTRIVA petelor, cu condiția să speli mai întâi hainele cu el. Când am auzit asta mi-am imaginat direct o reclamă cu un personaj îmbrăcat în albul cel mai pur care sare într-o piscină plină cu ketchup iar “moleculele inteligente” de detergent încep să acționeze asupra moleculelor de ketchup albindu-le sau nu știu exact care e tehnologia, mâncându-le. Am revăzut reclama la un moment dat și nu era ce mi-am imaginat. Ca la orice produs minune și aici scrie cu litere mici care-i de fapt șpilul: merge numa la pete de tip granulat (wtf?). Adică sub formă de mingiuțe care se rostogolesc și care, mai exact, nu aderă. Gen pete de bile de rulment, pete de nisip, de pietre, de polistiren… chestii din astea care pătează. Sau rugină și fard de pleoape zic ei și ne arată cum unu se umple de rugină și apoi dă cu furtunul, iar rugina se duce, datorită detergentului cu care fusese spălată haina anterior, nu a apei, evident.
Windows 7
În ziua în care ne-am întors din concediu am găsit vreo 10 grade în apartament. Plantele erau cu 3 frunze în groapă iar la centrală un bec roşu arăta că s-au întâmplat chestii interesante cât am fost plecaţi. Nu-i bai, am repornit centrala, un calorifer electric, calculatoru, becurile, practic orice se încălzeşte cât de cât. După vreo 3 ore câştigasem 3 grade, numai că noaptea veni… Şi cu ea cele -14 grade prevestite la meteo. Şi brusc iar bec roşu la centrală. Adică se luase gazul şi noi nu ajunsesem nici la 15 grade. Şi încă nu începuse criza gazelor, sau poate mai ştii, o început cu Floreştiul. Am sunat la EON Gaz la ora 0:02 şi, minune mare, pe la 1 AM s-au înfiinţat doi neni care, după încă două ore de trebăluit la intrarea în scară, au reuşit să schimbe nu ştiu ce regulator care murise de frig, rezolvându-ne glorios problema. Interesant că nici un vecin nu a sunat, deşi tot blocu vibra de la clănţănit de dinţi. Mă rog, am dat la maxim tot, culcat, dimineaţa aveam din nou cele 21 de grade, confort termic absolut.
Gata cu Bâlea Lac iarna, revelionul următor vreau să mă prindă pe alte meleaguri, la plajă de preferat. Şi anul ăsta a fost frumos, am avut noroc de vreme senină, aşa că am putut urca pe coclauri pentru peisaje şi poze. Am încercat să repet experienţa de anul trecut şi să ajung pe vârful Iezerul Caprei dar cam la 15 m de vârf zăpada era atât de îngheţată încât nu se mai putea urca decât cu bocanci din ăia cu ţepi. Pe care-i avea un tip care urca în faţa noastră şi pe ale cărui urme le foloseam noi ca pe nişte scări. Şi care tip s-a întors din drum. Iar eu, pui de Zorro, şi pe deasupra plin de nervi că mai aveam numa un pic până pe vârf, am încercat să sap eu “scări” în zăpadă cu vârful bocancilor. După vreo câţiva metri m-a apucat însă un sentiment de “i’m so fucked” fiindcă simţeam că o iau la vale şi nu mai reuşeam să-mi găsesc nici un punct de sprijin. Am coborât încetişor înapoi cu spatele şi înotând în adrenalină.