Tag Archives: telefon

4S

E mai rapid ca iPhone 4, dar nu foarte sesizabil. Câştigul în viteză dat de procesorul nou l-am simţit doar în aplicaţiile care cer multe resurse. Majoritatea nu cer. Am apreciat însă calitatea mai bună a sunetului în convorbiri şi camera care face poze excelente, o îmbunătăţire semnificativă fiind observabilă la pozele făcute în condiţii slabe de iluminare. Stabilizarea de imagine în filmări este de asemenea binevenită. Siri mă înțelege dacă vorbesc în engleză cu ea. Nu întotdeauna, dar cred că peste vreo două-trei update-uri va semăna cu computerul vorbitor din Star Trek:). Ca aspect, telefonul e identic cu iPhone 4, cu excepția poziţiei locurilor de pe margini unde sunt delimitate antenele. Aştept cu interes iPhone-ul de la anul care trebuie să vină cu ceva într-adevăr inovator pentru a se plasa din nou în faţa concurenţei.

Am făcut o poză din acelaşi unghi cu 4-le şi cu 4S-ul, pentru a evidenţia diferenţa de calitate dintre camere.

Taguri audio pentru pozele de pe mobil

Habar nu am dacă există deja așa ceva implementat într-o formă sau alta, probabil că pentru PC-uri există, dar iată ce mi-ar plăcea mie la un telefon mobil și sunt convins că va apărea la un moment dat: etichetarea audio a pozelor. Adică: fac o poză pe plajă la mare. După ce fac poza, pun telefonul la ureche și spun: plajă, mare, Costinești, nisip, pescăruși. Astfel, când voi căuta o poză, tot ce trebuie va fi repet în microfon unul dintre “tagurile” acelea, și toate pozele care au aceste taguri îmi vor fi afișate, indiferent în ce moment au fost făcute. Nevoia unei astfel de funcții vine din faptul că tot mai multă lume își păstrează pozele făcute cu telefonul în telefon. Capacitate de stocare este destulă, backup-uri faci periodic, deci este foarte la îndemână să ai ultimii patru ani de momente fotografice tot timpul cu tine. Problema este că momentan nu prea ai cum să cauți în ele, iar să organizezi de pe telefon în albume câteva mii de poze nu este practic. A, de ce am zis patru ani când mai nou schimbi telefonul la un an doi? Fiindcă atunci când schimbi telefonul nu pierzi pozele. Dacă-ți schimbi iPhone-ul, de exemplu, pozele făcute cu cel vechi, laolaltă cu restul aplicațiilor și ce mai ai prin el, sunt copiate automat în noul dispozitiv atunci cînd îl sincronizezi cu PC-ul. Așa ajungi să ai o adevărată istorie vizuală a locurilor prin care te-ai plimbat și, fiindcă ecranele și camerele foto ale mobilelor sunt tot mai bune, e plăcut să-ți mai amintești din când în când ce bine e în vacanță sau ce frumos colorată era seara “aceea” de vară.

 

Eu ştiu cum am ajuns aici. Voi?

Cu puţin timp în urmă am văzut o ştire: Kingmax lansează primul card micro SD de 64 GB. Îl vedeţi mai jos în mărime naturală:

…mda

Şi mi-am dat seama că astfel de ştiri sunt neinteresante pentru majoritatea. Pentru părinţii mei sunt complet irelevante fiindcă ei au fost depăşiţi de tehnologie cu mult timp în urmă şi pentru ei nu contează dacă în mai puţin de un centimetru pătrat încap 10 mega sau 64000, cum e cazul mai sus. Fiindcă nu prea ştiu ei ce-i ăla “mega” în primul rând. Pentru ăştia mai tineri la fel, nu contează, fiindcă ei, când s-au “trezit”, au găsit o lume digitală matură la dispoziţia lor. Nimic nu-i mai entuziasmează, decât eventual ceva gadgeturi în genul Kinect, care au un factor de spectaculozitate imposibil de ignorat chiar și de către cei mai plictisiți. Însă nu ştiu câţi stau să se gândească la ce realizări tehnologice demne de filmele SF au acces.

Dar eu îmi amintesc… de bătrânul meu harddisk de 1 (unu!) GB de acum 10 ani pe care aveam tot: sistem de operare, programe, muzică adusă bit cu bit de pe Kazaa prin conexiuna dial-up, poze de toate felurile, câteva joculeţe. Lunar hard-ul se umplea, aşa că îl demontam şi mergeam cu el la un băiat care avea CD-Writer şi care îmi scria pe un CD muzica şi pozele adunate, mai punând şi de la el dacă rămânea loc.

Îmi mai amintesc că, prin 1997, am găsit pe reţeaua laboratorului de informatică din liceu un fişier AVI. Ştiam din auzite că avi înseamnă video, dar nu văzusem niciodată video rulând pe un calculator. Fişierul respectiv avea aproape doi megabytes aşa că l-am arhivat în două volume cu “arj.exe” şi l-am transportat acasă pe două dischete, rugându-mă să nu-mi dea erori vreuna din ele. Mi-a dat. A doua zi m-am întors cu altă dischetă şi am luat partea ce-mi lipsea. Întors acasă, am vizionat primul meu “film pe calculator”. De fapt era un fragment din trailerul filmului Executive Decision, cu Steven Seagal şi Kurt Russel. Avea o rezoluţie infimă şi rula la 10 frameuri pe secundă. Dar erau imagini în mişcare! În fullscreen pixelii erau cât casa. L-am găsit pe YouTube şi l-am pus mai jos la rezoluţia la care l-am văzut eu acum o mie de ani:

Astăzi? Luăm Blu-Ray-uri de 25GB bucata de pe torente şi ne uităm la YouTube în Full HD, care face streaming în cinci minute cât să umple 50 de dischete. Moving on…

***

Eram în al primul an de facultă când Nokia a anunţat primul lor telefon cu mp3 player şi cu radio. Ecran monocolor din ăla clasic, formă de cărămidă, greu asemenea uneia, dar cu tastatură full QWERTY. O combinaţie telefon-player mp3 era ceva nemaiauzit pe vremea aia aşa că am decis că-l vreau tare de tot. Mai ales că apăruse în Cluj la Euro GSM. Numai că de unde bani? Nici nu mai ştiu cum i-am convins pe ai mei, probabil le era frică să nu cad în depresie ştiindu-mă cam obsedat de gadgeturi, aşa că mi-au promis că de ziua mea o să-mi dea bani. Şi uite aşa am aşteptat vreo patru luni, timp în care mă duceam periodic şi mă uitam în vitrina magazinului dacă telefonul mai era acolo, fiindcă ăia mi-au zis că au primit fix două bucăţi: unul roşu şi unul albastru. Cel albstru a rămas în vitrină până în septembrie (cine să-şi dorească ozn-ul ăla?) când am devenit mândrul lui posesor. Bine, telefonul s-a dovedit a fi cam dezamăgitor. În 64MB, cât avea memorie, încăpeau foarte puţine piese. Apoi, acestea puteau fi transferate în telefon doar cu o porcărie de program care le cripta şi le făcea inaccesibile de pe orice alt PC. Bineînţeles că eu am ridicat în slăvi telefonul oricui mă întreba “Ce naiba e chestia asta?”

iPhone 4

N-are rost să vă povestesc cum am reușit să fac rost de el. Nu știu ce se întâmplă și de ce Orange-ul nu reușește să facă față cererii, dar pe căi “naturale” cred că îl obțineam de Paști.

Am varianta neagră de 32 de GB. Pus lângă vechiul 3GS, pare un BMW lângă un Sandero. Spate din sticlă. Frumos, dar dublează șansele unui dezastru dacă vine în contact cu ceva dur, gen o bordură. Dacă nu mi-aș fi scăpat 3GS-ul cu trei zile înainte de a-mi sosi iPhone 4-le, poate că nu i-aș fi făcut asigurare celui din urmă. Pentru doi euro pe lună stau însă liniștit. Nu complet liniștit, că dacă mi-l fură careva… nașpa.

Să vă zic de “faza cu semnalul”, subiect de mare interes care a cam șifonat imaginea Apple prin State dar care pare să se mai fi stins în ultima vreme: ce se întâmplă când iPhone 4 este ținut într-un anumit fel? Pe scurt: nimic care să te afecteze pe tine, utilizator paranoic. Pe lung: da, am observat că-mi scad două liniuțe la indicatorul de semnal dacă țin degetul în locul mult hulit, dar oricât am încercat, nici vorbă de apel pierdut sau întreruperi în convorbire. Așadar totul ține de calitatea semnalului, cum s-a mai zis, și de construcția antenei care e ușor de influențat prin atingere. Când o să întâlnesc o situație în care chestia asta mă va deranja promit că o voi expune. Am făcut și un “proof movie” 🙂 :

Ecranul: o bijuterie. Rezoluția de 960×640 care este înghesuită pe o suprafață de aproximativ 7,4×5,5 cm de ecran te lasă cu gura căscată. Textul și pozele arată de parcă ar fi tipărite pe hârtie lucioasă, senzație amplificată și de faptul că sticla de deasupra LCD-ului este foarte subțire iar ecranul propriu-zis este astfel aproape de suprafață. Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea cum arată o captură de ecran în mărime naturală, ca să înțelegeți ce densitate au pixelii în ecran:

Camerele: cea frontală este binevenită pentru apeluri video și pentru autoportrete. Se comportă ca un webcam obișnuit. Pentru o femeie e excelentă pentru că transformă telefonul într-o oglindă, însă pentru mine, care nu mă autopozez prea mult că n-am de ce, nu e așa importantă. Camera din spate e însă cu totul altă mâncare de pește: 5 megapixeli, filmare HD, flash și posibilitatea realizării fotografiilor HDR (High Dynamic Range). Acuma n-0 fi el chiar HDR în adevăratul sens al cuvântului, dar rezultatele sunt plăcute ochiului. Câteva exemple de poze (puțin redimensionate, fără să fi umblat la ele în rest):

Fotografie cu soarele în față și cu funcția HDR activată pentru a obține o expunere uniformă:

Fotografiile de mai jos sunt fără HDR:

Și o filmare la 720p:

Concluzie: combinația dintre ecranul de excepție, o baterie cu o autonomie bună, un procesor de 1 ghz și 512 MB de RAM fac gadgetul ăsta perfect pentru orice fel de utilizare: editare de documente, fotografii și clipuri video, audiție muzicală, vizionare de filme, jocuri 3D, social media și aplicații de toate felurile. Aștept cu interes aplicațiile și jocurile care vor folosi giroscopul integrat. Pe măsură ce voi găsi softuri interesante o să scriu despre ele.

Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce va aduce nou iPhone 5? 🙂

Iar miroase a frig și-mi place

Știu că încep tot cu ceva legat de vecini și par a avea o obsesie, dar mi se pare interesantă situația pe care o voi expune. Înainte de a falimenta și a se duce în cap din cauza crizei, bișnițarul care a construit blocurile din care face parte și al meu a făcut o chestie utilă: a pavat. Român fiind, a lasat neterminate doar două porțiuni, care însă nu afectează circulația sau confortul. De aproximativ două săptămâni, administratoarea a pus pe avizier o foaie în care suntem întrebați dacă am fi de acord să contribuim cu bani pentru finalizarea pavajului. Fiecare dintre noi ar fi trebuit să scrie DA sau NU în dreptul numelui și să se semneze. Eu de exemplu nu sunt de acord să dau vreun leu, fiindcă nu plănuiesc să locuiesc aici încă 10 ani, iar lipsa pavajului de la capătul blocurilor nu o resimt nicicum. Dar nu asta e problema ci faptul că de două săptămâni nimeni nu a binevoit să-și exprime opțiunea. Ceea ce înseamnă, bineînțeles, că nimeni nu vrea să dea bani pentru pavaj. Cu toate astea nimeni nu a vrut să fie primul care să zică NU, temându-se probabil că restul se vor uita urât la el. Fiindcă îmi pasă prea puțin cum sunt privit de vecini, ieri am dat eu prima semnătură. Să vedem dacă în felul ăsta se de-găinizează vreunul…

***

Am făcut comandă la iPhone 4. Varianta 16 GB cu prețul de 219 euro și cu abonament de 29 de euro pe doi ani. O să fie interesant la anul, când va apărea iPhone 5 și pe care nu-l voi mai putea lua prin stratagema de acum (reziliat contract, trecut pe prepay apoi semnat contract nou), că voi fi legat de abonament. Dar mai este până atunci.

***

Cea mai importantă știre (pentru mine) din ultima săptămână a fost cea legată de descoperirea unei planete extrasolare asemănătoare Pământului. Ca și când nu era de ajuns asta, un om de știință din echipa care a făcut descoperirea a spus că există 100% șanse ca pe noua planetă să existe viață. 100%?? În mod obișnuit cercetătorii sunt foarte rezervați în estimări de genul ăsta. O astfel de declarație ar fi trebuit tratată cu mult mai mult interes. Ce poate fi mai spectaculos decât 100%? Referitor la planetă, câteva date: aceasta orbitează steaua Gliese 581, primind astfel numele Gliese 581g. Are un diametru de 1.4 ori mai mare decât al Pământului și o masă de aproximativ 4 ori mai mare. Temperatura medie la suprafața planetei este între -31 și -12 grade Celsius. Deoarece se află foarte aproape de stea, un an pe Gliese 581g durează doar 37 de zile. Steaua este o pitică roșie de trei ori mai mică decât Soarele nostru și de 50 de ori mai “rece”. Cu toate acestea planeta se află suficient de aproape de stea pentru a putea susține apa în stare lichidă. Ca o curiozitate, jumătate din planetă este perpetuu luminată de soare, în cealaltă parte fiind noapte eternă. Cercetătorii au mai descoperit încă șase planete în jurul stelei, toți însă giganți gazoși. Steaua se află la 20 de ani lumină de sistemul nostru solar, ceea ce la nivel cosmic echivalează cu vreo… 10 metri. Pentru noi ăștia ce vrem să zburăm prin spațiu această distanță este însă uriașă. Și dacă am călători cu viteza luminii tot ne-ar lua vreo 40 de ani drumul dus-întors, iar pentru cei de pe Pământ durata ar părea și mai mare, datorită dilatării timpului la viteze apropiate de viteza luminii. Deci până nu apar ceva tehnologii din Star Trek pentru ca oamenii să o ia pe scurtătură, singurele instrumente de studiu sunt telescoapele tot mai puternice care ne-ar putea oferi mai multe detalii asupra compoziției atmosferei planetei. Analizându-i atmosfera, ne-am putea da seama dacă există procese biologice la suprafața sa. Descoperirea unei planete așa de asemănătoare cu Pământul nu cu mult după ce știința detectării planetelor extrasolare a luat avânt, arată un lucru îmbucurător: planete precum a noastră sunt ceva comun. “Dacă Pământul ar fi fost ceva rar, nu s-ar fi descoperit încă unul atât de aproape și atât de repede” susțin cercetătorii. Eu unul regret doar că nu m-am născut cu măcar 100 de ani în viitor. Sper să fiu martorul a cât mai multe descoperiri de genul ăsta, eventual mai interesante, cât mai trăiesc. Sigur, sunt totuși bucuros că nu m-am născut acum 100 de ani; cred că muream de plictiseală. Sau de gripă. Ca fapt divers, azi umblau pe la noi prin scară două iehoviste. Au bătut la ușă dar n-am fost pe fază și au trecut la apartamentul următor. Oare ce-mi răspundeau dacă le deschideam și le întrebam ce părere au despre această nouă descoperire astronomică și implicațiile ei? 🙂

Steaua Gliese 581 nu poate fi văzută de pe Pământ decât prin telescop

***

Acum câteva zile am tras o sperietură de pomină. Recent mi se întorsese aparatul foto din service. Avea o problemă la afișajul LCD din vizorul optic și, cum era în garanție, l-am trimis la București, la unicul service autorizat Canon din țară. O să scriu pe Shopping Stories pe larg despre experiența cu service-ul. Oricum, aparatul s-a întors reparat, totul părea normal. În ziua cu pricina, înainte de a pleca acasă de la redacție, am pornit aparatul să mă joc un pic cu el. Imediat ce am început să filmez, am observat cu groază niște dungi orizontale închise la culoare pe ecranul LCD. Late și urâte, arătau ca niște arsuri solare. WTF? Opresc, repornesc, schimb setările, dungile dispar. Revin la setările inițiale (ISO mare, expunere scurtă), dungile reapar. Durere de inimă, respirație sacadată, lacrimi în ochi. Schimb obiective, scot bateria, resetez, încerc toate setările, poate mi-a scăpat ceva… dungile tot acolo. Deja îmi imaginam cum îmi trimit iarăși aparatul în service și cum îl fac ăia bucăți. Cu celelalte două DSLR-uri de la Canon n-am avut nici cea mai mică problemă. Fix al treilea să fie cu ghinion? Am împachetat tot plin de amărăciune și mă pregăteam să plec când mi-am adus aminte că eu mă știu da pe net… Așa că am gugălit “horizontal dark bands 550d canon”. Al doilea rezultat mi-a înseninat ziua: benzile alea apar atunci când filmezi la lumina unor neoane de tip vechi. Acestea se aprind și se sting de 100 de ori pe secundă. DSLR-urile filmează utilizând metoda rolling-shutter, pixelii dintr-un cadru (frame) al unei înregistrări nu sunt capturați în același timp toți, ci linie cu linie. Astfel, dacă neonul se stinge înainte ca senzorul să apuce să finalizeze un cadru, o mică parte din imagine va surprinde momentul în care lumina era stinsă și se va manifesta sub formă de “arsură”. Dacă pățiți ceva similar, acum sunteți avizați.

***

Îl știți pe Puya? Niciun bai dacă nu-l știți, ideea e că omul “cântă” încă din secolul trecut. Fiți atenți ce piesă de-a lui ascultam eu acum 12 ani (!) și-mi plăcea la nebunie 🙂 Nu mă judecați…


Broadcaster Buzz

O chestie foarte faină este Ustream Broadcaster. Am aflat de serviciul ăsta de la Ashton Kutcher… mă rog, îl urmăresc pe Twitter și tipul a făcut o chestie mișto: cu iPhone-ul în mână, a urcat pe scenă în cadrul unui eveniment, fiind premiat pentru nu știu ce. În tot acest timp iPhone-ul său filma și transmitea live pe internet, cu sunet, toată tărășenia. Bine, din cauză că iPhone-ul e cam prost gândit și e alunecos ca un pește, Kutcher l-a scăpat a doua zi pe jos și l-a făcut bucăți încercând să execute o altă transmisiune live. Rămâne însă potențialul extraordinar al aplicației: transmiți live sunet și imagine oriunde te-ai afla. Singura ta grijă e să ai semnal și lățime de bandă suficientă pentru a transmite fluxul către serverele ustream.tv. De acolo se ocupă ei de servirea celor 10 sau 10 milioane de telespectatori virtuali. Din păcate Orange-ul din România agonizează la așa ceva. Am încercat câteva transmisii live, la ore diferite, toate rezultând în vreo 2-3 frame-uri pe secundă. Dacă te afli într-o rețea WiFi transmisiunea se realizează însă excelent. Dacă operatorii mobili vor investi mai mult în capacitățile de upload, pe viitor servicii ca ustream vor avea un succes nebun. Imaginați-vă un eveniment, filmat dintr-o mie de unghiuri de către utilizatori aflați în diverse locații, iar tu să poți să-ți alegi în orice moment oricare dintre stream-uri.

***

Google a lansat Buzz. Buzz e interesant, dar are niște limitări enervante. Cel puțin momentan. Pe partea mobilă, Google Buzz mi se pare genial. Folosindu-te de serviciul Google Maps, poţi vedea pe harta oraşului ce a mai “buzz”-uit unul sau altul din diverse locaţii, despre diverse locaţii, în apropierea ta. Aceştia pot fi oameni pe care-i urmăreşti sau străini, în funcţie de cum setezi aplicaţia. Deocamdată totul rulează în browser, ceea ce nu e prea grozav fiindcă se mișcă  încet iar interfața e spartană. E nevoie mare de aplicații mobile dedicate. A, și de mai mulți deținători de mobile cu GPS, fiindcă pe harta Clujului sunt eu și încă vreo 3-4 care ne vedem pe hartă. Buzz-ul pentru desktop, integrat în Gmail, mi se pare prea simplu și “izolat”. Ca și la telefoanele mobile, e mare nevoie de plugin-uri pentru browsere și aplicații standalone care să-l facă mai ușor de folosit. Ca să depășească Twitter în popularitate trebuie totuși să ofere mai mult.

Daily hamham, behehe, miaumiau*

*Aluzie la daily cotcodac, v-ați prins…

Nu de multă vreme s-a încheiat un concurs organizat de Apple, premiul fiind niște produse care încep toate cu i oferite celui sau celei care downloadează a miliarda aplicație pentru iPhone din Apple Store. Da, ați citit bine, s-au descărcat peste un miliard de aplicații de la inaugurarea Apple Store acu un an și ceva și până acum. Aplicații propriu zise sunt cu puțin peste 35.000 dar au avut un succes fulminant, mulți dezvoltatori făcând adevărate averi din vânzarea lor. Faza funny a venit când m-am uitat în topul celor mai descărcate aplicații. În Top 10 dintre cele care costă bani găsim o aplicație care simulează o halbă de bere. Să zicem că-i nostimă, deși există o aplicație la fel gratuită. Altă aplicație afișează un lac cu pești. Deci atât, un lac, la care te uiți și vezi pești. Iar câteva zeci de milioane de oameni au plătit pentru asta… În top 10 aplicații gratuite am găsit alta genială, la figurat evident. Un simulator de “bubble wrap”, nu știu să-i zic pe românește, la care nu faci altceva decât să spargi virtual bule cu degetul. Asta spune multe despre profilul utilizatorilor de iPhone și e o consecință directă a ușurinței de utilizare a dispozitivului, ce atrage toată gama de vârste, sexe, IQ-uri. Da, și eu am descărcat prostia.

Că tot suntem la iPhone, există la el un “feature” care îmi mănâncă sănătatea. Dimineața iPhone-ul sună. Problema nu e că sună, ci că nu-l mai pot opri din sunat. Fiind tehnologie “evoluată”, ca să oprești alarma tre să faci “slide” cu degetul pe ecran într-o anumită direcție pentru a opri ciripitul. Ce să vă spun, cu un sfert de creier activat eu nici nu știu cum mă cheamă dimineața, darămite ce tre să-i fac jivinei. Așa că lucrurile decurg cu totul halucinant: telefonul sună, eu întind o mână, apăs la întâmplare până se oprește. După 10 minute sună iarași, că de fapt nu-l oprisem ci-l pusesem pe snooze, repet procedura, adorm. După alte 10 minute iarăși sună, mă sperie îngrozitor, mă ridic pe jumătate orb și încep să frec ecranul cu degetu în speranța că va tăcea dracului, apoi fac eforturi animalice de a discerne ce scrie pe ecran, încotro tre să fac nenorocitul de slide, după care reușesc, mă prăbușesc înapoi în pat și dorm dus încă două ore.

Update: azi dimineață mă găsește Laura pe marginea patului cu telefonul într-o mână și cu vaza cu bambus de pe noptieră în cealaltă mână, eu uitându-mă la vază și încercând să o “butonez” ca să nu mai sune. Și acum încă tot râde…

***

Rulează o reclamă la un produs medicamentos revoluționar denumit Aspirine. Oare despre ce o fi vorba?

***

Vecinii mei… oh, vecinii mei. Cum constructorul blocului a dispărut de pe fața planetei de când cu criza și cum rigolele din jurul blocului au rămas goale și bune de rupt gâtul în ele la ceas de noapte, vecinii s-au încordat și au decis să le umple cu ceva. Ăia de la scara 1, mai șmecheri, au adus o basculă cu pământ, ai mei, mai calici, au cărat cu roaba de pe parcela alăturată blocului. Au furat cum ar veni. După operațiunea asta au trecut la sădit. Și ce credeți că au sădit ei? Desigur, niște brazi! Și nu unu, doi ci vreo 20 de jur împrejurul blocului. Cum ar veni furați și ăștia de prin ceva pădure din apropiere, nu vă gândiți la brăduleți din ăia decorativi. Trecem peste faptul că un singur brad dacă ar fi crescut ar fi răsturnat blocul și ajungem la deznodământul inevitabil: au murit cu toții, brazii zic, ce altceva să facă la +105 de grade câte sunt la nivelul pavajului de lângă bloc. Încă încerc să-mi dau seama cum de le-a scăpat faptul că există ceva verde cunoscut sub numele generic de iarbă, care trăiește în orice condiții. Da’ probabil că de Crăciun nu puteau agăța globuri de firu ierbii.

***

Am numărul de telefon din anul 2005, și de atunci mă sună aproape lunar oameni care-l caută pe Cornel. La început am înțeles, era numărul omului, l-am preluat eu, e normal, le-am zis la toți cum stă treaba. Dar după atâta timp încă tot sună? Cine dracu era Cornel? Tre să fi fost ceva papagal cu multe relații, vreun politician/popă/vedetă TV. Dar în același timp a fost și un tip prost. În afara cazului în care n-a mierlit-o subit, nu a fost în stare să trimită un sms cu noul său număr de telefon către cei din agendă? Nu.

***

Artă modernă de București (mersi Mihai!) – poate concura cu exponatele de la muzeul Tate, nu?

Sandwichuri pentru elefanţi (bizari)

Am fost în Irish Music Pub sâmbătă seara cu două scopuri precise: să “testăm” faimoasele sandwichuri (sau “sandviciuri” după DEX, dar nu-mi place aşa) şi să-i vedem pe Les Elephants Bizzaress live. Despre sandwichuri nu e prea mult de spus decât că n-a mai rămas nimic în farfurii. O’Ceapă şi O’Tona mi s-au părut cele mai bune. O’Bama este pentru oameni “mari” cum ar fi prietenul Mihai care, după spusele lui Andrei Crivăţ, a fost a doua fiinţă umană ce a reuşit să termine un sandwich O’Bama. Andrei nu ştia că Mihai luase între timp să guste câte o felie și din restul sandwichurilor.

O’Bama

“Elefanţii bizari” au făcut un show tare fain. Băieţii cântă cu o uşurinţă remarcabilă şi se vede că au depus mult efort să ajungă la performanţa asta. Piesele sunt lucrate şi cu ceva “catchy” în fiecare dintre ele. Pe lângă Have no Fear pe care au cântat-o ultima, au mai avut vreo câteva care mi-au plăcut. Din restul melodiilor mi-au plăcut pasaje :).  După ce lumea a cerut bis, au mai cântat două piese.

Les Elephants Bizarres

***

* A fost lansat Internet Explorer 8, cu aceeaşi meteahnă existentă şi la versiunea 7, ce mă enervează şi mă face să nu-l folosesc: când deschizi un tab nou stă vreo 2 secunde jumate şi scrie “connecting” pe tabul respectiv, deşi nu se conectează la nimic, fiind gol. La restul browserelor taburile se deschid instant, de ce la ăștia nu se poate?

* Mi-ar plăcea ca telefoanele mobile să poată fi programate să se pornească singure la o anumită oră. Nu neapărat să sune alarma ci pur si simplu să se conecteze la reţea ca să poţi primi apeluri, după ce am oprit telefonul peste noapte să zicem. Telefoanele Nokia te lasă să le opreşti dar alarma rămâne în funcţiune, ceea ce e bine dar nu suficient. Eu opresc telefonul în fiecare noapte. Nu mă interesează ce se întâmplă cât dorm eu, iar un somn liniștit e mai presus de orice.

* Tot din domeniul somnului: eu nu înțeleg cum își dă lumea seama din prima că dormeai când ei s-au găsit să te sune. “Alo, da!” “Salut, dormeai?” asta deşi eu înainte să răspund stau cinci secunde să-mi activez creierul, să-mi dreg vocea… “Nu, nu dormeam, sunt la cumpărături, spune te rog…”

***

Un mesaj pentru blonde de la o urâtă… pardon, roşcată:

Yahoo nu este şi pentru români?

Virgin America oferă WiFi în timpul zborurilor, la preţuri între 9.95$ şi 12.95$ în funcţie de durata zborului. Văd utilă facilitatea doar în cazul zborurilor lungi, noaptea, peste ocean, când benoclatul pe geam este inutil. În zborurile de zi m-ar durea însă în cot de WiFi fiindcă şi aşa e o adevărată dramă când nu prind loc la geam. Ţin minte că odată un pici avea loc la geam lângă mine şi a dormit tot drumul, iar eu îmi tot lungeam gâtul peste el să văd Alpii înzăpeziţi. Asta până când am observat-o pe maică-sa, aflată pe scaunul din spate, care mă fixa cu o privire criminală.

***

Noul Blackberry Storm, cu toate chestiile faine pe care le are, o dă în bară fix cu ce nu te aştepţi: nu are WiFi. Un mare minus pentru că, dacă vrei să-l foloseşti în afara ţării unde 1 MB prin 3G costă cât venitul mediu pe economie, u’r fucked. WiFi gratuit se găseşte din belşug, chiar şi la noi, şi pe lângă că-i gratuit de obicei e şi mai rapid.

***

Cel mai tare comentariu pe un blog:

Voi ce faceţi de Criză?

***

A fost lansată o nouă versiune de software pentru iPhone, 2.2, care aduce o seamă de îmbunătăţiri pe partea de securitate, câteva funcţii noi şi eliminarea unor bug-uri. Cel mai mult mi-a plăcut includerea Google Street View în aplicaţia Maps. Am vizitat virtual o parte din locurile pe unde am umblat vara asta. Am observat că iPhone-ul e mai prompt la afişarea unor meniuri iar bateria pare să ţină mai mult. Nici crackerii nu au stat degeaba şi a doua zi după lansarea firmware-ului era deja disponibil patch-ul QuickPwn la care sincer nu-i prea mai văd rostul din prisma aplicaţiilor care se pot instala cu Cydia şi Installer. Majoritatea sunt instabile şi sug din baterie într-un mod obscen.

Nu pricep o chestie: de ce din secţiunea românească a iTunes Store lipsesc aplicaţii de la Google sau Yahoo, gratuite şi valabile pentru tot restul lumii? Cine naiba decide când are loc includerea lor acolo şi pe ce criterii? Adică din moment ce eu am plătit pentru telefon, plătesc un abonamet de date lunar, deci cu nimic mai prejos decât americanu’ sau englezu’, m-aş fi aşteptat să am aceleaşi drepturi. Dar nuu… Bine că, în loc să folosesc oneConnect, programul Yahoo! care include toate aplicaţiile companiei, eu trebuie să instalez pe iPhone alte aplicaţii thrid party (deci potenţial nesigure) prin care să mă conectez la Yahoo, doar fiindcă oneConnect-ul lipseşte din iTunes Store-ul românesc. La fel şi în cazul Google Earth.


Google Street View pe iPhone. Te poţi “plimba” pe străzi şi uita în orice direcţie (inclusiv în sus). În screenshot-ul de mai sus m-am învârtit pe lângă turnul Eiffel. Versiunea Stret View pentru desktop se găseşte accesând Google Maps

Sticker-mania

Îmi place ideea din spatele Parchez.ca, omu’ câştigă nişte bani şi promovare gratuită, iar tu ai mulţumirea că ai enervat nişte porci/boi/vaci care parchează aiurea. Despre ce vorbesc? Pe site-ul corespunzător badge-ului de mai jos se vând stickere precum ăsta cu porcu’, cu scopul de a te ajuta să treci peste minicriza de nervi pe care o ai când vezi vreun idiot care a parcat nonşalant pe trotuar sau în alte locuri unde încurcă pe toată lumea. Scoţi stickerul, îl aplici porcului pe parbriz sau oriunde altundeva şi apoi îţi vezi de drum. Sau de fugă, dacă eşti surprins de proprietarul maşinii chiar în timpul actului justiţiar…

parchez.ca

Ideea are totuşi nişte hibe:

* Stickerele sunt prea simpatice. Mai bine scria clar PARCHEZ CA UN PORC şi să bage dedesubt un porc real şi plin de jeg… Ca să se simtă porcul vizat. La fel în cazul celor cu vacă şi bou. Da chiar, de unde ştii dacă a parcat o vacă sau un bou ca să-i aplici stickerul corect?
* Există şansa ca autorul stickerelor să devină ţinta răzbunării vreunui băieţaş mai fără de simţul umorului, enervat de stickerul ce i-a apărut pe parbriz. Bine, asta ar însemna ca manelarul ce parchează porcin să ştie să folosească Google pentru un pic de “research”.

***

Cam în acelaşi ton, campania Tuborg  “Umbrela Verde” are de asemenea toată simpatia mea. După ce am văzut prin oraş mai multe maşini cu stickerul de mai jos lipit pe ele, am căutat site-ul şi am aflat că stickerul se poate comanda gratuit de astă dată, ca să ţi-l lipeşti pe maşină (se dă jos uşor, la o adică). Mi-am comandat şi eu. Cine ştie, poate vreun prostovan care aruncă gunoaie va fi măcar un pic jenat de mesaj. Sau nu.

***

Deşi ţin cu iPhone-ul, mi s-a părut prea comică să n-o postez 🙂

Deşi iniţial mi-am promis că nu o să fac prostii cu iPhone-ul în sensul că nu voi încerca să-l “crackuiesc” din prima zi, totuşi am dat dracului promisiunea între timp. Asta pentru că, încercând să-mi copiez un clip de pe laptopul cuiva în telefon, m-am pomenit că mi-a fost şters absolut tot conţinutul multimedia (poze, muzică, filme) ce-l aveam până atunci în iPhone, din simplul motiv că datele respective nu se găseau pe calculatorul ăla. Aşa deci? N-a fost mare bai fiindcă le-am pus la loc odată ajuns acasă, însă “gestul” a contat 🙂 Deci, după nişte săpături pe unde trebuie, acum am un iPhone cuminte şi supus, cu Installer şi Cydia la datorie, cu conectare prin SSH şi acces la sistemul de fişiere şi multe alte “goodies” pe care Apple le ţinea “ferecate”.