iPhone 4

N-are rost să vă povestesc cum am reușit să fac rost de el. Nu știu ce se întâmplă și de ce Orange-ul nu reușește să facă față cererii, dar pe căi „naturale” cred că îl obțineam de Paști.

Am varianta neagră de 32 de GB. Pus lângă vechiul 3GS, pare un BMW lângă un Sandero. Spate din sticlă. Frumos, dar dublează șansele unui dezastru dacă vine în contact cu ceva dur, gen o bordură. Dacă nu mi-aș fi scăpat 3GS-ul cu trei zile înainte de a-mi sosi iPhone 4-le, poate că nu i-aș fi făcut asigurare celui din urmă. Pentru doi euro pe lună stau însă liniștit. Nu complet liniștit, că dacă mi-l fură careva… nașpa.

Să vă zic de „faza cu semnalul”, subiect de mare interes care a cam șifonat imaginea Apple prin State dar care pare să se mai fi stins în ultima vreme: ce se întâmplă când iPhone 4 este ținut într-un anumit fel? Pe scurt: nimic care să te afecteze pe tine, utilizator paranoic. Pe lung: da, am observat că-mi scad două liniuțe la indicatorul de semnal dacă țin degetul în locul mult hulit, dar oricât am încercat, nici vorbă de apel pierdut sau întreruperi în convorbire. Așadar totul ține de calitatea semnalului, cum s-a mai zis, și de construcția antenei care e ușor de influențat prin atingere. Când o să întâlnesc o situație în care chestia asta mă va deranja promit că o voi expune. Am făcut și un „proof movie” 🙂 :

Ecranul: o bijuterie. Rezoluția de 960×640 care este înghesuită pe o suprafață de aproximativ 7,4×5,5 cm de ecran te lasă cu gura căscată. Textul și pozele arată de parcă ar fi tipărite pe hârtie lucioasă, senzație amplificată și de faptul că sticla de deasupra LCD-ului este foarte subțire iar ecranul propriu-zis este astfel aproape de suprafață. Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea cum arată o captură de ecran în mărime naturală, ca să înțelegeți ce densitate au pixelii în ecran:

Camerele: cea frontală este binevenită pentru apeluri video și pentru autoportrete. Se comportă ca un webcam obișnuit. Pentru o femeie e excelentă pentru că transformă telefonul într-o oglindă, însă pentru mine, care nu mă autopozez prea mult că n-am de ce, nu e așa importantă. Camera din spate e însă cu totul altă mâncare de pește: 5 megapixeli, filmare HD, flash și posibilitatea realizării fotografiilor HDR (High Dynamic Range). Acuma n-0 fi el chiar HDR în adevăratul sens al cuvântului, dar rezultatele sunt plăcute ochiului. Câteva exemple de poze (puțin redimensionate, fără să fi umblat la ele în rest):

Fotografie cu soarele în față și cu funcția HDR activată pentru a obține o expunere uniformă:

Fotografiile de mai jos sunt fără HDR:

Și o filmare la 720p:

Concluzie: combinația dintre ecranul de excepție, o baterie cu o autonomie bună, un procesor de 1 ghz și 512 MB de RAM fac gadgetul ăsta perfect pentru orice fel de utilizare: editare de documente, fotografii și clipuri video, audiție muzicală, vizionare de filme, jocuri 3D, social media și aplicații de toate felurile. Aștept cu interes aplicațiile și jocurile care vor folosi giroscopul integrat. Pe măsură ce voi găsi softuri interesante o să scriu despre ele.

Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce va aduce nou iPhone 5? 🙂


Publicat

în

de către

Etichete: