Tag Archives: recenzie

iPhone 4

N-are rost să vă povestesc cum am reușit să fac rost de el. Nu știu ce se întâmplă și de ce Orange-ul nu reușește să facă față cererii, dar pe căi “naturale” cred că îl obțineam de Paști.

Am varianta neagră de 32 de GB. Pus lângă vechiul 3GS, pare un BMW lângă un Sandero. Spate din sticlă. Frumos, dar dublează șansele unui dezastru dacă vine în contact cu ceva dur, gen o bordură. Dacă nu mi-aș fi scăpat 3GS-ul cu trei zile înainte de a-mi sosi iPhone 4-le, poate că nu i-aș fi făcut asigurare celui din urmă. Pentru doi euro pe lună stau însă liniștit. Nu complet liniștit, că dacă mi-l fură careva… nașpa.

Să vă zic de “faza cu semnalul”, subiect de mare interes care a cam șifonat imaginea Apple prin State dar care pare să se mai fi stins în ultima vreme: ce se întâmplă când iPhone 4 este ținut într-un anumit fel? Pe scurt: nimic care să te afecteze pe tine, utilizator paranoic. Pe lung: da, am observat că-mi scad două liniuțe la indicatorul de semnal dacă țin degetul în locul mult hulit, dar oricât am încercat, nici vorbă de apel pierdut sau întreruperi în convorbire. Așadar totul ține de calitatea semnalului, cum s-a mai zis, și de construcția antenei care e ușor de influențat prin atingere. Când o să întâlnesc o situație în care chestia asta mă va deranja promit că o voi expune. Am făcut și un “proof movie” 🙂 :

Ecranul: o bijuterie. Rezoluția de 960×640 care este înghesuită pe o suprafață de aproximativ 7,4×5,5 cm de ecran te lasă cu gura căscată. Textul și pozele arată de parcă ar fi tipărite pe hârtie lucioasă, senzație amplificată și de faptul că sticla de deasupra LCD-ului este foarte subțire iar ecranul propriu-zis este astfel aproape de suprafață. Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea cum arată o captură de ecran în mărime naturală, ca să înțelegeți ce densitate au pixelii în ecran:

Camerele: cea frontală este binevenită pentru apeluri video și pentru autoportrete. Se comportă ca un webcam obișnuit. Pentru o femeie e excelentă pentru că transformă telefonul într-o oglindă, însă pentru mine, care nu mă autopozez prea mult că n-am de ce, nu e așa importantă. Camera din spate e însă cu totul altă mâncare de pește: 5 megapixeli, filmare HD, flash și posibilitatea realizării fotografiilor HDR (High Dynamic Range). Acuma n-0 fi el chiar HDR în adevăratul sens al cuvântului, dar rezultatele sunt plăcute ochiului. Câteva exemple de poze (puțin redimensionate, fără să fi umblat la ele în rest):

Fotografie cu soarele în față și cu funcția HDR activată pentru a obține o expunere uniformă:

Fotografiile de mai jos sunt fără HDR:

Și o filmare la 720p:

Concluzie: combinația dintre ecranul de excepție, o baterie cu o autonomie bună, un procesor de 1 ghz și 512 MB de RAM fac gadgetul ăsta perfect pentru orice fel de utilizare: editare de documente, fotografii și clipuri video, audiție muzicală, vizionare de filme, jocuri 3D, social media și aplicații de toate felurile. Aștept cu interes aplicațiile și jocurile care vor folosi giroscopul integrat. Pe măsură ce voi găsi softuri interesante o să scriu despre ele.

Totuși, nu pot să nu mă întreb: oare ce va aduce nou iPhone 5? 🙂

Curge timpul de parcă zboară

Filme văzute de curând:

X-Men Origins: Wolverine – la limita dintre ok și cheesy. Foarte multe clișee, pe de altă parte jucat acceptabil și cu niște efecte speciale satisfăcătoare.

Star Trekbun, dar mă așteptam la mai mult sincer să fiu. Trailerele prevesteau ceva de proporții epice. Bugetul imens a asigurat spectaculozitatea scenelor de acțiune, actorii sunt toți carismatici și bine aleși. Vor fi continuări pentru că acest prim “episod” a resetat franciza, cum altfel decât printr-o șmecherie întoarcere în timp / viitor paralel ? :).

Angels & Demonsdeși am fost la el fără prea mari așteptări după eșecul numit Codul lui DaVinci, Angels & Demons se ridică mult peste acesta. Povestea închegată, multă acțiune, scene șoc, Roma în toată splendoarea ei fac din această ecranizare a romanului lui Dan Brown un film reușit. Veriga slabă o constituie cuplul Tom Hanks / Ayelet Zurer care joacă prost. În special tipa, parcă îi vine să râdă în timpul fiecărei scene. Ewan Mc Gregor face un rol bun.

***

Am trecut de la Windows XP la Windows 7 Release Candidate, profitând de mărinimia Microsoft care te lasă să-l folosești gratis până în martie la anu. Ascultând diverse “sfaturi” am instalat varianta pe 64 de biți. Habar nu am de ce am făcut-o fiindcă rulez în proporție de 99% aplicații pe 32 biți, am numa  2 giga de memorie, deci mă doare în cot că sistemul suportă un milion de giga, astfel că sporul de performanță față de versiunea mai “proastă” este foarte aproape de zero. În schimb mă lupt cu incompatibilități de drivere și alte neajunsuri. Să o iau de la început și să bag versiunea pe 32 de biți ar însemna alte câteva ore din viață irosite. Ce-mi place la Windows 7 este Windows Media Center-ul care face cu tunerul meu time shifting implicit. Mai precis înregistrează în timp real emisiunea la care te uiți, vrei nu vrei. Dacă intervine ceva (mergi la baie, mânci ceva) pui pe pauză și reiei emisiunea / filmul când te întorci. De asemenea dacă ai pierdut o scenă pur și simplu derulezi înapoi și te mai uiți odată. E mișto pentru că astfel te poți uita la emisiuni sărind peste pauzele de publicitate.

***

Se întâmplă și în spațiu. După ce timp de vreo 10 zile au bibilit la telescopul Hubble ca să-i prelungeacă viața, i-au instalat nu știu câte noi instrumente și au schimbat pe cele vechi sau stricate, astronauții erau s-o facă de  oaie chiar în ultima zi. Mai precis, în timpul ultimei ieșiri în afara navetei unul dintre astronauți care se gândea probabil la restul vieții de huzur care-l așteaptă pe Pământ a tras un picior unei antene a telescopului de i-a zburat acesteia capacul protector. M-a distrat replica astronautului după ce a făcut boacăna: “I’m sick”. Cred și eu că îi era sick dacă tocmai periclitase întreaga misiune, ultima programată pentru Hubble dat fiind că flota de navete a NASA va fi desființată la anul. Din fericire pentru el și pentru omenire cei de la sol au rulat câteva teste și au stabilit că antena poate funcționa și fără capac.

Punctul mic este naveta Atlantis, înainte de întâlnirea cu telescopul Hubble, surprinsă în timp ce trece prin dreptul Soarelui. Poza a fost făcută de pe Pământ cu ajutorul unui telescop conectat la un aparat foto Canon 5D Mark II.
Image Credit: NASA/Thierry Legault

Changeling la Odeon Cluj

Ieri seară am făcut o vizită noului multiplex Odeon din mall-ul Polus Center. Aşa cum m-am aşteptat bătea vântul pe acolo ţinând cont că era miercuri iar mall-ul este în afara oraşului. Multiplexul are opt săli mărişoare şi în mare se aseamănă cu Cinema City din Iulius Mall. Dar cum detaliile fac diferenţa… De exemplu când vrei să-ţi iei bilete nu poţi vedea planul sălii ca să ţi le poţi alege. În schimb te întreabă fata: “Unde doriţi să staţi?” Ăăă… În centru şi pe mijloc-stânga te rog. “Decorurile” de la intrare şi în holul de aşteptare nu-mi plac. Îţi dau un sentiment de răceală, de impersonal, deşi totul este foarte colorat. Probabil din cauza luminii albe de neon. Totuşi, bilă albă că biletele costă doar 8 lei în timpul săptămânii şi primeşti un suc gratuit. Bilă neagră că în afară de sucuri şi popcorn nu aveau încă dulciuri sau altceva de vânzare, deşi în meniu erau trecute. N-au avut vreme un an de zile să rezolve problema dulciurilor pesemne. Sala în care am fost noi strălucea de curăţenie şi de nou. Fotolii confortabile deşi fără tetiere cum au cele de la Cinema City, sunet foarte bun şi imagine impecabilă. Am fost cam 8 oameni în toată sala ceea ce se traduce printr-o experienţă liniştită, lipsită de obişnuitele urlete, grohăituri şi zgomot de popcorn. Apropo de popcorn, al meu s-a împrăştiat cale de două rânduri după ce i-am tras din greşeală un cot. La cât de curată era sala mai că-mi venea să-l adun cu mâna. Îmi place noul multiplex şi nu prea, sper să reziste şi să vină cu filme mai interesante decât concurenţa. De exemplu, pe lângă noutăţi să achiziţioneze filme mai vechi dar cu mare succes la box office. Sau să-şi facă site şi să coaguleze o comunitate de cinefili, cum se discută pe blog la colegul Iftene.

Am vizionat filmul Changelling cu Angelina Jolie şi John Malkovich, în regia lui Clint Eastwood. Inspirat dintr-un caz real, filmul îşi dezvăluie povestea șocantă pe parcursul a două ore şi douăzeci de minute cu o mare atenţie la detalii şi o imagine de excepție ce surprinde foarte realist atmosfera și mentalitățile anilor ’20. Distribuirea Angelinei Jolie în rolul principal este o alegere bună dar cu un dezavantaj. Alegere bună pentru că Angelina face un rol fără greşeală parcurgând cu brio toată gama de emoţii cerută de scenariu. Pe de altă parte este mult prea frumoasă pentru un rol de mamă singură şi disperată şi de multe ori în loc să urmăreşti personajul te trezeşti admirând actriţa. Plus că pe parcursul filmului auzeam din spate “…ce buze mari are…”, din dreapta “…ce slabă îi…” etc.

Movie Land

Câteva filme văzute în ultima perioadă:

Bolt

Bolt cred că este unul dintre cele mai drăguţe filme de animaţie pe care le-am urmărit recent, cu un scenariu închegat şi amuzant la fiecare replică, ce umileşte multe dintre filmele cu actori reali. Apropo de filme jenante, The House Bunny este îngrozitor, ocoliţi-l cu încredere. Revenind la desenul animat, Bolt (vocea lui John Travolta) este un câine care se crede supererou, dar nu ştie că de fapt face parte dintr-un show televizat (aluzie la The Truman Show) şi toate “puterile” sale sunt datorate efectelor speciale. Atunci când producătorii decid să “însceneze” răpirea stăpânei sale pentru a creşte audienţa serialului, Bolt crede că totul este real şi porneşte în “salvarea” acesteia, evadând din studiourile de filmare. Împreună cu o pisică şi un hamster, Bolt călătoreşte de-a lungul Americii şi învaţă pe parcurs lecţii despre supravieţuire şi prietenie. Nu pot decât să mă bucur că, deşi nu au colaborat cu Pixar, Walt Disney Animation Studios s-au descurcat excelent şi se pot lăuda cu un blockbuster în toată regula.

Vicky, Cristina, Barcelona

Scarlett Johansson, Penelope Cruz şi Javier Bardem într-un film regizat de un Woody Allen la 72 de ani. Acţiunea se petrece în Spania iar subiectul este la prima vedere destul de “uşor”: două americance aflate în vacanţă la Barcelona se îndrăgostesc în moduri diferite de acelaşi bărbat, un artist foarte “latino” (Javier Bardem). Acesta încă-şi mai iubeşte fosta soţie (Penelope Cruz), artistă şi ea, dar ştie că nu vor putea niciodată să aibă o relaţie normală deoarece le lipseşte un “ingredient”… Filmul nu duce lipsă de dialoguri amuzante şi ca bonus primim cadou câteva cadre hot cu Penelope Cruz şi Scarlett Johansson în rolul ingredientului de care ziceam. Kissing.

Chiar mi-a plăcut tot la acest film, care este despre alegeri şi tipologii umane. Nu dă lecţii de morală şi creează nişte personaje foarte credibile care reuşesc cumva să fie toate agreabile. Nu există personaj negativ, nici măcar unul antipatic. Filmul se termină aşa cum începe, nimeni nu-şi schimbă felul de a fi sau viziunea asupra vieţii iar întâmplările petrecute rămân doar la stadiul de experienţă pentru personaje, o mostră de “altă posibilitate”. Mi-a rămas în memorie descrierea personajului interpretat de Scarlett: “not knowing what she wants, but knowing what she doesn’t”.

Yes Man

Un Jim Carrey foarte îmbătrânit dar comic încă. Cu toate că am râs de câteva ori, filmul a cam dus lipsă de faze comice. Practic ce vedeţi în trailer reprezintă cam 90% din poantele din film. În rest este vorba despre eternele clişee “gândeşte pozitiv” şi “nu încerca să pari altceva decât ceea ce eşti că nu-i bine şi vei fi prins cu minciuna dar apoi vei fi iertat şi totul va fi bine”. Plus o poveste de dragoste cu happy end.

De voie, de nevoie…

…citiţi o recenzie. Sâmbătă dimineaţă am dat să pornesc muzica şi n-am obţinut din boxe decât un fel de duduit continuu. Exact ce aveam nevoie ca să mă învioreze. După un sfert de oră de cotrobăit printre fire şi mufe am tras concluzia:  s-au dus dracului, după doar un an şi 4 luni de funcţionare. Garanţia fu de un an, desigur. Am desfăcut totuşi cutia de la woofer, m-am gândit că poate am norocul să găsesc vreun fir dezlipit, adică ceva pe măsura cunoştinţelor mele de reparator. N-am găsit nimic inteligibil prin jungla de acolo aşa că m-am dat bătut şi am acceptat crudul adevăr: tre să bag mâna în puşculiţă şi să-mi iau boxe noi. Pe astea puşcate o să le donez “în familie” cui o vrea să le repare. Că io n-am de gând să stau o lună până ajung boxele (care au 100 de kile), pe banii mei, la reprezentanţa Genius şi vin înapoi reparate cine ştie cum şi cu cât. Deci fuck Genius forever. După o consultare de opinii de pe net în urma căreia n-am ajuns la nici o concluzie, m-am dus la Media Galaxy să văd ce găsesc. Am găsit apropiate de bugetul meu Logitech G51 la 155 de waţi RMS, destul de gălăgioase şi cu un woofer aparent solid. Când să pun mâna să iau o cutie, dau de vechiul meu motiv de nervi: din 3 cutii cu boxe câte erau pe raft, una era goală iar celelalte două erau desfăcute şi arătau de parcă au stat la mine în balcon. Cum era de aşteptat boxele din interior erau pline de praf, amprente, semne clare că au fost folosite în vreun fel. Nu-i nimic, mă duc la Domo în capătul celălalt al mall-ului. La Domo erau munţi întregi de cutii cu boxe fix modelul dorit, toate trase în plastic şi lucitoare. Euforie, până am văzut preţul: cu un milion mai scumpe ca la Media Galaxy. Blesteme şi ‘mnezăi. Înapoi la Media Galaxy, jogging prin mall. Laura între timp se destrăbăla prin Debenhams deci aveam tot interesul să termin cât mai iute. Le-am zis la ăia de la Media Galaxy că vreau să fac boxele cadou şi nu vreau să mă fac de tot rahatul cu un ambalaj desfăcut, aşa că să sune la Altex aflat în mall-ul concurent şi să vadă dacă au acolo cutii neprihănite. Aveau, problem solved.

Logitech G51 Surround sunt cu mult peste vechiul sistem Genius ca fidelitate a sunetului. Au şi un “panou” de control pe care ţi-l pui confortabil pe birou şi de unde poţi regla volum şi alte alea fără să mai trebuiască să te târăşti sub masă la woofer. Panoul de care zic are şi mufă de căşti, mană cerească pentru mine. Sunetul redat este “plin”, basul adânc iar frecvenţele medii se aud foarte natural. Frecvenţele înalte nu sunt foarte bine puse în evidenţă, dar acest aspect se poate compensa din egalizatorul software. Tot ca un minus, sistemul vine cu cabluri mai scurte decât cele de la Genius, aşa că a trebuit să regândesc poziţionarea boxelor. Preţul (la Altex) este de 480 ron.

Vrute şi nevrute (sau vrute dar neavute)

Sursă de mulţi nervi: am dat să-mi comand “de moş”, whatever care moş, nişte emoticoane antistress (ironia..) de pe DeviantArt şi of course că m-am trezit să fac asta la o zi după ce expirase termenul în care se putea face livrarea prin poşta normală. Mi-am dat seama doar după ce am turbat un pic că nu înţelegeam de ce-mi tot refuzau tranzacţia. Mai era valabil ca mijloc de expediere doar FedEx care taxează de 3 ori costul produsului ca să ţi-l treacă peste balta numită pompos ocean, aşa că mai bine lasă… Dacă vă simţiţi careva filantropi, un click pe poza de mai jos vă duce la pagina de comandă 😀 . Emoticoanele îs din alea de poţi să le strângi şi să le frămânţi când n-ai ce face cu mâinile. Se presupune chiar că m-ar ajuta să mă las de fumat, dacă aş fuma..

***

Mi-a plăcut tare mult Madagascar 2: Escape to Africa. Animație superbă și plină de detalii, muzica semnată will.i.am și Hans Zimmer. Suficient de comic și cu o poveste destul de închegată, chiar dacă nu foarte originală. Toată lumea vorbeşte de fazele cu pinguinii dar eu era să leşin de râs la fazele cu Moto Moto 🙂 Toată stima pentru cei de la Cinema City pentru că oferă spre vizionare atât varianta dublată cât şi cea subtitrată. Mi-a plăcut muzica din film şi am făcut rost de tot soundtrack-ul. Mai jos un sample, interpretat de will.i.am :

***

Azi am “studiat” timp de vreo oră cum dracu să fac să-mi pun ringtoane personalizate pe iPhone (adică să-mi tai dintr-o melodie şi să pun partea aia să sune) şi într-un final complicat am şi reuşit, gratis, dar trust me, Apple merită premiaţi (şi înjuraţi deopotrivă) pentru cât de bine ştiu să scoată profit din orice căcat pentru care alţii nici nu s-au gândit să taxeze. În cazul ăsta este vorba de ringtonuri, unde la alte telefoane normale la cap (Nokia) dacă ai pe telefon 1000 de piese audio, oricare melodie poate deveni ringtone. La Apple nu. Fiindcă dacă ai cumpărat muzica (se presupune că ai cumpărat-o pe toată) nu ai nici un drept să o “difuzezi” pe stradă când îţi sună telefonu. Aşa că dacă vrei ton de apel din melodie, plăteşti. Yeah right. Cinste hackerilor numa că tot am avut nevoie de 3 softuri ca să tai, convertesc şi uploadez tonul pe telefon.

Tonul fiind ăsta (da, devin sentimental în preajma sărbătorilor şi tonul ăsta mă face să mă gândesc la săniuţe, brazi şi fulgi de nea:P). Play:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Frigul este bun

În sfârșit e frig, după ce toamna a lălăit-o cam mult… Îmi place frigul cu miros de iarnă, cu ceață și zilele scurte. Doar să nu plouă. Îmi place să conduc pe timp friguros, e așa de bine în căldura din mașină, cu muzică bună… Câteva poze făcute în timpul vizitei la Alba Iulia, pe un ger ca la carte. Click 2 enlarge.

***

Am văzut săptămâna ce-a trecut Quantum of Solace la Cinema City. Filmul destul de ok, un pic cam prea multă acţiune care nu a mai lăsat mult loc jocului actoricesc. Cred că jumate din film l-am văzut pe Daniel Craig iar jumate pe dublura sa care-i executa cascadoriile. Apropo de Craig, lui Laura nu-i place de el. Ciudat, mie ăsta mi se pare cel mai mişto “Bond” de până acum. “Femeile Bond” în schimb nu m-au prea impresionat în Quantum of Solace. Spre deosebire de apetisanta Eva Green din Casino Royale, Olga Kurylenko din Quantum (foto) are o guriţă frumoasă când e supărată dar în rest nu ne mai arată nimic. Probabil fiindcă n-are ce. Dacă filmul chiar și-a meritat banii dați pe el, în schimb experienţa vizionării m-a lăsat cu sechele. De unde să visez eu că într-o seară de miercuri rece şi banală toţi clujenii se vor buluci în mall să vadă James Bond? Zic asta pentru că deşi am sosit înainte cu o oră de începerea filmului, nu mai erau bilete decât în rândul doi. Pe care le-am luat cu gândul că totuşi, tot suntem mai norocoşi faţă de cei din primul rând. Eroare! Fiecare glonţ din timpul filmului mi-a lovit timpanul ca un piron. Şi trust me, au fost multe gloanţe. Şi de pistol, şi de puşcă, şi de mitralieră de avion.. Asta când nu exploda ceva, momente în care trebuia să strâng din dinţi ca într-un roller coaster, ca să rezist să nu-mi puşte capul. Nu ştiu câţi waţi au boxele de la Cinema City, dar estimez că sensibil peste 1000.

***

Mi-am instalat un pian pe iPhone şi am reuşit să cânt singur partea introductivă de la “Speed of Sound” a celor de la Coldplay. Sunt un talent, deja mă gândesc să-mi iau o orgă electronică.

***

Am descoperit Google voice and video chat, un serviciu nou de la Google care te lasă să faci, exact, videochat cu voce, direct din contul de Gmail, prin intermediul browserului. Trebuie instalată o mică aplicație, după care te poți chatui audio și vedea cu oricine din lista de prieteni posesori de Gmail. Până acum la mine a funcționat impecabil, cu un framerate mare și o calitate bună a sunetului. Aplicația e utilă mai ales pentru cei cu webcam integrat în laptop, care practic nu trebuie să facă nimic în plus pe lângă click-ul pe “videochat”. Și dacă tot suntem la Google, de ce oare aplicațiile Google pentru iPhone nu sunt disponibile pentru download în România? Mă refer în special la Google Earth după care salivez degeaba de o lună.

iPhone nu e un moft

Stăpânesc sănătos un iPhone 3G sau “triigii” cam de o săptămână şi cred că l-am frecat (la propriu) îndeajuns ca să-mi dau şi eu cu părerea în cunoştiinţă de cauză despre ce-mi place şi ce mă enervează la el. Pot spune însă de la început că în nici un caz nu e un moft cum îl categorisesc unii, cu toate că are anumite neajunsuri.

Bune

* Primul lucru pe care-l observi este ecranul uriaş şi deosebit de luminos.

* Este foarte uşor de folosit. Nu am avut nevoie de manual de utilizare (ce-i drept nici nu a avut altceva decât un mic ghid). Navigarea cu degetul prin meniuri este intuitivă iar telefonul răspunde rapid la comenzi.

* Subţire şi elegant: finisajul dă impresia unui produs solid şi “de lux”.

* Motivul principal pentru care mi-am dorit un iPhone încă de la apariţia sa a fost navigarea web revoluţionară. Într-adevăr aceasta se face superb, şi pot spune că în sfârşit Internetul este la îndemână oriunde. Se pot deschide până la 9 pagini în acelaşi timp iar site-urile arată exact ca şi pe PC, faci zoom in & out cu degetele iar textele sunt clare şi uşor de citit. Există suport pentru Javascript, dar nu şi pentru flash. Asta nu e cine ştie ce dramă, fiindcă site-urile realizate complet în flash nu sunt foarte răspândite, însă pe viitor n-ar strica să-şi calce pe inimă şi să bage şi suport flash. Din punct de vedere tehnic cică se poate. Chiar dacă lipseşte flash-ul, clipurile YouTube de pe site-uri pot fi redate cu un player special care vine cu telefonul.

* Emailul este de asemenea deştept, poate deschide aproape orice fel de ataşamente, inclusiv pdf-uri; mi-am configurat yahoo, gmail fără probleme.

* Jocurile profită din plin de prezenţa accelerometrului în sensul că te joci înclinând telefonul, poţi simula aruncarea unei bile de bowling şi tot felul de alte acţiuni imposibile până acum în cazul unor dispozitive insensibile la mişcare.

* Vizualizarea pozelor sau a filmelor este foarte plăcută. M-am uitat la un episod din Prison Break de la cap la coadă, detaliile sunt fantastice.

* Jack-ul de 3.5mm acceptă orice tip de cască.

* GPS-ul în tandem cu Google Maps şi o conexiune 3G funcţionează ireproşabil, când mergi cu maşina simţi că parcă te filmează cineva de sus.

* Conectarea la WiFi se face rapid oriunde există o astfel de reţea disponibilă.

* Calitatea sunetului redat în căşti este bună, iar volumul în căşti suficient de puternic. De asemenea, navigarea printre melodii se face foarte uşor şi rapid datorită touchscreen-ului.

* Există multe aplicaţii gratuite, mai multe decât m-aş fi aşteptat.

* Încărcarea bateriei se face şi prin portul USB al computerului.

* Memoria de 8GB este arhisuficientă.

* Abonamentul de date de 10 euro de la Orange este suficient pentru navigare zilnică pe site-urile preferate, email, messenger etc.

* Agenda telefonică din vechiul Nokia a ajuns în iPhone cu ajutorul Outlook prin metoda: export agendă din Nokia în Outlook – Import agendă din Outlook în iPhone. Cea mai mare spaimă a mea era că va trebui să introduc manual toate numerele de telefon.

Rele

* Telefonul nu are un file manager implicit, iar cele performante costă.

* Camera foto, deşi face poze decente pe lumină naturală, nu dispune de absolut nici o setare şi nu are autofocus.

* De departe cel mai mare rău care i se putea întâmpla iPhone-ului se numeşte iTunes, aplicaţia cretină şi plină de restricţii de la Apple fără de care nu ai cum să-ţi transferi diverse chestii în telefon pentru că memoria acestuia nu e văzută de sistemul de operare ca un disk flash, ci necesită ceva conexiune specială şi criptată prin iTunes. Cea mai mare aiureală: ai copiat o melodie în iPhone şi ai şters-o între timp de pe calculator? Data viitoare când conectezi telefonul melodia va fi ştearsă automat şi de pe acesta pe principiul că dacă n-o ai pe calculator înseamnă că stă ilegal la tine în telefon.

* Poţi conecta telefonul la maximum 5 calculatoare pe care porcăria aia de iTunes le “autorizează” pentru a se putea conecta la iPhone.

* Ecranul tactil se umple de amprente destul de rapid, astfel încât simt nevoia să mă spăl mult mai des pe mâini ca să îl menţin curat. Dacă îl priveşti în plin soare te sperii.

* La o utilizare intensă cu net pe 3g, messenger, wifi, muzică, convorbiri, bateria nu ţine mai mult de o zi.

***

Verdictul: este o plăcere să lucrezi cu el, iar facilităţile highend eclipsează unele limitări voite ale producătorului. Există aplicaţii pentru toate nevoile, indiferent că vrei un filemanager, client ftp sau jocuri 3D. Aştept cu interes ofensiva Nokia pentru ca, atunci când va veni vremea să-mi schimb din nou telefonul, să trec înapoi la producătorul meu preferat. Deocamdată însă, iPhone cam rulz.

X Chix

Am văzut “Dosarele X: Vreau să cred!” şi am vrut să cred până în ultimul moment că filmul nu este aşa de slab cum se dezvăluia a fi. Tot aşteptam o răsturnare de situaţie, un monstrulică, o măslină. Când colo nimic, un film plictisitor, cu un final lălăit. Nici măcar nu pot spune că a avut un subiect cu potenţial, fiindcă n-a avut. A fost doar o încercare patetică a 20th Century Fox de a mai stoarce un ban de pe urma popularităţii serialului, al cărui fan am fost şi eu. A, şi sigur, ca să am un motiv în plus de regret pentru că mi-am pierdut o oră jumate din viaţă, sala era înţesată de animale. De exemplu în faţa mea stăteau patru capre pubere care behăiau într-una. În ciuda picioarelor repetate pe care le lansam în scaunele lor ca să tacă naibii. Cireşica de pe tort a fost însă un retard care fără nici o jenă a început să vorbească la telefon în gura mare în fundul sălii şi care nu părea afectat de “taci băă”-urile şi “linişte”-lile venite din sală. Şi a vorbit el aşa vreo 15 minute. Cum în cazuri de prostie severă îmi vin idei bune, iată încă una: dacă un prost face gălăgie în sala de cinema, soluţia care ar salva situaţia şi ar face cel mai puţin deranj ar fi un aparat cu şocuri electrice. Omul va trage un pui de somn, iar restul se pot uita la film liniştiţi. Nici nu va şti ce l-a lovit.

4 luni şi un brăduţ

* Mergeam alaltăieri prin Carrefour şi mi-au picat ochii pe nişte brăduţi din ăia de maşină. Erau tare drăguţi, aşa mici şi coloraţi, aşa că am luat unul. Ciudat, deşi am un miros fin, de data asta nu am simţit nici măcar o urmă de parfum chiar dacă i-am adulmecat pe îndelete. Iar descrieri ca “fresh” şi “ocean” nu-mi spuneau mare lucru. Am luat fresh, mergând pe culoare. Din păcate. Pentru că există un anumit miros de odorizant de maşină care mie îmi face rău. Nu ştiu de ce pentru că nu sunt alergic la nimic din câte cunosc. Dar rău din ăla de-ţi vine să leşini şi să vomiţi în acelaşi timp. Ţin minte că de vreo două ori mi-am dorit moartea din cauza “acelui” miros care se găsea în maşinile cu care călătoream. O dată fiind un drum de 100 de km agonizant pentru că eram într-o maşină de ocazie cu alte trei persoane şi nu voiam să par veriga slabă aşa că am tăcut, iar altă dată a fost în maşina unui coleg de servici. Măcar am putut deschide geamul. Deznodământ: am lăsat odorizantul să împrospăteze o ghenă de afară.

* Am văzut şi eu (cred că ultimul din ţară :P) opera lui Cristian Mungiu, Patru luni…etc că nu reuşesc să ţin minte tot titlul. Îmi pusesem o farfurie de spaghete şi am zis să îi dau o şansă în lipsă de altceva vizionabil. Din când în când mai dădeam forward peste scene plictisitoare astfel încât am scurtat cele aproape 2 ore la doar o oră. Io zic că filmul ăsta a fost foarte uşor de făcut. Toate decorurile au fost “naturale” în sensul că s-a filmat prin cămine studenţeşti jegoase, pe străzi pline de câini şi de gunoaie, în hoteluri comuniste… Au mai pus ei nişte elemente de prin anii ’80 pe acolo, gen telefoane din alea cu fise şi încă ceva vechituri, dar per ansamblu investiţia în decoruri cred că a fost minimă. Cu maşinile nu a fost nici o problemă, Dacii 1300 se găsesc încă gârlă. La o secvenţă filmată pe stradă cred că am observat un autobuz din ăla nou în depărtare dar în fine, atmosfera a fost destul de realistă. Cât despre jocul actorilor… exagerat ca în toate filmele româneşti şi doar pe alocuri credibil. Foarte enervantă mi s-a părut “însărcinata”, care cerea palme la fiecare cuvânt pe care-l scotea. Ziceai că a rămas însărcinată în somn, atât de inocentă şi de sfioasă se dădea. Singura scenă care m-a afectat a fost una cu doctoru’ din film care la un moment dat a răcnit tam-nesam de aproape mi-am scăpat furculiţa. Eu mă uit la filme cu volumul tare că-mi place să intru în acţiune şi no… Cred că vecinii ascultau cu urechile lipite de pereţi “cearta”. Filmul nu e rău, pentru un străin. Drept dovadă premiile. Pentru un român de vârsta mea e complet neinteresant pentru că nu vine cu nimic ieşit din comunul jegos şi putred al vremurilor de tristă amintire.