Tag Archives: cluj-napoca

Unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa are unul dintre cele mai proaste site-uri de stadion din… lume

În titlu avem de a face cu un record, cred. Alaltăieri a fost anunțată „lansarea” www.clujarena.ro, site-ul stadionului Cluj Arena, edificiu cu dublu rol: de mândrie a Ardealului și de poză de fundal aducătoare de voturi care va apărea pe afișele electorale. “Site-ul a fost realizat de catre angajații societății noastre, neimplicând niciun cost din bani publici.”,  zice directorul SC Cluj Arena SA, Radu Rațiu, ca să închidă din start gura celor care, văzând abominabila creație, poate ar fi vrut să afle mai multe detalii, gen cine l-o făcut, cu cât, dacă o terminat liceul… de-astea. Io mă dau pe net de prin 1998 toamna, la propriu, așa că pot spune liniștit că am văzut de toate în domeniu. Am crescut odată cu netul iar atunci când vizitez un site nou mi-e ușor să-l evaluez. Există site-uri urâte cu spume dar care oferă informații utile și sunt ușor de navigat. Sau site-uri superbe grafic dar care n-au nicio logică. Ei bine, clujarena.ro reușește să fie și urât și prost. Deși e construit pe o platformă wordpress, suficientă pentru un site de prezentare, site-ul pare realizat în bătaie de joc. Folosește tema ePhoto, „customizată” cu succes până la un grad maxim de urâțenie. Probabil de către fiul neîndemânatic al vreunui șef de pe acolo, pe niște mii de euro justificați de facturi pentru „hârtie igienică”. Că așa se face pe la noi.

Pun mai jos niște capturi de ecran în care semnalez doar câteva dintre aspectele absolut jenante pentru un site de interes major, imaginea în online a unui proiect de zeci de milioane de euro.

***

Fiindcă site-ul a fost făcut probabil pe un laptop, autorul nu s-a gândit că unii dintre noi avem monitoare cu rezoluții mai mari de 1500×833 (cât are poza din background) și că pe astfel de monitoare poza arată nașpa rău centrată acolo așa. Că veni vorba de poză: bat-o s-o bată! Acum, când stadionul e gata și sunt mii de poze cu el din toate pozițiile, cum să pui background o simulare computerizată veche de ani de zile și folosită până la refuz de toată lumea? Cam câtă lene să ai în tine?

***

***

Nu intrați în secțiunea Divertisment dacă aveți căști. Jocul în flash de acolo e cu sunet și urlă…

***

Ai zice că mureau dacă băgau și trei cuvinte. Dar e bună și numa o poză strâmbă cu telefonul, nu?

***

Aici nu pot decât să zâmbesc 🙂

Viața-i încărcată, viața-i complicată…

…când tre’ să găsești loc de parcare. Din 2000 de când mi-am luat carnetul și până acum o lună eu nu am știut, pare-se, ce înseamnă „problema parcărilor”. Ocazional mă mai găseam în situația de a nu parca exact unde aș fi vrut, dar situația se rezolva întotdeauna în două-trei sute de metri. Și aveam tupeul să mă enervez uneori din cauza asta. Am realizat abia acum că nu poți înțelege prin ce trece un căutător de locuri de parcare decât dacă ești zilier în „meseria” asta.

Și a venit 2012-ele, plecarea de la ziar și mutarea activităților mele în plin centru de „metropolă”. Respectiv participarea obligatorie la loteria parcărilor, organizată fără niciun efort de autoritățile locale. Obligatorie dacă insiști să folosești mașina. După ce mi-am făcut abonament la primărie ca să pot parca unde vreau, am realizat că nu se pune problema de unde vreau, ci unde am norocul. Dacă am norocul. Mersul la fabrică pe la amiază poate părea pentru unii un vis frumos, dar din punct de vedere parcaricesc este, ați ghicit, un coșmar de calitate superioară. Deoarece pe perioada iernii am decis să folosim doar mașina ei, înțelegerea a fost că ea se duce la lucru dimineața cu o colegă pentru ca io să pot să-mi finalizez somnul de frumusețe, însă când vin trebuie să-i las mașina în apropiere, ca să poată merge la sală când iese, după care să vină să mă ia. Simplu, relativ.

Ora 12:05 PM, centrul Clujului, la semafor. Opresc muzica pentru a mă putea concentra şi fiindcă ştiu că la starea de nervi pe care o voi avea în 10 minute mă va enerva şi mai tare. Se face verde. Pornim în coloană şi încep să semnalizez că am de gând să opresc undeva pe partea dreaptă. Urmează primul şir de locuri de parcare, cele mai aproape de a mea pereche, unde şansele să prind unul liber din prima sunt de aproximativ 0.024% (când nu plouă). Mai ales că de obicei sunt două rânduri de maşini: alea parcate şi alea care stau cu avariile pornite în spatele lor. Desigur că n-am noroc, aşa că la următorul semafor fac dreapta, după care iarăşi dreapta, ajungând în zona a doua, mai puţin exclusivistă, un fel de ghetou al parcărilor. Aici se parchează în orice poziţie, pe ambele părţi ale drumului. O maşină de pe margine are stopurile aprinse. Opresc paralel cu ea şi mă uit rugător la şofer. Îl întreb din gesturi: “Pleci?”. “Nu, doar stau cu luminile pornite pentru a-mi bate joc de tine”, răspunde el tot prin gesturi, cu un zâmbet de om fericit în viaţă. Îmi continui drumul. Acum am un alt oropsit al sorţii în urma mea. Mă gândesc cu satisfacţie că primul loc ce-l voi găsi va fi al meu, iar el va trebui să mă aştepte până parchez triumfător. Dar de data asta nimic. Ajung în capătul străduţei, fac stânga, apoi dreapta pe o altă străduţă care are stâlpişori blestemaţi pe margini, apoi iarăşi dreapta şi ajung de unde am plecat. În continuare evenimentele pot lua mai multe întorsături. Cazul fericit și rar, găsesc un loc eliberat de curând şi mă arunc în el. Cazul foarte nefericit, ajung în urma unuia care caută să parcheze ca şi mine şi-mi dau seama că nimic nu mai are rost pe astă lume. Sau fac trei ture ale zonei şi decid că soarta s-a distrat suficient pe seama mea într-o singură zi şi-aş fi prea bou să o fac pe a patra, aşa că recurg la ultima soluţie: parcatul la dracu’ în praznic. Acolo, în mod normal, sunt şanse să găsesc loc liber, între un stâlp și un pom, am eu un loc „secret”, dar există anumite dezavantaje. Primul ar fi: “Uuuunde ai parcat? Vai cât mă pui să merg şi-i friiiig!”. Un alt dezavantaj ar fi că-i frig şi că am mult de mers. Până la ea să-i las cheia şi să “mi-o aud” şi apoi până la punctus terminus, unde ajung sleit de puteri şi unde bag un red bull ca să-mi revin şi o cafea ca să mă pot apuca de lucru. Da, știu că trebuie să-mi angajez șofer.

Elements Cocktail Bar

Am realizat un mic clip de prezentare pentru Elements, un cocktail bar recent deschis în Piața Muzeului și pe care vi-l recomand. Faptul că am încercat toate cocktailurile ce apar în clip și încă vreo câteva pe deasupra (și mi-au plăcut) ar trebui să dea o oarecare greutate recomandării mele, nu? 🙂

Crappy day

– O zi proastă începe de dimineaţă. Faptul că m-am trezit cu gâtul sucit de parcă am dormit în cap a fost doar semnul prevestitor. Apoi mi-am scăpat o lentilă de contact după care am căutat disperat pentru ca să o găsesc căzută fix pe un săpun (ca fapt divers lentilele de contact nu au voie să ajungă în apropierea oricărui tip de produs de curăţare). Apoi azi am crezut că nu mai ajung la serviciu. Lumea înnebuneşte lunea dimineaţa în sensul că ies toţi la plimbare cu maşinile în aceeaşi direcţie cu mine. Ca să vezi! La asta se adaugă ambuteiaje, basculante şi tractoare care circulă prin mijlocul oraşului, maşini parcate aiurea, claxoane, frâne, înjurături gen Patric, încadrări greşite, ocoliri, buldozere şi compresoare care repară drumul că-i campanie electorală. Plus pietoni care trec strada ca nişte vite nepăsătoare (adică abia se mişcă), dar cu iPodul în urechi. Am ajuns la redacţie cu un chef nebun de somn.

– La magazin îmi iau un Powerade (varianta Coca-Cola la Gatorade-ul Pepsi). Încă nu m-am decis care îmi place mai mult sau dacă ambele sunt de kkt. Dar îmi ţin de sete. În fine, când ajung la casă, o ţigancă bătrână, foarte serioasă: “Domnu’, ăla-i spirt medicinal?” 🙂

– Deşi îmi place Jay Leno chiar dacă ştiu că 99% din ceea ce scoate pe gură într-un show este scris de alţii, interviul pe care l-a luat lui Hillary Clinton a fost jenant de regizat. Totul, de la întrebări şi răspunsuri până la gestică mirosea de la o poştă a piesă de teatru repetată de n ori. Nici o bâlbâială, râsetele lui Hillary parcă erau programate dinainte când să fie hăhăite şi cât să dureze. Discurs steril plus câteva poante cuminţi. Asta nu înseamnă că ceea ce s-a spus nu avea sens. Dimpotrivă, modul în care au fost abordate problemele este cu mult deasupra a ceea ce se discută pe la emisiunile noastre. Şi auzind cum se exprimă unii (Moise Guran de exemplu, analistul economic al Antenei 3 – vorbeşte de parcă zdrobeşte pietre între dinţi). Ideea era că eu “votez” cu Obama.

Pozarul loveşte din nou

“Mă împingea de cap brutal şi urla să mă mut şi eu şi jucăria mea de acolo. Apoi, când i-am explicat calm şi frumos că nu am unde, m-a prins de umeri şi în timp ce strângea a spus că dacă nu mă dau, el nu spune de două ori şi mă bagă sub masă de nu mă mai ridic de acolo” – Alexandra Groza

Această întâmplare recentă relatată aici şi aici mi-a amintit de nişte incidente penibile avute cu acelaşi individ. Acum eu înţeleg că e frustrant să ajungi la bătrâneţe şi să desfăşori o activitate banală de pozar pentru un cotidian local, fiind înconjurat de tineri cu un grad de cultură, inteligenţă şi talent mult peste nivelul tău de aproape absolvent de liceu şi depăşit de vremuri. Asta mă gândesc că-l irită cel mai mult pe domnul Petcu Ioan, zis “Nonu”, pozar cu ani mulţi în spate, înţepenit la Făclia (ex Adevărul de Cluj), un guraliv de performanţă şi isteric ocazional. Iată că acum agresează o femeie. Da, mie mi se pare o agresiune ceea ce povesteşte Alexandra că i s-a întâmplat. Pe parcursul timpului cât am lucrat la SCJ am avut şi eu vreo două altercaţii cu domnul Petcu care are serioase probleme de anger management. Ironia sorţii este că la început, pe la primele conferinţe la care am participat, l-am privit admirativ, mi s-a părut un fel de vedetă în breaslă – probabil din cauză că bătea mult din gură, ba chiar la un moment dar i-am cerut un sfat referitor la un aparat foto. Mi-a dat un sfat aiurea, pe care din fericire nu l-am urmat. A doua oară când am “interacţionat” m-a împins fără graţie şi s-a băgat în faţa mea la o conferinţă motivând că am stat destul şi să las şi pe alţii, în condiţiile în care era loc suficient pentru încă 10 fotografi. În sfârşit, la evenimentul prilejuit de inaugurarea Kaufland, şi-a arătat adevărata faţă de om primitiv şi, cu tot respectul, prost. Pozar cu ochi sensibili, mister Petcu s-a simţit iritat de bliţul meu de 10.000 de waţi care probabil îi ardea ceafa şi mi-a cerut să încetez. Să încetez să fac poze la o conferinţă de presă dacă mă înţelegeţi 🙂 M-am enervat of course şi numai de’a naibii i-am mai băgat un flash de data asta fix în faţă, ceea ce l-a scos din minţi. A venit val-vârtej şi s-a apropiat milimetric de mine ca un cocoş bătrân, scrâşnind că o să iau bătaie şi că-mi dă cu aparatul de pământ. Iar apoi, cu un gest rapid, îmi trage una peste obiectivul camerei foto. Noroc că, datorită vârstei sau alcoolului, a greşit traiectoria şi mi-a atins aparatul doar puţin, fără să-l deterioreze. Io nu i-am zis decât că orice va strica, va plăti, încercând să-mi păstrez calmul fiindcă n-aş fi vrut să devenim centrul atenţiei. Ulterior ne-am ignorat reciproc, fără alte incidente, dar am remarcat în dese rânduri cum se lega de diverşi pe aceleaşi motive puerile. Oameni buni de la Făclia, chiar aveţi nevoie de el? Sunt atâţia tineri care, pe jumătate din salariul lui, ar face o treabă mult mai bună. La pensie şi la revedere!

Ză papagals

*A treia revizie Windows XP aduce un spor de performanţă de 10% în viteza de rulare a unor aplicaţii. Eu în locul Microsoft îl încetineam cu ocazia update-ului, ca să le dau ceva motive oamenilor să treacă la Vista, sistem de operare ce ia treptat forma unui eşec răsunător.

*McDonalds din Piaţa Mihai Viteazu a fost reamenajat şi acum arată foarte şic. M-a bucurat în special dispariţia locului de joacă pentru copii, generator de zgomote infernale şi de mingi de plastic zburătoare. E drept că se mai lucra încă într-un colţ îngrădit şi nu ştiu ce făceau, sper că nu un nou & improved loc de joacă.

*Am început un “proiect”: cum în apropierea blocului nostru tocmai a luat startul (din păcate) construirea altuia, am decis ca în fiecare săptămână să fac o poză construcţiei iar la finalul lucrării, prin vară probabil, să adun pozele într-un filmuleţ care va arăta cum creşte blocul. Pozele le voi face din acelaşi loc şi aproximativ din acelaşi unghi. Sunt curios cât va dura până uit.

*De când ne-am mutat, noi nu am primit până acum nici o factură de curent. Şi nu doar atât, dar părea că nici nu consumăm nimic deoarece contorul nostru indica cea mai mică valoare de pe scară, vreo 10 kilowaţi, în condiţiile în care alţii au ajuns pe la vreo 800. Din nefericire totul s-a clarificat ieri: cică ne-au legat greşit contorul în sensul că al nostru contoriza consumul de la apartamentul vecin şi vicerversa. Iar în apartamentul vecin nu stă nimeni deocamdată, doar că ăia s-au trezit pe cap cu ditamai facturoiu şi au început să facă gălăgie, mica eroare ieşind astfel la iveală.

*Într-un exces de zel artistic, cameramanul Antena 3 mi-a oferit într-un singur minut câteva cadre unice cu papaga… participanţii la dezbaterea post-alegeri din cadrul emisiunii Sinteza Zilei. Nu-i aşa că băieţii ar da extrem de bine într-o telenovelă ? Să-i fi văzut ce înfocaţi erau. Sau mai bine ar scoate un dvd cu cele mai bune momente (în care s-au simţit ei pe val adică), le fac eu coperta..