Tag Archives: vecini

Ură

Era într-o seară pe la ora 11 și ceva. Ne uitam la The Social Network împreună cu niște prieteni care nu l-au văzut, când, dintr-o dată… beznă. Rămâne în funcțiune doar calculatorul, salvat de sursa neinteruptibilă. No, ce ghinion, proștii de la Electrica etc. Mă duc la geam să savurez bezna totală care a cuprins cartierul. De unde beznă totală? Becurile de pe stradă “beculeau” bine mersi, becurile de la blocurile vecine la fel. Ia ui mă, s-o luat numa în blocu nostru. Mă aplec pe balcon să mă conving. Sub noi lumină, în dreapta lumină. Futu-i, o sărit o siguranță. Mă duc la siguranțe. Nu o sărit nicio siguranță. Deja am început să am o bănuială. Cobor împreună cu amicul meu la parter. Ne uităm la tabloul de siguranțe pentru toate apartamentele: singura siguranță pe off era a mea. Cred că mi-o crescut tensiunea instantaneu. Am repornit curentul și ne-am întors. După cinci minute am ajuns și la o concluzie. În The Social Network, un film destul de liniștit de altfel, este o scenă care are loc într-un club. Partea aceea este plină de bubuieli și durează vreo 4-5 minute. Îmi place că sonorul piesei din fundal nu este redus deloc pe parcursul conversațiilor dintre actori, acest lucru aducând un plus de realism scenei. Eu am rămas fără curent cam la un minut după începerea bașilor. Explicația nu poate fi decât că un nesimțit de vecin, deranjat probabil, a coborât la parter și a săvârșit mârșăvia. Mi-e foarte greu însă să pricep de ce cineva ar prefera să rezolve astfel o problemă de acest gen. Eu nu știu cum se aud boxele mele în alte apartamente. În plus de asta nu consider că am niște boxe “periculoase”. Totuși, fiind ora de liniște, fiecare locatar are dreptul la liniște. Tot ce trebuia să facă acest laș penibil era să îmi bată la ușă, să zică “Bă, mă deranjezi”, iar eu, după ce-mi ceream scuze, aveam grijă să ajustez sonorul iar pe viitor să fiu atent la oră. Acum, tot ce simt e o ură crâncenă și dorința de răzbunare. De asemenea mi-am jurat să dau volumul cât pot de tare la muzică în afara orelor de liniște. Dacă ora de liniște începe la ora 22:00, la mine va bubui muzica până la 21:59. No, ce-o rezolvat?

Așa începe secvența care mi-a adus întunericul în casă:

Iar miroase a frig și-mi place

Știu că încep tot cu ceva legat de vecini și par a avea o obsesie, dar mi se pare interesantă situația pe care o voi expune. Înainte de a falimenta și a se duce în cap din cauza crizei, bișnițarul care a construit blocurile din care face parte și al meu a făcut o chestie utilă: a pavat. Român fiind, a lasat neterminate doar două porțiuni, care însă nu afectează circulația sau confortul. De aproximativ două săptămâni, administratoarea a pus pe avizier o foaie în care suntem întrebați dacă am fi de acord să contribuim cu bani pentru finalizarea pavajului. Fiecare dintre noi ar fi trebuit să scrie DA sau NU în dreptul numelui și să se semneze. Eu de exemplu nu sunt de acord să dau vreun leu, fiindcă nu plănuiesc să locuiesc aici încă 10 ani, iar lipsa pavajului de la capătul blocurilor nu o resimt nicicum. Dar nu asta e problema ci faptul că de două săptămâni nimeni nu a binevoit să-și exprime opțiunea. Ceea ce înseamnă, bineînțeles, că nimeni nu vrea să dea bani pentru pavaj. Cu toate astea nimeni nu a vrut să fie primul care să zică NU, temându-se probabil că restul se vor uita urât la el. Fiindcă îmi pasă prea puțin cum sunt privit de vecini, ieri am dat eu prima semnătură. Să vedem dacă în felul ăsta se de-găinizează vreunul…

***

Am făcut comandă la iPhone 4. Varianta 16 GB cu prețul de 219 euro și cu abonament de 29 de euro pe doi ani. O să fie interesant la anul, când va apărea iPhone 5 și pe care nu-l voi mai putea lua prin stratagema de acum (reziliat contract, trecut pe prepay apoi semnat contract nou), că voi fi legat de abonament. Dar mai este până atunci.

***

Cea mai importantă știre (pentru mine) din ultima săptămână a fost cea legată de descoperirea unei planete extrasolare asemănătoare Pământului. Ca și când nu era de ajuns asta, un om de știință din echipa care a făcut descoperirea a spus că există 100% șanse ca pe noua planetă să existe viață. 100%?? În mod obișnuit cercetătorii sunt foarte rezervați în estimări de genul ăsta. O astfel de declarație ar fi trebuit tratată cu mult mai mult interes. Ce poate fi mai spectaculos decât 100%? Referitor la planetă, câteva date: aceasta orbitează steaua Gliese 581, primind astfel numele Gliese 581g. Are un diametru de 1.4 ori mai mare decât al Pământului și o masă de aproximativ 4 ori mai mare. Temperatura medie la suprafața planetei este între -31 și -12 grade Celsius. Deoarece se află foarte aproape de stea, un an pe Gliese 581g durează doar 37 de zile. Steaua este o pitică roșie de trei ori mai mică decât Soarele nostru și de 50 de ori mai “rece”. Cu toate acestea planeta se află suficient de aproape de stea pentru a putea susține apa în stare lichidă. Ca o curiozitate, jumătate din planetă este perpetuu luminată de soare, în cealaltă parte fiind noapte eternă. Cercetătorii au mai descoperit încă șase planete în jurul stelei, toți însă giganți gazoși. Steaua se află la 20 de ani lumină de sistemul nostru solar, ceea ce la nivel cosmic echivalează cu vreo… 10 metri. Pentru noi ăștia ce vrem să zburăm prin spațiu această distanță este însă uriașă. Și dacă am călători cu viteza luminii tot ne-ar lua vreo 40 de ani drumul dus-întors, iar pentru cei de pe Pământ durata ar părea și mai mare, datorită dilatării timpului la viteze apropiate de viteza luminii. Deci până nu apar ceva tehnologii din Star Trek pentru ca oamenii să o ia pe scurtătură, singurele instrumente de studiu sunt telescoapele tot mai puternice care ne-ar putea oferi mai multe detalii asupra compoziției atmosferei planetei. Analizându-i atmosfera, ne-am putea da seama dacă există procese biologice la suprafața sa. Descoperirea unei planete așa de asemănătoare cu Pământul nu cu mult după ce știința detectării planetelor extrasolare a luat avânt, arată un lucru îmbucurător: planete precum a noastră sunt ceva comun. “Dacă Pământul ar fi fost ceva rar, nu s-ar fi descoperit încă unul atât de aproape și atât de repede” susțin cercetătorii. Eu unul regret doar că nu m-am născut cu măcar 100 de ani în viitor. Sper să fiu martorul a cât mai multe descoperiri de genul ăsta, eventual mai interesante, cât mai trăiesc. Sigur, sunt totuși bucuros că nu m-am născut acum 100 de ani; cred că muream de plictiseală. Sau de gripă. Ca fapt divers, azi umblau pe la noi prin scară două iehoviste. Au bătut la ușă dar n-am fost pe fază și au trecut la apartamentul următor. Oare ce-mi răspundeau dacă le deschideam și le întrebam ce părere au despre această nouă descoperire astronomică și implicațiile ei? 🙂

Steaua Gliese 581 nu poate fi văzută de pe Pământ decât prin telescop

***

Acum câteva zile am tras o sperietură de pomină. Recent mi se întorsese aparatul foto din service. Avea o problemă la afișajul LCD din vizorul optic și, cum era în garanție, l-am trimis la București, la unicul service autorizat Canon din țară. O să scriu pe Shopping Stories pe larg despre experiența cu service-ul. Oricum, aparatul s-a întors reparat, totul părea normal. În ziua cu pricina, înainte de a pleca acasă de la redacție, am pornit aparatul să mă joc un pic cu el. Imediat ce am început să filmez, am observat cu groază niște dungi orizontale închise la culoare pe ecranul LCD. Late și urâte, arătau ca niște arsuri solare. WTF? Opresc, repornesc, schimb setările, dungile dispar. Revin la setările inițiale (ISO mare, expunere scurtă), dungile reapar. Durere de inimă, respirație sacadată, lacrimi în ochi. Schimb obiective, scot bateria, resetez, încerc toate setările, poate mi-a scăpat ceva… dungile tot acolo. Deja îmi imaginam cum îmi trimit iarăși aparatul în service și cum îl fac ăia bucăți. Cu celelalte două DSLR-uri de la Canon n-am avut nici cea mai mică problemă. Fix al treilea să fie cu ghinion? Am împachetat tot plin de amărăciune și mă pregăteam să plec când mi-am adus aminte că eu mă știu da pe net… Așa că am gugălit “horizontal dark bands 550d canon”. Al doilea rezultat mi-a înseninat ziua: benzile alea apar atunci când filmezi la lumina unor neoane de tip vechi. Acestea se aprind și se sting de 100 de ori pe secundă. DSLR-urile filmează utilizând metoda rolling-shutter, pixelii dintr-un cadru (frame) al unei înregistrări nu sunt capturați în același timp toți, ci linie cu linie. Astfel, dacă neonul se stinge înainte ca senzorul să apuce să finalizeze un cadru, o mică parte din imagine va surprinde momentul în care lumina era stinsă și se va manifesta sub formă de “arsură”. Dacă pățiți ceva similar, acum sunteți avizați.

***

Îl știți pe Puya? Niciun bai dacă nu-l știți, ideea e că omul “cântă” încă din secolul trecut. Fiți atenți ce piesă de-a lui ascultam eu acum 12 ani (!) și-mi plăcea la nebunie 🙂 Nu mă judecați…


Cu vecini

Nu știu dacă am mai scris despre vecinul din apartamentul de deasupra mea. Oricum, mai merită câteva rânduri, fiind un special. Zilnic, el sau ea scapă ceva pe jos. Acel ceva seamănă, după sunet, cu o bilă care cade pe gresie. Și se aude așa un țââc pâc pâc pâc pâc pâc pîc pîc… De zeci de ori pe zi. Și noaptea. Mor de curiozitate să știu ce-i chestia aia. Într-o noapte a scăpat însă o bilă de vreo 20 de kile, am dedus io, sau ceva ganteră, halteră, pe nevastă-sa… încât s-a zguduit blocul iar inima mea s-a oprit preț de o secundă. Toate astea au loc în pauzele în care nu găurește ceva cu bormașina sau nu bocănește cu ciocanul. Este imposibil să te muți de trei ani și tu încă să amenajezi două nenorocite de camere. Probabil că vă este cunoscută povestea totuși.

Mâine este ziua răzbunării! Am luat niște șine, că-mi schimb draperiile, iar șinele trebuie montate. De tavan. Prin găuri, multe găuri. Cu bormașina. Când? La o oră potrivită: 11 pm. Cred că termin până la 0:00, dar nu se știe.

***

Am tot încercat să-mi ignor vecinii, sperând ca și ei să facă același lucru în cazul meu. Să ignor că absolut de fiecare dată când vin acasă îi găsesc la grătar în spatele blocului, sau la bere, sau la pierdut vremea. Și absolut de fiecare dată să trec prin fața lor, iar ei să-mi studieze plasele, cutiile sau ce mai car eu. Să știe ora la care plec și la care vin, când duc gunoiul sau când ud florile de pe balcon. Nu există moment al zilei în care să nu fie un grup de gardă în dreptul grătarului ce ocupă un loc de parcare și nu e strâns de-acolo niciodată. Din păcate perioada de ignorare s-a terminat, și nu din vina mea. Cu câteva zile în urmă, după ce am parcat mașina și am ieșit din ea, aud din “cer”: “Vecine… Veciiine!”. Mă uit și-l văd la balcon. “Mută-ți și tu mașina un pic mai în spate, ca să pot și eu ieși”. Mă uit la mașina lui, mă uit la el, nu zic nimic. Zice el în schimb: “Dacă vine cineva și parchează în spatele meu nu mai pot ieși”. În spatele lui, la doi metri, fiind grătarul. Intangibil și respectat, șansele ca să fie mutat de cineva pentru a parca în locul lui erau minime spre zero. Dar vecinelul curului știa asta, doar că îi era lene să dea un picuț cu spatele ca să iasă pe lângă mine. N-am scos nici un sunet, în schimb am intrat în mașină și am demarat cu scrâșnet de roți (și de dinți) până în capătul opus al parcării, ca să-i fac loc. Încă un cuvânt despre parcări din partea altui cretinoid și o să fac ce trebuia să fac de la început. Iau o pensulă și-mi marchez locul de parcare cumpărat odată cu apartamentul, îmi pun un lanț de jur împrejur și inaugurez oficial epoca “Nu parca pe locul meu, că mori!”.

De Crăciun (fără “fie ca”-uri)

În primul rând fuck the weather. Dă-o-ncolo de treabă, să ningă ca-n povești timp de o săptămână, cu temperaturi constant negative, numa bune să se pună zăpada, după care, cu două zile înainte de Crăciun se duce tot, dar TOT, dracului. 15 grade, apă, ploaie, noroaie, șuvoaie de lichid de parbriz…

***

Din ciclul vecinii mei. Prima noapte de ninsoare. Zăpadă peste tot, inclusiv pe mașini. Nu-i nimic, curățat dimineața mașina, plecat la treburi. Venit seara. În drum spre scara blocului observ o mașină cu ștergătoarele ridicate. Mă mir, fiindcă unde stau eu acum e loc de parcare ca la hipermarket, și nimeni nu încurcă pe nimeni. Hm, deci au început deja să și-o tragă pe pozițiile de parcare, îmi zic, și intru în bloc. În timpul nopții a nins iar. Dimineața, în drum spre mașină, văd alte trei mașini cu ștergătoarele ridicate. WTF? Seara, când ajung acasă, rămân trăznit: toate mașinile erau cu ștergătoarele ridicate. No, mi-am pus neuronul la contribuție și am elucidat misterul: un vecin s-a gândit el că ar fi interesant să-și ridice ștergătoarele pentru ca să nu i se lipească de geam deoarece ningea. Nu ningea cu superglue, dar el probabil n-a vrut să riște. Nu are sens? Știu, însă ideea lui a devenit Miss Ideea 2009 în mai puțin de 24 de ore, fiind adoptată de tot blocul. Puterea spiritului de turmă mă uimește încă o dată.

***

Românii nu au pic de bun gust la împodobit exteriorul caselor cu ocazia sărbătorilor. Vorbesc despre instalațiile cu beculețe care, de vreo câțiva ani, au început să fie puse de conaționali și prin alte locuri decât pe eternul brad. Știm cu toții cum își împodobesc americanii casele de Crăciun. Copil fiind, vedeam în filme locuințe împodobite care de care mai creativ, cu mii de beculețe în toate culorile. Dacă americanii au o experiență de peste juma de secol în așa ceva, românii sunt abia la început. Și se vede. Am avut ocazia să constat fenomenul pe ruta Cluj-Baia Mare. Astfel, avem de a face cu două feluri de kitsch. Primul este generat de ăia pe care nu-i lasă zgârcenia/portofelul să cumpere mai mult de o instalație pentru exterior. Asta rezultă într-o dâră strâmbă de lumină pe-un colț de marchiză sau deasupra unui geam. Casa arată mai rău decât dacă n-ar fi împodobită. Apoi sunt aceia care bagă bani în zeci de instalații de toate culorile, dar pe care nu îi duce capul să le așeze într-un mod ordonat. Dacă la americani o casă ar arăta așa:

la români arată ca cea de mai jos (cu verde, roșu și galben am marcat instalațiile):

***

Am primit cadou de la soră-mea ceva ce-mi doream din liceu, sau oricum, de așa multă vreme încât am și uitat că între timp am crescut mare și-mi pot permite: un Powerball. Mi-a luat cam juma de oră să învăț să-l manevrez și declar solemn că e o jucărie foarte serioasă, care dă dependență. Această dependență a fost comparată cu cea pentru cubul Rubik, însă eu aș menționa că, spre deosebire de cub care cere un IQ peste medie, bila necesită doar niște încheieturi țapene. It’s fun thou.. I-am comandat și un turometru fiindcă vreau să știu câte turații pe minut sunt în stare să generez :P. Comic spre tragic, dar rămas la stadiul de comic fiindcă s-a terminat cu bine: o colegă de redacție era să leșine după ce s-a jucat 5 minute cu bila. Cică de la leduri. Ar fi fost probabil prima persoană din lume care ar fi dat la rațe de la un Powerball.

***

Navingând prin iTunes Store am găsit o aplicație foto foarte utilă pentru iPhone și pe care am dat 1,59 euro fără să clipesc. Este vorba de TrueHDR, iar numele nu este degeaba: aplicația chiar permite realizarea fotografiilor HDR (High Dynamic Range) direct de pe iPhone, fără trepied și fără procesare ulterioară pe PC. Procedura e foarte simplă: vezi o scenă cu contraste puternice, pornești aplicația, faci o poză cu expunerea setată pe partea întunecată a imaginii (rezultă că zonele luminoase vor fi supraexpuse), apoi o altă poză, din aceeași poziție, în care expui corect partea luminoasă (zonele întunecate vor fi subexpuse sau chiar negre) și gata: aplicația ia cele două poze, le aliniază, le procesează și îți servește imaginea HDR finală care, după cum se vede în exemplele de mai jos, se apropie destul de mult de ce vezi în realitate:

Click aici pentru mai multe exemple.

***

Bradul. Checked, ecologic, a treia utilizare.

Daily hamham, behehe, miaumiau*

*Aluzie la daily cotcodac, v-ați prins…

Nu de multă vreme s-a încheiat un concurs organizat de Apple, premiul fiind niște produse care încep toate cu i oferite celui sau celei care downloadează a miliarda aplicație pentru iPhone din Apple Store. Da, ați citit bine, s-au descărcat peste un miliard de aplicații de la inaugurarea Apple Store acu un an și ceva și până acum. Aplicații propriu zise sunt cu puțin peste 35.000 dar au avut un succes fulminant, mulți dezvoltatori făcând adevărate averi din vânzarea lor. Faza funny a venit când m-am uitat în topul celor mai descărcate aplicații. În Top 10 dintre cele care costă bani găsim o aplicație care simulează o halbă de bere. Să zicem că-i nostimă, deși există o aplicație la fel gratuită. Altă aplicație afișează un lac cu pești. Deci atât, un lac, la care te uiți și vezi pești. Iar câteva zeci de milioane de oameni au plătit pentru asta… În top 10 aplicații gratuite am găsit alta genială, la figurat evident. Un simulator de “bubble wrap”, nu știu să-i zic pe românește, la care nu faci altceva decât să spargi virtual bule cu degetul. Asta spune multe despre profilul utilizatorilor de iPhone și e o consecință directă a ușurinței de utilizare a dispozitivului, ce atrage toată gama de vârste, sexe, IQ-uri. Da, și eu am descărcat prostia.

Că tot suntem la iPhone, există la el un “feature” care îmi mănâncă sănătatea. Dimineața iPhone-ul sună. Problema nu e că sună, ci că nu-l mai pot opri din sunat. Fiind tehnologie “evoluată”, ca să oprești alarma tre să faci “slide” cu degetul pe ecran într-o anumită direcție pentru a opri ciripitul. Ce să vă spun, cu un sfert de creier activat eu nici nu știu cum mă cheamă dimineața, darămite ce tre să-i fac jivinei. Așa că lucrurile decurg cu totul halucinant: telefonul sună, eu întind o mână, apăs la întâmplare până se oprește. După 10 minute sună iarași, că de fapt nu-l oprisem ci-l pusesem pe snooze, repet procedura, adorm. După alte 10 minute iarăși sună, mă sperie îngrozitor, mă ridic pe jumătate orb și încep să frec ecranul cu degetu în speranța că va tăcea dracului, apoi fac eforturi animalice de a discerne ce scrie pe ecran, încotro tre să fac nenorocitul de slide, după care reușesc, mă prăbușesc înapoi în pat și dorm dus încă două ore.

Update: azi dimineață mă găsește Laura pe marginea patului cu telefonul într-o mână și cu vaza cu bambus de pe noptieră în cealaltă mână, eu uitându-mă la vază și încercând să o “butonez” ca să nu mai sune. Și acum încă tot râde…

***

Rulează o reclamă la un produs medicamentos revoluționar denumit Aspirine. Oare despre ce o fi vorba?

***

Vecinii mei… oh, vecinii mei. Cum constructorul blocului a dispărut de pe fața planetei de când cu criza și cum rigolele din jurul blocului au rămas goale și bune de rupt gâtul în ele la ceas de noapte, vecinii s-au încordat și au decis să le umple cu ceva. Ăia de la scara 1, mai șmecheri, au adus o basculă cu pământ, ai mei, mai calici, au cărat cu roaba de pe parcela alăturată blocului. Au furat cum ar veni. După operațiunea asta au trecut la sădit. Și ce credeți că au sădit ei? Desigur, niște brazi! Și nu unu, doi ci vreo 20 de jur împrejurul blocului. Cum ar veni furați și ăștia de prin ceva pădure din apropiere, nu vă gândiți la brăduleți din ăia decorativi. Trecem peste faptul că un singur brad dacă ar fi crescut ar fi răsturnat blocul și ajungem la deznodământul inevitabil: au murit cu toții, brazii zic, ce altceva să facă la +105 de grade câte sunt la nivelul pavajului de lângă bloc. Încă încerc să-mi dau seama cum de le-a scăpat faptul că există ceva verde cunoscut sub numele generic de iarbă, care trăiește în orice condiții. Da’ probabil că de Crăciun nu puteau agăța globuri de firu ierbii.

***

Am numărul de telefon din anul 2005, și de atunci mă sună aproape lunar oameni care-l caută pe Cornel. La început am înțeles, era numărul omului, l-am preluat eu, e normal, le-am zis la toți cum stă treaba. Dar după atâta timp încă tot sună? Cine dracu era Cornel? Tre să fi fost ceva papagal cu multe relații, vreun politician/popă/vedetă TV. Dar în același timp a fost și un tip prost. În afara cazului în care n-a mierlit-o subit, nu a fost în stare să trimită un sms cu noul său număr de telefon către cei din agendă? Nu.

***

Artă modernă de București (mersi Mihai!) – poate concura cu exponatele de la muzeul Tate, nu?

Zugrăveală de weekend

Weekendul ăsta frumos de vară l-am petrecut în casa scării. Zugrăvind şi vopsind. Acţiunea a fost declanşată de vecini care în atotzgârcenia lor s-au gândit că decât să dăm fiecare o prohibitivă sumă de 100 de lei unor zugravi profesionişti, mai bine dăm câte 50 şi ne chinuim toţi ca nişte boi să zugrăvim scara cu pensulele pentru vopsit. Cu care am vopsit apoi balustrada. Unul singur avea trafalet de zugrav şi se simţea “tatăl nost”.

Vecinii mei sunt nişte oameni foarte statornici. În sensul că parcă nu pleacă niciodată de acasă. Teoria mea e că sunt foşti căpşunari care fac o pauză, mâncă banii strânşi, apoi ţup înapoi pe plantaţie. Toţi sunt însuraţi şi cu minimum un copil de maximum 2 ani(şori). Care nu au copil au câine sau alt surogat. Cum cine se aseamănă se adună şi vecinii mei s-au împrietenit rapid aşa că acum parcarea din spatele blocului e locul ideal de făcut mici, băut bere şi holbat la cine vine şi pleacă, cine aruncă gunoiul, la vacile ce pasc în proxima vecinătate, chestii din astea memorabile.

Revenind, am participat la mâzgăleala haotică din mai multe motive. În primul rând n-am nici un chef de priviri încruntate şi şuşoteli. Nu că mi-ar păsa de scară, nu dorm în ea şi nici nu plănuiesc să stau în blocul ăsta până la pensie. Alt motiv ar fi că am maşină, ţin la integritatea ei şi să nu cumva să am parte de “accidente”.

Cât timp pensulam am participat vrând-nevrând la discuţii şi am aflat chestii. De exemplu că femeile blocului trebuie să se ocupe de curăţenia de după fiindcă sunt obişnuite cu frecatul (moahahaha în cor). Altu îi zice neveste-si că dacă nu-i aduce o bere n-o să vadă elefantul (hahaha, iar s-au tăvălit). Sau că există un fond pentru mici şi bere şi, cum era de aşteptat, o grămadă de bârfe asmuţite asupra celor care “dorm” şi nu participă la lucru. Normal că dormeau, era ora 9 a.m. SÂMBĂTA !! M-a distrat faza în care unul constata că “iar se aude bubuitul ăla”. Bubuitul se auzea de la noi din apartament unde Laura făcea “bicicletă” pe Scooter.