Tag Archives: mall

Eu, prost? Sigur că da!

Să vă zic ce-am pățit, acum că mi-a mai trecut din rușine. Era anul trecut prin august. Parcasem la mall și, lucru rar, mă îndreptam înspre intrare fără a butona la telefon. Ceea ce implicit mi-a oferit ocazia de a observa ce se întâmplă în jurul meu. Și am văzut un țigan mic de statură, așa pe la vreo 17 ani, ce vorbea cu un bărbat aflat într-o mașină, fluturând un inconfundabil iPhone 4 (pe atunci nu apăruse 4S-ul). După toate aparențele încerca să-l vândă omului. Nu a avut succes așa că eu, lovit subit de una dintre acele idei stupide, ce fac? Mă duc din proprie inițiativă la țigan și îl întreb, cu cea mai dezinteresată mină de care îs în stare, cât cere pe telefon. Soră-mea își dorea de multă vreme iPhone și m-am gândit că poate îi fac o surpriză, mai ales că eu, marele expert în tehnologie, n-aveam cum să pic de fraier, nu? Țiganul zice 200 de euro. Eu mă fac că plec. El lasă la 150, eu cer telefonul să-l verific. Mă uit, intru prin meniuri, totul ok, ca nou. Mă fac iar că plec, țiganul zice 100 de euro și 30 de lei bani de taxi. Ba chiar „recunoaște” că telefonul e furat și n-ar fi bine pentru el să mai stea mult prin parcare. Ce face boul de mine? Se duce în mall, scoate bani de pe card și se întoarce în parcare. Țiganul zice „hai mai încolo că-s niște paznici și să nu ne vadă, nu nu, nu te uita că se uită înspre noi”. Eu, pătruns de caracterul „mafiot” al situației, fac cum zice. Rapid, țiganul îmi pune telefonul în mână, eu îi dau banii, el îmi zice „stai că am uitat să scot cartela”, îmi ia telefonul înapoi, după care se răzgândește: „Nu mai avem vreme de cartelă, lasă”, pune telefonul într-o husă roz cu fermoar (hint hint) și mi-l dă înapoi zicându-mi pe un ton panicat: „Nu mă cunoști, da?!”. Eu, țanțoș: „Sigur că nu!”, după care mă urc în mașină, în care încap, în ciuda cozii și urechilor de măgar care-mi crescuseră între timp, pornesc motorul și plec. După 10 metri mă trezesc din prostie. Iau husa roz cu fermoar și dau să o deschid. Se rupe fermoarul. Deja am început să văd roșu. Și roz. Rup în bucăți husa, care, deși era ceva chinezărie, s-a ținut bine nenorocita, și ajung la obiectul hi-tech cumpărat cu 100 de euro și 30 de lei: o bucată de lemn în formă de iPhone, îmbrăcată în bandă adezivă neagră. Normal că degeaba am pierdut apoi jumătate de oră făcând ture cu mașina prin împrejurimi, blestemând. Țeapa a fost ca la carte executată și de vină sunt doar eu, care, deși am citit înainte de pățanie despre EXACT genul ăsta de țepe, am picat de fraier incredibil de ușor la un număr de prestidigitație ieftină combinată cu un joc actoricesc bunicel. Sigur că de atunci de fiecare dată când ajung în parcare la Polus Center mă uit atent în jur. Speranța de a omorî un șobolan moare ultima. Mi-am amintit de pățania mea citind povestea asta, care abia după ce parcurgi comentariile devine spectaculoasă.

***

Spre ce mi-am mai îndreptat obiectivul.

Spre nori de furtună:

***

Spre lună (scuzați editarea din topor, e doar un test de obiectiv):

Cinema City sosește în Cluj (finally..)

Update (ca să nu mai fac un nou post pe acelaşi subiect): am fost la proiecţia inaugurală şi am văzut filmul Eagle Eye, cu Shia LaBeouf, genul de film la care contează foarte mult dispoziţia pe care o ai atunci când îl vezi. În sensul că dacă n-ai chef, atunci te va enerva. Eu aveam chef. La faţa locului multe costume oficiale şi multe piţi, şampanie şi popcorn la discreţie. Sigur că a trebuit să am şi un ghinion de kkt, pentru că din două săli în care rula acelaşi film noi am ales-o pe cea în care o nesimţită şi un măgar au croncănit la intervale regulate tot filmul. Şi unde stăteau? Lângă noi, unde altundeva? Numa’ aşa ca să nu mă pot bucura în tihnă de fotoliile virgine, sunetul surround şi ecranul cât casa, care au contribuit la perceperea filmului drept un adevărat spectacol.

După un milion de amânări, la un an de la deschiderea Iulius Mall, a binevoit și Cinema City să-și deschidă multiplexul din incinta mall-ului. În scurt timp sper că va urma inaugurarea multiplexului din Polus Center, ceea ce înseamnă fără doar și poate condamnarea la moarte lentă a celor trei cinematografe vechi din Cluj, care în ultimii ani n-au mișcat un deget pentru a se moderniza. Cinema-ul din Iulius are 10 săli și 1670 de locuri, fiind al treilea deschis în România de reprezentantul local al Cinema City International, principalul lanț de cinematografe din Europa Centrală și de Est. Sunetul Dolby Digital Surround (la cinema Republica există doar Dolby Stereo), proiectoare Kinoton (calitate germană 🙂 ) și confortul sporit oferit de scaunele cu tetiere și suport pentru pahar, oferă o experiență care surclasează de departe ce există momentan în Cluj. În incinta multiplexului există o cafenea, două baruri-bufet, 23 de ecrane cu plasmă pentru informații și trailere, sistem de rezervare a biletelor online, internet wireless gratuit, casă de bilete complet computerizată. Nu-mi place că nu poți alege să bagi în tine altceva decât junkfood-ul oferit de barurile din incintă și n-ai voie să vii de acasă cu un grătar sau o salată 😛

Prețuri bilete:

Luni-Joi până la ora 17:00 – 11 RON, după ora 17:00 – 13 RON
Vineri – Duminică până la ora 17:00 – 13 RON, după ora 17:00 – 15 RON

Câteva poze:

Iulius Mall: s-a deschis şi e MARE

“S-a deschis cel mai mare mall din România: Iulius Mall Cluj“. Aşa zice comunicatul de presă, aşa zic şi eu. Luna octombrie şi noiembrie au plasat Clujul pe lista oraşelor din România unde merită să “exişti”. Şi sunt puţine aceste oraşe. Ştiam eu că nu fac o alegere proastă când după ce am terminat faculta am decis să rămân în Cluj. 2 mall-uri & counting. Ce pot să spun despre Iulius Mall? Plasarea mall-ului e senzaţională, lângă lacul din cartierul Gheorgheni, la doi paşi de imensul complex al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi de numeroase cămine studenţeşti. Îi invidiez pe studenţii care între 2 cursuri au la dispoziţie cel mai mare mall din ţară. Noi aveam un fel de crâşmă/bar infect lângă facultă. În interior, multe puncte la toate categoriile. În primul rând arată mult mai bine ca Polus Center (celălalt mall recent inaugurat), în principal datorită dispunerii pe mai multe niveluri şi arhitecturii mai complexe. Finisajele şi luminile interioare sunt mai calde decât în Polus şi te binedispun încă de la intrare. Există şi 2 fântâni arteziene destul de mişto care dansează pe muzica ambientală.

La ora 10:00 a început conferinţa de presă la care au luat parte o grămadă de ziarişti, cred că nu am mai văzut atâţia la un eveniment de multă vreme. La conferinţă a participat Iulian Dascălu, şefu ăl mare adică, împreună cu alţi şefişori de magazine, lanţuri de magazine şi alte cele. Ca şi în cazul Polus, unde s-a vorbit mai mult despre Carrefour decât despre mall-ul în sine, şi aici vedeta a părut a fi Auchan, hipermarketul franţuzesc care parcă a venit la Cluj adus cu forţa şi trebuia astfel pupat la funduleţ să-i treacă supărarea. Nu pricep de ce despre Iulius Mall s-a vorbit 10 minute cu prezentare video cu tot, iar despre Auchan timp de 30. În fine, irelevant ce zic eu acum. După terminarea conferinţei de presă care a avut loc în food court, ne-am mutat cu toţii în holul de la intrarea în mall unde a avut loc ceremonia de inaugurare în prezenţa oficialităţilor locale printre care primarul Emil Boc, preşedintele CJ Marius Nicoară şi prefectul de Cluj, Călin Platon. Înainte de tăierea panglicii a trebuit să aşteptăm juma de oră după soborul de popi care au binevoit să întârzie. După slujbă şi tăierea panglicii s-a trecut la turul complexului, apoi la un “lunch” binemeritat 😛 . Nota 10 pentru organizarea evenimentului de azi merge către Vitrina Advertising. Accesul publicului va fi permis de sâmbătă, 10 noiembrie, începând cu ora 10:00 în meniu fiind incluse spectacole, reduceri şi tot tacâmul. Adică va fi călcare în picioare, of course.

Ca şi în Polus, nici în Iulius Mall nu sunt terminate toate magazinele, cinema-urile se deschid doar din primăvară, există încă secţiuni neterminate care dau destul de urât cu restul amenjărilor iar în exterior se vede destul de clar că asfaltarea parcărilor sau placarea cu gresie s-a făcut la marea repezeală. Oricum, bine că toate aceste aspecte sunt corectabile în timp.

Câte ceva despre proiectul “Shooting under construction” al studenţilor de la Universitatea de Arte. Idee bună, rezultat mediocru. Am privit şi eu fotografiile expuse precum şi cele din albumul ce însoţea mapa de presă şi sincer 90% dintre lucrări nu m-au impresionat din nici un punct de vedere. Nu mi se pare că a fost surprinsă amploarea proiectului, furnicarul acela de oameni şi maşinării care, mai ales la începutul lucrărilor, erau de-a dreptul fascinant de urmărit. S-a mers mai mult pe componenta umană (cu muncitori coreeni sau ce naiba erau că abia acum i-am observat), pe încadrări restrânse, conceptuale, în detrimentul cadrelor largi care sunt prea puţine în opinia mea. Aşadar nici proaste, dar nici foarte bune, cu mici excepţii care probabil vor fi premiate peste 3 săptămâni după terminarea expunerii către public.

Pentru cei interesaţi iată lista operatorilor internaţionali ce au închiriat spaţii în Iulius Mall Cluj: Reebok, O’Neill, Stefanel, Benetton, Mustang, KFC, Pizza Hut, Terra Nova, Jolidon, Bata, Timberland/Nautica, Skiny, Motivi, Levi’s, Lush, Kenvelo, Columbia, Lotto, Lee Cooper, Gas Jeans, Steilmann, Triumph, Auchan, Cinema City, Adidas, Colin’s, Cellini, Bossini, Accessorize, Morera, Motor, Nike, Calvin Klein, Converse, Miss Sixty, Swatch, Vodafone, Germanos, Golden Point, Office Shoes, Sprider, Mc Donalds, Ramsey, Jack Wolfskin, Valentini, Sephora, Tailor’s, Tiffi, Happening, TNT, Mango Touch, Orsay, Toi & Moi, Gaudi

Şi lista operatorilor naţionali şi locali: Agnes Toma, Dinasty, Diva, Guara, Meli-Melo, King Art, Sara Blu, Piera, Banca Transilvania, X-Travagance, Inedit, Nichi-Cristina Nichita, Eximtur, Inmedio, Mediagalaxy, Bigotti, Diverta, Opticris, Privilege, Massini, Bam Boo, Braiconf, Leonardo, „Z”, Mondex, Cărtureşti, Bourbon, Office Line, Casa Wanda, Ingrid Vlasov, Amely, Ultra Pro Computers, Edifice, Playersroom, You & Me, King Art, Shanghai, Patricia Moda, Exclusiv Catering, Jaco, Hanul Dacilor.

Alte câteva date:

  • Valoarea investiţiei: 75.000.000 Euro
  • Suprafaţă desfăşurată: 155.031,63 m2
  • Suprafaţă închiriabilă: 40.548,28 m2, din care 20.239,38 m2 ancore
  • Parcare: 2.230 locuri de parcare


IMG_2371.jpg

IMG_2381.jpg

IMG_2384.jpg

IMG_2453.jpg

IMG_2456.jpg

IMG_2530.jpg

IMG_2599.jpg

IMG_2614.jpg

IMG_2621.jpg

IMG_2626.jpg

IMG_2633.jpg

IMG_2641.jpg

Polus update

Am fost ieri din nou la Polus, ca simplu gură-cască, să văd ce s-a mai schimbat de la inaugurare. Adevăru-i că s-au schimbat multe din ziua conferinţei de presă, magazinele fiind majoritatea deschise. Aerul era respirabil iar populaţia cu miile. În timp ce Laura jubila la vederea unor magazine “celebre” care până acum n-au călcat în Cluj, eu am observat unele chestii. De exemplu, am observat că în toată parcarea nu sunt deocamdată coşuri de gunoi. Apoi mi-am dat seama că mă enervează teribil chioşcul de Fornetti aruncat chiar în mijlocul intrării principale, probabil şi din cauză că am murit de stomac cu o zi în urmă după ce am băgat în mine juma de kil de fornetti cu telemea. Avansând în Carrefour am avut imaginea unei cozi uriaşe de oameni care aveau în braţe acelaşi produs: un televizor de 21″ care era probabil la ofertă. Cred că erau vreo 50 de persoane, toţi cu mutre plictisite aşteptînd la garanţie. O clipă am avut imboldul să pornesc camera la telefon şi să filmez coada trecând razant pe lângă ei dar apoi mi-am dat seama că mi-aş fi luat ceva pumni şi m-am calmat. Food court-ul, de fapt imensa cantină a mall-ului, gemea de lume, fiecare loc liber fiind ocupat. Fast-food-urile nu se vedeau din cauza cozilor, în special coada de la KFC fiind de domeniul SF. Deşi ne-am dus ca vizitatori, Laura nu respectat regula şi am plecat de acolo cu o curea şi nişte cercei.

Polus Center: cum s-a inaugurat jumătate de mall

Vineri s-a inaugurat Polus Center, primul mall din Cluj-Napoca, un proiect gigant pe un singur nivel , care, conform oficialilor este cel mai mare de acest gen din România. Joi a fost conferinţa de presă ce a precedat inaugurarea unde am fost şi eu de curiozitate, ca fotoreporter pentru SCJ.

Ce rost are să inaugurezi un mall pe jumătate finalizat doar ca să o iei înaintea concurenţei? Deşi oficialii au precizat că 80% din magazinele din interior sunt gata, mie, cu o zi înaintea deschiderii, mi s-a părut că nici jumătate nu erau. De la intrare m-au întâmpinat zgomote de bormaşină, o grămadă de oameni în salopete şi o atmosferă plină de praf care făcea ca totul să pară în ceaţă. Cu toate acestea, pe 12 octombrie, vineri adică, s-a dezlănţuit iadul. Pe o ploaie torenţială, sute de oameni cu umbrele şi mii (nu exagerez) de maşini se îndreptau ca hipnotizaţi spre noul-neterminat mall ca să caşte gura, să se răsfeţe cu zgomote de ciocane şi bormaşini, sau pur şi simplu să-şi umple plasele cu portocale la superpreţ de la Carrefour-ul din incinta mall-ului care nu diferă cu nimic faţă de celelalte hipermarketuri clujene, dar are avantajul noului. Ca o paranteză este demnă de remarcat campania tâmpiţică a celor de la Imagistica cu spoturile alea radio omniprezente care mă făceau să schimb automat postul de la primul “servus”: “Servus Alin! Servus Ioana! Ce facem azi? Păi simplu, ne întâlnim la Polus ca să mâncăm-vedem un film-frecăm menta”, spoturi care au încercat şi din păcate cred că au reuşit să transforme imaginea mall-ului dintr-un conglomerat de magazine într-un spaţiu “trendy”, numai bun de petrecut timpul liber şi de rupt în figuri.

Ce mă doare pe mine de toate astea? Mă doare că locuiesc la 500m de mall, mai precis după el, şi dacă până acum vedeam asta ca pe un avantaj, acum nu mai sunt de aceeaşi părere. Mă rog, poate fi un avantaj când am nevoie de ceva şi vin înspre Cluj. Dar… cum mall-ul se află la ieşirea din oraş pe drumul spre Oradea, există o singură cale de a ajunge la el venind din Cluj. Deşi ungurii intreprinzători au construit o şosea supraetajată peste drumul principal ca să nu încurce traficul, probabil că ar fi trebuit să prevadă şi un metrou ceva, fiindcă vineri de abia am putut ieşi din Cluj ca să ajung acasă din cauza ambuteiajelor. Mă îngrozesc când mă gândesc ce va fi de sărbători. Deşi se mai inaugurează un mall în noiembrie, Iulius Mall, apetitul românilor (sau doar al clujenilor?) pentru cumpărături pare că a explodat în ultima perioadă şi prevăd astfel ore întregi de nervi ca să scap din oraş la orele de trafic maxim.

Mai jos nişte poze din mall cu secţiuni care arătau finalizate…


IMG_2166.jpg

IMG_2167.jpg

IMG_2168.jpg

IMG_2169.jpg

IMG_2172.jpg

IMG_2245.jpg