Tag Archives: amenda

Dacă plouă de Revelion…

O singură postare luna trecută. Ori nu am avut nimic de zis, ori nu am avut timp. Sau am avut timp dar mi-a fost lene. Sau m-am jucat Need For Speed – Hot Pursuit, care e absolut minunat făcut. Trebuie să mă gândesc bine dacă chiar vreau să-mi iau Playstation 3 la anul – risc să-mi ratez viața.

***

Ce s-a mai întâmplat între timp… Incredibil, au început să lucreze la jumătate din drumul de la blocul meu la șosea. Cealaltă jumătate prin 2020 cel mai devreme. Oricum, faptul că s-au apucat înseamnă excavatoare și basculante și noroi și iadul pe pământ. Dar măcar au reușit să facă trotuarele. Frumos pentru femei că pot să tropăie cu tocurile fără să și le rupă în gropi, doar că eu circul cu mașina pe drum. Asftaltatul drumului în primăvară, sorry, e prea frig. Nu știu dacă vă amintiți, dar toamna asta a fost cea mai săracă în precipitații toamnă din ultimul secol. Numai soare și vreme bună. Au stat imbecilii cât au stat, dar, observând că vremea nu ținea cu ei în sensul că permitea lucrul, au trebuit să se apuce de muncă. La mijlocul lui noiembrie. Inevitabil, ploaia a venit până la urmă, și a venit în forță. La fix ca să facă din șantier un infern. Un infern care trebuie străbătut pe jos, fiindcă noi și alți o sută de locatari nu mai putem ajunge la bloc cu mașinile. Ăia cu drumul au săpat șanțuri ca să bage canalizare, au arat și au șters de pe fața pământului orice urmă de potecă. Așa că, de o săptămână, ne întoarcem de la mașină pe o ploaie înghețată și pe vârfuri ca niște balerine ca să nu ne cufundăm în mâl. Ieri seară am observat o portiță de acces între o groapă de doi metri și un stâlp, mama lui de stâlp. Cu Laura ghidându-mă, am reușit să mă strecor cu Loganul și să ajungem la bloc. Pe la ora 11pm mi-am dat seama că mi-am uitat ceva la birou. Fuck de devil. M-am urcat în mașina Laurei și am plecat, încercând să mă strecor iar prin portița de care ziceam. Doar că de data asta nu aveam ghid care să-mi zică cât mai am până la marginea gropii și, încercând să păstrez distanța față de groapă ca să nu ajung la știri, am frecat aripa spate de stâlp. EU, cu carnet de 10 ani, frec mașina ca o vită nesimțitoare. De vină pentru toate astea este primarul din Florești, normal.

***

Într-o seară am avut poftă de Mac. M-am urcat în mașină și țuști… 8 kilometri până la drive in-ul cel mai apropiat. De fapt singurul din Cluj, că no, urbe mică, Mac-uri puține. Acolo coadă, că pe toți îi apucă pofta la miezul nopții. Iau burgerul și dau să mă întorc. Linie continuă, nicio mașină, mă uit cu atenție mare în stânga și-n dreapta, calc linia continuă, îndrept volanu…. și dau nas în nas cu o mașină de poliție. Ăia au stat preț de două secunde să-și dea seama dacă tocmai am făcut ce-am făcut în fața lor. După care normal, girofar, sirenă, întorc și ei pe linia continuă să mă “prindă” probabil – eu îi așteptam deja cu actele în mână și cu avariile pornite. Știți ce-ați făcut? Știu. De ce? Că mă grăbeam spre casă că se răcea Big Mac-ul, ce dracu să zic. Ce s-a întâmplat în continuare nu contează așa mult, contează că s-a terminat relativ ok pentru mine. Totuși, nici acum nu-mi dau seama de unde a răsărit mașina aia.

***

Un afiș pentru FTR.ro. Nu îl folosim niciunde, e așa just for fun.

Și o poză cu formația “Ni cîți îs”, care ne-a vizitat la redacție:

Dacă îmi permitea natura, clar aș fi optat pentru freza asta:

Red Romanian Roads

Dacă veți face un drum mai lung prin țară veți observa că șoselele sunt roșii. Asta pentru că sunt presărate la tot pasul cu bucăți de câini și ocazional de vulpi sau iepuri. Pe drumul Cluj-Călărași cred că am văzut vreo 2000 de cadavre. Inclusiv pe autostradă, unde dacă ai ghinionul să pleznești un animal ți-ai nenorocit mașina. Cum a pățit-o un Audi care ne-a depășit, pentru ca mai apoi să-l găsim tras pe dreapta, cu pasagerii admirând o ditamai gaura în spoilerul față. Desigur, cu 300 de metri mai înainte am trecut grațios și peste câinele vinovat, lățit în mijlocul drumului alături de o bucată mare de spoiler.

***

Ce poți să pățești din cauza unui GPS cu hărți neupdatate și, evident, a ghinionului atroce? Ce am pățit eu: amendă cinci milioane și reținerea talonului mașinii în Bucureștiul mamii lui. Eram pe un drum care ducea la centura ocolitoare a Bucureștiului și GPS-ul mi-a zis să o iau la stânga. Am luat-o. Nu merg zece metri că mă și pomenesc cu o sirenă de poliție în spate. Io am văzut mașina Poliției venind din dreapta dar nu i-am dat importanță. Se pare că el mi-a dat mie. Se coboară un țigan din mașină și mă anunță că nu aveam voie să fac stânga, că am trecut peste linia continuă și că vai ce ilegalitate am făcut. Îi explic că n-am fost în zona respectivă în viața mea, că GPS-ul mi-a zis să o iau pe acolo, că nu există indicator cu interzis la stânga, că nu există indicator obligatoriu la dreapta, că linia continuă era aproape invizibilă la cât de vechi erau marcajele, că l-am văzut venind și nu sunt tâmpit să încalc legea cu bună știință în fața lui, practic toate circumstanțele atenuante din lume. Replica lui: dacă GPS-ul zicea să o iei pe contrasens, o luai? Îl văd că se tot face că scrie ceva dar nu scria nimic și îmi pică fisa. Îl întreb că ce se poate face, cum să rezolvăm blabla. Mă întreabă câți bani am la mine. Îi zic că vreo 2 milioane, dar nu-s sigur. Mă pune să verific. Rahat, aveam 60 de lei, fiindcă alimentasem de 150 cu zece minute înainte. Se enervează, probabil că l-am înjurat cu o sumă așa de mică. Scrie amenda, semnez (greșeala mea) și numa ce văd că dă să plece. Cu talonul mașinii. Îl întreb de ce nu-mi dă talonul. Zice că nu am rovinietă și că pot să-l iau înapoi când o să am. Îi spun că-s din Cluj și nu pot să bat atâta drum pentru un talon. Ce face rahatul tuciuriu? Demarează și mă lasă vorbind. Pe agentul organului masculin de reproducere îl chema Mitu Nicolae.

***

Blocajele rutiere sunt ceva atât diabolic încât probabil că există o întreagă știință în spatele explicării producerii lor. Cum este posibil să rămâi blocat peste o oră în mijlocul câmpului, la vreo trei kilometri de intrarea în Sebeș și să nu te miști nici măcar un centimetru în tot acest timp, ca mai apoi brusc să poți circula lejer în continuare? În tot acest timp din sens opus traficul părea normal. Am zis că doar ceva catasstrofal gen prăbușirea unui meteorit ar acorda circumstanțe atenuante unei astfel de situații. Nici vorbă, nici măcar un rahat de accident nu avusese loc. Încă mă întreb ce s-a întâmplat.

8 martie negru

Laura voia să conducă de 8 martie. Puteam să o las, fiindcă era 8 martie. Dar n-am vrut, că-s rău şi insensibil. Am plătit pentru asta. Un milion opt sute lei vechi. Iar ea s-a ales cu flori. Pe care eu le-am aruncat în ghenă. Telenovelă? Nu… ghinion, sau blestemul lui opt martie negru.

Cum eu am impresia că nimeni nu poate ţine de volan mai bine ca mine şi dacă nu conduc eu atunci cu siguranţă timpul alocat oricărui drum se va dubla, am ignorat repetatele rugăminţi ale Laurei de a o lăsa pe ea să conducă pe drumul de la Zalău la Cluj ce l-am făcut de 8 martie. Şi drept urmare mi-am luat-o. Când să ieşim dintr-un sat, observ că-mi face cineva flash-uri. Din păcate văd şi maşina poliţiei la nici 200 de metri. Frânez şi înaintez uitându-mă în altă direcţie, cu un mare muscoi pe căciulă.  “Ăă, cred că ţi-o făcut semn să opreşti”, zice Laura. Fuck. Am oprit la ceva distanţă, mă uit în oglindă, poliţaiu iese din maşină, deci da.., ies şi eu în întâmpinare. Scuze, nu v-am văzut, heheh… Nu-i nimic, aveaţi 82 în localitate. Serios? Da’ cum, eram încă în localitate? Da, eraţi, uitaţi, vedeţi, acolo este o casă, actele vă rog, bună ziua doamnă şi la mulţi ani de 8 martie. hehehe şi hihihi-uri. M-am dus la maşina lui, am vrut să plătesc pe loc amenda, îmi zice că nu mai are chitanţe. Că o fost invitaţie la şpagă din partea lui, că n-o fost, mă doare undeva. Sunt sigur că oricum ia destulă de la alţi şoferi, iar eu totdeauna am simţit că m-aş înjosi prea mult să mă târguiesc, milogesc etc. E totuşi o fiinţă inferioară. În timp ce ăla desena amenda mă gândeam uite măgaru’, îmi dă amendă de 8 martie. A, da stai că nu-s femeie, ce dacă e 8 martie… A, dar putea să fie Laura la volan, boule, şi clar că se punea altfel problema. Când să plec îmi zice să mai stau un pic, apoi se apucă să scotocească pe bancheta din spate într-o cutie şi numa văd că-mi întinde trei flori, “pentru doamna de 8 martie”. Mi-a trecut brusc un flash prin faţa ochilor cum îi plesnesc vreo câteva cu ele peste cap şi-i cade cascheta, dar m-am limitat la un zâmbet acru, i-am urat o zi bună (şi-un “sugi” în gând) şi m-am cărat cu amenda într-o mână şi cu florile în cealaltă. Când am ajuns acasă am aruncat freziile sau ce-or fi fost în ghena din faţa blocului, fiind desigur luat la rost că “totuşi, ce vină au săracile flori?”.

Vitezomanu’ cu Loganu’

Sunt vitezoman. Greşit. Doar ghinionist. M-am trezit cu 2 amenzi venite prin poştă acasă cum că m-ar fi prins radaru anu trecut (!) prin vară pe raza localităţii nu ştiu care, că circulam cu 60 km/h în prima situaţie şi cu 65 km/h în a doua, deci la mare distanţă de limita legală. Şi tot în aceeaşi localitate, nesimţitu de mine. Am fost prins se pare de un radar din ăla de kkt care stă pe margina drumului pe un stâlp şi face poze. Probabil numai mie. Mă rog. Iar acum în weekend, după ce am mers juma de drum cu ochii’n patru să nu văd un bliţ de pe margine, altă amendă :)). E chiar funny, mai ales că nu m-a mai oprit poliţia de câţiva ani. Goneam tot cu 65 km/h (oare nu pot mai mult?), de data asta în localitatea Unirea. Cred că am fost oprit împreună cu încă 10 maşini, iar polifuckinţistu continua să-i oprească şi pe ăia din spate care au muşcat-o şi ei fiindcă ăia cu radaru stăteau ascunşi şi nu i-a văzut nimeni. Prostia abia acum începe. Vaca de poliţai nu s-a prezentat, mi-a comunicat rapid că am două puncte penalizare, mi-a dat să semnez procesu’ şi mi-a zis să trimit dovada plăţii la postul de poliţie din localitatea Unirea. Poftim? Abia acasă am observat că nu scrie nicăieri vreo adresă unde să trimit dovada deci … să vină să şi-o ia. Şi chiar dacă ar fi scris, de ce trebuie să le trimit eu scrisori ca să arăt că le-am plătit? Îs prea cretini să implementeze un sistem informatic care să rezolve aspectul ăsta? Apropo de sistem informatic, am vrut să plătesc amenda online, pe procesul verbal scria că se poate şi electronic mai ales că am intrat la poştă şi am ieşit în fugă pentru că era o coadă de vreo mie de oameni. Nici ăia nu au auzit de un calculator, o bază de date ceva. Aşa. Şi mă înregistrez pe ghiseul.ro , apoi dau să plătesc. Ţeapă, amenzile se pot plăti online doar pentru alea luate în Bucureşti. Şi cum Bucureşti înseamnă Universul, probabil că e suficient, s-or fi gândit looserii.