Life sign

N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.

***

Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi “primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până  am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în “sistem” două plicuri?!

***

Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:

Wall-E – povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de  Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în “sat” și găsesc varianta HD.

Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.

Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.

Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.

***

Io innebunesc când văd faze de genul ăsta:


Mai presus de lege from OLiX on Vimeo.

***

Dar mi-ar plăcea să văd o reacție a polițiștilor în genul ăsteia de mai jos:

0 thoughts on “Life sign

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *