Îl duc pe Robert zilele trecute cu mine la birou. Stă copilu’ și ne studiază activitatea vreo zece minute, după care simte nevoia unei confesiuni: „Tată, la gădiniță m-a întrebat educatoarea ce lucrează mama și tata” „Aha, și ce ai zis?” „Io am zis că tu faci dulapuri” „Fac ce?” „Dulapuri, dar nu e bine așa-i?” mă întreabă cu bărbița tremurândă văzând că io aproape leșin de râs. L-am pupat și i-am zis că e ok, chiar fac (și) dulapuri. În caz că nu v-ați prins, IKEA și nevasta sunt 100% de vină că fiul meu de patru ani crede că tatăl lui e dulăpar 🙂