Ieri am fost la Bâlea Lac deși mai corect spus ar fi “am încercat să ajungem la Bâlea Lac dar din nou nu am reușit, god fucking dammit”. Am ajuns însă mai aproape ca fix acum un an când am făcut același drum și când, pe la Bâlea Cascadă, am fost învinși de un tantrum monstru marca Vlad. Neposesorii de copii să caute pe youtube termenii “monster tantrum”, ca să înțeleagă ză horror. Deci cum ziceam, de data asta am ajuns mai aproape de Bâlea Lac. Cam cu vreo 20 de metri mai aproape, în sensul că am reușit să ne punem la coadă la telecabină. Ghinionul (prostia de fapt, că era normal să fie așa) a făcut să fie ditamai coada, desfășurată cale de două etaje pe casa scării de la intrarea în clădirea telecabinei până la etajul doi. Înghesuială, hărmălaie, umezeală, mulți oameni răciți și, colac peste pupăză, mie stătea să-mi pice din ochi o lentilă de contact, pe care o țineam la locul ei ținând închis ochiul respectiv. Plus drona în spate plus Vladul de 18 kile în brațe fiindcă după cinci minute de întrebat “Tată, mai e mult?” și răspuns “Nu dragule, imediat ajungem”, s-a prins și el că-l mint în față așa că s-a gândit să-și facă așteptarea mai confortabilă și a băgat placa cu “Tată te ruog veau în bațe, îs așa de obosiiit…” (figură chinuită *wink wink*) Între timp în spatele nostru se agita un cuplu cu doi copii cam de vârsta lui Vlad. Copiii urlau ca turbații, părinții urlau la ei să tacă. Degeaba. La un moment dat tatăl copiilor se apleacă la nivelul lor și le altoiește câteva palme peste fund. Sub ochii lui Vlad. Ăia tac. Inevitabil vine și întrebarea: “Tată, ce făcut la copii?” Băi nene, ce naiba să îi zic? “Păăi, erau tare murdari și i-a curățat de praf” răspund io, în loc de “E doar un nene cretin care merită o copită de cal în maxilar”. Mai stăm zece minute, avansăm zece centimetri, timp în care pe lângă noi urcau diverși care ziceau că erau cazați la hotel și aveau prioritate la îmbarcarea în telecabină. Și au tot trecut până s-a prins lumea că, de fapt, pe lângă cei care chiar erau cazați, urcau și ciurde întregi de nesimțiți care profitau cam cum profită șmecherașii din trafic care vin cu viteză pe culoarul deschis de o mașină de salvare. Evident că a ieșit scandal. După încă un sfert de oră în care lumea mai mult se certa decât avansa, am zis fuck it și ne-am cărat. Oricum trebuia să găsim un copac căzut pe care să-l repare Vlad cu un băț (don’t ask). Pe drum înapoi am oprit și am pus puțin la treabă drona, că prea era faină vremea.
Month: December 2017
Blocurisme
Știați că printre noi se chinuie să nu uite să respire un număr impresionant de tâmpiţi? Știați, dar vă mai dau niște exemple care mi s-au revelat pe fondul motivului preferat de discordie al nației noastre: locurile de parcare. Treaba stă așa: ultimul apartament liber din ansamblul nostru rezidenţial, format din trei bloculeţe, a fost cumpărat de un nene, Zsolt. Apartamentul s-a vândut fără loc de parcare fiindcă nu mai erau locuri de parcare disponibile, nici în garajele subterane, nici în parcarea de afară. Un motiv fiind că unii vecini şi-au cumpărat mai multe locuri. Vinovat e dezvoltatorul imobiliar idiot care a făcut acest lucru posibil, că no, s-o fi gândit să nu rămână parcări necumpărate doamne feri. Zsolt evident că ştia asta dar, după ce s-a mutat, a zis “Bă, vreau şi io parcare, nu fiţi nesi că uite unii aveţi două maşini şi io doar una”. Logică de fier. Ruginit. Oamenii i-au zis “Bă, chiar nu mai sunt locuri, nu e o iluzie, pushy mofo”. Zsolt a zis că vrea totuşi să cumpere un loc. Oamenii i-au zis din nou că nu mai e niciun loc, deci nu are ce cumpăra. Zsolt a zis că wtf, să-i facem un loc şi că el parchează oricum, chiar şi pe iarbă. Adevărul e că ansamblul are suficient spaţiu cu iarbă cât să se mai facă încă 10 parcări şi să rămână şi de tobogane, grătare şi alte cele. Pe de altă parte e faină iarba iar Zsolt ştia că şi-a cumpărat apartament fără parcare. Bottom line: Zsolt ne dă acum în judecată pe toţi :)) Dar, că tot vorbeam de tâmpiţi, problema ar putea fi rezolvată foarte simplu şi civilizat, pentru că loc de parcare există, chiar la noi în bloc. Şi culmea, în garaj la căldurică. Locul, de fapt locurile, aparţin unui alt specimen, vecinul de la parter, ceva căpşunar/bişniţar de maşini care e plecat 99% din an. Mai apare de sărbători şi ocazional îşi mai aduce câte o maşină ca să o vândă. Nenea ăsta are şi el nişte idei fixe. Una dintre ele fiind că fix jumătate din garaj e a lui fiindcă aşa s-a înţeles el cu dezvoltatorul imobiliar când a cumpărat apartamentul ¯\_(ツ)_/¯. Şi aşa m-am trezit eu imediat după ce m-am mutat cu ştergătoarele ridicate şi cu bileţele că să-mi mut maşina de pe partea lui de garaj. Mi-am mutat-o, fiindcă loc în garaj este căcălău deci nu merita să risc să-mi puşte o venă certându-mă cu un prost. Şi aşa a rămas gol până de curând jumătate de garaj iar eu am parcat în cealaltă jumătate, alături de alt vecin. La un moment dat căpşunarul, întreprinzător întârziat, a închiriat un loc unui vecin care avea nevoie de al doilea loc de parcare. Dar, cu toate acestea, tot a mai rămas loc de o maşină pe spaţiul revendicat de el. Unde ar putea parca Zsolt cel procesoman şi toată lumea ar fi fericită. Dar ai cu cine?