Dirigul ne era și profesor de fizică. Genul de om despre care ne-am dat seama că nu știe de glumă din prima oră făcută împreună, care a fost de dirigenție. Bine, faptul că avea freza ca Băsescu atunci când Băsescu avea păr, adică o chică lungă aranjată ca un turban peste chelie, nu ne-a oprit să-l poreclim Cheluba, tot din prima oră. Dar adevăratul show era la ora de fizică. Gizăs fuck, orele de fizică. Fiecare urmând același ritual, fiecare la fel de terifiantă. Prima jumătate de oră era dedicată ascultării. Dirigul intra, nu zicea nimic, punea niște piese de rummy pe masă cu fața în jos, le amesteca și extrăgea numere. Șase în total, că atâția năpăstuiți asculta deodată. Numărul piesei corespundea numărului din catalog al ghinionistului. Piesele fiind numerotate de la 1 la 9, își permitea să le combine cum voiau mușchii lui, ca să aibă „șanse” și cei de la finalul catalogului, gen a ieșit un 9 și un 6, 9+6=15 hai numărul 15 la tablă. Noi în tot acest timp priveam în podea, rugându-ne, blestemând și având inima turată la 180 bpm. Mă refer la noi ăștia care n-au învățat sau eram mai proști, desigur. După ce erau aleși „câștigătorii”, pentru restul clasei începea relaxarea. Pentru cei de la tablă iadul.
Dirigul avea două metode de ascultare. Împărțea tablele în șase parcele egale și așeza câte un om la fiecare parcelă, după care dicta o problemă și ne dădea tuturor 15 minute să o rezolvăm, inclusiv celor de la tablă, urmând ca apoi alte 15 minute să le petreacă corectându-le lor live problema, spre deliciul celor din bănci. La fiecare greșeală depistată (un vector lipsă, o formulă greșită etc) cel care a comis-o trebuia să scrie -1 pe parcela lui. Asta însemna că avea un punct scăzut din notă. Pe când termina dirigul cu el, nota putea fi oricât între 2 și 7, maxim 8. Nu cred că am văzut notă mai mare de opt la tablă în patru ani de liceu, dar am văzut nenumărate doi-uri. O altă metodă de ascultare, și mai „fun”, era cea în care dirigul scria singur o problemă pe tablă iar apoi îi punea pe toți cei șase să o rezolve prin efort comun, fiecare câte un pas. Dacă cel căruia îi venea rândul nu știa pasul (care putea fi orice, de la o formulă până la o definiție pe care o considera dirigul importantă pentru problemă), își scria numele pe tablă și sub el binecunoscutul -1. Și iar se umplea de -1-uri. Dar nota finală nu era tocmai finală. Dirigul își nota într-un caiet punctajul fiecăruia și nu trecea nota în catalog. Asta fiindcă, la începutul orei următoare, cei ascultați în ora precedentă trebuiau să răspundă din… RECAPITULARE. Două întrebări. Dacă știau răspunsul la ambele își măreau nota cu un punct. Dacă răspundeau corect doar la una iar pe cealaltă o buleau nota rămânea neschimbată iar dacă nu nu știau niciun răspuns își scădeau nota cu un punct. Astfel am avut ocazia să văd scăderi de la nota 2 la nota 1 și măriri orgasmice de la 4 la 5. Timp de patru ani de zile.
Cu toate astea nu pot să zic că l-am detestat pe Cheluba. Ne învăța chestii interesante și pe deasupra ne ducea în multe drumeții pe lângă oraș. Bine, la vreo doi ani după ce-am terminat liceul, când ne-am adunat mai mulți din fosta clasă și am mers să-l colindăm, ne-am dat seama că omul nu prea are habar cine naiba suntem. O să încerc și eu să îl uit, dar, după cum se vede din text, e greu.