Eu am tot zis că o să-mi găsesc sfârșitul în trafic. În sensul că-mi va face felul vreun mafiot, după ce-l voi enerva suficient de tare ca urmare a faptului că m-a enervat el primul. Vă povestesc și o întâmplare relativ recentă și-o să fiți de acord că zilele mi-s numărate. Comedia s-a petrecut așa: mă întorceam din oraș în sat să iau ceva de acasă. Intru cu vehiculul pe străduța ce duce la bloc când, dintr-o curte, mă trezesc că iese o mașină care-mi taie cu nonșalanță calea. Frână de mi-au zburat toate prin mașină, așteptat ca idiotul să se uite la mine, arătat degetul, înjurat, continuat drumul. Am remarcat în treacăt că cel de la volan era o ceafă-lată cu privire criminală. Măi și nu fac bine 50 de metri că îl aud pe ăla cum ambalează motorul și îl văd în oglindă cum se ia după mine cu roțile fumegânde. Accelerez, adrenalina deja pompa, mai ales că am identificat o mică problemă: drumul se înfunda la mine la bloc. Mi-am amintit însă că în jurul blocului e pavaj, lăudată fie criza că nu l-a prins pe constructor înainte să apuce să paveze. Așa că, ajuns la bloc, mi-am continuat drumul în jurul lui. Ăla după mine. Să o iau înapoi pe drumul de pe care am venit iarăși nu era înțelept, fiindcă sigur mi-ar fi tăiat calea la un moment dat sau, mai rău, aș fi accidentat eu pe careva. Am continuat deci să mă învârt în jurul blocului, ca o oaie fugărită de măcelar, profitând de faptul că pe alee nu încap două mașini una lângă alta iar pe fiecare margine sunt mașini parcate. Cred că am făcut așa vreo opt ture, eu lejer fiindcă eram pe tarlaua mea, goriloiul mai ezitant la curbe, să nu agațe ceva. Uneori se oprea, gândindu-se probabil cum să-mi vină de hac, dată fiind situația. Mă opream și eu la câțiva metri în fața lui. Când pornea, apăsam și eu pedala. Și uite așa ne-am ținut de urât ceva vreme, singura și potențial ultima mea dorință fiind să nu mă trezesc cu o mașină venind din sens opus. În cele din urmă nenea a renunțat și a luat-o înapoi de unde a venit, nu înainte de a-mi transmite niște mesaje cu o puternică încărcătură maternă. După ce a dispărut în zare, am parcat într-un loc de unde puteam demara iute la nevoie, m-am dus în casă, am luat obiectul după care venisem, nu mai știu ce era, m-am înarmat cu țeava de la aspirator (grea, perete dublu, posibil fatală) și am ieșit din nou. Mă gândeam că poate sunt așteptat la vreo cotitură și nu strică să am și eu un cuvânt mai greu de spus. N-a fost cazul, dar am umblat cu țeava de la aspirator în mașină tot restul săptămânii, giast in cheis.