Prin geam

Radu Observ

Click pe „shut down”. Sting becul. Pe întuneric, înainte de a ajunge în pat, mă opresc întâi la fereastră. Mă apropii cu fața de geam și îi simt răceala, fără a-l atinge. Mai sunt câteva ore din noapte. Privesc nemișcarea de afară preț de câteva minute, imaginându-mi cum ar fi de partea cealaltă, la -18 grade, doar în tricoul pe care-l am acum pe mine. Apoi deschid geamul. Inspir adânc aerul cu miros de noapte, ascult liniștea, mă uit la stele, apoi, cu două secunde înainte de a-mi fi frig, închid geamul și mă duc la somn. „Ritualul” meu zilnic.

De când mă știu, cu cât mediul aflat de partea cealaltă a unui geam este mai ostil și cu cât sticla ce mă desparte de el e mai subțire, cu atât îmi place mai mult să-i savurez inaccesibilitatea înfrântă. O inaccesibilitate ce se supune transparenței sticlei și devine accesibilă. Ca atunci când te uiți într-un acvariu și rechinul trece alene pe lângă tine. Din propriile noastre acvarii high-tech, protejați, vedem lucruri pe care cei care au trăit înaintea noastră le puteau doar visa.

Îmi place să mă uit afară când tună și fulgeră iar ploaia și grindina lovesc în geam. Dacă acest lucru se întâmplă în timpul unei călătorii cu mașina sau cu trenul, și mai bine. Înainte de un zbor am emoții mari. Că nu voi prinde loc la geam. În aer, cu fața aproape lipită de hublou, privesc cu un ochi afară și cu celălalt înăuntru. În timp ce însoțitoarele de zbor se plimbă pe culoar și servesc băuturi, eu stau și mă gândesc cum nici doi centimetri de sticlă mă despart de aerul care curge pe lângă fuzelaj cu peste 800 de kilometri pe oră, la o temperatură și o presiune pe care nu aș vrea să le simt vreodată. Și-mi place sentimentul.

Îmi imaginez ce fericiți au fost cei de pe Stația Spațială Internațională când le-a sosit cupola, modulul cu multe ferestre atașat stației la 12 ani de la începerea construcției acesteia. Până atunci echipajul avea la dispoziție doar câteva gemulețe înguste cu o deschidere limitată prin care se putea privi într-o singură direcție. Mi-ar plăcea să privesc prin geamul cupolei la așa ceva.

Cândva, nu peste foarte mulți ani, un astronaut se va pregăti de culcare într-o bază de pe Lună. Din patul aflat lângă un geam, va privi afară la peisajul selenar complet lipsit de viață și de aer, apoi la stelele care strălucesc mai puternic decât oriunde pe Pământ, apoi la Pământ.