Am scris textul de mai jos pe Blogmare.ro în luna a treia a lui 2010, deci acum aproape doi ani. Sunt încă de acord cu mine 🙂
***
Voi mai folosiți RSS-ul? La mine trec uneori zile până să deschid reader-ul. Asta fiindcă Twitter poate ține loc de RSS bine mersi. Aproape fiecare blogger are cont și își anunță ultimul articol scris într-un tweet. În plus poți găsi linkuri interesante spre alte bloguri, clipuri, poze… Dar valoarea Twitter, cel puțin în concepția creatorilor săi, stă în experiențele personale ale utilizatorilor, împărtășite în 140 de caractere. Deoarece citesc de o bună bucată de vreme ce scriu cei pe care-i urmăresc prin intermediul conturilor pe care le administrez, găsesc destul de comică afirmația de mai sus, fiindcă e mai probabil să-l găsești pe Adi Minune citind în BCU decât să găsești ceva cu adevărat valoros pe Twitter.
De ce?
Nu Twitter este de vină, ci personalitățile profund egocentrice ale utilizatorilor. Chiar dacă nu punem la socotelă linkurile de pe youtube și retweeturile, marea majoritate a mesajelor postate repetă obositor aceleași platitudini. Cum ar fi:
* Neața oameni buni (e de fapt ora 3 după amiaza dar el/ea vrea să arate ce viață boemă duce)
* Acum mănânc asta 
așa-i că vă e poftă? (link spre poză făcută cu telefonul la o porție de cartofi prăjiți unsuroși)
* Am văzut și eu în sfârșit filmul X. Nu m-a impresionat deloc! (vrea să arate cât de greu e de impresionat, fiind vorba, desigur, despre un film foarte lăudat de către restul lumii)
* Tocmai mi-am luat asta: (link spre poză cu produsul, să moară de ciudă toți dușmanii)
* A venit primăvara / Ce frumos ninge / Afară plouă (N-ai replică la așa ceva)
* Nu vreau, dar totuși o voi face 
((… (mesaj criptic, misterios, genul “ați vrea voi să știți la ce mă refer, da nu veți afla niciodată, probabil fiindcă e doar o banalitate”)
* Lipsesc 10 minute / M-am întors (dacă ar putea, ar pune Twitterul pe pauză, dar cum nu poate, speră că se vor opri restul din butonat și vor aștepta revenirea Sa)
* La mulți ani @Xulescu (în cazul ăsta @Xulescu este ori un cvasianonim, ori vreo *vedetă* de pe Twitter cu care autorul vrea să se bage în seamă)
* Cine vine azi la evenimentul Y? (stai și te întrebi oare la ce-i ajută dacă știe că se duc încă 5 necunoscuți în locul cu pricina? Face ceva statistici? Că doar prietenii și-i putea întreba cu un mass pe mess, la telefon… Vrea să știe toată lumea că are viață socială? A, așa da.)
* Lucrez la un nou site pe care-l voi lansa în curând. Fiți pe fază! (probabil nu-l va lansa niciodată deoarece este în stadiul de idee, dar nu strică să pari ocupat, nu?)
Și atunci tu, ca outsider, te întrebi: cum fac și eu succes pe Twitter?
Ce înseamnă “succes pe Twitter” e altceva. Aici vorbim despre cum îl faci. Deci cum? Păi io zic că așa (cu mențiunea că variantele de mai jos se pot combina după gust): îți faci cont. Atașezi contului o poză. Poza, din câte am observat, are o influență decisivă asupra cursului destinului tău de twiterist. Cazul unu: ești femeie. Pui o poză făcută cu telefonul în care te uiți în sus cu niște ochi mari și umezi, și lași să se întrevadă 5% suprafață decolteu. Lași followerii să curgă, vei ajunge la câteva mii în vreo șase luni. Mai scrii din când în când ce mănânci, pui o poză cu tine făcută în oglindă ce pare instantaneu deși e studiată timp de cinci ore, mai pui un link spre o melodie veche și căzută în dizgrație, zici noapte bună, din astea. Job done. Vei fi adulată și răsfățată cu retweeturi în valuri.
Dacă ești mascul sau, cazul cel mai nasol, ceva firmuliță de care nu a auzit nimeni, cam ai de lucru. Există și aici mai multe posibilități de ascensiune, în funcție de dotări.
Prima, cu minim de efort: ești fratele lui Brad Pitt. Cel puțin în poza din profil. Dai follow și reply-uri la câteva dintre prințesele Twitosferei. Astea sunt urmărite de mii de iepuri în călduri care dau retweet la orice emit ele. Se ocupă ele de promovarea ta. Job done.
Opțiunea doi, în cazul în care care nu ești nici măcar din același regn cu Brad Pitt: te apuci și urmărești pe toată lumea. Ești de acord cu toți, “zâmbești” excesiv, dai retweet la tot ce prinzi, te faci că te implici, participi la campanii, evenimente, te bagi în seamă pe orice hashtag nou, îi lingușești pe cei mai urmăriți, poate-poate îți aruncă un reply, îți storci creierii să concepi tweeturi memorabile, comice, virale… Și vine ziua în care ai făcut 100 de followeri. Persistă!
Ar mai fi o variantă: ești original, nu te forțezi să pari interesant și ai ceva de zis. Dar probabil că n-ai.
