Aplicații utile pentru iPhone

Inspirat de Alex și topul său de aplicații pentru Android, am decis să realizez și eu o listă similară pentru iOS, sistem de operare pe care sunt convins că îl cunosc îndeajuns încât să pot face recomandări celor care acum îl descoperă.

Deoarece numărul de aplicații disponibile în AppStore este imens în acest moment (peste 250.000), un utilizator începător de iPhone ar putea avea dificultăți în a găsi programele care oferă un plus de valoare telefonului. Iată câteva dintre aplicațiile mele preferate. La sfârșitul fiecărei descrieri se află linkul spre locația din App Store de unde puteți descărca aplicația.

1. FileApp Pro

Veriga lipsă. iPhone nu vine din fabrică cu o aplicație de file management sau măcar de file browsing. FileApp Pro te lasă să transferi orice tip de fișiere de pe un PC pe iPhone prin wireless (cu windows explorer sau un client ftp) sau prin USB (folosind iTunes). Aplicația citește documente pdf, word, excel, powerpoint, text, fișiere audio și video, poze etc. Tot în cadrul aplicației se pot crea foldere, arhive zip, redenumi fișiere sau edita txt-uri.FileApp

2. FTPonthego

Client ftp, cu el poți să urci fișiere pe un server, să le descarci, să editezi documente php sau html sau să vizualizezi documente și fișiere multimedia. Se mișcă rapid, oferă upload sau download în background și posibilitatea de a salva datele de login ale serverelor în sistem de bookmarks, pentru o conectare ușoară la următoarea pornire a aplicației. FTP

3. Soundhound

Ca și Shazam, programul recunoaște titlurile și interpreții melodiilor care se aud din difuzorul radioului sau pe care le fredonezi tu. Nu dă greș și, spre uimirea mea, recunoaște și unele melodii românești. Aplicația pornește rapid iar detectarea se face în câteva secunde. Pe lângă informații precum numele artistului, al piesei și al albumului, programul mai oferă linkuri spre youtube pentru a asculta melodia și posibilitatea de a o cumpăra de pe iTunes. Căutările sunt salvate automat la închiderea aplicației. SoundHound

4. PerfectPhoto

Editare foto destul de avansată pentru un dispozitiv mobil. Permite operații de decupare, rotire, ajustarea expunerii, contrastului, luminozității, saturației și a altor atribute. De asemenea vine cu o serie de filtre (strălucire, desen în creion, vintage etc) care pot fi aplicate fotografiilor pentru a le face mai interesante. Aplicația nu este însă gratuită, așa că, dacă doriți să economisiți, puteți folosi Photoshop Express, o aplicație similară gratuită de la Adobe. Eu prefer însă Perfect Foto. Perfect

5. TrueHDR

Deși Apple a introdus posibilitatea realizării fotografiilor HDR în noua versiune de iOS, acest lucru este posibil doar pentru posesorii de iPhone 4. iPhone 3GS se poate folosi însă de programul TrueHDR, care combină trei poze cu expuneri diferite pentru a crea una de tip HDR (High Dynamic Range). Poza rezultată este mai vie, zonele întunecate și luminoase nemaifiind subexpuse, respectiv supraexpuse. TrueHDR

6. 3D Camera

Nu știu cât de utilă, dar foarte simplu de utilizat și cu rezultate spectaculoase. Cu această aplicație realizezi poze 3D pe care le poți vizualiza cu o pereche de ochelari potriviți (red-cyan) pe ecranul PC-ului sau al iPhone-ului. Dacă respecți întocmai instrucțiunile aplicației, rezultatele te vor uimi. Efectul de adâncime este cu atât mai vizibil cu cât obiectele fotografiate sunt mai aproape de camera foto. Deoarece trebuie realizate două fotografii care vor fi combinate în poza 3D finală, este de preferat să alegeți scene fără mișcare, sau în care subiecții pot sta nemișcați câteva secunde până faceți fotografiile. 3D

7. VLC Remote

Stai în pat și rulezi pe ecranul PC-ului orice film de pe harddisk. Ai la dispoziție toate controalele pentru un player video și un browser de fișiere de unde poți selecta fișierul multimedia dorit, indiferent de partiția pe care acesta se află. iPhone-ul se transformă într-o telecomandă futuristă și te scutește de deplasarea până la PC ca să dai mai tare sonorul, să derulezi sau să pui pe pauză dacă sună telefonul. VLC

8. Touch Mouse

Vine de la Logitech. Instalezi un mic progrămel pe calculator, apoi aplicația pe telefon și gata: controlezi cursorul de la mouse-ul PC-ului, wireless. Ecranul telefonului se va comporta ca un touchpad. Poți face click stânga sau dreapta și, când ai nevoie să tastezi ceva, ai la dispoziție și o tastatură. Sau poți face farse: am instalat programul pe calculatorul unui coleg, apoi l-am chinuit jumătate de oră mișcându-i mouse-ul sau adăugându-i litere în plus în timp ce tasta. Funny as hell, mai că n-a crezut că-i este posedat calculatorul 🙂 Touch

9. SpeedTest.net

Varianta pentru iPhone a serviciului Speedtest.net. Aplicația testează viteza conexiunii 3G sau a celei wireless. Așa poți vedea cât adevăr este în cifrele pe care le tot trâmbițează operatorul la care ești abonat. Folosind programul de multă vreme, pot să vă spun că valorile obținute în urma testelor în diverse locații variază extrem de mult. Uneori poți atinge 3.4 megabiți pe secundă la download, alteori 0.1 megabiți, fără a avea legătură cu ora la care realizezi testul. Ține probabil mai mult de calitatea semnalului în locația respectivă. Un punct în plus primește aplicația deoarece ține un log cu datele la care s-au realizat testele și valorile maxime atinse. Speedtest.net

10. TuneWiki

Aplicație simpatică, aduce automat de pe internet versurile melodiei pe care o asculți și le afișează în sistem karaoke. Merge cu melodiile străine doar, nu că asta ar fi o problemă. Pe lângă versuri, aplicația îți arată și coperta albumului din care face parte piesa. Integrarea cu stațiile radio din rețeaua Shoutcast îi extinde utilitatea, deoarece poți vedea astfel și versurile unor melodii pe care nu le ai în telefon.TuneWiki

11. Wikitude

Folosindu-se de busola din iPhone, de GPS și de conexiunea la internet, acest program îți arată vizual, suprapus pe imaginea live a camerei foto, ce obiective de interes sunt în direcția în care îndrepți camera telefonului, precum și distanța până la ele. Poți vedea astfel încotro este cel mai apropiat hotel sau ce locuri de vizitat sunt în zonă, informațiile despre acestea fiind descărcate automat de pe internet din surse precum Wikipedia, Panoramio sau Booking.com. WIKITUDE

Va urma și o postare cu cele mai captivante jocuri pentru iPhone, cu screenshoturi.