Concediu (II) – Düsseldorf

Radu De lăudat, Excursii, Observ, Poze

*cu părere de rău, urmează o postare plină de lamentări

La o zi după ce ne-am întors de la mare, ne-am îmbarcat în avionul mov cu destinația Dusseldorf. În timp ce avionul se pregătea de decolare, un ultim exemplu de prostie românească m-a lovit în față: pe terminal, în loc de Aeroportul Cluj-Napoca, stă scris mare şi galben: Consiliul Județean Aeroportul Cluj-Napoca. Deci cum? Da, e adevărat că aeroportul din CJ este printre cele mai moderne din țară, dacă nu cumva cel mai modern. Terminale nou-nouțe, spațioase, dotate. Asta e bine. Dar asta nu înseamnă, boilor, că trebuie să vă semnați pe ambele fațade ale terminalului doar pentru că ați reușit să realizați ceva necesar orașului. Este un gest de prost gust, care arată doar cât de limitat gândiți. Ce urmează, drumuri cu asfalt în culoarea partidului la putere? Oare și statuia lui Matei Corvin va fi branduită după ce se va finaliza renovarea sa?

Şi-am decolat.

Pentru prima dată în Germania. Habar nu aveam cum va fi în Dusseldorf, destinația fiind aleasă în principal pentru prețul scăzut al biletelor. Se pare însă că am făcut o alegere inspirată. Şi tristă în acelaşi timp. Am văzut cum se poate trăi frumos. Am înjurat țara în care am avut ghinionul să mă nasc. Deşi, după ce am ieșit de câteva ori afară din țară mi-am promis că nu o să mai fac comparații România-restul lumii fiindcă rezultatul e de fiecare dată același: România e de rahat, nu am reuşit nici de această dată să ignor milioanele de lucruri ce ne deosebesc oraşele de cele din lumea civilizată. Cum ar fi parcurile kilometrice, drumurile şi trotuarele întreţinute perfect oriunde te-ai afla în oraş, nu doar în centru, zero câini vagabonzi, tramvaie care aduc a mercedesuri, clădiri renovate, copaci peste tot, oameni veseli cu poftă de viaţă. Pur şi simplu nu ne mai săturam de plimbări, de terase, parcuri şi magazine, am străbătut oraşul în lung şi în lat parcă încercând să-i găsim o hibă care să ne arate că nu este totul aşa de frumos cum pare la prima vedere. Fail. Nu vă mai zic de zonele rezidenţiale ale Dusseldorfului, pe străzile cărora ne-am plimbat duminica dimineaţa, sub un soare călduţ şi într-o linişte deplină. Să-mi vină să plâng, nu alta. Şi nu fiindcă-mi lipseşte ceva, sau de invidie, ci pentru că îmi dau seama ce retardaţi cu pretenţii ne conduc, şi cât de exasperant de puţin se face în ţara noastră.

De unde le vin însă lor toate astea? În primul rând din ceva ce la noi nu există: respect. Respectul pentru calitatea vieţii, dorinţa de a construi, de a trăi civilizat, atenţia la fiecare detaliu. Şi multă muncă. Probabil mai sunt şi alţi factori, care mie, românul, îmi scapă.

În septembrie, de ziua mea, vizitez Bruxelles-ul. Poate că de data asta voi reuşi să uit de România cât stau acolo.

Şi albumul foto AICI.