Ieri seară am făcut o vizită noului multiplex Odeon din mall-ul Polus Center. Aşa cum m-am aşteptat bătea vântul pe acolo ţinând cont că era miercuri iar mall-ul este în afara oraşului. Multiplexul are opt săli mărişoare şi în mare se aseamănă cu Cinema City din Iulius Mall. Dar cum detaliile fac diferenţa… De exemplu când vrei să-ţi iei bilete nu poţi vedea planul sălii ca să ţi le poţi alege. În schimb te întreabă fata: „Unde doriţi să staţi?” Ăăă… În centru şi pe mijloc-stânga te rog. „Decorurile” de la intrare şi în holul de aşteptare nu-mi plac. Îţi dau un sentiment de răceală, de impersonal, deşi totul este foarte colorat. Probabil din cauza luminii albe de neon. Totuşi, bilă albă că biletele costă doar 8 lei în timpul săptămânii şi primeşti un suc gratuit. Bilă neagră că în afară de sucuri şi popcorn nu aveau încă dulciuri sau altceva de vânzare, deşi în meniu erau trecute. N-au avut vreme un an de zile să rezolve problema dulciurilor pesemne. Sala în care am fost noi strălucea de curăţenie şi de nou. Fotolii confortabile deşi fără tetiere cum au cele de la Cinema City, sunet foarte bun şi imagine impecabilă. Am fost cam 8 oameni în toată sala ceea ce se traduce printr-o experienţă liniştită, lipsită de obişnuitele urlete, grohăituri şi zgomot de popcorn. Apropo de popcorn, al meu s-a împrăştiat cale de două rânduri după ce i-am tras din greşeală un cot. La cât de curată era sala mai că-mi venea să-l adun cu mâna. Îmi place noul multiplex şi nu prea, sper să reziste şi să vină cu filme mai interesante decât concurenţa. De exemplu, pe lângă noutăţi să achiziţioneze filme mai vechi dar cu mare succes la box office. Sau să-şi facă site şi să coaguleze o comunitate de cinefili, cum se discută pe blog la colegul Iftene.
Am vizionat filmul Changelling cu Angelina Jolie şi John Malkovich, în regia lui Clint Eastwood. Inspirat dintr-un caz real, filmul îşi dezvăluie povestea șocantă pe parcursul a două ore şi douăzeci de minute cu o mare atenţie la detalii şi o imagine de excepție ce surprinde foarte realist atmosfera și mentalitățile anilor ’20. Distribuirea Angelinei Jolie în rolul principal este o alegere bună dar cu un dezavantaj. Alegere bună pentru că Angelina face un rol fără greşeală parcurgând cu brio toată gama de emoţii cerută de scenariu. Pe de altă parte este mult prea frumoasă pentru un rol de mamă singură şi disperată şi de multe ori în loc să urmăreşti personajul te trezeşti admirând actriţa. Plus că pe parcursul filmului auzeam din spate „…ce buze mari are…”, din dreapta „…ce slabă îi…” etc.