A trecut şi weekendul, şi concertul, am revenit, shit…
Cu ce-am rămas, (relativ) pe scurt:
* Ca în orice oraș civilizat aflat cu un secol înaintea noastră, și în Roma te poți descurca fără probleme chiar dacă te afli pentru prima dată acolo. Cazul nostru adică. Trenuri, metrouri, autobuze, toate sunt gândite în așa fel încât să poți ajunge la orice obiectiv în cel mai scurt timp și cât mai simplu. Automatele de bilete și prezența peste tot a hărților cu rutele mijloacelor de transport fac viața turiștilor foarte uşoară.
* Orașul nu este curat și nici prea întreținut. Am văzut metrouri care păreau că vin direct din iad, atât de pline de graffiti erau. În oraș se strigă și claxonează cam ca pe la noi, iar cerşetorii care de care mai creepy mişună. Făcând abstracţie de astea, este o plăcere să te plimbi prin Roma fiindcă ai ce vedea, ceea ce am şi făcut vineri şi sâmbătă până la concert. Nu mă refer doar la obiectivele arhicunoscute din care am vizitat ce am putut, ci la străduţe, clădiri cu verdeaţă, terase pline de turişti, magazine de suveniruri sau restaurante care de care mai frumos aranjate. Masa am luat-o la o „trattoria” aflată pe o străduţă superbă lângă Piaţa Sfântul Petru, unde nu am avut probleme în a alege felurile de mâncare deoarece chelneriţa era din Piatra Neamţ..
Click pe poze pentru variantele mari
***
***
Concertul
* Sâmbătă a fost infernal de cald la Roma iar accesul pe stadion pentru cei care aveau bilete pe teren s-a făcut deosebit de greu. A trebuit să ne înghesuim peste 10.000 de oameni printr-un culoar de vreun kilometru lungime şi 10 m lăţime. Asta a însemnat două ore de aşteptare. Pentru a preveni sufocări și leșinuri organizatorii au pus un elicopter să pulverizeze apă deasupra mulțimii dintr-un container ce se balansa sub el. Nu am simțit cine știe ce efect, în schimb au avut grijă de noi vânzătorii ambulanţi de băuturi care înotau prin mulţime cu umbreluţe deasupra capului ca să-i vezi.
* Totuşi, o mare bilă albă primesc de la mine organizatorii pentru că au permis accesul cu sticle de apă sau suc pe stadion. Este adevărat că, în prealabil, gardienii de la intrare îţi desfăceau dopurile și le aruncau. O sticlă fără dop nu zboară prea departe, cred că asta era ideea. De asemenea, camerele foto şi binoclurile erau permise sau trecute cu vederea, nu ştiu sigur, oricum nu ca la noi unde trebuie să recurgi la tot felul de stratageme ca să treci de filtre. Cert e că bliţurile luminau de peste tot. Eu nu mi-am luat aparatul fiindcă m-am gândit că era prea mare, în schimb am văzut lume cu binocluri din alea monstru, cum au militarii. Pentru poze am folosit telefonul, care mi-a dovedit încă o dată ce prost se descurcă în asemenea cazuri. Pe stadion se vindea bere la 5 euro sticla (tot de plastic). Oricum, la ce căldură era, aş fi dat 50 de euro.
* În deschidere a mixat Benny Benassi. De neuitat momentul în care am pășit pe teren și mi-am rotit privirea de jur împrejurul stadionului uriaș, plin până la refuz. A fost ca în scena aia din Gladiatorul când Russell Crowe pășește pentru prima dată în Colosseum, cu excepția faptului că aici toată lumea dansa pe ritmurile lui Benassi în orice direcție te-ai fi uitat. Mi-a plăcut la nebunie.
* Concertul a debutat spectaculos, cu un sound care te făcea să vibrezi la propriu (noi eram cam la 30 de m de scenă), ecrane mişcătoare, lasere, dansatori și o Madonna în formă de zile mari care a dansat pe tot parcursul show-ului fără să dea semne de oboseală. La un moment dat mă uitam atent să văd dacă nu or fi înlocuit-o cu vreo sosie.
* Get political: ni s-a arătat foarte sugestiv (ca la proşti adică) cu cine votează diva, printr-un montaj video în care Bush, McCain și alți „răi” erau puși laolaltă cu Hitler, elefanți morți și sloganul „Get stupid”, iar Bono, Obama sau Geldof apăreau împreună cu floricele şi turbine eoliene plus mesajul „Get smart”. La final, un fade to black cu Obama… Bun, am priceput.
* Google Earth a avut dedicată o melodie întreagă, în sensul că pe ecrane apărea Pământul din celebra aplicaţie și se făcea zoom pe diverse orașe, printre care și Bucureștiul. Cum de și Bucureștiul? Pentru că în melodie era vorba despre țiganii nomazi, of course.
* A urmat un moment în care invitați speciali au fost doi țigani lăutari din ăştia de-ai noștri, care au acompaniat-o pe artistă cu vioara și acordionul într-un mixaj la „La isla bonita”, iar apoi au interpretat ei singuri o țigănească de-a lor. Sau de-a noastră, cum preferați. Un moment nu foarte gustat de publicul italian, după lipsa mâinilor din aer.
* La melodia Like a prayer, remixată de altfel excelent, pe ecrane erau afișate citate din „bibliile” diferitelor religii, în ideea că toate sunt pline de învăţături bune şi „promovează” aceleaşi principii şi acelaşi „personaj”. Right… Desigur, nu puteau lipsi şi citate din Kabbalah, o sectă odată obscură, acum intens mediatizată datorită Madonnei.
Înainte de a părăsi stadionul, o ultimă privire.
Nu-i înţeleg pe cei care-şi iau bilete aşa sus şi departe de scenă.
***
Bonus
* Glume de stewardeză WizzAir, care își imagina probabil că nimeni nu asculta ce debitează: „Așezați-vă masca pe față și începeți să respirați normal şi gratuit„ sau „pentru a umfla vesta, trageți de mânerul roșu sau suflați prin acest tub până la epuizare…”
* Cum ştii că te afli într-un avion cu 99% pasageri români? Simplu: la aterizare lumea aplaudă. Adevărul este că o aterizare pe aeroportul din Cluj-Napoca merită aplauze datorită pistei înfiorător de scurte și a lipsei unui sistem de ghidaj electronic. M-au trecut toate apele când avionul a atins asfaltul doar cu roata stângă, s-a balansat, a trecut de jumătatea pistei cu vreo 300 la oră (calcul aproximativ în funcție de clădirea aeroportului pe care am văzut-o preț de o fracțiune de secundă), ca mai apoi să se oprească frânând preluuuung fix în capăt. Mai c-aș fi aplaudat. În schimb la Roma, pe o pistă interminabilă şi lată cât China, chiar n-am înţeles rostul aplauzelor.
***
