În vacanţa mai jos pomenită am petrecut o zi şi o noapte la Căciulata (sau Căciula ta) pentru că nu am mai fost acolo de când aveam vreo cinci ani şi am zis să mai vedem ce s-a schimbat între timp iar apoi să ne continuăm drumul. S-a schimbat totul. În rău. În afară de cazare, care a fost mai mult decât ok – dacă faceţi greşeala să poposiţi în zonă, hotelul Orizont*** este cea mai bună alegere. În rest… România ţară europeană? Hahahahahaha!. Am găsit o staţiune în ruină unde nu s-a mai făcut nimic de pe vremea lui Ceauşescu şi în care se adună o grămadă de oameni care se plimbă plictisiţi pe malul unei ape pe care plutesc peturi şi care vizitează o mănăstire (Cozia) a cărei unic scop este de a aduna cât mai mulţi bani de la bezmeticii care îşi imaginează că dacă umplu o fântână cu bancnote de 1 leu o să aibă noroc la loto.
Alte exemple de românisme, comunisme etc:
1. Fântâna din curtea mănăstirii Cozia este din câte am observat principala atracţie a locaşului. Da, ăia de pe fund sunt bani. Mii de bancnote. Acolo tot poporu’ aruncă bani în neştire. Care este logica acestei acţiuni îmi depăşeşte puterea de înţelegere. O fază văzută de mine live: o fată ţinea în mână vreo cinci bancnote de 10 lei şi le plimba prin apa fântânii, timp în care îşi făcea cruci după cruci. Lângă ea, un bărbat băga apă într-o sticlă, nu de la jet ci chiar din fântână. Apă „sfinţită” cu toate speciile de bacterii cunoscute şi necunoscute, aduse din întreaga ţară şi de peste hotare. Bineînţeles că toţi se adăpau din aceleaşi trei căni oxidate de pe marginea fântânii din care au supt alte câteva milioane de guri. M-a frapat că am văzut oameni de toate vârstele şi categoriile sociale făcând aceleaşi gesturi: cruci, se udau pe frunte cu apă din fântână, umpleau sticle, aruncau bani…
2. În mănăstire erau doi călugări care adunau bani şi unul care spovedea păcătoşii. Care se mai oprea din când în când şi le dădea indicaţii celorlalţi coechipieri unde să pună prada adunată.
3. Suvenirurile din buticul mănăstirii erau de asemenea motiv de îmbulzeală. A luat şi Laura două chestii pentru părinţi. „Made in China”. Nervi, schimbat chestiile pe un tablou la care măcar provenienţa era incertă.
4. În prima zi am luat masa la un restaurant, Hanul Cozia parcă, unde am stat cam o oră să vină comanda. Meniul a fost inutil, pentru că oricum nu aveau decât grătar şi cartofi prăjiţi orice ai fi cerut. Doar când ne-am ridicat şi ne-am îndreptat spre uşă a venit un chelner să facă nota. No tip for him of course. A doua zi am zis să mergem să luăm masa înainte de a continua „expediţia”, dar la alt restaurant din staţiune. Eroare. Tot grătar cu cartofi prăjiţi şi cu nişte brânză rasă bonus. Porţii minuscule. În afară de chelneriţe, care purtau un fel de „ii” mini, nu găsesc alt motiv pentru a vă recomanda să călcaţi pe la Casa Ţărănească în caz că vă e foame şi nu aveţi răbdare până la Râmnicu Vâlcea.
Concluzia: e cam naşpa să reîntâlnelşti „vechea” Românie. Sau e aceeaşi? Cred că cel mai mult mi-a plăcut timpul petrecut în hotel :). Iată şi ceva poze.
***
Fântâna-focar de hepatită împreună cu comoara de pe fund pe care probabil că o recoltează călugării după program (click pt mare)
***
În timpul unei ploi care i-a împrăştiat pe toţi am reuşit să prind un cadru doar cu cănile, fără puhoiul adăpător… (click pt mare)
***
Asta vând călugăriţele de la schitul Ostrov din Călimăneşti. Locaţia schitului e faină totuşi, pe o insulă în mijlocul Oltului. (click pt mare)
