January 2008 – Cassini

Foaia Transilvană reinventează rebusul

Numărul de săptămâna asta a ziarului Foaia Transilvană vine la pachet cu un rebus, cum face de altfel cu ocazia fiecărei ediţii. Doar că rebusul de săptămâna asta este un pic mai “special”, fără voia lui sau a autorului său. A ajuns la tipar cu pătrăţelele negre lipsă. După un prim şi confuz “Bă, oare aşa trebuia să fie?” urmat de inevitabilul “Care s-o ocupat de rebus?!?!” s-a ajuns la concluzia convenabilă că toată lumea e vinovată, deci nimeni 🙂 , urmată de una şi mai convenabilă “Dăm vina pe Quark”. Şi dacă tot avem un rebus aşa inedit, s-a născut şi o provocare: cine rezolvă (corect) primul rebusul fără pătrăţele primeşte cadou un vin roşu (de struguri 😛 ) de la colegul meu, Mihai. Spor la dezlegat, click pe imaginea de mai jos pentru mărire.

Vaca de Rudolf

* Îţi dai seama că ai avut o zi proastă dacă, printre altele:
– aproape îţi nenoroceşti maşina încercând să bagi în ea benzină cu plumb (noroc că nu se poate pentru că nu se potriveşte duza de la furtunul pompei, dar tu insişti totuşi visând la ale tale…)
– te duci ~~la mama naibii~~ într-un sat la 20 de km de Cluj doar pentru ca, odată ajuns la destinaţie, să aluneci şi să cazi spectaculos şi dureros pe gheaţă;
– calci pe o cursă de şoareci cu lipici (o bucată de carton pe care este pus un adeziv şi o momeală);
– aştepţi timp dublu la spălătoria auto fiindu-ţi imposibil să pleci deoarece ieşirea este blocată de un merţan adus la spălat al cărui proprietar s-a dus în treaba lui şi a revenit abia peste o jumătate de oră.

* Văd de ceva vreme prin oraş un banner enervant cu “Rudolf (care) a rămas pentru reduceri” şi care face reclamă evident la reducerile de la mall. Deci Rudolf, ha? Un alt rahat importat şi românizat? Dacă ăla care a conceput sloganul a crescut cu Rudolf şi Santa Claus în braţe, bravo lui, mie însă nu-mi spune nimic personajul, am auzit vag de el prin ceva filme. A, sau excuse me, probabil este de datoria mea să mă documentez despre “rudolfii” specifici tuturor naţiilor că doar noi românii suntem aspiratoare de tradiţii şi obiceiuri. Pe când promoţie la curcanii de Thanksgiving? Sărbătorile au trecut, astfel încât, chiar dacă prin absurd l-aş găsi pe Rudolf irezistibil, aş tinde totuşi spre un iepuraş de Paşti, de Playboy, ceva mai catchy acolo… Plus că Rudolful ăsta de pe bannere zici că e mai degrabă o vacă cu nişte mănuşi trase pe coarne decât un ren. Oricum nu contează fiindcă puteau să facă un banner doar cu textul “Sunt reduceri la Iulius Mall. Săriiiiţi!” şi ar fi avut acelaşi succes la popor. Apropo, am auzit că s-a călcat lumea în picioare la “noaptea reducerilor” de la Polus, care de fapt nu a fost noapte ci doar o seară şi nu au fost reduceri mai mari ca în oricare altă zi de până atunci. Of, of.

* Azi am fost cu maşina la revizie. Sau cel puţin aşa credeam, fiindcă am stat o oră la altă coadă, cea pentru inspecţia tehnică periodică, chestie complet diferită de care io habar n-aveam. Noroc cu un binevoitor care m-a luminat aşa că m-am mutat la coada pentru revizii. Am evitat să mă duc la service-ul Dacia de pe Feleac fiindcă am avut o experienţă nasoală anul trecut când mi-au ţinut maşina 3 zile ca să-mi repare o zgârietură şi au schimbat (pe hârtie) piesele de la juma de maşină. Aşa că pentru revizie am ales service-ul din Mărăşti. Tot un drac. În locul găştii de şmecheri am dat de una de moşnegi, mecanici “cu experienţă”, utilaje depăşite şi atitudini comuniste. Din cele peste 20 de aspecte care trebuiau verificate la maşină şi care erau prevăzute în carnetul de întreţinere, eu am beneficiat de 3, adică alea care necesitau schimbări de piese. Restul au fost doar bifate. Întreb şi eu îngrijorat că de ce nu mi-au conectat maşina la calculator pentru verificarea parametrilor stocaţi în memoria computerului de bord. Răspuns: “Da’ aveţi vreo problemă cu ea?” Nu, bou bătrân, dar tocmai asta e rolul unei verificări de genul ăsta, să sesizeze eventuale componente cu probleme. Degeaba. Văzând că pun întrebări, unul dintre mecanici mi-a tăiat-o “E bine totuşi că am reuşit să vă luăm fără programare”. Fuc iu. M-am săturat până peste cap să stau tot timpul de pază să verific dacă un serviciu pe care îl plătesc este executat aşa cum ar trebui… Mama ei de ţară cu oameni de mâna a enşpea.

Nip slip

Îmi place să fiu informat 😛 . Aşa că a ajuns repede şi la mine SENZAŢIONALA ştire cu Eva Mendes care a făcut zilele trecute înconjurul Internetului, după ce tipei în cauză i-a scăpat un sfârc din rochie (nip’ slip, cum zic ei) în timpul unei emisiuni live difuzată pe un post franţuzesc. Deşi am văzut mai multe variante de clipuri unde lumea “credea” că a văzut ceva, eu n-am văzut decât să zicem vreo 10% din ceea ce părea a fi un început de sfârc 🙂 Atâta tam-tam pentru nimic. Dovada:

***

Maşini ale unor persoane cu serioase handicapuri (de bun simţ şi de educaţie) în parcarea rezervată persoanelor cu handicap (real) de la Polus, restul parcării fiind pe trei sferturi goală la ora aceea. Nu cumva să se mişte mai mult de 10 metri până la intrare că fac febră musculară pipiţele şi pipiţoii de ei. Sau poate ei se simţeau handicapaţi, cine ştie..

Apropo de parcarea mall-ului lu’ peşte. Trec peste faptul că nu are nici un sistem de numerotare locurilor de parcare ca să nu trebuiască să te duci ca fraieru apăsând continuu butonul de deblocare uşi de la chei doar pentru a-ţi repera maşina prin semnale luminoase atunci când este aglomeraţie mare. Evident că atunci când mă cobor din maşină uit de cele mai multe ori să-mi iau puncte de reper ca să o mai găsesc în parcarea aia de 10 kilometri. În fine. Problema majoră este că nu sunt suficiente semne de circulaţie care să delimiteze clar sensurile de mers şi priorităţile. Aşa că toată lumea circulă prin parcare cum vrea muşchii lor. Ieri era să mă bag din plin într-o maşină, condusă de o femeie, care mi-a ieşit în faţă şi când m-a văzut a pus frână în loc să încerce să treacă de mine. Eu veneam cu o oarecare viteză din lateral fiindcă ştiam că am prioritate. Am pus o frână şi am patinat vreo 10 m înainte să mă opresc la vreun metru de ea. Deoarece mi-a ieşit aşa brusc în faţă am ezitat să cobor sau altceva fiindcă m-am gândit că poate eu sunt vinovat, neobservând vreun semn. Aia s-a uitat o clipă la mine cu o faţă speriată apoi dusă a fost. Ulterior m-am uitat şi la semnele puse la dracu în praznic în capătul parcării, care mi-au confirmat că aveam prioritate.

Eightsome

* Din seria reclamelor idioate. Prima ar fi aia la o gumă de mestecat în care sute de conducători auto se opresc în mijlocul drumului ca să-ţi perieze dinţii toţi deodată (de ce? că n-am înţeles – adică e un obicei să-ţi iei periuţa de dinţi cu tine pentru o lustruire rapidă în caz că nu rezişti tentaţiei de a rade un hamburger înainte de un “meeting”?). Aşa, iar “personajul principal” nu are nevoie de periuţă, ia doar gumă iar apoi… zâmbeşte desigur, către ăia mai proşti care periau de zor. O altă reclamă difuzată des mă exasperează fiindcă nu pricep ce se întâmplă acolo. Aia la Winterfresh Mints în care una îl sărută pe unul, apoi ăla pe alta care la rândul ei sărută pe altul şi tot aşa până cercul se închide cu al optulea care o sărută pe prima tipă. Toţi pe gură :). Wtf, a apărut o nouă formă de salut şi eu n-am aflat încă? Dacă da, nasol, pentru că pe mine mă enervează şi pupăturile alea seci pe obraz pe care trebuie să le onorez cu ocazia diverselor întâlniri/vizite. De ce naiba nu e de ajuns un salut verbal? Poate nu vreau să fiu pupat de respectiva persoană (pe care n-o plac, are acnee sau alte chestii naşpa pe faţă) şi poate la rândul ei acea persoană nu are nici ea chef să mă pupe din diverse motive. Şi cu toate astea o facem. Am observat că în special femeilor le place la nebunie să se pupe la întâlniri şi la despărţiri (chiar dacă între cele două evenimente nu au trecut mai mult de 5 minute).

* Azi noapte am făcut un experiment ca să văd dacă nu cumva doar apartamentul meu e ecranat contra Internetului de la Orange. Ştiu, disperare mare. Am legat modemul de un cablu USB lung de vreo 3 m şi l-am coborât pe geam cu un etaj mai jos, timp în care urmăream să văd dacă am semnal. Cred că ajungeam şi pe la poliţie dacă observa vecinul de dedesubt o chestie mică cu un led verde intermitent atârnând în dreptul geamului său. Rezultatul experimentului a fost că deşi aveam semnal mai bun, paradoxal (deşi pentru forţele oculte care se distrează de minune pe seama mea nu cred că e paradoxal) tot nu mergea netul. În schimb mi s-a aburit ecranul de la laptop şi dimineaţa m-am trezit răcit.

* Închei cu o recomandare muzicală, o piesă foarte frumoasă a lui Katie Melua, de pe albumul Pictures. Sper să vă placă.

1.8 3.6 7.2 = bullshit marca Orange!

Se dau: 2 modem-uri 3G, 3 calculatoare, 3 oraşe, un abonament de date cu trafic nelimitat (pt Orange nelimitat înseamnă 8 giga pe lună). Avem deci suficiente date pentru a trage o concluzie pertinentă şi să dăm verdicte. Şi anume: Orange are nişte servicii de Internet de tot rahatul, cu viteze de acces fictive, care funcţionează când vor muşchii lor, în locaţii randomly alese, iar când funcţionează îţi vine să te dai cu capul de pereţi până se încarcă o amărâtă de pagină. Viteza teoretică a unui modem 3g+ este de 7.2 mb/s, iar conexiunea într-adevăr se realizează la această viteză. Viteza reală… face ca Dial-up de la Romtelecom să pară o adevărată inovaţie. De fapt ce mă doare pe mine: stau într-un cartier nou, unde Internetul prin cabluri, fibră etc este o perspectivă îndepărtată, iar singura mea salvare ar fi fost ceva wireless, recte fucking Orange, fucking Vodafone sau fucking Zapp. Da, ar fi fost o opţiune viabilă graţie noilor tehnologii care asigură viteze mari de transfer, în ciuda preţului mai mare, dacă nu am fi locuit în România unde serviciile sunt în bătaie de joc. Vodafone au preţuri nesimţite, Zapp a venit şi a plecat, agentul lor nefiind capabil să-şi instaleze modemul de test pe calculatorul meu, aşa că am rămas cu Orange pe cap. Asta acum câteva luni. Am primit o cartelă SIM, un modem, abonamentul vreo 20 şi ceva de euro, happy. A funcţionat treaba vreo câteva zile apoi a început coşmarul. Semnal slab, no connection la fiecare câteva minute. Pumni în tastatură, schimbat tastatură, mutat tot biroul în alt colţ al camerei unde aveam o liniuţă în plus la semnal. A mers o vreme acceptabil, apoi la fel. Am încercat să mut modemul, să-l feresc de influenţe electromagnetice, să-i fac o antenă home-made. Aiurea. Semnal 3G slab. La 1 (unu) kilometru de Cluj-Napoca. Nu-i nimic, îmi ziceam. Incompetenţii portocalii se laudă cu acoperire EDGE naţională, acolo unde nu este 3G. Viteză mai mică, de fapt mult mai mică, vreo 236 kbps, în schimb aveam semnal edge cinci liniuţe. Adică full, maximum posibil. Deci paginile web ar fi trebuit să se încarce acceptabil de repede, fără probleme şi nici nu-mi doream mai mult, fiindcă sincer nu mi-am imaginat că o să aduc filme HD cu o conexiune wireless. Credeţi că EDGE cu semnal maxim a funcţionat? Neee. Când stai la o pagină 10 minute să se încarce, se cheamă că-ţi iroseşti viaţa şi mai bine faci altceva, de exemplu să înjuri sau să blestemi Orange şi angajaţii lor incompetenţi. Între timp am dat 120 de euro pe alt modem, mai trendy, mic cât un stick, că cică ăla vechi era posibil să fie stricat. Rezultatele aceleaşi. L-am plimbat prin Cluj, la Alba Iulia, la munte. Same old shit. În oraş merge perfect în anumite locaţii, infect (precum la mine acasă) în altele. Acum m-am resemnat, netul merge în salturi influenţat probabil de vreme, cum se mişcă prin casă vecinul de deasupra, cuptorul cu microunde, fuck knows. Poate că stâlpul de telefonie mobilă care deserveşte aria mea funcţionează prost. Nu mai contează, părerea mi-am format-o deja despre o companie pe care iniţial o admiram pentru diversitatea ofertelor şi despre care am aflat pe pielea mea că oferă nişte servicii de slabă calitate, fără acoperire.

Lui Catrinel, cu dedicaţie

* În caz că nu ştiaţi, e sezonul de împerechere la prietenii noştri, câinii. Nenorocul face ca Primul Câine al cartierului să fie o ea, născută pe când blocul nostru ieşea din brazdă şi ajunsă la maturitate acum, când toţi masculii de pe o rază de 2 km vin cu mic cu mare la petrecere. Rezultatul: o săptămână în care am asistat la tot felul de scene cu bulină roşie şi în care am ocolit blocul doar ca să nu ajung în mijlocul orgiilor şi încăierărilor aferente. Acum e linişte.

* Dacă cineva care mă cunoaşte mai are vreo îndoială că nu sunt băutor… iată nişte dovezi:
– Pentru vacanţa la Bâlea am luat cu mine un pack de 6 beri. Am venit înapoi cu 3. Vinul şi şampania nu se pot contabiliza, fiindcă am băut din mai multe pahare deodată..
– Acu două seri am vrut să beau o bere din alea trei. Pentru că era la temperatura camerei, în cazul meu 18 grade (brrr), am pus-o în congelator în ideea să o scot peste 10 minute rece. Am uitat-o acolo evident iar a doua zi în loc de cutie am găsit un fel de bilă care, noroc pentru frigider, nu crăpase.
– De fapt mie nu-mi place berea. Decât o bere, aleg oricând cola, Red Bull sau apă plată. Cu lămâie. Practic singurul moment când tânjesc după o bere este atunci când, într-un club/restaurant, sunt înconjurat şi înecat de fum de ţigară. Dunno why, dar berea merge bine cu fumul de ţigară. Nu cu o ţigară, pentru că nu fumez, ci doar cu fumul. Atunci dau pe gât rapid una şi apoi o lungesc pe a doua, iar în cazuri extreme, de program prelungit, pe a treia. Altă problemă: de multe ori m-am auzit zicând câte unuia “hai la o bere”. Şi asta doar pentru că nu puteam zice “hai la o cola”, că suna gay, şi nici “hai la o cafea”, pentru că nu-mi place cafeaua. Sooo uncool 😛

* În ultima perioadă am văzut mai multe filme, dintre care mi-au atras atenţia doar două: The Brave One, cu Jodie Foster şi Atonement cu Keira Knightley. Primul este ok, Hollywood style, cu un final un pic neaşteptat şi aş zice cam incorect moral. Celălalt, Atonement, este o ecranizare a unui roman de Ian McEwan, rezultatul fiind un film fără cusur, frumos şi emoţionant. Bun, şi pentru că sunt un superficial, trebuie să fac o precizare: Keira Knightley este probabil singura femeie/actriţă/whatever căreia i-aş da personal bani să meargă să-şi pună naibii silicoane fiindcă nu se mai poate… nu mi se pare normal să văd un chip aşa frumos şi în rest linii drepte. Dar nimic, vă spun, oricâtă bunăvoinţă aş avea. Nu există măcar vreo petiţie în acest sens, să o semnez?

* Prin intermediul Google mă vizitează persoane care caută tot felul de chestii mai mult sau mai puţin aiurite şi ajung la mine mai mult sau mai puţin întâmplător. O parte găsesc pe site ceea ce caută, marea parte nu, pentru că în cazul meu SEO este încă în stadiu de embrion. Deci nu am poze cu OZN-uri, nici indicaţii despre cum se construieşte un mall. Însă un articol de-al meu de pe la începutul blogului, cel despre fotomodelul Catrinel Menghia şi apariţia sa într-un număr FHM, îmi aduce zilnic cele mai multe search-uri din locaţii care de care mai exotice. Mexic, Australia, Hawaii, Japonia sunt doar câteva dintre locurile de unde au fost iniţiate căutări după poze cu frumoasa în cauză. Aşadar, în semn de recunoştinţă, iată mai jos un bonus pentru căutători. Click pe poză pentru detalii 😉

Alt an, altă distracţie

Un an nou, fiecare cu planurile şi proiectele sale mai mult sau mai puţin realiste. Şi eu am. O parte au ca scop materializarea unor mici şi mai puţin mici plăceri. Restul sunt grandioase. Deci, anul ăsta voi încerca să spun un nu hotărât voluntariatului useless şi tot un nu, dar mai blând, tragerii de timp. Mi-am dat seama că 2007 a zburat cam repede. Dacă şi 2008 va fi la fel de bogat în evenimente (personale) înseamnă că va trece la fel de repede şi asta nu-i neapărat bine deoarece nu mă grăbesc niciunde. E bine să fii ocupat, dar e şi mai bine să fii ocupat făcând chestii plăcute şi doar pentru încântarea proprie.

Sfârşitul de an a trecut repede şi el, l-am petrecut la Bâlea Lac cu prieteni dragi, a fost frumos (aici alte poze). Vă recomand călduros cabana de la Bâlea Cascadă, preţuri accesibile, organizare surprinzător de bună de Revelion. În rest, în fiecare zi telecabină, zăpadă, papa bun şi urcări pe munte, vizitat hotelul de gheaţă şi multe poze. Soare cât cuprinde, vreme aşa cum nici n-am visat. Doar în ultima zi, când am urcat încă o dată cu telecabina ca să zicem byebye muntelui, s-a iscat un viscol turbat de nu puteam nici să respirăm, tocmai parcă pentru a vedea şi noi cum arată o vreme de iarnă veritabilă la Bâlea Lac. Am tăiat-o rapid înapoi la telecabină ca nu cumva să fie oprită din pricina vântului şi apoi cu maşina direcţia Sibiu. Apropo de Sibiu. Am fost în Sibiu chiar în ultima zi din an, deşi nu am rămas până seara fiindcă începea Revelionul şi la cabana noastră de la cucurigu. În piaţa mare tocmai făcea repetiţii solistul de la Reamonn (click pe poză) care a cântat un Oh, tonight.. you killed me with your smile de probă şi care s-a auzit minunat mai ales că nu era aglomerat şi stăteam lângă boxe. Cum muream toţi de frig am zis să mergem la un restaurant… de unde am ieşit abia peste vreo 3 ore deoarece localul gemea de lume iar chelnerii erau depăşiţi de situaţie. Toate pregătirile din Sibiu anunţau un miezul nopţii foarte spectaculous. Din păcate am auzit că ceaţa şi lipsa de entuziasm a publicului le-a cam stricat show-ul organizatorilor.

Pe 1 ianuarie 2008 ora 9 seara noi mergeam din nou la Sibiu, pentru a duce una dintre perechile de prieteni la gară. Deşi sus la Bâlea Lac ningea cuminte ca în poveşti, drumul spre Sibiu, prin Sibiu şi dinspre Sibiu a fost un chin deoarece nu era nici ţipenie de om care să arunce un antiderapant, sau să cureţe ceva zăpadă, iar maşina avea chef de dans. În timp ce coboram de la Bâlea, după o curbă, o căprioară. Luată prin surprindere de faruri nu mai ştia încotro s-o ia, a mers puţin în aceeaşi direcţie cu maşina, apoi a dispărut în pădure, fără să traverseze sau să facă ceva necugetat gen urcat pe capotă. Noapte, ninsoare, ora 0:00. Venind de la Sibiu spre Bâlea Cascadă. Drumul era alb complet. Nu bătea vântul, doar ningea sănătos. Of course, la ora aia nu am întâlnit nici măcar o singură maşină tot drumul. În schimb de îndată ce am intrat în pădure, am întâlnit zeci de urme de animale sălbatice care traversau în toate direcţiile posibile drumul acoperit de zăpadă. La lumina farurilor, traversând cu 10 km/h pădurea, aşteptam din clipă în clipă să-mi sară ceva în faţă, să fac infarct şi să mor. Nu a sărit nimic, iar când am văzut cabana parcă am văzut Burj Al Arab-ul.

***

În clipul de mai jos: eu sunt al doilea, cel care se rostogoleşte în loc să alunece…