O perlă în întuneric

Pământul fotografiat de un satelit japonez aflat în „drum” spre Lună. Imaginea (parte dintr-o serie de cadre HD) a fost făcută de la 110.000 km distanţă şi dată publicităţii pe 1 octombrie. Este prima fotografie High Definition făcută Pământului de la o astfel de distanţă nu pentru că până acum nu ar fi fost posibil acest lucru ci pentru că o astfel de poză nu are o prea mare valoare ştiinţifică. Satelitul japonez a fost lansat cu scopul de a studia satelitul nostru natural în vederea unor misiuni ulterioare şi face parte din noua cursă pentru explorarea Lunii la care participă toate marile agenţii spaţiale. Conform NASA, până în 2020 pe lună se va construi o bază permanentă locuibilă care va reprezenta rampa de lansare pentru viitoare misiuni de explorare a sistemului nostru solar. Dacă până acum planetele mai îndepărtate au fost explorare exclusiv de sonde automatizate fără echipaj uman, reîntoarcerea pe Lună va reprezenta primul pas în explorarea spaţiului cu echipaje umane. În poză este vizibil continentul sud-american. Click pe poză pentru imaginea originală. Homepage-ul JAXA şi detalii despre misiune aici.