*Ieri am colindat oraşul, mai precis cele 10.900 de magazine din centru. Rezultatul plimbării: o fustă şi o bluză. Cineva a fost foarte fericită. Iar cineva foaaarte plictisit(fără ă). Seara am văzut Transformers. Dacă aş fi fost să zicem… cu 6 ani mai tânăr, cred că îl declaram cel mai tare SF văzut vreodată. Aşa, pot spune că în ziua de azi nu mai există limite în domeniul efectelor speciale, dar există limite în originalitatea şi creativitatea scenariştilor. Încă mai cred că se poate face un film comercial (adică şi pentru valori mai scăzute ale IQ-ului) şi de calitate în acelaşi timp.
*Pe balcon am o familie de porumbei. Proşti. Şi-au făcut un cuib din 3 nuiele în spatele unei cutii într-un colţ cam de 3-4 luni. Nu-i plouă, nu-i bate soarele, nu-i deranjează nimeni că noi nu prea ieşim pe balcon, condiţii optime aş zice. Cu toate acestea porumbiţa stă pe ouă de atunci fără nici un rezultat. Motivul: cum face un ou, cum îl zdrobeşte (numai ea ştie cum – sub propria greutate sau cu ghearele, apoi cred că îl mănâncă, deoarece resturile dispar rapid). Ştiu asta pentru că m-am uitat periodic în speranţa că văd vreun pui. În felul ăsta am fost martorul la apariţia şi dispariţia a cel puţin 4 ouă. Natura a ştiut cum să evite riscul suprapopulării cu porumbei. I-a făcut proşti ca noaptea.
*Săptămâna viitoare mă duc la nişte interviuri pentru un nou job. Să vedem, bine că teoretic am de unde alege :-p.
*Tot săptămâna viitoare mergem de sâmbătă pe Transfăgărăşan pentru 5 zile, am rezervat deja locuri la cabana Bâlea-Cascadă. Din sutele de poze pe care le-am văzut zona arată superb, iar eu nu am mai fost niciodată. Obiective: să ajung pe vârful Moldoveanu, să fac nişte poze frumoase şi să văd Calea Lactee pe care nu am mai văzut-o de când eram mic atunci când mi-a arătat-o tata tot aşa, într-o excursie la munte. Totul depinde de vreme.
*Dacă sâmbătă dimineaţa la ora 9 fix îmi vibra patul de la două picamere (sau drujbe) turate la maximum în apartamentul de deasupra, acum, la 0:57, cineva mută mobilă. Numai aşa poţi turba fără să fii muşcat de nimic.