Tag Archives: presa

VEZI AICI FOTO VIDEO EXCLUSIV cu nimic

Există o practică a ziarelor online poate mai jegoasă decât folosirea sintagmei „VEZI AICI” în titluri, care am stabilit deja că e pentru ca retardații de cititori să știe că ACOLO e loc de dat click și nu altundeva. Mă refer la omniprezența cuvintelor FOTO și VIDEO în majoritatea titlurilor, mai ales acolo unde nu au ce căuta, adică unde e vorba de tragedii, exploatându-se astfel cu nerușinare curiozitatea morbidă a cititorilor. Nu contează că majoritatea fotografiilor și clipurilor au o vagă legătură cu subiectele tratate. Pentru a ademeni motoarele de căutare și vizitatorii mai puțin amatori de silabisit, aproape toate articolele au galerii foto sau video. A ars o pădure! Galerie foto cu o pădure…verde. S-a sinucis o studentă! Poze cu căminul în care stătea și un clip cu un câine vagabond (posibil martor!) ce-și făcea veacul pe lângă cămin.

Post de recuperare

Mi-am făcut cont pe Twitter. De fapt îl aveam de ceva vreme dar n-am scris nimic. Abia după ce am făcut un cont la shopstory.ro și am încept să postez mi-a picat în sfârșit și mie fisa că e sistemul ideal pentru a anunța lumea de diverse chestii și, dacă ești urmărit de cine trebuie, anunțul se răspândește cu o viteză fantastică. De exemplu dacă ești urmărit de Ashton Kutcher, el are potențialul de a anunța într-o clipă pe toți cei 1 milion de urmăritori ai săi cum că s-a lansat shopstory.ro 🙂 Aici contul Twitter shopstory, iar aici contul meu.

***

Am prins gustul filmelor proiectate în 3D. Primul l-am văzut vara trecută la Disneyland Paris (de fapt era aşa numitul “Cinema 4D”:  pe lângă efectele tridimensionale pe care le vedeai cu ochelarii speciali, se mişca şi sala cu tine, simţeai vântul, te stropeau cu apă la scenele unde era apă… da o ţinut numa vreo 10 minute tot filmul). Al doilea film 3D, de data asta lungmetraj, l-am văzut de curând la Cinema Odeon din Polus Center. O prostioară cu Brendan Fraser, Călătorie în centrul Pământului, la care în mod normal nu m-aş fi uitat mai mult de 10 minute. În 3d a arătat însă spectaculos, vezi actorii de parcă ar fi în fața ta, iar ”trucurile” cu diverse chestii care ”ies” din ecran și sar înspre tine sunt simpatice. Când am auzit că a venit Monsters vs Aliens 3D n-am mai stat pe gânduri, a must see. Mare greşeală. Abia după ce am luat biletele am văzut scris pe o hârtie mică lipită lângă casa de bilete: „Filmul Monsters… este dublat în limba română”. Blestemeee!! Niciunde altundeva nu era menţionat asta, pe afișe, pe internet… Şi apropo, de ce mama naibii cinema Odeon nu are un rahat de site cum are Cinema City de exemplu și tre să caut programu pe tot felul de alte site-uri obscure unde nu ai nici o garanție că e cel corect? Deci am dat 21 de lei (suprapreţ că e 3d…) că să aud nişte români rataţi cum behăie fals în locul unor actori cunoscuţi care, culmea, erau trecuţi pe afiş. Ce mama naibii mă interesa că „joacă” Reese Whiterspoon sau Hugh Laurie dacă eu nu le auzeam vocile? Că de văzut nu putea fi vorba fiind desene animate!!! Şi, deşi am avut toată bunăvoinţa, a fost exact cum m-am aşteptat: vocile erau parcă din alt film, în genul celor de la Cartoon Network, formulările ridicole și stângace = o experienţă ratată şi plină de nervi. În afară de copiii care nu ştiu citi, nu ştiu ce om întreg la cap ar prefera să urmărească un film dublat când tocmai vocile unor actori cunoscuți sunt considerate un atu important într-un film de animație.

***

Săptămâna trecută am fost la Satu Mare să ducem o prietenă. Jur că parcă ne-am întors 20 de ani în trecut. În viaţa vieţii mele n-am întâlnit un oraş mai neîngrijit şi plin de gropi ca Satu Mare. Până acolo drumul e superb. Cum intri în oraş, ZBAANG! îți rupi mașina. Trotuarele cred că n-au fost făcute de pe vremea lu Ceauşescu. Nu pot ca să pricep cine şi de ce l-a ales pe primar, care dracu o fi. Dar ce m-a dat pe spate a fost altceva. Nu tu drumuri, nu tu trotuare, nu nimic, în schimb aveau parcometre alimentate de panouri solare :))) Am crezut că nu văd bine. Da, deci asta a fost prioritatea numărul unu în oraş, să pună baterii solare la parcometre. Normal, cu ceva fonduri europene din care au putut ciordi ceva, scârbele. Când am ajuns în Cluj ziceai că suntem la Viena.

Ei au drumurile așa…

Da-n schimb au panouri solare la parcometre…

***

Ziarul „Adevărul de seară” are un buget serios pentru promovare. Oriunde mă uit dau numa de cutiile cu ziarul oferit gratuit. La ieşirea din supermarketuri, în parcarea mall-ului, la intrare în restaurantul Pizza Hut (!), pe stradă pe pereţii clădirilor, peste tot. Cutiile, vopsite portocaliu fosforescent, atrag privirea foarte rapid. Am luat și eu o dată ziaru, nu că mi-ar fi trebuit, da era la îndemână, și l-am uitat apoi în mașină necitit. Cu toate eforturile, presa scrisă își trăiește ultimele momente. Vor mai supraviețui o vreme tabloidele, probabil până când accesul la Internet va avea o răspândire suficientă iar publicul mai “atehnic” va ajunge la un minimum de educație informatică, apoi și aceștia vor învăța să dea search pe Google după sexy brăilence și alte jivine.

Culmea utilului: după ce s-a golit de ziare (utile și ele la împachetat, la făcut focul pentru grătar…), cutia prestează în interesul municipalității servind drept coș de gunoi.

***

S-a îndurat Yahoo! de români şi a dat drumu la Yahoo Messenger pentru iPhone şi în Apple Store-ul românesc. Aplicaţia foarte faină, n-am ce comenta, se comportă ca cea desktop, ba chiar e mai frumos colorată, o singură chestie mă intrigă însă. În lista de messenger de pe iPhone îmi apar contacte pe care le-am şters de câţiva ani buni. Iar acum sunt acolo. Freaky. De aici deduc că Yahoo de fapt nu şterge definitiv nici un contact din lista ta atunci când îl ştergi tu. Pot ca să mă întreb de ce?

***

N-am nimic cu cei de la CityNews, dar totuşi, mi se pare cam ”nesi” locul de parcare ales de ei, mai ales că niște ziariști ar trebui să sancționeze astfel de comportamente. Bine, nu numa ei au parcat acolo, toate locurile rezervate persoanelor cu handicap erau pline. Dacă şoferul CityNews suferă de vreun handicap îmi cer scuze.

Nu chiar drept la ţintă

“Cupa presei la tir” organizată de Jandarmerie  cu ocazia “Zilelor Jandarmeriei Române” a fost un prilej să-mi fac şi eu legitimaţie de presă ca să pot participa la pac-pac. Demers complet nenecesar fiindcă nu ne-a legitimat nici dracu. Putem să fiu însuşi fucking Gorbunov că n-avea nimeni treabă. Ni s-au pus în mână pistoale, gloanţe, puşti… trageţi băieţi! Şi fete. Care fete au luat caimacul câştigând diplome, cupe, tot. Eu şi colegul Răzvan am câştigat experienţă, dumnealui reuşind performanţa de a nimeri o singură dată ţinta în timpul rundei de încălzire, iar eu să ratez doar un foc dar fix în timpul concursului, adică atunci când se puncta. În rest am fost pe val, ba chiar am nimerit ţinta oblu în mijloc când am tras cu pistolul mitralieră. Păcat că nimeni nu ţinea scorul.  Aşadar organizare bună (minus treaba cu legitimatul), disciplină jandarmerească, fasole cu cârnaţi şi varză murată plus experienţa de a trage cu muniţie adevărată, experienţă de care sper să n-am nevoie.

“Oare ce avem azi în meniu?”

“Care-o comentat?”

“OMG, apar la TV?”

My new best friend

Cum îi văd PR-iştii pe ziarişti

Nu e nici un secret ca la 99% din conferinţele de presă organizatorii se întrec în eforturi de a răsfăţa ziariştii prezenţi pentru a beneficia de relatări pozitiv-linguşitoare asupra evenimentului. Un cocktail, o plăsuţă cu suveniruri, un mic cadou, toate sunt până la un punct normale. Se dau de pomană de la pixuri şi calendare până la sticle de vin şi iPod-uri. Să nu mai vorbim de memory stick-uri. Din păcate unele specimene din presă şi-au făcut un scop în viaţă din a aduna cât mai multe astfel de “prăzi”. Un exemplu ar fi filmuleţul de aici, în care după terminarea unei conferinţe mai mulţi jurnalişti se înghesuie ca nişte animale ca să pună mâna pe o plasă-cadou. Jenant. Bineînţeles că PR-iştii cunosc fenomenul şi îl exploatează alocând bugete însemnate evenimentelor unde este invitată presa. Totuşi, cât de prost/imatur/lipsit de orice urmă de subtilitate trebuie să fii ca să compui o invitaţie precum cea de mai jos, adresată pe deasupra şi “Directorului General” al ziarului? 🙂 Sau poate e doar o metodă de a identifica fripturiştii veritabili, fiindcă în afară de aceştia care probabil că au şi participat la eveniment, nu ştiu care ziarist nu s-ar fi simţit jignit de textul de mai jos. Click pentru mărire.