Nip slip

Îmi place să fiu informat 😛 . Aşa că a ajuns repede şi la mine SENZAŢIONALA ştire cu Eva Mendes care a făcut zilele trecute înconjurul Internetului, după ce tipei în cauză i-a scăpat un sfârc din rochie (nip’ slip, cum zic ei) în timpul unei emisiuni live difuzată pe un post franţuzesc. Deşi am văzut mai multe variante de clipuri unde lumea “credea” că a văzut ceva, eu n-am văzut decât să zicem vreo 10% din ceea ce părea a fi un început de sfârc 🙂 Atâta tam-tam pentru nimic. Dovada:

***

Maşini ale unor persoane cu serioase handicapuri (de bun simţ şi de educaţie) în parcarea rezervată persoanelor cu handicap (real) de la Polus, restul parcării fiind pe trei sferturi goală la ora aceea. Nu cumva să se mişte mai mult de 10 metri până la intrare că fac febră musculară pipiţele şi pipiţoii de ei. Sau poate ei se simţeau handicapaţi, cine ştie..

Apropo de parcarea mall-ului lu’ peşte. Trec peste faptul că nu are nici un sistem de numerotare locurilor de parcare ca să nu trebuiască să te duci ca fraieru apăsând continuu butonul de deblocare uşi de la chei doar pentru a-ţi repera maşina prin semnale luminoase atunci când este aglomeraţie mare. Evident că atunci când mă cobor din maşină uit de cele mai multe ori să-mi iau puncte de reper ca să o mai găsesc în parcarea aia de 10 kilometri. În fine. Problema majoră este că nu sunt suficiente semne de circulaţie care să delimiteze clar sensurile de mers şi priorităţile. Aşa că toată lumea circulă prin parcare cum vrea muşchii lor. Ieri era să mă bag din plin într-o maşină, condusă de o femeie, care mi-a ieşit în faţă şi când m-a văzut a pus frână în loc să încerce să treacă de mine. Eu veneam cu o oarecare viteză din lateral fiindcă ştiam că am prioritate. Am pus o frână şi am patinat vreo 10 m înainte să mă opresc la vreun metru de ea. Deoarece mi-a ieşit aşa brusc în faţă am ezitat să cobor sau altceva fiindcă m-am gândit că poate eu sunt vinovat, neobservând vreun semn. Aia s-a uitat o clipă la mine cu o faţă speriată apoi dusă a fost. Ulterior m-am uitat şi la semnele puse la dracu în praznic în capătul parcării, care mi-au confirmat că aveam prioritate.

Bits of crap

* Uşile glisante de la intrarea Polus Center sunt cretine. Adică atunci când la ieşire s-au închis fix când trecea Laura prin dreptul lor de aproape au dărâmat-o, sincer să fiu am râs amândoi că ni s-a părut comic. Când m-au trosnit şi pe mine ieri de mi-am scăpat portofelul (doldora de bani fireşte), a râs doar Laura.

* Sâmbăta oamenii ar trebui să doarmă până nu mai pot, să lenevească, conform obiceiurilor de mii de ani. Eu nu. La ora 8:05 cineva suna la uşă. Era paznicul care mă anunţa că o betonieră nu are loc de maşina mea şi că să vin să mi-o mut. La ora 8 sâmbăta. Fără lentilele de contact, în pantaloni scurţi şi cu parbrizul îngheţat bocnă, am mutat-o folosind o rută din memorie că de văzut ceva, mai greu. Cred că am călcat vreo doi câini, dar avem oricum destui.

KFC & Mon Cheri

Ieri dimineaţă în drum spre serviciu am avut o surpriză extrem de plăcută (ca să vedeţi ce puţin îmi trebuie să fiu mulţumit). Jegul ăla de piaţă de zarzavaturi din faţă de la McDonalds din Mihai Viteazu a dispărut. Funcţiona acolo cu statut temporar de peste un an şi sincer mă călca pe nervi să fac slalom printre verze, vinete şi ţigani ca să ajung în McDonalds. Gata cu murdăria, mirosul de piaţă, ţiganii şi ţăranii vânzători. Nu ştiu unde au dispărut, au fost deportaţi în Sahara 😛 sau au fost mutaţi la parterul noului parking din spatele restaurantului aşa cum era stabilit, treaba lor, bine că nu mai sunt acolo. Au mai rămas doar nişte stâlpi de la tarabe printre care se învârteau câţiva bătrâni în căutare de monede rătăcite. Trist peisaj.

Am profitat că am prins KFC-ul din Polus Center mai liber ca de obicei şi m-am aşezat la coadă ca să degust din puii kentukinezi. Aveam o singură persoană în faţă şi m-am gândit că hai… Dar cum după bunul meu obicei de fiecare dată mă aşez la coada nepotrivită, nici acum nu am avut mai mult fler. Femeia din faţă a cumpărat cam tot ce aveau ăia prin meniu, în total vreo zece kile de pui. Când îmi vine şi mie rândul, aia de la tejghea către şefu-so: “Pot să-mi iau liber cinci minute?”. Noroc cu şefu care văzându-mi probabil privirea de criminal gata de acţiune îi zice că da, dar după ce-mi ia şi mie comanda. Eu am mai încercat KFC-ul doar o singură dată într-o excursie şi nu mi s-a părut mare lucru. Hotărât să-i mai acord o şansă, de data asta mi-am luat specialitatea lor numero uno şi anume vestitele aripioare picante cu cartofi prăjiţi, sos de usturoi şi pepsi. Cartofii au picat din start că n-aveau nici un gust (ăia de la Mac sunt de departe mai buni – şi probabil mai plin de e-uri dar chiar nu mă interesează), sucul – ca orice suc, iar aripioarele – foc şi pară. La propriu, am crezut că iau foc de cât de picante erau. Nici nu le mai simţeam gustul, doar un fel de durere amplificată de fiecare gură de suc. Deci bye KFC cu puii voştri cu tot. Dar nu puteam să scap aşa uşor. După meniul cu aripioarele înfocate am găsit de cuviinţă să rad juma de cutie de bomboane Mon Cheri, minunate de altfel, apoi am zis că parcă ar merge şi o bere. A mers foarte bine. Ce a urmat deja e istorie. Nu intru în detalii dar dacă vreţi experienţe aproape de lumea de dincolo urmaţi calea KFC -> Mon Cheri -> Becks. Rezultat imediat, supravieţuire incertă.

Polus update

Am fost ieri din nou la Polus, ca simplu gură-cască, să văd ce s-a mai schimbat de la inaugurare. Adevăru-i că s-au schimbat multe din ziua conferinţei de presă, magazinele fiind majoritatea deschise. Aerul era respirabil iar populaţia cu miile. În timp ce Laura jubila la vederea unor magazine “celebre” care până acum n-au călcat în Cluj, eu am observat unele chestii. De exemplu, am observat că în toată parcarea nu sunt deocamdată coşuri de gunoi. Apoi mi-am dat seama că mă enervează teribil chioşcul de Fornetti aruncat chiar în mijlocul intrării principale, probabil şi din cauză că am murit de stomac cu o zi în urmă după ce am băgat în mine juma de kil de fornetti cu telemea. Avansând în Carrefour am avut imaginea unei cozi uriaşe de oameni care aveau în braţe acelaşi produs: un televizor de 21″ care era probabil la ofertă. Cred că erau vreo 50 de persoane, toţi cu mutre plictisite aşteptînd la garanţie. O clipă am avut imboldul să pornesc camera la telefon şi să filmez coada trecând razant pe lângă ei dar apoi mi-am dat seama că mi-aş fi luat ceva pumni şi m-am calmat. Food court-ul, de fapt imensa cantină a mall-ului, gemea de lume, fiecare loc liber fiind ocupat. Fast-food-urile nu se vedeau din cauza cozilor, în special coada de la KFC fiind de domeniul SF. Deşi ne-am dus ca vizitatori, Laura nu respectat regula şi am plecat de acolo cu o curea şi nişte cercei.