Tag Archives: politie

Am făcut și-am dres

Am fost în concediu.

(aici mai multe poze)

***

Am făcut niște încercări de camera ascunsă, așa mai low-budget. Mai urmează, în funcție de disponibilitatea de a se face de râs a colegilor mei de la FTR :). Iată una dintre ele:

***

Am asfalt pe stradă, după trei ani și ceva în care am reușit să-mi distrug bieletele (așa cred că le zice) la mașină prin gropi. Deci nu te votez bă!!

***

Am filmat o decolare (de fapt Mihai a filmat, eu am pozat) de lângă pista aeroportului Băneasa, sub privirile amenințătoare ale unor paznici mult prea zeloși ținând cont de amenințarea teroristă reprezentată de mine și de Mihai, care au apărut la două minute după ce am ajuns lângă gardul aeroportului și nu s-au lăsat până nu ne-am îndepărtat 20 de metri. Probabil știau că de la distanța aia nu puteam arunca cu pietre în avion, că altceva ce dracu să-i fi făcut?

***

Am văzut un film la IMAX, în București că numa acolo este. Nu pot descrie cât de mișto se poate vedea imaginea pe ecranul ăla! Și era Harry Potter, al cărui fan nu sunt și nu pot fi pentru că mi se pare o poveste neoriginală și lipsită de imaginație de la primul film din serie până la ultimul. Dar văzut la IMAX, Harry Potter este ză shit.

***

Am fost pe Transalpina, care cum ar veni e noul Transfăgărășan, cu deosebirea că-i de zece ori mai faină. Sau fain, că-i un traseu. După ce vor pune băieții și balustrade la șosea ca să nu faci un salt în prăpastie cât timp pozezi minunăția de peisaj, vom avea în sfârșit și noi (noi românii adică) ceva nou cu care chiar ne putem mândri în caz că suntem loviți de patriotism subit.

***

In-cre-di-bil, l-au prins pe măgarul care mi-a furat laptopul și aparatul foto din mașină în luna martie. Deci chiar l-au prins. M-au sunat de la secția IV zilele trecute să vin să văd niște poze cu diverse bunuri care cică au fost confiscate din casa unuia suspectat că a jefuit mai multe mașini din Cluj. El fiind din Tîrgu Mureș. M-am dus, evident fără speranțe. După ce am așteptat zece minute după un cuplu de tineri care au fost chemați din același motiv, am ajuns și eu în fața unui monitor pe care polițiștii au început să-mi arate poze cu diverse obiecte. Vreo 500-600 de obiecte. Cred că am rămas cu gura căscată vreo jumătate de oră, zicând din când în când “Nu pot să cred…” – varianta police-friendly a lui “ai să-mi bag p**a!”, cât timp mi se derulau pe ecran obiectele găsite în casa porcului, care se pare că a fost ocupat al dracului. Porcul. Parcă eram în fața unui magazin online. Vreo sută și ceva de poșete de toate mărimile și culorile, zeci de genți de laptop, laptopuri dezmembrate, genți foto, aparate foto P&S, GPS-uri, ceasuri de mână, încărcătoare, telefoane, căști… Și brusc tresar! Căștile mele JVC care erau în geanta laptopului furat! Căștile mele pe care am dat mult mai mult decât făceau fiindcă le-am luat din Monaco erau acolo, în fața mea, printre obiectele furate. Să vedeți ce s-au bucurat polițiștii când au auzit asta… 🙂 Fiindcă, am aflat de la ei, hoțul nu recunoaște nimic așa că acuma trebuie găsiți proprietarii a cât mai multe dintre obiectele furate, pentru a-l putea băga la răcoare pe animal. Io unu eram însă fericit că i-au stricat jocul și pe deasupra că stiu cum arată, polițiștii fiind drăguți și arătându-mi o poză cu el. Dar stați să vedeți ce-am mai aflat! Jivina are 36 de ani și trăiește într-o casă cu etaj nou nouță  împreună cu concubina și un copil mic, probabil al lui. Și, țineți-vă bine, în curtea pavată a casei avea două mașini și un lac artificial. I shit you not. Probabil fiindcă nu mai văzuseră nici ei așa ceva, polițiștii au fotografiat și casa și lacul și concubina și copilul și tot. No bun, ca să o scurtez, laptopul și aparatul foto evident nu mai erau acolo, dar am înțeles că o să-mi recuperez prețioasele căști și, poate, după ce va fi condamnat, nenea va vorbi și va spune cui și unde a vândut alte obiecte furate. Că cică așa fac majoritatea, tac mâlc până se trezesc cu sentința, apoi încep să coopereze. Din păcate nu am avut voie să fac o poză să vi-l arăt pe stimabil, dar am reușit să-i fac un portret cu mouse-ul deoarece i-am ținut minte toate trăsăturile. Poate fiindcă avea vreo patru în total.

Dacă plouă de Revelion…

O singură postare luna trecută. Ori nu am avut nimic de zis, ori nu am avut timp. Sau am avut timp dar mi-a fost lene. Sau m-am jucat Need For Speed – Hot Pursuit, care e absolut minunat făcut. Trebuie să mă gândesc bine dacă chiar vreau să-mi iau Playstation 3 la anul – risc să-mi ratez viața.

***

Ce s-a mai întâmplat între timp… Incredibil, au început să lucreze la jumătate din drumul de la blocul meu la șosea. Cealaltă jumătate prin 2020 cel mai devreme. Oricum, faptul că s-au apucat înseamnă excavatoare și basculante și noroi și iadul pe pământ. Dar măcar au reușit să facă trotuarele. Frumos pentru femei că pot să tropăie cu tocurile fără să și le rupă în gropi, doar că eu circul cu mașina pe drum. Asftaltatul drumului în primăvară, sorry, e prea frig. Nu știu dacă vă amintiți, dar toamna asta a fost cea mai săracă în precipitații toamnă din ultimul secol. Numai soare și vreme bună. Au stat imbecilii cât au stat, dar, observând că vremea nu ținea cu ei în sensul că permitea lucrul, au trebuit să se apuce de muncă. La mijlocul lui noiembrie. Inevitabil, ploaia a venit până la urmă, și a venit în forță. La fix ca să facă din șantier un infern. Un infern care trebuie străbătut pe jos, fiindcă noi și alți o sută de locatari nu mai putem ajunge la bloc cu mașinile. Ăia cu drumul au săpat șanțuri ca să bage canalizare, au arat și au șters de pe fața pământului orice urmă de potecă. Așa că, de o săptămână, ne întoarcem de la mașină pe o ploaie înghețată și pe vârfuri ca niște balerine ca să nu ne cufundăm în mâl. Ieri seară am observat o portiță de acces între o groapă de doi metri și un stâlp, mama lui de stâlp. Cu Laura ghidându-mă, am reușit să mă strecor cu Loganul și să ajungem la bloc. Pe la ora 11pm mi-am dat seama că mi-am uitat ceva la birou. Fuck de devil. M-am urcat în mașina Laurei și am plecat, încercând să mă strecor iar prin portița de care ziceam. Doar că de data asta nu aveam ghid care să-mi zică cât mai am până la marginea gropii și, încercând să păstrez distanța față de groapă ca să nu ajung la știri, am frecat aripa spate de stâlp. EU, cu carnet de 10 ani, frec mașina ca o vită nesimțitoare. De vină pentru toate astea este primarul din Florești, normal.

***

Într-o seară am avut poftă de Mac. M-am urcat în mașină și țuști… 8 kilometri până la drive in-ul cel mai apropiat. De fapt singurul din Cluj, că no, urbe mică, Mac-uri puține. Acolo coadă, că pe toți îi apucă pofta la miezul nopții. Iau burgerul și dau să mă întorc. Linie continuă, nicio mașină, mă uit cu atenție mare în stânga și-n dreapta, calc linia continuă, îndrept volanu…. și dau nas în nas cu o mașină de poliție. Ăia au stat preț de două secunde să-și dea seama dacă tocmai am făcut ce-am făcut în fața lor. După care normal, girofar, sirenă, întorc și ei pe linia continuă să mă “prindă” probabil – eu îi așteptam deja cu actele în mână și cu avariile pornite. Știți ce-ați făcut? Știu. De ce? Că mă grăbeam spre casă că se răcea Big Mac-ul, ce dracu să zic. Ce s-a întâmplat în continuare nu contează așa mult, contează că s-a terminat relativ ok pentru mine. Totuși, nici acum nu-mi dau seama de unde a răsărit mașina aia.

***

Un afiș pentru FTR.ro. Nu îl folosim niciunde, e așa just for fun.

Și o poză cu formația “Ni cîți îs”, care ne-a vizitat la redacție:

Dacă îmi permitea natura, clar aș fi optat pentru freza asta:

8 martie negru

Laura voia să conducă de 8 martie. Puteam să o las, fiindcă era 8 martie. Dar n-am vrut, că-s rău şi insensibil. Am plătit pentru asta. Un milion opt sute lei vechi. Iar ea s-a ales cu flori. Pe care eu le-am aruncat în ghenă. Telenovelă? Nu… ghinion, sau blestemul lui opt martie negru.

Cum eu am impresia că nimeni nu poate ţine de volan mai bine ca mine şi dacă nu conduc eu atunci cu siguranţă timpul alocat oricărui drum se va dubla, am ignorat repetatele rugăminţi ale Laurei de a o lăsa pe ea să conducă pe drumul de la Zalău la Cluj ce l-am făcut de 8 martie. Şi drept urmare mi-am luat-o. Când să ieşim dintr-un sat, observ că-mi face cineva flash-uri. Din păcate văd şi maşina poliţiei la nici 200 de metri. Frânez şi înaintez uitându-mă în altă direcţie, cu un mare muscoi pe căciulă.  “Ăă, cred că ţi-o făcut semn să opreşti”, zice Laura. Fuck. Am oprit la ceva distanţă, mă uit în oglindă, poliţaiu iese din maşină, deci da.., ies şi eu în întâmpinare. Scuze, nu v-am văzut, heheh… Nu-i nimic, aveaţi 82 în localitate. Serios? Da’ cum, eram încă în localitate? Da, eraţi, uitaţi, vedeţi, acolo este o casă, actele vă rog, bună ziua doamnă şi la mulţi ani de 8 martie. hehehe şi hihihi-uri. M-am dus la maşina lui, am vrut să plătesc pe loc amenda, îmi zice că nu mai are chitanţe. Că o fost invitaţie la şpagă din partea lui, că n-o fost, mă doare undeva. Sunt sigur că oricum ia destulă de la alţi şoferi, iar eu totdeauna am simţit că m-aş înjosi prea mult să mă târguiesc, milogesc etc. E totuşi o fiinţă inferioară. În timp ce ăla desena amenda mă gândeam uite măgaru’, îmi dă amendă de 8 martie. A, da stai că nu-s femeie, ce dacă e 8 martie… A, dar putea să fie Laura la volan, boule, şi clar că se punea altfel problema. Când să plec îmi zice să mai stau un pic, apoi se apucă să scotocească pe bancheta din spate într-o cutie şi numa văd că-mi întinde trei flori, “pentru doamna de 8 martie”. Mi-a trecut brusc un flash prin faţa ochilor cum îi plesnesc vreo câteva cu ele peste cap şi-i cade cascheta, dar m-am limitat la un zâmbet acru, i-am urat o zi bună (şi-un “sugi” în gând) şi m-am cărat cu amenda într-o mână şi cu florile în cealaltă. Când am ajuns acasă am aruncat freziile sau ce-or fi fost în ghena din faţa blocului, fiind desigur luat la rost că “totuşi, ce vină au săracile flori?”.

Life sign

N-am murit, doar cheful de scris a atins cote minime, din cauza vremii, răcelii, timpului care nu-mi ajunge.

***

Eu merg la poştă maxim de vreo două ori pe an şi de cele mai multe ori nu pentru mine. Şi încă de acum mult timp am învăţat că la poştă se stă. Până crăpi. M-aş mira să existe în lume instituţie mai ineficientă şi mai generatoare de nervi decât Poşta Română. Ştiu că au investit în ultima vreme în logistică, promovare şi altele, dar au ignorat ca nişte boi “primenirea” personalului de la ghişee, care sunt nişte fosile cu patru clase leneşe şi impertinente. Deci cum ziceam, intru azi în oficiul poştal să plătesc ceva şi văd minunea: un ghişeu la care aştepta o singură persoană. Fericire mare. Care s-a evaporat treptat în cele 25 de minute fix câte au trecut până să-mi vină rândul, timp în care jivina de partea cealaltă a ghişeului a butonat tastatura (cu un deget) şi a clickuit până  am simţit că timpul se dilată, încetineşte şi moare. Probabil a jucat vreo două Solitaire şi a făcut un chat cu fiică-sa între timp, fiindcă cât dracu poa’ să-ţi ia să bagi în “sistem” două plicuri?!

***

Din filmele pe care le-am văzut în ultima vreme:

Wall-E – povestea robotului rămas singur pe Pământul abandonat din cauza gunoaielor, un film de animaţie superb produs de  Disney şi Pixar. Calitatea versiunii pe care am văzut-o a fost execrabilă, tocmai de aceea voi cumpăra dvd-ul când va apărea ca să-l mai văd o dată. Varianta asta pică dacă între timp vine netul de mare viteză la mine în “sat” și găsesc varianta HD.

Kung Fu Panda – excelent, mult umor, animație foarte bine realizată în spcecial la scenele de luptă iar vocile unor staruri precum Dustin Hoffman, Jack Black sau Angelina Jolie aduc un plus de savoare.

Don’t mess with the Zohan cu Adam Sandler în rolul principal a avut multe scene comice mai ales la început, dar s-a tâmpit pe parcurs până la un final stupid.

Prison Break sezonul 4 a debutat de ceva vreme. O cam lălăiește și nu reușește să-mi capteze interesul cum au făcut-o primele trei.

***

Io innebunesc când văd faze de genul ăsta:


Mai presus de lege from OLiX on Vimeo.

***

Dar mi-ar plăcea să văd o reacție a polițiștilor în genul ăsteia de mai jos:

De-ale noastre..

Gândire românească. Florești este un sătuleț aproape lipit de Cluj. Prin jurul Floreștiului se construiește continuu de câțiva ani, drept urmare traficul dintre cele două localități a crescut foarte mult, mai ales că drumul care leagă localitățile este unul și același cu drumul european spre Oradea. O vreme șoseaua a fost împărțită în patru benzi, două pe fiecare sens de mers, cu mențiunea că la intrare în Florești banda de la marginea drumului se îngusta destul de mult, astfel încât nu mai încăpeau să zicem două tiruri, ci un tir și o mașină mică. Geniile din spatele marcajelor s-au gândit ei ce s-au gândit și au venit cu o soluție briliantă: să transforme una dintre benzi în pistă pentru biciclete de la intrarea în sat până la ieșire. Asta pe un drum european foarte aglomerat unde se circulă, chiar și în sat, cu 80-100 km/h. Sigur că nici urmă de bicicliști pentru că nimeni nu e nebun să pedaleze când la juma de metru de el trece un tir turbat. Plus că grăbiții (adică maneliști, looseri, dobitoci) o luau de multe ori pe pista de biciclete ca să depășească. Deci ar fi fost sinucidere. Au venit și au trecut ploi, marcajele s-au șters, șoseaua a redevenit un fel de pistă pe care toți rulau care cum putea, din când în când mai murea câte un tâmpit care se izbea de vreo basculantă, dar în ansamblu traficul se desfășura chiar lejer. Mai puțin la câte un accident când se făceau niște cozi de-ți venea să-ți iei cameră la hotel. Acum însă totul s-a terminat. Un nebun de la Poliția Rutieră sau cine naiba se ocupă de chestiile astea a venit cu o nouă idee strălucită pentru a elimina accidentele… A pus radare în vreo patru locuri și a tras niște marcaje noi. Groase ca să-ți sară în ochi, marcajele astea îngustează drumul la fix o bandă pe fiecare sens în momentul în care intri în sat. Restul de șosea care ar putea fi folosită stă degeaba. Acum ești obligat să circuli între două linii groase, sub supravegherea lui dracu cu caschetă care stă pe margine. De ce stă nu pricep fiindcă de când cu marcajele viteza maximă pe care o poți atinge e de maxim 20km/h. Practic tot ce s-a realizat este o coadă continuă care începe de dimineața și se termină noaptea târziu. Iar tu, ca locuitor al Floreștiului, îți dorești moartea până reușești să ieși la drumul mare de pe vreo străduță a “paradisului imobiliar” pentru că nu există practic nici o breșă cât de mică în zidul de mașini ce se mișcă precum un melc. Este interesant de observat ce rezultate are o decizie a unui om prost, decizie ale cărei efecte nu au fost studiate și care nu face absolut nimic pentru a îmbunătăți situația oricum nasoală a traficului.

Vitezomanu’ cu Loganu’

Sunt vitezoman. Greşit. Doar ghinionist. M-am trezit cu 2 amenzi venite prin poştă acasă cum că m-ar fi prins radaru anu trecut (!) prin vară pe raza localităţii nu ştiu care, că circulam cu 60 km/h în prima situaţie şi cu 65 km/h în a doua, deci la mare distanţă de limita legală. Şi tot în aceeaşi localitate, nesimţitu de mine. Am fost prins se pare de un radar din ăla de kkt care stă pe margina drumului pe un stâlp şi face poze. Probabil numai mie. Mă rog. Iar acum în weekend, după ce am mers juma de drum cu ochii’n patru să nu văd un bliţ de pe margine, altă amendă :)). E chiar funny, mai ales că nu m-a mai oprit poliţia de câţiva ani. Goneam tot cu 65 km/h (oare nu pot mai mult?), de data asta în localitatea Unirea. Cred că am fost oprit împreună cu încă 10 maşini, iar polifuckinţistu continua să-i oprească şi pe ăia din spate care au muşcat-o şi ei fiindcă ăia cu radaru stăteau ascunşi şi nu i-a văzut nimeni. Prostia abia acum începe. Vaca de poliţai nu s-a prezentat, mi-a comunicat rapid că am două puncte penalizare, mi-a dat să semnez procesu’ şi mi-a zis să trimit dovada plăţii la postul de poliţie din localitatea Unirea. Poftim? Abia acasă am observat că nu scrie nicăieri vreo adresă unde să trimit dovada deci … să vină să şi-o ia. Şi chiar dacă ar fi scris, de ce trebuie să le trimit eu scrisori ca să arăt că le-am plătit? Îs prea cretini să implementeze un sistem informatic care să rezolve aspectul ăsta? Apropo de sistem informatic, am vrut să plătesc amenda online, pe procesul verbal scria că se poate şi electronic mai ales că am intrat la poştă şi am ieşit în fugă pentru că era o coadă de vreo mie de oameni. Nici ăia nu au auzit de un calculator, o bază de date ceva. Aşa. Şi mă înregistrez pe ghiseul.ro , apoi dau să plătesc. Ţeapă, amenzile se pot plăti online doar pentru alea luate în Bucureşti. Şi cum Bucureşti înseamnă Universul, probabil că e suficient, s-or fi gândit looserii.

Am avut accident. Sunt bine.

Lăsând titlul de tabloid deoparte, pun întrebarea: cum se poate încheia o zi de muncă lungă şi obositoare? Dacă vă gândiţi “cu un nemeritat accident de maşină” aţi ghicit. Mort de oboseală după holbat în ecran toată ziua, ieri, pe la 6pm mergeam după ce am cules-o pe Laura să o iau şi pe sor-mea de la cămin şi să mergem să mâncăm undeva. Am ajuns să mâncăm, dar peste vreo 4 ore, pentru că un stupid s-a băgat în mine la o intersecţie unde eu am vrut să o iau la stânga iar el ieşea de pe străduţa pe care voiam eu să intru. El avea stop, eu prioritate. M-a lovit în partea stângă spate: uşa îndoită, aripa îndoită.. el nici o zgârietură. În schimb cu mult tupeu mă ameninţa cu bătaia că de ce urlu la el. În fine, ne-am dus împreună la constatări avarii care, dacă aveţi vreodată nevoie – sper să nu – se află la capătul liniei de troleu în cartierul Gheorgheni. Deja era întuneric şi speram să nu dureze. M-am înşelat pentru că era plin. Şi când zic plin zic vreo 30 de oameni fiecare cu maşina buşită sau vinovat de producerea unei buşeli. Am încercat să-l conving pe fraier să venim a doua zi, el nu şi nu. Pe scurt ca să nu vă plictisesc tare:

– sunt doi poliţişti înghesuiţi într-un birou comunist într-o clădire/hală comunistă ce stă să se dărâme, care fac actele necesare asiguratorului şi constată avaria;
– din pur noroc am reuşit să iau 2 formulare pentru completarea datelor accidentului de la un xerox care tocmai închidea aflat lângă biroul de constatări;
– tot din pură întâmplare am dat de unul dintre cei doi poliţişti pe afară, probabil fusese la baie or smth care a venit şi mi-a constatat avaria, lucru foarte important vedeţi imediat de ce;
– am luat loc la coadă în timp ce idiotul care m-a lovit a luat loc pe un scaun şi am reînceput aşteptarea;
– la un moment dat iese un poliţist şi zice că ultimele 4 persoane pot să plece fiindcă ei închid nu peste mult timp şi să venim dimineaţă. Printre ultimii eram şi noi, of course;
– Am continuat să stau la coadă sperând într-o minune. Care a venit, prin faptul că un sfert din ăia de la coadă stăteau degeaba pentru că nu le constatase nimeni avariile. Să vedeţi ce avânt am luat noi ăştia din spate în a le explica faptul că nu mai are rost să stea la coadă că nu vine nimeni să le constate nimic la ora aia. Ăia sperau şi ei într-o minune, dar în cele din urmă am reuşit să-i demoralizăm suficient cât să plece;
– Am remarcat de asemenea că unii stăteau înăuntru 5 minute iar alţii 20 şi nu pricepeam de ce;
– După ce am intrat şi eu în birou împreună cu looserul care m-a accidentat am aflat răspunsul la dilema de mai sus: o parte dintre dintre cei implicaţi în accidente dau vina unul pe altul pentru producerea accidentului şi astfel poliţistul trebuie să-i pună pe fiecare separat să-şi spună povestea, apoi să le compare, să simuleze accidentul prin sistemul “buletinul ăsta e maşina ta, carnetul ăsta e maşina lui, arată-mi cum s-a petrecut faza” iar ăia încep să se joace pe tăblia mesei cu buletinele şi carnetele şi apoi să se certe că nu aşa a fost şi … Bun, deci după ce am intrat şi noi, unul dintre poliţişti a început să studieze actele. Şi tot studia, şi studia şi studia şi atunci mi-am zis că bancurile cu poliţişti de fapt nu sunt bancuri. Ca fapt divers eu am scris la descrierea accidentului “am vrut să o iau la stânga iar autoturismul b-62-rhu m-a lovit deoarece nu a acordat prioritate”. Celălalt în schimb a scris o poveste de juma de pagină în care menţiona că a fost noapte, un TIR i-a făcut semn din faruri şi i-a distras atenţia, a menţionat existenţa unei denivelări chiar în dreptul lui şi cred că a zis şi ceva de poziţia lunii… În timp ce eu visam la cartofi prăjiţi şi alte asemenea “delicatese” poliţistul ne pune să descriem din nou accidentul. Am crezut că-i dau în cap. În sfârşit zice: “E clar” şi fluturându-i la ăla actele în faţă “Prioritate, prioritate”. Ăsta făcând pe şcolarul ascultător “Da, promit că o să fiu atent altă dată”. Poliţistul: “Nu m-aţi înţeles, am vrut să zic că asta se sancţionează. Trebuie să vă suspend carnetul pentru două luni” În momentul ăla l-am iertat pe poliţist, ba chiar mi se părea simpatic, în schimb ţăranul meu deja începuse lamentările. Ba că nu se poate face ceva, ba că eu de fapt aveam viteză mare şi i-am sărit în faţă, ba că depinde de maşină şi nu poate fără. Poliţistul: Ce semn ziceaţi că era în intersecţie? Ăla tace, eu calm în locul lui “Era STOP, sunt absolut sigur”. Şi gata, am semnat ce era de semnat iar cireaşa de pe tort a fost la plecare când poliţistul l-a anunţat looser că are de plătit şi o mică amendă de 1,2 milioane vechi. Ahhh… aşa de repede răzbunat. Love it. Acum urmează distracţia cu umblatul după asigurator şi service. Yupiii.