Tag Archives: paris

Paris, ratatouille și „Je suis roumain, mânca-ți-aș”

Se făcea că era ultima noastră noapte în Paris. Sună fain, nu? Fiind ultima noapte și fiindcă autocarul spre aeroportul Beauvais pleca la 5 dimineața, am decis să nu mai luăm cazare și să ne plimbăm prin oraș, profitând de o vreme bizar de călduță pentru perioada asta. Când zic călduță înseamnă că nu mi-am scos mănușile din bagaj. Prietenii noștri, aflați pentru prima dată în Franța, au îmbrățișat și ei ideea unei nopți de plimbăreală, un pic îngrijorați, ei locuind în București. Noapte, București, înțelegeți de unde îngrijorarea. Noi în schimb, după ce am colindat  noaptea străzile din Barcelona ore întregi fiindcă am pierdut ultimul metrou sau pe cele din Nisa, îmbătați de joie de vivre-ul din jur, i-am asigurat că n-au de ce să-și facă griji. Parisul e minunat noaptea. Woody Allen știe și el asta, uitați-vă la Midnight in Paris. Nu, nu-i ăla cu Paris Hilton. Așa că, după ce am fost la turn să vedem cum se aprind luminițele la oră fixă, am băut ceai și ciocolată caldă într-o cafenea de lângă și am admirat panorama orașului de pe scările de la Sacre Coeur, am luat metroul spre Gare de Lyon, să ne luăm bagajele și să vedem ce autobuz de noapte ne va duce spre autogară.

După ce ne-am lămurit ce și cum și avînd încă vreo trei ore la dispoziție, am purces în a ne depărta de gară, mai ales că prin jurul acesteia mișunau ceva „specimeni” ce se încadrau lejer la categoria „dubioși”. Ca la gară. Lângă gară, câteva restaurănțele, majoritatea închise. În timp ce treceam prin dreptul unuia, un țipăt răsună în noapte. Lângă mine. Trecând peste mini infarct, mă întorc să văd ce s-o întâmplat. Era Andreea, simpatica noastră prietenă, cu mâna întinsă înspre geamul restaurantului. Hm. Mă uit înăuntru pregătindu-mă sufletește pentru ceva scenă din Final Destination și ce văd? Văd un ditamai șobolănocul ițindu-se de după o masă. Nu semăna cu Remy din Ratatouille dar presupun că avea aceleași preocupări. Nu dispare bine șobo și apare un șoarece. Oooo…key…, am văzut destul, hai să mergem. No, pune-te acuma și explică-le la oameni că nu ăsta-i de fapt Parisul, că e vorba doar de un restaurant jegos de lângă gară, că nu mai știu ce. Din fericire (sau nu), șobolanul parizian le-a fost șters curând din memorie de alți dăunători, mai vocali.

După ce ne-am săturat de plimbare, am acostat la o terasă din Place de la Bastille, denumită foarte surprinzător La Bastille, unde am hotărât să rămânem până la sosirea autobuzului de noapte. Era cam ora 3. Terasa încălzită, lume destul de multă, servire promptă. Eu mi-am comandat un cheeseburger cu cartofi prăjiți un pic cam piperat, și aici mă refer la preț (ok, fie, nu cred că am dat în viața mea așa mulți bani pe un nenorocit de cheeseburger). De bun o fost bun, nu zic. Restul și-au luat fiecare cafele și alte licori.. Și cum stăteam noi așa simțindu-ne bine, la un moment dat auzim un răcnet de afară, urmat de „Cum să furi mă telefonul? Cum mă? Cum?”, în românește. În secunda aia am amuțit toți. Toți de pe terasă. Fiindcă a început spectacolul și trebuia să fim atenți, nu? Exact în dreptul nostru, pe trotuar, două grupuri de țigani români se luaseră la ceartă. Fiecare tabără avea un mascul, o pirandă cu un copil atașat de gât și câțiva puradei și puradele pe lângă. N-avem vreme să ne dumirim și ăia doi își sar de gât unul altuia. Femeile se scuipau și înjurau. Una dintre ele, ca să se poată desfășura, își aruncă copilul pe jos ca pe o cârpă și sare pe cealaltă. Dacă vă imaginați deja vacarmul, dublați ceea ce vă imaginați. Toată nebunia a durat vreo jumătate de oră, în vreo 12 runde, timp în care ăia se retrăgeau și apoi se luau din nou de gulere. Cam atât făceau, că erau prea lași să se lovească. Noi ne rugam să vină poliția să-i ducă nu contează unde, pe fundul oceanului de exemplu. Francezii și ce nații mai erau pe lângă noi se distrau. Când un chelner le-a zis ceva ălora din stradă, una dintre țigănci a început să urle: „Je suis roumain, je suis roumain!” În momentul ăla noi am fi intrat cu mare plăcere în pământ. Normal că am încetat orice comunicații în limba maternă și ne-am mulțumit cu engleza până la plecare, sperând să-i convingem pe chelneri să ne considere măcar ruși. Fin.

Parisul în şapte zile

Şi uite aşa am ajuns de unde am plecat, la Cluj din păcate, după o săptămână în care am savurat o mică parte din generoasa ofertă de senzaţii a Parisului, oraş unde m-aş putea obişnui să trăiesc… pour toujours. Şi ce dacă nu ştiu franceză? 🙂 Ne-am plimbat şi am vizitat cât de mult am putut în aceste şapte zile, dintre care două le-am petrecut în compania unor foarte buni prieteni.

Am ales să ne cazăm la Hotelul Niel***, aflat cam la cinci minute de Arcul de Triumf, pe o străduţă cu multe cafenele şi magazine de brânzeturi. Camera micuţă şi cochetă, totul foarte curat, aer condiţionat şi o baie spaţioasă. Deşi în teorie exista wireless, practic mergea doar dacă stăteam cu laptopul în braţe într-un colţ de pat, aşa că am renunţat la ideea de blogging on the go.

Urmează multe poze, click pe ele pentru variantele mari.

***

Pe unde am colindat: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur, Muzeul Luvru, Versailles, Muzeul Grevin, La Défense, Opera Naţională, Galeriile Lafayette, Disneyland, Moulin Rouge, Place du Tertre, străduţe, pieţe, palate…

***

O străduţă plină de restaurante îmbietoare

***

Place du Tertre, lângă Sacre Coeur, unul dintre cele mai frumoase locuri din Paris, plin de artişti care execută portrete

***

Laura a “pozat” şi ea pentru un artist din Place du Tertre

***

Notre Dame de Paris şi indicatoare spre destinaţii importante pentru turişti, cum ar fi toaletele…

***

***

* Francezii sunt oameni grăbiţi, merg foarte repede şi par tot timpul preocupaţi. Nu se discută în gura mare, nu se strigă. Ţi se mulţumeşte de fiecare dată când cedezi trecerea.

* Francezii stau prost cu engleza, la modul prost de tot.  Nu am avut probleme de comunicare pentru că înţelegeam şi eu câteva cuvinte şi în general dacă arăţi cu mâna ce vrei este suficient, dar totuşi, măcar la aeroport te-ai aştepta să ştie lumea o limbă în plus faţă de cea maternă. Cu toate acestea existau traduceri în mai multe limbi pentru aproape orice materiale imprimate sau indicatoare.

* Mulţi negri: în Paris negrii muncesc din greu peste tot: în construcţii, la fast-food-uri, la casele de bilete, la măturat strada, ca paznici, până şi camerista era negresă.

* Oraşul era destul de curat, cu foarte puţin praf, deşi pet-uri goale şi hârtii mai găseai pe trotuare, dar probabil erau produsele turiştilor. Nu am văzut nici măcar un singur câine vagabond. Paradoxal, erau destul de mulţi caca de câine pe trotuare, lipsa câinilor vagabonzi fiind compensată de numărul mare al celor cu stăpân.

* Străzile asfaltate impecabil iar traficul lejer. Nu cred că am auzit mai mult de două claxoane în toată săptămâna. Lumea conduce Mini-uri şi scutere. Am remarcat lipsa jeep-urilor de pe străzile oraşului, semn că parizienii nu suferă de grandomanie, cel puţin nu la acest capitol.

* La capitolul frumuseţi locale slash bunăciuni Parisul nu stă tocmai roz. Cu excepţia câtorva negrese într-adevăr superbe şi a ceva chinezoaice, n-am prea avut ce vedea. Am reperat şi exemplare de franţuzoaică tipică, genul Julie Delpy, dar parcă toate aveau câte ceva care nu-mi plăcea: ori un gât prea lung, ori picioare prea scurte…  Aici ar câştiga la puncte ale noastre, numai de le-ar spune cineva să-şi ascundă “aripioarele” la vedere şi să renunţe la bronzul excesiv.

* Cerşetorii ţigani (probabil mulţi români) au o foaie de hârtie pe care scrie “i have two childs blabla” şi te abordează cu “spic ingliş?”

* Turiştii au reprezentat cam jumătate din populaţia Parisului pe care am văzut-o în timpul excursiei. Plin de chinezi în grupuri dar şi mai plin de spanioli veniţi cu tot familionul, gălăgioşi şi enervanţi. Mulţi arabi şi indieni de asemenea.

* Ne-am topit după străduţele cu magazine, restaurante şi terase care de care mai pline de viaţă şi mai colorate, pline de clienţi dornici de cheltuială.

***

***

***

Din specialităţile bucătăriei franţuzeşti eu am încercat melcii (aşa şi aşa, cică existau mai buni decât ce am ales eu), scoici marinate în sos de smântână cu ceapă (minunate!), diferite feluri de raţă din care mi-a plăcut în mod deosebit cea în sos de zmeură, o altă specialitate absolut delicioasă cu mai multe tipuri de brânză topită şi ouă la care nu mai ştiu cum îi zice, tradiţionalele crepes cu tot felul de umpluturi, tarte cu fructe şi ceva brânzeturi de capră şi oaie la care le-am tot simţit gustul timp de două zile…

Cam mult material de recuzită pentru un pic de melc ascuns în cochilie…

***

Deşi aş fi preferat să le primesc gata desfăcute, am savurat din plin Les Moules împreună cu sosul aferent

***

Metroul este fără doar şi poate cea mai tare realizare din tot Parisul. Nu numai că datorită metroului oraşul nu se sufocă într-o aglomeraţie infernală de maşini şi oameni, dar pentru turişti metroul este vital. Încă din prima zi ne-am descurcat fără cea mai mică problemă, doar cu o mică hartă de buzunar pe care erau notate staţiile şi atracţiile turistice. Exista o staţie de metrou lângă aproape fiecare obiectiv important, sau la cel mult cinci minute de mers pe jos. Din anumite staţii de metrou se poate lua trenul spre Disneyland, care e la vreo 30 şi ceva de km de Paris.

***

Baza turnului Eiffel şi furnicarul de dedesubpt

***

Turnul Eiffel luminat “european”

***

Turnul Eiffel, etajul 1. Jos, nefericiţii care se încăpăţânau să aştepte patru ore să urce cu liftul în loc să o ia pe scări (max o oră de aşteptare)

***

Parisul, de la ultimul etaj

***

În vârful turnului era coadă la… baie.

***

Sacre Coeur, noaptea, una dintre pozele mele preferate

***

Luvru, unde toată lumea avea un singur lucru în cap: s-o pozeze pe Mona Lisa

***

Celebra piramidă de sticlă din curtea interioară a muzeului Luvru, sub care se găsesc casele de bilete şi intrările în cele trei secţiuni principale ale muzeului

***

Moulin Rouge

***

Disneyland Paris

***

***

***

***

Imagini din districtul La Défense, un fel de “putem şi noi” al francezilor

***

Martin Short şi “Regina” la Muzeul Grevin (figuri de ceară)

***

Versailles

***

Vedere spre grădinile din spatele palatului

***

Lebedele de la Versailles au preferat să apară în poză aşa

***

Toate imaginile din acest articol sunt proprietate personală şi pot fi folosite doar cu menţionarea sursei