Ploaie şi plictis

Nu (mi) s-a mai întâmplat nimic demn de reţinut în ultima vreme şi asta mă deprimă fiindcă timpul galopează chiar şi când stau şi-l analizez iar nişte evenimente care să-mi ateste că am dus o existenţă conştientă în luna martie 2008 nu ar strica. Sunt în căutarea quality-time-ului desăvârşit dar de abia reuşesc unul mediocru. Mă enervează că aş avea ceva de lucru la orice oră şi asta mă face să nu mă pot relaxa liniştit, ci gândindu-mă că pierd timp valoros. Îi urăsc pe cei cu program fix de lucru. A, de fapt fac şi eu pe omul cu program fix de lucru în sensul că merg la un birou în afara locuinţei şi mă întorc după un timp. Doar că mă întorc acasă şi fac tot aproximativ aceleaşi chestii. Iar când mă apuc găsesc alte 30 de chestii care-mi atrag atenţia de la ceea ce fac şi uite aşa mă prinde ora 4am şi apoi mă trezesc ca un zombie şi-mi vine să mă sinucid, şi ploaia mă ajută…

* Plouă de o săptămână şi cică va mai continua şi săptămâna asta. Ştiu că ştiţi. Pe voi, oamenii obişnuiţi :P, nu vă afectează decât cel mult pe plan… “bioritmic”. Pentru mine însă, ploaia îndrăcită generatoare de noroi peste limitele imaginabile reprezintă un stres pentru care în momentul ăsta simt că aş da ani din viaţă ca să-l elimin.

* Fază tare vineri noaptea pe drumul dintre Cluj şi Baia Mare. Un tir încearcă să depăşească alte două tiruri într-o zonă cu serpentine. Nu reuşeşte şi se trezeşte bot în bot cu o coloană de maşini ce venea din sens opus. Noroc că nu avea nimeni viteză astfel încât bruta cu tirul are vreme să oprească şi să rămână blocat pe banda a doua rugându-se să nu ia bătaie de la cei cărora probabil că le-a provocat un preinfarct, în timp ce noi restul treceam pe lângă el claxonând ca la nuntă.

* Am făcut o pasiune… “auditivă” pentru fata care prezintă horoscopul dimineaţa la Europa FM. O anume Oana. Are o voce atât de plăcută încât ascult tot horoscopul deşi nu mă interesează câtuşi de puţin, în timp ce conduc spre serviciu. Şi când zic plăcută mă refer la o voce clară, nici prea stridentă nici prea soft, tonică şi reconfortantă. O voce care mă duce cu gândul la weekend, lenevit în pat până târziu, soare, vară, mare…:PP

* Mă încearcă un sentiment de veritabilă satisfacţie când văd astfel de maşini ridicate pentru parcări nesimţite în locuri interzise. În cazul de mai jos, proprietarul – unu’ cu ţepi în cap – se afla alături de şofer în cabina trailerului şi mergea probabil să-şi răscumpere gălbenuşul.

(click pt mare)

Hooo băăă!

Locuind într-un şantier am avut (şi încă mai am) ocazia unică să observ de la etajul 2, în condiţii optime, fauna ce se perindă prin noroiul de dedesubt. Fauna fiind compusă din: un milion de câini, muncitorii jegoşi şi parţial retardaţi, paznicul cu ambiţii despotice care vrea să ştie ce faci dacă te plimbi pe lângă bloc deşi locuieşti acolo şi bineînţeles şefii, de rasă cioroidă şi bişniţoidă care se remarcă prin mersul agale, burţi şi BMW-uri. Să vorbim un pic despre muncitori. În fiecare zi în faţa blocului nostru se blochează în noroi câte o cisternă, TIR cu materiale, betonieră… u name it, care nu mai poate fi scoasă decât cu o basculantă sau un tractor ţinute acolo pentru intervenţie rapidă. În astfel de situaţii evenimentele se succed de fiecare dată la fel: un tractor se opinteşte din toate puterile să tragă mastodontul scufundat în noroi iar un grup de muncitori stau în jurul scenei şi urlă din toate puterile: Hooooo băăăăăăăă! cu scop de ghidaj probabil. Acest “Ho bă!” strigat din toţi rărunchii în diverse momente ale zilei mi-a devenit atât de familiar încât poţi veni prin spatele meu şi să urli un Hooooo băăăăă fără să obţii vreo reacţie majoră. Mi-am dat seama că muncitorilor le place din cale afară această sintagmă fiindcă uzează de ea cu o plăcere nedisimulată de câte ori au ocazia. Chiar dacă nu-şi are rostul de cele mai multe ori. Ce mai avem? Câinii. Prin ţinutul sălbatic numit Floreşti câinii mişună mai ceva ca furnicile iar şantierul nostru nu duce lipsă de ei. Ce mă enervează este faptul că patrupedele aciuate pe lângă bloc şi pe care le ştiu de mici latră la mine cu neruşinare de câte ori mă văd. Mai ales noaptea. Io ştiam că un câine te recunoaşte de la 1 km, în schimb “ai mei” încep să hămăie de cum mă dau jos din maşină şi până ajung în scara blocului. Şi nu, nu-s rău la suflet şi nici nu mă parfumez excesiv ca să-i irit pe ei, domnii câini.

Mă felicit din nou că mi-am luat UPS la pc fiindcă azi noapte, în timp ce lucram cu spor, becul lăsat aprins în sufragerie a scăzut brusc în intensitate până la luminozitatea unei lumânări, frigiderul a început să grohăie/gâfâie într-un mod bizar iar sursa îmi raporta nici mai mult nici mai puţin decât 80 de volţi la priză. Faza a durat 5 minute şi, după ce OZN-ul sau ce-o fi fost a plecat, totul a revenit la normal.

***

În final iată cum penibilii de la PSD înţeleg o campanie:

În traducere “Tu, pensionarule, eşti cam prost, ignorant şi nu ştii pe ce lume trăieşti, aşa că uite care-i schema simplificată: mănânci datorită nouă. Aşa că votează-ne! Nu contează pentru ce.”