Reţeta anului

Io n-am văzut de când mă ştiu atâta lume în parc câtă am văzut duminică. Nu mai aveai domle’ loc de câini, copii, biciclişti, joggeri şi alte specii şi subspecii. Iar cineva foarte inteligent s-a gândit c-ar fi o idee bună să sece lacul pentru ca lumea să poată admira nişte raţe care se bălăceau într-o baltă cu mătasea broaştei precum şi tonele de gunoaie de pe fund. Îs două posibilităţi: ori l-au secat să-l cureţe, ori să-l poată astupa şi să construiască blocuri pe el. Dar cum e “criză”probabil că nici una dintre variante. Îl vor lăsa secat şi jegos.

***

Eu sunt amator de Fornetti (i know, i’ll die soon). De fapt îmi plac exclusiv alea cu telemea. Am observat tehnica “subtilă” prin care vânzătoarele vând mai mult decât ar vrea clientul să cumpere. Ceri de 3 lei, îţi pune de 3,4 şi întreabă “Rămâne aşa?” iar tu zici da, da numa să termini odată.  Tehnica merge pentru că aşa fac la toată lumea. Azi însă o vânzătoare a sărit calul. Cer de 3 lei, îmi umple punga cu vârf şi aud întrebarea: “Rămâne aşa?” Mă uit la cântar, arăta 5.9 lei, mă uit la vânzătoare cu o moacă de “Eşti tâmpită?”, aia se prinde şi varsă juma de pungă înapoi. Mai dă-o-ncolo de hoţie.

***

Idee de gustare: am descoperit de vreo două luni minunea numită file de somon afumat Ocean Fish. Ca toate lucrurile bune probabil că nu-i foarte sănătos, dar ştiu că-i divin când îţi este foame. Şi pe deasupra se prepară în fix 5 minute (din care 2 se prăjeşte pâinea). O porţie de somon costă cam 17 lei şi ajunge pentru 12 felii ca alea de mai jos sau poate pentru mai multe că io n-am fineţe şi nu pot tăia somonul mai subţire. Aveţi 3 cine/mic dejunuri asigurate.

Hai la KFC să facem o baie!

Niciodată nu mi-a plăcut mâncarea de la KFC. Am încercat în repetate rânduri să găsesc ceva de la ei să-mi placă dar degeaba. Ba am nimerit chestii prea picante, ba prea unsuroase ba salata de varză avea aspect de, well, muci…  Aşa că pa şi pusi. Plus că mie nu-mi trebuie să rod mâncarea de pe oase, prea complicat. Dacă tot e nesănătoasă măcar să fie uşor de înfulecat. Cum e de exemplu la McDonalds, totul arată la fel întotdeauna, nu dă nimic pe dinafară, nu te murdăreşti.

În Cluj e mega trendy să mânci la KFC, e un codălău peren care nu a scăzut de la inaugurarea restaurantelor. Ia să vedem cum va mai fi după:

Three KFC workers have been sacked for using the restaurant dishwasher as a hot tub. The girls, from Anderson, California, stripped down to bikinis to relax after a long shift at the fast food chain. They then took provocative photos of themselves, which one of the girls decided to post on her MySpace page.

Vi se pare sexi? Bikini & stuff… Cum eu nu mai servesc KFC poate mi s-a părut un pic aşa, până am văzut pozele cu ditai’ vacile bălăcitoare.

Ştiaţi că nu e un caz izolat? Se zice cum că baia în chiuveta restaurantelor KFC este un fel de tradiţie. Toţi angajaţii ştiu de asta. Poftă bună!

(click pentru mare)

Parisul în şapte zile

Şi uite aşa am ajuns de unde am plecat, la Cluj din păcate, după o săptămână în care am savurat o mică parte din generoasa ofertă de senzaţii a Parisului, oraş unde m-aş putea obişnui să trăiesc… pour toujours. Şi ce dacă nu ştiu franceză? 🙂 Ne-am plimbat şi am vizitat cât de mult am putut în aceste şapte zile, dintre care două le-am petrecut în compania unor foarte buni prieteni.

Am ales să ne cazăm la Hotelul Niel***, aflat cam la cinci minute de Arcul de Triumf, pe o străduţă cu multe cafenele şi magazine de brânzeturi. Camera micuţă şi cochetă, totul foarte curat, aer condiţionat şi o baie spaţioasă. Deşi în teorie exista wireless, practic mergea doar dacă stăteam cu laptopul în braţe într-un colţ de pat, aşa că am renunţat la ideea de blogging on the go.

Urmează multe poze, click pe ele pentru variantele mari.

***

Pe unde am colindat: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur, Muzeul Luvru, Versailles, Muzeul Grevin, La Défense, Opera Naţională, Galeriile Lafayette, Disneyland, Moulin Rouge, Place du Tertre, străduţe, pieţe, palate…

***

O străduţă plină de restaurante îmbietoare

***

Place du Tertre, lângă Sacre Coeur, unul dintre cele mai frumoase locuri din Paris, plin de artişti care execută portrete

***

Laura a “pozat” şi ea pentru un artist din Place du Tertre

***

Notre Dame de Paris şi indicatoare spre destinaţii importante pentru turişti, cum ar fi toaletele…

***

***

* Francezii sunt oameni grăbiţi, merg foarte repede şi par tot timpul preocupaţi. Nu se discută în gura mare, nu se strigă. Ţi se mulţumeşte de fiecare dată când cedezi trecerea.

* Francezii stau prost cu engleza, la modul prost de tot.  Nu am avut probleme de comunicare pentru că înţelegeam şi eu câteva cuvinte şi în general dacă arăţi cu mâna ce vrei este suficient, dar totuşi, măcar la aeroport te-ai aştepta să ştie lumea o limbă în plus faţă de cea maternă. Cu toate acestea existau traduceri în mai multe limbi pentru aproape orice materiale imprimate sau indicatoare.

* Mulţi negri: în Paris negrii muncesc din greu peste tot: în construcţii, la fast-food-uri, la casele de bilete, la măturat strada, ca paznici, până şi camerista era negresă.

* Oraşul era destul de curat, cu foarte puţin praf, deşi pet-uri goale şi hârtii mai găseai pe trotuare, dar probabil erau produsele turiştilor. Nu am văzut nici măcar un singur câine vagabond. Paradoxal, erau destul de mulţi caca de câine pe trotuare, lipsa câinilor vagabonzi fiind compensată de numărul mare al celor cu stăpân.

* Străzile asfaltate impecabil iar traficul lejer. Nu cred că am auzit mai mult de două claxoane în toată săptămâna. Lumea conduce Mini-uri şi scutere. Am remarcat lipsa jeep-urilor de pe străzile oraşului, semn că parizienii nu suferă de grandomanie, cel puţin nu la acest capitol.

* La capitolul frumuseţi locale slash bunăciuni Parisul nu stă tocmai roz. Cu excepţia câtorva negrese într-adevăr superbe şi a ceva chinezoaice, n-am prea avut ce vedea. Am reperat şi exemplare de franţuzoaică tipică, genul Julie Delpy, dar parcă toate aveau câte ceva care nu-mi plăcea: ori un gât prea lung, ori picioare prea scurte…  Aici ar câştiga la puncte ale noastre, numai de le-ar spune cineva să-şi ascundă “aripioarele” la vedere şi să renunţe la bronzul excesiv.

* Cerşetorii ţigani (probabil mulţi români) au o foaie de hârtie pe care scrie “i have two childs blabla” şi te abordează cu “spic ingliş?”

* Turiştii au reprezentat cam jumătate din populaţia Parisului pe care am văzut-o în timpul excursiei. Plin de chinezi în grupuri dar şi mai plin de spanioli veniţi cu tot familionul, gălăgioşi şi enervanţi. Mulţi arabi şi indieni de asemenea.

* Ne-am topit după străduţele cu magazine, restaurante şi terase care de care mai pline de viaţă şi mai colorate, pline de clienţi dornici de cheltuială.

***

***

***

Din specialităţile bucătăriei franţuzeşti eu am încercat melcii (aşa şi aşa, cică existau mai buni decât ce am ales eu), scoici marinate în sos de smântână cu ceapă (minunate!), diferite feluri de raţă din care mi-a plăcut în mod deosebit cea în sos de zmeură, o altă specialitate absolut delicioasă cu mai multe tipuri de brânză topită şi ouă la care nu mai ştiu cum îi zice, tradiţionalele crepes cu tot felul de umpluturi, tarte cu fructe şi ceva brânzeturi de capră şi oaie la care le-am tot simţit gustul timp de două zile…

Cam mult material de recuzită pentru un pic de melc ascuns în cochilie…

***

Deşi aş fi preferat să le primesc gata desfăcute, am savurat din plin Les Moules împreună cu sosul aferent

***

Metroul este fără doar şi poate cea mai tare realizare din tot Parisul. Nu numai că datorită metroului oraşul nu se sufocă într-o aglomeraţie infernală de maşini şi oameni, dar pentru turişti metroul este vital. Încă din prima zi ne-am descurcat fără cea mai mică problemă, doar cu o mică hartă de buzunar pe care erau notate staţiile şi atracţiile turistice. Exista o staţie de metrou lângă aproape fiecare obiectiv important, sau la cel mult cinci minute de mers pe jos. Din anumite staţii de metrou se poate lua trenul spre Disneyland, care e la vreo 30 şi ceva de km de Paris.

***

Baza turnului Eiffel şi furnicarul de dedesubpt

***

Turnul Eiffel luminat “european”

***

Turnul Eiffel, etajul 1. Jos, nefericiţii care se încăpăţânau să aştepte patru ore să urce cu liftul în loc să o ia pe scări (max o oră de aşteptare)

***

Parisul, de la ultimul etaj

***

În vârful turnului era coadă la… baie.

***

Sacre Coeur, noaptea, una dintre pozele mele preferate

***

Luvru, unde toată lumea avea un singur lucru în cap: s-o pozeze pe Mona Lisa

***

Celebra piramidă de sticlă din curtea interioară a muzeului Luvru, sub care se găsesc casele de bilete şi intrările în cele trei secţiuni principale ale muzeului

***

Moulin Rouge

***

Disneyland Paris

***

***

***

***

Imagini din districtul La Défense, un fel de “putem şi noi” al francezilor

***

Martin Short şi “Regina” la Muzeul Grevin (figuri de ceară)

***

Versailles

***

Vedere spre grădinile din spatele palatului

***

Lebedele de la Versailles au preferat să apară în poză aşa

***

Toate imaginile din acest articol sunt proprietate personală şi pot fi folosite doar cu menţionarea sursei

Pizza H sau cum se mănâncă bine

Urmează reclamă gratuită: dacă mergeţi vreodată în Baia Mare, nu rataţi sub nici o formă Pizza H (nu Hut, care practică nişte preţuri nesimţite), probabil una dintre cele mai bune pizzerii din România. Declar solemn că-i cea mai bună pizza pe care am “experimentat-o” până acum (de fapt o tot experimentez de vreo 4 ani când ajung în BM). Caracteristici pizza: mare, cu blat nici prea subţire nici prea pufos, mozzarella din belşug şi în general cu toate ingredientele din abundenţă. Cuţitele taie, ai la dispoziţie două feluri de ketchup + diverse condimente iar servirea nu depăşeşte 20 de minute nici chiar când este aglomerat. Deşi se numeşte Pizza H, restaurantul oferă o mare varietate de mâncăruri şi deserturi care-ţi lasă gura apă. Vă recomand varianta mică de pizza deoarece eu de câte ori mi-am luat pe cea medie din exces de hămeseală, nu am reuşit să o termin.

Adresa Pizza H: Baia Mare, Bd. Bucuresti, Nr. 6

Răsfăţ culinar

Azi, pentru că sunt în concediu iar jumătatea mea munceşte, am zis să mă fac util şi să îi fac o surpriză, deci să gătesc ceva. Am ales ceva foarte simplu de făcut, una dintre puţinele mâncăruri pe care le ştiu ”confecţiona”, dar de care sunt foarte mândru. Peşte la cuptor, reţetă îmbunătăţită şi perfectată de moi, realizabilă într-un timp relativ scurt şi necomplicată. În timpul procesului de gătire am avut o revelaţie: a fost pentru prima dată în viaţa mea când am curăţat morcovi. Rezultă deci că ori de câte ori am folosit morcovi ori nu i-am curăţat ori a fost cineva în preajmă să mă ajute. Mda… contează că a ieşit excelentă (reţeta e verificată şi testată pe cobai care s-au declarat ulterior mulţumiţi) aşa că i-am tras două poze şi i-am făcut un layout şmecher ca să vă facă plăcere să o citiţi şi eventual chiar să o încercaţi. Bon appétit !