Tag Archives: Laura

Stăpânele șoselelor sau cum am ajuns să stau pe locul din dreapta

În fiecare dimineață lucrătoare, locuitorii din suburbiile Clujului se revarsă în oraș în scop muncitoresc. Datorită naturii jobului meu, până de curând eu ratam acest moment deloc sublim fiindcă eram ocupat să dorm. Pe la 11, când mă porneam, găseam șoseaua ce duce spre Cluj calmă și încăpătoare, ca într-o țară civilizată. Laura în schimb era pe metereze la ora de maximă vânzoleală. De ceva timp însă, în trei din cinci zile pe săptămână prind și eu răsăritul live. Motivul? Să zicem din spirit de solidaritate, nu că s-o scumpit în ultimul hal benzina astfel încât a merge și a veni fiecare cu mașina lui lasă cratere cam adânci în portofel. În felul ăsta am cunoscut și eu ZIDUL. Zidul este reprezentat de coloana interminabilă de mașini care se îndreaptă adormite înspre Cluj cu 40-50 la oră, și între care trebuie să te integrezi cumva, ieșind de pe străduța plasată deloc convenabil pe partea opusă a drumului.

Dragi cititori, situația de mai sus este una dintr-acelea în care îți dai seama că egalitatea dintre sexe este ceva ce nu va exista niciodată, pentru simplul fapt că nu e în interesul femeilor să existe. Să explic. Eu fac în felul următor când ies de pe străduță: respect semnul care interzice a o lua la stânga, deci o iau la dreapta, mă bag iute pe banda a doua, semnalizez, apoi încerc să penetrez zidul de mașini care vin din sens opus pentru a intra în parcarea unui magazin, unde întorc și ies ap0i pe sensul corect de mers. Totul printre claxoane și priviri criminale din partea celorlalți șoferi, cărora le perturb deplasarea, respectiv starea de visare la cafeaua ce-i așteaptă la birou. Până să ajung să merg și eu în direcția corectă slăbesc două kile. Laura râde. De ce? Fiindcă ea procedează așa: ignoră semnul cu interzis, se bagă nonșalant în fața celor care vin din stânga, le zâmbește, apoi întoarce capul, zâmbește iar și hop! se întâmplă minunea: zidul se oprește din mișcare iar ăia încep, precum niște vite docile, să-i facă semne cu farurile pentru a se băga în fața lor. Totul durează vreo 30 de secunde. Ce-am făcut? Am zis „fuck this shit” și i-am dat cheile.

(click pentru a mări)