Tag Archives: franta

Paris, ratatouille și „Je suis roumain, mânca-ți-aș”

Se făcea că era ultima noastră noapte în Paris. Sună fain, nu? Fiind ultima noapte și fiindcă autocarul spre aeroportul Beauvais pleca la 5 dimineața, am decis să nu mai luăm cazare și să ne plimbăm prin oraș, profitând de o vreme bizar de călduță pentru perioada asta. Când zic călduță înseamnă că nu mi-am scos mănușile din bagaj. Prietenii noștri, aflați pentru prima dată în Franța, au îmbrățișat și ei ideea unei nopți de plimbăreală, un pic îngrijorați, ei locuind în București. Noapte, București, înțelegeți de unde îngrijorarea. Noi în schimb, după ce am colindat  noaptea străzile din Barcelona ore întregi fiindcă am pierdut ultimul metrou sau pe cele din Nisa, îmbătați de joie de vivre-ul din jur, i-am asigurat că n-au de ce să-și facă griji. Parisul e minunat noaptea. Woody Allen știe și el asta, uitați-vă la Midnight in Paris. Nu, nu-i ăla cu Paris Hilton. Așa că, după ce am fost la turn să vedem cum se aprind luminițele la oră fixă, am băut ceai și ciocolată caldă într-o cafenea de lângă și am admirat panorama orașului de pe scările de la Sacre Coeur, am luat metroul spre Gare de Lyon, să ne luăm bagajele și să vedem ce autobuz de noapte ne va duce spre autogară.

După ce ne-am lămurit ce și cum și avînd încă vreo trei ore la dispoziție, am purces în a ne depărta de gară, mai ales că prin jurul acesteia mișunau ceva „specimeni” ce se încadrau lejer la categoria „dubioși”. Ca la gară. Lângă gară, câteva restaurănțele, majoritatea închise. În timp ce treceam prin dreptul unuia, un țipăt răsună în noapte. Lângă mine. Trecând peste mini infarct, mă întorc să văd ce s-o întâmplat. Era Andreea, simpatica noastră prietenă, cu mâna întinsă înspre geamul restaurantului. Hm. Mă uit înăuntru pregătindu-mă sufletește pentru ceva scenă din Final Destination și ce văd? Văd un ditamai șobolănocul ițindu-se de după o masă. Nu semăna cu Remy din Ratatouille dar presupun că avea aceleași preocupări. Nu dispare bine șobo și apare un șoarece. Oooo…key…, am văzut destul, hai să mergem. No, pune-te acuma și explică-le la oameni că nu ăsta-i de fapt Parisul, că e vorba doar de un restaurant jegos de lângă gară, că nu mai știu ce. Din fericire (sau nu), șobolanul parizian le-a fost șters curând din memorie de alți dăunători, mai vocali.

După ce ne-am săturat de plimbare, am acostat la o terasă din Place de la Bastille, denumită foarte surprinzător La Bastille, unde am hotărât să rămânem până la sosirea autobuzului de noapte. Era cam ora 3. Terasa încălzită, lume destul de multă, servire promptă. Eu mi-am comandat un cheeseburger cu cartofi prăjiți un pic cam piperat, și aici mă refer la preț (ok, fie, nu cred că am dat în viața mea așa mulți bani pe un nenorocit de cheeseburger). De bun o fost bun, nu zic. Restul și-au luat fiecare cafele și alte licori.. Și cum stăteam noi așa simțindu-ne bine, la un moment dat auzim un răcnet de afară, urmat de „Cum să furi mă telefonul? Cum mă? Cum?”, în românește. În secunda aia am amuțit toți. Toți de pe terasă. Fiindcă a început spectacolul și trebuia să fim atenți, nu? Exact în dreptul nostru, pe trotuar, două grupuri de țigani români se luaseră la ceartă. Fiecare tabără avea un mascul, o pirandă cu un copil atașat de gât și câțiva puradei și puradele pe lângă. N-avem vreme să ne dumirim și ăia doi își sar de gât unul altuia. Femeile se scuipau și înjurau. Una dintre ele, ca să se poată desfășura, își aruncă copilul pe jos ca pe o cârpă și sare pe cealaltă. Dacă vă imaginați deja vacarmul, dublați ceea ce vă imaginați. Toată nebunia a durat vreo jumătate de oră, în vreo 12 runde, timp în care ăia se retrăgeau și apoi se luau din nou de gulere. Cam atât făceau, că erau prea lași să se lovească. Noi ne rugam să vină poliția să-i ducă nu contează unde, pe fundul oceanului de exemplu. Francezii și ce nații mai erau pe lângă noi se distrau. Când un chelner le-a zis ceva ălora din stradă, una dintre țigănci a început să urle: „Je suis roumain, je suis roumain!” În momentul ăla noi am fi intrat cu mare plăcere în pământ. Normal că am încetat orice comunicații în limba maternă și ne-am mulțumit cu engleza până la plecare, sperând să-i convingem pe chelneri să ne considere măcar ruși. Fin.

Fiindcă am priză în tren

(Postare fara diacritice, scrisa fiind de pe telefon, care are, dar nu prea la indemana. Diacritice.)

Fiindca am priza in tren si ma plictisesc – nu cumva sa citesc o carte, doamne fereste – scriu pe blog. Ma indrept inspre Clermont-Ferrand dinspre Paris. Cu 160 km/h, conform gps-ului.

– Degivrarea avionului inseamna plecare cu intarziere si ca nu vezi nimic pe geam la decolare si minute bune dupa ce esti sus. Solutia aia cu care dau pe avion se intinde pe geam si-l fac aproape opac. Dupa ce geamul se curata de la frecarea cu aerul, raman dare de gheata care strica pozele. De dezamagire, mi-am luat un sandwich cu sunca si o apa plata cu adaos 800%.

– Niste statistici spun ca aproape jumatate dintre pasagerii de la bordul unui avion uita/nu au chef sa-si opreasca telefoanele mobile inainte de decolare. Cei care si le pun pe “plane mode” nici nu sunt luati in considerare. Ar cam rezulta ca telefoanele lasate pornite in avion sunt inofensive.

– Parisul, lovit de o vreme mohorata dar nu foarte friguroasa, geme de turisti in penultima zi din an. La turnul Eiffel erau cozi ca in plin sezon de vara. Deoarece destinatia noastra finala era Clermont Ferrand, am lasat in gara bagajele intr-un… loc de lasat bagajele (cu plata, normal) si am luat-o la plimbare prin oras. Cu un bilet de metrou valabil o zi, ne-am reamintit de ce ne place Parisul.

– La metrou se cerseste profesionist. Ca sa intelegeti: trompetist cu orchestratie ce se auzea din niste boxe, teatru de papusi cu fundal muzical, acordionist insotit de solista si obisnuitii violonisti.

– Imi place mirosul din metrou, inca nu m-am prins de ce, ca e un fel de amestec de cauciuc cu cabluri incinse.

– Prin jurul Notre Dame patrulau trei politisti romani. La vanatoare de cersetori mioritici, probabil.

Acum zice în difuzoare ceva cu “madames et monsieurs” si cu “merci“, deci cred ca am ajuns la destinatie.

***

Mai multe poze, aici.

Ziua Franței și Monaco

Ieri am plecat din Nisa spre Monaco, drum de vreo 15 kilometri ce șerpuia pe munte și prin munte cu o vedere splendidă asupra mării. În Monaco am stat aproape toată ziua, am vizitat Muzeul Oceanografic cu celebrul său Acvariu și ne-am minunat de peisaj și de frumusețea orașului și portului. Seara am luat-o spre Cannes unde aveam rezervare la un hotel micuț la 300 de metri de plajă. Îngrijorarea mea cu privire la disponibilitatea locurilor de parcare s-a dovedit a fi nefondată. Ca și în Nisa, am găsit un parking suprateran la o aruncătură de băț de hotel.

Urmează câteva poze de la Nisa, făcute în 14 iulie de ziua Franței și câteva de la Monaco. Click pe poze pentru a accesa variantele mari.

From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco
From Nisa, Monaco

Din Nisa, din paradis…

WiFi în hotelul din Nisa. That’s good, conectat peste tot…

644 de kilometri în cinci ore și cincizeci de minute. Așa se conduce în Franța. N-am avut nici un fel de problemă, parcă m-am născut pe autostradă 🙂 Am mers legal cu 130 și 110, ocazional cu 150 când vedeam că toată lumea merge așa. Deși am dat ceva bani la ieșirile de pe autostrăzi, nu-mi pare rău. Să faci un asemenea sistem colosal de drumuri și să-l mai și întreții la standarde maxime de calitate presupune o muncă titanică și o determinare pe care nu cred că o vom vedea vreodată în România.

GPS-ul ne-a dus până în fața hotelului, cazarea a decurs rapid iar mașina am lăsat-o într-un parking suprateran din apropiere. Am început apoi colindatul. Sincer nu am cuvinte suficient de măiestrite pentru a descrie frumusețea acestui oraș, dar dacă mi-aș fi imaginat un loc în care mi-ar plăcea să trăiesc, cu relief, arhitectură, oameni, climă și tot ce l-ar mai defini, rezultatul ar fi fost o copie fidelă a Nisei. Postez mai bine câteva poze. Mâine e zi de plajă și de mâncat moules și ce-om mai găsi apetisant din specialitățile locale la una dintre minunățiile de terase, după care seara vom urca undeva pentru a admira focurile de artificii căci 14 iulie este ziua națională a Franței.

O plimbare pe plajă noaptea….

Terase și turiști

Highlife…

Străduțe înguste peste tot, o parte din ele înțesate cu restaurante și magazine de suveniruri, altele liniștite precum cea de mai sus

Înainte de a doua plecare

Ok, după un zbor plăcut cu Boeing-ul de la Malev am aterizat pe Charles de Gaulle, pe o vreme mult mai răcoroasă ca în Cluj, foarte pe placul nostru. Din aeroport ne-au luat cu mașina Ioana și Thomas, cei doi prieteni care locuiesc în Clermont Ferrand, un orășel la vreo 400 de kilometri de Paris. Ideea era să ne scutească de un drum mai lung cu trenul. Din păcate decizia s-a dovedit a fi catastrofală. Am ajuns in Clermont Ferrand dupa vreo 8 ore de condus si 4 sandwichuri cu ton, autostrada cu 4 benzi pe sens si pe alocuri chiar cu 8 fiind se pare neincapatoare pentru cei 10 milioane de francezi ce au plecat care pe unde a apucat la sfarsit de weekend. Mergeam cu 150 cateva minute, apoi juma de ora ne taram ca melcii in blocaje mamut. Am avut timp berechet să observ fauna de pe autostradă și am tras câteva generalizări: nu există mașină fără GPS. Era chiar comic să vezi toate ecranele luminate care arătau exact aceeași hartă. Cum lumea plecase în vacanță, mașinile erau înțesate de bagaje, biciclete, copii și nu puțini câini. De asemenea majoritatea pasagerilor de pe scaunele din spate se uitau la filme pe niște mini ecrane prinse de tetiere.

În Clermont am stat zilele astea la Ioana și Thomas, fiind răsfățați cu specialități culinare franțuzești și cu plimbări “ghidate” prin oraș. Care oraş, deşi ne-a fost prezentat ca o versiune a Clujului, nu are nici o legătură cât de mică. Ca orice oraş franţuzesc care se respectă Clermont are străduţe medievale pavate, clădiri vechi cu felinare, locuri de promenadă pline de flori, restaurante şi terase stradale şi, normal, o ditai catedrala gotică cu un aspect foarte dark ce o făcea şi mai mişto. Culoarea neagră se datorează rocii vulcanice din zonă folosită la construcție. Fiindcă, aşa ca un bonus, dacă mai era nevoie, oraşul se află lângă vreo câteva conuri vulcanice stinse, numai bune de vizitat şi de amenajat parcuri turistice pe ele. O să le vizităm vineri.

Am avut şi privilegiul de a participa la o petrecere a burlacilor în toată regula, conform tradiţiei locale, prietenii noştri având nunta săptămâna viitoare. Cum se desfăşoară o petrecere a burlacilor? De-a dreptul fascinant. O să revin într-o postare viitoare cu detalii.

Mâine la ora 6 a.m. plecăm din Clermont, direcţia Cannes, Nisa şi Monte Carlo. Vom sta câte două nopţi în Nice şi Cannes de unde vom da o fugă, două, la Monte Carlo. Am de condus 644 de kilometri, iar cu ajutorul bunului GPS distanţa o vom parcurge în maxim 6 ore. Cum nu am mai condus până acum în altă ţară decât România cred că o să fie interesant, mai ales că am la dispoziţie 115 cai putere, o altă premieră eu fiind obişnuit cu cei 75 ai Loganului:)

Revin cu poze de om avea net pe acolo, de nu, vineri suntem înapoi în Clermont la nuntă şi le postez atunci. Duminica viitoare direcţia Paris pentru două zile, iar marţi noaptea vom fi în Cluj.

Au revoir!