Tag Archives: bloc

Ură

Era într-o seară pe la ora 11 și ceva. Ne uitam la The Social Network împreună cu niște prieteni care nu l-au văzut, când, dintr-o dată… beznă. Rămâne în funcțiune doar calculatorul, salvat de sursa neinteruptibilă. No, ce ghinion, proștii de la Electrica etc. Mă duc la geam să savurez bezna totală care a cuprins cartierul. De unde beznă totală? Becurile de pe stradă “beculeau” bine mersi, becurile de la blocurile vecine la fel. Ia ui mă, s-o luat numa în blocu nostru. Mă aplec pe balcon să mă conving. Sub noi lumină, în dreapta lumină. Futu-i, o sărit o siguranță. Mă duc la siguranțe. Nu o sărit nicio siguranță. Deja am început să am o bănuială. Cobor împreună cu amicul meu la parter. Ne uităm la tabloul de siguranțe pentru toate apartamentele: singura siguranță pe off era a mea. Cred că mi-o crescut tensiunea instantaneu. Am repornit curentul și ne-am întors. După cinci minute am ajuns și la o concluzie. În The Social Network, un film destul de liniștit de altfel, este o scenă care are loc într-un club. Partea aceea este plină de bubuieli și durează vreo 4-5 minute. Îmi place că sonorul piesei din fundal nu este redus deloc pe parcursul conversațiilor dintre actori, acest lucru aducând un plus de realism scenei. Eu am rămas fără curent cam la un minut după începerea bașilor. Explicația nu poate fi decât că un nesimțit de vecin, deranjat probabil, a coborât la parter și a săvârșit mârșăvia. Mi-e foarte greu însă să pricep de ce cineva ar prefera să rezolve astfel o problemă de acest gen. Eu nu știu cum se aud boxele mele în alte apartamente. În plus de asta nu consider că am niște boxe “periculoase”. Totuși, fiind ora de liniște, fiecare locatar are dreptul la liniște. Tot ce trebuia să facă acest laș penibil era să îmi bată la ușă, să zică “Bă, mă deranjezi”, iar eu, după ce-mi ceream scuze, aveam grijă să ajustez sonorul iar pe viitor să fiu atent la oră. Acum, tot ce simt e o ură crâncenă și dorința de răzbunare. De asemenea mi-am jurat să dau volumul cât pot de tare la muzică în afara orelor de liniște. Dacă ora de liniște începe la ora 22:00, la mine va bubui muzica până la 21:59. No, ce-o rezolvat?

Așa începe secvența care mi-a adus întunericul în casă:

Daily hamham, behehe, miaumiau*

*Aluzie la daily cotcodac, v-ați prins…

Nu de multă vreme s-a încheiat un concurs organizat de Apple, premiul fiind niște produse care încep toate cu i oferite celui sau celei care downloadează a miliarda aplicație pentru iPhone din Apple Store. Da, ați citit bine, s-au descărcat peste un miliard de aplicații de la inaugurarea Apple Store acu un an și ceva și până acum. Aplicații propriu zise sunt cu puțin peste 35.000 dar au avut un succes fulminant, mulți dezvoltatori făcând adevărate averi din vânzarea lor. Faza funny a venit când m-am uitat în topul celor mai descărcate aplicații. În Top 10 dintre cele care costă bani găsim o aplicație care simulează o halbă de bere. Să zicem că-i nostimă, deși există o aplicație la fel gratuită. Altă aplicație afișează un lac cu pești. Deci atât, un lac, la care te uiți și vezi pești. Iar câteva zeci de milioane de oameni au plătit pentru asta… În top 10 aplicații gratuite am găsit alta genială, la figurat evident. Un simulator de “bubble wrap”, nu știu să-i zic pe românește, la care nu faci altceva decât să spargi virtual bule cu degetul. Asta spune multe despre profilul utilizatorilor de iPhone și e o consecință directă a ușurinței de utilizare a dispozitivului, ce atrage toată gama de vârste, sexe, IQ-uri. Da, și eu am descărcat prostia.

Că tot suntem la iPhone, există la el un “feature” care îmi mănâncă sănătatea. Dimineața iPhone-ul sună. Problema nu e că sună, ci că nu-l mai pot opri din sunat. Fiind tehnologie “evoluată”, ca să oprești alarma tre să faci “slide” cu degetul pe ecran într-o anumită direcție pentru a opri ciripitul. Ce să vă spun, cu un sfert de creier activat eu nici nu știu cum mă cheamă dimineața, darămite ce tre să-i fac jivinei. Așa că lucrurile decurg cu totul halucinant: telefonul sună, eu întind o mână, apăs la întâmplare până se oprește. După 10 minute sună iarași, că de fapt nu-l oprisem ci-l pusesem pe snooze, repet procedura, adorm. După alte 10 minute iarăși sună, mă sperie îngrozitor, mă ridic pe jumătate orb și încep să frec ecranul cu degetu în speranța că va tăcea dracului, apoi fac eforturi animalice de a discerne ce scrie pe ecran, încotro tre să fac nenorocitul de slide, după care reușesc, mă prăbușesc înapoi în pat și dorm dus încă două ore.

Update: azi dimineață mă găsește Laura pe marginea patului cu telefonul într-o mână și cu vaza cu bambus de pe noptieră în cealaltă mână, eu uitându-mă la vază și încercând să o “butonez” ca să nu mai sune. Și acum încă tot râde…

***

Rulează o reclamă la un produs medicamentos revoluționar denumit Aspirine. Oare despre ce o fi vorba?

***

Vecinii mei… oh, vecinii mei. Cum constructorul blocului a dispărut de pe fața planetei de când cu criza și cum rigolele din jurul blocului au rămas goale și bune de rupt gâtul în ele la ceas de noapte, vecinii s-au încordat și au decis să le umple cu ceva. Ăia de la scara 1, mai șmecheri, au adus o basculă cu pământ, ai mei, mai calici, au cărat cu roaba de pe parcela alăturată blocului. Au furat cum ar veni. După operațiunea asta au trecut la sădit. Și ce credeți că au sădit ei? Desigur, niște brazi! Și nu unu, doi ci vreo 20 de jur împrejurul blocului. Cum ar veni furați și ăștia de prin ceva pădure din apropiere, nu vă gândiți la brăduleți din ăia decorativi. Trecem peste faptul că un singur brad dacă ar fi crescut ar fi răsturnat blocul și ajungem la deznodământul inevitabil: au murit cu toții, brazii zic, ce altceva să facă la +105 de grade câte sunt la nivelul pavajului de lângă bloc. Încă încerc să-mi dau seama cum de le-a scăpat faptul că există ceva verde cunoscut sub numele generic de iarbă, care trăiește în orice condiții. Da’ probabil că de Crăciun nu puteau agăța globuri de firu ierbii.

***

Am numărul de telefon din anul 2005, și de atunci mă sună aproape lunar oameni care-l caută pe Cornel. La început am înțeles, era numărul omului, l-am preluat eu, e normal, le-am zis la toți cum stă treaba. Dar după atâta timp încă tot sună? Cine dracu era Cornel? Tre să fi fost ceva papagal cu multe relații, vreun politician/popă/vedetă TV. Dar în același timp a fost și un tip prost. În afara cazului în care n-a mierlit-o subit, nu a fost în stare să trimită un sms cu noul său număr de telefon către cei din agendă? Nu.

***

Artă modernă de București (mersi Mihai!) – poate concura cu exponatele de la muzeul Tate, nu?

Zugrăveală de weekend

Weekendul ăsta frumos de vară l-am petrecut în casa scării. Zugrăvind şi vopsind. Acţiunea a fost declanşată de vecini care în atotzgârcenia lor s-au gândit că decât să dăm fiecare o prohibitivă sumă de 100 de lei unor zugravi profesionişti, mai bine dăm câte 50 şi ne chinuim toţi ca nişte boi să zugrăvim scara cu pensulele pentru vopsit. Cu care am vopsit apoi balustrada. Unul singur avea trafalet de zugrav şi se simţea “tatăl nost”.

Vecinii mei sunt nişte oameni foarte statornici. În sensul că parcă nu pleacă niciodată de acasă. Teoria mea e că sunt foşti căpşunari care fac o pauză, mâncă banii strânşi, apoi ţup înapoi pe plantaţie. Toţi sunt însuraţi şi cu minimum un copil de maximum 2 ani(şori). Care nu au copil au câine sau alt surogat. Cum cine se aseamănă se adună şi vecinii mei s-au împrietenit rapid aşa că acum parcarea din spatele blocului e locul ideal de făcut mici, băut bere şi holbat la cine vine şi pleacă, cine aruncă gunoiul, la vacile ce pasc în proxima vecinătate, chestii din astea memorabile.

Revenind, am participat la mâzgăleala haotică din mai multe motive. În primul rând n-am nici un chef de priviri încruntate şi şuşoteli. Nu că mi-ar păsa de scară, nu dorm în ea şi nici nu plănuiesc să stau în blocul ăsta până la pensie. Alt motiv ar fi că am maşină, ţin la integritatea ei şi să nu cumva să am parte de “accidente”.

Cât timp pensulam am participat vrând-nevrând la discuţii şi am aflat chestii. De exemplu că femeile blocului trebuie să se ocupe de curăţenia de după fiindcă sunt obişnuite cu frecatul (moahahaha în cor). Altu îi zice neveste-si că dacă nu-i aduce o bere n-o să vadă elefantul (hahaha, iar s-au tăvălit). Sau că există un fond pentru mici şi bere şi, cum era de aşteptat, o grămadă de bârfe asmuţite asupra celor care “dorm” şi nu participă la lucru. Normal că dormeau, era ora 9 a.m. SÂMBĂTA !! M-a distrat faza în care unul constata că “iar se aude bubuitul ăla”. Bubuitul se auzea de la noi din apartament unde Laura făcea “bicicletă” pe Scooter.

Un titlu potrivit ar fi kilometric… deci mai bine fără

Din ciclul “Te-ai întrebat vreodată de ce…” : de ce femeile de servici care curăță scările blocurilor îs toate niște cretine? Absolut toate pe care le-am văzut oriunde au același obicei tâmpit: mătură praful pe uscat, adică dau cu mătura ca niște psihopate până tot praful de pe jos se ridică în jurul lor și se depune pe uși, pe pervazuri, pe frunzele plantelor decorative, la tine în plămâni… Asta dacă nu-ți ții respirația în timp ce-ți cauți disperat cheile. Cumva măturătoarele sunt imune. Nu mai zic că de multe ori nu se opresc când cobori scările și te trezești cu gunoi măturat în cap. Oare îți trebuie Facultatea de Științe Politice și Administrative ca să știi să mături doar la nivelul solului?

Tot din zona bloc-life, mi-am dat seama că eu de foarte multă vreme ajung acasă înjurând şi cu dureri acute în diverse locuri. Asta fiindcă am de cărat zilnic vreo patru tone de chestii de la mașină până în apartament. Nici nu mai țin minte când am intrat ultima oară cu mâinile în buzunar. Pe lângă cele două genți, mai întotdeauna am o plasă plină cu mâncare, sticle de apă și de suc, cine știe ce tâmpenie uitată prin mașină de ziua trecută (atunci când vin de la părinți se adaugă ghivece de flori sau/și borcane imense cu murături) toate agățate de câte un deget, în dinți și pe unde se mai poate. Iar în drum spre apartamentul salvator unde dau cu toate de podea și îmi vine să urlu am de trecut două teste de îndemânare, contorsionism și dexteritate: ușa de la scară unde trebuie să bag cartela în interfon, și ușa de la apartament care nu se poate deschide decât cu două mâini. Iar pe jos nu le pot lăsa că e praf și noroi ca-n târgu’ de vite.

***

M-am dezabonat de la o parte din blogurile, să le spunem “populare”, pe care le aveam în feed reader. Mi-am dat seama că urmăritul lor îmi ocupa prea mult timp iar conținutul era format ori din reclamă agresivă ori despre niște dispute care nu mă interesează. Când posesorii blogurilor își laudă realizările cu fiecare ocazie, înjură persoane pe care eu nu le cunosc şi o fac cu puține argumente sau promovează în haită campanii și produse, devin niște simple unelte de difuzare a informației, conținutul original interesant fiind minim.

***

O animație despre cum a început criza financiară, totul explicat foarte frumos și grafic. Mă distrează că acum toată  lumea știe de ce este criză la nivel mondial, ce se putea face pentru împiedicarea ei, cine sunt vinovații. Sper ca vinovații să se sinucidă lent în timp ce dau faliment. Cică unii au făcut-o. Eu tot n-o simt (pe ea, criza), dar cică suntem tot “abia la început” 🙂

***

N-ar trebui să existe o lege care să interzică astfel de reclame? Să stau la semafor și să citesc despre hemoroizi și alte cele? WTF! Poate tocmai mâncam un șnițel. Sunt totuși recunoscător firmei că s-a limitat la o reclamă text-only.

The bloc is rising, and rising…

Ziceam eu într-o postare de prin noiembrie anul trecut că mă apuc să pozez cum se construieşte un bloc în faţa blocului meu şi apoi la final voi centraliza pozele într-un filmuleţ care va arăta cum creşte construcţia, aşa ca pe Discovery 🙂 Ei, în sfârşit au terminat ăia de construit, aşa că am pus mâna şi am adunat pozele făcute timp de aproape un an, la diferite intervale care uneori au fost cam lungi… Ăsta de mai jos ar fi rezultatul. Click play.

Get the Flash Player to see this content.

Hooo băăă!

Locuind într-un şantier am avut (şi încă mai am) ocazia unică să observ de la etajul 2, în condiţii optime, fauna ce se perindă prin noroiul de dedesubt. Fauna fiind compusă din: un milion de câini, muncitorii jegoşi şi parţial retardaţi, paznicul cu ambiţii despotice care vrea să ştie ce faci dacă te plimbi pe lângă bloc deşi locuieşti acolo şi bineînţeles şefii, de rasă cioroidă şi bişniţoidă care se remarcă prin mersul agale, burţi şi BMW-uri. Să vorbim un pic despre muncitori. În fiecare zi în faţa blocului nostru se blochează în noroi câte o cisternă, TIR cu materiale, betonieră… u name it, care nu mai poate fi scoasă decât cu o basculantă sau un tractor ţinute acolo pentru intervenţie rapidă. În astfel de situaţii evenimentele se succed de fiecare dată la fel: un tractor se opinteşte din toate puterile să tragă mastodontul scufundat în noroi iar un grup de muncitori stau în jurul scenei şi urlă din toate puterile: Hooooo băăăăăăăă! cu scop de ghidaj probabil. Acest “Ho bă!” strigat din toţi rărunchii în diverse momente ale zilei mi-a devenit atât de familiar încât poţi veni prin spatele meu şi să urli un Hooooo băăăăă fără să obţii vreo reacţie majoră. Mi-am dat seama că muncitorilor le place din cale afară această sintagmă fiindcă uzează de ea cu o plăcere nedisimulată de câte ori au ocazia. Chiar dacă nu-şi are rostul de cele mai multe ori. Ce mai avem? Câinii. Prin ţinutul sălbatic numit Floreşti câinii mişună mai ceva ca furnicile iar şantierul nostru nu duce lipsă de ei. Ce mă enervează este faptul că patrupedele aciuate pe lângă bloc şi pe care le ştiu de mici latră la mine cu neruşinare de câte ori mă văd. Mai ales noaptea. Io ştiam că un câine te recunoaşte de la 1 km, în schimb “ai mei” încep să hămăie de cum mă dau jos din maşină şi până ajung în scara blocului. Şi nu, nu-s rău la suflet şi nici nu mă parfumez excesiv ca să-i irit pe ei, domnii câini.

Mă felicit din nou că mi-am luat UPS la pc fiindcă azi noapte, în timp ce lucram cu spor, becul lăsat aprins în sufragerie a scăzut brusc în intensitate până la luminozitatea unei lumânări, frigiderul a început să grohăie/gâfâie într-un mod bizar iar sursa îmi raporta nici mai mult nici mai puţin decât 80 de volţi la priză. Faza a durat 5 minute şi, după ce OZN-ul sau ce-o fi fost a plecat, totul a revenit la normal.

***

În final iată cum penibilii de la PSD înţeleg o campanie:

În traducere “Tu, pensionarule, eşti cam prost, ignorant şi nu ştii pe ce lume trăieşti, aşa că uite care-i schema simplificată: mănânci datorită nouă. Aşa că votează-ne! Nu contează pentru ce.”