Tag Archives: accident

De porneam cu un minut mai târziu…

…nu pățeam ce vedeți mai sus. Duminica de Paști. Veneam de la Baia Mare de la un set de părinți și mergeam către Alba Iulia la celălalt set. Muzică, doar eu cu ea, vreme faină, ne visam deja în grădină la mama aruncând mingea lui Rexi ca să ne-o aducă înapoi ca să i-o aruncăm iar. La vreo câțiva kilometri de ieșirea de pe A3, universul ne-a demonstrat că poate face pipi oricând pe planurile noastre. Mergeam în spatele unui prost. Îi spun prost fiindcă a avut un rol destul de însemnat în incident. Mai ales că putea fi el în locul meu, cum de altfel aș fi preferat. Deci prostul a văzut în depărtare o mașină de poliție. Deși nu avea mai mult de 130, viteza legală, s-a gândit că ar fi cazul să încetinească până la 90, un obicei cretin al multor șoferi care se panichează ca tâmpiții atunci când văd un radar. După ce am stat vreo 20 de secunde în spatele lui și am văzut că nu-și revine, am dat să-l depășesc. Doar că, în momentul în care am ajuns paralel cu el, observ un câine care apare din partea dreaptă și dă să traverseze șoseaua. La un moment dat se oprește între benzi, socotind probabil în dreptul cărei mașini să se arunce. Din păcate a ales-o pe a mea, văzând-o mai spălată sau ceva. N-am avut ce face. În dreapta mașină, în stânga parapet, în față câine de talie mare, ca nu cumva să scap ieftin. Strâns din dinți, frână atât cât mi-a permis viteza, luat câinele în plin. Uitat în oglinda retrovizoare, câinele și ceva bucăți din mașina mea rostogolindu-se în urmă. Frânat ușor ca sa nu mă trezesc cu vreun camion peste mine, avarii și oprit fix în fața mașinii de poliție. Mă dau jos și mă duc să inspectez, așteptându-mă să găsesc numărul rupt sau cel puțin o parte din câine. Când colo, din radiator tocmai se scurgeau ultimele picături de antigel iar masca din față era crăpată pe mijloc. Și evident, numărul rupt. În timp ce blestemam pe cei care au montat simulacrul ăla de gard de protecție de-a lungul autostrăzii, mă trezesc cu un polițist lângă mine. „Hai să vezi ceva!”. Mă duc la mașina lor să văd ceva-ul. Mă filmaseră. Așa că am văzut în reluare și din alt unghi toată faza. Spectaculoasă de altfel, ieșea un viral decent, păcat că nu m-au lăsat să le filmez ecranul cu telefonul. Nimic de reproșat polițiștilor, foarte de treabă, mi-au dat numărul unei firme de tractări și o dovadă de reparație pentru asigurări, apoi au plecat să ia câinele (deloc surprinzător, mort) din mijlocul drumului. Noi am rămas să așteptăm platforma. Zilele ce au urmat m-am plimbat între asigurări și service. Costurile distracției: 6900 de lei, din care 400 doar tractarea, la suprapreț că era ziua de Paști. Din fericire am avut casco, deci am rămas doar cu deranjul.

Închei cu un sincer „MURIȚI ÎN CHINURI!” adresat celor care administrează autostrada.

Scurte

* Mă uitam prin lista de Yahoo Messenger şi mi-am dat seama că jumate dintre persoanele de acolo îmi sunt străine. Nu am mai vorbit cu unii de câţiva ani. Doar datorită avatarelor mai ştiu cum arată, dacă s-au căsătorit, dacă au copii, BMW, vilă cu piscină. Am vreo câţiva de care nici nu îmi aduc aminte cine sunt si ce fac în lista mea. Micile poze pot spune totul sau nimic.

* Am pierdut emisiunea dar am văzut apoi pe YouTube cum se antrena Mircea Badea pentru meciul de box cu Doroftei. Acum, dacă urmăriţi clipul, o să vă daţi seama că de fapt nu e doar un promo la meciul de box ci modalitatea lui Badea de a arăta unui anumit public care-l “iubeşte” că nu-i doar un papagal mai evoluat ci o adevărată fiară, cum altfel decât… dezlănţuită. După cât de turbat lovea sacul de box chiar mă gândesc că, dacă-şi iese din fire în preajma ta, ar fi bine să ai la tine un pistol, aparat cu şocuri electrice, o bâtă mare… Priviţi-l AICI

* Am văzut la ştiri, am citit pe site-urile de ştiri româneşti aceeaşi chestie aiurea: “naveta” rusească Soyuz a avut probleme la aterizare. Toţi au preluat aceeaşi stupizenie tradusă greşit, fără o minimă informare: spacecraft nu înseamnă navetă. Space shuttle înseamnă navetă, iar Soyuz este orice, doar navetă nu. Este o capsulă, un vehicul spaţial dacă vreţi, care nu zboară ci cade şi nu are aripi sau alte elemente care să o facă să semene măcar cu o navetă. Aterizarea se face cu ajutorul unor paraşute care-i încetinesc căderea.

* Google Earth beneficiază de un update major prin care se aduc îmbunătăţiri la modalitatea de navigare (acum e mult mai spectaculoasă aş zice), s-a introdus simularea luminii soarelui în funcţie de oră şi s-au reparat o serie de bug-uri existente în versiunea precedentă.

* Culmea prostiei: pe site la Clujeanul au fost publicate nişte poze oribile de la un accident de maşină în care au murit 4 tineri din 6 câţi erau. Poze în care apăreau şi morţii. Nu asta e prostia, pentru că e bine din când în când să ţi se aducă aminte ce uşor este să-ţi f*ţi viaţa într-o secundă. Printre zecile de comentarii inutile care începeau cu “Dumnezeu să-i…” am găsit unul care m-a lăsat mască. Începea tot cu “D-zeu să-i…” şi se continua cu ceva de genul: “Mie îmi pare rău de ei, dar ştiţi că lui Dumnezeu nu-i place când lumea petrece în postul Paştelui”. Ăia se întorceau de la o petrecere. Vă daţi seama cât de deformat vede idioata aia (era femeie care a scris) toată problema din moment ce consideră acceptabil faptul că un zeu ar putea omorî cu sânge rece patru oameni pentru că au băut o bere în post ? E grav că mai există oameni aşa tâmpiţi în secolul ăsta. Singurul vinovat de accident este şoferul care mergea cu 150 prin oraş. Şi singurul care ar fi trebuit să plătească.

Amintiri din instanţă

Tre să vă povestesc despre cum mi-am petrecut eu două ore în instantă pentru că, evident, la noi e ca la nimeni. Sau mă rog, deoarece eu am văzut doar instanţele americane, şi asta în filme precum Ally McBeal… nu vă zic decât că nu seamănă 🙂 . Am fost citat ca martor într-un proces de către ăla care mi-a accidentat maşina în noiembrie 2007 şi care a intentat procesul Poliţiei pentru că cică i-a fost luat carnetul pe nedrept. Adevărul e ca s-ar putea să fi avut dreptate, dar dacă el are dreptate atunci eu nu am şi sincer prefer varianta iniţială şi ţin cu Poliţia. Probabil că omul nu a mai luat testul de la şcoala de şoferi şi acum a apelat la alte mijloace pentru a-şi recupera actul. În fine, io la ora 8 fix am ajuns cuminte la Tribunal, fără să ştiu pentru ce. M-am lămurit în scurt timp după ce omul m-a recunoscut şi mi-a explicat ce vrea, că nu se aştepa sa vin (hopa!), că de obicei Poliţia nu îşi trimite nici un reprezentant şi că ar avea şanse mari de câştig. Şi că îşi cere scuze pentru deranj. Auzind astea mi-a mai venit inima la loc. Vă daţi seama câte păcate am din moment ce eram aşa neliniştit 😛 .

Am intrat într-o sală mică, cu mobilă veche de 300 de ani şi cu nişte bănci de lemn cam ca în parc. Eram vreo 20 de inşi iar când judecătorul a intrat ne-am ridicat ca la clasa a IV-a. Cauza numărul 10 era a noastră. Iniţial, după ce am văzut cât a durat cauza 1, mă gândeam deja la ce jocuri am pe mobil, unde să iau prânzul etc. Dar a fost alarmă falsă fiindcă în prima cauză a fost implicat un bătrân, şi cum bătrânii au timp berechet… A durat cam o oră pentru ca judecătorul să scoată ceva coerent şi concis de la el. Omu avea un chef nebun de poveşti. Următorul caz m-a distrat. Nu prea am înţeles care era problema, dar martorul a fost tare de tot. Tremura din toate încheieturile şi nu zicea decât “Nu-mi amintesc”, bâlbâit şi crispat încât era clar de la o poştă ori că minte ori că avea memoria unui caras auriu. Era ceva paznic de gară. Judecătorul nu a putut afla de la el nici data, nici ora, nici măcar dacă a avut loc un incident. Judecătorul: “Şi unde se afla persoana în stare de ebrietate? Pe peron?” El: “Nu ştiu, pe peron… sau în afara gării? Nu-mi amintesc”.

Cauzele următoare s-au derulat cam în 15 minute şi in no time s-a ajuns şi la a noastră. Eu am fost primul care a “luat cuvântul”. Am jurat cu crucea în mână (deci nu biblie ca la americani, ce să vezi!), repetând după judecător, că spun adevărul şi nu am nimic de ascuns în timp ce el mă fixa cu privirea. Iar eye-contactul nu e punctul meu forte. Îmi jucau ochii în toate direcţiile. Apoi m-am pus pe povestit ce s-a întâmplat, fără să menţionez numele străzilor şi locurilor, sub pretextul că sunt din Alba Iulia şi nu ştiu oraşul. Şi a fost bine, pentru că nici judecătorul nu prea ştia ce şi unde a avut loc. Nu am dat detalii suplimentare, altele decât ce am scris în procesul verbal din ziua respectivă. Din spate, reclamantul îmi tot şoptea să zic ca a fost pantă, că au fost faruri orbitoare etc, până l-a oprit judecătorul. Bilă neagră că a fost prins şoptind. Oricum, nu prea aveam chef de improvizaţii care riscau apoi să nu bată cu declaraţiile iniţiale aşa că m-am limitat la fapte. Lucru funny, fiecare declaraţie, atât la mine cât şi la cei dinainte, era reformulată şi dictată de judecător grefierului, care o tasta pe calculator. Ţaca-ţaca, nu foarte rapid, nu înţelegea nume, al meu de exemplu i l-am zis pe litere după două încercări nereuşite ale judecătorului. Apoi am primit liber să plec şi am plecat, deşi parcă aş fi vrut să văd cum se va soluţiona cazul. Anyway, dacă nu mă cheamă înapoi, nu mai contează. Fin.

Nip slip

Îmi place să fiu informat 😛 . Aşa că a ajuns repede şi la mine SENZAŢIONALA ştire cu Eva Mendes care a făcut zilele trecute înconjurul Internetului, după ce tipei în cauză i-a scăpat un sfârc din rochie (nip’ slip, cum zic ei) în timpul unei emisiuni live difuzată pe un post franţuzesc. Deşi am văzut mai multe variante de clipuri unde lumea “credea” că a văzut ceva, eu n-am văzut decât să zicem vreo 10% din ceea ce părea a fi un început de sfârc 🙂 Atâta tam-tam pentru nimic. Dovada:

***

Maşini ale unor persoane cu serioase handicapuri (de bun simţ şi de educaţie) în parcarea rezervată persoanelor cu handicap (real) de la Polus, restul parcării fiind pe trei sferturi goală la ora aceea. Nu cumva să se mişte mai mult de 10 metri până la intrare că fac febră musculară pipiţele şi pipiţoii de ei. Sau poate ei se simţeau handicapaţi, cine ştie..

Apropo de parcarea mall-ului lu’ peşte. Trec peste faptul că nu are nici un sistem de numerotare locurilor de parcare ca să nu trebuiască să te duci ca fraieru apăsând continuu butonul de deblocare uşi de la chei doar pentru a-ţi repera maşina prin semnale luminoase atunci când este aglomeraţie mare. Evident că atunci când mă cobor din maşină uit de cele mai multe ori să-mi iau puncte de reper ca să o mai găsesc în parcarea aia de 10 kilometri. În fine. Problema majoră este că nu sunt suficiente semne de circulaţie care să delimiteze clar sensurile de mers şi priorităţile. Aşa că toată lumea circulă prin parcare cum vrea muşchii lor. Ieri era să mă bag din plin într-o maşină, condusă de o femeie, care mi-a ieşit în faţă şi când m-a văzut a pus frână în loc să încerce să treacă de mine. Eu veneam cu o oarecare viteză din lateral fiindcă ştiam că am prioritate. Am pus o frână şi am patinat vreo 10 m înainte să mă opresc la vreun metru de ea. Deoarece mi-a ieşit aşa brusc în faţă am ezitat să cobor sau altceva fiindcă m-am gândit că poate eu sunt vinovat, neobservând vreun semn. Aia s-a uitat o clipă la mine cu o faţă speriată apoi dusă a fost. Ulterior m-am uitat şi la semnele puse la dracu în praznic în capătul parcării, care mi-au confirmat că aveam prioritate.

Am avut accident. Sunt bine.

Lăsând titlul de tabloid deoparte, pun întrebarea: cum se poate încheia o zi de muncă lungă şi obositoare? Dacă vă gândiţi “cu un nemeritat accident de maşină” aţi ghicit. Mort de oboseală după holbat în ecran toată ziua, ieri, pe la 6pm mergeam după ce am cules-o pe Laura să o iau şi pe sor-mea de la cămin şi să mergem să mâncăm undeva. Am ajuns să mâncăm, dar peste vreo 4 ore, pentru că un stupid s-a băgat în mine la o intersecţie unde eu am vrut să o iau la stânga iar el ieşea de pe străduţa pe care voiam eu să intru. El avea stop, eu prioritate. M-a lovit în partea stângă spate: uşa îndoită, aripa îndoită.. el nici o zgârietură. În schimb cu mult tupeu mă ameninţa cu bătaia că de ce urlu la el. În fine, ne-am dus împreună la constatări avarii care, dacă aveţi vreodată nevoie – sper să nu – se află la capătul liniei de troleu în cartierul Gheorgheni. Deja era întuneric şi speram să nu dureze. M-am înşelat pentru că era plin. Şi când zic plin zic vreo 30 de oameni fiecare cu maşina buşită sau vinovat de producerea unei buşeli. Am încercat să-l conving pe fraier să venim a doua zi, el nu şi nu. Pe scurt ca să nu vă plictisesc tare:

– sunt doi poliţişti înghesuiţi într-un birou comunist într-o clădire/hală comunistă ce stă să se dărâme, care fac actele necesare asiguratorului şi constată avaria;
– din pur noroc am reuşit să iau 2 formulare pentru completarea datelor accidentului de la un xerox care tocmai închidea aflat lângă biroul de constatări;
– tot din pură întâmplare am dat de unul dintre cei doi poliţişti pe afară, probabil fusese la baie or smth care a venit şi mi-a constatat avaria, lucru foarte important vedeţi imediat de ce;
– am luat loc la coadă în timp ce idiotul care m-a lovit a luat loc pe un scaun şi am reînceput aşteptarea;
– la un moment dat iese un poliţist şi zice că ultimele 4 persoane pot să plece fiindcă ei închid nu peste mult timp şi să venim dimineaţă. Printre ultimii eram şi noi, of course;
– Am continuat să stau la coadă sperând într-o minune. Care a venit, prin faptul că un sfert din ăia de la coadă stăteau degeaba pentru că nu le constatase nimeni avariile. Să vedeţi ce avânt am luat noi ăştia din spate în a le explica faptul că nu mai are rost să stea la coadă că nu vine nimeni să le constate nimic la ora aia. Ăia sperau şi ei într-o minune, dar în cele din urmă am reuşit să-i demoralizăm suficient cât să plece;
– Am remarcat de asemenea că unii stăteau înăuntru 5 minute iar alţii 20 şi nu pricepeam de ce;
– După ce am intrat şi eu în birou împreună cu looserul care m-a accidentat am aflat răspunsul la dilema de mai sus: o parte dintre dintre cei implicaţi în accidente dau vina unul pe altul pentru producerea accidentului şi astfel poliţistul trebuie să-i pună pe fiecare separat să-şi spună povestea, apoi să le compare, să simuleze accidentul prin sistemul “buletinul ăsta e maşina ta, carnetul ăsta e maşina lui, arată-mi cum s-a petrecut faza” iar ăia încep să se joace pe tăblia mesei cu buletinele şi carnetele şi apoi să se certe că nu aşa a fost şi … Bun, deci după ce am intrat şi noi, unul dintre poliţişti a început să studieze actele. Şi tot studia, şi studia şi studia şi atunci mi-am zis că bancurile cu poliţişti de fapt nu sunt bancuri. Ca fapt divers eu am scris la descrierea accidentului “am vrut să o iau la stânga iar autoturismul b-62-rhu m-a lovit deoarece nu a acordat prioritate”. Celălalt în schimb a scris o poveste de juma de pagină în care menţiona că a fost noapte, un TIR i-a făcut semn din faruri şi i-a distras atenţia, a menţionat existenţa unei denivelări chiar în dreptul lui şi cred că a zis şi ceva de poziţia lunii… În timp ce eu visam la cartofi prăjiţi şi alte asemenea “delicatese” poliţistul ne pune să descriem din nou accidentul. Am crezut că-i dau în cap. În sfârşit zice: “E clar” şi fluturându-i la ăla actele în faţă “Prioritate, prioritate”. Ăsta făcând pe şcolarul ascultător “Da, promit că o să fiu atent altă dată”. Poliţistul: “Nu m-aţi înţeles, am vrut să zic că asta se sancţionează. Trebuie să vă suspend carnetul pentru două luni” În momentul ăla l-am iertat pe poliţist, ba chiar mi se părea simpatic, în schimb ţăranul meu deja începuse lamentările. Ba că nu se poate face ceva, ba că eu de fapt aveam viteză mare şi i-am sărit în faţă, ba că depinde de maşină şi nu poate fără. Poliţistul: Ce semn ziceaţi că era în intersecţie? Ăla tace, eu calm în locul lui “Era STOP, sunt absolut sigur”. Şi gata, am semnat ce era de semnat iar cireaşa de pe tort a fost la plecare când poliţistul l-a anunţat looser că are de plătit şi o mică amendă de 1,2 milioane vechi. Ahhh… aşa de repede răzbunat. Love it. Acum urmează distracţia cu umblatul după asigurator şi service. Yupiii.

ABS or die

Mă gândeam zilele astea ce să mai scriu pe blog iar vineri s-a ivit un subiect care cred că merită puţină atenţie: puteam să mor. Şi nu doar eu. Şi nu de fericire, ci într-un accident de maşină. M-au salvat două lucruri: faptul că am fost întâmplător atent mai mult decât de obicei şi sistemul ABS al maşinii care s-a comportat mai bine decât mi-aş fi imaginat vreodată.

Faptele: mergeam spre Baia Mare cu Laura, aveam aproximativ 100km/h, drumul era neaglomerat şi drept. Laura vorbea cu o prietenă la telefon despre ceva plictisitor din moment ce nu ascultam şi mă uitam doar la şosea. Cam pe la sfârşitul drumului drept şi aproape de intrarea într-un sat, o maşină care staţiona pe partea mea de mers începe să vireze de pe loc pentru a trece pe banda cealaltă, deci pentru a întoarce, ieşind cu botul pe carosabil. Eu văzând intenţia şoferului semnalizez şi mă pregătesc să trec (în viteză) pe lângă el, că doar aveam prioritate. Când colo, idiotul nu se opreşte, ci continuă manevra când mai erau vreo 50 m între mine şi el, ieşind cu totul şi blocându-mi tot drumul. Frână până la podea, şi deoarece era imposibil să pot opri maşina am încercat să-l evit trăgând stânga. Menţionez că până în ultima secundă am fost sigur că îl lovesc pentru că măgarul nici măcar nu mă văzuse şi îşi continua manevra de întoarcere. În stânga drumului era un şanţ de peste 1 m adâncime plin cu iarbă spre care mă îndreptam, şi în care am fost nevoit să intru cu două roţi, lovind cu scutul marginea, evitând cam la 10 cm cealaltă maşină, şi evitând de asemenea să intru de tot în şanţ. M-am oprit într-un nor de praf şi de iarbă.

Urmări: fireşte, după ce ne-am revenit l-am înjurat sănătos pe inconştient, acompaniaţi de încă un şofer care a văzut faza şi a oprit. Cel care era să ne omoare avea şi două femei în maşină şi s-a dovedit a fi un ţăran infect care nu mai ştia ce se întâmplă cu el şi îi dădea înainte cu laude lui Dumnezeu şi cu scuze că el nu ne-a văzut fiindcă vorbea cu soacra. @#$$%%$#. Maşina a scăpat fără nici o zgârietură, doar un pic mai verde pe dedesubt de la iarba din şanţ; singurul rănit am fost eu pentru că Laura şi-a înfipt unghiile în mâna mea dreaptă pe durata “acţiunii”, dar telefonul şi l-a păstrat la ureche …

Concluzie: mă felicit că nu m-am zgârcit la câteva sute de euro şi că mi-am luat Logan cu ABS (şi că funcţionează 🙂 )

Aşa au arătat lucrurile din fericire:

Aşa ar fi arătat cu Loganul de 5000€ :