Category Archives: De încercat

Aplicații utile pentru iPhone

Inspirat de Alex și topul său de aplicații pentru Android, am decis să realizez și eu o listă similară pentru iOS, sistem de operare pe care sunt convins că îl cunosc îndeajuns încât să pot face recomandări celor care acum îl descoperă.

Deoarece numărul de aplicații disponibile în AppStore este imens în acest moment (peste 250.000), un utilizator începător de iPhone ar putea avea dificultăți în a găsi programele care oferă un plus de valoare telefonului. Iată câteva dintre aplicațiile mele preferate. La sfârșitul fiecărei descrieri se află linkul spre locația din App Store de unde puteți descărca aplicația.

Continue reading

Concediu (I) – Litoralul

M-am întors din concediu.

Prima parte a vacanței ne-am lăfăit la mare, la soare. Am ales Costineștiul fiindcă n-am mai fost acolo. Am găsit cazare pe net la o pensiune, că la hotel era nesimţit de scump pentru două stele și mobilier din antichitate. Foarte plăcut surprins am fost de drumul până la mare. Noi am plecat de la Cluj sâmbăta, când nu circulă tirurile iar majoritatea turiştilor de weekend erau deja la mare. Drum excelent, aglomeraţie deloc, radare puţine. Singura parte naşpa a drumului a fost, cum era de aşteptat, centura Bucureştiului, care parcă a fost făcută din plastilină la cât de denivelată era. Pe litoral şoselele sunt ca-n palmă. Nu-mi venea să cred că pot conduce atât de civilizat, m-am tot minunat ca prostul. Ca să vezi ce mentalitate defectă am. Cu opriri în Bucureşti şi Constanţa, am ajuns la Costineşti pe la ora 10 seara. No, acolo ne-am cam panicat: nu vedeam drumul de oameni. Mii, zeci de mii, mişunau ca furnicile pe străzile staţiunii. Bine, nu vedeai drumul nici din cauza iluminatului stradal, care nu funcţiona. De ce să dai drumul iluminatului când ai cea mai aglomerată staţiune de pe litoral, nu? Primar cretin. Norocul norocului a făcut ca pensiunea la care ne-am cazat să aibă o curte largă, în care ne-am adăpostit maşina. Zilele ce-au urmat am explorat litoralul. Ce-ar fi de menţionat:

* Apa excelentă. Nu foarte caldă, deloc murdară, fără plante sau meduze sau cine ştie ce ciudăţenii prin ea. Chiar şi la Costineşti era ok, deşi cam mic spaţiul de la mal la geamandură. La Neptun, unde am petrecut o zi pe plajă, am avut parte de nişte valuri superbe şi o apă limpede în care am făcut zeci de scufundări cu ochelarii de înot pe ochi. Sentimentul pe care îl ai când stai pe spate lipit de fundul mării la un metru jumate adâncime şi vezi deasupra razele soarelui strălucind prin apă este incredibil de liniştitor. Şi la Mamaia am avut parte de valuri şi apă ok, dar nu ca la Neptun.
* Ne-am dat cu banana. Până la epava din Costineşti şi înapoi, cu trei aruncări forţate în apă pe parcurs. Cam dureroase căzăturile, multă apă înghiţită, dar aş mai repeta experienţa.

* Mâncarea de la acceptabilă la bună. Calitatea costă. Poţi însă trăi şi doar cu şaorme, ai de unde alege. Pentru o experienţă culinară deosebită, recomand restaurantul Paradisul Pescarilor din Neptun unde am savurat un chefal absolut delicios.
* Am fost la Aqua Magic din Mamaia. Aglomeraţie mare, dar distractiv. E greu să-ţi stăpâneşti emoţiile când te arunci pentru prima dată de pe toate chestiile alea.
* Pe plajă aproape toată suflarea feminină face topless. Chiar şi cele care n-ar trebui să facă, din motive estetice… Şi n-ai cum să nu te uiţi, fiindcă în orice parte îţi arunci privirea dai de ţâţe. Febră musculară la ochi, checked. Şi da, chiar cred că avem cea mai mare concentraţie de bunăciuni pe kilometru pătrat din Europa. Ideea lui Mazăre nu mi se mai pare deloc proastă, după CÂÂÂTE am văzut… 🙂

* Curăţenia nu a fost o problemă prin staţiuni, dar dacă vedeai plaja seara ţi se făcea rău. Incredibil ce animale pot fi oamenii. Miraculos însă, peste noapte cineva curăţa nisipul de tonele de peturi şi doze de aluminiu.

* Costineştiul e viu şi tânăr. Mi-a plăcut.

Laura a avut o obsesie pe toată perioada șederii noastre pe litoral: să-și facă rost de nămol de la Techirghiol. Din ce-am înţeles eu, nămolul ăla ar fi bun pentru orice, de la mărirea bustului cu opt numere până la tinerețe fără bătrânețe. E greu pentru mine să înțeleg de ce femeile țin morțiș să se dea cu tot felul de chestii bizare pe față. Mă refer la creme şi amestecuri făcute din te miri ce. Bun, deci acum că ni s-a pus pata pe nămol, cum facem rost? Să mă scufund eu în lac? Pe lânga asta, cum naiba se foloseşte? Îţi bagi pur şi simplu faţa în el? Trebuie preparat cumva, ţinut în condiţii speciale? Degeaba am bătut-o la cap cu întrebările astea, ea voia nămol. Fără prea mare tragere de inimă, am oprit la Eforie în drum spre Bucureşti, şi am tras maşina lângă lac. Aici a avut loc o scenă ruptă din Zona Crepusculară. Am ieşit de pe şosea şi am luat-o pe un drum neasfaltat, plin de gropi şi de praf până ce ne-am apropiat de lac. Am coborât din maşină şi ne-am uitat în jur. Pustiu total, ca-n deşert, cu excepţia unui lanţ de clădiri în construcţie aflate pe marginea lacului. 39 de grade. Ne apropiem de clădiri şi vedem, sub o umbrelă, o femeie şi-un bărbat. Nici o mişcare în rest. Femeia vindea piersici şi încă ceva fructe. Laura o întrebă de unde se poate cumpăra nămol. Femeia, mirată: “Vai, da` nămolul nu se vinde! Se scoate cu pompa din mijlocul lacului şi se foloseşte aici la tratamente”. Laura: “Da, dar noi vrem să luăm nişte nămol pentru acasă, cum să facem, să mergem noi să-l scoatem din lac?” Femeia tot mai alarmată: “Nu, dar nămolul nu se scoate aşa pur şi simplu!” Laura: “Ok atunci, cine ne poate da?” Femeia trage cu ochiul la bărbat şi-l întreabă şoptit: “Şeful e aici?” “Nu”, vine răspunsul. Femeia atunci, spre Laura: “Am o pungă.” Şi îi face semn Laurei să o urmeze. Se duc amândouă până în cea mai apropiată clădire şi se întorc după două minute cu un pungoi. Văzându-mă, femeia întreabă temătoare: “Da domnu cine-i?” “Soţul meu.” Femeia: “Aveţi grijă pe unde o luaţi, nu ieşiţi pe aici prin faţă, mergeţi prin partea cealaltă.” Şi-am mers, am pus “pachetul” în portbagaj, eu rugându-mă să reziste celor 600 de kilometri fără a exploda şi a-mi împuţi maşina. Costul “mărfii”? 10 lei 🙂

31 iulie deja?

Dacă nu scriam acum, rămânea o singură postare pe luna iulie. Ce iute trece timpul fir-ar…

***

Unde locuiesc eu este raiul parcărilor. Prin rai înțeleg să ajungi acasă și să-ți trântești mașina oriunde pe lângă bloc, fără nici o grijă. E destul loc pentru toți, la orice oră s-ar întoarce. Tocmai de aceea nimeni nu s-a obosit să facă marcaje sau să numeroteze. Nu are rost. Ei, în loc să fie recunoscători că au așa noroc și că n-au stresul celor din oraș, unii se ocupă cu căcaturi. Cum ar fi să-mi ridice mie ștergătoarele. Motivul? Am parcat pare-se pe “locul” unuia, care s-a gândit el că din toată parcarea să-și aleagă un loc fix unde să-și depoziteze căruța. Vă dați seama că am văzut negru în fața ochilor și am început să urlu. În van. Am însă un plan. O să fotografiez zilnic parcarea spre înserate din aceeași poziție de pe balcon, apoi voi rula cadrele rapid și voi identifica țăranii care s-au atașat de anumite locuri și posibil pe măgarul ridicător de ștergătoare. După care nu știu ce voi face, dar măcar e un început…

***

În postarea trecută visam la vacanță. N-am avut timp de ea, abia din 15 august sper să-mi iau zborul. Dusseldorful rămâne în picioare și s-au adăugat și câteva zile de Bruxelles, în septembrie, de ziua mea. Din 15 cred că vom merge doar la mare, să ne relaxăm, cu oprirea prin București de care ziceam.

***

Am renunțat complet la Cola și la restul sucurilor cu CO2 și îndulcitori. De o lună. Am voie în schimb un Red Bull pe zi, ca să simt că viața are sens 🙂 E cam greu fără Cola, mai ales că la Mac nu am renunțat, și e cam plictisitor Big Mac-ul cu apă plată. La fel și un film. De fapt cam orice e plictisitor cu apă plată.

***

Excursia în Retezat a fost mișto, până la toamnă poate termin și filmul ei 🙂 Am făcut un traseu cam de trei ori mai lung decât am plănuit inițial, dar măcar acum cunosc și eu mai bine zona. Poza de mai jos e făcută de pe culmea de deasupra satului Clopotiva, exact de unde acum 9 ani decolam cu parapanta. Old beautifull times.

***

Cât timp colega răspunzătoare de treaba cu reciclarea a fost în concediu, coșurile au avut bunăvoința de a primi tot ce le-am dat.

“Let’s get off this fucking planet!”

Mă tot chinui de ceva vreme să montez un filmuleț, HD, cu scene filmate prin Cluj. Problema majoră însă cu filmatul Clujului o reprezintă, vechea mea durere, drumurile. Neavând stabilizator de imagine la 550D, filmările în mișcare sunt un chin. Am turbat după ce-am filmat într-o seară din mașină, doar pentru a constata că nu pot folosi mai nimic. Sunt determinat să-l finalizez totuși..

***

Mi-am luat rachetă de tenis la care trebuie să fac eforturi imense să nu-i zic paletă de față cu alții. V-ați lămurit cât tenis știu deci. Am mai jucat până acum de vreo trei ori în toată viața mea, dar cum am avut treabă în ultima vreme pe lângă niște terenuri, am zis să încerc că poate se prinde ceva de mine. Și tot în domeniul sportiv, în redacție am făcut pariuri cu ocazia campionatului. Premiul: mâncare. Câștigător în primul tur: eu (și încă un coleg, la egalitate, dar contează că eu). Am ghicit la meciuri în prostie. Și în completă ignoranță.

***

Concediul se prefigurează din 19 până în 26. Mers cu mașina prin țară cu opriri prin munți, București, Ikea, IMAX și în final marea cea neagră și nu foarte spectaculoasă. Dar oricum ar fi, abia aștept să ajung la ea. Prin august mergem la Düsseldorf. De ce Düsseldorf? Că erau bilete aproape moca la Wizzair 🙂 Până una alta, săptămâna viitoare fac o excursie de o zi în Retezat cu prietenul Mihai. Cu mașina în cea mai mare parte. Testez să văd până unde se poate merge, în ideea că, în concediu vom sta câteva zile pe acolo. Filmăm, pozăm… Traseul e cel de mai jos. Avem două locuri libere. Doritori, careva?

***

Oaai, și ce m-am enervat după ce am văzut Predators! Câtă dezamăgire… Cât de jenant… Ce ocazie irosită de a face un film bestial! Fiind un fan al seriei Predator (mai precis a primelor două filme, cel din 1987 și cel din 1992, că Alien versus Predator a fost crâncen de prost), am sperat că Predators va salva seria. M-am înșelat rău. Să vedem care-i sunt hibele (SPOILERS AHEAD, cum se spune…):

– Adrien Brody. Deși un actor bunicel, nu mi l-aș fi imaginat vreodată în rol de dur luptându-se cu extratereștrii. Se pare că ăia de la casting au fost de altă părere. Proastă idee. Deși a pompat steroizi în el cu găleata, omul nu va fi credibil niciodată într-un asemenea rol. Pentru că nu are față de așa ceva. Are în schimb un nas…
– Locațiile alese pentru filmare: din junglă au ajuns într-o pădure de foioase trecând printr-o stepă. Decoruri fără imaginație, fără sens.
– Ținând cont că protagoniștii se aflau pe altă panetă, iar cerul era înțesat cu tot felul de corpuri cerești și colorat în toate felurile, am văzut asta într-o singură scenă pe tot parcursul filmului. După care nici măcar o dată n-a mai fost îndreptată în sus camera pentru a admira peisajul celest. Efectele speciale costă.
– Apropo de efecte speciale: sărace în detalii, puține, cheesy. Cred că am văzut și cea mai prost executată explozie realizată digital.
– Predatorii: greoi, proști. Apăreau în scenă, cuminți, doar după ce actorii își terminau replicile și trebuia să înceapă lupta și dispăreau, dracu știe unde, după ce mai murea unul dintre cei vânați.
– Armele predatorilor: dacă în primele filme din serie armele erau variate, originale și înspăimântătoare, aici, în afară de un cuțit extensibil și un rahat de pistol cu laser nu mai vedem nimic.
– Deși filmul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani, nu a fost vreo scenă pe care s-o categorisesc șocantă sau măcar scârboasă.
– Cel mai prost final posibil: “Let’s get off this fucking planet”. Asta găsește de zis un om care e răpit de extratereștri, dus pe o altă planetă și vânat precum un fazan? Mda, makes sense. Hai să furăm o navă și s-o pilotăm până în următorul sistem solar..

Verdict: un subiect ofertant, stricat de un scenariu fără imaginație și de o regie asemenea. Și de Adrien Brody.

Barcelona

Am terminat de pus cap la cap ce-am filmat în excursia la Barcelona, sarcină mai grea decât v-ați aștepta ținând cont că au fost peste 200 de clipuri, jumătate filmate prost (nu eram obișnuit cu aparatul :P), jumătate relativ acceptabile. Pe lângă asta am realizat că am un calculator de toată jena care aproape își dă duhul când vreau să editez HD-uri. Fiindcă mi-ar fi luat juma de viață să adaug și explicații text la fiecare scenă, am lăsat-o baltă și m-am mulțumit cu înșiruirea lor :). Rezultatul a ieșit destul de lung, dar, dacă vreți să vizitați Barcelona, poate v-ar interesa ce e de văzut. Pozele & filmele le-am realizat cu un Canon EOS 550D al cărui mândru posesor sunt de săptămâna trecută.

Click play pe clipul de mai jos sau, dacă vreți să vedeți varianta High Definition, click aici.

Câteodată se poate: Cetatea Alba Carolina

Da’ rar. Și culmea, era sub nasul meu. Vorbesc despre o “minune” pe care am descoperit-o de 1 mai, aflat în vizită în orașul meu natal Alba Iulia. Noi, în orașul nostru, avem o cetate, construiă pe la 1700 și ceva. Dar ce zic cetate, e de fapt ditamai cetățoiul care ocupă aproape jumătate din oraș, restul cartierelor fiind construite practic în jurul celor șapte bastioane. Din spațiul cosmic arată cam așa:

Io tre să recunosc, n-am fost niciodată un fan al cetății. Obișnuit de mic cu “Du-te până în cetate și ia niște castraveți din piață“, n-am privit-o niciodată ca pe ceva deosebit, “în cetate” având aceeași rezonanță pentru mine ca și “în grădină”. De fapt nici nu era mare lucru de văzut. Ocupată în mare parte de către armată, cea mai mare parte a cetății era închisă muritorilor de rând, iar ce nu era închis era ori plictisitor ori prea degradat pentru a-i păsa cuiva de el. La un moment dat, porțile monumentale ale cetății, în număr de trei, care erau cam singurele atracții la vremea aia, au intrat în “restaurare”, adică au fost încapsulate în lemn, după care au fost date uitării vreo 15 ani. În momentul ăla io am uitat de cetate complet. Până azi. Cică de anul trecut au început să se miște chestii pe acolo. Îmi tot zicea soră-mea, entuziasmată că se face aia și aia. Azi am purces într-o plimbare, cam sceptic, fiindcă am atâtea exemple de lucru românesc, făcut exclusiv în scop electoral (vezi autostrada de 42 de km) sau pentru a bifa un proiect în CV și apoi a-l abandona. Păi măi frate, aici s-a lucrat, nu glumă! Nu vreau să știu cine/cu cât/din ce motive (am înțeles că o anumită blondă a tot venit în vizită în ultima vreme), dar, după ce am văzut astăzi, io aș plasa Cetatea Alba Iulia printre primele obiective turistice demne de vizitat în România de către străini, dacă nu cumva chiar primul. Amenajările sunt superbe, iar uriașul potențial de dezvoltare a mii de servicii pentru turiști te lasă mut. Bani de investit să ai! Și-un aeroport în apropiere… Nu vreau să fiu (foarte) rău, dar cetatea de la Sighișoara pare un fel de coteț înghesuit față de cât spațiu pregătit pentru exploatare turistică există în Alba Carolina. Am observat că încă se lucrează în anumite zone, dar, cu ceea ce este deja gata, n-aș avea nici o reținere să recomand oricui să vină la Alba Iulia. Sper doar să dureze minunea. Vă las cu niște poze.

Broadcaster Buzz

O chestie foarte faină este Ustream Broadcaster. Am aflat de serviciul ăsta de la Ashton Kutcher… mă rog, îl urmăresc pe Twitter și tipul a făcut o chestie mișto: cu iPhone-ul în mână, a urcat pe scenă în cadrul unui eveniment, fiind premiat pentru nu știu ce. În tot acest timp iPhone-ul său filma și transmitea live pe internet, cu sunet, toată tărășenia. Bine, din cauză că iPhone-ul e cam prost gândit și e alunecos ca un pește, Kutcher l-a scăpat a doua zi pe jos și l-a făcut bucăți încercând să execute o altă transmisiune live. Rămâne însă potențialul extraordinar al aplicației: transmiți live sunet și imagine oriunde te-ai afla. Singura ta grijă e să ai semnal și lățime de bandă suficientă pentru a transmite fluxul către serverele ustream.tv. De acolo se ocupă ei de servirea celor 10 sau 10 milioane de telespectatori virtuali. Din păcate Orange-ul din România agonizează la așa ceva. Am încercat câteva transmisii live, la ore diferite, toate rezultând în vreo 2-3 frame-uri pe secundă. Dacă te afli într-o rețea WiFi transmisiunea se realizează însă excelent. Dacă operatorii mobili vor investi mai mult în capacitățile de upload, pe viitor servicii ca ustream vor avea un succes nebun. Imaginați-vă un eveniment, filmat dintr-o mie de unghiuri de către utilizatori aflați în diverse locații, iar tu să poți să-ți alegi în orice moment oricare dintre stream-uri.

***

Google a lansat Buzz. Buzz e interesant, dar are niște limitări enervante. Cel puțin momentan. Pe partea mobilă, Google Buzz mi se pare genial. Folosindu-te de serviciul Google Maps, poţi vedea pe harta oraşului ce a mai “buzz”-uit unul sau altul din diverse locaţii, despre diverse locaţii, în apropierea ta. Aceştia pot fi oameni pe care-i urmăreşti sau străini, în funcţie de cum setezi aplicaţia. Deocamdată totul rulează în browser, ceea ce nu e prea grozav fiindcă se mișcă  încet iar interfața e spartană. E nevoie mare de aplicații mobile dedicate. A, și de mai mulți deținători de mobile cu GPS, fiindcă pe harta Clujului sunt eu și încă vreo 3-4 care ne vedem pe hartă. Buzz-ul pentru desktop, integrat în Gmail, mi se pare prea simplu și “izolat”. Ca și la telefoanele mobile, e mare nevoie de plugin-uri pentru browsere și aplicații standalone care să-l facă mai ușor de folosit. Ca să depășească Twitter în popularitate trebuie totuși să ofere mai mult.

De Crăciun (fără “fie ca”-uri)

În primul rând fuck the weather. Dă-o-ncolo de treabă, să ningă ca-n povești timp de o săptămână, cu temperaturi constant negative, numa bune să se pună zăpada, după care, cu două zile înainte de Crăciun se duce tot, dar TOT, dracului. 15 grade, apă, ploaie, noroaie, șuvoaie de lichid de parbriz…

***

Din ciclul vecinii mei. Prima noapte de ninsoare. Zăpadă peste tot, inclusiv pe mașini. Nu-i nimic, curățat dimineața mașina, plecat la treburi. Venit seara. În drum spre scara blocului observ o mașină cu ștergătoarele ridicate. Mă mir, fiindcă unde stau eu acum e loc de parcare ca la hipermarket, și nimeni nu încurcă pe nimeni. Hm, deci au început deja să și-o tragă pe pozițiile de parcare, îmi zic, și intru în bloc. În timpul nopții a nins iar. Dimineața, în drum spre mașină, văd alte trei mașini cu ștergătoarele ridicate. WTF? Seara, când ajung acasă, rămân trăznit: toate mașinile erau cu ștergătoarele ridicate. No, mi-am pus neuronul la contribuție și am elucidat misterul: un vecin s-a gândit el că ar fi interesant să-și ridice ștergătoarele pentru ca să nu i se lipească de geam deoarece ningea. Nu ningea cu superglue, dar el probabil n-a vrut să riște. Nu are sens? Știu, însă ideea lui a devenit Miss Ideea 2009 în mai puțin de 24 de ore, fiind adoptată de tot blocul. Puterea spiritului de turmă mă uimește încă o dată.

***

Românii nu au pic de bun gust la împodobit exteriorul caselor cu ocazia sărbătorilor. Vorbesc despre instalațiile cu beculețe care, de vreo câțiva ani, au început să fie puse de conaționali și prin alte locuri decât pe eternul brad. Știm cu toții cum își împodobesc americanii casele de Crăciun. Copil fiind, vedeam în filme locuințe împodobite care de care mai creativ, cu mii de beculețe în toate culorile. Dacă americanii au o experiență de peste juma de secol în așa ceva, românii sunt abia la început. Și se vede. Am avut ocazia să constat fenomenul pe ruta Cluj-Baia Mare. Astfel, avem de a face cu două feluri de kitsch. Primul este generat de ăia pe care nu-i lasă zgârcenia/portofelul să cumpere mai mult de o instalație pentru exterior. Asta rezultă într-o dâră strâmbă de lumină pe-un colț de marchiză sau deasupra unui geam. Casa arată mai rău decât dacă n-ar fi împodobită. Apoi sunt aceia care bagă bani în zeci de instalații de toate culorile, dar pe care nu îi duce capul să le așeze într-un mod ordonat. Dacă la americani o casă ar arăta așa:

la români arată ca cea de mai jos (cu verde, roșu și galben am marcat instalațiile):

***

Am primit cadou de la soră-mea ceva ce-mi doream din liceu, sau oricum, de așa multă vreme încât am și uitat că între timp am crescut mare și-mi pot permite: un Powerball. Mi-a luat cam juma de oră să învăț să-l manevrez și declar solemn că e o jucărie foarte serioasă, care dă dependență. Această dependență a fost comparată cu cea pentru cubul Rubik, însă eu aș menționa că, spre deosebire de cub care cere un IQ peste medie, bila necesită doar niște încheieturi țapene. It’s fun thou.. I-am comandat și un turometru fiindcă vreau să știu câte turații pe minut sunt în stare să generez :P. Comic spre tragic, dar rămas la stadiul de comic fiindcă s-a terminat cu bine: o colegă de redacție era să leșine după ce s-a jucat 5 minute cu bila. Cică de la leduri. Ar fi fost probabil prima persoană din lume care ar fi dat la rațe de la un Powerball.

***

Navingând prin iTunes Store am găsit o aplicație foto foarte utilă pentru iPhone și pe care am dat 1,59 euro fără să clipesc. Este vorba de TrueHDR, iar numele nu este degeaba: aplicația chiar permite realizarea fotografiilor HDR (High Dynamic Range) direct de pe iPhone, fără trepied și fără procesare ulterioară pe PC. Procedura e foarte simplă: vezi o scenă cu contraste puternice, pornești aplicația, faci o poză cu expunerea setată pe partea întunecată a imaginii (rezultă că zonele luminoase vor fi supraexpuse), apoi o altă poză, din aceeași poziție, în care expui corect partea luminoasă (zonele întunecate vor fi subexpuse sau chiar negre) și gata: aplicația ia cele două poze, le aliniază, le procesează și îți servește imaginea HDR finală care, după cum se vede în exemplele de mai jos, se apropie destul de mult de ce vezi în realitate:

Click aici pentru mai multe exemple.

***

Bradul. Checked, ecologic, a treia utilizare.

Roma, o plăcere oricând

Scriu și eu la o săptămână după ce m-am întors din mica excursie la Roma, nu pentru că n-aș fi avut chef ci pentru că n-am avut când. Încă din aeroport, unde am așteptat Wizzair-ul de ni s-a acrit, am purces la citit mailuri și odată ajuns acasă am continuat cu butonatul cam până azi.

Revenind la excursie, drumul încolo a fost gen roller coaster, cu avionul dansând printre nori negri și fioroși. Am avut și un gol de aer din ăla care te face să simți că plutești pentru un moment deasupra scaunului, ținut de centură. De data asta aplauzele la aterizare m-au uns pe inimă.

Roma… cum o știam de anul trecut. Am avut noroc de soare și temperaturi de tricou așa că am profitat și am bătut per pedes zeci de kilometri pe zi. Dacă ignor faptul că orașul este pe alocuri destul de jegos și abundă de cerșetori, recunosc că m-am îndrăgostit de el. Nu m-am așteptat să văd atâția turiști câți erau, mai ales în această perioadă; se pare că gripa porcină, criza și alte sperietori la modă nu prea au în realitate efectul mediatizat.

Ne-am cazat la Hotel Andreina**, la 1 minut de stația Termini. Condiții foarte bune, însă am stat prea puțin în camere pentru a le putea “testa” cu adevărat confortul.

***

***

Piața Spania, inundată de turiști

***

Am vizitat muzeele Vaticanului, duminica, exact când intrarea e gratuită și vin în jur de două milioane de turiști din tot Universul să le viziteze. Mergeam noi așa de-a lungul cozii, și, pe când am ajuns la kilometrul doi, am hotărât că nu are sens să ne petrecem o zi prețioasă din excursie lângă niște ziduri. Ne-a racolat însă o româncă ce ne-a tot filat în timpul ăsta și care ne-a promis că, în schimbul unei sume “modice” de 24 de euro / persoană o să ne ducă oblu la intrarea în muzeu și cu un ghid pe deasupra. Deși aveam mari dubii am urmat-o. Într-adevăr, ne-a dus până la vreo 50 de m de intrarea în muzeu, unde, lângă coada kilometrică era deja un grup de racolați așa ca noi strânși în jurul unui… să-i zic băiat, mic și negricios, care turuia ceva într-un microfon. Am primit și noi un fel de radiouri și o cască de unică folosință pe care am băgat-o în ureche, auzind astfel ce zicea băiatul, care s-a dovedit a fi însuși ghidul. Român și el cum altfel. Care vorbea într-o engleză perfectă povestind din istoria Vaticanului tot felul de chestii. Cum se strânseseră deja vreo 30 de oameni, ghidul a început să ne ghideze spre… coadă. În care s-a băgat cu dezinvoltură și ne-a băgat și pe noi, gesticulând și turuind una-ntr-una ca să nu poată să-i zică ăia ce stăteau deja de două ore un “Fuck you, de ce te bagi în față împreună cu încă 30 de oameni după tine?”. Mă rog, nouă ne convenea. Și uite așa ne-a vorbit ghidul continuu vreo două ore și jumătate, pe tot parcursul vizitei în muzeu, de mi-a venit spre final să-l mai plătesc o dată. Omul își cunoștea lecția la perfecție, făcea glume, dialoga cu grupul, ce mai, muncea în adevăratul sens al cuvântului. Despre muzeu nu prea am ce zice, chestii interesante în el însă nu m-a dat nimic pe spate, nici măcar Capela Sixtină un erau niște neni care făceau la intervale regulate “Șșșșșșșșșșșștt” adică “Tăceți dracului” în limbaj universal. Nu mai zic de blițuri care deși erau interzise cu îndârjire, erau folosite cu și mai mare îndârjire. Deci cum ziceam, Capela Sixtină am văzut-o ca pe o cameră mare, dreptunghiulară, fără alte brizbriz-uri în afara picturilor ce o fac faimoasă. În schimb bazilica Sfântului Petru m-a lăsat și anul ăsta cu gura căscată.

Bazilica Sf. Petru, văzută din castelul Sant’Angelo

***

***

Poză făcută într-o biserică (nu mai știu exact care), cu telefonul

***

Metroul, la fel de “frumos” ca și anul trecut…

***

Nu știați că în Roma găsiți și piramide? Nici eu.

***

Până la urmă n-am mâncat deloc pizza, în schimb am încercat fettuccine ai funghi porcini și lasagna, ambele mi-nu-na-te. Nu mai mănânc lasagna de la Pizza Hut din mall niciodată. Da, și am mâncat și la Mac, fiindcă vă spun sincer că în Roma Mac-urile sunt mai dese decât pizzeriile.

***

Ne-am orientat în principal cu ajutorul telefonului, care s-a dovedit a fi scula ideală de navigat și cu ajutorul căruia am scutit o grămadă de timp. Aplicația Google Maps ajutată de busola digitală și de GPS-ul telefonului rulează și este cea utilă chestie de la inventarea hărților încoace. Cu o mențiune: ca să funcționeze, Google Maps are nevoie de net. Iar netul în roaming…

Vă imaginați probabil că am plătit o sumă usturătoare pentru roaming-ul de date pe care l-am folosit prin toată Roma. Așa e. În prima zi după ce am sosit înapoi în România aveam cost suplimentar 6 euro. Culmea fericirii, laude și osanale cântate Orange-ului. A doua zi aveam deja 22 de euro cost suplimentar, semn că înainte cu o zi Orange-ul mă-sii nu primise încă toate facturile de la operatorii pe care i-am “solicitat”. A treia zi… nici nu vă mai spun că vă vine rău. Măcar pot să-mi plătesc 80% din sumă cu puncte Thank You așa că nu sufăr prea tare, însă totuși, roamingul de date este o afacere obscenă. 4 euro pe megabyte descărcat, fără TVA. Iar iPhone-ul a descărcat cu generozitate.

***

Am și filmat, sper să-mi găsesc vreo câteva ore să încropesc un filmuleț.

Nimic despre alegeri

…în rest, de toate. Să purcedem.

A scos Robbie Williams un nou album, “Reality killed the video star“, după câţiva ani de nimic. Am ascultat piesele pe rând și… mixed feelings. Bodies este cea mai reușită în opinia mea, restul par bucăți de melodii bune combinate cu bucăți unde compozitorul a rămas fără inspirație.

***

Am văzut de curând Surrogates cu Bruce Willis în rol de, ați ghicit, salvatorul omenirii. Filmul ok, urmăribil, dar slăbuț pe alocuri, cu o poveste prea simplă. Efectele speciale s-au descurcat mai bine ca actorii, care trebuiau să facă pe roboții, deci jucau… robotic. Mi s-a părut tare faptul că în tot filmul vezi numai oameni frumoși și foarte frumoși deoarece în viitor cică oricine își poate cumpăra un robot pe care să-l manevreze cu gândul, din patul de acasă, și prin intermediul căruia să-și trăiască astfel viața fără riscuri. Evident că toată lumea și-a luat roboți care de care mai sexoși. Unii chiar de sex opus. Sfârșitul filmului nu mi-a plăcut.

***

Nokia a decis să renunțe la platforma de jocuri N-Gage și la magazinul online cu același nume începând cu septembrie 2010 și să redirecționeze pe amatorii de jocuri către Ovi Store. Ovi Store este răspunsul Nokia la iTunes Store de la Apple. iTunes Store vinde printre altele în jur de 100.000 de aplicaţii pentru iPhone. O mare parte dintre aceste aplicaţii sunt jocuri. Am tras o privire în Ovi Store la jocurile disponibile acum şi m-am lămurit care-i problema… mare, a celor de la Nokia.

În timp ce pe Ovi Store există vreo 280 de jocuri pentru telefonul N97 (nava amiral cum ar veni) care arată în mare parte aşa:

…şi mai au tupeul să şi coste, în App Store găsim la un preţ similar sau chiar gratuit aşa ceva pentru iPhone:

QED.

***

Pe 28 mă duc la Roma. După care urmează, natural, FILMUL :).

***

Mi-am găsit blocul în Google Earth! Până acum, deoarece ultima dată când satelitul a trecut pe deasupra orașului era prin 2003 toamna, juma’ din periferia Clujului nu exista… Imaginile noi sunt datate 21 septembrie 2009 aşa că a apărut cam tot ce s-a construit în perioada de… “boom” imobiliar.